ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1178/2006

Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la 10 februarie 1998, reclamanta SC F.T.S.R. SA Mediaș în contradictoriu cu pârâta SC B.B. SA (în prezent A.B.) sucursala Cluj, a solicitat instanței obligarea pârâtei la plata sumei de 40.000 mărci germane sau contravaloarea în lei la data plății precum și la plata dobânzii legale începând cu 9 decembrie 1995 și până la executarea hotărârii, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 324/ C din 28 aprilie 1998 Tribunalul Sibiu inițial sesizat a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj, sentință rămasă definitivă și irevocabilă în baza deciziei nr. 995 din 11 martie 1999 a Curții Supreme de Justiție prin care s-a anulat ca netimbrat apelul declarat de reclamantă împotriva deciziei nr. 367/ A din 5 august 1998 a Curții de Apel Alba Iulia, prin care a fost respins ca nefondat apelul reclamantei împotriva sentinței nr. 324/ C din 28 aprilie 1998 a Tribunalului Sibiu. La 7 iulie 1999 K.K. formulează cerere de intervenție în interesul reclamantei arătând că în baza contractului de cesiune de creanță din 16 decembrie 1997 a plătit pârâtei datoria reclamantei, urmând ca restituirea acesteia să se facă eșalonat.

Prin sentința civilă nr. 398 din 28 februarie 2001 Tribunalul Cluj, secția comercială și de contencios administrativ respinge acțiunea reclamantei, precum și cererea de intervenție în interesul reclamantei formulată de intervenientul K.K., reținând că reclamanta nu a dovedit producerea unui prejudiciu material prin schimbarea de către pârâtă a destinației sumelor depuse ca aport la capitalul social al acesteia plătindu-se rate asupra creditului anterior acordat reclamantei, precum și furnizori.

Prin decizia civilă nr. 56 din 14 noiembrie 2002, Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ admite în parte apelurile declarate de reclamantă și de intervenient împotriva sentinței instanței de fond pe care o modifică în sensul că admite în parte acțiunea formulată de reclamantă și cererea de intervenție accesorie formulată în interesul reclamantei și, în consecință, obligă pârâta să achite reclamantei dobânda la vedere calculată asupra sumei de 46.952,34 mărci germane pentru perioada 8 septembrie 1995 - 12 decembrie 1995, cu 27.025.000 lei cheltuieli de judecată parțiale în toate instanțele.

Pentru a decide astfel instanța de apel a reținut că potrivit art. 37 din condițiile generale de afaceri ale pârâtei, „în derularea relațiilor de afaceri, banca va efectua operații bancare din ordinul și pentru contul clienților, precum și în favoarea acestora”, astfel că pârâta avea obligația de a respecta destinația sumelor vărsate în contul reclamantei cu destinația „capital social” și că prin transferarea vărsămintelor de capital social în conturi de operațiuni curente al SC F.T.S.H. SRL cu scopul rambursării unor rate scadente din creditul în valută acordat acesteia, reclamanta a fost lipsită de dobânzile aferente perioadei dintre data vărsământului și data operării la registrul comerțului a modificărilor intervenite în capitalul social.

Împotriva deciziei instanței de apel, suspendarea executării silite a cauzei, solicitată de pârâtă, a fost respinsă prin încheierea nr. 3433 din 10 iulie 2003 a Curții Supreme de Justiție, secția comercială, au declarat recurs reclamanta și pârâta. Recurenta reclamantă atacă atât decizia instanței de apel cât și sentința instanței de fond, solicitând admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Cluj. Invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. recurenta reclamantă arată că decizia instanței de apel este lovită de nulitate întrucât instanța nu a examinat nulitățile de ordine publică ce afectează sentința instanței de fond, care cu încălcarea dispozițiilor art. 258 C. proc.

