ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1373/2005

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1373/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la data de 26 ianuarie 2000, A.V.A.S. (fostul F.P.S.) a chemat în judecată pe

pârâta A.C., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se

constate rezoluția contractului de vânzare-cumpărare acțiuni nr. 333/1997, să

fie obligată la plata daunelor interese și la restituirea sumelor încasate cu

titlu de dividende.

În motivarea cererii s-a

arătat că părțile au încheiat contractul de vânzare-cumpărare acțiuni, prin

care reclamanta a vândut pârâtei 30% din capitalul social deținut la SC C. SA

dreptul de proprietate asupra acțiunilor fiind transmis la data semnării

contractului, sub condiția rezolutorie a plății avansului. Pentru restul

prețului, părțile au convenit achitarea în rate eșalonate semestrial, în

perioada 30 ianuarie 1998 – 31 iulie 2002, stipulând de asemenea o dobândă și o

clauză penală pentru întârzierea la plată a prețului. S-a precizat că pârâta a

executat parțial și necorespunzător contractul, achitând doar avansul, fără a

achita ratele scadente.

De asemenea s-a arătat că

potrivit art. 7.4 din contract pârâta s-a obligat să investească în societate

în perioada 1997 – 2000 suma de 5.500 milioane lei, eșalonat din care a

realizat pentru anul 1997, un volum de investiții în valoare de 600.000.000 lei,

fără a se transmite documentele necesare analizei investițiilor pentru anul

1998, motiv pentru care pârâta datorează o penalitate de 36.000.000 lei egală

cu 30% din sume neinvestite. S-a precizat de către reclamantă că

daunele-interese sunt constituite din penalități de întârziere, în valoare de

2.280.313.120 lei calculate pentru neachitarea ratelor scadente la 30 ianuarie

1998; 31 iulie 1998; 30 ianuarie 1999 și 31 iulie 1999, dobândă contractuală în

valoare de 1.465.200.038 lei penalități pentru nerealizarea investiției în sumă

de 36.000.000 lei, din care urmează să se scadă avansul achitat de pârâtă în

sumă de 2.447.242.550 lei.

La data de 21 februarie 2000,

reclamanta și-a precizat acțiunea cu privire la cuantumul dividendelor și că

potrivit art. 21 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 25/2002 este îndreptățită să

rețină avansul.

Pârâta a formulat cerere

reconvențională prin care a solicitat rezilierea contractului de

vânzare-cumpărare, și în cazul în care se apreciază că operează rezoluția

contractului obligarea reclamantului la restituirea avansului achitat.

În fond după casare,

Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a admis în parte acțiunea

principală și acțiunea conexă, prin sentința civilă nr. 16525 din 16 decembrie

2003.

A constatat rezoluția

contractului de vânzare-cumpărare acțiuni, a dispus repunerea părților în

situația anterioară și în consecință a dispus restituirea către reclamantă a

celor 299.016 acțiuni, reprezentând 30% din capitalul social al SC C. SA, a

autorizat reclamanta să păstreze avansul achitat de pârâtă, a respins ca

neîntemeiate capetele de cerere privind plata daunelor interese și restituirea

sumelor cu titlu de dividende și a anulat, ca netimbrată, cererea

reconvențională.

În motivarea soluției

instanța de fond a reținut că, față de existența pactului comisoriu de gradul

IV prevăzut în contractul încheiat și având în vedere că pârâta nu și-a

îndeplinit obligația de plată a două rate succesive, în temeiul art. 1020 C.

civ., a apreciat că se impune rezoluția contractului și nu rezilierea care se

aplică doar contractelor cu execuție succesivă.

Cu privire la daunele

interese s-a apreciat că reclamanta nu a făcut dovada prejudiciului, iar pe de

altă parte s-a reținut și apărarea pârâtei, potrivit căreia schimbarea cadrului

legislativ și înlăturarea facilităților acordate asociațiilor de salariați

poate constitui o cauză neimputabilă pârâtei, conform art. 1082 C. civ.

Instanța de fond a avut în

vedere dispozițiile art. 21 alin. (1) din O.G. nr. 25/2002, iar pe de altă

parte a apreciat că pentru dividende și daune moratorii nu s-au făcut dovezi,

conform art. 1169 C. civ.

Împotriva acestei sentințe

au promovat apel atât reclamanta cât și pârâta criticile vizând nelegalitatea

și netemeinicia soluției atacate.

Apelanta A.C. arată că deși

instanța de fond a reținut corect că nu este în culpă pentru neexecutarea contractului

a dispus rezoluția contractului chiar dacă neexecutarea s-a datorat unei cauze

fortuite și că în motivarea hotărârii nu se regăsește obligația asumată prin

contractul de vânzare-cumpărare acțiuni, care este cu executare succesivă și nu

cu executare uno ictu, de a efectua investiții în societate, solicitând să se

constate rezilierea contractului cu consecința păstrării de către A.P.A.P.S. a

avansului și de către sine a acțiunilor.

