ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2075/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 21 octombrie 2008 sub nr. 39460/3/2008 reclamanta A.S.A.G. a chemat în judecată pe pârâții SC P. SRL și SC V. SA, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea actului de cesiune încheiat la data de 22 aprilie 2004 între A.S.A.G. și P. SRL; ca urmare a constatării nulității actului de cesiune să se dispună anularea hotărârii Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor V. nr. 4 din 26 noiembrie 2004; anularea hotărârii Adunării Generale a Asociaților V. nr. 2 din 20 aprilie 2007; anularea acțiunilor în număr de 158.912 emise de V. și subscrise de către P. SRL conform hotărârii AGA V. nr. 2 din 20 aprilie 2007 și reducerea capitalului social al V. în mod corespunzător; constatarea structurii acționariatului V. ca fiind: A.S.A.G.

deținând un număr de 1.207.490 acțiuni cu o valoare nominală de 2,5 RON/acțiune reprezentând 99,68% din capitalul social și acționari PPM deținând un număr de 3.876 acțiuni cu o valoare nominală de 2.5 RON/acțiune reprezentând 0,32% din capitalul social; radierea din Registrul Comerțului Ilfov a mențiunilor nr. 31360 din 2 decembrie 2004 și nr. 14334 din 23 aprilie 2007 privind modificarea actului constitutiv al V. și obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată. În motivarea acțiunii reclamanta arată că a devenit acționar majoritar al V. ca urmare a privatizării acestei societăți comerciale cu capital de stat conform contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 389 din 30 iunie 1998 încheiat cu Fondul proprietății de Stat, în anul 2002, dl. P.G.

fiind numit administrator unic al V., conform actului adițional la Statutul V. autentificat sub nr. 61 din 16 ianuarie 2002 de către Biroul Notarilor Publici Asociați „L.D.” și înregistrat la Registrul Comerțului Ilfov conform certificatului de înregistrare mențiuni nr. 787 din 23 ianuarie 2002. La data de 22 aprilie 2004, conform actului de cesiune încheiat la data de 22 aprilie 2004, P. SRL a cumpărat de la A. un număr de 550.000 de acțiuni ale V., astfel că urmare a actului de cesiune înregistrat la Registrul Comerțului conform certificatului de înregistrare mențiuni nr. 31360 din 2 decembrie 2004, structura acționariatului V. devine: A. 54,28% din capitalul social, P. SRL 45,40% din capitalul social, acționari PPM 0,32% din capitalul social.

Se mai arată că în anul 2007, prin hotărârea AGA nr. 2 din 20 aprilie 2007 înregistrată la Registrul Comerțului conform certificatului de înregistrare mențiuni nr. 14334 din 23 aprilie 2007, s-a aprobat majorarea capitalului social al V. prin subscrierea de către P. SRL a unui număr de 158.912 acțiuni, cesiunea fiind perfectată tară ca părțile să stabilească prețul sau criterii de determinare a prețului, iar reclamanta nu a încasat nici o sumă de bani cu titlu de preț pentru acțiunile cesionate către P. SRL. Pârâta susține că actul de cesiune poate fi considerat o donație de facto, astfel că având în vedere dispozițiile art. 813 C. civ. sancțiunea legală pentru nerespectarea formei autentice o reprezintă nulitatea absolută a contractului.

Menționează reclamanta că întrucât este o persoană juridică înființată conform legislației din Liechtenstein, consideră că în ceea ce privește capacitatea juridică și reprezentarea acesteia prin intermediul organelor proprii sunt incidente dispozițiile art. 42 din Legea nr. 105/1992, legea națională reglementează care sunt organele persoanei juridice și în ce condiții pot ele angaja societatea A. Astfel, potrivit extrasului din Registrul Comerțului Principatului Liechtenstein legalizat la data de 27 august 2008, prin hotărârea din data de 10 aprilie 2002 s-a hotărât dizolvarea voluntară a societății A., iar la data de 12 noiembrie 2002, în același Registru este menționat în calitate de lichidator cu drept de unică semnătură dl. H.W.B.

