ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2154/2003

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2154/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea ce a format obiectul dosarului nr.

5115/1996, reclamantul M.M. a acționat în judecată pe pârâții T.I. și SC M.C.

SA Cluj Napoca în contradictoriu cu care a solicitat:

- să fie obligați pârâții să-i recunoască calitatea

de acționar al societății pentru pachetul de 2028 acțiuni, reprezentând 40% din

totalul de 5074 acțiuni vândute;

- să se dispună înregistrarea calității sale de

acționar în registrul acționarilor și în registrul de acțiuni al societății;

- să fie obligați pârâții la plata cheltuielilor de

judecată.

În susținerea pretențiilor de mai sus, reclamantul a

înfățișat contractul autentic nr. 77836 din 23 august 1995, intitulat „contract

de vânzare cumpărare” (Promisiune de vânzare) ce se află la dosarul nr.

5115/1996 a Tribunalului Cluj.

La data perfectării acestui înscris, din totalul de

5071 acțiuni cu valoare nominală de 25.000 lei fiecare, reprezentând capitalul

social al SC M.C. SA Cluj, T.I. dobândise, prin cumpărare de la F.P.S., un

număr de 1521 acțiuni, restul de 3550 acțiuni urmau să fie cumpărate de la

F.P.S. III Transilvania la un preț ce urma să fie negociat.

Prin contractul autentic din 23 august 1996,

reclamantul s-a obligat să plătească suma de 150.000.000 lei, plus 60% din

procentul de 30%, reprezentând avans ce urma să fie achitat F.P.S. în urma negocierii

celor 3550 acțiuni, iar pârâtul să-i vândă 40% din totalul de 5071 acțiuni,

reprezentând capitalul social al SC M.C. SA Cluj Napoca.

S-a înscris în acest contract clauza potrivit căreia,

în cazul în care vânzătorul nu își respectă promisiunea de vânzare în

întregime, este ținut să restituie suma de 150.000.000 lei, cu dobânzile

practicate de banca unde cumpărătorul are cont deschis, calculate din ziua

primirii și până la completa achitare, plus o despăgubire de 100.000.000 lei.

Prin acțiunea introductivă, reclamantul-cumpărător a

susținut că și-a îndeplinit obligația. Din dosar rezultă că în chiar aceeași

zi, respectiv, 23 august 1995, a achitat cu O.P., ce se afla la același dosar,

suma de 180.000.000 lei, plătitor fiind SC P.M., iar beneficiar SC S.T.M. SRL

Cluj, de la B.T. la banca beneficiarului B.D.F. Cluj.

A susținut reclamantul, prin acțiune, că vânzătorul

nu și-a respectat obligația de a transfera acțiunile către acest cumpărător în

termen de 30 de zile de la data încheierii contractului său cu F.P.S., încât,

în luna mai 1996, a fost notificat de cumpărător atât vânzătorul T.I., cât și

societatea SC M.C. SA Cluj Napoca să-i transfere 40% din totalul de 5071

acțiuni (același dosar nr. 5115/1996 al Tribunalului Cluj).

Prin sentința nr. 441/ C /1997 din 12 martie 1997 a

Tribunalului Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, acțiunea

reclamantului a fost respinsă ca nefondată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond

a reținut că, întrucât, prin actul încheiat între părți, s-a prevăzut o clauză

acceptată de ambele părți, în cazul nerespectării promisiunii de vânzare în

întregime din culpa sa de către vânzător, pârâtul a fost în drept să revoce

unilateral convenția, cu singura obligație asumată de a despăgubi pe reclamant,

conform acestei clauze.

Apelul declarat de reclamant, împotriva sentinței

pronunțate de instanța de fond, a fost respins de Curtea de Apel Cluj, secția

comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 113/1998 din 5

februarie 1998, pronunțată în dosarul nr. 1795/1997.

