ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 23.02.2007

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 852/2007

HOTĂRÂRE
23.02.2007
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 852/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 2409 din

23 mai 2005 pronunțată de Tribunalul București, secția comercială, a fost

admisă în parte cererea completată formulată de A.V.A.S. în contradictoriu cu A.S.P.

BACĂU și în consecință s-a dispus rezoluțiunea contractului de

vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 739/1996, cu obligarea pârâtei la restituirea

unui număr de 3709 acțiuni reprezentând 40 % din capitalul social al S.P. BACĂU

precum și la plata sumei de 597.527.810 lei reprezentând penalități de

întârziere pentru neachitarea ratelor nr. 2-8 din contract actualizate la 31

decembrie 2004. Prin aceeași sentință s-a stabilit că reclamanta este în drept să

rețină suma de 41.259.056 lei plătită de pârâtă în baza contractului.

Pentru a hotărî astfel,

prima instanță a reținut că pârâta nu și-a respectat obligațiile asumate prin

contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni astfel că s-a dispus rezoluțiunea acestuia,

cu consecința repunerii părților în situația anterioară. De asemenea, s-a dat

eficiență dispozițiilor art. 21 din O.G. nr. 25/2002 aprobată prin legea nr. 506/2002,

pârâta fiind obligată la plata dobânzilor și a penalităților de întârziere,

conform calculelor matematice stabilite prin expertiză. Au fost respinse celelalte

pretenții în legătură cu repararea altui prejudiciu având în vedere că nu au

fost respectate prevederile art. 132 C. proc. civ.

Sentința a fost confirmată

de Curtea de Apel București, secția comercială, care prin decizia nr. 128 din

14 martie 2006, a respins, ca nefondat, apelul reclamantei A.V.A.S. București.

Criticile privind neacordarea celeilalte sume solicitate prin acțiune au fost

înlăturate, instanța de control judiciar apreciind că, în adevăr, reclamanta nu

și-a dovedit pretențiile cu privire la cuantumul dividendelor iar în ce

privește repararea prejudiciului, s-a stabilit că pretențiile au fost formulate

cu nerespectarea prevederilor art. 132 alin. (1) C. proc. civ. A fost

înlăturată și susținerea potrivit căreia pretențiile respinse nu au putut fi formulate

întrucât nu apăruse încă O.G. nr. 25/2002.

Împotriva deciziei nr. 128

din 14 martie 2006 pronunțată de Curtea de Apel București, a declarat recurs

reclamanta A.V.A.S. București prin care a invocat motivele de nelegalitate

prevăzute de art. 304 pct. 5, 7 și 9 C. proc. civ.

Recurenta reclamantă a

criticat soluțiile celor două instanțe sub cuvânt că instanța nu s-a pronunțat

în dispozitiv cu privire la capătul de cerere referitor la repararea

prejudiciului și la respingerea cererii pentru dividende.

Cu privire la dividende,

recurenta a considerat că profitul nu a fost repartizat pe anii 1996-2000 și că

singura posibilitate de stabilire a dividendelor era cuantificarea lor de un

expert.

Autoarea a considerat greșită

și neacordarea daunelor-interese reprezentând și alte prejudicii cauzate

societății sau instituției sale. În opinia sa cererea nu se socotește

modificată când se mărește câtimea obiectului cererii. Prin cererea de daune,

recurenta a insistat să se rețină că a mărit doar câtimea sumei solicitate și

nu a formulat un nou capăt de cerere.

Față de aceste critici recurenta

a solicitat admiterea recursului și, în fond, admiterea în tot a cererii de

chemare în judecată.

Recursul este nefondat.

trimitere la motivul prevăzut de art. 304 (5) C. proc. civ., potrivit căruia

hotărârea este nelegală dacă încalcă formele procedurale prevăzute de art. 105 alin.

(2) C. proc. civ. Potrivit acestui motiv recurentei îi revenea obligația să

arate care sunt formele procedurale încălcate întrucât recursul este cale

extraordinară de atac ce poate fi promovată numai pentru motive de nelegalitate

pe care partea care le invocă are obligația, potrivit art. 302

1

lit.

c), nu doar să indice un anumit motiv ci să-l dezvolte în fapt și în drept sub

sancțiunea nulității. Prin urmare, nu-i revine instanței de recurs obligația de

a examina soluția pronunțată în apel sub toate aspectele câtă vreme recursul nu

are caracter devolutiv. Așadar prima critică va fi înlăturată.

s-a făcut trimitere la dispozițiile art. 304 alin. (7) C. proc. civ., care

vizează situația când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau

cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Nici această critică nu a

fost dezvoltată separat prin indicarea motivului de nelegalitate și a argumentării

existenței motivelor contradictorii. Cu toate acestea se constată că decizia

criticată este motivată în fapt și în drept cu argumente convingătoare în

legătură cu soluția din dispozitiv. Sub aspectul eventualelor contradicții

dintre considerente și dispozitiv, critica este nefondată, dispozițiile art. 261

pct. 5 C. proc. civ., nefiind încălcate. După cum se poate observa din

dispozitivul soluției criticate rezultă că acțiunea a fost admisă în parte, ca

urmare a analizei fiecărui capăt de cerere. Prin urmare soluția reflectă ceea

ce s-a analizat în considerente așa încât punctul de vedere al recurentei în

legătură cu faptul că nu s-a menționat expres respingerea unor pretenții este

nefondat.

În aceste sens art. 261 C.

proc. civ., prevede că hotărârea trebuie să cuprindă motivele de fapt și de

drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au

înlăturat cererile părților. Din acest punct de vedere așa cum s-a arătat

hotărârile criticate respectă dispozițiile procedurale citate.

recurenta a invocat faptul că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal

ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. În sprijinul

acestui motiv, prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc. civ., recurenta s-a

referit la încălcarea prevederilor art. 132 C. proc. civ.

Critica este nefondată

întrucât din compararea petitului acțiunii și a cererii ulterioare formulate după

casarea primei hotărâri, în rejudecare, la data de 14 decembrie 2000 s-a depus

cererea completatoare cu mult după prima zi de înfățișare. Deci, instanța nu a

primit acest capăt de cerere pentru motivul că nu a fost formulat cu

respectarea dispozițiilor citate de recurentă ca fiind încălcate. Încercarea

recurentei de a demonstra că se mărește doar câtimea obiectului cererii

constituie o interpretare proprie a acestor dispoziții care nu poate fi primită.

Este evident că pretențiile formulate se referă la drepturi pe care recurenta a

încercat să le valorifice în cadrul acestui proces, după apariția O.G. nr. 25/2002

și că pretențiile evocate constituie un capăt de cerere distinct, care

procedural, trebuia formulat în condițiile art. 132 C. proc. civ. Celelalte

critici care vizează probațiunea capătului de cerere pentru plata dividendelor,

vor fi respinse întrucât vizează netemeinicia și nu nelegalitatea deciziei.

Recurenta nu își

fundamentează critica pe nici un text de lege încălcat iar dincolo de faptul că

trebuia să demonstreze că s-a constituit un drept de creanță propriu pentru

plata dividendelor și de încălcarea art. 1169 care dispune că cel ce pretinde

un drept împotriva unei persoane trebuie să-și dovedească cererea, autoarea

însăși recunoaște că profitul nu a fost repartizat.

În consecință, față de cele ce

preced, potrivit art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins.

Respinge recursul declarat

de reclamanta A.V.A.S. BUCUREȘTI împotriva deciziei nr. 128 din 14 martie 2006 pronunțată

de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 23 februarie 2007.

Sursă