Criticile apelantei A.V.A.S.

(fostă A.P.A.P.S.) se referă la faptul neachitării daunelor-interese și

nerestituirea sumelor încasate cu titlu de dividende pentru perioada 1997 –

1999, fiind încălcate dispozițiile art. 21 alin. (1

1

) lit. a) din O.G.

nr. 25/2002, cu modificările și completările ulterioare.

Curtea de Apel București,

secția a V-a comercială, prin decizia nr. 290 din 10 iunie 2004, a respins ca

nefondat apelul pârâtei A.C., și a admis apelul promovat de A.V.A.S. A schimbat

în parte sentința civilă criticată și a obligat intimata pârâtă A.C. și la

plata daunelor interese în cuantum total de 24.587.345.942 lei reprezentând:

dobânda aferentă ratelor 1 – 10 neachitate în sumă de 2.188.556.366 lei,

penalități de întârziere calculate de la data scadenței fiecărei rate până la

16 decembrie 2003, data pronunțării sentinței la fond în cuantum de

20.105.503.016 lei și dividende încasate în perioada 1997 – 2001 în sumă de

2.293.287.560 lei, menținând celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de control judiciar, a reținut că, contractul de vânzare-cumpărare

acțiuni respectiv obligațiile asumate de părți nu este un contract cu executare

succesivă atâta timp cât s-a prevăzut cuantumul total al prețului, iar

proprietatea asupra acțiunilor vândute s-a transmis conform înțelegerii de la

punctul 2 și punctul 4 lit. a) din contract.

A mai precizat instanța de

apel că însăși A.C. a formulat acțiune în justiție, solicitând să se constate

că a survenit rezoluția contractului, susținându-se aceeași opinie și în

întâmpinarea depusă.

De asemenea a fost

înlăturată susținerea apelantei potrivit căreia nerespectarea obligațiilor

contractuale s-ar fi datorat modificărilor legislative intervenite motivat, pe

de o parte, că nu a făcut dovada cauzei exterioare voinței ei de care nu poate

răspunde (art. 1082 C. civ.), iar pe de altă parte că la data încheierii

actului adițional pentru decalarea termenului de plată a primei rate nu numai

că erau în vigoare O.U.G. nr. 88/1997, care a abrogat Legea nr. 77/1995, dar

până la termenul de la 30 aprilie 1998, când trebuia achitată prima rată au

fost emise o serie de ordine privind facilitățile ce prezentau interes pentru

debitoare în măsura în care ar fi avut diligența bunului proprietar, cum ar fi

O.M.P. nr. 71 din 27 martie 1998 și nr. 109 din 21 aprilie 1998.

Cu privire la apelul A.V.A.S.,

instanța de apel a reținut că odată ce cu rezoluția contractului părțile au

fost repuse în situația anterioară, beneficiază de daune-interese astfel cum

prevăd dispozițiile art. 21 alin. (1

1

) din O.G. nr. 25/2002, astfel

cum a fost modificată prin Legea nr. 506/2002, cu completările ulterioare

respectiv constituite din dobânzi și penalități pentru ratele scadente și

neachitate până la data desființării contractului.

Clauza penală s-a stipulat

tocmai pentru a asigura acoperirea daunelor directe și previzibile, printr-o

evaluare făcută prin convenția părților, iar pe de altă parte instanța de fond

a considerat greșit că nu s-a făcut dovada prejudiciului din moment ce la dosarul

cauzei sa depus modul de calcul a acestora.

S-a mai reținut că potrivit art.

21 alin. (2) și (3) din O.G. nr. 25/2002, determinarea întinderii altor

prejudicii se poate face pe baza unei expertize economico-financiare, și în

baza aceluiași act normativ s-au acordat și dividendele.

Împotriva acestei decizii a

declarat recurs, în termen și legal timbrat, A.C., criticile vizând aspectele

de nelegalitate invocând ca temei legal art. 304 pct. 4 și 9 C. proc. civ.

Se susține că instanța de

apel a depășit atribuțiile puterii judecătorești, manifestând un exces de

putere, lipsind de valoare juridică dispozițiile art. 114, coroborate cu art. 118

alin. (2) C. proc. civ., întrucât deși a decăzut A.V.A.S. din dreptul de a mai

propune probe și de a invoca excepții, ulterior în baza art. 129 alin. (5) C.

proc. civ., a suplinit probatoriile în favoarea reclamantei.

