ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4145/2007

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4145/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la 9 noiembrie 2004, reclamanții C.G.S., P.F. și Șt.G.G. au solicitat ca în

contradictoriu cu pârâtele SC T. SA și SC R.P.E. SRL să se constate nulitatea

absolută a hotărârii A.G.A. din 25 octombrie 2002 și pe cale de consecință

nulitatea absolută a celor 10 contracte de vânzare-cumpărare încheiate fără

aprobarea legală a A.G.A. între cele două pârâte și menționate în cuprinsul

cererii ce au ca obiect înstrăinarea de către SC T. SA către SC R.P.E. SRL a

unor terenuri situate în comuna Voluntari, județ Ilfov și repunerea părților în

situația anterioară, cu cheltuieli de judecată.

Tribunalul București, secția

a VI-a comercială, prin sentința comercială nr. 2101 din 9 mai 2005, a admis în

parte acțiunea reclamanților și a constatat nulitatea absolută a hotărârii

Adunării Generale a SC T. SA din 15 octombrie 2002;

S-au respins, ca

neîntemeiate, celelalte capete de cerere, și pârâtele au fost obligate în

solidar la 2.000.000 lei reprezentând onorariu de avocat, iar pe SC T. SA la

345.000 lei taxă de timbru și timbru judiciar .

Pentru a hotărî astfel, s-a reținut

că, în speță, nu au fost respectate dispozițiile imperative ale art. 110 alin.

(2), art. 113 alin. (1) lit. 1) și 117 din Legea nr. 31/1990 privind convocarea

și desfășurarea ședinței A.G.A. din 25 octombrie 2002, ceea ce duce la

nulitatea absolută a hotărârii adoptate la acea dată.

Instanța a stabilit că s-au

încălcat clauzele din contractele de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 584/1994

și 157/1994 și din Statutul SC T. SA privind interdicția de vânzare timp de 10

ani de la semnarea contractului cu F.P.S., dar cu toate acestea reclamanții nu

au putut dovedi reaua credință a societății cumpărătoare la încheierea

convențiilor.

Apelurile declarate de reclamanți

și pârâta SC R.P.E. SRL împotriva sentinței instanței de fond au fost respinse prin

decizia comercială nr. 535 din 3 noiembrie 2006 a Curții de Apel București, secția

a V-a comercială.

În termen legal, reclamantul

C.G.S. a declarat recurs în temeiul art. 304 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ. și

a solicitat admiterea acestuia, modificarea în parte a deciziei recurate,

admiterea apelului și pe fondul cauzei admiterea acțiunii așa cum a fost

formulată.

A susținut recurentul că instanța

a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor legale prevăzute de art. 19 lit. d) din

Statutul societății și art. 35 din Decretul nr. 31/1954.

Din coroborarea acestor

texte de lege rezultă că organele persoanei juridice în cazul societății pe

acțiuni sunt adunarea generală a acționarilor și consiliul de administrație și

nu cum s-a reținut de instanță că acționarul majoritar reprezintă un organ al

persoanei juridice.

S-au aplicat greșit și

dispozițiile art. 19 lit. d) din Statutul societății în sensul că președintele

consiliului de administrație nu avea nevoie de aprobarea Adunării Generale, cât

timp se prevede că acest consiliu probă operațiunile de cumpărare și vânzare,

dar condiționat de acordarea acestei competenței de Adunarea Generală.

S-a susținut că instanța de

apel a aplicat și interpretat greșit dispozițiile art. 146 din Legea nr. 31/1990

atunci când a reținut că administratorul societății poate înstrăina bunuri

aflate în patrimoniul societății a căror valoare nu depășește jumătate din

valoarea contabilă a activelor societății, fără a avea nevoie de acordul adunării

generale a acționarilor. Că în speță, acționarul majoritar C.C., prin

încheierea celor 10 contracte de vânzare-cumpărare, fiecare având ca obiect

bunuri care sunt sub jumătate din valoarea activelor societății a înstrăinat 90

% din activele societății în mod nelegal, întrucât nu a avut acordul sau

împuternicirea adunării generale a acționarilor.

S-a invocat că instanțele au

aplicat în mod greșit teoria terțului dobânditor de bună credință și a menținut

contractele de vânzare – cumpărare, deși pe de o parte nu erau îndeplinite condițiile

legale, iar pe de altă parte, o astfel de soluție încalcă dispozițiile

imperative ale art. 38 din Legea nr. 7/1996 și art. 5 alin. (1) din Legea nr. 247/2005.

A arătat recurenta că

părțile au încheiat contractele de vânzare cumpărare prin fraudă la lege, iar

SC R.P.E. SRL avea toate indiciile să constate din actele prezentate de

vânzător lipsa procedurii de convocare a acționarilor la A.G.A. și faptul că

imobilul a fost dobândit de la F.P.S. cu interdicția înstrăinării pe termen de

10 ani.

Prin întâmpinare,

intimata-pârâtă SC R.P.E. SRL a solicitat respingerea recursului întrucât la

pronunțarea soluției nu s-a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor legale.

Recursul este fondat pentru

următoarele considerente:

Potrivit art. 261 alin. (1) pct.

5 C. proc. civ, care consacră principiul general privind motivarea hotărârilor,

judecătorii sunt datori să arate în cuprinsul hotărârii, motivele de fapt și de

drept în temeiul cărora și-au format convingerea, cum și cele pentru care s-au înlăturat

cererile părților.

În speță, contrar acestor

dispoziții instanța de apel nu s-a preocupat să răspundă la motivele invocate

de reclamanții C.G.S., Șt.G.G. și P.F. în cererea formulată, în sensul că nu se

aplică teoria terțului dobânditor de bună credință privind cele 10 contracte de

vânzare cumpărare și că acestea au fost încheiate prin complicitate la fraudă

între cele două intimate-pârâte.

Instanța de apel nu a

analizat criticile recurenților sub acest aspect și anume că aceste contracte s-au

încheiat cu încălcarea dispozițiilor legale prevăzute de art. 966 și 968 temei

juridic pe care reclamanții și-au întemeiat acțiunea.

De menționat că, instanța a

examinat numai primul motiv de apel prin care s-a invocat nulitatea celor 10

contracte de vânzare cumpărare întrucât președintele Consiliului de

administrație al SC T. SA nu a avut aprobarea Adunării Generale pentru a

înstrăina imobilele ce au făcut obiectul acestora.

Așa fiind, instanța de

recurs nu poate exercita controlul judiciar asupra hotărârii pronunțate, iar

analizarea direct în faza recursului a motivelor ar priva partea de un grad de

jurisdicție și implicit ar duce la încălcarea principiului „non omisso medio”.

Pentru considerentele

reținute urmează ca potrivit dispozițiilor art. 312 alin. (3) cu referire la art.

304 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., să se admită recursul declarat de

reclamantul C.G.S. să se caseze decizia atacată și să se trimită cauza spre

rejudecare la aceeași instanță.

Cu ocazia rejudecării se vor

avea în vedere și celelalte susțineri invocate ca apărări de către reclamanți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

reclamantul C.G.S., împotriva deciziei nr. 535 din 3 noiembrie 2006, pronunțată

de Curtea  de Apel București, secția a V-a comercială.

Casează decizia atacată și

trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 14 decembrie 2007.