ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 82/2011

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 82/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată că prin

sentința nr. 14290 din 16 decembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Bucuresti,

sectia a VI-a comercială, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive

a societății pârâte SC M. SA Sinaia și s-a respins actiunea reclamantei

A.V.A.S. București, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate

procesuală pasivă.

În considerentele sentinței,

Tribunalul a retinut faptul că, potrivit art. 9.12 al contractului de

vânzare-cumpărare de acțiuni din 21 martie 2003, încheiat între A.V.A.S. și D.W.P.

LTD, prin care au convenit vânzarea a 72,177% din capitalul social obținut de

reclamantă la SC M. SA Sinaia, cumpărătorul, în calitatea sa de acționar

majoritar al societății, se obligă să determine societatea să asigure plata datoriilor

către vânzător, reprezentând debitul de baza, în sumă de 23.983.404.642 ROL

cheltuieli de executare în sumă de 110.043.517 lei și cheltuieli judecată în

sumă de 23.214.143 ROL consolidate în dolari S.U.A. la data semnării

contractului, în rate anuale, eșalonate pe 5 ani, urmând pentru sumele datorate

A.V.A.S. să se aplice o dobândă egală cu dobanda LIBOR valabilă în ziua plății.

A mai reținut judecătorul fondului

că, prin actul adițional art. 9.12 alin. (3) a fost modificat în sensul că

vânzătorul renunță la acțiunile în justiție formulate în legătură cu datoriile

societății către vânzător prin încheierea unei convenții între societate și

vânzător cu privire la recunoasterea tuturor acestor datorii, iar convenția

intra in vigoare numai in situația desființării contractului de

vanzare-cumparare acțiuni.

Având în vedere dispozițiile art. 969

C. civ. privitoare la obligativitatea contractului între părțile contractante,

dar și ale art. 973 C. civ., referitoare la relativitatea efectului

contractului, analizând probatoriul administrat în cauză, prima instanță a

apreciat că nu se poate considera că reclamanta ar avea la îndemâna acțiune directă

împotriva societății privatizate întrucât, obligarea cumpărătorului de a

determina societatea privatizată să-și achite datoriile este o obligație de

mijloace, creditorului revenindu-i sarcina de a proba culpa cumpărătorului, în sensul

că nu a depus, pentru a atinge rezultatul preconizat, prudența și diligența

care erau obligatorii.

Prin decizia comercială nr. 358 din

10 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, s-a respins

ca nefondat apelul reclamantei A.V.A.S. și s-a luat act nu se solicită

cheltuieli de judecată.

Împotriva acesteia a declarat recurs

A.V.A.S. care a invocat art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. solicitând: admiterea

recursului, modificarea în totalitate a deciziei recurate, în sensul admiterii

apelului A.V.A.S., cu consecința admiterii în totalitate a cererii de chemare

în judecată.

Prin criticile formulate, se observă

că motivele de recurs sunt absolut identice cu cele din apel, nefiind menționat

în nici un fel care sunt greșelile anume imputate instanței de apel.

Înalta Curte va respinge recursul,

găsind că este invocat în mod nefondat motivul prev. de art. 304 pct. 8 C. proc.

civ., în condițiile în care instanțele nu au soluționat pricina pe fond, deci

nici măcar nu s-a analizat actul juridic dedus judecății.

Cât privește criticile subsumate

motivului prev. de art. 304 pct. 9 C. proc. civ, pe lângă faptul că ele privesc

fondul cauzei, iar nu aspectele legate de calitatea procesuală pasivă, chiar și

așa, decizia atacată este pronunțată în condițiile unei corecte aplicări a

dispozițiilor legale incidente în speță.

Instanța de apel a reținut corect

că, izvorul obligațiilor pretinse de la intimată de către reclamantă îl

constituie, așa cum la fel de corect a reținut și instanța de fond, contractul

de privatizare din 21 martie 2003, intimata pârâtă SC M. SA nefiind parte

contractantă.

Singura obligație asumată prin

clauza 9.12 din contract este a cumpărătorului D.W.P. LTD, și are natura

juridică a unei promisiuni pentru fapta altuia.

În doctrină s-a arătat în mod

constant că această situație este numai în aparență o excepție de la principiul

relativității efectelor contractului, insa terțele persoane rămân străine de

acesta.

În mod nefondat, în argumentarea

pretențiilor sale, susține reclamanta că în contract se face mențiunea expresă

potrivit căreia societatea (SC M. SA Sinaia) este cea care trebuie să asigure

plata datoriilor către vânzător, deoarece clauza prevăzută la art. 9.12 din

contractul de privatizare are următorul conținut: „Cumpărătorul în calitatea sa

de acționar majoritar al societății se obligă să determine societatea să

asigure plata datoriilor către vânzător”.

Aceasta înseamnă că, așa cum corect

a reținut și judecătorul fondului, în sarcina cumpărătorul acțiunilor D.W.P.

LTD cade o obligație de mijloace, respectiv de a determina societatea

privatizată să-și achite datoriile, ceea ce nu îndreptățește reclamanta să

considere că are la îndemână o acțiune directă împotriva societăți privatizate.

În contextul celor prezentate,

Înalta Curtea constată că în mod just instanța de apel a apreciat că pârâta nu

are calitate procesuală pasivă în cauza dedusă judecății, astfel că hotărârea

acesteia va fi menținută.

Înlata Curte nu va analiza

susținerile recurentei privind modificările aduse contractului de privatizare,

care au avut ca efect modificarea sumei pretins datorate, deoarece așa cum s-a

arătat anterior, a apreciat că nu societatea pârâtă intimată este debitorul

obligației. Din același motiv, Înalta Curte nu va analiza nici susținerile

intimatei privind excepția prescripției dreptului material la acțiune al

reclamantei.

Pentru aceste considerente, conform art.

312 C. proc. civ se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A.V.A.S.

București împotriva deciziei comerciale nr. 358 din 10 iunie 2010 a Curții de

Apel București, secția a V-a comercială.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de reclamanta A.V.A.S. București împotriva deciziei comerciale nr. 358

din 10 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 12 ianuarie 2011.