ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2516/2005

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată

reclamanta SC I.I. SA București, a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei

de 291.780.000 lei, reprezentând cota de 60% din suma de 486.300.000 lei,

respectiv rata nr. 6 care a fost achitată A.P.A.P.S., în baza contractului de

vânzare cumpărare acțiuni din 31 mai 1995; obligarea pârâtei la plata sumei de

152.387.740 lei, reprezentând dobânda de referință stabilită de B.N.R. asupra

sumei de 672.200.000 lei la care a fost obligată prin sentința nr. 7595/2002,

pronunțată de Tribunalul București, secția comercială.

Tribunalul București, secția

comercială, prin sentința nr. 1800 din 6 februarie 2004, a respins acțiunea

formulată ca neîntemeiată.

În motivarea sentinței,

instanța de fond arată că părțile au încheiat contractul de vânzare cumpărare

la 31 mai 1995, sub incidența Legii nr. 58/1991 și a Legii nr. 17/1994, fiind

și sub incidența art. 8 din Legea nr. 55/1995, abrogat expres prin O.U.G. nr. 59

din 27 septembrie 1997, legea în întregul ei fiind abrogată prin O.U.G. nr. 88

din 23 decembrie 1997.

Se mai arată că prin Legea nr.

287 din 5 iunie 2001, O.U.G. nr. 37/1997, care reitera prevederile Legii nr. 55/1995

sub aspectul aplicării facilității pentru societățile privatizate până la data

intrării ei în vigoare, a fost respinsă, dar la data scadenței ratei nr. 6,

conform actului adițional nr. 2 din 31 mai 1995, stabilită la 30 iunie 2002,

erau aplicabile dispozițiile art. 8 din Legea nr. 55/1995, în redactarea lor

inițială. Cum, însă, sistemul de facilități nu funcționa automat, iar

reclamanta nu a făcut dovada debitelor existente în contabilitate, aprecierea

reclamantei ca prevederile O.U.G. 37/1997 sunt încă aplicabile nu poate fi

primită.

Cu privire la capătul de

cerere referitor la plata dobânzii, instanța de fond a apreciat că reclamanta

nu a făcut dovada că pârâta a achitat suma de 672.200.000 lei la care a fost

obligată prin sentința nr. 7595/2002 la data de 14 ianuarie 2003, astfel încât

să poată fi verificat modul în care a fost calculată dobânda.

În contra deciziei

reclamanta SC I.I. SA a declarat apel arătând că instanța de fond a făcut o

greșită interpretare a prevederilor legale, deoarece prin art. 36 alin. (2) din

O.U.G. 88/1997, s-a prevăzut expres faptul că facilitățile acordate în baza art.

8 din Legea nr. 55/1995, modificată se mențin în cazul contractelor încheiate

anterior acestei ordonanțe.

Curtea de Apel București, secția

comercială, prin decizia nr. 424 din 10 septembrie 2004 a admis apelul, a

schimbat în tot sentința și a admis acțiunea în sensul că a obligat-o pe pârâtă

la plata sumei de 291.780.000 lei, reprezentând cota de 60% din rata a VI-a

achitată pârâtei, în baza contractului din 31 mai 1995 și la plata sumei de

152.387.740 lei cu titlu de dobânzi legale.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de apel, în finalul prezentării succesiunii actelor normative

incidente conchide asupra aplicabilității art. 8 din Legea nr. 55/1995.

Făcând aplicarea art. 43 C.

com. și O.G. nr. 9/2000 instanța de apel a admis și cererea de dobânzi.

Pârâta A.V.A.S. a declarat

recurs împotriva deciziei susmenționate pentru motivul, prevăzut de art. 304 pct.

9 C. proc. civ., a cărei modificare o solicită în sensul respingerii apelului

promovat de reclamantă.

În dezvoltarea motivului de

recurs se invocă:

1) greșita aplicare a

prevederilor art. 8 din Legea nr. 55/1995, deoarece societatea reclamantă a

fost privatizată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 55/1995, lege care a

fost abrogată prin O.U.G. 88/1997;

2) greșita aplicare a legii

și cu privire la acordarea dobânzii față de faptul că reclamanta avea

posibilitatea să solicite conform art. 371

2

alin. (3) actualizarea

sumei.

Recursul este fondat.

