ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 289/2011

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința nr. 489 din 1 aprilie 2008

pronunțată de Tribunalul Maramureș, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, s-a admis în parte acțiunea promovată de reclamantul C.I.B.

în contradictor cu pârâtul N.C., susbsecvent respingerii excepției prescripției

dreptului material la acțiune invocată de pârât, și în consecință, a fost

obligat pârâtul la plata sumelor de 36.850 dolari SUA și la 655.636,9 lei cu

aplicarea dobânzii legale la această din urmă sumă de la data închiderii

procedurii de faliment a SC C. SA (4 septembrie 2003) și până la data plății

efective și s-a constatat intervenită compensarea legală până la concurența

sumei de 36.850 dolari SUA dintre aceasta creanță și creanța pârâtului de

92.144 dolari SUA.

Instanța de fond a reținut că între

părți a intervenit un contract de vânzare-cumpărare acțiuni, la un preț de

125.000 dolari SUA din care reclamantul a plătit la 7 octombrie 2003 suma de

32.856 dolari SUA, pentru diferența de 92.144 dolari SUA acesta fiind obligat

la plată prin sentința nr. 1094 din 7 martie 2005 pronunțată de Tribunalul

București.

Judecătorul fondului a reținut

aplicabilitatea în speță a prevederilor art. 1392 C. civ., vânzătorul fiind

ținut de a garanta existența valabilă a creanței, în speță reclamantul fiind

evins în fapt și în drept întrucât dreptul de vot aferent acțiunilor a fost

afectat de insolvența societății SC C. SA iar cuantumul datoriilor din 31

august 2001 este diferit de cel reținut în tabelul definitiv întocmit de

lichidator.

În temeiul art. 1143 și urm. C. civ.

s-a constatat intervenită compensarea între creanța pârâtului în sumă de 92.144

dolari SUA stabilită prin sentința 1044 din 7 martie 2005 și creanța

reclamantului de 36.850 dolari SUA până la concurența acestei din urmă sume.

În contra acestei sentințe au

declarat apel pârâtul C.N. pentru greșita respingere a excepțiilor competenței,

prescripției acțiunii și autorității de lucru judecat, greșita încadrare a

modificării acțiunii inițiale în baza art. 132 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.,

greșita reținere ca fiind îndeplinite condițiile operării evicțiunii și ale

compensării. A declarat apel și reclamantul C.I.D. pentru neacordarea integrală

a sumei solicitate iar în ce privește lămurirea dispozitivului pentru greșita

stabilire a datei compensării.

Curtea de Apel Brașov, prin decizia nr. 36 din

21 aprilie 2009 a respins apelul declarat de reclamantul C.I.B. împotriva

sentinței și a încheierii din camera de consiliu din 9 iunie 2008, a admis

apelul declarat de pârâtul C.N. împotriva sentinței și a încheierii din camera

de consiliu din 9 iunie 2008, pe care le-a schimbat în tot în sensul că a

respins acțiunea promovată de reclamant și cererea de lămurire dispozitiv.

Prin decizia nr. 890 din 4 martie 2010 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția comercială, s-a admis recursul declarat de

reclamantul C.I.B., s-a casat decizia atacată și s-a trimis cauza spre

rejudecare pentru a se stabili momentul în care s-a născut dreptul

reclamantului la daune interese și pentru neconcordanța dintre considerente și dispozitiv

în sensul că în considerente s-a reținut că cererea este tardivă dar nu și în

dispozitiv.

În rejudecare, Curtea de Apel Brașov, secția

comercială, prin decizia nr. 56 din 17 iunie 2010 a respins apelul declarat de

reclamantul C.I.B. împotriva sentinței și a încheierii, a admis apelul declarat

de pârâtul C.N. împotriva aceleiași hotărâri în sensul că a respins acțiunea

formulată de reclamant și cererea pentru lămurirea dispozitivului.

Instanța

de apel a reținut că acțiunea reclamantului este prescrisă în raport de

prevederile art. 3 din Decretul nr. 167/1958 întrucât termenul de prescripție a

început să curgă la data de 14 decembrie 2001, data tabelului preliminar al

creanțelor întocmit de lichidatorul judiciar înregistrat la societatea SC B.H.I.

SRL Zalău (unde reclamantul este unicul asociat) din care rezultă totalul

creanțelor, iar acțiunea reclamantului s-a înregistrat la 18 august 2005 cu

depășirea termenului de 3 ani.

Cu privire la apelul reclamantului

s-a reținut că obiectul precizării la acțiune a fost greșit calificat de

instanța de fond drept o majorare a acțiunii deoarece suma pe care o conține nu

are legătură cu suma inițial solicitată ci ea reprezintă un împrumut și deci

cererea precizatoare se califică într-o modificare la acțiune potrivit art. 132

alin. (1) C. proc. civ. care se poate primi ulterior primei zile de înfățișare

doar cu acordul pârâtului iar acest acord nu a existat.

Compensarea este nelegală deoarece

sentința pronunțată în dosarul nr. 1365/100/2006 al Tribunalului Maramureș care

constata una dintre creanțe nu este irevocabilă.

Criticile pe fond formulate de

reclamant au fost apreciate ca nerelevante față de faptul că acțiunea a fost

respinsă ca prescrisă.

În contra deciziei instanței de apel

a declarat recurs reclamantul C.I.B. pentru motivele prevăzute de art. 304 pct.

