ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2211/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Reclamantul N.M.S. a chemat-o în judecată pe pârâta A.V.A.S. București pentru ca, prin hotărârea ce urma a o pronunța, instanța să constate desființat contractul de vânzare-cumpărare acțiuni din 30 septembrie 2003, să oblige pârâta să-i restituie echivalentul în RON la cursul din ziua plății al sumei de 1.100.518,22 euro reprezentând prețul de cumpărare al acțiunilor, consolidat în moneda euro, actualizarea plății prețului până la data plății efective și cheltuieli de judecată.

Prin sentința comercială nr. 1673 din 16 februarie 2011, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a admis acțiunea, a constatat desființat contractul de vânzare-cumpărare acțiuni din 30 septembrie 2003, a obligat-o pe pârâtă să restituie reclamantului suma de 4.085.367,95 RON actualizată în raport cu rata inflației în perioada cuprinsă între 22 februarie 2007 și data plății, cu cheltuieli de judecată în sumă de 59.969,67 RON și a respins restul pretențiilor. Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că între părțile în litigiu a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare a unui număr de 203.759 acțiuni deținute la SC B. SA., în schimbului prețului de 4.085.367,95 RON, și că prin clauza prevăzută în contract s-a stipulat că, întrucât la data privatizării SC B. SA.

era parte într-un proces de revendicare privind principalul activ - magazinul B., în cazul pronunțării unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile de restituire în natură a imobilului, părțile convin să fie desființat de drept contractul, cu returnarea către cumpărător a prețului achitat pe pachetul de acțiuni.

Având în vedere că prin hotărâre judecătorească irevocabilă s-a dispus restituirea în natură a imobilului către proprietar, condiția rezolutorie stabilită în contract s-a împlinit la data de 21 februarie 2009, când a rămas irevocabilă hotărârea, astfel că s-a constatat întemeiată acțiunea urmând a se dispune desființarea contractului și a o obliga pe pârâtă să-i achite prețul primit, respectiv 4.085.367,95 RON, sumă actualizată în raport cu rata inflației în perioada cuprinsă între data de 22 februarie 2007 când s-a născut obligația de restituire a prețului și data achitării acestui preț, fiind respinsă cererea privind acordarea dobânzilor și penalităților care nu au fost prevăzute în contract.

Ambele părți au formulat apel împotriva sentinței primei instanțe. Curtea de Apel București, s ecția a VI-a comercială, a admis apelul declarat de reclamant, a schimbat în parte sentința atacată, a obligat-o pe pârâtă să restituie reclamantului prețul achitat, actualizat în raport cu rata inflației și pentru perioada 14 octombrie 2003-22 februarie 2007, menținând celelalte dispoziții și a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtă. A obligat-o pe intimata A.V.A.S. la plata sumei de 8.191 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamant.

Instanța de apel a reținut corectitudinea îndeplinirii condiției rezolutorii coroborate cu înlăturarea apărărilor legate de excepția procesului rău condus, apreciind că la data încheierii contractului, litigiul privind revendicarea imobilului magazin B. era pe rolul instanțelor și pârâta, având cunoștință de acesta, putea să formuleze o cerere de intervenție accesorie chiar înaintea instanței de recurs, nefiind susținută astfel această argumentație, dar nici inopozabilitatea hotărârii judecătorești irevocabile de restituire a imobilului.

A apreciat că urmare, constatării rezoluțiunii contractului, contractul s-a desființat retroactiv, drepturile și obligațiile civile născute din acesta fiind considerate a nu fi existat vreodată, și cum prețul a fost stabilit în moneda națională, fiind fixat în urma consolidării în euro urmează a se restitui această sumă cu actualizarea de la data încheierii convenției, și se va aplica de la 14 octombrie 2003 în raport de precizarea motivului trei din apel. A fost respinsă și excepția prescripției acțiunii în condițiile în care instanța de apel a constatat că nu sunt incidente în cauză dispozițiile art. 32 28 din O.U.G. nr. 88/1997 și art. 9 din Legea nr. 137/2002 însuși textul acestui din urmă articol exceptând desființarea contractului de vânzare-cumpărare de la aplicarea termenului special.

