ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4087/2007

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul Brașov sub nr. 1612 la 19 mai 2006, reclamanta S.I.F. T. SA a solicitat instanței de judecată ca, în contradictoriu cu pârâta A.V.A.S.

să pronunțe o hotărâre prin care să dispună obligarea pârâtei, în temeiul art. 1075 C. civ., sub sancțiunea unor daune cominatorii de 5.000 lei RON pentru fiecare zi de întârziere, calculate începând cu data comunicării sentinței, să-și dea consimțământul, prin decizia colegiului de conducere, la încheierea cu reclamanta, prin reprezentanții legali, a fiecăruia dintre contractele de cesiune de acțiuni, cerute pentru valabila transmitere a dreptului de proprietate conform cerințelor art. 98 din Legea nr. 31/1990, contracte având drept obiect material un număr total de acțiuni nominative de 160.138, fiecare cu o valoare nominală de 25.000 lei ROL și însumând o valoare totală de 400.345 RON, acțiuni emise de SC I. SA Sibiu, SC A.P.

SA Brașov, SC T.S. SA Sf. Gheorghe și SC C.C. SA Mediaș, iar în subsidiar a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 5.693.303.000 lei ROL cu titlu de despăgubiri reprezentând 4.003.450.000 ROL echivalentul bănesc al debitului inițial în acțiuni ce trebuie a fi cesionate în scopul atingerii prin compensare a soldului creditor față de pârâtă, 1.689.580.000 lei ROL, dobânda legală aferentă perioadei 01 iulie 2003 – 31 aprilie 2006, cu rezervarea dreptului de solicitare a reactualizării până la plata plății efective. Tribunalul Brașov, prin sentința nr. 2000 din 27 noiembrie 2006, a respins cererea principală și subsidiară, ca neîntemeiată. Curtea de Apel Brașov, prin decizia nr. 78 din 22 mai 2007, a admis în parte apelul reclamantei, a schimbat în parte sentința apelată în sensul că a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta A.V.A.S.

să plătească reclamantei despăgubiri în sumă de 400.345 RON și dobânda legală pe perioada 1 iulie 2003 – 28 februarie 2007 în sumă de 197.882 RON, cu cheltuieli de judecată în sumă de 24.474 RON. Împotriva menționatei decizii a declarat recurs pârâta A.V.A.S., întemeiat pe motivele prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. Recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul respingerii apelului reclamantei. Recurenta a arătat, în esență, în motivarea cererii de recurs că: - Potrivit H.G. nr. 12/1997 F.P.S. a cesionat S.I.F. T. SA cota de capital social deținută la SC V. SA rămasă neutilizată după efectuarea alocării cu titlu gratuit a acțiunilor conform Legii nr. 55/1995, în acest scop fiind semnat actul de cesiune nr. 1/4036 din 11 august 1997 pentru un pachet de 68.665 acțiuni, în valoare de 1.716.625.000 ROL ce corespunde cotei de 30 % din capitalul social al societății.

Ulterior, pentru 40 % din capitalul social al societății a mai fost încheiat actul de cesiune nr. 1/3119 din 23 aprilie 1999 în baza căruia F.P.S. a cesionat S.I.F. T. SA un pachet de 91.473 acțiuni, în valoare de 2.286.825.000 ROL, reprezentând întreaga cotă pe care F.P.S. o mai deținea la SC V. SA. Prin sentințele nr. 870/1998, nr. 715/1999, nr. 741 și nr. 742 din 7 septembrie 2000, rămase definitive și irevocabile, Tribunalul Dâmbovița a anulat precizatele acte de cesiune. Prin O.U.G. nr. 7/2001, acțiunile deținute de stat prin fostul F.P.S. la SC V. SA, inclusiv cele cesionate conform actelor de concesiune încheiate la 12 iunie 2000, au fost transferate Ministerului Turismului. La data de 19 mai 2003, astfel cum rezultă din Minuta semnată de părți, acestea convin ca direcția de specialitate a A.V.A.S.

să verifice situația juridică a pachetelor de acțiuni, situație a cărei analiză nefiind agreată de către S.I.F. T. SA, aceasta din urmă a înțeles să formuleze cerere de chemare în judecată a pârâtei A.V.A.S., solicitând obligarea pârâtei la: - încheierea unor contracte de cesiune cu reclamanta pentru acțiunile deținute de pârâtă la SC I. SA, SC A.P. SA, SC T.S. SA și SC C. SA, în valoare totală de 4.003.450.000 lei, hotărârea judecătorească definitivă, în situația neîndeplinirii obligației de către pârâtă, să țină loc de convenție de cesiune de acțiuni; - în subsidiar, obligarea A.V.A.S. la plata sumei de 4.458.362.022 lei, reprezentând debit inițial și dobândă legală aferentă perioadei 1 iulie 2003 – 31 ianuarie 2004, reactualizată până la data plății; - Tribunalul Brașov, prin sentința nr. 946 din 21 aprilie 2004, a admis acțiunea reclamantei S.I.F.

T. SA; - Curtea de Apel Brașov, prin decizia nr. 215 din 10 noiembrie 2004, a admis apelul pârâtei A.V.A.S., a schimbat în tot sentința apelată și a respins acțiunea reclamantei S.I.F. Transilvania SA; - Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 4268 din 27 septembrie 2005, a respins, ca nefondat, recursul reclamantei. În speța de față, în raport de cele arătate mai sus, recurenta – pârâtă A.V.A.S. a susținut „evidenta incidență a dispozițiilor art. 1201 C. civ.”, opinie dezvoltată în continuarea enunțării acestei critici. Potrivit art. 1201 C. civ., este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele și în contra lor în aceeași calitate.