De asemenea se arată că în aceste condiții, la data semnării Actului de Cesiune, respectiv 22 aprilie 2004, A. era o societate în lichidare iar dl. H.W.B., în calitate de lichidator, era singura persoană cu drept de semnătură ce avea calitatea de a angaja A.P. în cadrul actelor juridice. La data semnării actului de cesiune A.P. a fost reprezentată de către dl. L.B. Cu toate acestea dl. L.B. nu avea calitatea de reprezentant al A.P., întrucât această calitate nu putea fi exercitată decât în temeiul unei împuterniciri acordată de către lichidatorul A.P., reclamanta menționează că procura din data de 17 mai 2004 nu a fost semnată de către dl. H.W.B.

Susține reclamanta că anularea actului de cesiune atrage, datorită legăturii juridice de cauzalitate, anularea actelor efectuate în baza acestuia, respectiv: hotărârea AGEA a V. nr. 4 din 26 noiembrie 2004 prin care s-a aprobat modificarea structurii acționariatului V. ca urmare a actului de cesiune; hotărârea AGA nr. 2/2007 prin care s-a aprobat majorarea capitalului social al V. de către P. SRL prin subscrierea unui număr de 158.912 acțiuni. Ca urmare a anulării Hotărârii AGA nr. 2/2007 reclamanta consideră că se impune anularea acțiunilor în număr de 158.912 emise de V. și subscrise de către P. SRL și reducerea capitalului social al V. în mod corespunzător, solicitându-se și radierea din Registrul Comerțului Ilfov a mențiunilor nr. 31360 din 2 decembrie 2004 și nr. 14334 din 23 aprilie 2007. Ulterior reclamanta și-a completat cererea solicitând și nulitatea actului de cesiune conform O.G.

nr. 25/2002 susținând că la data semnării actului de cesiune 22 aprilie 2004, contractul de privatizare se afla în perioada de derulare, actul de cesiune nerespectând condiția de validitate cu privire la transferul dreptului de proprietate al acțiunilor, iar înregistrarea acestuia la Registrul Comerțului s-a făcut la data de 3 decembrie 2004. Pârâtele prin apărările făcute au ridicat excepția lipsei capacității procesuale a reclamantei pe motiv că aceasta este în curs de lichidare astfel că după data de 10 aprilie 2002 și-a continuat existența juridică doar pentru operațiuni de lichidare. Se mai ridică excepția prematurității acțiunii introductive, având aspectul unor cereri evaluabile. Consideră pârâtele că în speță fiind vorba de nulități relative acțiunea este introdusă mult peste termenul de prescripție prevăzut de Decretul nr. 167/1988.

Tribunalul București, secția a VI-a comercială, prin sentința nr. 14342 din 17 decembrie 2009 a respins excepțiile ridicate, a respins acțiunea pe fond cu obligarea către SC V. SA la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 57.038 lei. Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut că excepția lipsei capacității procesuale a reclamantei invocată de pârâte în temeiul art. 41, art. 42 C. proc. civ., a fost considerată neîntemeiată și respinsă. S-a avut în vedere faptul ca potrivit art.40 alin.1 respectiv art. 42 din Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internațional privat, legea care guvernează capacitatea juridică a reclamantei este legea din Liechtenstein unde reclamanta își are sediul social.

Prin urmare, acționând în baza dispozițiilor legale menționate, art. 7 din aceeași lege, potrivit căreia „conținutul legii străine se stabilește de instanța judecătoreasca prin atestări obținute de la organele statului care au edictat-o...” și având în vedere Legea nr. 20/1926 privind persoanele și societățile comerciale din Liechtenstein, s-a reținut că reclamanta are folosința drepturilor civile astfel că poate fi parte în judecată prin lichidatorul desemnat dl. H.W.B., precum și exercițiul drepturilor sale. O dispoziție similară este în art. 255 din Legea nr. 31/1990, societățile comerciale aflate în procedura lichidării având posibilitatea de a acționa pentru anularea unor acte considerate ca fiind efectuate în frauda societății.

Excepția prematurității introducerii acțiunii ridicată de pârâte a fost de asemenea respinsă considerându-se că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 720 C. proc. civ. referitor la obiectul cererii deduse judecații, decizia nr. 32/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție invocată nefiind aplicabilă față de data înregistrării prezentei acțiuni. Excepția prescripției dreptului material la acțiune ridicată de pârâte potrivit argumentelor susținute prin întâmpinare nu poate fi primită. Cererea de anulare a actului de cesiune pentru lipsa capacității de exercițiu a fost introdusă de reclamanta în termenul legal în funcție de momentul la care a luat la cunoștință de încheierea actului conform art. 9 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958.

