ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2211/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2211/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Reclamantul

N.M.S. a chemat-o în judecată pe

pârâta A.V.A.S. București pentru ca, prin hotărârea ce urma a o pronunța,

instanța să constate desființat contractul de vânzare-cumpărare acțiuni din 30

septembrie 2003, să oblige pârâta să-i restituie echivalentul în RON la cursul

din ziua plății al sumei de 1.100.518,22 euro reprezentând prețul de cumpărare

al acțiunilor, consolidat în moneda euro, actualizarea plății prețului până la

data plății efective și cheltuieli de judecată.

Prin sentința comercială

nr. 1673 din 16 februarie 2011, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a

comercială, a admis acțiunea, a constatat desființat contractul de vânzare-cumpărare

acțiuni din 30 septembrie 2003, a obligat-o pe pârâtă să restituie reclamantului

suma de 4.085.367,95 RON actualizată în raport cu rata inflației în perioada cuprinsă

între 22 februarie 2007 și data plății, cu cheltuieli de judecată în sumă de 59.969,67

RON și a respins restul pretențiilor.

Pentru a pronunța această

hotărâre instanța de fond a reținut că între părțile în litigiu a fost încheiat

contractul de vânzare-cumpărare a unui număr de 203.759 acțiuni deținute la SC

B. SA., în schimbului prețului de 4.085.367,95 RON, și că prin clauza prevăzută

în contract s-a stipulat că, întrucât la data privatizării SC B. SA. era parte într-un

proces de revendicare privind principalul activ - magazinul B., în cazul pronunțării

unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile de restituire în natură a

imobilului, părțile convin să fie desființat de drept contractul, cu returnarea

către cumpărător a prețului achitat pe pachetul de acțiuni.

Având în vedere că prin

hotărâre judecătorească irevocabilă s-a dispus restituirea în natură a imobilului

către proprietar, condiția rezolutorie stabilită în contract s-a împlinit la data

de 21 februarie 2009, când a rămas irevocabilă hotărârea, astfel că s-a constatat

întemeiată acțiunea urmând a se dispune desființarea contractului și a o obliga

pe pârâtă să-i achite prețul primit, respectiv 4.085.367,95 RON, sumă actualizată

în raport cu rata inflației în perioada cuprinsă între data de 22 februarie 2007

când s-a născut obligația de restituire a prețului și data achitării acestui preț,

fiind respinsă cererea privind acordarea dobânzilor și penalităților care nu au

fost prevăzute în contract.

Ambele părți au formulat

apel împotriva sentinței primei instanțe.

Curtea de Apel București,

s

ecția a

VI-a

comercială, a admis

apelul declarat de reclamant,

a schimbat în parte sentința atacată, a obligat-o pe pârâtă să restituie reclamantului

prețul achitat, actualizat în raport cu rata inflației și pentru perioada 14 octombrie

2003-22 februarie 2007, menținând celelalte dispoziții și a respins ca nefondat

apelul declarat de pârâtă. A obligat-o pe intimata A.V.A.S. la plata sumei de 8.191

RON cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamant.

Instanța de apel a reținut

corectitudinea îndeplinirii condiției rezolutorii coroborate cu înlăturarea apărărilor

legate de excepția procesului rău condus, apreciind că la data încheierii contractului,

litigiul privind revendicarea imobilului magazin B. era pe rolul instanțelor și

pârâta, având cunoștință de acesta, putea să formuleze o cerere de intervenție accesorie

chiar înaintea instanței de recurs, nefiind susținută astfel această argumentație,

dar nici inopozabilitatea hotărârii judecătorești irevocabile de restituire a imobilului.

A apreciat că urmare,

constatării rezoluțiunii contractului, contractul s-a desființat retroactiv, drepturile

și obligațiile civile născute din acesta fiind considerate a nu fi existat vreodată,

și cum prețul a fost stabilit în moneda națională, fiind fixat în urma consolidării

în euro urmează a se restitui această sumă cu actualizarea de la data încheierii

convenției, și se va aplica de la 14 octombrie 2003 în raport de precizarea motivului

trei din apel.

A fost respinsă și excepția

prescripției acțiunii în condițiile în care instanța de apel a constatat că nu sunt

incidente în cauză dispozițiile art. 32

28

din O.U.G. nr. 88/1997 și

art. 9 din Legea nr. 137/2002 însuși textul acestui din urmă articol exceptând desființarea

contractului de vânzare-cumpărare de la aplicarea termenului special.

Critica privind acordarea

nivelului maxim al despăgubirilor a fost înlăturată, deoarece, în speță, se solicită

restituirea prețului și nu despăgubiri.

În legătură cu cheltuielile

de judecată instanța de apel a apreciat că onorariul avocatului nu este nepotrivit

de mare, raportat la valoarea obiectului cererii și a serviciilor prestata de acesta.