I. Potrivit art. 1 C. civ.,

legea dispune numai pentru viitor, ea nu are putere retroactivă, principiu care

a dobândit și consacrare constituțională prin art. 15 alin. (2) din Constituție

și care stă la baza oricărei interpretări a concursului de legi în timp în

vederea stabilirii legii aplicabile unui raport sau situație juridică.

facilitatea cotei de 60%, care se lasă la dispoziția societății comerciale

privatizate a fost instituită prin art. 8 din Legea nr. 55/1995, alin. (1) și (2).

Acest articol a fost modificat și completat prin O.U.G. nr. 37 din 16 iulie

1997, sub aspectul destinației sumei, fără ca reglementarea în sine a

facilității și a beneficiarilor să suporte modificări.

Potrivit art. 8 din Legea nr.

55 din 15 iunie 1995, atât în forma inițială cât și în cea modificată, din

sumele cuvenite F.P.S. și încasate efectiv pentru acțiunile vândute se lasă cu

titlu gratuit, la dispoziția societății comerciale privatizate, o cotă de 60%,

prevedere care se aplică și în cazul societăților comerciale privatizate până

la data intrării în vigoare a prezentei legi, dar numai în ceea ce privește

acele rate de rambursare a creditului acordat prin contractul încheiat cu F.P.S.

- ul, care devin exigibile după această dată.

55/1995 a fost abrogat expres, prin art. 5 din O.U.G. 59 din 27 septembrie 1997,

privind destinația sumelor încasate de F.P.S. în cadrul procesului de

privatizare a societăților la care statul este acționar, iar Legea nr. 55/1995

în întregul ei a fost abrogată prin art. 44 din O.U.G. nr. 88 din 23 decembrie

1997, privind privatizarea societăților comerciale.

Acest ultim act normativ,

prin art. 36 alin. (2) (normă tranzitorie) dispune că sistemul de facilități

privind sumele care se lasă cu titlu gratuit la dispoziția societăților

comerciale privatizate, potrivit Legii nr. 55/1995, cu modificările ulterioare,

se aplică numai pentru contractele care au fost încheiate până la data intrării

în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.

Prin urmare norma

tranzitorie are în vedere, ca obiect al facilității, numai contractele de

privatizare încheiate sub imperiul Legii nr. 55/1995 și ea este concordantă cu

dispoziția art. 4 alin. (2) din O.U.G. 59/1997, de asemenea tranzitorie, care

stipula ca „sumele aferente ratelor devenite scadente după intrarea în vigoare

a prezentei ordonanțe de urgență, (6 octombrie 1997) urmează regimul stabilit

de reglementările legale în vigoare în momentul semnării de către F.P.S. a

respectivelor contracte de vânzare a acțiunilor /părților sociale”.

Ori, numai contractele

încheiate sub imperiul Legii nr. 55/1995 fac obiectul facilității instituită de

acest act normativ prin art. 8, abrogat prin O.U.G. 59/1997.

Cum reclamanta a încheiat

contractul cu F.P.S. - ul la data de 31 mai 1995, anterior intrării în vigoare

a Legii nr. 55/1995, iar dispoziția cu privire la aplicabilitatea facilității

și asupra ratei devenită exigibilă ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 55/1995

la contractele încheiate anterior acestei date a fost abrogată și nu se

regăsește în normele tranzitorii conținute de art. 4 din O.U.G. 59/1997 și art.

36 din O.U.G. 88/1998, Curtea constată că instanțele au făcut o aplicare

greșită a legii.

II. Și critica privind

greșita obligare a pârâtei la dobânzi este întemeiată față de faptul că odată

cu executarea debitului stabilit prin sentința judecătorească, acesta trebuia

actualizat, potrivit art. 371

2

alin. (3) C. proc. civ.

Așa fiind, Înalta Curte va

admite recursul declarat și modificând decizia atacată va respinge apelul

declarat de reclamantă împotriva sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

pârâta A.V.A.S., împotriva deciziei nr. 424 din 10 septembrie 2004 a Curții de

Apel București, modifică decizia recurată în sensul că respinge apelul declarat

de reclamanta SC I.I. SA București, împotriva sentinței nr. 1800 din 6

februarie 2004 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință

publică, astăzi 12 aprilie 2005.