ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4087/2007
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4087/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)
Asupra recursului de față,
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în
judecată înregistrată la Tribunalul Brașov sub nr. 1612 la 19 mai 2006, reclamanta
S.I.F. T. SA a solicitat instanței de judecată ca, în contradictoriu cu pârâta
A.V.A.S. să pronunțe o hotărâre prin care să dispună obligarea pârâtei, în temeiul
art. 1075 C. civ., sub sancțiunea unor daune cominatorii de 5.000 lei RON pentru
fiecare zi de întârziere, calculate începând cu data comunicării sentinței, să-și
dea consimțământul, prin decizia colegiului de conducere, la încheierea cu
reclamanta, prin reprezentanții legali, a fiecăruia dintre contractele de cesiune
de acțiuni, cerute pentru valabila transmitere a dreptului de proprietate
conform cerințelor art. 98 din Legea nr. 31/1990, contracte având drept obiect
material un număr total de acțiuni nominative de 160.138, fiecare cu o valoare nominală
de 25.000 lei ROL și însumând o valoare totală de 400.345 RON, acțiuni emise de
SC I. SA Sibiu, SC A.P. SA Brașov, SC T.S. SA Sf. Gheorghe și SC C.C. SA
Mediaș, iar în subsidiar a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de
5.693.303.000 lei ROL cu titlu de despăgubiri reprezentând 4.003.450.000 ROL
echivalentul bănesc al debitului inițial în acțiuni ce trebuie a fi cesionate
în scopul atingerii prin compensare a soldului creditor față de pârâtă, 1.689.580.000
lei ROL, dobânda legală aferentă perioadei 01 iulie 2003 – 31 aprilie 2006, cu
rezervarea dreptului de solicitare a reactualizării până la plata plății
efective.
Tribunalul Brașov, prin
sentința nr. 2000 din 27 noiembrie 2006, a respins cererea principală și
subsidiară, ca neîntemeiată.
Curtea de Apel Brașov, prin
decizia nr. 78 din 22 mai 2007, a admis în parte apelul reclamantei, a schimbat
în parte sentința apelată în sensul că a admis în parte acțiunea și a obligat
pârâta A.V.A.S. să plătească reclamantei despăgubiri în sumă de 400.345 RON și
dobânda legală pe perioada 1 iulie 2003 – 28 februarie 2007 în sumă de 197.882
RON, cu cheltuieli de judecată în sumă de 24.474 RON.
Împotriva menționatei
decizii a declarat recurs pârâta A.V.A.S., întemeiat pe motivele prevăzute de art.
304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.
Recurenta a solicitat
admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul respingerii
apelului reclamantei.
Recurenta a arătat, în
esență, în motivarea cererii de recurs că:
- Potrivit H.G. nr. 12/1997 F.P.S.
a cesionat S.I.F. T. SA cota de capital social deținută la SC V. SA rămasă
neutilizată după efectuarea alocării cu titlu gratuit a acțiunilor conform
Legii nr. 55/1995, în acest scop fiind semnat actul de cesiune nr. 1/4036 din 11
august 1997 pentru un pachet de 68.665 acțiuni, în valoare de 1.716.625.000 ROL
ce corespunde cotei de 30 % din capitalul social al societății.
Ulterior, pentru 40 % din
capitalul social al societății a mai fost încheiat actul de cesiune nr. 1/3119
din 23 aprilie 1999 în baza căruia F.P.S. a cesionat S.I.F. T. SA un pachet de
91.473 acțiuni, în valoare de 2.286.825.000 ROL, reprezentând întreaga cotă pe
care F.P.S. o mai deținea la SC V. SA.
Prin sentințele nr. 870/1998,
nr. 715/1999, nr. 741 și nr. 742 din 7 septembrie 2000, rămase definitive și
irevocabile, Tribunalul Dâmbovița a anulat precizatele acte de cesiune.
