ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 289/2011

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 489 din 1 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Maramureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, s-a admis în parte acțiunea promovată de reclamantul C.I.B. în contradictor cu pârâtul N.C., susbsecvent respingerii excepției prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârât, și în consecință, a fost obligat pârâtul la plata sumelor de 36.850 dolari SUA și la 655.636,9 lei cu aplicarea dobânzii legale la această din urmă sumă de la data închiderii procedurii de faliment a SC C. SA (4 septembrie 2003) și până la data plății efective și s-a constatat intervenită compensarea legală până la concurența sumei de 36.850 dolari SUA dintre aceasta creanță și creanța pârâtului de 92.144 dolari SUA.

Instanța de fond a reținut că între părți a intervenit un contract de vânzare-cumpărare acțiuni, la un preț de 125.000 dolari SUA din care reclamantul a plătit la 7 octombrie 2003 suma de 32.856 dolari SUA, pentru diferența de 92.144 dolari SUA acesta fiind obligat la plată prin sentința nr. 1094 din 7 martie 2005 pronunțată de Tribunalul București. Judecătorul fondului a reținut aplicabilitatea în speță a prevederilor art. 1392 C. civ., vânzătorul fiind ținut de a garanta existența valabilă a creanței, în speță reclamantul fiind evins în fapt și în drept întrucât dreptul de vot aferent acțiunilor a fost afectat de insolvența societății SC C. SA iar cuantumul datoriilor din 31 august 2001 este diferit de cel reținut în tabelul definitiv întocmit de lichidator.

În temeiul art. 1143 și urm. C. civ. s-a constatat intervenită compensarea între creanța pârâtului în sumă de 92.144 dolari SUA stabilită prin sentința 1044 din 7 martie 2005 și creanța reclamantului de 36.850 dolari SUA până la concurența acestei din urmă sume. În contra acestei sentințe au declarat apel pârâtul C.N. pentru greșita respingere a excepțiilor competenței, prescripției acțiunii și autorității de lucru judecat, greșita încadrare a modificării acțiunii inițiale în baza art. 132 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., greșita reținere ca fiind îndeplinite condițiile operării evicțiunii și ale compensării. A declarat apel și reclamantul C.I.D. pentru neacordarea integrală a sumei solicitate iar în ce privește lămurirea dispozitivului pentru greșita stabilire a datei compensării.

Curtea de Apel Brașov, prin decizia nr. 36 din 21 aprilie 2009 a respins apelul declarat de reclamantul C.I.B. împotriva sentinței și a încheierii din camera de consiliu din 9 iunie 2008, a admis apelul declarat de pârâtul C.N. împotriva sentinței și a încheierii din camera de consiliu din 9 iunie 2008, pe care le-a schimbat în tot în sensul că a respins acțiunea promovată de reclamant și cererea de lămurire dispozitiv. Prin decizia nr. 890 din 4 martie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, s-a admis recursul declarat de reclamantul C.I.B., s-a casat decizia atacată și s-a trimis cauza spre rejudecare pentru a se stabili momentul în care s-a născut dreptul reclamantului la daune interese și pentru neconcordanța dintre considerente și dispozitiv în sensul că în considerente s-a reținut că cererea este tardivă dar nu și în dispozitiv.

În rejudecare, Curtea de Apel Brașov, secția comercială, prin decizia nr. 56 din 17 iunie 2010 a respins apelul declarat de reclamantul C.I.B. împotriva sentinței și a încheierii, a admis apelul declarat de pârâtul C.N. împotriva aceleiași hotărâri în sensul că a respins acțiunea formulată de reclamant și cererea pentru lămurirea dispozitivului. Instanța de apel a reținut că acțiunea reclamantului este prescrisă în raport de prevederile art. 3 din Decretul nr. 167/1958 întrucât termenul de prescripție a început să curgă la data de 14 decembrie 2001, data tabelului preliminar al creanțelor întocmit de lichidatorul judiciar înregistrat la societatea SC B.H.I. SRL Zalău (unde reclamantul este unicul asociat) din care rezultă totalul creanțelor, iar acțiunea reclamantului s-a înregistrat la 18 august 2005 cu depășirea termenului de 3 ani.

Cu privire la apelul reclamantului s-a reținut că obiectul precizării la acțiune a fost greșit calificat de instanța de fond drept o majorare a acțiunii deoarece suma pe care o conține nu are legătură cu suma inițial solicitată ci ea reprezintă un împrumut și deci cererea precizatoare se califică într-o modificare la acțiune potrivit art. 132 alin. (1) C. proc. civ. care se poate primi ulterior primei zile de înfățișare doar cu acordul pârâtului iar acest acord nu a existat. Compensarea este nelegală deoarece sentința pronunțată în dosarul nr. 1365/100/2006 al Tribunalului Maramureș care constata una dintre creanțe nu este irevocabilă. Criticile pe fond formulate de reclamant au fost apreciate ca nerelevante față de faptul că acțiunea a fost respinsă ca prescrisă.

