ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2251/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 3334 din 23 martie 2011, Tribunalul București, secția a VI-a comercială a admis cererea formulată de reclamanta A.V.A.S., în contradictoriu cu pârâta SC C.B.G. SRL și a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 73.634,72 Euro la cursul de schimb comunicat de BNR la data plății reprezentând daunele interese. Instanța a reținut că prin contractul de vânzare-cumpărare acțiuni nr. 4 din 6 octombrie 2009 încheiat între părți, reclamanta A.V.A.S. a vândut pârâtei SC C.B.G. SRL un număr de 175.022 acțiuni deținute de A.V.A.S. la SC T. SA reprezentând 69,271% din valoarea capitalului social al SC T. SA, cu obligația pentru pârâtă de a achita prețul de 20.792.613,60 lei pentru toate acțiunile ei.

Tribunalul a reținut incidența art. 5 pct. 5.4 din contract, precum și a art. 5 pct. 5.5. S-a considerat că nu se pot reține susținerile pârâtei conform cărora în cauză nu se aplică dispozițiile art. 15 pct. 15.3 din contract ci doar dispozițiile art. 15 pct. 15.2, întrucât voința părților a fost aceea de a plăti penalități până la desființarea contractului. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta SC C.B.G. SRL prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Apelanta arată că în contractul de vânzare-cumpărare nu există o prevedere prin care cumpărătoarea să se fi obligat să plătească penalități în orice situație. A învederat că prin acțiunea introductivă, vânzătoarea nu a invocat niciun prejudiciu, astfel că ea nu poate pretinde aceste penalități.

Apelanta consideră că obligarea sa la plata daunelor interese este nefondată și prin prisma dispozițiilor art. 21 al O.G. nr. 25/2002. Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin decizia comercială nr. 339 din 20 iunie 2011 a respins ca nefondat apelul declarat de SC C.B.G. SRL. Pentru a pronunța această soluție, instanța de apel a reținut că intimata vânzătoare, în cuantificarea pretențiilor solicitate cu titlu de daune interese, a evidențiat calcularea acestora prin raportare la cele 15 zile calendaristice cuprinse în intervalul 20 octombrie 2009 – 4 noiembrie 2009. La momentul rezilierii contractului, 4 septembrie 2009, obligația de plată a penalităților aferente celor 15 zile era scadentă.

Art. 5 pct. 5.6 din contract prevede expres că, în situația desființării contractului conform art. 5 pct. 5.5, vânzătorul reține toate sumele achitate de cumpărător, iar acesta va fi obligat, totodată, la plata de daune interese conform art. 15. Reținerea sumelor și obligația de plată a daunelor sunt sancțiuni cumulative. Daunele solicitate de A.V.A.S. se circumscriu ipotezei prevăzute de art. 15 pct. 15.3 lit. a), coroborat cu art. 5 pct. 5.5 și art. 5 pct. 5.6. Cumpărătoarea nu și-a îndeplinit obligația de plată a prețului până la termenul convenit, așa încât ea datorează penalități conform art. 5 pct. 5.5 până la momentul plății sau până la desființarea contractului, iar aceste penalități reprezintă daune interese potrivit art. 15. Împotriva acestei decizii a declarat recurs SC C.B.G.

SRL care a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., criticând decizia sub următoarele aspecte. Potrivit dispozițiilor art. 15 pct. 15.3 din contractul de vânzare-cumpărare acțiuni, cumpărătoarea poate fi obligată la plata daunelor interese constituite din penalități datorate ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor contractuale doar în situația în care vânzătoarea înregistrează un prejudiciu produs prin desființarea contractului. Norma legală incidentă prevede în mod imperativ că prejudiciul trebuie înregistrat și dovedit, întrucât numai în acest caz se pot acorda penalități și că existența prejudiciului și cuantumul daunelor interese se stabilesc printr-o expertiză, solicitată de Autoritate și nu decurg automat din simpla neîndeplinire a unei clauze contractuale, cum în mod eronat au reținut instanțele de fond și apel.

În cauză, intimata A.V.A.S. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului. Analizând recursul prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat și urmează a fi respins ca atare. Potrivit dispozițiilor art. 21 din O.G. nr. 25/2002 cumpărătorul are obligația de a plăti penalitățile datorate pentru neîmplinirea obligațiilor contractuale. Pe de altă parte, conform art. 5 pct. 5.2 din contractul încheiat între părți, recurenta avea obligația să achite diferența de preț în sumă de 4.908.981,60 Euro până la data de 20 octombrie 2009. Întrucât nu a achitat această sumă, recurenta datorează suma de 73.634,72 Euro cu titlu de daune interese, astfel cum s-a prevăzut la art. 15 pct. 15.3 din contract.

Conform principiului „convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante”, instanța de apel a reținut în mod corect că recurenta datorează aceste despăgubiri în virtutea prevederilor contractuale. Cumpărătoarea nu și-a îndeplinit obligația de plată a prețului până la termenul convenit, așa încât le datorează penalități conform art. 5 pct. 5.5 până la momentul plății sau până la desființarea contractului, iar aceste penalități reprezintă daune-interese potrivit art. 15 din contract, în sumă de 73.634,72 Euro la cursul de schimb BNR din data plății. Față de aceste considerente, Înalta Curte apreciază că nu există motive de casare sau modificare a deciziei atacate și, pe cale de consecință, potrivit dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC C.B.G. SRL București împotriva deciziei comerciale nr. 339 din 20 iunie 2011 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 3 mai 2012.