Prin O.U.G. nr. 7/2001,
acțiunile deținute de stat prin fostul F.P.S. la SC V. SA, inclusiv cele
cesionate conform actelor de concesiune încheiate la 12 iunie 2000, au fost
transferate Ministerului Turismului.
La data de 19 mai 2003,
astfel cum rezultă din Minuta semnată de părți, acestea convin ca direcția de
specialitate a A.V.A.S. să verifice situația juridică a pachetelor de acțiuni,
situație a cărei analiză nefiind agreată de către S.I.F. T. SA, aceasta din
urmă a înțeles să formuleze cerere de chemare în judecată a pârâtei A.V.A.S., solicitând
obligarea pârâtei la:
- încheierea unor contracte
de cesiune cu reclamanta pentru acțiunile deținute de pârâtă la SC I. SA, SC A.P.
SA, SC T.S. SA și SC C. SA, în valoare totală de 4.003.450.000 lei, hotărârea
judecătorească definitivă, în situația neîndeplinirii obligației de către pârâtă,
să țină loc de convenție de cesiune de acțiuni; - în subsidiar, obligarea
A.V.A.S. la plata sumei de 4.458.362.022 lei, reprezentând debit inițial și
dobândă legală aferentă perioadei 1 iulie 2003 – 31 ianuarie 2004, reactualizată
până la data plății;
- Tribunalul Brașov, prin
sentința nr. 946 din 21 aprilie 2004, a admis acțiunea reclamantei S.I.F. T.
SA;
- Curtea de Apel Brașov,
prin decizia nr. 215 din 10 noiembrie 2004, a admis apelul pârâtei A.V.A.S., a
schimbat în tot sentința apelată și a respins acțiunea reclamantei S.I.F.
Transilvania SA;
- Înalta Curte de Casație și
Justiție, prin decizia nr. 4268 din 27 septembrie 2005, a respins, ca nefondat,
recursul reclamantei.
În speța de față, în raport
de cele arătate mai sus, recurenta – pârâtă A.V.A.S. a susținut „evidenta
incidență a dispozițiilor art. 1201 C. civ.”, opinie dezvoltată în continuarea
enunțării acestei critici.
Potrivit art. 1201 C. civ., este
lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are același obiect, este
întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele și în
contra lor în aceeași calitate.
Așadar, elementele
autorității de lucru judecat sunt părțile, obiectul și cauza, care trebuie să
fie aceleași în ambele cereri.
În privința obiectului celor
două cereri de chemare în judecată, Înalta Curte constată că obiectul acțiunii
înregistrate la Tribunalul Brașov sub nr. 866 din 25 februarie 2004 îl
constituie, în principal, pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act de
cesiune, iar, obiectul acțiunii înregistrate la Tribunalul Brașov sub nr. 1612
din 19 mai 2006 îl constituie, în principal, obligarea pârâtei să-și dea
consimțământul la încheierea contractelor de cesiune cu reclamanta, în caz de
neexecutare din partea debitorului, acestei obligații aplicându-i-se dispozițiile
art. 1075 C. civ., schimbându-se în dezdăunări.
Așadar, Înalta Curte
consideră a fi diferite obiectele celor două cereri de chemare în judecată
asupra cărora recurenta – pârâtă A.V.A.S. opina în recursul declarat că ar fi
identice.
Și în privința cauzei,
Înalta Curte constată că, în principal, prima a fost întemeiată pe Minuta încheiată
la data de 19 mai 2003, iar cea de a doua a fost întemeiată pe Protocolul
încheiat sub nr. 8622 semnat de către pârâta A.V.A.S. la data de 6 septembrie
2004 și de către reclamanta S.I.F. T. SA la data de 15 septembrie 2004, cu
obiecțiuni.
Așadar, Înalta Curte
consideră lipsă de identitate între cele două cauze, în raport cu sus-evocatele
concluzii.