7, 8 și 9 C. proc. civ. în a căror dezvoltare arată că:

- în mod greșit a reținut instanța

de apel că data de la care curge termenul de prescripție este 14 decembrie

2001, data înregistrării tabelului preliminar al SC C. SA, acest termen fiind

11 iulie 2003 – data înregistrării tabelului definitiv al creanțelor pentru

suma de 92.144,00 dolari SUA iar pentru suma de 826.647,00, data de 28 iulie

2003 când aceasta a fost avansată;

- greșit s-a reținut că nu a fost

evins de dreptul de proprietate deși s-a apreciat că vânzării-cumpărării de

acțiuni îi sunt aplicabile dispozițiile art. 1392 C. proc. civ., tulburarea de

fapt și de drept fiind produsă într-o triplă modalitate: afectarea dreptului de

vot; reducerea numărului de acțiuni ca urmare a reducerii capitalului social;

valoarea negativă a acțiunilor.

Recursul nu este fondat.

recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. enunțate în

preambulul acestuia fără ca dezvoltarea criticilor formulate să fie structurată

în raport cu aceste motive de nelegalitate.

nu se critică motivarea deciziei sau absența acesteia așa încât se constată că

motivul de nelegalitate întemeiat pe dispozițiile art. 304.7 C. proc. civ. a

fost formal invocat.

prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. nu are suport în dezvoltarea

criticilor, ipotezele acestuia nefiind întrunite, fapt ce nu era nici posibil

în contextul în care instanța de fond a fost investită cu o acțiune în

despăgubiri generate de producerea evicțiunii prin fapta pârâtului iar nu cu

interpretarea sau executarea unui act juridic.

art. 304.9 C. proc. civ. se constată că recurentul critică greșita aplicare a

dispozițiilor Decretului 167/1958 și ale art. 1392 C. civ. precum și greșita

aplicare a prevederilor art. 132 C. proc. civ. cu privire la modificarea

acțiunii.

4.1. Se impune precizarea că prin decizia

atacată cu recurs acțiunea promovată de recurentul – reclamant a fost respinsă

ca prescrisă prin aplicarea art. 3 din Decretul nr. 167/1958, așa încât, cu

respectarea prevederilor art. 137 C. proc. civ., toate criticile care antamează

fondul litigiului vizând producerea efectivă a evicțiunii compensarea legală a

creanțelor și reiterarea motivelor invocate în celelalte cicluri procesuale nu

vor fi examinate, acestea depășind limitele controlului instanței de recurs al

cărui obiect este legalitatea hotărârii recurate, hotărâre care a soluționat

acțiunea pe excepția prescripției.

4.2. Sub acest aspect, al aplicării prevederilor

Decretului nr. 167/1958, recurentul susține că în mod greșit instanța de apel a

reținut că prescripția dreptului la acțiune a început să curgă cu data

înregistrării tabelului preliminar al creanțelor SC C. SA, 14 decembrie 1001,

iar nu cu data înregistrării tabelului definitiv, respectiv 11 iulie 2003, fără

a dezvolta vreun argument în acest sens.

Susținerea recurentului nefiind argumentată, din

verificarea deciziei sub acest aspect se constată că în mod legal instanța de

apel a făcut aplicarea prevederilor art. 3 din Decretul nr. 167/1958,

prescripția începând să curgă conform art. 7 de la data nașterii dreptului la

acțiune, respectiv de la data producerii evicțiunii configurată de către

reclamant în decalajul de valoare dintre datoriile înscrise în balanța de

verificare din 31 august 2001 și tabelul creanțelor întocmit de lichidatorul

judiciar decalaj de care, în mod necontestat, a luat cunoștință la data

comunicării tabelului preliminar societății al cărui unic asociat este.

4.3. Cât privește precizarea la acțiune care are

ca obiect o pretenție generată de un alt raport juridic, distinct de cel ce

formează obiectul cererii principale, se constată că în mod corect instanța de

apel a calificat-o ca fiind o modificare de acțiune iar nu o majorare a câtimii

obiectului inițial, pretențiile ulterior invocate având un alt izvor și, prin

urmare, corect nu s-a socotit investită cu soluționarea acesteia în raport de

prevederile art. 132 alin. (1) C. proc. civ., așa încât nici critica cu privire

la acest aspect nu poate fi primită. Interpretarea dată prevederilor art. 132

alin. (1) C. proc. civ. explică și justifică de ce instanța de apel a

soluționat și a respins ca prescrisă cererea în forma sa inițială, alegațiile

recurentului cu privire la prescriptibilitatea pretenției din cererea precizată

fiind fără obiect.

Așa fiind, față de cele ce preced, Înalta Curte

va respinge recursul declarat în raport de prevederile art. 304.9 C. proc. civ.

În baza art. 274 C. proc. civ. va admite în

parte cererea de cheltuieli de judecată formulată de intimat și va obliga

recurentul la plata sumei de 8.060 lei cu acest titlu reprezentând onorariu de

avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

recurentul - reclamant C.I.B. împotriva deciziei nr. 56 Ap din 17 iunie 2010

pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția comercială, și a încheierii din 6

iulie 2010 pronunțată în același dosar ca nefondat.

Admite în parte cererea de cheltuieli formulată

de intimatul-pârât N.C. Obligă recurentul să plătească intimatului 8060 lei

cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

25 ianuarie 2011.