Actul de cesiune s-a încheiat în numele reclamantei prin reprezentantul dl. L.B. în temeiul procurii din 17 mai 2004 traducere legalizată sub nr. 8649/2004 de BNP A M.P. și S.B.T., odată legalizat existând prezumția existentei originalului care a reprezentat societatea reclamanta în relațiile cu SC V. SRL de la privatizare până în 2008 (adresa 949 din 22 noiembrie 2009) societate care a fost informată despre numirea lichidatorului prin notificarea din 8 decembrie 2008. Apărările în sensul că reclamanta nu a înregistrat mențiunile privind starea asociatului A.S.A.G. și desemnarea unui lichidator la Registrul Comerțului Ilfov, dl L.B. fiind asociat unic și administrator al societății reclamante fără a se dovedi contrariul nu a procedat la înregistrarea mențiunilor la Registrul Comerțului Ilfov în condițiile arătate, nu a fost contestata cu probe concludente, astfel ca nu se poate retine reaua credință a pârâtei la încheierea actului.

Se consideră îndeplinite cerințele art. 1303 C. civ. care impun condiția esențială pentru încheierea unui contract de vânzare-cumpărare referitoare la existența unui preț serios și determinat de părți sub condiția nulității absolute. Prețul în contractul de cesiune din 22 aprilie 2004 a fost stabilit ca fiind valoarea nominală pe acțiune, contract pentru care forma scrisă este obligatorie pentru opozabilitate față de terți prin înregistrarea la Registrul Comerțului a mențiunii (art. 7 din Legea nr. 26/1990). Referitor la incidența O.G. nr. 25/2002 se constată că aceasta vizează unele măsuri pentru monitorizarea postprivatizare a contractelor de vânzare-cumpărare de acțiuni deținute de stat la societățile comerciale, iar art. 9 1 din ordonanță se aplică în favoarea vânzătorului Fondul Proprietății de Stat în prezent A.V.A.S., astfel că va fi primită susținerea pârâtelor în sensul că nu era necesar acordul prealabil al Autorității.

Cât privește aplicabilitatea art. 98 din Legea nr. 31/1990 se constată că aceste dispoziții reglementează modalitatea de transmitere a dreptului de proprietate asupra acțiunilor nominative emise în forma dematerializată, respectiv prin declarație făcută în registrul acționarilor semnată de cedent și cesionar dar și prin alte forme de transmitere stabilite prin actul constitutiv, cum s-a procedat. Pe fondul cauzei s-a considerat că față de dispozițiile art. 966, art. 948 C. civ., cererea de constatare a nulității absolute a actului de cesiune nu poate fi primite. S-a considerat că se susține plata efectivă a prețului prin ordine de plata din 27 octombrie 2003 și din 15 martie 2004, plata în numerar către dl L.B.

de 100.000 dolari SUA, însa din probatoriu se constată că sumele au fost plătite de o persoană fizică și nu de SC P. SRL, obiectul plații îl reprezintă returnare credit respectiv rambursare diferență plată sume achitate anterior actului de cesiune. Așadar, nu s-a dovedit ca s-a efectuat plata prețului acțiunilor, astfel că reclamanta este îndreptățită să pretindă contravaloarea acestor acțiuni, separat, prin acțiune în instanță, situație care însă nu constituie motiv de nulitate absolută. Apărarea pârâtelor ca în cazul anularii actului de cesiune, beneficiarul acestei anulări ar fi cel care a încheiat actul de cesiune, încălcându-se astfel principiul potrivit căruia nimănui nu îi este permis să își invoce propria culpă, nu a fost contestată argumentat de reclamantă.

Pe de altă parte, dacă se consideră vătămate interesele reclamantei, lichidatorul se poate îndrepta împotriva asociatului și administratorului care a încheiat actul respectiv. Împotriva acestei soluții a promovat apel atât reclamanta cât și pârâtele. Răspunzând criticilor formulate, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin decizia nr. 407 din 20 octombrie 2010 a respins ca nefondat apelul reclamantei, a admis apelul promovat de pârâtă; a schimbat în parte sentința criticată, în sensul obligării reclamantei la plata sumei de 114.076,37 lei cu titlu de cheltuieli de judecată la fond. S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței și a fost obligată apelanta-reclamantă la plata sumei de 36.768,39 lei către intimata SC V. SA.