Cum, excepția autorității
lucrului judecat impune condiția identității de acțiuni care, potrivit legii,
reclamă același obiect, aceeași cauză și aceleași părți și cum, Înalta Curte,
potrivit considerentelor arătate, sesizează lipsa cerințelor privitoare atât la
obiect cât și la cauză care să inducă aplicarea prevederilor art. 1201 C. civ.,
urmează ca acest motiv de recurs să fie înlăturat.
În susținerea cererii de
recurs, recurenta – pârâtă A.V.A.S. a mai arătat că motivarea deciziei recurate
cuprinde motive contradictorii, critică întemeiată pe prevederile art. 304 pct.
7 C. proc. civ.
Referitor la acest motiv de
recurs, Înalta Curte consideră că instanța de apel a respins petitul principal,
având în vedere că, împlinirea condiției rezolutorii determină ca Protocolul
încheiat sub nr. 8622 la data de 6 septembrie 2004, respectiv la data de 15 septembrie
2004 să nu își mai poată produce efectele juridice; pe de altă parte, însă,
Înalta Curte constată că instanța de apel admite petitul subsidiar, în aplicațiunea
dispozițiilor art. 1073 C. civ., potrivit cărora creditorul are dreptul să
dobândească îndeplinirea exactă a obligației și în caz contrar are dreptul la
dezdăunare, prin raportare la dispozițiile art. 1075 C. civ., care instituie
principiul conform căruia orice obligație de a face sau de a nu face se schimbă
în dezdăunări, în caz de neexecutare din partea debitorului.
Așadar, nici acest motiv de
recurs nu poate fi reținut, Înalta Curte, constatând că nu se impune o
reformare a deciziei din apel în baza art. 304 pct. 7 C. proc. civ., motivele
acesteia nefiind contradictorii, urmează să respingă și această critică, ca
nefondată.
Recurenta – reclamantă a
criticat instanța de apel și pentru că a pronunțat o decizie lipsită de temei
legal, respectiv, prin eludarea H.G. nr. 12/1997 și a O.U.G. nr. 54/1998,
critică circumscrisă prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Privitor la acest motiv de
recurs, Înalta Curte consideră că în mod corect instanța de apel a reținut că
dispozițiile actelor normative speciale, invocate mai sus, au caracter
permisiv, pe cale de consecință, în cazul neîndeplinirii obligațiilor de către
debitor, instanța având dreptul să acorde despăgubiri, conform reglementărilor
juridice comune.
Așadar, Înalta Curte, cu
motivarea arătată, respinge, ca nefondată, și această critică formulată în
recurs.
Și motivul de recurs
potrivit căruia recurenta – pârâtă a arătat că instanța de apel a dat o
interpretare greșită imposibilității pârâtei A.V.A.S. de a executa obligația,
circumscris prevederilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ., se va respinge de către
Înalta Curte, în considerarea eșecului tratativelor, pe de o parte și, pe de
altă parte, în considerarea recunoașterii de către însăși recurenta – pârâtă
debitoare a imposibilității executării obligației privind continuarea
negocierilor în scopul stingerii soldului debitor față de intimata –
reclamantă.
Prin urmare, pentru
considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin (1) teza 2 C.
proc. civ., urmează să respingă recursul declarat în cauză de către pârâta
A.V.A.S., ca nefondat și, privitor la cererea de acordare a cheltuielilor de
judecată formulată de către partea potrivnică, în conformitate cu dispozițiile art.
274 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să oblige recurenta – pârâtă să plătească
intimatei – reclamante cheltuielile de judecată, conform documentelor
justificative depuse la dosar.
Așa fiind,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat
de pârâta A.V.A.S. București împotriva deciziei nr. 78 din 22 mai 2007 a Curții
de Apel Brașov, ca nefondat.
Obligă recurenta – pârâtă să
plătească intimatei – reclamante S.I.F. T. SA Brașov suma de 8.935 lei,
reprezentând cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 12 decembrie 2007.