ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1373/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 26 ianuarie 2000, A.V.A.S. (fostul F.P.S.) a chemat în judecată pe pârâta A.C., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate rezoluția contractului de vânzare-cumpărare acțiuni nr. 333/1997, să fie obligată la plata daunelor interese și la restituirea sumelor încasate cu titlu de dividende. În motivarea cererii s-a arătat că părțile au încheiat contractul de vânzare-cumpărare acțiuni, prin care reclamanta a vândut pârâtei 30% din capitalul social deținut la SC C. SA dreptul de proprietate asupra acțiunilor fiind transmis la data semnării contractului, sub condiția rezolutorie a plății avansului.

Pentru restul prețului, părțile au convenit achitarea în rate eșalonate semestrial, în perioada 30 ianuarie 1998 – 31 iulie 2002, stipulând de asemenea o dobândă și o clauză penală pentru întârzierea la plată a prețului. S-a precizat că pârâta a executat parțial și necorespunzător contractul, achitând doar avansul, fără a achita ratele scadente. De asemenea s-a arătat că potrivit art. 7.4 din contract pârâta s-a obligat să investească în societate în perioada 1997 – 2000 suma de 5.500 milioane lei, eșalonat din care a realizat pentru anul 1997, un volum de investiții în valoare de 600.000.000 lei, fără a se transmite documentele necesare analizei investițiilor pentru anul 1998, motiv pentru care pârâta datorează o penalitate de 36.000.000 lei egală cu 30% din sume neinvestite.

S-a precizat de către reclamantă că daunele-interese sunt constituite din penalități de întârziere, în valoare de 2.280.313.120 lei calculate pentru neachitarea ratelor scadente la 30 ianuarie 1998; 31 iulie 1998; 30 ianuarie 1999 și 31 iulie 1999, dobândă contractuală în valoare de 1.465.200.038 lei penalități pentru nerealizarea investiției în sumă de 36.000.000 lei, din care urmează să se scadă avansul achitat de pârâtă în sumă de 2.447.242.550 lei. La data de 21 februarie 2000, reclamanta și-a precizat acțiunea cu privire la cuantumul dividendelor și că potrivit art. 21 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 25/2002 este îndreptățită să rețină avansul. Pârâta a formulat cerere reconvențională prin care a solicitat rezilierea contractului de vânzare-cumpărare, și în cazul în care se apreciază că operează rezoluția contractului obligarea reclamantului la restituirea avansului achitat.

În fond după casare, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a admis în parte acțiunea principală și acțiunea conexă, prin sentința civilă nr. 16525 din 16 decembrie 2003. A constatat rezoluția contractului de vânzare-cumpărare acțiuni, a dispus repunerea părților în situația anterioară și în consecință a dispus restituirea către reclamantă a celor 299.016 acțiuni, reprezentând 30% din capitalul social al SC C. SA, a autorizat reclamanta să păstreze avansul achitat de pârâtă, a respins ca neîntemeiate capetele de cerere privind plata daunelor interese și restituirea sumelor cu titlu de dividende și a anulat, ca netimbrată, cererea reconvențională.

În motivarea soluției instanța de fond a reținut că, față de existența pactului comisoriu de gradul IV prevăzut în contractul încheiat și având în vedere că pârâta nu și-a îndeplinit obligația de plată a două rate succesive, în temeiul art. 1020 C. civ., a apreciat că se impune rezoluția contractului și nu rezilierea care se aplică doar contractelor cu execuție succesivă. Cu privire la daunele interese s-a apreciat că reclamanta nu a făcut dovada prejudiciului, iar pe de altă parte s-a reținut și apărarea pârâtei, potrivit căreia schimbarea cadrului legislativ și înlăturarea facilităților acordate asociațiilor de salariați poate constitui o cauză neimputabilă pârâtei, conform art. 1082 C. civ.

Instanța de fond a avut în vedere dispozițiile art. 21 alin. (1) din O.G. nr. 25/2002, iar pe de altă parte a apreciat că pentru dividende și daune moratorii nu s-au făcut dovezi, conform art. 1169 C. civ. Împotriva acestei sentințe au promovat apel atât reclamanta cât și pârâta criticile vizând nelegalitatea și netemeinicia soluției atacate. Apelanta A.C. arată că deși instanța de fond a reținut corect că nu este în culpă pentru neexecutarea contractului a dispus rezoluția contractului chiar dacă neexecutarea s-a datorat unei cauze fortuite și că în motivarea hotărârii nu se regăsește obligația asumată prin contractul de vânzare-cumpărare acțiuni, care este cu executare succesivă și nu cu executare uno ictu, de a efectua investiții în societate, solicitând să se constate rezilierea contractului cu consecința păstrării de către A.P.A.P.S.