În fundamentarea soluției, instanța de control judiciar a reținut că natura juridică a actului intitulat „act de cesiune” este aceea a unui act de vânzare-cumpărare de acțiuni, care sunt bunuri mobile incorporale. Fiind vorba despre un raport juridic cu element de extraneitate, întrucât A.S.A.G. este persoană juridică străină, devin aplicabile prevederile Legii nr. 105/1992 privind reglementarea raporturilor de drept internațional privat. Astfel, conform art. 82 din Legea nr. 105/1992, „existența și validitatea de fond a contractului contestat de către una dintre părți se determină în conformitate cu legea care i s-ar fi aplicat dacă era socotit ca valabil”.

Art. 88 din Secțiunea a III-a a legii, intitulată „Contractul de vânzare”, dispune că: „în lipsa unei legi convenite de părți spre a se aplica vânzării mobiliare, aceasta este supusă legii statului în care vânzătorul are, la data încheierii contractului, după caz, domiciliul sau, în lipsă, reședința ori fondul de comerț sau sediul social.” Art.89 din lege prevede excepțiile de la regula instituită prin art. 88, respectiv: „prin excepție de la prevederile art. 88, contractul de vânzare-cumpărare comercială este supus legii statului în care cumpărătorul are fondul de comerț sau sediul social, dacă: a) negocierile au fost purtate și contractul a fost încheiat de către părți prezente în acel stat, sau b) contractul prevede în mod expres că vânzătorul trebuie să execute obligația de livrare a mărfii în acel stat.” Deoarece, în cauză, vânzarea-cumpărarea de acțiuni a fost negociată și contractul s-a încheiat în România, prin excepție de la regula prevăzută de art. 88 din Legea nr. 105/1992, sunt aplicabile dispozițiile art. 89 din lege, conform cărora contractul este guvernat de legea statului în care cumpărătorul are fondul de comerț.

Cum cumpărătoarea acțiunilor ce au făcut obiectul actului de cesiune, SC P. SRL, are sediul în România, se deduce că legea aplicabilă contractului este legea română. Potrivit legii române, este adevărat că prețul este un element esențial al contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni, așa cum rezultă din dispozițiile art. 1295 C. civ., potrivit cărora „vinderea este perfectă între părți și proprietatea este de drept strămutată la cumpărător, în privința vânzătorului, îndată ce părțile s-au învoit asupra lucrului și asupra prețului, deși lucrul încă nu se va fi predat și prețul încă nu se va fi numărat”, precum și din dispozițiile art. 1303 C. civ., care dispun că „prețul vânzării trebuie să fie serios și determinat de părți”.

Acesta poate fi însă și numai determinabil, dar contractul trebuie să conțină criteriile de determinare avute în vedere de părți. În cauză, este vorba despre un contract de cesiune de acțiuni care este un contract de vânzare-cumpărare de natură comercială. Deci se aplică, în privința lui, dispozițiile Codului comercial. Astfel, sunt aplicabile prevederile art. 60 C. com, potrivit cărora „vânzarea făcută pe un preț nedeterminat în contract este valabilă dacă părțile au convenit asupra unui mod de a-l determina în urmă”.

Chiar dacă în contractul încheiat în formă scrisă nu este prevăzut în mod expres prețul acțiunilor cesionate, acordul de voință al părților a vizat și prețul acțiunilor vândute, de vreme ce acesta a și fost achitat prin ordinele de plată depuse în copie la dosar și așa cum reiese și din adresa emisă de Alpha Bank referitoare la efectuarea de plăți în sumă de 26230 dolari SUA Totodată, apelanta-pârâtă SC P. SRL a mai susținut, deși nu a făcut probe concludente în acest sens, că a mai predat și reprezentantului apelantei-reclamante suma de 100.000 dolari SUA tot cu titlu de preț al acțiunilor vândute. Cel de-al doilea motiv de apel prin care se invocă lipsa capacității de exercițiu a A.S.A.G. cu privire la încheierea actului de cesiune, se referă de fapt la lipsa calității de reprezentant al acestei societăți comerciale a d-lui L.B.

