ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1900/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe

rolul Tribunalului, secția a VI-a comercială, la data de 28 octombrie 2004,

pârâtul B.C.I., solicitând ca acesta să fie obligat la plata sumei de 3.779.629.000

lei (125.000 dolari S.U.A.), obligație pe care pârâtul o are în baza

contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni din 17 septembrie 2004, la plata

daunelor moratorii de 0,1 % pe zi de întârziere pentru perioada de 60 de zile

întârziere prevăzută în contract, precum și la plata dobânzii legale după

această perioadă până la achitarea integrală a debitului. De asemenea,

reclamantul a solicitat instituirea unui sechestru asigurator asupra bunurilor

mobile și imobile ale pârâtului până la concurența sumei datorate, precum și

obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința comercială nr.

1094 din 7 martie 2005, Tribunalul București admite excepția prematurității în

ceea ce privește pretențiile referitoare la penalitățile de întârziere și

dobânzi.

Respinge, ca prematur

formulate, pretențiile referitoare la penalitățile de întârziere și dobânzi.

Obligă pârâtul B.C.I. la

plata către reclamantul N.C. a sumei de 92.144 dolari S.U.A., în lei la data

plății.

Obligă pârâtul la plata

către reclamant a sumei de 107.812.073 lei, cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța de prim grad a reținut că, la data de 17 septembrie 2001, a

intervenit între reclamantul N.C., în calitate de vânzător (cedent) și pârâtul

B.C.I., în calitate de cumpărător (cesionar) contractul de vânzare-cumpărare de

acțiuni având ca obiect 2595 acțiuni emise de SC C. SA ZALĂU. Proprietatea asupra

acțiunilor s-a transferat la data semnării contractului de la vânzător la

cumpărător (art. 2).

Valoarea contractului a fost

stabilită de părți la suma de 3.779.629.000 lei (echivalentul a 125.000 dolari S.U.A.).

Părțile au convenit ca prețul să varieze, în funcție de cursul de schimb lei/dolari

S.U.A. al B.N.R., prețul în dolari rămânând neschimbat. Calculul prețului în

lei urma a fi făcut după cursul leu/dolari S.U.A. din ziua plății (art. 3).

Părțile au stabilit ca plata să se efectueze prin transfer bancar în două rate,

astfel: echivalentul a 62.500 dolari S.U.A. la data de 20 decembrie 2002, iar

echivalentul în lei a sumei de 62.500 dolari S.U.A. la data de 20 decembrie 2003

(art. 4).

Potrivit art. 3 din contract,

în cazul în care SC C. SA ZALĂU va fi obligată să plătească către SC F. SA ZALĂU

și SC A.E.S.M. SRL debitele pentru care împotriva ei s-a înaintat cererea de

deschidere a procedurii de reorganizare și lichidare, cumpărătorul se obliga să

plătească aceste debite, situație în care valoarea contractului se reduce cu

½ din cuantumul acestor debite, exprimate în lei la cursul B.N.R. din

ziua plății.

Prin precizarea depusă la

data de 25 ianuarie 2005, reclamantul a arătat că, la data de 7 octombrie 2003,

pârâtul a plătit conform art. 3 din contract unor terți suma de 1.076.442.534

lei (32.856 dolari S.U.A.), sumă care urmează să se scadă din datoria

pârâtului.

Curtea de Apel București, secția

a V-a comercială, prin decizia nr. 207 din 17 aprilie 2006, respinge, ca

nefondate, apelurile declarate de apelanții B.C.I. și N.C. împotriva sentinței

comerciale și 1094 din 7 martie 2005, pronunțată de Tribunalul București, secția

a VI-a comercială, în dosarul nr. 11991/2004, reținând referitor la apelul

formulat de către reclamant potrivit popriilor susțineri, reclamantul a achitat

un onorariu global pentru toate procesele intentate pârâtului și pentru toate

fazele procesuale.