a avansului și de către sine a acțiunilor. Criticile apelantei A.V.A.S. (fostă A.P.A.P.S.) se referă la faptul neachitării daunelor-interese și nerestituirea sumelor încasate cu titlu de dividende pentru perioada 1997 – 1999, fiind încălcate dispozițiile art. 21 alin. (1 1 ) lit. a) din O.G. nr. 25/2002, cu modificările și completările ulterioare. Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, prin decizia nr. 290 din 10 iunie 2004, a respins ca nefondat apelul pârâtei A.C., și a admis apelul promovat de A.V.A.S. A schimbat în parte sentința civilă criticată și a obligat intimata pârâtă A.C.

și la plata daunelor interese în cuantum total de 24.587.345.942 lei reprezentând: dobânda aferentă ratelor 1 – 10 neachitate în sumă de 2.188.556.366 lei, penalități de întârziere calculate de la data scadenței fiecărei rate până la 16 decembrie 2003, data pronunțării sentinței la fond în cuantum de 20.105.503.016 lei și dividende încasate în perioada 1997 – 2001 în sumă de 2.293.287.560 lei, menținând celelalte dispoziții ale sentinței atacate. Pentru a se pronunța astfel, instanța de control judiciar, a reținut că, contractul de vânzare-cumpărare acțiuni respectiv obligațiile asumate de părți nu este un contract cu executare succesivă atâta timp cât s-a prevăzut cuantumul total al prețului, iar proprietatea asupra acțiunilor vândute s-a transmis conform înțelegerii de la punctul 2 și punctul 4 lit. a) din contract.

A mai precizat instanța de apel că însăși A.C. a formulat acțiune în justiție, solicitând să se constate că a survenit rezoluția contractului, susținându-se aceeași opinie și în întâmpinarea depusă. De asemenea a fost înlăturată susținerea apelantei potrivit căreia nerespectarea obligațiilor contractuale s-ar fi datorat modificărilor legislative intervenite motivat, pe de o parte, că nu a făcut dovada cauzei exterioare voinței ei de care nu poate răspunde (art. 1082 C. civ.), iar pe de altă parte că la data încheierii actului adițional pentru decalarea termenului de plată a primei rate nu numai că erau în vigoare O.U.G. nr. 88/1997, care a abrogat Legea nr. 77/1995, dar până la termenul de la 30 aprilie 1998, când trebuia achitată prima rată au fost emise o serie de ordine privind facilitățile ce prezentau interes pentru debitoare în măsura în care ar fi avut diligența bunului proprietar, cum ar fi O.M.P.

nr. 71 din 27 martie 1998 și nr. 109 din 21 aprilie 1998. Cu privire la apelul A.V.A.S., instanța de apel a reținut că odată ce cu rezoluția contractului părțile au fost repuse în situația anterioară, beneficiază de daune-interese astfel cum prevăd dispozițiile art. 21 alin. (1 1 ) din O.G. nr. 25/2002, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 506/2002, cu completările ulterioare respectiv constituite din dobânzi și penalități pentru ratele scadente și neachitate până la data desființării contractului. Clauza penală s-a stipulat tocmai pentru a asigura acoperirea daunelor directe și previzibile, printr-o evaluare făcută prin convenția părților, iar pe de altă parte instanța de fond a considerat greșit că nu s-a făcut dovada prejudiciului din moment ce la dosarul cauzei sa depus modul de calcul a acestora.

S-a mai reținut că potrivit art. 21 alin. (2) și (3) din O.G. nr. 25/2002, determinarea întinderii altor prejudicii se poate face pe baza unei expertize economico-financiare, și în baza aceluiași act normativ s-au acordat și dividendele. Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen și legal timbrat, A.C., criticile vizând aspectele de nelegalitate invocând ca temei legal art. 304 pct. 4 și 9 C. proc. civ. Se susține că instanța de apel a depășit atribuțiile puterii judecătorești, manifestând un exces de putere, lipsind de valoare juridică dispozițiile art. 114, coroborate cu art. 118 alin. (2) C. proc. civ., întrucât deși a decăzut A.V.A.S. din dreptul de a mai propune probe și de a invoca excepții, ulterior în baza art. 129 alin. (5) C. proc.

civ., a suplinit probatoriile în favoarea reclamantei. De asemenea se consideră că s-a depășit atribuțiile puterii judecătorești prin completarea art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 25/2002, considerând că numai pentru alte prejudicii este necesară o expertiză economico-financiară. Recurenta consideră că au fost încălcate dispozițiile art. 295 C. proc. civ., întrucât prin decizia pronunțată în apel i s-a înrăutățit situația în propria cale de atac. Se reia și critica din apel potrivit căreia nimeni nu se aștepta ca modificarea cadrului legislativ ulterior încheierii unui contract să afecteze obligațiile asumate înainte de intrarea în vigoare a acestor modificări, făcându-se o retrospectivă a evoluției legislației în materie ulterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare acțiuni.