La pronunțarea acestei hotărâri, instanța de apel a

reținut că, prin convenția lor, părțile au prevăzut o clauză de dezicere în

favoarea amândurora precizând, totodată, și despăgubirea datorată de partea

care împiedică realizarea convenției. Această clauză de dezicere – a reținut

instanța de apel – este licită și nu poate fi înlăturată datorită forței

obligatorii a contractelor, principiu înscris în art. 969 C. civ.; prin ea,

părțile și-au prestabilit răzgândirea, dezicerea, în termeni preciși,

prevăzându-se de comun acord, precum și despăgubirea ce urma a fi suportată de

partea în culpă. A reținut, de asemenea, instanța de apel, că stipularea

clauzei penale sub forma clauzei de dezicere are ca efect crearea unor

obligații facultative, caz în care, atâta vreme cât există clauza de dezicere,

nu se poate impune nici uneia dintre părți executarea obligației principale.

Reclamantul M.M. a declarat recurs împotriva deciziei

de mai sus. Recursul său a fost examinat de secția comercială a Curții Supreme

de Justiție, care, prin decizia nr. 1165 din 25 martie 1999 (dosar 2536/1998) a

admis recursul reclamantului, decizia recurată a fost casată, a fost admis și

apelul reclamantului, declarat împotriva sentinței instanței de fond, iar cauza

a fost trimisă spre rejudecare Tribunalului Cluj.

Prin decizia de casare de mai sus, instanța supremă a

reținut că instanțele anterioare au interpretat greșit actul juridic încheiat

între părți, la 23 august 1995, intitulat „contract de vânzare-cumpărare (promisiune

de vânzare)”. Acest act - se precizează în decizie – reprezintă o

vânzare-cumpărare, în prima sa parte, iar în ultima clauză convenită, părțile

au stipulat despăgubirile și obligațiile vânzătorului, în cazul nerespectării

promisiunii de vânzare în întregime.

A fost înlăturată apărarea pârâtului din recurs, în

sensul că reclamantul a fost despăgubit cu suma de 500.000.000 lei, plătită cu

ordinul de plată nr. 728 din 13 septembrie 1998, instanța supremă reținând că

beneficiarul acestei plăți este SC P.M. SRL Cluj Napoca, iar nu recurentul.

După restituirea cauzei la fond, spre rejudecare, s-a

format dosarul 7423/ R /1999 al Tribunalul Cluj, în care reclamantul M.M. a

depus precizare de acțiune prin care a solicitat obligarea pârâtului la plata

sumei de 1.111.853.000 lei cu titlu de penalități, cu dobânda legală.

X

X X

Prin acțiunea ce a format obiectul

dosarului nr. 9703/1999 al Tribunalului Cluj, reclamantul T.I. a solicitat să

se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare (promisiune

de vânzare) din 23 august 1995, a solicitat să se constate, în contradictoriu

cu M.M., că acest pârât a fost despăgubit cu 500.000.000 lei și să se constate

lipsa de efecte juridice a actului adițional la statutul SC S.T.M. SRL Cluj

Napoca.

Urmare a solicitării reclamantului M.M., de a conexa

dosarul de mai sus la dosarul nr. 7423/ R /1999 al Tribunalului Cluj, prin

încheierea din 2 februarie 2000, aceste dosare au fost conexate.

În rejudecare după casare, Tribunalul Cluj, secția

comercială și de contencios administrativ, a pronunțat sentința nr. 1397 din 19

iulie 2000 prin care a hotărât următoarele:

- a admis, în parte, acțiunea reclamantului M.M. din

dosarul nr. 7423/ R /1999 și l-a obligat pe pârâtul T.I. să recunoască

calitatea de acționar a reclamantului pentru pachetul de 2028 acțiuni,

reprezentând 40% din totalul de 5071 acțiuni vândute din cadrul SC M.C. SA Cluj

Napoca. S-a dispus înregistrarea în registrul acționarilor a calității de

acționar a reclamantului și în registrul de acțiuni a acțiunilor deținute de

acesta și a fost obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată, în sumă de

49.777.780 lei;

- a respins acțiunea formulată, în dosarul nr.