Or, acest lucru contravine dispozițiilor

art. 274 alin. (3) teza finală C. proc. civ., care prevăd posibilitatea judecătorului

de a aprecia munca avocatului depusă în fiecare caz în parte.

În speță, judecătorul nu

avea la dispoziție criterii obiective și nici legale de a aprecia munca avocatului

depusă în mod global în mai multe dosare. El era obligat să se pronunțe numai

referitor la pretențiile care au format obiectul cererii de chemare în judecată

cu care a fost investit, ceea ce a și făcut, conform dispozițiilor legale

enunțate.

În ceea ce privește apelul

formulat de apelantul-pârât s-a reținut că acesta nu a făcut dovada că în cauză

sunt incidente dispozițiile art. 1336 – art. 1337, art. 1341 C. civ., nu a

demonstrat în ce constă pierderea forțată a proprietății acțiunilor care au

făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare sau în ce mod a fost tulburat

de vânzător sau de un terț în exercitarea atributelor dreptului de proprietate.

Prin recursul declarat, în

temeiul art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., pârâtul B.I.C. a susținut că

hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, nu a fost complet cercetat

fondul cauzei, cuprinde motive străine de natura pricinii și a fost dată cu

încălcarea și aplicarea greșită a legii.

În dezvoltarea motivelor de

recurs se precizează că instanța de apel nu a cercetat neîndeplinirea conformă

a procedurii de conciliere prevăzută imperativ de art. 720

1

C. proc.

civ., ca cerință prealabilă a promovării acțiunii și nici starea de fapt

probată prin actele  depuse, coroborat cu dispozițiile contractuale cuprinse în

art. 3 din contractul de cesiune din data de 17 septembrie 2001.

Recurentul susține, de

asemenea, că instanța de apel a avut în vedere motive străine de natura

pricinii prin aceea că nu s-a raportat la soluționarea problemei exigibilității

prețului în condițiile invocării de către cumpărător a suspendării plății

prețului pe motiv de evicțiune.

Recursul nu este fondat.

Înalta Curte, analizând hotărârea

în raport de motivele invocate, de înscrisurile dosarului și de dispozițiile

incidente, constată că situația expusă nu se încadrează în niciunul din

temeiurile de drept invocate.

Motivarea hotărârii este

clară, precisă, în concordanță cu probele administrate în cauză, răspunzând în

fapt și în drept, fără a cuprinde o motivare străină de natura pricinii,

conducând în mod logic și convingător la soluția din dispozitiv.

Recurentul nu a făcut

distincție între caracterul imperativ sau dispozitiv al normei de drept

material ce a fost nesocotită, critica având caracter general.

Referitor la reiterarea

situației de fapt, recurenta nu se poate prevala de o analiză a susținerilor în

ceea ce privește netemeinicia deciziei recurate, întrucât a beneficiat deja de

căi devolutive pentru cercetarea probelor și stabilirea situației de fapt în

concordanță cu acestea.

Înalta Curte, verificând

susținerile intimatei privind excepția tardivității recursului declarat

constată că acesta este declarat în termen, cu respectarea dispozițiilor art. 301

și 303 C. proc. civ., astfel că urmează a se respinge excepția invocată.

Pentru aceste considerente,

în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul declarat

de pârâtul B.I.C. împotriva deciziei nr. 207 din 17 aprilie 2006 a Curții de

Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat.

În baza dispozițiilor art. 274

C. proc. civ., se va obliga recurentul la plata cheltuielilor de judecată către

intimat, reprezentând onorariu de avocat, potrivit chitanței nr. 4 din 25

ianuarie 2007.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția

tardivității recursului.

Respinge recursul declarat

de pârâtul B.I.C. împotriva deciziei nr. 207 din 17 aprilie 2006 a Curții de

Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat.

Obligă recurentul la plata

sumei de 6700 lei cheltuieli de judecată cheltuieli de judecată către intimat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 18 mai 2007.