civ., în redactarea în vigoare la 28 februarie 2001, data pronunțării, redactare potrivit căreia, sub sancțiunea nulității dispozitivul hotărârii trebuia semnat de judecători și grefier, nu a fost semnată și de către grefier; în același sens, arată recurenta reclamantă că există neconcordanță între minuta sentinței instanței de fond și dispozitivul respectivei sentințe, în dispozitiv precizându-se și respingerea cererii de intervenție în interesul reclamantei, mențiune ce lipsește din minuta redactată de aceeași instanță în urma pronunțării soluției. Mai critică recurenta reclamantă sentința atacată și pentru faptul că deși pronunțarea s-a amânat de mai multe ori, în practica nu se face referire la aceasta, fiind întrunite astfel circumstanțele art. 304 pct. 7 C. proc.

civ. Recurenta reclamantă reproșează instanței de apel și faptul că, deși a reținut motivele de apel formulate de reclamanta apelantă nu le analizează pe toate spre a pronunța decizia. Cu invocarea motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., recurenta reclamantă critică decizia instanței de apel pentru nelegalitate și netemeinicie arătând că în mod incorect a apreciat instanța că reclamanta a fost prejudiciată de pârâtă prin nerespectarea legii bancare, Legea nr. 58/1998 numai prin lipsirea de dobândă la vedere, aferentă perioadei cuprinse între data efectuării vărsămintelor de capital social și data operării la registrul comerțului a modificărilor intervenite, în speță la transformarea formei juridice de organizare a reclamantei din societate cu răspundere limitată în societate pe acțiuni, deși conform expertizei administrate în cauză s-a evidențiat că prejudiciul are în vedere și sumele achitate neîntemeiat către pârâtă din sumele depuse de acționari ca aport la capitalul social, suferind o lipsă reală de capital în sumă de 50.000 mărci germane (respectiv 46.952,34 mărci germane și 62.857.445 lei).

Cu invocarea motivelor prevăzute de art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ., recurenta pârâtă cere admiterea recursului său declarat împotriva deciziei instanței de apel, casarea acesteia și rejudecarea cauzei cu respingerea acțiunii ca netemeinică și nelegală. Pârâta recurentă critică instanța de apel pentru reținerea greșită a faptului că reclamanta s-ar fi constituit la data de 8 noiembrie 1995, când în fond la menționata dată reclamanta și-a modificat numai prima juridică, fiind necesară și modificarea actului constitutiv, ignorând totodată și că, așa cum rezultă din raportul de gestiune din 31 decembrie 1995 și din raportul cenzorilor din aceeași dată reclamanta „a luat ființă prin transformarea SC F.T.H.

SRL în societate pe acțiuni, prin preluarea activelor și pasivelor vechii societăți”. Mai susține recurenta pârâtă că în mod greșit a reținut instanța că pârâta a transferat banii fără acordul societății întrucât plățile s-au făcut la dispoziția administratorului societății transformate căreia i s-a reînnoit la 4 septembrie 1995 dreptul de semnătură, precum și că a ignorat că legea bancară nu a prevăzut un cont special de capital social. Arată de asemenea recurenta pârâtă că prin utilizarea sumelor depuse ca aport la capitalul social al viitoarei societăți pe acțiuni nu s-a cauzat acesteia nici un prejudiciu deoarece prin aceasta s-a prevenit acumularea de dobânzi pentru nerambursarea la scadență a ratelor creditului, evitându-se prin plata în avans și suportarea de către reclamantă a costurilor cu dobânda aferentă ratelor respective.

