ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2154/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea ce a format obiectul dosarului nr. 5115/1996, reclamantul M.M. a acționat în judecată pe pârâții T.I. și SC M.C. SA Cluj Napoca în contradictoriu cu care a solicitat: - să fie obligați pârâții să-i recunoască calitatea de acționar al societății pentru pachetul de 2028 acțiuni, reprezentând 40% din totalul de 5074 acțiuni vândute; - să se dispună înregistrarea calității sale de acționar în registrul acționarilor și în registrul de acțiuni al societății; - să fie obligați pârâții la plata cheltuielilor de judecată. În susținerea pretențiilor de mai sus, reclamantul a înfățișat contractul autentic nr. 77836 din 23 august 1995, intitulat „contract de vânzare cumpărare” (Promisiune de vânzare) ce se află la dosarul nr. 5115/1996 a Tribunalului Cluj.

La data perfectării acestui înscris, din totalul de 5071 acțiuni cu valoare nominală de 25.000 lei fiecare, reprezentând capitalul social al SC M.C. SA Cluj, T.I. dobândise, prin cumpărare de la F.P.S., un număr de 1521 acțiuni, restul de 3550 acțiuni urmau să fie cumpărate de la F.P.S. III Transilvania la un preț ce urma să fie negociat. Prin contractul autentic din 23 august 1996, reclamantul s-a obligat să plătească suma de 150.000.000 lei, plus 60% din procentul de 30%, reprezentând avans ce urma să fie achitat F.P.S. în urma negocierii celor 3550 acțiuni, iar pârâtul să-i vândă 40% din totalul de 5071 acțiuni, reprezentând capitalul social al SC M.C. SA Cluj Napoca.

S-a înscris în acest contract clauza potrivit căreia, în cazul în care vânzătorul nu își respectă promisiunea de vânzare în întregime, este ținut să restituie suma de 150.000.000 lei, cu dobânzile practicate de banca unde cumpărătorul are cont deschis, calculate din ziua primirii și până la completa achitare, plus o despăgubire de 100.000.000 lei. Prin acțiunea introductivă, reclamantul-cumpărător a susținut că și-a îndeplinit obligația. Din dosar rezultă că în chiar aceeași zi, respectiv, 23 august 1995, a achitat cu O.P., ce se afla la același dosar, suma de 180.000.000 lei, plătitor fiind SC P.M., iar beneficiar SC S.T.M. SRL Cluj, de la B.T. la banca beneficiarului B.D.F. Cluj.

A susținut reclamantul, prin acțiune, că vânzătorul nu și-a respectat obligația de a transfera acțiunile către acest cumpărător în termen de 30 de zile de la data încheierii contractului său cu F.P.S., încât, în luna mai 1996, a fost notificat de cumpărător atât vânzătorul T.I., cât și societatea SC M.C. SA Cluj Napoca să-i transfere 40% din totalul de 5071 acțiuni (același dosar nr. 5115/1996 al Tribunalului Cluj). Prin sentința nr. 441/ C /1997 din 12 martie 1997 a Tribunalului Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, acțiunea reclamantului a fost respinsă ca nefondată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că, întrucât, prin actul încheiat între părți, s-a prevăzut o clauză acceptată de ambele părți, în cazul nerespectării promisiunii de vânzare în întregime din culpa sa de către vânzător, pârâtul a fost în drept să revoce unilateral convenția, cu singura obligație asumată de a despăgubi pe reclamant, conform acestei clauze. Apelul declarat de reclamant, împotriva sentinței pronunțate de instanța de fond, a fost respins de Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 113/1998 din 5 februarie 1998, pronunțată în dosarul nr. 1795/1997. La pronunțarea acestei hotărâri, instanța de apel a reținut că, prin convenția lor, părțile au prevăzut o clauză de dezicere în favoarea amândurora precizând, totodată, și despăgubirea datorată de partea care împiedică realizarea convenției.

Această clauză de dezicere – a reținut instanța de apel – este licită și nu poate fi înlăturată datorită forței obligatorii a contractelor, principiu înscris în art. 969 C. civ.; prin ea, părțile și-au prestabilit răzgândirea, dezicerea, în termeni preciși, prevăzându-se de comun acord, precum și despăgubirea ce urma a fi suportată de partea în culpă. A reținut, de asemenea, instanța de apel, că stipularea clauzei penale sub forma clauzei de dezicere are ca efect crearea unor obligații facultative, caz în care, atâta vreme cât există clauza de dezicere, nu se poate impune nici uneia dintre părți executarea obligației principale. Reclamantul M.M. a declarat recurs împotriva deciziei de mai sus.