la încheierea actului de cesiune. Apelanta-reclamantă, a susținut că potrivit extrasului din Registrul Comerțului Principatului Lichtenstein legalizat la data de 27 august 2008, prin hotărârea din data de 10 aprilie 2002 s-a hotărât dizolvarea voluntară a societății A.P.. Totodată, în același registru este menționat în calitate de lichidator cu drept de semnătură dl. H.B. La data semnării actului de cesiune, respectiv 22 aprilie 2004, A.P. era o societate în lichidare, iar dl. H.B., în calitate de lichidator, era singura persoană cu drept de semnătură ce avea calitatea de a angaja A.P. în cadrul actelor juridice. Aceste susțineri referitoare la dizolvarea A.S.A.G. și numirea lichidatorului sunt probate cu înscrisuri de către apelanta-reclamantă.

Totodată, apelanta-reclamantă a contestat procura din data de 17 mai 2004 în temeiul căreia s-a confirmat calitatea de reprezentant a d-lui L.B. al A.S.A.G. la încheierea actului de cesiune de acțiuni. Într-adevăr, din înscrisurile depuse la dosar, și în special din copie de pe Registrul Comerțului din Lichtenstein reiese că prin hotărârea din data de 10 aprilie 2002 s-a decis dizolvarea societății comerciale A.S.A.G., numindu-se în calitate de lichidator dl. H.B. Potrivit art. 131 din Legea nr. 20/1926 privind persoanele și societățile comerciale din Lichtenstein, lege aplicabilă în privința reprezentării societății în temeiul art. 42 lit. e) coroborat cu art. 40 și art. 41 din Legea nr. 105/1992, atribuțiile consiliului de administrație sunt transferate lichidatorului, deci inclusiv atribuția de a reprezenta societatea comercială dizolvată în privința încheierii de acte juridice.

Actul de cesiune de acțiuni din data de 22 aprilie 2004 a fost semnat, pentru cedenta A.S.A.G. de către dl. L.B., reprezentare ce a fost confirmată prin procura din data de 17 mai 2004. În conformitate cu dispozițiile art. 384 C. com., mandatarul are obligația de a aduce la cunoștința terțului cu care încheie actul juridic împuternicirea în temeiul căreia acționează și limitele acesteia. Deci dl. L.B., care a acționat în calitate de mandatar al A.S.A.G., avea obligația de a comunica SC P. SRL calitatea sa de reprezentant și limitele mandatului său. În consecință, conform teoriei mandatului aparent, acesta a acționat în calitate de mandatar al A.S.A.G., iar SC P. SRL a considerat, fiind de bună credință, că tratează cu mandatarul A.S.A.G.

Mandatul aparent produce efecte ca ș cum mandatarul aparent ar avea puteri de reprezentare. Nu îi poate fi imputat apelantei-pârâte SC P. SRL că nu a cunoscut faptul că încheie actul de cesiune de acțiuni cu o persoană care nu are calitatea de a reprezenta pe apelanta-reclamantă. Aceasta cu atât mai mult cu cât dl. L.B. a prezentat și o împuternicire din partea A.S.A.G. Chiar dacă originalul procurii din data de 17 mai 2004 nu a fost depus la dosar, și chiar dacă această procură nu ar fi fost semnată de către lichidatorul A.S.A.G., aceste aspecte nu au relevanță în cauză, atâta timp cât apelanta-pârâtă SC P. SRL, cesionar al acțiunilor, a încheiat actul de cesiune considerând cu bună credință că persoana care reprezintă A.S.A.G.

are în mod real această calitate de mandatar al apelantei-reclamante. În ceea ce privește cel de-al treilea motiv de apel, se constată că nulitatea prevăzută de art. 9 1 din O.G. nr. 25/2002 este o nulitate relativă, ce poate fi invocată numai de către persoana vătămată prin încălcarea acesteia, respectiv de către A.V.A.S. (fost FPS). Ca urmare, apelanta-reclamantă nu are calitate procesuală activă de a invoca această nulitate, nefăcând dovada vătămării în sensul cerut de dispozițiile legale expuse. Referitor la cel de-al patrulea motiv de apel, dispozițiile art. 98 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 reglementează modalitatea de transmitere a dreptului de proprietate asupra acțiunilor nominative emise în formă dematerializată, respectiv prin declarație făcută în registrul acționarilor semnată de cedent și cesionar, dar și prin alte forme de transmitere, stabilite prin actul constitutiv.