De asemenea se consideră că

s-a depășit atribuțiile puterii judecătorești prin completarea art. 21 alin. (3)

din O.G. nr. 25/2002, considerând că numai pentru alte prejudicii este necesară

o expertiză economico-financiară.

Recurenta consideră că au

fost încălcate dispozițiile art. 295 C. proc. civ., întrucât prin decizia

pronunțată în apel i s-a înrăutățit situația în propria cale de atac.

Se reia și critica din apel

potrivit căreia nimeni nu se aștepta ca modificarea cadrului legislativ

ulterior încheierii unui contract să afecteze obligațiile asumate înainte de

intrarea în vigoare a acestor modificări, făcându-se o retrospectivă a

evoluției legislației în materie ulterior încheierii contractului de

vânzare-cumpărare acțiuni.

Instanța de apel, ca și

instanța de fond susține recurenta au considerat în mod greșit faptul că

contractul de vânzare cumpărare acțiuni este un contract cu executare uno ictu,

din moment ce obligația principală din contravaloare acțiuni este transferul

acestora și plata prețului ce urma a se face în rate fiind un contract cu

neîndoielnică executare succesivă.

Recursul este nefondat.

Examinând modul în care s-a

desfășurat judecarea apelului se constată că instanța de control judiciar a

respectat întocmai principiile ce guvernează judecarea unei cauze.

Astfel s-a făcut corect

aplicațiunea art. 114

1

și art. 118 C. proc. civ., apelanta fiind

sancționată pentru nedepunerea în termen a întâmpinării.

În considerarea

dispozițiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ., dat fiind caracterul devolutiv

al apelului instanța în baza rolului său activ în materie probatorie a luat

măsurile necesare în vederea pronunțării unei soluții legale și temeinice.

Ca atare susținerea

recurentei în sensul că instanța de apel a depășit atribuțiile puterii

judecătorești este total nefondată.

Cu privire la critica

potrivit căreia s-a dat forță juridică unei expertize, calculului penalităților

depus de A.V.A.S., urmează a fi înlăturată având în vedere dispozițiile

imperative ale art. 21 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 25/2002, fiind depuse în

susținere bilanțurile contabile pe baza cărora s-au efectuat calculele fiind

preluate de la M.F.

Art. 21 alin. (2) din

același act normativ prevede că „pentru prejudiciile cauzate societății de

către cumpărător, acesta poate cere instanței judecătorești daune interese, iar

alin. (3) spune că „stabilirea prejudiciilor și a daunelor interese prevăzute

de alin. (2), precum și cele provocate Autorității, pe baza unei expertize

întocmite de persoane fizice sau juridice abilitate de lege pentru astfel de

operațiuni”.

Din economia textelor precizate

nu se poate reține decât că toate daunele interese ..solicitate ca urmare a

rezoluțiunii contractului trebuie stabilite prin expertiză, în sprijinul

acestui argument venind și dispozițiile alin. (1

1

) al art. 21, care

precizează clar sumele care constituie daunele interese datorate de cumpărător

urmare rezoluțiunii.

Nu se poate reține

autoritatea de lucru judecat numai pentru că intimata nu a contestat faptul că

recurenta nu a fost în culpă cu privire la îndeplinirea obligațiilor

contractuale, nefiind întrunite condițiile art. 1201 C. civ., faptul că

litigiul se află în faza recursului nu echivalează cu un nou proces.

Invocând încălcarea

dispozițiilor art. 295 C. proc. civ., recurenta omite faptul că instanța de

control judiciar s-a pronunțat și asupra apelului promovat de intimată.

Cu privire la lipsa culpei

în neexecutarea contractului, Înalta Curte apreciază că prin motivarea

instanței de apel s-a răspuns la acest aspect apreciindu-se corect dispozițiile

art. 1082 C. civ., cu explicația teoretică a cazului fortuit și a neaplicării

în speță având în vedere clauzele contractului, întocmirea actului adițional cât

și facilitățile intervenite prin O.M.P.

De asemenea se va înlătura

și critica privind natura contractului, întrucât așa cum a reținut și instanța

de apel, ceea ce determină caracterizarea obligațiilor în executare succesivă

este repetarea unei prestații în timp, fără a se stabili cuantumul total al

ansamblului prestațiilor, iar nu divizarea în timp a unei prestații al cărui

cuantum total este stabilit de la bun început cum este cazul în speță.

Deci, justificat s-a

apreciat caracterul contractului de vânzare cumpărare ce formează obiectul

litigiului ca un contract cu executare uno ictu dispunându-se rezoluțiunea cu

toate consecințele unei asemenea măsuri.

Față de cele arătate, în

considerarea dispozițiilor art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de pârâta A.C. București, împotriva deciziei nr. 290 din 10

iunie 2004 a Curții de Apel București, secția comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința

publică, astăzi 25 februarie 2005.