ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2506/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința nr. 16541 din 16

decembrie 2003, Tribunalul București, secția comercială, a admis acțiunea

formulată de reclamantele SC R. SA București și A.R.P. București în

contradictoriu cu A.P.A.P.S. București și a obligat pârâta către reclamante la

plata sumelor de 592.092.000 lei, reprezentând 60 % din ratele achitate în

perioada 15 august 2002 – 17 iulie 2003, în baza contractului de vânzare –

cumpărare acțiuni nr. 572/1994, încheiat între părți, 22.535.876 lei,

reprezentând diferență rezultată din reactualizarea debitului până la 30 iunie

2003, în raport cu rata inflației și 66.049.366 lei, reprezentând dobândă

legală aferentă debitului de 592.092.000 lei, calculată până la 1 august 2003.

Soluția a fost menținută de Curtea

de Apel București, care prin decizia nr. 138 din 16 aprilie 2004 a respins

apelul declarat de pârâtă ca nefondat.

Ambele instanțe au reținut că SC R.

SA București s-a privatizat în baza Legilor nr. 58/1999 și nr. 77/1994,

încheind cu fostul F.P.S. contract, în care la art. 4 modificat prin actul

adițional din 19 noiembrie 1994, s-a prevăzut că 20 % din preț, adică

749.000.000 lei va fi plătit până la 10 decembrie 1994, iar diferența de

2.996.000.000 lei (80%) în 19 rate eșalonate până la 1 martie 2005.

Reclamanta a plătit pârâtei suma de

986.820.000 lei, în perioada 15 august 2002 – 17 iulie 2003, reprezentând contravaloarea

ratelor nr. 14 – 19, prin art. 8 alin. (1) și (2) din Legea nr. 55/1995, s-a

stabilit că din sumele cuvenite F.P.S. pentru acțiunile vândute se lasă, cu

titlu gratuit, la dispoziția societății comerciale privatizate cotă de până la

60% și că aceste prevederi se aplică și societăților comerciale privatizate

anterior intrării în vigoare a acestui act normativ, dar numai pentru ratele

care deveneau exigibile după data de 15 iunie 1995.

Ulterior, la 6 octombrie 1997 a

intrat în vigoare O.U.G. nr. 59/1997, prin care s-a abrogat art. 8 din Legea nr.

55/1995 la 29 decembrie 1997 a intrat în vigoare O.U.G. nr. 88/1997, care a

abrogat în mod expres atât Legea nr. 58/1991, Legea nr. 77/1994, cât și Legea nr.

55/1995, cu modificările și completările ulterioare dar prin art. 36 alin. (2)

a dispus că sumele care se lasă gratuit la dispoziția societăților comerciale

privatizate, potrivit Legii nr. 55/1995 se aplică numai pentru contractele care

au fost încheiate până la data intrării în vigoare a acelei ordonanțe de

urgență.

În aceste condiții, reclamanta

achitând în perioada 15 august 2002 – 17 iulie 2003, suma de 986.820.000 lei,

cu titlu de rate, rate ce deveneau scadente, ulterior intrării în vigoare a

Legii nr. 55/1995 (19 iunie 1999) în baza contractului de vânzare - cumpărare

acțiuni încheiat la 20 octombrie 1994, deci anterior intrării în vigoare a

O.U.G. nr. 88/1997, acțiunea formulată în raport și de dispozițiile art. 43 C.

com. și art. 1084 C. civ., apare ca fiind întemeiată.

Împotriva acestei decizii pârâta a

declarat recurs arătând că este nelegală, deoarece atât instanța de fond cât și

instanța de apel au acordat caracter retroactiv Legii nr. 55/1995, adică pentru

contractele încheiate anterior datei de 19 iunie 1995, deoarece facilitățile

privind sumele care se lasă cu titlu gratuit la dispoziția societăților

privatizate se aplică numai pentru contractele de vânzare - cumpărare acțiuni,

încheiate anterior datei de 19 iunie 1995.

Recursul declarat de pârâtă este

fondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Prin sentința nr. 13676 din 11

noiembrie 2002, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a admis

acțiunea formulată de SC R. SA și A.R.P. București și a obligat pârâta A.P.A.P.S.

București să plătească reclamantelor suma de 848.604.546 lei, reprezentând

debit reactualizat pentru perioada 10 octombrie 1999 – 1 martie 2002 și

297.190.302 lei, reprezentând dobândă comercială.