Critica privind acordarea nivelului maxim al despăgubirilor a fost înlăturată, deoarece, în speță, se solicită restituirea prețului și nu despăgubiri. În legătură cu cheltuielile de judecată instanța de apel a apreciat că onorariul avocatului nu este nepotrivit de mare, raportat la valoarea obiectului cererii și a serviciilor prestata de acesta. La data de 02 decembrie 2011 pârâta A.V.A.S. a formulat recurs împotriva deciziei atacate solicitând, în temeiul art. 312 alin. (3) și urm. C. proc. civ., casarea hotărârii cu trimiterea acesteia instanței de fond. Primul motiv al recursului este fundamentat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. cu referire la aplicarea art. 32 4 din O.U.G. nr. 88/1997 în sensul raportării despăgubirilor acordate la valoarea contabilă a imobilului, reflectată în bilanț la momentul ieșirii efective a bunului din patrimoniu, actualizată cu indicele de inflație de la momentul plății despăgubirilor.

A invocat în acest sens decizia nr. 18/2011 din 12 octombrie 2011 privind recursul în interesul legii pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul competent să judece recursul în interesul legii. Cel de-al doilea motiv încadrat tot în pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., privește nelegala respingere a excepției prescripției dreptului material la acțiune, deoarece instanța a făcut aplicarea greșită a legii speciale, respectiv art. 32 28 din O.U.G. nr. 88/1997 și art. 39 din Legea nr. 137/2002. Tot în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. a invocat nelegalitatea deciziei atacate având în vedere că a fost greșit soluționată excepția procesului rău condus, față de împrejurarea că în litigiul privind revendicarea imobilului, A.V.A.S.

nu a fost introdusă în cauză, astfel că hotărârea dată în Dosarul nr. 3351/2/2005 nu-i este opozabilă. Recurenta-pârâtă a criticat interpretarea și aplicarea clauzei prevăzute de contractul de vânzare acțiuni, precum și a art. 1020 și urm. C. civ., în sensul că nu a vândut un imobil, neavând calitate de proprietar, ci acțiuni care reprezintă valori mobiliare emise de o societate comercială, neavând culpă în executarea contractului, pentru a fi aplicabilă sancțiunea rezoluțiunii contractului. Invocând art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a criticat hotărârea atacată în ceea ce privește cuantumul sumei acordate la care a fost obligată A.V.A.S., nefiind reținute dispozițiile art. 30 din Legea nr. 137/2002 conform cărora valoarea despăgubirilor nu poate depăși 50% din prețul efectiv plătit de cumpărător, în susținerea acestui motiv menționând și decizia nr. 18 din 17 octombrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin ultimul motiv de recurs, recurenta a criticat aplicarea art. 274 și urm. C. proc. civ., în sensul acordării unor cheltuieli de judecată nejustificat de mari. Recurentul-reclamant N.M.S. a invocat în recursul său art. 304 pct. 8 și C. proc. civ. considerând că instanța de apel a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, respectiv clauzele contractului de vânzare-cumpărare prevăzute în Capitolul 5 și Capitolul 10 și aplicate greșit dispozițiile art. 969 și art. 977 C. civ., potrivit cărora convențiile legal făcute au putere de lege, iar interpretarea contractului se face după intenția comună a părților, astfel că suma restituită trebuia să vizeze Capitolul 10 care face trimitere la Capitolul 5 din contract, la prețul consolidat în euro, chiar dacă a fost achitat în RON la cursul B.N.R.

din ziua plății, pentru nerespectarea termenului de plată urmând a se plăti penalitatea stabilită la nivelul creanțelor bugetare. Recursurile sunt nefondate. Prin motivele formulate de către cele două părți sunt puse în discuție aspectele esențiale ale cauzei referitoare la normele aplicabile speței și cuantumul daunelor, astfel că motivele nu vor fi analizate separat, ci în raport de textele de lege pe care s-au fundamentat criticile asupra nelegalității deciziei. Art. 304 pct. 8 C. proc. civ. reglementează modificarea deciziei atacate dacă interpretând actul juridic dedus judecății, instanța a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia și vizează situația când judecătorul procedează la interpretarea unui act juridic dedus judecății, cu toate că nu avea dreptul să o facă, clauzele stipulate fiind clare și precise.

Or, în speță, instanța nu a avut de lămurit natura actului juridic, respectiv a contractului de vânzare-cumpărare acțiuni, ci clauze pe care le-a interpretat și aplicat respectând voința părților manifestată la încheierea acestuia, conform dispozițiilor art. 969 C. civ. Această interpretare reprezintă o chestiune de fapt, care nu poate fi cenzurată în recurs prin invocarea art. 304 pct. 8 C. proc. civ., astfel că motivul invocat de recurentul-reclamant, în baza acestui temei, va fi respins. Conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ., o hotărâre atacată poate fi modificată când aceasta este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, în speță, fiind vizată cea de-a doua ipoteză, prin care ambele părți critică aplicarea atât a unor dispoziții din contractele de vânzare-cumpărare acțiuni, cât și texte ale actelor normative considerente incidente în cauză.