9703/1999, de reclamantul T.I., în contradictoriu cu M.M.;

- a fost respins capătul de cerere privind obligarea

la plata de penalități contractuale.

În motivarea acestei hotărâri s-a reținut că, atât

sub aspectul vânzării, cât și al promisiunii de vânzare, obiectul este perfect

determinat în cauză, că reclamantul M.M. are un drept de proprietate recunoscut

de dispozițiile art. 1020 C. civ.

Cât privește acțiunea ce a format obiectul dosarului

conexat, instanța de fond a reținut că, deși temeiul juridic al acțiunii în

justiție trebuie să fie unic, semnatarul acțiunii a solicitat, în petitul

acțiunii, constatarea nulității absolute a actului încheiat de părți, iar în

motivare a invocat rezoluțiunea pentru motivul neîndeplinirii obligației

contractuale, instituție juridică ce se află, din prisma dispozițiilor art.

1021 C. civ., la îndemâna numai a acelor părți contractante care și-au

îndeplinit obligațiile, ceea ce, în speță, nu s-a realizat.

S-a precizat, de asemenea, în motivarea hotărârii de

mai sus, că nu s-a putut reține, de către instanță, lipsa de efecte juridice a

actului adițional, autentificat sub nr. 24645 din 23 iulie 1995 de Notariatul

de Stat Județean Cluj, întrucât, față de părți, actul își produce efectele

imediat, termenul de publicare a actului în 15 zile, prevăzut de Legea nr.

26/1990, fiind termen de recomandare și nu de decădere.

Împotriva hotărârii pronunțată în rejudecare de

Tribunalul Cluj, au declarat apel atât reclamantul M.M., care a criticat

această hotărâre sub aspectul numărului acțiunilor ce i-au fost recunoscute și

pentru respingerea cererii sale de obligare a pârâtului la plata de daune

interese, cât și pârâtul, care a criticat hotărârea instanței de fond, în

esență, pentru că nu a dispus admiterea acțiunii sale și pentru că nu a ținut

seama de faptul că reclamantul a fost despăgubit cu suma de 500 milioane lei.

Prin decizia nr. 537 din 22 mai 2001, Curtea de Apel

Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, a admis apelul

reclamantului și i-a obligat pe pârâți să-i recunoască calitatea de acționar

pentru pachetul de 1521 acțiuni dobândite la SC M.C. SA Cluj Napoca. A fost

obligat pârâtul T.I. să plătească reclamantului suma de 1.687.265.584 lei daune

și dobânzi, menținându-se celelalte dispoziții ale sentinței.

Aceeași decizie a respins, ca nefondat, apelul

pârâților.

Prin recursul declarat de pârâtul T.I.M., împotriva

acestei din urmă hotărâri, motivate în drept pe punctele 6, 8, 9 și 10 de sub

art. 304 C. proc. civ., s-a solicitat modificarea hotărârii, în sensul ca, pe

de o parte, să se respingă acțiunea reclamantului M.M. în dosarul nr. 7423/ R

/1999 al Tribunalului Cluj, iar pe de altă parte, să se admită acțiunea

reclamantului T.I.M. în dosarul nr. 9703/1999 al Tribunalului Cluj, conexat la

dosarul nr. 7423/ R /1999 al aceluiași tribunal.