La data de 02 decembrie

2011 pârâta A.V.A.S. a formulat recurs împotriva deciziei atacate solicitând, în

temeiul art. 312 alin. (3) și urm. C. proc. civ., casarea hotărârii cu trimiterea

acesteia instanței de fond.

Primul motiv al recursului

este fundamentat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. cu referire la aplicarea

art. 32

4

din O.U.G. nr. 88/1997 în sensul raportării despăgubirilor acordate

la valoarea contabilă a imobilului, reflectată în bilanț la momentul ieșirii efective

a bunului din patrimoniu, actualizată cu indicele de inflație de la momentul plății

despăgubirilor. A invocat în acest sens decizia nr. 18/2011 din 12 octombrie 2011

privind recursul în interesul legii pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție,

completul competent să judece recursul în interesul legii.

Cel de-al doilea motiv

încadrat tot în pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., privește nelegala respingere a

excepției prescripției dreptului material la acțiune, deoarece instanța a făcut

aplicarea greșită a legii speciale, respectiv art. 32

28

din O.U.G.

nr. 88/1997 și art. 39 din Legea nr. 137/2002.

Tot în temeiul art. 304

pct. 9 C. proc. civ. a invocat nelegalitatea deciziei atacate având în vedere că

a fost greșit soluționată excepția procesului rău condus, față de împrejurarea că

în litigiul privind revendicarea imobilului, A.V.A.S. nu a fost introdusă în cauză,

astfel că hotărârea dată în Dosarul nr. 3351/2/2005 nu-i este opozabilă.

Recurenta-pârâtă a criticat

interpretarea și aplicarea clauzei prevăzute de contractul de vânzare acțiuni, precum

și a art. 1020 și urm. C. civ., în sensul că nu a vândut un imobil, neavând calitate

de proprietar, ci acțiuni care reprezintă valori mobiliare emise de o societate

comercială, neavând culpă în executarea contractului, pentru a fi aplicabilă sancțiunea

rezoluțiunii contractului.

Invocând art. 304 pct.

9 C. proc. civ., recurenta a criticat hotărârea atacată în ceea ce privește cuantumul

sumei acordate la care a fost obligată A.V.A.S., nefiind reținute dispozițiile

art. 30 din Legea nr. 137/2002 conform cărora valoarea despăgubirilor nu poate depăși

50% din prețul efectiv plătit de cumpărător, în susținerea acestui motiv menționând

și decizia nr. 18 din 17 octombrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin ultimul motiv de

recurs, recurenta a criticat aplicarea art. 274 și urm. C. proc. civ., în sensul

acordării unor cheltuieli de judecată nejustificat de mari.

Recurentul-reclamant N.M.S.

a invocat în recursul său art. 304 pct. 8 și C. proc. civ. considerând că instanța

de apel a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, respectiv clauzele contractului

de vânzare-cumpărare prevăzute în Capitolul 5 și Capitolul 10 și aplicate greșit

dispozițiile art. 969 și art. 977 C. civ., potrivit cărora convențiile legal făcute

au putere de lege, iar interpretarea contractului se face după intenția comună a

părților, astfel că suma restituită trebuia să vizeze Capitolul 10 care face trimitere

la Capitolul 5 din contract, la prețul consolidat în euro, chiar dacă a fost achitat

în RON la cursul B.N.R. din ziua plății, pentru nerespectarea termenului de plată

urmând a se plăti penalitatea stabilită la nivelul creanțelor bugetare.

Recursurile sunt nefondate.

Prin motivele formulate

de către cele două părți sunt puse în discuție aspectele esențiale ale cauzei referitoare

la normele aplicabile speței și cuantumul daunelor, astfel că motivele nu vor fi

analizate separat, ci în raport de textele de lege pe care s-au fundamentat criticile

asupra nelegalității deciziei.

Art. 304 pct. 8 C.

proc. civ. reglementează modificarea deciziei atacate dacă interpretând actul juridic

dedus judecății, instanța a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic

al acestuia și vizează situația când judecătorul procedează la interpretarea unui

act juridic dedus judecății, cu toate că nu avea dreptul să o facă, clauzele stipulate

fiind clare și precise.

Or, în speță, instanța

nu a avut de lămurit natura actului juridic, respectiv a contractului de vânzare-cumpărare

acțiuni, ci clauze pe care le-a interpretat și aplicat respectând voința părților

manifestată la încheierea acestuia, conform dispozițiilor art. 969 C. civ. Această

interpretare reprezintă o chestiune de fapt, care nu poate fi cenzurată în recurs

prin invocarea art. 304 pct. 8 C. proc. civ., astfel că motivul invocat de recurentul-reclamant,

în baza acestui temei, va fi respins.

Conform art. 304 pct.

9 C. proc. civ., o hotărâre atacată poate fi modificată când aceasta este lipsită

de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, în speță,

fiind vizată cea de-a doua ipoteză, prin care ambele părți critică aplicarea atât

a unor dispoziții din contractele de vânzare-cumpărare acțiuni, cât și texte ale

actelor normative considerente incidente în cauză.