În contra deciziei instanței de apel a declarat recurs reclamantul C.I.B. pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. în a căror dezvoltare arată că: - în mod greșit a reținut instanța de apel că data de la care curge termenul de prescripție este 14 decembrie 2001, data înregistrării tabelului preliminar al SC C. SA, acest termen fiind 11 iulie 2003 – data înregistrării tabelului definitiv al creanțelor pentru suma de 92.144,00 dolari SUA iar pentru suma de 826.647,00, data de 28 iulie 2003 când aceasta a fost avansată; - greșit s-a reținut că nu a fost evins de dreptul de proprietate deși s-a apreciat că vânzării-cumpărării de acțiuni îi sunt aplicabile dispozițiile art. 1392 C. proc.

civ., tulburarea de fapt și de drept fiind produsă într-o triplă modalitate: afectarea dreptului de vot; reducerea numărului de acțiuni ca urmare a reducerii capitalului social; valoarea negativă a acțiunilor. Recursul nu este fondat. 1. Recurentul și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. enunțate în preambulul acestuia fără ca dezvoltarea criticilor formulate să fie structurată în raport cu aceste motive de nelegalitate. 2. Astfel, în dezvoltarea recursului nu se critică motivarea deciziei sau absența acesteia așa încât se constată că motivul de nelegalitate întemeiat pe dispozițiile art. 304.7 C. proc. civ. a fost formal invocat. 3. De asemenea, nici motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc.

civ. nu are suport în dezvoltarea criticilor, ipotezele acestuia nefiind întrunite, fapt ce nu era nici posibil în contextul în care instanța de fond a fost investită cu o acțiune în despăgubiri generate de producerea evicțiunii prin fapta pârâtului iar nu cu interpretarea sau executarea unui act juridic. 4. În ce privește motivul întemeiat pe dispozițiile art. 304.9 C. proc. civ. se constată că recurentul critică greșita aplicare a dispozițiilor Decretului 167/1958 și ale art. 1392 C. civ. precum și greșita aplicare a prevederilor art. 132 C. proc. civ. cu privire la modificarea acțiunii. 4.1. Se impune precizarea că prin decizia atacată cu recurs acțiunea promovată de recurentul – reclamant a fost respinsă ca prescrisă prin aplicarea art. 3 din Decretul nr. 167/1958, așa încât, cu respectarea prevederilor art. 137 C. proc.

civ., toate criticile care antamează fondul litigiului vizând producerea efectivă a evicțiunii compensarea legală a creanțelor și reiterarea motivelor invocate în celelalte cicluri procesuale nu vor fi examinate, acestea depășind limitele controlului instanței de recurs al cărui obiect este legalitatea hotărârii recurate, hotărâre care a soluționat acțiunea pe excepția prescripției. 4.2. Sub acest aspect, al aplicării prevederilor Decretului nr. 167/1958, recurentul susține că în mod greșit instanța de apel a reținut că prescripția dreptului la acțiune a început să curgă cu data înregistrării tabelului preliminar al creanțelor SC C. SA, 14 decembrie 1001, iar nu cu data înregistrării tabelului definitiv, respectiv 11 iulie 2003, fără a dezvolta vreun argument în acest sens.

Susținerea recurentului nefiind argumentată, din verificarea deciziei sub acest aspect se constată că în mod legal instanța de apel a făcut aplicarea prevederilor art. 3 din Decretul nr. 167/1958, prescripția începând să curgă conform art. 7 de la data nașterii dreptului la acțiune, respectiv de la data producerii evicțiunii configurată de către reclamant în decalajul de valoare dintre datoriile înscrise în balanța de verificare din 31 august 2001 și tabelul creanțelor întocmit de lichidatorul judiciar decalaj de care, în mod necontestat, a luat cunoștință la data comunicării tabelului preliminar societății al cărui unic asociat este. 4.3.

Cât privește precizarea la acțiune care are ca obiect o pretenție generată de un alt raport juridic, distinct de cel ce formează obiectul cererii principale, se constată că în mod corect instanța de apel a calificat-o ca fiind o modificare de acțiune iar nu o majorare a câtimii obiectului inițial, pretențiile ulterior invocate având un alt izvor și, prin urmare, corect nu s-a socotit investită cu soluționarea acesteia în raport de prevederile art. 132 alin. (1) C. proc. civ., așa încât nici critica cu privire la acest aspect nu poate fi primită. Interpretarea dată prevederilor art. 132 alin. (1) C. proc. civ. explică și justifică de ce instanța de apel a soluționat și a respins ca prescrisă cererea în forma sa inițială, alegațiile recurentului cu privire la prescriptibilitatea pretenției din cererea precizată fiind fără obiect.

Așa fiind, față de cele ce preced, Înalta Curte va respinge recursul declarat în raport de prevederile art. 304.9 C. proc. civ. În baza art. 274 C. proc. civ. va admite în parte cererea de cheltuieli de judecată formulată de intimat și va obliga recurentul la plata sumei de 8.060 lei cu acest titlu reprezentând onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de recurentul - reclamant C.I.B. împotriva deciziei nr. 56 Ap din 17 iunie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția comercială, și a încheierii din 6 iulie 2010 pronunțată în același dosar ca nefondat. Admite în parte cererea de cheltuieli formulată de intimatul-pârât N.C. Obligă recurentul să plătească intimatului 8060 lei cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 ianuarie 2011.