Criticile aduse de recurent au fost structurate pe

două aspecte – acela privind admiterea apelului reclamantului M.M., respectiv,

pe aspectul privind respingerea apelului pârâtului – și s-au concretizat

astfel:

În ce privește admiterea apelului reclamantului M.M.:

- instanța a dat ceea ce nu s-a cerut – situație

sancționată de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., respectiv, prin decizia atacată i

s-au recunoscut lui M.M. calitatea de acționar la SC M.C. SA Cluj Napoca pentru

un pachet de 1521 acțiuni, față de 2028 acțiuni acordate prin sentința civilă

nr. 1397/ C /2000;

- în privința acordării despăgubirilor de

1.687.265.584 lei, decizia recurată contravine dispozițiilor art. 304 pct. 8, 9

și 10 C. proc. civ., întrucât:

- instanța de apel a reținut că actul încheiat între

părți, la 23 august 1995, conține, pe de o parte, o vânzare fermă pentru 1521

de acțiuni și o promisiune de vânzare pentru 507 acțiuni (executarea

promisiunii fiind garantată printr-o clauză penală

În această ipoteză – susține recurentul – ori clauza

penală se referă la vânzarea întregului pachet de acțiuni, situație în care

trebuia cel puțin redusă, în limita în care s-a redus, executarea contractului

(1521 acțiuni), ori componența clauzei penale, la care se referă prețul celor

1521 acțiuni, nu are ce căuta în calculul penalităților.

- hotărârea din apel este criticată și pentru că nu

s-a pronunțat asupra excepției de neexecutare, invocată de recurent, în sensul

că M.M. nu putea cere executarea prin echivalent (daune-interese) atâta timp

cât nu și-a executat obligațiile ce îi reveneau în legătură cu plata prețului,

pe principiul că, în contractele sinalagmatice, executarea pretențiilor trebuie

să fie simultană;

- decizia recurată a reținut greșit că, asupra

calculului penalităților, recurentul nu a făcut obiecțiuni; acest fapt este

infirmat de actele dosarului, respectiv, întâmpinarea din apel a recurentului

[pct. 2 lit. d)]. Greșit s-a reținut în apel că sunt aplicabile dispozițiile

art. 1312 alin. (2) C. civ. potrivit cu care, în contractul de

vânzare-cumpărare, clauzele îndoielnice se interpretează în contra vânzătorului,

atâta vreme cât promisiunea de vânzare este un contract distinct căruia i se

aplică dispozițiile generale în materie de contracte, iar nu cele speciale

aplicabile vânzării;

- cum convenția din 23 august 1995, intervenită între

părți, este nulă absolut pentru nedeterminarea prețului, conform dispozițiilor

art. 1067 C. civ., este nulă absolut și clauza penală.

II. În ce privește respingerea apelului declarat de

T.I.M., decizia criticată contravine dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. deoarece:

- nu a ținut seama de faptul că actul din 23 august

1995 este nul absolut pentru nedeterminarea prețului (art. 1303 C. civ.).

Această problemă a fost ridicată, după casare și rejudecare în fond, de către

recurent, fiind vorba de un motiv de nulitate absolută, susceptibil de a putea

fi pus în discuție în orice stare a pricinii. Cu ocazia soluționării

recursului, finalizat cu pronunțarea deciziei nr. 1165/1999, Curtea Supremă de

Justiție s-a pronunțat doar cu privire la problemele puse în discuție până

atunci, încât, greșit, prin decizia recurată, s-a reținut că problema

nedeterminării prețului ar fi fost dezlegată cu acel prilej; în realitate,

prețul vânzării a rămas nedeterminat.

Prețul din contract are două componente: una fixă, de

150.000.000 lei, și una determinabilă, raportată la cota de 60% din procentul

de 30% din avansul ce urma să fie achitat F.P.S.-ului pentru achiziționarea

restului de 3550 de acțiuni deținute de F.P.S. la SC M.C. SA Cluj Napoca,

vândute de F.P.S. cu plata integrală a prețului (deci, fără îndeplinirea

condiției stipulate de părțile contractante) iar, pe de altă parte, această

vânzare nu s-a făcut de către T.I.M., cum s-a prevăzut în contract, ci de către

SC S.T. SRL Cluj Napoca. Toate acestea conduc la concluzia că prețul integral

unic și global al tranzacției a rămas în final nedeterminat, contractului

lipsindu-i, astfel, unul din elementele esențiale de validitate;

