ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1203/2011

Asupra recursului de față: Din examinarea actelor și lucrărilor cauzei, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 10828/2004 pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, reclamanta A.V.A.S. a chemat în judecată pe pârâta ASOCIAȚIA U. PAS solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună: rezoluțiunea contractului nr. 246 din 31 mai 1995 și obligarea pârâtei la restituirea acțiunilor ce au format obiectul contractului; obligarea pârâtei la plata sumei de 4.223.477.910 lei cu titlu de daune-interese datorate ca urmare a desființării contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 246 din 31 mai 1995, conform art. 21 alin. (1) 1 lit. a) din O.G.

nr. 25/2002 aprobată, modificată și completată, cu mențiunea că aceste daune au fost calculate până la data de 11 februarie 2004, defalcate astfel: suma de 396.137.910 lei reprezentând dobânzi aferente ratelor nr. 7 – 11; suma de 3.827.340.000 lei reprezentând penalități aferente ratelor 7 – 11; obligarea pârâtei la plata în continuare a daunelor interese până la data rămânerii definitive a hotărârii de rezoluțiune ce se va pronunța în cauză; obligarea pârâtei la plata celorlalte daune interese, reprezentând valoarea prejudiciilor aduse A.V.A.S., altele decât cele precizate anterior, a căror valoare va fi stabilită prin expertiză. În drept au fost invocate dispozițiile art. 1020, art. 1021 C. civ.

și art. 21 din O.G. nr. 25/2002. Prin sentința comercială nr. 9713 din 8 noiembrie 2006 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, în dosarul nr. 25981/3/2004, s-a admis în parte cererea principală a reclamantei A.V.A.S. în contradictoriu cu pârâta Asociația U. Pax, dispunându-se rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 246 din 31 mai 1995, pârâta fiind obligată să restituie reclamantei cele 172.826 acțiuni care au făcut obiectul contractului și să plătească reclamantei suma de 4.223.477.910 rol cu titlu de daune-interese, respingând ca neîntemeiată cererea reclamantei referitoare la daune-interese generale, precum și cererea reconvențională. În fundamentarea acestei soluții instanța de fond a reținut că la data de 31 mai 1995 între Fondul Proprietății de Stat, antecesor al A.V.A.S.

și Asociația U.P. s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. 246 având ca obiect 172.826 acțiuni reprezentând 70% din capitalul social al SC U. SA, părțile stabilind în art. 4 al convenției că 20% din preț să fie plătit în avans până la 31 februarie 1995, iar diferența de 80%, cuantificată la 2.828.155.830 rol, să fie achitată eșalonat în perioada 30 februarie 1996 – 30 decembrie 2004, potrivit actului adițional din 19 martie 1999, adăugându-se la această clauză mențiunea eșalonării prețului în 12 rate. Tribunalul a apreciat că principalul petit al acțiunii referitor la rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare este întemeiat pentru neîndeplinirea obligației de către pârâtă, respectiv de plată a prețului.

S-a considerat că cererea de daune-interese în sumă de 4.223.477.910 rol este întemeiată potrivit art. 21 alin. (1) 1 lit. a) din O.G. nr. 25/2002 și se referă la penalități și dobânzi aferente ratelor de preț 7-11. În ceea ce privește pretenția reclamantei de obligare a pârâtei la plata unor daune interese a căror valoare urma a fi stabilită prin expertiză, tribunalul a subliniat că pretențiile afirmate nu au fost dovedite nici sub aspectul neîndeplinirii obligațiilor asumate de către pârâtă, nici în ceea ce privește existența și întinderea prejudiciului. Cererea reconvențională având ca obiect pretenția pârâtei la restituirea prețului plătit până la desființarea contractului a fost respinsă ca neîntemeiată ca urmare a aplicării dispozițiilor art. 21 alin. (1) din O.G.

nr. 25/2002, potrivit cărora aceste rate nu sunt supuse restituirii. Reclamanta A.V.A.S. a declarat apel împotriva acestei sentințe, solicitând schimbarea în parte a hotărârii atacate și admiterea în tot a acțiunii formulate, în sensul obligării pârâtei la plata daunelor interese până la data rămânerii definitive a hotărârii de rezoluțiune a contractului și la plata celorlalte daune-interese însumând toate prejudiciile aduse A.V.A.S., altele decât cele cuantificate în primul petit al acțiunii. În motivarea apelului se arată că instanța a procedat greșit când a revenit asupra măsurii administrării probei cu expertiza contabilă pentru motivul că actele necesare efectuării expertizei nu au fost puse la dispoziția expertului.

Apelanta a mai arătat că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra unui capăt de cerere în sensul de a dispune asupra cererii referitoare la obligarea pârâtei în continuare la plata daunelor interese până la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești, conform art. 12 din O.G. nr. 25/2002. Prin decizia comercială nr. 238 din 9 mai 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a vi -a comercială, s-a respins ca nefondat apelul declarat de A.V.A.S., considerându-se că reclamanta ar fi trebuit să circumstanțieze natura și întinderea sau criteriul de determinare a daunelor interese solicitate în temeiul art. 12 din O.G. nr. 25/2002, în lipsa cărora instanța a făcut o apreciere generală asupra acestui capăt de cerere, ceea ce nu echivalează cu nesoluționarea lui.