Instanța de apel, ca și instanța de fond susține recurenta au considerat în mod greșit faptul că contractul de vânzare cumpărare acțiuni este un contract cu executare uno ictu, din moment ce obligația principală din contravaloare acțiuni este transferul acestora și plata prețului ce urma a se face în rate fiind un contract cu neîndoielnică executare succesivă. Recursul este nefondat. Examinând modul în care s-a desfășurat judecarea apelului se constată că instanța de control judiciar a respectat întocmai principiile ce guvernează judecarea unei cauze. Astfel s-a făcut corect aplicațiunea art. 114 1 și art. 118 C. proc. civ., apelanta fiind sancționată pentru nedepunerea în termen a întâmpinării.

În considerarea dispozițiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ., dat fiind caracterul devolutiv al apelului instanța în baza rolului său activ în materie probatorie a luat măsurile necesare în vederea pronunțării unei soluții legale și temeinice. Ca atare susținerea recurentei în sensul că instanța de apel a depășit atribuțiile puterii judecătorești este total nefondată. Cu privire la critica potrivit căreia s-a dat forță juridică unei expertize, calculului penalităților depus de A.V.A.S., urmează a fi înlăturată având în vedere dispozițiile imperative ale art. 21 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 25/2002, fiind depuse în susținere bilanțurile contabile pe baza cărora s-au efectuat calculele fiind preluate de la M.F.

Art. 21 alin. (2) din același act normativ prevede că „pentru prejudiciile cauzate societății de către cumpărător, acesta poate cere instanței judecătorești daune interese, iar alin. (3) spune că „stabilirea prejudiciilor și a daunelor interese prevăzute de alin. (2), precum și cele provocate Autorității, pe baza unei expertize întocmite de persoane fizice sau juridice abilitate de lege pentru astfel de operațiuni”. Din economia textelor precizate nu se poate reține decât că toate daunele interese ..solicitate ca urmare a rezoluțiunii contractului trebuie stabilite prin expertiză, în sprijinul acestui argument venind și dispozițiile alin. (1 1 ) al art. 21, care precizează clar sumele care constituie daunele interese datorate de cumpărător urmare rezoluțiunii.

Nu se poate reține autoritatea de lucru judecat numai pentru că intimata nu a contestat faptul că recurenta nu a fost în culpă cu privire la îndeplinirea obligațiilor contractuale, nefiind întrunite condițiile art. 1201 C. civ., faptul că litigiul se află în faza recursului nu echivalează cu un nou proces. Invocând încălcarea dispozițiilor art. 295 C. proc. civ., recurenta omite faptul că instanța de control judiciar s-a pronunțat și asupra apelului promovat de intimată. Cu privire la lipsa culpei în neexecutarea contractului, Înalta Curte apreciază că prin motivarea instanței de apel s-a răspuns la acest aspect apreciindu-se corect dispozițiile art. 1082 C. civ., cu explicația teoretică a cazului fortuit și a neaplicării în speță având în vedere clauzele contractului, întocmirea actului adițional cât și facilitățile intervenite prin O.M.P.

De asemenea se va înlătura și critica privind natura contractului, întrucât așa cum a reținut și instanța de apel, ceea ce determină caracterizarea obligațiilor în executare succesivă este repetarea unei prestații în timp, fără a se stabili cuantumul total al ansamblului prestațiilor, iar nu divizarea în timp a unei prestații al cărui cuantum total este stabilit de la bun început cum este cazul în speță. Deci, justificat s-a apreciat caracterul contractului de vânzare cumpărare ce formează obiectul litigiului ca un contract cu executare uno ictu dispunându-se rezoluțiunea cu toate consecințele unei asemenea măsuri. Față de cele arătate, în considerarea dispozițiilor art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta A.C. București, împotriva deciziei nr. 290 din 10 iunie 2004 a Curții de Apel București, secția comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 25 februarie 2005.