ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 557/2004

Asupra recursului în anulare de

față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 25

aprilie 2000, reclamanta, SC I.N.C. SA București, a chemat în judecată pe

pârâta A.P.A.P.S. București, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o

va pronunța, s-o oblige pe aceasta să-i plătească suma de 752.400.000 lei,

reprezentând cota de 60% din ratele 7-12 plătite către A.P.A.P.S. (fosta

F.P.S.) în baza contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 144 din 24

aprilie 1995, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a

arătat, în esență, că, la data de 24 aprilie 1995, A.S.C.P. I.N.C. București (antecesoarea

reclamantei) a încheiat cu pârâtul, F.P.S., în prezent A.P.A.P.S., contractul

de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 144, privind vânzarea cotei de 70% acțiuni,

pe care acesta le deținea la SC I.N.C. SA București.

Modalitatea de plată a contravalorii

acțiunilor a fost stabilită prin achitarea unui avans, iar diferența a fost

împărțită în 18 rate, dintre care prima trebuia achitată la 30 iunie 1996, iar

ultima la data de 30 decembrie 2004.

A mai precizat reclamanta că temeiul

acțiunii îl constituie dispozițiile art. 8 din Legea nr. 55/1995, cu

modificările și completările ulterioare, potrivit căror pârâta este obligată

să-i restituie o cotă de 60%, totalizând suma de 752.400.000 lei, calculată la

valoarea ratelor 7-12, care însumau 1.254.000.000 lei.

Prin sentința nr. 7136 din 23 mai

2002, pronunțată de Tribunalul București, secția comercială, în dosarul nr. 8752/2002,

s-a admis acțiunea reclamantei SC I.N.C. SA și, pe cale de consecință, pârâta

A.P.A.P.S. București a fost obligată la plata sumei de 752.400.000 lei,

reprezentând cota de 60% din ratele 7-12, plătite în baza contractului de

vânzare-cumpărare nr. 144 din 24 aprilie 1995.

Recursul declarat împotriva sus menționatei

sentințe de pârâta A.P.A.P.S. București a fost respins, ca nefondat, prin

decizia nr. 1876 din 18 decembrie 2002, pronunțată de Curtea de Apel București,

secția a VI-a comercială.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

recurs a reținut, la fel ca tribunalul, că, la data încheierii contractului,

respectiv, 24 aprilie 1995, nu existau dispoziții legale privind acordarea

facilităților referitoare la restituirea cotei de 60% din prețul acțiunilor,

respectiv, din ratele plătite, dar că acest sistem a devenit aplicabil, în baza

art. 8 din Legea nr. 55/1995, pentru ratele scadente, după intrarea în vigoare

a actului normativ menționat.

Faptul că, ulterior intrării în

vigoare a Legii nr. 55/1995, prin acte normative succesive, s-au eliminat

aceste facilități, nu are nici o relevanță, din moment ce, chiar prin art. 36

din O.U.G. nr. 88/1997, se indică în mod clar și fără nici o distincție că

aplicarea și în continuare a sistemului de facilități, prevăzut de art. 8 din

Legea nr. 55/1995, se menține pentru contractele încheiate până la data intrării

în vigoare a ordonanței menționate și, pe cale de consecință, cum pretențiile

reclamantei se referă la rate scadente după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 88/1997,

rezultă că reclamanta era în drept să beneficieze de aceste facilități,

respectiv, de acordarea cotei de 60% din valoarea ratelor scadente și ulterior

momentului arătat (intrării în vigoare a O.U.G. nr. 88/1997).

De altfel, a mai reținut instanța că

susținerile pârâtei, în sensul că, după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 88/1997,

dispozițiile legale nu mai prevedeau facilitățile instituite prin art. 8 din

Legea nr. 55/1995, sunt înlăturate și în baza principiului privind teoria

drepturilor câștigate, în contextul în care dispozițiile O.U.G. nr. 59/1997 nu

conțin prevederi exprese, privind înlăturarea sistemului de facilități pentru

contractele încheiate anterior intrării în vigoare a acestui ultim act

normativ.

În temeiul art. 27 lit. f) din Legea

nr. 92/1992 și art. 330 pct. 2 C. proc. civ.,

p

rocurorul

g

eneral al Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a declarat recurs în anulare, atât

împotriva sentinței nr. 7136 din 23 mai 2002 a Tribunalului București, secția

comercială, cât și împotriva deciziei nr. 1644 din 18 decembrie 2002,

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, susținând că

acestea au fost date cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o

soluționare greșită a cauzei pe fond.

În dezvoltarea motivelor din

recursul în anulare, se susține, în esență, că, prin dispozițiile art. 8 alin. 1

din Legea nr. 55/1995, pentru accelerarea procesului de privatizare, astfel cum

au fost modificate prin O.U.G. nr. 37/1997, art. 1 pct. 9, s-a stabilit,

conform alin. (1), că, „din sumele cuvenite de F.P.S. pentru acțiunile vândute,

se lasă cu titlu gratuit, la dispoziția societății comerciale privatizate, o

cotă de 60%, pentru ca, la alin. (3) al aceluiași articol, să se prevadă că

dispozițiile alin. (1) se aplică și în cazul societăților comerciale

privatizate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, dar numai pentru

acele rate de rambursare a creditului acordat prin contractul încheiat cu

F.P.S., care devin exigibile după această dată.

