ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1773/2008

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: A.V.A.S. a sesizat Tribunalul București, secția comercială și a solicitat ca prin sentința care se va pronunța, pârâta A.E. PAS să fie obligată la plata sumei de 884.184.739 lei dobânzi și penalități, la 629.576.010 lei dividende și la plata daunelor interese calculate până la rămânerea definitivă a hotărârii, în conformitate cu art. 21 alin. (1 1 ) lit. a) din O.G. nr. 25/2002. Litigiul a fost soluționat prin sentința nr. 2294 din 17 mai 2005 prin care Tribunalul București, secția comercială, a admis în parte acțiunea reclamantei, a dispus rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 585 din 5 decembrie 1994 și a obligat pârâta la plata sumelor de 78.433.195 lei dobânzi aferente ratelor nr. 14-20, 1.410.987.617 lei penalități de întârziere aferente ratelor nr. 13-20 și 629.576.010 lei dividende aferente perioadei 1994-1996.

Prin aceeași sentință, Tribunalul București a respins celelalte capete de cerere prin care s-a solicitat obligarea pârâtei la plata altor daune-interese reprezentând prejudicii produse din culpa pârâtei. După examinarea probelor dosarului, prima instanță a reținut că pârâta, a încetat să-și îndeplinească obligația de plată a ratelor, reprezentând prețul acțiunilor, care a fost asumată prin art. 4, din contract, începând cu rata a 13-a, care era scadentă la 30 iunie 2001, motiv care justifică aplicarea dispozițiilor art. 1020 – art. 1021 C. civ., privind rezoluțiunea contractului cât și aplicarea art. 21 din O.G. nr. 25/2002 prin care se stipulează care sunt obligațiile cumpărătorului în cazul desființării contractului pe cale convențională sau judiciară precum și răspunderea pentru prejudiciul cauzat A.V.A.S.

Pentru respingerea capetelor 3 și 4 ale acțiunii, tribunalul a reținut că reclamanta nu a precizat și nu a probat prejudiciul produs din culpa pârâtei, care să fie verificat și analizat de un expert contabil, prin obiecțiunile formulate la raportul de expertize efectuată în cauză conturându-se doar un prejudiciu eventual. Sentința a fost apelată de reclamantă care a criticat soluția de respingere a celor două capete de cerere pentru motivul că instanța de fond a aplicat fracționat dispozițiile art. 21 din O.G. nr. 25/2002. Pe fond reclamanta a susținut că în fața primei instanțe a solicitat proba cu expertiză tocmai pentru a se cuantifica prejudiciul raportat la situația economică a societății privatizate pe perioada derulării contractului de privatizare.

În fața instanței de apel, A.V.A.S. a precizat valoarea daunelor interese și perioada pentru care s-au calculat, astfel că, după examinarea criticilor aduse sentinței față de probele dosarului, Curtea de Apel București, secția comercială, prin decizia nr. 363 din 31 septembrie 2007, a admis apelul și a schimbat în parte sentința în sensul obligării pârâtei și la plata sumei de 220,612,04 lei penalități calculate pentru perioada 31 decembrie 2004 – 13 septembrie 2007. Din considerentele deciziei rezultă că instanța de apel a admis capătul 3 de cerere apreciind în temeiul art. 294 alin. (2) C. proc. civ., că instanța de fond a limitat nejustificat cuantumul penalităților față de prevederilor art. 21 alin. (1) din O.G.

nr. 25/2002 și art. 12 din H.G. nr. 489/2004. În consecință, s-au acordat penalitățile de întârziere și pe perioada 31 decembrie 2004 – 13 septembrie 2007. Pentru respingerea criticilor în legătură cu daunele-interese întemeiate pe art. 21 alin. (2) din O.G. nr. 25/2002 astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 506/2002, instanța de apel a reținut că A.V.A.S. nu a identificat prejudiciul anterior formulării cererii, ci a solicitat instanței să facă această identificată a eventualelor prejudicii. În sensul acestei concluzii, Curtea s-a referit la prevederile art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 25/2002 astfel cum a fost modificat prin O.G. nr. 40/2003, precum și la dispozițiile art. 112 alin. (1) pct. 3 C. proc.

civ., potrivit cărora partea care introduce o astfel de cerere are obligația să identifice și să determine prejudiciul reclamat în fața instanței. Împotriva deciziei nr. 363/2007 pronunțată de Curtea de Apel București, secția comercială, a declarat recurs, reclamanta A.V.A.S. prin care în temeiul art. 304 alin. (9) și art. 312 alin. (2) C. proc. civ., a solicitat casarea în parte a deciziei și trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelului și cu privire la capătul de cerere privind daunele-interese care au fost solicitate în baza art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 25/2002, modificată și completată. În esență, recurenta a susținut că este îndreptățită la repararea integrală a prejudiciului și că, pentru cuantificarea sumei finale datorate cu acest titlu, în baza legii, a solicitat efectuarea unei expertize contabile.