- hotărârea recurată în mod greșit nu a admis cererea

de a se constata că M.M. a fost despăgubit cu suma de 500.000.000 lei, ca

urmare a viramentului din 3 septembrie 1998, cu motivarea că, asupra acestei

probleme, Curtea Supremă de Justiție s-a pronunțat prin decizia de casare cu

trimitere, în sensul că nu este valabilă, fiind făcută în contul unei terțe

persoane. Potrivit art. 315 C. proc. civ., hotărârea instanței de recurs este

obligatorie pentru instanța de trimitere numai în privința problemelor de drept

dezlegate, în timp ce această problemă este o chestiune de fapt ce trebuia

dezlegată de instanță.

Au fost invocate prevederile art. 1096 alin. (2) C.

civ. și hotărârea a fost criticată, întrucât nu a avut în vedere atât plata

avansului din contractul din 23 august 1995, cât și restituirea împrumutului

s-a făcut de la societatea lui M.M. la societatea lui T.I.M. urmându-se calea

simetric inversă;

- incorect a fost respinsă, prin hotărârea recurată,

și cererea formulată de T.I.M., de constatare a lipsei de efecte juridice, a

actului adițional nr. 24645 din 23 august 1995. Potrivit prevederilor legale,

în vigoare la acea dată, actul autentic în serie nu era suficient pentru a

produce efecte juridice, fiind necesară în plus autorizarea justiției, iar nu,

cum incorect a statuat decizia apelată, că acest act își produce efectele între

părți de îndată;

- a fost greșit menținută de instanța de apel soluția

privind valabilitatea transferului dreptului de proprietate asupra a 1541 de

acțiuni ale SC M.C. SA în favoarea lui M.M., situație sancționată de

prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Fiind vorba de acțiuni nominative, Legea nr. 31/1990,

art. 64 alin. (1) în forma sa din 1995, cuprinde prevederea că dreptul de

proprietate nu se poate transmite consensual, ci numai prin declarație făcută

în registrul de acțiuni al emitentului, subscrisă de cedent și cesionar sau de

mandatarii lor și prin mențiune făcută pe acțiune, iar nu, potrivit dreptului

comun, prin simplul acord de voință, cum eronat s-a pronunțat instanța de apel;

- hotărârea din apel este criticată de recurent că a

statuat dreptul de proprietate al lui M.M. pe cele 1541 acțiuni ale SC M.C. SA

Cluj, iar, pe de altă parte, a statuat nefiresc obligația recurentului de a-i

restitui aceluiași M.M. în întregime prețul achitat de 150.000.000 lei,

penalități și daune de peste 1,5 miliarde lei.

Recursul pârâtului este nefondat.

Analizând criticile din recurs, în raport cu actele

și lucrările din dosar, se constată, verificând în același timp și dispozițiile

legale în materie, că aceste critici nu pot conduce la modificarea hotărârii

recurate, după cum vom arăta în cele ce urmează. Astfel:

I. Criticile vizând aspectul referitor la admiterea

apelului declarat de M.M. prin decizia recurată.

Instanța de apel nu a acordat mai mult decât ceea ce

s-a cerut, cum a susținut recurentul ca prim motiv de recurs.

În apelul pe care l-a declarat, împotriva sentinței

dată de Tribunalul Cluj în rejudecare, M.M., a solicitat să se păstreze

dispozițiile sentinței apelate pentru pachetul de 1521 de acțiuni la SC M.C.

SA, întrucât instanța de fond respinsese cererea reclamantului pentru

penalități, acordându-i un număr mai mare de acțiuni, respectiv, 2028 în loc de

1521, din eroare. Așa încât, în mod corect, instanța de apel, respectând

principiul disponibilității în procesul civil, a corectat confuzia privind

cumulul executării în natură cu plata de penalități. Această corectare a

făcut-o prin decizia sa, iar nu printr-o încheiere de îndreptare a erorii

materiale, nefiind vorba de o eroare de calcul posibil de îndreptat în

condițiile art. 281 - 281

1

C. proc. civ. de către însăși instanța

care a pronunțat sentința .