Recursul declarat de A.V.A.S. împotriva acestei decizii a fost admis de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 206 din 29 ianuarie 2009 pronunțată în dosarul nr. 25981/3/2004 și ca urmare, decizia atacată a fost casată, iar cauza trimisă spre rejudecarea apelului la aceiași instanță. În considerentele deciziei din recurs s-a reținut că reclamanta A.V.A.S. a fost prejudiciată prin decăderea din dreptul de administrare a probei cu expertiza contabilă, probă ce urmează a fi efectuată la rejudecarea cauzei și având ca obiectiv inclusiv stabilirea cuantumului daunelor interese în continuare. În rejudecare s-a încuviințat apelantei proba cu expertiza financiar-contabilă având următoarele obiective: stabilirea unui eventual prejudiciu cauzat de către intimata-pârâtă A.V.A.S.

sau societății privatizate SC U. SA, având în vedere tranzacțiile și vânzările de active și alte elemente de patrimoniu ale societății; analiza creanțelor și datoriilor societății; cuantumul dividendelor încasate de cumpărător în perioada de valabilitate a contractului; cuantumul daunelor interese în cazul în care valoarea de piață a acțiunilor SC U. SA. Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin decizia nr. 366 din 15 octombrie 2009 a admis apelul declarat de apelanta A.V.A.S.

împotriva sentinței comerciale nr. 9713 din 08 noiembrie 2006, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a schimbat în parte sentința apelată în sensul că a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1.508.892,47 lei cu titlu de dobânzi și penalități aferente ratelor nr. 7 - 11 din contractul de vânzare cumpărare de acțiuni nr. 246 din 31 mai 1995, calculate până la data de 15 mai 2009, a menținut celelalte dispoziții ale sentinței atacate, a obligat intimata la plata sumei de 3.500 lei reprezentând onorariu expert în favoarea apelantei. În pronunțarea acestei decizii instanța de control judiciar a reținut, în esență, în raport de reglementarea cuprinsă în art. 21 alin. (1) 1 din O.G.

nr. 25/2002 și de Normele Metodologice de aplicare a O.G. nr. 25/2002 aprobate prin H.G. nr. 489/2003 unde se prevede că data desființării contractului este „data pronunțării hotărârii definitive și executorii”, că intimata - pârâtă datorează în temeiul legii dobânzi și penalități până la data pronunțării hotărârii definitive. Instanța a mai avut în vedere că din calculele efectuate de către expertul contabil desemnat să realizeze raportul de expertiză a rezultat că dobânzile și penalitățile aferente ratelor 7-11 calculate până la data de 15 mai 2009 sunt în sumă de 1.508.892,47 lei, sumă pe care urmează să o achite intimata-pârâtă cu titlu de daune-interese în urma desființării contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 246/1995.

Cea de a doua critică adusă de apelantă și care se referă la respingerea ultimului capăt al acțiunii introductive prin care se solicita obligarea intimatei la plata altor daune - interese, a fost considerată nefondată întrucât pretenția apelantei se întemeiază pe dispozițiile art. 21 alin. (2) și (3) din O.G. nr. 25/2002, și prin urmare aceste daune-interese nu pot fi solicitate de către A.V.A.S., pentru că ele sunt destinate să acopere prejudiciul creat societății privatizate și nu vânzătorului. Soluția pronunțată sub acest aspect a avut în vedere și dispozițiile art. 1169 C. civ., potrivit căruia cel care face o propunere în fața instanței trebuie să o dovedească. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta A.V.A.S.

solicitând admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei atacate, admiterea în tot a apelului, schimbarea în parte a sentinței atacate și, pe cale de consecință, admiterea în întregime a acțiunii. Recurenta-reclamantă își subsumează criticile motivului de modificare reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și vizează încălcarea de către instanța de apel a dispozițiilor art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 25/2002. În susținerea acestei critici recurenta – reclamantă invocă faptul că, deși a pus la dispoziția expertului toate documentele aflate în posesia sa, expertul contabil nu a răspuns obiectivelor stabilite de instanță nici prin raportul de expertiză, nici prin suplimentul la acest raport, reproșând, sub acest aspect instanței de apel, că aceasta nu a insistat ca expertiza să fie realizată în conformitate cu obiectivele stabilite, ea neexercitându-și astfel rolul activ în raport de dispozițiile art. 129 alin. (2) și (5) C. proc.

civ. Înalta Curte, examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, constată că recursul este nefondat pentru motivele ce se vor arăta. Recurenta-reclamantă critică decizia recurată sub aspectul soluției menținută cu privire la ultimul capăt al acțiunii introductive întemeiat pe dispozițiile art. 21 alin. (2) și (3) din O.G. nr. 25/2002. Înalta Curte reține că instanța de apel a făcut o corectă aplicare și interpretare a evocatelor dispoziții legale în raport de faptul că daunele interese solicitate de reclamantă nu se încadrează în categoria avută în vedere de legiuitor pentru care subzistă obligația de dezdăunare de către cumpărător, acestea nefiind dobânzi și penalități pentru ratele scadente și neachitate ori pentru neîndeplinirea altor obligații contractuale și nici dividende încasate de cumpărător în perioada de valabilitate a contractului.

De asemenea, astfel cum este expres prevăzut în ordonanță, scopul solicitării acestor daune-interese este acela de a acoperi prejudiciul creat societății private și nu vânzătorului, astfel cum în mod corect a reținut instanța de control judiciar care a pronunțat hotărârea atacată raportându-se și la concluziile raportului de expertiză contabilă dispusă tocmai în exercitarea rolului său activ consacrat de art. 129 alin. (2) și (5) C. proc. civ. Administrarea efectivă a probei cu expertiză și interpretarea concluziilor acesteia nu pot forma obiectul examenului de legalitate în recurs, întrucât repun în discuție aspecte de netemeinicie ce nu pot fi subsumate criticilor de nelegalitate prevăzute expres și limitativ de art. 304 C. proc.

civ. În considerarea celor ce preced Înalta Curte, constatând că decizia recurată nu este susceptibilă de a fi cenzurată sub aspectul criticilor formulate, în temeiul art. 312 C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A.V.A.S. BUCUREȘTI împotriva deciziei nr. 366 din 15 octombrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 martie 2011.