În sprijinul criticii referitoare la îndreptățirea de a solicita și daunele interese prevăzute de art. 21 alin. (1) și (2) din O.G. nr. 25/2002 a fost invocat și art. 129 alin. (2) și (5) C. proc. civ., potrivit căruia, pentru aflarea adevărului judecătorii sunt datori să ordone probele pe care le consideră necesare. Expertiza contabilă solicitată, a susținut recurenta, urma să conducă tocmai la determinarea unui eventual prejudiciu. În sprijinul aceluiași raționament recurenta a invocat dispozițiile art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 25/2002, din a căror interpretare sistematică ar rezulta că instanța trebuia să analizeze și să dispună cu privire la pretențiile A.V.A.S. așa cum au fost precizate, întrucât aceste dispoziții au un caracter special și sunt incidente în cauză.

Recursul este nefondat. Criticile formulate de recurentă în temeiul art. 304 alin. (9) C. proc. civ., se referă la pct. 4 al cererii introductive de instanță și din această perspectivă a aplicării greșite a legii, a invocat prevederile art. 21 alin. (2) din O.G. nr. 25/2002, care în opinia sa au fost interpretate restrictiv. În adevăr, art. 304 alin. (9) C. proc. civ., poate fi invocat dacă hotărârea este lipsită de temei legal sau a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii. În conformitate cu motivul de nelegalitate invocat se constată că dispozițiile legale pe care s-au întemeiat pretențiile referitoare la daune-interese (reprezentând valoarea prejudiciilor aduse A.V.A.S.), altele decât cele acordate urmare admiterii celorlalte capete de cerere, au fost aplicate corect, la situația dedusă judecății fără ca norma respectivă să fie restrânsă prin interpretare.

Recurenta a redat prin omisiune dispozițiile art. 129 alin. (2) și (5) C. proc. civ. și fără să observe că măsurile pe care le poate lua judecătorul, potrivit rolului activ pe care de fapt îl pune în discuție prin criticile formulate, nu pot să încalce principiul disponibilității. Potrivit legii, în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății. Pornind de la aceste dispoziții obligația de a determina obiectul cererii îi revenea recurentei și de vreme ce a formulat mai multe capete de cerere avea obligația procedurală de a determina „obiectul și valoarea cererii precum și calculul prin care s-a ajuns la determinarea acestei valori, cu indicarea înscrisurilor corespunzătoare”.

Fiind dedus judecății un litigiu de natură comercială erau deplin aplicabile prevederile art. 720 3 lit. c) așa încât aceste obligații nu pot fi transferate în sarcina instanței, care potrivit opiniei recurentei, ar fi trebuit să cuantifice pretențiile respective prin administrarea expertizei în orice situație. Având în vedere și procedura concilierii care era obligatorie într-un astfel de litigiu, cu atât mai mult se impune concluzia că estimarea daunelor pretinse ca fiind aduse Autorității trebuia să fie făcută de recurentă și în măsura în care era necesară o expertiză contabilă judiciară, aceasta ca probă, era admisibilă, după ce erau identificate eventualele prejudicii. În consecință, dispozițiile art. 21 alin. (2) și (3) din O.G.

nr. 25/2002 astfel cum au fost modificate, au fost corect interpretate întrucât repararea integrală a prejudiciului pretins adus Autorității nu poate fi cerută în afara dispozițiilor procedurale prin invocarea unui prejudiciu eventual, incert. În legătură cu necesitatea probei cu expertiză și cu utilitatea acesteia s-au invocat dispozițiile art. 165 și 201 C. proc. civ., raportate la art. 112 alin. (3) C. proc. civ. Prevederile menționate de recurentă nu înlătură însă obligațiile prevăzute de art. 720 2 lit. (c) C. proc. civ., întrucât nu există nicio dispoziție procedurală care să excepteze A.V.A.S. de la „Dispozițiile privind soluționarea litigiilor în materie comercială” din Capitolul XIV C. proc.

civ. Prin urmare, capătul de cerere (nr. 4), pus în discuție, trebuia determinat de recurentă arătându-se și modalitatea de determinare a prejudiciului, și numai în măsura în care se punea problema cuantificării exacte potrivit probelor administrate să se dispună, la cerere, o expertiză contabilă. În consecință, față de cele ce preced, potrivit art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta A.V.A.S BUCUREȘTI împotriva deciziei comerciale nr. 363 din 13 septembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 mai 2008.