ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1203/2011

Asupra recursului de față:

Din examinarea actelor și lucrărilor cauzei,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. 10828/2004 pe

rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, reclamanta A.V.A.S. a

chemat în judecată pe pârâta ASOCIAȚIA U. PAS solicitând instanței ca, prin

hotărârea ce o va pronunța, să dispună: rezoluțiunea contractului nr. 246 din 31

mai 1995 și obligarea pârâtei la restituirea acțiunilor ce au format obiectul

contractului; obligarea pârâtei la plata sumei de 4.223.477.910 lei cu titlu de

daune-interese datorate ca urmare a desființării contractului de vânzare-cumpărare

de acțiuni nr. 246 din 31 mai 1995, conform art. 21 alin. (1)

1

lit. a)

din O.G. nr. 25/2002 aprobată, modificată și completată, cu mențiunea că aceste

daune au fost calculate până la data de 11 februarie 2004, defalcate astfel:

suma de 396.137.910 lei reprezentând dobânzi aferente ratelor nr. 7 – 11; suma

de 3.827.340.000 lei reprezentând penalități aferente ratelor 7 – 11; obligarea

pârâtei la plata în continuare a daunelor interese până la data rămânerii

definitive a hotărârii de rezoluțiune ce se va pronunța în cauză; obligarea

pârâtei la plata celorlalte daune interese, reprezentând valoarea prejudiciilor

aduse A.V.A.S., altele decât cele precizate anterior, a căror valoare va fi

stabilită prin expertiză.

În drept au fost invocate dispozițiile

art. 1020, art. 1021 C. civ. și art. 21 din O.G. nr. 25/2002.

Prin

sentința comercială nr. 9713 din 8 noiembrie 2006 pronunțată de Tribunalul

București, secția a VI-a comercială, în dosarul nr. 25981/3/2004, s-a admis în

parte cererea principală a reclamantei A.V.A.S. în contradictoriu cu pârâta

Asociația U. Pax, dispunându-se rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare

de acțiuni nr. 246 din 31 mai 1995, pârâta fiind obligată să restituie

reclamantei cele 172.826 acțiuni care au făcut obiectul contractului și să

plătească reclamantei suma de 4.223.477.910 rol cu titlu de daune-interese,

respingând ca neîntemeiată cererea reclamantei referitoare la daune-interese

generale, precum și cererea reconvențională.

În fundamentarea acestei soluții

instanța de fond a reținut că la data de 31 mai 1995 între Fondul Proprietății

de Stat, antecesor al A.V.A.S. și Asociația U.P. s-a încheiat contractul de

vânzare-cumpărare nr. 246 având ca obiect 172.826 acțiuni reprezentând 70% din

capitalul social al SC U. SA, părțile stabilind în art. 4 al convenției că 20%

din preț să fie plătit în avans până la 31 februarie 1995, iar diferența de

80%, cuantificată la 2.828.155.830 rol, să fie achitată eșalonat în perioada 30

februarie 1996 – 30 decembrie 2004, potrivit actului adițional din 19 martie 1999,

adăugându-se la această clauză mențiunea eșalonării prețului în 12 rate.

Tribunalul a apreciat că principalul petit al acțiunii referitor la

rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare este întemeiat pentru

neîndeplinirea obligației de către pârâtă, respectiv de plată a prețului. S-a

considerat că cererea de daune-interese în sumă de 4.223.477.910 rol este

întemeiată potrivit art. 21 alin. (1)

1

lit. a) din O.G. nr. 25/2002

și se referă la penalități și dobânzi aferente ratelor de preț 7-11.

În ceea ce privește pretenția

reclamantei de obligare a pârâtei la plata unor daune interese a căror valoare

urma a fi stabilită prin expertiză, tribunalul a subliniat că pretențiile

afirmate nu au fost dovedite nici sub aspectul neîndeplinirii obligațiilor

asumate de către pârâtă, nici în ceea ce privește existența și întinderea

prejudiciului. Cererea reconvențională având ca obiect pretenția pârâtei la

restituirea prețului plătit până la desființarea contractului a fost respinsă

ca neîntemeiată ca urmare a aplicării dispozițiilor art. 21 alin. (1) din O.G.

nr. 25/2002, potrivit cărora aceste rate nu sunt supuse restituirii.