Recursul său a fost examinat de secția comercială a Curții Supreme de Justiție, care, prin decizia nr. 1165 din 25 martie 1999 (dosar 2536/1998) a admis recursul reclamantului, decizia recurată a fost casată, a fost admis și apelul reclamantului, declarat împotriva sentinței instanței de fond, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare Tribunalului Cluj. Prin decizia de casare de mai sus, instanța supremă a reținut că instanțele anterioare au interpretat greșit actul juridic încheiat între părți, la 23 august 1995, intitulat „contract de vânzare-cumpărare (promisiune de vânzare)”. Acest act - se precizează în decizie – reprezintă o vânzare-cumpărare, în prima sa parte, iar în ultima clauză convenită, părțile au stipulat despăgubirile și obligațiile vânzătorului, în cazul nerespectării promisiunii de vânzare în întregime.

A fost înlăturată apărarea pârâtului din recurs, în sensul că reclamantul a fost despăgubit cu suma de 500.000.000 lei, plătită cu ordinul de plată nr. 728 din 13 septembrie 1998, instanța supremă reținând că beneficiarul acestei plăți este SC P.M. SRL Cluj Napoca, iar nu recurentul. După restituirea cauzei la fond, spre rejudecare, s-a format dosarul 7423/ R /1999 al Tribunalul Cluj, în care reclamantul M.M. a depus precizare de acțiune prin care a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 1.111.853.000 lei cu titlu de penalități, cu dobânda legală. X X X Prin acțiunea ce a format obiectul dosarului nr. 9703/1999 al Tribunalului Cluj, reclamantul T.I.

a solicitat să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare (promisiune de vânzare) din 23 august 1995, a solicitat să se constate, în contradictoriu cu M.M., că acest pârât a fost despăgubit cu 500.000.000 lei și să se constate lipsa de efecte juridice a actului adițional la statutul SC S.T.M. SRL Cluj Napoca. Urmare a solicitării reclamantului M.M., de a conexa dosarul de mai sus la dosarul nr. 7423/ R /1999 al Tribunalului Cluj, prin încheierea din 2 februarie 2000, aceste dosare au fost conexate. În rejudecare după casare, Tribunalul Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, a pronunțat sentința nr. 1397 din 19 iulie 2000 prin care a hotărât următoarele: - a admis, în parte, acțiunea reclamantului M.M.

din dosarul nr. 7423/ R /1999 și l-a obligat pe pârâtul T.I. să recunoască calitatea de acționar a reclamantului pentru pachetul de 2028 acțiuni, reprezentând 40% din totalul de 5071 acțiuni vândute din cadrul SC M.C. SA Cluj Napoca. S-a dispus înregistrarea în registrul acționarilor a calității de acționar a reclamantului și în registrul de acțiuni a acțiunilor deținute de acesta și a fost obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată, în sumă de 49.777.780 lei; - a respins acțiunea formulată, în dosarul nr. 9703/1999, de reclamantul T.I., în contradictoriu cu M.M.; - a fost respins capătul de cerere privind obligarea la plata de penalități contractuale. În motivarea acestei hotărâri s-a reținut că, atât sub aspectul vânzării, cât și al promisiunii de vânzare, obiectul este perfect determinat în cauză, că reclamantul M.M.

are un drept de proprietate recunoscut de dispozițiile art. 1020 C. civ. Cât privește acțiunea ce a format obiectul dosarului conexat, instanța de fond a reținut că, deși temeiul juridic al acțiunii în justiție trebuie să fie unic, semnatarul acțiunii a solicitat, în petitul acțiunii, constatarea nulității absolute a actului încheiat de părți, iar în motivare a invocat rezoluțiunea pentru motivul neîndeplinirii obligației contractuale, instituție juridică ce se află, din prisma dispozițiilor art. 1021 C. civ., la îndemâna numai a acelor părți contractante care și-au îndeplinit obligațiile, ceea ce, în speță, nu s-a realizat.