Mai critică recurenta pârâtă instanța de apel și pentru greșita împărțire a cheltuielilor de judecată prin raportarea la suma cu titlu de dobândă la plata căreia a fost obligată. Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata reclamantă recurentă solicită respingerea recursului pârâtei ca nefondat cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată, arătând că, deși recurenta se întemeiază pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ., se referă în fond la pct. 11 al aceluiași articol, abrogat în prezent, deoarece invocă o greșită stabilire a situației de fapt de către instanța de apel, iar instanței supreme nu i se poate cere reaprecierea unei situații de fapt, de altfel corect stabilite de instanța care a pronunțat decizia atacată și intimata pârâtă recurentă care prin întâmpinarea depusă la dosar solicită respingerea recursului reclamantei ca fiind netemeinic și nelegal întrucât nulitatea prevăzută de art. 108 C. proc.

civ. combinat cu art. 258 C. proc. civ., 261 C. proc. civ. și art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu mai poate opera deoarece în prezent minuta nu se mai semnează de către grefier, neexistând nici alt temei legal de invocare a nulității hotărârii, invocarea amânării pronunțării și neconsemnarea în practicaua hotărârii a tuturor amânărilor succesive nu privesc fondul cauzei, neputând constitui motiv de rejudecare a cauzei. Mai susține intimata pârâtă recurentă că admițând în parte apelurile reclamantei și intervenientului, rezultă implicit că celelalte motive de apel neexaminate au fost respinse de instanță și că în mod greșit apreciază recurenta reclamantă existența unui prejudiciu material, cel care a dispus efectuarea de rambursări asupra creditului din vărsămintele de capital social având drept legal de semnătură ca director general al societății transformate.

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului se constată că recursul reclamantei este fondat și urmează a fi admis. Astfel se constată că într-adevăr minuta sentinței pronunțate de Tribunalul Cluj la 28 februarie 2001 pe de o parte este semnată numai de judecător, iar pe de altă parte cuprinde numai o parte din dispozitivul sentinței nr. 398/ C din 28 februarie 2001 a aceleiași instanțe, secția comercială și de contencios administrativ; în minută se precizează „respins acțiunea” în timp ce dispozitivul sentinței prevede: „respinge acțiunea comercială (..), respinge cererea de intervenție în interesul reclamantei formulată de intervenientul K.K. (..)”. Ori în reglementarea în vigoare la data pronunțării sentinței, respectiv data de 28 februarie 2001, așa cum rezultă aceasta din formularea de atunci a art. 258 C. proc.

civ., potrivit căreia „după ce s-a întrunit majoritatea, se va întocmi de îndată, pe scurt, dispozitivul hotărârii care se semnează, sub pedeapsa nulității de judecători și grefier”, lipsa semnăturii grefierului pe minută antama nulitatea sentinței. Iar potrivit art. 261 pct. 6 C. proc. civ., hotărârea trebuie să cuprindă dispozitivul, care desigur nu poate fi altul decât cel redactat conform art. 258 alin. (1) C. proc. civ. Mai mult, potrivit art. 105 alin. (2) C. proc. civ. actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale se vor declara nule, în cazul nulităților prevăzute anume de lege, ca în speța de față, se presupune până la proba contrarie că partea a suportat o vătămare, iar proba contrarie nu s-a administrat în cauză.

Fiind în cauză nulități prevăzute de lege acestea puteau fi ridicate de parte sau de judecător în orice stare a pricinii, ori instanța de apel a procedat la examinarea motivelor de fond ale apelului reclamantei, omițând să examineze iregularitățile sentinței pronunțate de instanța de fond de natură să atragă nulitatea acesteia. Față de încălcarea formelor de procedură menționate, cu aplicarea art. 137 alin. (1) C. proc. civ., cercetarea motivelor de fond invocate de recurenta reclamantă ca și examinarea recursului pârâtei sunt de prisos. Pentru aceste motive, cu aplicarea art. 312 alin. (3) C. proc. civ., raportat la art. 304 pct. 5, recursurile urmează a fi admise, decizia instanței de apel recurată urmează a fi casată și cauza va fi trimisă aceleiași instanțe spre rejudecare, prilej cu care se va proceda potrivit dispozițiilor art. 297 alin. (2) ultima teză C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de reclamanta SC F.T.S.R. SA Mediaș și de pârâta SC A.B. SA, sucursala Cluj, împotriva deciziei nr. 56 din 14 noiembrie 2002 a Curții de Apel Cluj, casează decizia atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 23 martie 2006.