Ulterior, însă, dispozițiile art. 8

din Legea nr. 55/1995, precum și cele al H.G. nr. 100/1996, privind aprobarea

Normelor metodologice referitoare la sumele ce se lasă gratuit la dispoziția

societăților comerciale privatizate, conform art. 2 din Legea nr. 55/1995, au

fost abrogate prin O.U.G. nr. 59/1997.

După acest act normativ, a

intervenit O.U.G. nr. 88/1997, care, la art. 44, prevedea că, „la data intrării

în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, Legea nr. 58/1991, Legea nr. 77/1994,

Legea nr. 55/1995, cu modificările și completările ulterioare (...)”, se

abrogă, ceea ce duce la concluzia că, începând cu 30 iunie 1999, când erau

scadente ratele de plată datorate de reclamantă, nu mai exista temei pentru

acordarea sumelor cu titlu gratuit, întrucât legiuitorul a abrogat expres

textul legal în baza căruia se acordau aceste facilități.

Prin urmare, prin aplicarea

succesivă a acestor acte normative și având în vedere și prevederile Ordinului nr.

47, emis de Ministerul Privatizării la data de 6 martie 1998, precum și cele

din Ordinul nr. 71 din 28 martie 1998, emis de aceeași autoritate, se apreciază

că în mod greșit instanțele au considerat că, în speță, sunt incidente

dispozițiile unui text legal care a fost abrogat, încălcând, astfel, principiul

aplicării imediate a legii civile noi, de unde se desprinde și concluzia că, în

mod neîntemeiat, pârâta a fost obligată la plata cotei de 60% din valoarea

ratelor 7-12 către reclamantă, în sumă de 752.400.000 lei.

Recursul în anulare nu este fondat.

Din examinarea actelor de la dosar,

rezultă că, prin art. 8 alin. (1) din Legea nr. 55/1995, privind accelerarea

procesului ce privatizare, a fost instituită o facilitate în favoarea

societăților comerciale privatizate în condițiile art. 7 din actul normativ

menționat, constând în lăsarea la dispoziția acestora a unei cote de 60% cu

titlu gratuit din ratele achitate, sumele urmând a fi folosite pentru

investiții.

La data de 6 octombrie 1997, s-a

publicat O.U.G. nr. 59/1997, care a abrogat art. 8 din Legea nr. 55/1995,

pentru ca, ulterior, prin art. 36 alin. (2) din O.U.G. nr. 88 din 23 decembrie

1997, intrată în vigoare la 29 decembrie 1997, să se stipuleze că „sistemul de

facilități, privind sumele ce se lasă gratuit la dispoziția societăților

comerciale privatizate în baza Legii nr. 55/1995, cu modificările ulterioare,

inclusiv sistemul de virare la bugetul de stat, Fondul special de dezvoltare

aflat la dispoziția Guvernului și la bugetele locale, potrivit O.U.G. nr. 15/1997

și nr. 59/1997, se aplică numai pentru contractele care au fost încheiate până

la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.

Cum din probele dosarului rezultă că

părțile au încheiat contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni anterior O.U.G. nr.

88/1997 și cum art. 36 alin. (2) din O.U.G. nr. 88/1997 nu distinge între

societățile comerciale privatizate, în funcție de succesiunea actelor normative

intrate în vigoare, care reglementează acordarea facilităților și, respectiv,

renunțarea la acestea, ci impune numai condiția ca părțile să fi încheiat contractul

până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe (O.U.G. nr. 88/1997) rezultă

că, în mod corect, instanțele au considerat că reclamantei i se cuvine cota de

60% din ratele achitate pentru acțiunile cumpărate, care erau scadente după

apariția Legii nr. 55/1995 , respectiv, începând cu 30 iunie 1999.

Pe cale de consecință, restrângerea

condițiilor de acordare a facilităților, așa cum se susține prin recursul în

anulare, în raport cu legea sub imperiul căreia s-a încheiat contractul de

vânzare-cumpărare (când nu existau dispoziții legale care să prevadă acordarea

facilităților) nu are nici o bază legală, atâta timp cât, ulterior acestui

moment, a fost adoptată Legea nr. 55/1995, care prevedea acordarea

facilităților reclamate și ale cărei prevederi nu pot fi ignorate față de principiul

activității legii în timp și cel al drepturilor câștigate, care constituie

fundamentul stabilității raporturilor civile.

În concluzie, cum contractul de vânzare-cumpărare

de acțiuni s-a încheiat la data de 24 mai 1995, dar ratele 7-12 s-au achitat în

perioada 30 iunie 1999 – 30 decembrie 2001, adică, ulterior apariției Legii nr.

55/1995, rezultă că reclamanta era îndreptățită la acordarea facilităților

prevăzute de art. 8 alin. (1) din legea precitată, situație în care se constată

că, în cauză, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 300 pct. 2 C.

proc. civ., motiv pentru care recursul în anulare va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul în anulare

declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, împotriva sentinței nr. 7136 din 23 mai 2002 a

Tribunalului București, secția comercială, și a deciziei nr. 1874 din 18

decembrie 2002 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi, 12 februarie 2004.