Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Admis
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția a II-a civilă
Data
20 decembrie 2010

Decizia nr. 4455/2010 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă — recurs împotriva sentinței nr. 41 a Tribunalului Brașov

Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 41/ CC din 3 noiembrie 2006, Tribunalul Brașov, secția comercială, a admis acțiunea reclamanților M.V., N.I. și G.I. și a dispus anularea hotărârii A.G.E.A. a pârâtei SC C. SA din 16 aprilie 2006, cu obligarea pârâtei la plata sumei de 3.039,30 lei cheltuieli de judecată. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele: La data de 9 martie 2006 s-a publicat în M. Of. nr. 777 convocatorul prin care C.A.

al SC C. SA a convocat adunarea generală extraordinară a acționarilor, în data de 15 aprilie 2006, în corpul Facultății de Silvicultură, cu următoarea ordine de zi: 1. diminuarea capitalului social cu suma de 757.311 lei, datorită pierderilor acumulate; 2. modificarea statutului societății astfel: - art. 7 alin. (1) - Capitalul social - cu următorul conținut: Capitalul social al societății este de 384.233,5 lei, împărțit la 219.562 acțiuni normative de 1,75 lei fiecare, în întregime subscris de acționari. Fiecare acțiune dă dreptul la un vot, în adunarea generală a acționarilor. - art. 11 alin. (2) - Cesiunea acțiunilor - cu următorul conținut: Cesiunea parțială sau totală a acțiunilor între acționari sau între terți se face în condițiile și cu procedura prevăzute de Legea nr. 31/1990, cu respectarea dreptului de preemțiune al acționarilor existenți.

- art. 12 alin. (3) lit. e) - Atribuția adunării generale a acționarilor - cu următorul conținut: Hotărăște cu privire la desființarea unora sau a mai multora dintre unitățile sau subunitățile societății. - art. 16 alin. (2) - Organizare - cu privire la remunerarea administratorilor: Remunerația administratorilor se stabilește anual de adunarea generală a acționarilor. - art. 16 alin. (4) - prima teză: Consiliul de administrație este condus de un președinte, care poate fi și director general. 3. delistarea societății de pe piața de capital și declararea societății ca societate de tip închis. 4. desemnarea unui evaluator pentru a întocmi raportul de evaluare, în vederea delistării. 5. stabilirea datei de 25 aprilie ca dată de înregistrare.

6. delegarea consiliului de administrație să exercite atribuțiile adunării generale extraordinare a acționarilor, menționate la art. 113 lit. b), c), f), g) și j) din Legea nr. 31/1990. 7. diverse. Pot participa personal acționarii în Registrul Consolidat al Acționarilor, ediția 15 martie 2006, sau prin reprezentanți în baza procurilor speciale de mandatare, legalizate. În cazul în care la prima convocare nu se va întruni cvorumul legal, a doua adunare, va avea loc în data de 16 aprilie 2006, în același loc și la aceeași oră. La data de 10 mai 2006 s-a publicat în M. Of. nr. 1445 Hotărârea din 16 aprilie 2006 a A.G.E.A. SC C. SA conform căreia s-au hotărât următoarele:

DECIDE Admite recursul declarat de reclamanții N.I. și G.I., împotriva Deciziei Curții de Apel Brașov nr. 42 din 27 martie 2007, pe care o modifică, în parte, în sensul schimbării, în parte, a sentinței Tribunalului Brașov nr. 41 din 3 noiembrie 2006, numai în ceea ce privește anularea pct. 1, 2, 4 și 5 ale hotărârii A.G.E.A. SC C. SA din 16 aprilie 2006. Menține dispozițiile sentinței referitoare la anularea pct. 3 al aceleiași hotărâri A.G.E.A. și la cheltuielile de judecată. Menține restul dispozițiilor deciziei. Respinge cererile de intervenție formulate de B.R., M.Ș., O.I., P.G. și Sindicatul salariaților SC Conforest SA în interesul intimatei - pârâte. Obligă intimata - pârâtă SC C. SA să plătească recurenților - reclamanți suma de 4.077 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 20 decembrie 2010.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.