ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4145/2003

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1117 din 16 februarie

2001 pronunțată de Judecătoria Cluj Napoca a fost respinsă acțiunea reclamantei

A.P.A.P.S., în calitatea de succesoare a F.P.S., cu sediul în București,

împotriva pârâtei A.N.C. S.A. Cluj având ca obiect obligarea pârâtei la plata

sumei de 3.911.400 lei.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a

reținut că pârâta și-a îndeplinit obligația de plată a sumei datorate în prima

zi a anului 1998 în care banca a efectuat plăți în condițiile în care în

perioada 30 decembrie 1997- 5 ianuarie 1998 banca nu a făcut operațiuni de

plăți, iar data scadenței a fost 30 decembrie 1997.

Prin decizia civilă nr. 151/A/C din 18 iunie

2001 pronunțată de Tribunalul Cluj, secția comercială și de contencios

administrativ, a fost respins ca nefondat apelul declarat de A.P.A.P.S.,

București împotriva sentinței civile nr. 1117 din 16 februarie 2001 pronunțată

de Judecătoria Cluj Napoca, pe care a menținut-o în totalitate, cu motivarea că

intimata nu are nici o culpă în efectuarea plății valabile din data de 5

ianuarie 1998.

Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de

contencios administrativ, prin decizia civilă nr. 837 din 4 octombrie 2001 a

admis recursul declarat de A.P.A.P.S. București împotriva deciziei civile nr. 151/A/C

din 18 iunie 2001 pronunțată de Tribunalul Cluj, secția comercială și de

contencios administrativ, pe care a casat-o și rejudecând a desființat sentința

civilă nr. 1117 din 16 februarie 2001 a Judecătoriei Cluj Napoca, păstrând

cauza pentru soluționare în primă instanță.

Pentru a decide astfel, instanța de recurs a

stabilit că, din oficiu, curtea a invocat excepția necompetenței materiale a

instanțelor în soluționarea cauzei. Potrivit art. 4

3

, art. 32

28

și art. 32

31

din Legea nr. 99/1999, litigiile în legătură cu

privatizarea reglementată de acest act normativ se soluționează de curțile de

apel în primă instanță, având o singură cale de atac, cea a recursului. Prin

urmare, nici judecătoria nu era competentă să soluționeze în fond această

acțiune și nici tribunalul care în plus a soluționat cauza într-o cale de atac

inexistentă pentru acest gen de litigii.

Prin sentința civilă nr. 395 din 8 noiembrie

2001 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios

administrativ, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta A.P.A.P.S. cu

sediul în București împotriva pârâtei A.N.C. cu sediul în Cluj Napoca, cu

motivarea că pretențiile reclamantei reprezintă o rată scadentă la data de 30

decembrie 1997 care a fost achitată de pârâtă la data de 6 ianuarie 1998,

situație în care termenul de prescripție special prevăzut de Legea nr. 99/1999

a fost în mod evident depășit.

Împotriva sentinței civile nr. 395 din 8

noiembrie 2001 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de

contencios administrativ, a declarat recurs reclamanta A.P.A.P.S. București,

care a criticat această hotărâre judecătorească pentru nelegalitate și

netemeinicie, în esență, sub aspectul că în mod greșit Curtea de Apel Cluj a

admis recursul reclamantei, considerând că îi revine competența materială a

soluționării prezentului litigiu comercial în primă instanță, existând o

singură cale de atac cea a recursului, invocându-se ca temei de drept al

recursului dispozițiile art. 304 pct. 3 și 9   C. proc. civ.

Curtea, analizând materialul probator administrat

în cauză, raportat la critica formulată în cererea de recurs, constată că

aceasta este pe deplin fondată, urmând a admite recursul pentru următoarele

considerente.

Greșit a apreciat Curtea de Apel Cluj că are

competența materială de a soluționa cauza în primă instanță, deoarece cadrul

juridic în materie, reglementează imperativ și cu exactitate criteriile pe baza

cărora este stabilită competența unei curți de apel de a soluționa un litigiu

comercial ca instanță de fond. Astfel, curtea de apel este competentă de a

soluționa ca instanță de fond, conform dispozițiilor art. 32

31

din

Legea nr. 99/1999 numai cererile prevăzute la art. 32

13

alin. (13),

la art. 32

28

și la art. 32

29

, judecată care se face de

urgență și cu precădere. Apare cât se poate de evident că reglementările art. 32

31

sunt de strictă interpretare, ele referindu-se la cererile prin care se atacă

actele prevăzute în O.G. nr. 88/1997 modificată și completată prin Legea nr. 99/1999

precum și la cele prin care se valorifică un drept conferit de acestea.

Obiectul litigiului îl reprezintă, așa cum

rezultă din cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă, obligarea

pârâtei la plata unor sume de bani cu titlu de penalități, urmare a nerespectării

obligațiilor asumate prin încheierea contractului de vânzare cumpărare de

acțiuni nr. 599 din 8 decembrie 1994, iar aceste aspecte juridice sunt

exceptate de reglementările art. 32

28

din Legea nr. 99/1999.

Justificat, relevanță juridică maximă va fi

conferită dispozițiilor art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ., care instituie o

plenitudine de competență materială tribunalului, acesta judecând în primă

instanță procesele și cererile în materie comercială al căror obiect are o

valoare de peste 1 miliard lei inclusiv, precum și procesele și cererile în

această materie al căror obiect este neevaluabil în bani. Astfel, greșit Curtea

de Apel Cluj a calificat calea de atac a reclamantei A.P.A.P.S. ca fiind

recurs, întrucât față de normele imperative care guvernează materia

competenței, cererea reclamantei prin care a criticat pentru nelegalitate și

netemeinicie sentința civilă nr. 1117 din 16 februarie 2001 pronunțată de

Tribunalul Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, reprezintă

calea de atac a apelului.

Deoarece toate instanțele judecătorești

anterioare au pronunțat hotărâri cu încălcarea competenței materiale, dându-se

eficiență juridică argumentelor expuse, urmează a admite recursul promovat de A.P.A.P.S.

București, iar în temeiul art. 304 pct. 3 și 6 raportat la art. 312 alin. (3)

și (6) C. proc. civ. va casa sentința civilă nr. 1117 din 16 februarie 2001 a

Judecătoriei Cluj Napoca, decizia civilă nr. 151/A/C din 18 iunie 2001 a

Tribunalului Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, decizia

civilă nr. 837 din 4 octombrie 2001 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și

de contencios administrativ, și sentința civilă nr. 395 din 8 noiembrie 2001 a

Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, și va trimite

cauza spre competentă soluționare în primă instanță, la Tribunalul Cluj.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de

reclamanta A.P.A.P.S. București, casează sentința nr. 1117 din 16 februarie

2001 a Judecătoriei Cluj, decizia nr. 151 din 18 iunie 2001 a Tribunalului

Cluj, decizia nr. 837 din 4 octombrie 2001 a Curții de Apel Cluj, secția comercială

și de contencios administrativ, și sentința nr. 395 din 8 noiembrie 2001 a

Curții de Apel Cluj și trimite cauza spre competentă soluționare în primă

instanță la Tribunalul Cluj.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 30 octombrie 2003.