Aceste prevederi legale nu au caracter imperativ, ci dispozitiv. Prin urmare, încălcarea lor nu atrage sancțiunea nulității absolute ci, eventual, pe cea a nulității relative. Însă pentru a opera sancțiunea nulității relative, este necesar să se facă dovada vătămării produse celui care o invocă. Cu privire la apelul pârâtelor s-a reținut temeinicia acestuia numai cu privire la cheltuielile de judecată. S-a motivat că micșorarea onorariului avocațial nu a fost temeinic motivată și este eronată în raport de complexitatea cauzei și munca depusă de avocat, la dosar fiind depus ordinul de plată care reprezintă documentul care atestă plata făcută de SC V. SA a sumei de 114.076,37 lei cu titlu de onorariu avocat.

Împotriva acestei soluții a declarat recurs în termen A.S.A.G. – în lichidare, criticile vizând aspecte de nelegalitate fiind invocate dispozițiile art. 304 pct. 5, 8 și 9 C. proc. civ. Se susține că au fost invocate formele de procedură respectiv principiul contradictorialității și a dreptului la apărare. Lipsa calității procesuale active a reclamantei nu a fost invocată și nu a fost supusă dezbaterilor fiind invocate pentru prima dată din oficiu de instanța de apel. Nu s-a respectat nici dispozițiile art. 129 C. proc. civ. întrucât deși s-au solicitat probe acestuia nu i-au fost încuviințate. Instanța de apel, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.

Nu se poate prezuma că prețul cesiunii de acțiuni ar fi fost stabilit de părți, în raport de valoarea nominală a unei acțiuni și de numărul de acțiuni vândute, neexistând nici o probă din care să reiasă acest mod de determinare a prețului. Recurenta, consideră că prețul cesiunii de acțiuni este stabilit de părți ulterior încheierii contractului de cesiune de acțiuni și că el a fost achitat. De asemenea recurenta susține că s-a făcut o aplicare greșită a teoriei mandatului aparent prevăzut de art. 384 C. com., iar pe de altă parte în mod eronat s-a considerat că este necesară dovedirea vătămării pentru a opera nulitatea relativă a actelor juridice. Recursul este nefondat.

Motivarea instanței de apel cu privire la calitatea procesuală activă a recurentei, nu a soluționat excepția lipsei calității procesuale active a acesteia, ci a statuat cu privire la felul nulității invocate care a considerat-o a fi o nulitate absolută, în realitate fiind o nulitate relativă și putând fi invocată de un singur subiect de drept susceptibil de a fi lezat în drepturile sau interesele sale legitime, adică A.V.A.S. Pe de altă parte nu rezultă că s-ar fi încălcat rolul activ al instanței de judecată consacrat de art. 129 C. proc. civ. Astfel originalul procurii din 17 mai 2004 reprezintă un mijloc de probă fiind prezentată în traducere autorizată și legalizată.

De altfel, instanța de apel a precizat că, chiar dacă procura nu ar fi fost semnată de către lichidatorul A.S.A.G., nu are relevanță atâta timp cât pârâta SC P. SRL, cesionar al acțiunilor, a încheiat actul de cesiune considerând cu bună-credință că persoana care o reprezintă are calitatea de mandatar. În ce privește efectuarea unei adrese către A.V.A.S. justificat s-a reținut, lipsa de concludență a emiterii acestei adrese motivată de împrejurarea că, pe de o parte la data cesiunii de acțiuni (22 aprilie 2004) contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 389 din 30 iunie 1998 nu mai era în vigoare, el încetând prin ajungerea la termenul de 4 ani convenit potrivit art. 7.3 și art. 7.11, termen care a fost 30 iunie 2002 și, pe de altă parte, art. 9 1 din O.U.G.