Reclamanta A.V.A.S. a declarat apel

împotriva acestei sentințe, solicitând schimbarea în parte a hotărârii atacate

și admiterea în tot a acțiunii formulate, în sensul obligării pârâtei la plata

daunelor interese până la data rămânerii definitive a hotărârii de rezoluțiune

a contractului și la plata celorlalte daune-interese însumând toate

prejudiciile aduse A.V.A.S., altele decât cele cuantificate în primul petit al

acțiunii.

În motivarea apelului se arată că

instanța a procedat greșit când a revenit asupra măsurii administrării probei

cu expertiza contabilă pentru motivul că actele necesare efectuării expertizei

nu au fost puse la dispoziția expertului.

Apelanta a mai arătat că instanța de

fond nu s-a pronunțat asupra unui capăt de cerere în sensul de a dispune asupra

cererii referitoare la obligarea pârâtei în continuare la plata daunelor

interese până la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești, conform

art. 12 din O.G. nr. 25/2002.

Prin decizia comercială nr. 238 din 9

mai 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a

vi

-a comercială, s-a respins ca

nefondat apelul declarat de A.V.A.S., considerându-se că reclamanta ar fi

trebuit să circumstanțieze natura și întinderea sau criteriul de determinare a

daunelor interese solicitate în temeiul art. 12 din O.G. nr. 25/2002, în lipsa

cărora instanța a făcut o apreciere generală asupra acestui capăt de cerere, ceea

ce nu echivalează cu nesoluționarea lui.

Recursul declarat de A.V.A.S.

împotriva acestei decizii a fost admis de către Înalta Curte de Casație și

Justiție prin decizia nr. 206 din 29 ianuarie 2009 pronunțată în dosarul nr. 25981/3/2004

și ca urmare, decizia atacată a fost casată, iar cauza trimisă spre rejudecarea

apelului la aceiași instanță. În considerentele deciziei din recurs s-a reținut

că reclamanta A.V.A.S. a fost prejudiciată prin decăderea din dreptul de

administrare a probei cu expertiza contabilă, probă ce urmează a fi efectuată

la rejudecarea cauzei și având ca obiectiv inclusiv stabilirea cuantumului

daunelor interese în continuare.

În rejudecare s-a încuviințat apelantei

proba cu expertiza financiar-contabilă având următoarele obiective: stabilirea

unui eventual prejudiciu cauzat de către intimata-pârâtă A.V.A.S. sau

societății privatizate SC U. SA, având în vedere tranzacțiile și vânzările de

active și alte elemente de patrimoniu ale societății; analiza creanțelor și

datoriilor societății; cuantumul dividendelor încasate de cumpărător în

perioada de valabilitate a contractului; cuantumul daunelor interese în cazul

în care valoarea de piață a acțiunilor SC U. SA.

Curtea

de Apel București, secția a VI-a comercială, prin decizia nr. 366 din 15

octombrie 2009 a admis apelul declarat de apelanta A.V.A.S. împotriva sentinței

comerciale nr. 9713 din 08 noiembrie 2006, pronunțată de Tribunalul București,

secția a VI-a comercială, a schimbat în parte sentința apelată în sensul că a

obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1.508.892,47 lei cu titlu

de dobânzi și penalități aferente ratelor nr. 7 - 11 din contractul de vânzare

cumpărare de acțiuni nr. 246 din 31 mai 1995, calculate până la data de 15 mai 2009,

a menținut celelalte dispoziții ale sentinței atacate, a obligat intimata la

plata sumei de 3.500 lei reprezentând onorariu expert în favoarea apelantei.

În pronunțarea acestei decizii

instanța de control judiciar a reținut, în esență, în raport de reglementarea

cuprinsă în art. 21 alin. (1)

1

din O.G. nr. 25/2002 și de Normele

Metodologice de aplicare a O.G. nr. 25/2002 aprobate prin H.G. nr. 489/2003

unde se prevede că data desființării contractului este „data pronunțării

hotărârii definitive și executorii”, că intimata - pârâtă datorează în temeiul

legii dobânzi și penalități până la data pronunțării hotărârii definitive.

