ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4143/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 637/C din 26 martie 2001, pronunțată de Tribunalul Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, a fost admisă cererea precizată, formulată de reclamanta A.P.A.P.S București, cu sediul în București, împotriva pârâtei S.C.P. cu sediul în Cluj Napoca, și, în consecință, a obligat pârâta să achite reclamantei suma de 21.780.000 lei cu titlu de debit. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, prin contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni încheiat între reclamantă și pârâtă, reclamanta a vândut un număr de 4.979 acțiuni nominative, pârâta asumându-și obligația de a achita prețul acestora în termen de 60 de zile de la data semnării lui, nerespectarea termenului de plată făcând ca pârâta, în calitate de cumpărător, să suporte o penalitate de 0,25% pe zi de întârziere.

Din procesul verbal depus la dosar reiese că părțile din litigiu vor conveni desființarea contractului, fără a preciza data când se va produce acest fapt. Întrucât din fișele de calcul, depuse de reclamantă, reiese că pârâta nu a respectat obligația de plată, la scadență, a ratelor aferente prețului nici după reeșalonarea acestora, în temeiul art. 969 și 970 C. civ., a fost admisă acțiunea reclamantei. Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia civilă nr. 593 din 5 iulie 2001, a admis recursul declarat de reclamanta A.P.A.P.S.

împotriva sentinței civile nr. 637 din 26 martie 2001, pronunțată de Tribunalul Cluj, pe care a casat-o și a păstrat cauza pentru judecată în primă instanță la Curtea de Apel Cluj, stabilind în continuare termen de judecată la 13 septembrie 2001. Pentru a decide astfel, Curtea, din oficiu, a invocat greșita calificare a căii de atac, respectiv, apel în loc de recurs, având în vedere dispozițiile Legii nr. 99/1999 și, pe cale de consecință, competența materială de soluționare a cauzei în primă instanță. Apreciind calea de atac ca fiind recurs, Curtea a reținut că, potrivit art. 4 alin. (3) din actul normativ mai sus indicat, litigiile, privind contractele, convențiile, protocoalele și orice acte sau înțelegeri încheiate de instituțiile publice implicate în procesul de privatizare, sunt de competența secțiilor comerciale ale instanțelor judecătorești, iar prin H.G.

nr. 450/1999, privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a acestei ordonanțe, s-a stabilit că aceste litigii se soluționează de către curtea de apel competentă, cu excepția cazului în care părțile au încheiat o convenție arbitrală. Prin urmare, rezultă că, în temeiul art. 32 și 32 alin. (1) și (4) din Legea nr. 99/1999, cererile prin care se atacă o operațiune sau un act, ori se valorifică un drept conferit de lege, sunt de competența în primă instanță a curții de apel. Pe cale de consecință, recalificând calea de atac, Curtea a considerat apelul formulat ca fiind recurs și, în temeiul art. 312 alin. (1) și (7) C. proc. civ., l-a admis, a casat hotărârea tribunalului și a păstrat cauza pentru soluționarea în primă instanță.

Prin sentința civilă nr. 2098 din 13 septembrie 2001, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, a respins acțiunea formulată de reclamanta A.P.A.P.S., cu sediul în București, împotriva pârâtei SC S.P. cu sediul în Cluj Napoca. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, prin contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 71 din 12 martie 1996, urmat de actele modificatoare între părți, pârâta a achiziționat un număr de acțiuni reprezentând 22,83% din capitalul social al SC S.S. SA, urmând ca prețul să fie achitat conform clauzelor stabilite la art. 3 și 4 din contract.

Pârâta și-a respectat obligația achitării ratelor la scadență, însă, în urma corespondențelor purtate între părți, s-a convenit desființarea pe cale amiabilă a contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni, astfel cum rezultă din înscrisul numit proces-verbal, înregistrat de reclamantă sub nr. 604/352 din 8 februarie 2001. Împotriva sentinței civile nr. 298 din 13 septembrie 2001, pronunțată de Curea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, a promovat recurs reclamanta A.P.A.P.S., care a criticat hotărârea instanței de fond pentru nelegalitate și netemeinicie, sub aspectul că, în mod greșit, Curtea de Apel Cluj a soluționat cauza ca instanță de fond, fiind încălcate dispozițiile legale care reglementează competența materială, solicitând casarea sentinței civile atacate și trimiterea cauzei, spre rejudecare, Curții de Apel Cluj ca instanță competentă a soluționa apelul, invocându-se, ca temei de drept al recursului, dispozițiile art. 312 alin. (3) și (6) C. proc.

civ. Curtea, analizând materialul probator administrat în cauză, în raport cu critica formulată în cererea de recurs, constată că aceasta este fondată, recursul urmând a fi admis pentru următoarele considerente: Greșit a apreciat Curtea de Apel Cluj că este competentă material pentru a soluționa cauza în primă instanței, deoarece cadrul juridic în materie reglementează imperativ criteriile pe baza cărora este stabilită competența materială a acestei instanțe. Astfel, curtea de apel este competentă de a soluționa ca instanță de fond, conform dispozițiilor art. 32 31 din Legea nr. 99/1999, numai cererile prevăzute la art. 32 13 alin. (13), la art. 32 28 și la art. 32 20 , judecată care se face de urgență și cu precădere.

Mai mult, reglementările art. 32 31 sunt de strictă interpretare, ele referindu-se cu maximă precizie la cererile prin care se atacă actele prevăzute în O.G. nr. 88/1997, modificată și completată prin Legea nr. 99/1999, precum și la cele prin care se valorifică un drept conferit de acestea. Raportat la obiectul litigiului comercial dedus judecății, reclamanta a solicitat, prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 21 noiembrie 2000 la Tribunalul Cluj, obligarea pârâtei la plata unei sume de bani cu titlu de debite, în baza unui contract de vânzare-cumpărare de acțiuni și a unor acte adiționale, subsecvente încheierii contractului, toate aceste aspecte juridice fiind exceptate de reglementările art. 32 28 din Legea nr. 99/1999, competența materială, ca instanță de fond, revenind tribunalelor.

În acest sens, relevanța juridică maximă este conferită de dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ., care instituie o plenitudine de competență materială tribunalelor, acestea judecând în primă instanță acele procese și cereri, în materie comercială, al căror obiect au o valoare de peste la 1 miliard lei, precum și procesele și cererile, în această materie, al căror obiect este neevaluabil în bani. Astfel, greșit Curtea de Apel Cluj a calificat calea de atac a reclamantei A.P.A.P.S. ca fiind recurs, întrucât, față de normele imperative care guvernează materia competenței, cererea reclamantei, prin care a criticat pentru nelegalitate și netemeinicie sentința civilă nr. 637/C din 26 martie 2001 a Tribunalului Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, reprezintă calea de atac a apelului.

Dându-se eficiență juridică aspectelor invocate anterior, urmează a admite recursul promovat de reclamanta A.P.A.P.S. București împotriva sentinței civile nr. 298 din 13 septembrie 2001, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, iar în temeiul art. 304 pct. 3 și 9 C. proc. civ., raportat la art. 312 alin. (3) și (6) C. proc. civ., va casa sentința atacată și va trimite cauza la aceeași instanță de apel pentru rejudecarea apelului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta A.P.A.P.S. București împotriva sentinței nr. 298 din 13 septembrie 2001 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, pe care o casează și trimite cauza la aceeași instanță de apel pentru rejudecarea apelului. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 30 octombrie 2003.