nr. 25/2002 nu este aplicabil unui contract încheiat anterior (30 iunie 1998) el neputând retroactiva; - „obligarea intimatei V. de depunere la dosarul cauzei” a celor 3 extrase a fost respinsă având în vedere că cedentul și cesionarul nu erau terți față de SC V. SA, ci ambii erau acționari ai acestei societăți comerciale, fiind, deopotrivă și semnatari ai actului de cesiune, propus drept probă chiar de reclamanta-recurentă. Al doilea motiv de recurs pretinde că instanța de apel, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia și este încadrat la cazul de nelegalitate enumerat de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. În primul rând, se observă că recurenta nu arată, în motivarea căii de atac, în ce constă schimbarea naturii sau înțelesul actului juridic constând din actul de cesiune de acțiuni din data de 22 aprilie 2004, acesta fiind examinat ca un contract...

de cesiune de acțiuni, având această natură și acest înțeles. Referirile recurentei la stabilirea prețului acțiunilor ce au făcut obiectul acțiunii sunt străine de cazul de nelegalitate invocat. Justificat primele două instanțe de judecată a fondului au motivat în sensul că: „Se consideră îndeplinite cerințele art. 1303 C. civ., care impune condiția esențială pentru încheierea unui contract de vânzare-cumpărare referitoare la existența unui preț serios și determinat de părți:...Prețul, în contractul de cesiune din 22 aprilie 2004, a fost stabilit ca fiind valoarea nominală pe acțiune, contract care pentru opozabilitate față de terți a înregistrat la Registrul Comerțului mențiunea (art. 7 din Legea nr. 26/1990)”, așa încât criticile apelantei-reclamante sunt nefondate.

Contractul de cesiune de acțiuni, în lipsa altor modalități convenționale ori legale, se face la valoarea nominală a unei acțiuni, care, în contra celor arătate în motivele de apel de către apelantă, reprezintă un criteriu subiectiv de a determina prețul cesiunii, el fiind stabilit prin actul constitutiv al societății comerciale V. SA. Nu pârâtele au făcut confuzie cu „valoarea curentă/ de bază” ci recurenta având în vedere că cesiunea acțiunilor s-a făcut fără ca, bunăoară, bursa să fie implicată în vreun fel, în condițiile în care, încă din data de 22 aprilie 2004, acțiunile SC V. SA au fost retrase de la tranzacționare de pe piața RASDAQ. „În baza contractului de cesiune din data de 22 aprilie 2004 încheiat între A.S.A.G.

Liechtenstein cu sediul în Lieclitenstein, Eschen, Postfach 68 Fl-9492 cu nr. de înregistrare H859 din 17 iunie 1996 și SC P. SRL cu sediul în București sector 2, înmatriculată la ORC București sub nr. J40/1201/1991 s-au cesionat de către A.S.A.G. Liechtenstein către SC P. SRL un nr. de 550.000 acțiuni în valoare nominală de 25.000 lei fiecare, în valoare totală de 13.750.000.000 lei”. Lipsa prețului din contractul de cesiune nu este un motiv de nulitate absolută al acestuia întrucât, pe de o parte acesta nu este obligatoriu a fi menționat atâta vreme cât există un preț legal determinat/echivalentul valorii nominale a unei acțiuni, iar, pe de altă parte, acesta a fost achitat. Oricum, lipsa prețului - și chiar dacă în speță nu ar exista un preț legal, dar care este, în mod evident, valoarea nominală a acțiunii - nu este motiv de nulitate nici relativă nici absolută într-un contract comercial.

În acest sens, s-a arătat că: „O problemă care se pune este aceea de a ști care va fi soarta unui contract de vânzare-cumpărare comercială în cazul în care prețul nu a fost determinat în contract și nici nu s-au prevăzut elemente cu ajutorul cărora prețul să fie determinat ulterior. Prețul s-a plătit conform contractului de cesiune. În speță, nu suntem însă în fața unui contract de vânzare-cumpărare bunuri (contract civil), ci în fața unui contract comercial, când acțiunile se tranzacționează la valoarea nominală a acestora conform dispozițiilor Legii nr. 31/1990, iar prețul acestor acțiuni s-a achitat. Trebuie observat că neplata prețului nu ar fi fost un motiv de nulitate ci, eventual, unul de rezoluțiune a actului de cesiune.