Instanța a mai avut în vedere că din

calculele efectuate de către expertul contabil desemnat să realizeze raportul

de expertiză a rezultat că dobânzile și penalitățile aferente ratelor 7-11

calculate până la data de 15 mai 2009 sunt în sumă de 1.508.892,47 lei, sumă pe

care urmează să o achite intimata-pârâtă cu titlu de daune-interese în urma desființării

contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 246/1995.

Cea de a doua critică adusă de

apelantă și care se referă la respingerea ultimului capăt al acțiunii

introductive prin care se solicita obligarea intimatei la plata altor daune -

interese, a fost considerată nefondată întrucât pretenția apelantei se

întemeiază pe dispozițiile art. 21 alin. (2) și (3) din O.G. nr. 25/2002, și

prin urmare aceste daune-interese nu pot fi solicitate de către A.V.A.S.,

pentru că ele sunt destinate să acopere prejudiciul creat societății

privatizate și nu vânzătorului.

Soluția pronunțată sub acest aspect a avut în vedere și

dispozițiile art. 1169 C. civ., potrivit căruia cel care face o propunere în

fața instanței trebuie să o dovedească.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs

reclamanta A.V.A.S. solicitând admiterea recursului, modificarea în parte a

deciziei atacate, admiterea în tot a apelului, schimbarea în parte a sentinței

atacate și, pe cale de consecință, admiterea în întregime a acțiunii.

Recurenta-reclamantă își subsumează criticile

motivului de modificare reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și vizează

încălcarea de către instanța de apel a dispozițiilor art. 21 alin. (3) din O.G.

nr. 25/2002.

În susținerea acestei critici recurenta –

reclamantă invocă faptul că, deși a pus la dispoziția expertului toate

documentele aflate în posesia sa, expertul contabil nu a răspuns obiectivelor

stabilite de instanță nici prin raportul de expertiză, nici prin suplimentul la

acest raport, reproșând, sub acest aspect instanței de apel, că aceasta nu a

insistat ca expertiza să fie realizată în conformitate cu obiectivele

stabilite, ea neexercitându-și astfel rolul activ în raport de dispozițiile

art. 129 alin. (2) și (5) C. proc. civ.

Înalta Curte, examinând decizia recurată prin

prisma criticilor formulate, constată că recursul este nefondat pentru motivele

ce se vor arăta.

Recurenta-reclamantă critică decizia recurată

sub aspectul soluției menținută cu privire la ultimul capăt al acțiunii

introductive întemeiat pe dispozițiile art. 21 alin. (2) și (3) din O.G. nr. 25/2002.

Înalta Curte reține că instanța de apel a făcut

o corectă aplicare și interpretare a evocatelor dispoziții legale în raport de

faptul că daunele interese solicitate de reclamantă nu se încadrează în

categoria avută în vedere de legiuitor pentru care subzistă obligația de

dezdăunare de către cumpărător, acestea nefiind dobânzi și penalități pentru

ratele scadente și neachitate ori pentru neîndeplinirea altor obligații

contractuale și nici dividende încasate de cumpărător în perioada de

valabilitate a contractului.

De asemenea, astfel cum este expres prevăzut în

ordonanță, scopul solicitării acestor daune-interese este acela de a acoperi

prejudiciul creat societății private și nu vânzătorului, astfel cum în mod

corect a reținut instanța de control judiciar care a pronunțat hotărârea

atacată raportându-se și la concluziile raportului de expertiză contabilă

dispusă tocmai în exercitarea rolului său activ consacrat de art. 129 alin. (2)

și (5) C. proc. civ.

Administrarea efectivă a probei cu expertiză și

interpretarea concluziilor acesteia nu pot forma obiectul examenului de

legalitate în recurs, întrucât repun în discuție aspecte de netemeinicie ce nu

pot fi subsumate criticilor de nelegalitate prevăzute expres și limitativ de

art. 304 C. proc. civ.

În considerarea celor ce preced Înalta Curte,

constatând că decizia recurată nu este susceptibilă de a fi cenzurată sub

aspectul criticilor formulate, în temeiul art. 312 C. proc. civ. va respinge

recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă

A.V.A.S. BUCUREȘTI împotriva deciziei nr. 366 din 15 octombrie 2009 pronunțată

de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 22 martie 2011.