S-a precizat, de asemenea, în motivarea hotărârii de mai sus, că nu s-a putut reține, de către instanță, lipsa de efecte juridice a actului adițional, autentificat sub nr. 24645 din 23 iulie 1995 de Notariatul de Stat Județean Cluj, întrucât, față de părți, actul își produce efectele imediat, termenul de publicare a actului în 15 zile, prevăzut de Legea nr. 26/1990, fiind termen de recomandare și nu de decădere. Împotriva hotărârii pronunțată în rejudecare de Tribunalul Cluj, au declarat apel atât reclamantul M.M., care a criticat această hotărâre sub aspectul numărului acțiunilor ce i-au fost recunoscute și pentru respingerea cererii sale de obligare a pârâtului la plata de daune interese, cât și pârâtul, care a criticat hotărârea instanței de fond, în esență, pentru că nu a dispus admiterea acțiunii sale și pentru că nu a ținut seama de faptul că reclamantul a fost despăgubit cu suma de 500 milioane lei.

Prin decizia nr. 537 din 22 mai 2001, Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, a admis apelul reclamantului și i-a obligat pe pârâți să-i recunoască calitatea de acționar pentru pachetul de 1521 acțiuni dobândite la SC M.C. SA Cluj Napoca. A fost obligat pârâtul T.I. să plătească reclamantului suma de 1.687.265.584 lei daune și dobânzi, menținându-se celelalte dispoziții ale sentinței. Aceeași decizie a respins, ca nefondat, apelul pârâților. Prin recursul declarat de pârâtul T.I.M., împotriva acestei din urmă hotărâri, motivate în drept pe punctele 6, 8, 9 și 10 de sub art. 304 C. proc. civ., s-a solicitat modificarea hotărârii, în sensul ca, pe de o parte, să se respingă acțiunea reclamantului M.M.

în dosarul nr. 7423/ R /1999 al Tribunalului Cluj, iar pe de altă parte, să se admită acțiunea reclamantului T.I.M. în dosarul nr. 9703/1999 al Tribunalului Cluj, conexat la dosarul nr. 7423/ R /1999 al aceluiași tribunal. Criticile aduse de recurent au fost structurate pe două aspecte – acela privind admiterea apelului reclamantului M.M., respectiv, pe aspectul privind respingerea apelului pârâtului – și s-au concretizat astfel: În ce privește admiterea apelului reclamantului M.M.: - instanța a dat ceea ce nu s-a cerut – situație sancționată de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., respectiv, prin decizia atacată i s-au recunoscut lui M.M. calitatea de acționar la SC M.C. SA Cluj Napoca pentru un pachet de 1521 acțiuni, față de 2028 acțiuni acordate prin sentința civilă nr. 1397/ C /2000; - în privința acordării despăgubirilor de 1.687.265.584 lei, decizia recurată contravine dispozițiilor art. 304 pct. 8, 9 și 10 C. proc.

civ., întrucât: - instanța de apel a reținut că actul încheiat între părți, la 23 august 1995, conține, pe de o parte, o vânzare fermă pentru 1521 de acțiuni și o promisiune de vânzare pentru 507 acțiuni (executarea promisiunii fiind garantată printr-o clauză penală În această ipoteză – susține recurentul – ori clauza penală se referă la vânzarea întregului pachet de acțiuni, situație în care trebuia cel puțin redusă, în limita în care s-a redus, executarea contractului (1521 acțiuni), ori componența clauzei penale, la care se referă prețul celor 1521 acțiuni, nu are ce căuta în calculul penalităților. - hotărârea din apel este criticată și pentru că nu s-a pronunțat asupra excepției de neexecutare, invocată de recurent, în sensul că M.M.

nu putea cere executarea prin echivalent (daune-interese) atâta timp cât nu și-a executat obligațiile ce îi reveneau în legătură cu plata prețului, pe principiul că, în contractele sinalagmatice, executarea pretențiilor trebuie să fie simultană; - decizia recurată a reținut greșit că, asupra calculului penalităților, recurentul nu a făcut obiecțiuni; acest fapt este infirmat de actele dosarului, respectiv, întâmpinarea din apel a recurentului [pct. 2 lit. d)]. Greșit s-a reținut în apel că sunt aplicabile dispozițiile art. 1312 alin. (2) C. civ.

potrivit cu care, în contractul de vânzare-cumpărare, clauzele îndoielnice se interpretează în contra vânzătorului, atâta vreme cât promisiunea de vânzare este un contract distinct căruia i se aplică dispozițiile generale în materie de contracte, iar nu cele speciale aplicabile vânzării; - cum convenția din 23 august 1995, intervenită între părți, este nulă absolut pentru nedeterminarea prețului, conform dispozițiilor art. 1067 C. civ., este nulă absolut și clauza penală. II. În ce privește respingerea apelului declarat de T.I.M., decizia criticată contravine dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. deoarece: - nu a ținut seama de faptul că actul din 23 august 1995 este nul absolut pentru nedeterminarea prețului (art. 1303 C. civ.).

