ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1773/2008

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

A.V.A.S. a sesizat Tribunalul

București, secția comercială și a solicitat ca prin sentința care se va pronunța,

pârâta A.E. PAS să fie obligată la plata sumei de 884.184.739 lei dobânzi și

penalități, la 629.576.010 lei dividende și la plata daunelor interese

calculate până la rămânerea definitivă a hotărârii, în conformitate cu art. 21 alin.

(1

1

) lit. a) din O.G. nr. 25/2002.

Litigiul a fost soluționat prin

sentința nr. 2294 din 17 mai 2005 prin care Tribunalul București, secția

comercială, a admis în parte acțiunea reclamantei, a dispus rezoluțiunea contractului

de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 585 din 5 decembrie 1994 și a obligat pârâta

la plata sumelor de 78.433.195 lei dobânzi aferente ratelor nr. 14-20, 1.410.987.617

lei penalități de întârziere aferente ratelor nr. 13-20 și 629.576.010 lei

dividende aferente perioadei 1994-1996. Prin aceeași sentință, Tribunalul

București a respins celelalte capete de cerere prin care s-a solicitat

obligarea pârâtei la plata altor daune-interese reprezentând prejudicii produse

din culpa pârâtei.

După examinarea probelor dosarului,

prima instanță a reținut că pârâta, a încetat să-și îndeplinească obligația de

plată a ratelor, reprezentând prețul acțiunilor, care a fost asumată prin art. 4,

din contract, începând cu rata a 13-a, care era scadentă la 30 iunie 2001,

motiv care justifică aplicarea dispozițiilor art. 1020 – art. 1021 C. civ.,

privind rezoluțiunea contractului cât și aplicarea art. 21 din O.G. nr. 25/2002

prin care se stipulează care sunt obligațiile cumpărătorului în cazul desființării

contractului pe cale convențională sau judiciară precum și răspunderea pentru prejudiciul

cauzat A.V.A.S.

Pentru respingerea capetelor 3 și 4

ale acțiunii, tribunalul a reținut că reclamanta nu a precizat și nu a probat

prejudiciul produs din culpa pârâtei, care să fie verificat și analizat de un

expert contabil, prin obiecțiunile formulate la raportul de expertize efectuată

în cauză conturându-se doar un prejudiciu eventual.

Sentința a fost apelată de reclamantă

care a criticat soluția de respingere a celor două capete de cerere pentru

motivul că instanța de fond a aplicat fracționat dispozițiile art. 21 din O.G. nr.

25/2002. Pe fond reclamanta a susținut că în fața primei instanțe a solicitat

proba cu expertiză tocmai pentru a se cuantifica prejudiciul raportat la

situația economică a societății privatizate pe perioada derulării contractului

de privatizare. În fața instanței de apel, A.V.A.S. a precizat valoarea daunelor

interese și perioada pentru care s-au calculat, astfel că, după examinarea

criticilor aduse sentinței față de probele dosarului, Curtea de Apel București,

secția comercială, prin decizia nr. 363 din 31 septembrie 2007, a admis apelul și

a schimbat în parte sentința în sensul obligării pârâtei și la plata sumei de

220,612,04 lei penalități calculate pentru perioada 31 decembrie 2004 – 13

septembrie 2007.

Din considerentele deciziei rezultă că

instanța de apel a admis capătul 3 de cerere apreciind în temeiul art. 294 alin.

(2) C. proc. civ., că instanța de fond a limitat nejustificat cuantumul

penalităților față de prevederilor art. 21 alin. (1) din O.G. nr. 25/2002 și art.

12 din H.G. nr. 489/2004. În consecință, s-au acordat penalitățile de

întârziere și pe perioada 31 decembrie 2004 – 13 septembrie 2007.

Pentru respingerea criticilor în

legătură cu daunele-interese întemeiate pe art. 21 alin. (2) din O.G. nr. 25/2002

astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 506/2002, instanța de apel a reținut

că A.V.A.S. nu a identificat prejudiciul anterior formulării cererii, ci a

solicitat instanței să facă această identificată a eventualelor prejudicii. În

sensul acestei concluzii, Curtea s-a referit la prevederile art. 21 alin. (3)

din O.G. nr. 25/2002 astfel cum a fost modificat prin O.G. nr. 40/2003, precum

și la dispozițiile art. 112 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., potrivit cărora partea

care introduce o astfel de cerere are obligația să identifice și să determine

prejudiciul reclamat în fața instanței.

Împotriva deciziei nr. 363/2007

pronunțată de Curtea de Apel București, secția comercială, a declarat recurs,

reclamanta A.V.A.S. prin care în temeiul art. 304 alin. (9) și art. 312 alin. (2)

C. proc. civ., a solicitat casarea în parte a deciziei și trimiterea cauzei pentru

rejudecarea apelului și cu privire la capătul de cerere privind daunele-interese

care au fost solicitate în baza art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 25/2002,

modificată și completată.