Așadar, elementele autorității de lucru judecat sunt părțile, obiectul și cauza, care trebuie să fie aceleași în ambele cereri. În privința obiectului celor două cereri de chemare în judecată, Înalta Curte constată că obiectul acțiunii înregistrate la Tribunalul Brașov sub nr. 866 din 25 februarie 2004 îl constituie, în principal, pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act de cesiune, iar, obiectul acțiunii înregistrate la Tribunalul Brașov sub nr. 1612 din 19 mai 2006 îl constituie, în principal, obligarea pârâtei să-și dea consimțământul la încheierea contractelor de cesiune cu reclamanta, în caz de neexecutare din partea debitorului, acestei obligații aplicându-i-se dispozițiile art. 1075 C. civ., schimbându-se în dezdăunări.

Așadar, Înalta Curte consideră a fi diferite obiectele celor două cereri de chemare în judecată asupra cărora recurenta – pârâtă A.V.A.S. opina în recursul declarat că ar fi identice. Și în privința cauzei, Înalta Curte constată că, în principal, prima a fost întemeiată pe Minuta încheiată la data de 19 mai 2003, iar cea de a doua a fost întemeiată pe Protocolul încheiat sub nr. 8622 semnat de către pârâta A.V.A.S. la data de 6 septembrie 2004 și de către reclamanta S.I.F. T. SA la data de 15 septembrie 2004, cu obiecțiuni. Așadar, Înalta Curte consideră lipsă de identitate între cele două cauze, în raport cu sus-evocatele concluzii.

Cum, excepția autorității lucrului judecat impune condiția identității de acțiuni care, potrivit legii, reclamă același obiect, aceeași cauză și aceleași părți și cum, Înalta Curte, potrivit considerentelor arătate, sesizează lipsa cerințelor privitoare atât la obiect cât și la cauză care să inducă aplicarea prevederilor art. 1201 C. civ., urmează ca acest motiv de recurs să fie înlăturat. În susținerea cererii de recurs, recurenta – pârâtă A.V.A.S. a mai arătat că motivarea deciziei recurate cuprinde motive contradictorii, critică întemeiată pe prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Referitor la acest motiv de recurs, Înalta Curte consideră că instanța de apel a respins petitul principal, având în vedere că, împlinirea condiției rezolutorii determină ca Protocolul încheiat sub nr. 8622 la data de 6 septembrie 2004, respectiv la data de 15 septembrie 2004 să nu își mai poată produce efectele juridice; pe de altă parte, însă, Înalta Curte constată că instanța de apel admite petitul subsidiar, în aplicațiunea dispozițiilor art. 1073 C. civ., potrivit cărora creditorul are dreptul să dobândească îndeplinirea exactă a obligației și în caz contrar are dreptul la dezdăunare, prin raportare la dispozițiile art. 1075 C. civ., care instituie principiul conform căruia orice obligație de a face sau de a nu face se schimbă în dezdăunări, în caz de neexecutare din partea debitorului.

Așadar, nici acest motiv de recurs nu poate fi reținut, Înalta Curte, constatând că nu se impune o reformare a deciziei din apel în baza art. 304 pct. 7 C. proc. civ., motivele acesteia nefiind contradictorii, urmează să respingă și această critică, ca nefondată. Recurenta – reclamantă a criticat instanța de apel și pentru că a pronunțat o decizie lipsită de temei legal, respectiv, prin eludarea H.G. nr. 12/1997 și a O.U.G. nr. 54/1998, critică circumscrisă prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Privitor la acest motiv de recurs, Înalta Curte consideră că în mod corect instanța de apel a reținut că dispozițiile actelor normative speciale, invocate mai sus, au caracter permisiv, pe cale de consecință, în cazul neîndeplinirii obligațiilor de către debitor, instanța având dreptul să acorde despăgubiri, conform reglementărilor juridice comune.

Așadar, Înalta Curte, cu motivarea arătată, respinge, ca nefondată, și această critică formulată în recurs. Și motivul de recurs potrivit căruia recurenta – pârâtă a arătat că instanța de apel a dat o interpretare greșită imposibilității pârâtei A.V.A.S. de a executa obligația, circumscris prevederilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ., se va respinge de către Înalta Curte, în considerarea eșecului tratativelor, pe de o parte și, pe de altă parte, în considerarea recunoașterii de către însăși recurenta – pârâtă debitoare a imposibilității executării obligației privind continuarea negocierilor în scopul stingerii soldului debitor față de intimata – reclamantă. Prin urmare, pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin (1) teza 2 C. proc.

civ., urmează să respingă recursul declarat în cauză de către pârâta A.V.A.S., ca nefondat și, privitor la cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de către partea potrivnică, în conformitate cu dispozițiile art. 274 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să oblige recurenta – pârâtă să plătească intimatei – reclamante cheltuielile de judecată, conform documentelor justificative depuse la dosar. Așa fiind,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta A.V.A.S. București împotriva deciziei nr. 78 din 22 mai 2007 a Curții de Apel Brașov, ca nefondat. Obligă recurenta – pârâtă să plătească intimatei – reclamante S.I.F. T. SA Brașov suma de 8.935 lei, reprezentând cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 decembrie 2007.