Această problemă a fost ridicată, după casare și rejudecare în fond, de către recurent, fiind vorba de un motiv de nulitate absolută, susceptibil de a putea fi pus în discuție în orice stare a pricinii. Cu ocazia soluționării recursului, finalizat cu pronunțarea deciziei nr. 1165/1999, Curtea Supremă de Justiție s-a pronunțat doar cu privire la problemele puse în discuție până atunci, încât, greșit, prin decizia recurată, s-a reținut că problema nedeterminării prețului ar fi fost dezlegată cu acel prilej; în realitate, prețul vânzării a rămas nedeterminat. Prețul din contract are două componente: una fixă, de 150.000.000 lei, și una determinabilă, raportată la cota de 60% din procentul de 30% din avansul ce urma să fie achitat F.P.S.-ului pentru achiziționarea restului de 3550 de acțiuni deținute de F.P.S.

la SC M.C. SA Cluj Napoca, vândute de F.P.S. cu plata integrală a prețului (deci, fără îndeplinirea condiției stipulate de părțile contractante) iar, pe de altă parte, această vânzare nu s-a făcut de către T.I.M., cum s-a prevăzut în contract, ci de către SC S.T. SRL Cluj Napoca. Toate acestea conduc la concluzia că prețul integral unic și global al tranzacției a rămas în final nedeterminat, contractului lipsindu-i, astfel, unul din elementele esențiale de validitate; - hotărârea recurată în mod greșit nu a admis cererea de a se constata că M.M. a fost despăgubit cu suma de 500.000.000 lei, ca urmare a viramentului din 3 septembrie 1998, cu motivarea că, asupra acestei probleme, Curtea Supremă de Justiție s-a pronunțat prin decizia de casare cu trimitere, în sensul că nu este valabilă, fiind făcută în contul unei terțe persoane.

Potrivit art. 315 C. proc. civ., hotărârea instanței de recurs este obligatorie pentru instanța de trimitere numai în privința problemelor de drept dezlegate, în timp ce această problemă este o chestiune de fapt ce trebuia dezlegată de instanță. Au fost invocate prevederile art. 1096 alin. (2) C. civ. și hotărârea a fost criticată, întrucât nu a avut în vedere atât plata avansului din contractul din 23 august 1995, cât și restituirea împrumutului s-a făcut de la societatea lui M.M. la societatea lui T.I.M.

urmându-se calea simetric inversă; - incorect a fost respinsă, prin hotărârea recurată, și cererea formulată de T.I.M., de constatare a lipsei de efecte juridice, a actului adițional nr. 24645 din 23 august 1995. Potrivit prevederilor legale, în vigoare la acea dată, actul autentic în serie nu era suficient pentru a produce efecte juridice, fiind necesară în plus autorizarea justiției, iar nu, cum incorect a statuat decizia apelată, că acest act își produce efectele între părți de îndată; - a fost greșit menținută de instanța de apel soluția privind valabilitatea transferului dreptului de proprietate asupra a 1541 de acțiuni ale SC M.C. SA în favoarea lui M.M., situație sancționată de prevederile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Fiind vorba de acțiuni nominative, Legea nr. 31/1990, art. 64 alin. (1) în forma sa din 1995, cuprinde prevederea că dreptul de proprietate nu se poate transmite consensual, ci numai prin declarație făcută în registrul de acțiuni al emitentului, subscrisă de cedent și cesionar sau de mandatarii lor și prin mențiune făcută pe acțiune, iar nu, potrivit dreptului comun, prin simplul acord de voință, cum eronat s-a pronunțat instanța de apel; - hotărârea din apel este criticată de recurent că a statuat dreptul de proprietate al lui M.M. pe cele 1541 acțiuni ale SC M.C. SA Cluj, iar, pe de altă parte, a statuat nefiresc obligația recurentului de a-i restitui aceluiași M.M. în întregime prețul achitat de 150.000.000 lei, penalități și daune de peste 1,5 miliarde lei.

Recursul pârâtului este nefondat. Analizând criticile din recurs, în raport cu actele și lucrările din dosar, se constată, verificând în același timp și dispozițiile legale în materie, că aceste critici nu pot conduce la modificarea hotărârii recurate, după cum vom arăta în cele ce urmează. Astfel: I. Criticile vizând aspectul referitor la admiterea apelului declarat de M.M. prin decizia recurată. Instanța de apel nu a acordat mai mult decât ceea ce s-a cerut, cum a susținut recurentul ca prim motiv de recurs. În apelul pe care l-a declarat, împotriva sentinței dată de Tribunalul Cluj în rejudecare, M.M., a solicitat să se păstreze dispozițiile sentinței apelate pentru pachetul de 1521 de acțiuni la SC M.C.