În esență, recurenta a susținut că este

îndreptățită la repararea integrală a prejudiciului și că, pentru cuantificarea

sumei finale datorate cu acest titlu, în baza legii, a solicitat efectuarea

unei expertize contabile. În sprijinul criticii referitoare la îndreptățirea de

a solicita și daunele interese prevăzute de art. 21 alin. (1) și (2) din O.G. nr.

25/2002 a fost invocat și art. 129 alin. (2) și (5) C. proc. civ.,

potrivit căruia, pentru aflarea adevărului judecătorii sunt datori să ordone

probele pe care le consideră necesare. Expertiza contabilă solicitată, a

susținut recurenta, urma să conducă tocmai la  determinarea unui eventual prejudiciu.

În sprijinul aceluiași raționament recurenta a invocat dispozițiile art. 21 alin.

(3) din O.G. nr. 25/2002, din a căror interpretare sistematică ar rezulta că instanța

trebuia să analizeze și să dispună cu privire la pretențiile A.V.A.S. așa cum

au fost precizate, întrucât aceste dispoziții au un caracter special și sunt

incidente în cauză.

Recursul este nefondat.

Criticile formulate de recurentă în

temeiul art. 304 alin. (9) C. proc. civ., se referă la pct. 4 al cererii

introductive de instanță și din această perspectivă a aplicării greșite a

legii, a invocat prevederile art. 21 alin. (2) din O.G. nr. 25/2002, care în

opinia sa au fost interpretate restrictiv.

În adevăr, art. 304 alin. (9) C. proc.

civ., poate fi invocat dacă hotărârea este lipsită de temei legal sau a fost

dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii. În conformitate cu motivul de

nelegalitate invocat se constată că dispozițiile legale pe care s-au întemeiat pretențiile

referitoare la daune-interese (reprezentând valoarea prejudiciilor aduse A.V.A.S.),

altele decât cele acordate urmare admiterii celorlalte capete de cerere, au

fost aplicate corect, la situația dedusă judecății fără ca norma respectivă să

fie restrânsă prin interpretare.

Recurenta a redat prin omisiune  dispozițiile

art. 129 alin. (2) și (5) C. proc. civ. și fără să observe că măsurile pe

care le poate lua judecătorul, potrivit rolului activ pe care de fapt îl pune

în discuție prin criticile formulate, nu pot să încalce principiul

disponibilității. Potrivit legii, în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai

asupra obiectului cererii deduse judecății.

Pornind de la aceste dispoziții obligația

de a determina obiectul cererii îi revenea recurentei și de vreme ce a formulat

mai multe capete de cerere avea obligația procedurală de a determina „obiectul

și valoarea cererii precum și calculul prin care s-a ajuns la determinarea

acestei valori, cu indicarea înscrisurilor corespunzătoare”.

Fiind dedus judecății un litigiu de

natură comercială erau deplin aplicabile prevederile art. 720

3

lit.

c) așa încât aceste obligații nu pot fi transferate în sarcina instanței, care

potrivit opiniei recurentei, ar fi trebuit să cuantifice pretențiile respective

prin administrarea expertizei în orice situație. Având în vedere și procedura

concilierii care era obligatorie într-un astfel de litigiu, cu atât mai mult se

impune concluzia că estimarea daunelor pretinse ca fiind aduse Autorității trebuia

să fie făcută de recurentă și în măsura în care era necesară o expertiză

contabilă judiciară, aceasta ca probă, era admisibilă, după ce erau

identificate eventualele prejudicii.

În consecință, dispozițiile art. 21 alin.

(2) și (3) din O.G. nr. 25/2002 astfel cum au fost modificate, au fost corect

interpretate întrucât repararea integrală a prejudiciului pretins adus

Autorității nu poate fi cerută în afara dispozițiilor procedurale prin invocarea

unui prejudiciu eventual, incert.

În legătură cu necesitatea probei cu

expertiză și cu utilitatea acesteia s-au invocat dispozițiile art. 165 și 201 C.

proc. civ., raportate la art. 112 alin. (3) C. proc. civ.

Prevederile menționate de recurentă nu

înlătură însă obligațiile prevăzute de art. 720

2

lit. (c) C. proc.

civ., întrucât nu există nicio dispoziție procedurală care să excepteze A.V.A.S.

de la „Dispozițiile privind soluționarea litigiilor în materie comercială” din

Capitolul XIV C. proc. civ.

Prin urmare, capătul de cerere (nr. 4),

pus în discuție, trebuia determinat de recurentă arătându-se și modalitatea de

determinare a prejudiciului, și numai în măsura în care se punea problema cuantificării

exacte potrivit probelor administrate să se dispună, la cerere, o expertiză contabilă.

În consecință, față de cele ce preced,

potrivit art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamanta A.V.A.S BUCUREȘTI împotriva deciziei comerciale nr. 363 din 13

septembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi  23

mai 2008.