Conform art. 61 C. com. „vânzarea făcută pe adevăratul preț sau pe prețul curent este asemenea valabilă. In acest caz prețul se determină conform dispozițiilor art. 40” . Conform art. 40 C. com. „când urmează a se hotărî adevăratul preț sau prețul curent al productelor, mărfurilor, transporturilor, navlului, al primelor de asigurare, cursul schimbului, al efectelor publice si al titlurilor industriei, el se ia după listele bursei sau după mercurialele locului unde contractul a fost încheiat, sau, în lipsă, după acelea ale locului celui mai apropiat, sau după orice fel de probă”. Textul C. civ. invocat de apelantă și anume art. 1303 potrivit cu care „prețul vânzării trebuie să fie serios și determinat de părți” nu a fost încălcat.

Astfel părțile s-au înțeles asupra prețului - valoarea nominală per acțiune - care de altfel a și fost achitat, așa cum o atestă înscrisul emis de A.B. ROMÂNIA și datat 11 decembrie 2008, unde se arată că în data de 27 octombrie 2003 s-au plătit 6.230 dolari SUA iar în data de 15 martie 2004 s-a plătit suma de 20.000 dolari SUA, restul de 100.000 dolari SUA fiind încasat integral în numerar de asociatul unic (L.B.), care nu a contestat nicicând realitatea efectuării acestei plăți. O a doua critică adusă fondului sentinței apelate este aceea că, în mod greșit, prima instanță de judecată a fondului ar fi făcut aplicarea art. 391 alin. (2) C. com. Această critică este nefondată. Prima instanță de judecată a fondului nu și-a întemeiat soluția de respingere a cererii reclamantei ca nefondată pe dispozițiile art. 391 alin. (2) C. com.

Al treilea motiv de recurs afirmă că „hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal, respectiv a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii” (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.) și vizează, în concreto: - a) aplicarea în mod greși a teoriei mandatului aparent; - b) aplicarea greșită a dispozițiilor art. 384 C. com. ; - c) încălcarea și greșita aplicare a legii având în vedere că „s-a considerat că este necesară dovedirea vătămării pentru a opera nulitatea relativă a actelor juridice. Aceste trei critici sunt nefondate. Astfel: „Aplicarea în mod greși a mandatului aparent” evocată de recurenta SC A.S.A.G. - în lichidare nu se circumscrie motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., nefiind așadar vorba de o aplicare greșită a legii ci, eventual, a unei teorii. Actul de cesiune poartă la rubrica „cedent” semnătura reprezentantului A.S.A.G. - Liidek Baranek, care față de terțul-cedent și în prezent este, conform certificatului constatator recent emis de registrul comerțului, administratorul recurentei SC A.S.A.G. care figurează a funcționa obișnuit iar nu a fi în lichidare. Conform Hotărârii AGA din data de 14 aprilie 2000 acționarul A.S.A.G., deținător a 1.207.490 acțiuni, reprezentând 99,60% acțiuni, a aprobat în unanimitate, încă de atunci, vânzarea de acțiuni (cesionarea), atât hotărârea cât și procesul-verbal aferent fiind semnate olograf de către același Liidek Baranek în calitatea sa de atunci, necontestată de recurentă, de reprezentant al A.S.A.G.

Procura dată de A.S.A.G. la 17 mai 2004 nu a făcut altceva decât să ratifice, încă o dată, din partea mandantului, conform art. 1546 alin. (2) C. civ., operațiunea juridică de cesiune a acțiunilor SC V. SA din data de 22 aprilie 2004. Sunt nefondate și criticile privitoare la „necesitatea vătămării în cazul invocării nulității relative a actului juridic” (motivele 3 și 4 de apel), având în vedere că, nici acest stadiu procesual, recurenta-reclamantă, în calitate de cedent-mandant, nu a probat vătămarea pricinuită de încheierea actului de cesiune și nici faptul că măcar „a mimat” recuperarea eventualului prejudiciu de la mandatarul care a procedat la perfectarea actului de cesiune a celor 550.000 acțiuni ale SC V. SA.

În aceste condiții văzând dispozițiile art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta A.S.A.G. prin lichidator H.W.B. împotriva deciziei nr. 407 de la 20 octombrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 26 mai 2011.