ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5675/2005

Asupra recursului de față. Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 14 ianuarie 2003 și precizată în fond după desființare la data de 10 februarie 2004, reclamanta SC T. SA a chemat în judecată A.V.A.S. (fostă A.P.A.P.S.) solicitând ca în baza sentinței ce se va pronunța să fie obligată la plata 871.872.668 lei, reprezentând despăgubiri datorate în urma procesului de privatizare cu dobânda legală. În motivarea pretențiilor reclamanta a arătat că la data de 31 martie 2005 A.T. a încheiat cu F.P.S. București contractul de vânzare-cumpărare acțiuni modificat și completat prin acte adiționale prin care a dobândit 87.220 acțiuni la SC T. SA, reprezentând 70 % din capitalul acesteia.

S-a precizat că pe parcursul derulării contractului societatea a beneficiat de dispozițiile H.G.M. nr. 100/1996 fiindu-i recunoscut dreptul de a i se restitui 60 % din contravaloarea ratelor neachitate, sume utilizate conform destinației apreciată de către A.P.A.P.S., iar prin protocolul încheiat la data de 23 februarie 2000 s-au stabilit sumele ce se lasă cu titlu gratuit potrivit prevederilor art. 8 din Legea nr. 55/1995, pentru ratele neachitate înainte de 10 octombrie 1997. Reclamanta a mai arătat că prin adresa din 14 februarie 2002 pârâta a comunicat că societatea nu mai beneficiază de restituirea nici unui procent din ratele virate ca urmare a intrării în vigoare a O.U.G. nr. 59/1997 și că refuzul acesteia este nejustificat, deoarece societatea beneficiază de un drept câștigat, obligația de restituire fiind prevăzută și în cazul contractelor încheiate anterior datei de 19 iunie 1005 și care are plăți scadente după această dată.

Tribunalul București, secția a VI-a comercială, prin sentința nr. 4298 din 30 martie 2004 a respins ca neîntemeiată excepția prescripției dreptului la acțiune cu privire la plata cotei de 60 % din ratele scadente pentru anul 1999, a admis în parte acțiunea restrânsă obligând pârâta la plata sumei de 611.502.774 lei, reprezentând cota de 60 % din ratele scadente pentru perioada 1999 – 2001 achitate de reclamantă în baza contractului de vânzare-cumpărare acțiuni. Totodată a respins cererea privind reactualizarea sumei de 611.502.174 lei. Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că excepția prescripției dreptului la acțiune nu poate fi primită având în vedere dispozițiile art. 8 pct. 4 din O.U.G.

nr. 37/1997, termenul general de prescripție de 3 ani prevăzut de decretul nr. 167/1958 începând să curgă la 15 zile de la data încasării contravalorii acțiunilor vândute anume de la 25 ianuarie 2000, astfel că cererea introdusă la 14 ianuarie 2003 este formulată înăuntrul termenului de prescripție. Pe fondul pretențiilor instanța a reținut că cererea este întemeiată întrucât dispozițiile art. 36 alin. (2) din O.U.G. nr. 88/1997 fac ca dispozițiile relative la sistemul de facilități instituit de Legea nr. 55/1995 să ultraactiveze să fie aplicabile inclusiv societății comerciale privatizate, conform Legii nr. 58/1991 și Legii nr. 77/1994.

În ce privește cererea de reactualizare a sumei de 611.502.774 lei, reprezentând 60 % din ratele achitate în perioada 1999-2001 instanța de fond a apreciat-o ca neîntemeiată întrucât reclamanta nu a precizat un mod de calcul, iar în ce privește cuantumul sumei reactualizate până la 26 ianuarie 2004 a arătat că nu-l poate lua în calcul câtă vreme reclamanta nu și-a majorat câtimea obiectului cererii și nici nu a timbrat aferent. Împotriva acestei soluții a promovat apel pârâta criticile vizând aplicarea greșită a legii. S-au invocat dispozițiile art. 32 28 din Legea nr. 99/1999, care a modificat O.U.G. nr. 87/1997 dispozițiile precizate instituind un termen special de prescripție de 3 luni de la data nașterii dreptului.

Pe fondul cauzei s-a arătat că dispozițiile legale care prevedeau acordarea sistemului de facilități societăților privatizate nu mai sunt în vigoare, că intimata reclamantă nu mai beneficiază de aceste facilități, întrucât contractul său este încheiat anterior intrării în vigoare a Legii nr. 55/1995 și că supraviețuirea legii civile vechi reprezintă excepția de la principiul aplicării imediate a legii noi. A prezentat succesiunea în timp a actelor normative, succesive care conduce la concluzia că cererea de acordare a 60 % din ratele scadente este fără temei legal. Prin decizia nr. 454 din 28 octombrie 2004, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a respins apelul ca nefondat.

În motivarea soluției instanței de control judiciar s-a reținut pe de o parte că nu se mai poate pune în discuție prescripția specială prevăzută de art. 32 28 din Legea nr. 99/1999, întrucât prin decizia nr. 1235 din 12 septembrie 2003 a Curții de Apel București această problemă de drept a fost dezlegată și este obligatorie, nemaiputând fi reiterată, prin aceiași decizie fiind dezlegată și problema de drept privitoare la legitimitatea pretențiilor intimatei reclamante. Pe fondul pricinii, instanța de apel a reținut temeinicia soluției având în vedere că potrivit art. 36 alin. (2) din O.U.G. nr. 88/1997, beneficiază de sistemul de facilități prevăzut de art. 8 din Legea nr. 55/1995 societățile privatizate până la data intrării în vigoare a acestei ordonanțe, 29 decembrie 1997, fără a distinge în funcție de modalitatea în care s-a realizat privatizarea, și cum contractul a fost încheiat la 31 martie 2005, îi sunt incidente aceste prevederi legale.