Ambele recurente critică

aplicarea și interpretarea clauzei cuprinsă în Capitolul 10 din contractul de vânzare-cumpărare

acțiuni din 30 septembrie 2003, prin care părțile au convenit astfel:

„Deoarece la data privatizării,

SC B. SA era parte într-un proces de revendicare, pentru principalul activ, respectiv

magazinul B. (...), care reprezintă 88% din total imobilizări corporale, în cazul

pronunțării unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, de restituire

în natură a imobilului revendicat (...) părțile convin ca prezentul contract să

se desființeze de drept, cu returnarea către cumpărător a prețului achitat pe pachetul

de acțiuni conform Capitolul 5 din prezentul contract și cu repunerea părților în

situația anterioară încheierii contractului”.

Capitolul 5 din contract

reglementează modalitatea de plată, fiind consemnată achitarea garanției în sumă

de 1.018.795.000 RON, stabilind diferența consolidată în euro în sumă de 1.073.109,16

euro, care urma să fie achitată în RON la cursul B.N.R. din ziua plății în termen

de 10 zile, iar pentru nerespectarea acestui termen cumpărătorul fiind obligat să

plătească vânzătorului o penalitate stabilită la nivelul penalităților creanțelor

bugetare.

Ca urmare, părțile au

hotărât ca în situația în care imobilul reprezentând magazinul B. – principalul

activ, însemnând 88% din total imobilizări corporale, va fi restituit prin hotărâre

judecătorească irevocabilă, contractul se va desființa de drept, cu restituirea

prețului achitat conform Capitolul 5 din contract.

Prețul constatat a fi

achitat și necontestat de părți este 4.085.367,95 RON.

Consolidarea prețului

în euro, a fost prevăzută în contract doar pentru fixarea prețului vânzării imobilului,

nu și pentru cuantificarea prețului achitat care urma să fie returnat dacă se îndeplinea

condiția rezolutorie.

Restituirea imobilului

prin hotărâre judecătorească avea drept consecință restituirea prețului achitat,

respectiv 4.085.367,95 RON, părțile neavând în vedere la restituirea imobilului

o consolidare a acestuia în euro, motiv care a îndreptățit instanța de apel să respingă

apărarea pârâtei în acest sens. De asemenea, corect a fost respinsă și critica referitoare

la acordarea penalităților, deoarece contractul nu cuprinde o astfel de clauză decât

pentru vânzătoarea A.V.A.S., dacă cumpărătorul nu efectua plata în termenul prevăzut

de contract, iar această clauză nu poate fi extinsă și în beneficiul cumpărătorului,

pentru că părțile nu și-au manifestat voința expres în acest sens.

Nu se poate reține nici

critica privind greșita soluționare a excepției procesului rău condus întrucât recurenta

cunoștea despre existența litigiului încă de la încheierea contractului, având posibilitatea

să intervină în cauză alături de pârâta SC B. SA.

Înalta Curte, constată

că instanța de fond a calificat corect clauza stabilită în Capitolul 10, care reprezintă

o veritabilă condiție rezolutorie așa cum este reglementată de art. 1020-1021

C. civ., îndeplinirea evenimentului viitor și necert fiind realizată de hotărârea

judecătorească de restituire a imobilului, aceasta fiind condiția care a determinat

desființarea contractului.

Ca urmare, obiectul litigiului

nu vizează plata unor despăgubiri rezultate din restituirea imobilului, conform

art. 32

28

din O.U.G. nr. 88/1997 și art. 30 din Legea nr. 137/2002, ci

îndeplinirea condiției rezolutorii cu consecința reglementată de părți de restituire

a prețului achitat.

Analiza litigiului nu

privește stabilirea cuantumului despăgubirilor deoarece părțile au stabilit prin

că suma de restituit o reprezintă prețul achitat, astfel cum a fost stabilit de

părți.

În acest context se constată

că instanța de apel a aplicat corect dispozițiile contractuale în raport de

art. 1020-1021 C. civ. și a constatat neincidența în cauză a dispozițiilor O.U.G.

nr. 88/1997 și Legea nr. 137/2002, context în care corect a fost respinsă și excepția

prescripției de 1 lună și 3 luni reglementată de legea specială.

Aplicând dispozițiile

art. 274 C. proc. civ., potrivit căruia pârâta care cade în pretenții este obligată,

la cerere, să plătească cheltuieli de judecată, instanța de apel, având în vedere

valoarea pricinii și serviciile prestate de avocat, corect a apreciat asupra cheltuielilor

de judecată, astfel că și acest motiv se va respinge.

Pentru considerentele

arătate, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursurile urmează a fi respinse.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate

de reclamantul

N.M.S.

și de

pârâta A.V.A.S. București

împotriva deciziei

civile nr. 438 din 13 octombrie 2011, pronunțată de Curtea de Apel București, secția

a VI-a civilă, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 mai 2012.