SA, întrucât instanța de fond respinsese cererea reclamantului pentru penalități, acordându-i un număr mai mare de acțiuni, respectiv, 2028 în loc de 1521, din eroare. Așa încât, în mod corect, instanța de apel, respectând principiul disponibilității în procesul civil, a corectat confuzia privind cumulul executării în natură cu plata de penalități. Această corectare a făcut-o prin decizia sa, iar nu printr-o încheiere de îndreptare a erorii materiale, nefiind vorba de o eroare de calcul posibil de îndreptat în condițiile art. 281 - 281 1 C. proc. civ. de către însăși instanța care a pronunțat sentința . Critica privind acordarea despăgubirilor este, de asemenea, nefondată. Prin hotărârea sa, instanța de apel a dat eficiență clauzei penale din contract, sancționând partea în culpă pentru neexecutarea convenției.

Clauza penală este convenția accesorie a părților, prin care acestea determină anticipat echivalentul prejudiciului suferit ca urmare a neexecutării obligațiilor din contract și prin care se sancționează partea în culpă. Or, prin convenția lor din 23 august 1995, părțile au convenit asupra modalității de sancționare prin obligarea vânzătorului, care nu își va respecta în întregime promisiunea de vânzare, la restituirea avansului primit de la cumpărător, în sumă de 150.000.000 lei, cu dobânzile bancare aferente, plus o despăgubire de 100.000.000 lei, cum corect a dispus instanța de apel. Nici motivul de recurs potrivit cu care calculul penalităților este incorect, nu este întemeiat. Din termenii convenției rezultă modalitatea de calcul a dobânzii, respectiv „din ziua primirii sumei până la completa achitare”, iar cum sensul acestei clauze este explicit, dispozițiile art. 1303 C. civ., privind interpretarea clauzelor îndoielnice, nu își găsesc aplicare în speță.

Criticile vizând respingerea apelului declarat de T.I.M. în dosarul anexat, prin decizia recurată. Motivul de recurs, potrivit cu care convenția din 23 august 1995 este nulă absolut, în temeiul art. 1303 C. civ., pentru nedeterminarea prețului, a făcut obiectul analizei instanței supreme, care, prin decizia nr. 1165 din 25 martie 1999, a statuat că această vânzare este valabilă în condițiile art. 1295 și urm. C. civ. Așa încât, hotărârea recurată este corectă în aspectul privind respingerea motivului de apel al reclamantului în dosarul conexat. Motivul de recurs, legat de despăgubirea pârâtului în cererea conexată, nu poate fi luat în considerare pentru modificarea hotărârii recurate, întrucât, așa cum a stabilit instanța supremă, prin decizia menționată în primul ciclu procesual, ordinul de plată nr. 728 din 13 septembrie 1998 indică drept beneficiar al acestei plăți o societate comercială și, nicidecum pe M.M.

Nici critica privind incorecta respingere a cererii reclamantului din acțiunea conexată, de constatare a lipsei de efecte juridice a actului adițional nr. 24645 din 23 august 1995, nu este întemeiată. Încheierea de către părțile în proces a unor acte, cu respectarea prevederilor Legii nr. 31/1990, conferă acestor acte deplină valabilitate, dau naștere unor raporturi juridice între părți, cu drepturi și obligații, inclusiv, acelea referitoare la îndeplinirea formalităților de publicitate la registrul comerțului. Tot astfel, critica recurentului, potrivit cu care greșit a fost menținută, de către instanța de apel, soluția privind valabilitatea transferului dreptului de proprietate în favoarea lui M.M.

pentru 1.541 de acțiuni de la SC M.C. SA, este nefondată. Corect a procedat instanța de apel la menținerea soluției fondului, căci această soluție este în acord cu prevederile art. 3 pct.4 C. com. În fine, ultima critică, privitoare la statuarea, prin decizia recurată, a dreptului de proprietate conferit reclamantului concomitent, cu obligarea pârâtului la restituirea în întregime a prețului achitat, cu penalități și daune, urmează a fi înlăturată, întrucât, în analiza motivelor precedente, aceste aspecte au fost lămurite. În consecință, recursul fiind nefondat, se va respinge cu această mențiune.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul T.I.M., împotriva deciziei nr. 537 din 22 mai 2001 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ. IREVOCABILĂ. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 aprilie 2003.