Ambele recurente critică aplicarea și interpretarea clauzei cuprinsă în Capitolul 10 din contractul de vânzare-cumpărare acțiuni din 30 septembrie 2003, prin care părțile au convenit astfel: „Deoarece la data privatizării, SC B. SA era parte într-un proces de revendicare, pentru principalul activ, respectiv magazinul B. (...), care reprezintă 88% din total imobilizări corporale, în cazul pronunțării unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, de restituire în natură a imobilului revendicat (...) părțile convin ca prezentul contract să se desființeze de drept, cu returnarea către cumpărător a prețului achitat pe pachetul de acțiuni conform Capitolul 5 din prezentul contract și cu repunerea părților în situația anterioară încheierii contractului”.

Capitolul 5 din contract reglementează modalitatea de plată, fiind consemnată achitarea garanției în sumă de 1.018.795.000 RON, stabilind diferența consolidată în euro în sumă de 1.073.109,16 euro, care urma să fie achitată în RON la cursul B.N.R. din ziua plății în termen de 10 zile, iar pentru nerespectarea acestui termen cumpărătorul fiind obligat să plătească vânzătorului o penalitate stabilită la nivelul penalităților creanțelor bugetare. Ca urmare, părțile au hotărât ca în situația în care imobilul reprezentând magazinul B. – principalul activ, însemnând 88% din total imobilizări corporale, va fi restituit prin hotărâre judecătorească irevocabilă, contractul se va desființa de drept, cu restituirea prețului achitat conform Capitolul 5 din contract.

Prețul constatat a fi achitat și necontestat de părți este 4.085.367,95 RON. Consolidarea prețului în euro, a fost prevăzută în contract doar pentru fixarea prețului vânzării imobilului, nu și pentru cuantificarea prețului achitat care urma să fie returnat dacă se îndeplinea condiția rezolutorie. Restituirea imobilului prin hotărâre judecătorească avea drept consecință restituirea prețului achitat, respectiv 4.085.367,95 RON, părțile neavând în vedere la restituirea imobilului o consolidare a acestuia în euro, motiv care a îndreptățit instanța de apel să respingă apărarea pârâtei în acest sens.

De asemenea, corect a fost respinsă și critica referitoare la acordarea penalităților, deoarece contractul nu cuprinde o astfel de clauză decât pentru vânzătoarea A.V.A.S., dacă cumpărătorul nu efectua plata în termenul prevăzut de contract, iar această clauză nu poate fi extinsă și în beneficiul cumpărătorului, pentru că părțile nu și-au manifestat voința expres în acest sens. Nu se poate reține nici critica privind greșita soluționare a excepției procesului rău condus întrucât recurenta cunoștea despre existența litigiului încă de la încheierea contractului, având posibilitatea să intervină în cauză alături de pârâta SC B. SA.

Înalta Curte, constată că instanța de fond a calificat corect clauza stabilită în Capitolul 10, care reprezintă o veritabilă condiție rezolutorie așa cum este reglementată de art. 1020-1021 C. civ., îndeplinirea evenimentului viitor și necert fiind realizată de hotărârea judecătorească de restituire a imobilului, aceasta fiind condiția care a determinat desființarea contractului. Ca urmare, obiectul litigiului nu vizează plata unor despăgubiri rezultate din restituirea imobilului, conform art. 32 28 din O.U.G. nr. 88/1997 și art. 30 din Legea nr. 137/2002, ci îndeplinirea condiției rezolutorii cu consecința reglementată de părți de restituire a prețului achitat. Analiza litigiului nu privește stabilirea cuantumului despăgubirilor deoarece părțile au stabilit prin că suma de restituit o reprezintă prețul achitat, astfel cum a fost stabilit de părți.

În acest context se constată că instanța de apel a aplicat corect dispozițiile contractuale în raport de art. 1020-1021 C. civ. și a constatat neincidența în cauză a dispozițiilor O.U.G. nr. 88/1997 și Legea nr. 137/2002, context în care corect a fost respinsă și excepția prescripției de 1 lună și 3 luni reglementată de legea specială. Aplicând dispozițiile art. 274 C. proc. civ., potrivit căruia pârâta care cade în pretenții este obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată, instanța de apel, având în vedere valoarea pricinii și serviciile prestate de avocat, corect a apreciat asupra cheltuielilor de judecată, astfel că și acest motiv se va respinge. Pentru considerentele arătate, conform art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., recursurile urmează a fi respinse.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de reclamantul N.M.S. și de pârâta A.V.A.S. București împotriva deciziei civile nr. 438 din 13 octombrie 2011, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 mai 2012.