Critica privind acordarea despăgubirilor este, de

asemenea, nefondată.

Prin hotărârea sa, instanța de apel a dat eficiență

clauzei penale din contract, sancționând partea în culpă pentru neexecutarea

convenției.

Clauza penală este convenția accesorie a părților,

prin care acestea determină anticipat echivalentul prejudiciului suferit ca

urmare a neexecutării obligațiilor din contract și prin care se sancționează

partea în culpă.

Or, prin convenția lor din 23 august 1995, părțile au

convenit asupra modalității de sancționare prin obligarea vânzătorului, care nu

își va respecta în întregime promisiunea de vânzare, la restituirea avansului

primit de la cumpărător, în sumă de 150.000.000 lei, cu dobânzile bancare

aferente, plus o despăgubire de 100.000.000 lei, cum corect a dispus instanța

de apel.

Nici motivul de recurs potrivit cu care calculul

penalităților este incorect, nu este întemeiat.

Din termenii convenției rezultă modalitatea de calcul

a dobânzii, respectiv „din ziua primirii sumei până la completa achitare”, iar

cum sensul acestei clauze este explicit, dispozițiile art. 1303 C. civ.,

privind interpretarea clauzelor îndoielnice, nu își găsesc aplicare în speță.

Criticile vizând respingerea apelului declarat de

T.I.M. în dosarul anexat, prin decizia recurată.

Motivul de recurs, potrivit cu care convenția din 23

august 1995 este nulă absolut, în temeiul art. 1303 C. civ., pentru

nedeterminarea prețului, a făcut obiectul analizei instanței supreme, care,

prin decizia nr. 1165 din 25 martie 1999, a statuat că această vânzare este

valabilă în condițiile art. 1295 și urm. C. civ. Așa încât, hotărârea recurată

este corectă în aspectul privind respingerea motivului de apel al reclamantului

în dosarul conexat.

Motivul de recurs, legat de despăgubirea pârâtului în

cererea conexată, nu poate fi luat în considerare pentru modificarea hotărârii

recurate, întrucât, așa cum a stabilit instanța supremă, prin decizia

menționată în primul ciclu procesual, ordinul de plată nr. 728 din 13

septembrie 1998 indică drept beneficiar al acestei plăți o societate comercială

și, nicidecum pe M.M.

Nici critica privind incorecta respingere a cererii

reclamantului din acțiunea conexată, de constatare a lipsei de efecte juridice

a actului adițional nr. 24645 din 23 august 1995, nu este întemeiată.

Încheierea de către părțile în proces a unor acte, cu

respectarea prevederilor Legii nr. 31/1990, conferă acestor acte deplină

valabilitate, dau naștere unor raporturi juridice între părți, cu drepturi și

obligații, inclusiv, acelea referitoare la îndeplinirea formalităților de

publicitate la registrul comerțului.

Tot astfel, critica recurentului, potrivit cu care

greșit a fost menținută, de către instanța de apel, soluția privind

valabilitatea transferului dreptului de proprietate în favoarea lui M.M. pentru

1.541 de acțiuni de la SC M.C. SA, este nefondată. Corect a procedat instanța

de apel la menținerea soluției fondului, căci această soluție este în acord cu

prevederile art. 3 pct.4 C. com.

În fine, ultima critică, privitoare la statuarea,

prin decizia recurată, a dreptului de proprietate conferit reclamantului

concomitent, cu obligarea pârâtului la restituirea în întregime a prețului

achitat, cu penalități și daune, urmează a fi înlăturată, întrucât, în analiza

motivelor precedente, aceste aspecte au fost lămurite.

În consecință, recursul fiind nefondat, se va

respinge cu această mențiune.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul

T.I.M., împotriva deciziei nr. 537 din 22 mai 2001 a Curții de Apel Cluj,

secția comercială și de contencios administrativ.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 aprilie 2003.