S-a înlăturat critica potrivit căreia s-ar fi încălcat principiul aplicării imediate a legii noi prin supraviețuirea legii vechi, motivat de faptul că dreptul apelului a fost consacrat și s-a născut conform art. 36 alin. (2) din O.U.G. nr. 88/1997, iar împrejurarea că pârâta a formulat cerere chiar la data de 14 ianuarie 2003 se datorează faptului că era îndrituită la despăgubiri doar pe măsura achitării ratelor, eșalonate conform actelor adiționale, dreptul său la acțiune pentru ratele ulterioare abrogării dispozițiilor Legii nr. 55/1995 născându-se abia la momentul achitării ratelor. Cu petiția înregistrată la data de 17 decembrie 2004 A.V.A.S. a declarat recurs criticile vizând aspecte de nelegalitate fiind invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Astfel se susține că în mod greșit nu s-a reluat în discuție excepția prescripției dreptului material la acțiune în speță fiind aplicabile dispozițiile art. 32 28 din Legea nr. 99/1999, invocarea de către instanța de apel a dispozițiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ., fiind nejustificată față de temeiul legal invocat respectiv O.U.G. nr. 88/1997. Pe fondul cauzei recurenta susține că față de data încheierii contractului era aplicabilă Legea nr. 58/1991 act normativ care nu prevedea facilitatea acordării cotei de 60 % din sumele încasate de F.P.S. și că supraviețuirea legii civile vechi reprezintă excepția de la principiul aplicării imediate a legii noi. A prezentat succesiunea în timp a actelor normative, succesiune care conduce la concluzia că cererea formulată este fără temei legal.

Se mai invocă și dispozițiile privind O.M.P. nr. 47/1998. Recursul este nefondat. Prin decizia nr. 1235 din 12 septembrie 2003, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a admis recursul declarat de reclamantă și a casat sentința pronunțată în primul ciclu procesual și a trimis cauza spre rejudecare. În motivare s-a reținut că dreptul reclamantei s-a născut prin adoptarea Legii nr. 55/1995, care prevede în art. 8 introducerea sistemului de facilități, dispozițiile art. 36 alin. (2) din O.U.G. nr. 88/1995 nefăcând altceva decât să mențină acest sistem, stabilind doar o exclusivitate de aplicare numai pentru contractele care au fost încheiate până la data intrării în vigoare a ordonanței.

Considerând că potrivit principiului neretroactivității legii în timp, contractul încheiat între părți este guvernat conform adagiului „tempus regit actum” de legile în vigoare la data încheierii acestuia, intrând sub incidența Legii nr. 55/1995, termenul de prescripție al dreptului la acțiune fiind termenul general de 3 ani prevăzut de decretul nr. 167/1958, justificat instanța de apel nu a mai pus în discuția părților excepția prescripției având în vedere dispozițiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., această problemă de drept fiind dezlegată și obligatorie pentru judecătorii fondului. Cu privire la fondul cauzei se reține că potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 55/1995 „din sumele cuvenite F.P.S.

pentru acțiunile vândute, se lasă cu titlu gratuit, la dispoziția societăților comerciale o cotă de până la 60 % pentru stingerea datoriilor înregistrate în contabilitatea respectivei societăți comerciale până la data intrării în vigoare a prezentei legi”. Conform art. 2 al art. 8 s-a stabilit că ..”aliniatul 1 se aplică și societăților comerciale privatizate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, dar numai pentru acele rate de rambursare a creditului acordat prin contractul încheiat cu F.P.S., care devine exigibil după această dată”. Art. 36 alin. (2) din O.U.G. nr. 88/1996 s-a stabilit că „sistemul de facilități privind sumele ce se lasă gratuit la dispoziția societăților comerciale privatizate, potrivit Legii nr. 55/1995, cu modificările ulterioare, inclusiv sistemul de virare la bugetul de stat, fondul social de dezvoltare aflat la dispoziția guvernului și la bugetele locale, potrivit O.U.G.

nr. 15/1997 și 59/1997, se aplică numai pentru contractele care au fost încheiate până la data intrării în vigoare la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare fiind aplicabil inclusiv societățile comerciale privatizate, conform Legii nr. 58/1991 și Legii nr. 77/1994. Față de dispozițiile art. 36 alin. (2) din O.U.G. nr. 88/1997 sistemul de facilități prevăzut de Legea nr. 55/1995 cu modificările ulterioare ultraactivează, reclamanta fiind îndreptățită să pretindă restituirea cotei de 60 % din ratele achitate. Mai mult instanța de apel a considerat că dreptul reclamantei a fost consacrat și s-a născut conform art. 36 alin. (2) din O.U.G.

nr. 88/1997, iar împrejurarea că partea a formulat cererea din 14 ianuarie 2003 se datorează faptului că era îndrituită la despăgubiri doar pe măsura achitării ratelor eșalonate conform actelor adiționale dreptul său la acțiune pentru ratele ulterioare abrogării dispozițiilor Legii nr. 55/1995 născându-se abia la momentul achitării ratelor. Rațiunile juridice și argumentele expuse anterior determină ca toate criticile formulate în cererea de recurs să fie înlăturate ca neîntemeiate, urmând a respinge recursul ca nefondat nefiind îndeplinite nici una din dispozițiile art. 304 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de A.V.A.S. București, împotriva deciziei nr. 454 din 28 octombrie 2004 a Curții de Apel București, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 noiembrie 2005.