A reținut că SC R. SA s-a privatizat

în baza Legilor nr. 58/1991 și nr. 77/1994, încheind cu F.P.S. contract, în

care la art. 4 s-a prevăzut că 20 % din prețul acțiunilor cumpărate se plătește

până la 30 decembrie 1994 și restul de 80 % va fi plătit în 19 rate semestriale

până în 2005, cu o perioadă de grație de un an. A mai reținut că prin art. 8

din Legea nr. 55/1995 s-a instituit facilitatea restituirii de 60 % din prețul

de vânzare al acțiunilor dar numai pentru ratele devenite exigibile după data

intrării în vigoare a legii și că acest articol a fost abrogat prin O.U.G. nr. 59/1997

dar nu și O.U.G. nr. 37/1997, care a produs efecte juridice până la 11 iunie

2001, când a intrat în vigoare Legea nr. 282/2001 sens în care art. 36 din H.G.

nr. 450/1999, prevede că sistemul de facilitate se aplică numai contractelor

încheiate până la momentul intrării în vigoare a O.U.G. nr. 88/1997.

Curtea de Apel București, prin

decizia nr. 565 din 4 aprilie 2003 a respins recursul declarat de pârâtă,

confirmând interpretarea dată de instanța de fond actelor normative incidente

în succesiunea lor.

Înalta Curte de Casație și Justiție,

prin decizia nr. 2373 din 23 iunie 2004 a admis recursul în anulare declarat de

P.G., a anulat decizia atacată, a admis recursul declarat de pârâta A.P.A.P.S.

și a schimbat în tot sentința recurată, respingând acțiunea reclamantelor SC R.

SA București și A.R.P. București.

A reținut că numai contractele

încheiate sub imperiul Legii nr. 55/1995 fac obiectul facilității instituită de

acest act normativ prin art. 8, care a fost abrogat prin O.U.G. nr. 59/1997.

Pentru că reclamanta a încheiat contractul cu F.P.S. la 20 octombrie 1994, iar

dispoziția cu privire la aplicabilitatea facilității și asupra ratei devenită

exigibilă ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 55/1995, la contractele

încheiate anterior acestei date a fost abrogată și nu se regăsește în normele

tranzitorii conținute de art. 4 din O.U.G. nr. 59/1997 și art. 36 din O.U.G. nr.

88/1998, Înalta Curte a constatat că instanțele cu încălcarea esențială a legii

au soluționat greșit cauza pe fond.

Din cele mai sus expuse rezultă că

între cele două pricini există triplă identitate de obiect, cauză și părți care

au aceeași calitate.

Astfel, reclamantele sunt aceleași

SC R. SA București și A.R.P., pârâtă este aceiași A.V.A.S. și toate au aceiași calitate.

Cât privește obiectul, în ambele

pricini reclamantele pretind 60 % din prețul ratelor achitate și dobânzi

comerciale, este adevărat că pentru perioade de timp diferite, iar cauza este

identică ambele cereri de chemare în judecată fiind întemeiate pe dispozițiile art.

8 din Legea nr. 55/1995, H.G. nr. 100/1996, O.U.G. nr. 37/1997, O.U.G. nr. 59/1997,

O.U.G. nr. 88/1997, O.U.G. nr. 15/1997 și H.G. nr. 450/1999.

Rezultă așadar că în cauză sunt

îndeplinite cumulativ cele trei condiții prevăzute de art. 1201 C. civ.,

privind autoritatea de lucru judecat și drept urmare excepția de ordine publică

invocată din oficiu de instanța de recurs este întemeiată.

Întrucât un litigiu soluționat

printr-o hotărâre judecătorească definitivă nu mai poate forma obiectul unui

nou proces având același obiect, aceeași cauză și aceleași părți, Înalta Curte

va admite recursul, va modifica decizia atacată, va admite apelul declarat de

pârâtă și schimbând în tot sentința apelată va respinge acțiunea formulată de

reclamanți pentru autoritate de lucru judecat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta

A.V.A.S. București, împotriva deciziei nr. 138 din 16 aprilie 2004 a Curții de

Apel București, secția a V-a comercială, modifică decizia atacată, admite

apelul declarat de pârâta A.V.A.S., împotriva sentinței nr. 1654 din 16

decembrie 2004 a Tribunalului București, schimbă în tot sentința și respinge

acțiunea reclamanților SC R. SA București și A.R.P. București, reținând

autoritatea de lucru judecat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică,

astăzi 12 aprilie 2005.