ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2843/2014

Asupra cauzei de față

constată următoarele;

Prin cererea înregistrată la

Tribunalul București, secția a III-a civilă, la nr. 23534/3/2011 reclamantul C.A.

a chemat în judecată pe pârâții D.M. și L.I. pentru a se constata nulitatea

absolută a contractului de vânzare cumpărare autentificat la 1992 și a actelor

subsecvente și a fi obligați să-i lase în deplină proprietate și liniștită

posesie terenul în suprafață de 924 mp situat în Voluntari, jud. Ilfov.

În drept

reclamantul a invocat prevederile art. 480 și 948 C. civ.

La data de 22

septembrie 2008 pârâta D.M. și D.L.I. au depus întâmpinare și au formulat cerere

reconvențională, solicitând respingerea cererii de chemare în judecată și

constatarea faptului că sunt titularii dreptului de proprietate asupra

terenului în suprafață de 1,324 mp - 1,330,03 mp situat în Voluntari, jud.

Ilfov și asupra construcției edificate pe teren.

La data de 24

septembrie 2008 reclamantul a completat cadrul procesual pasiv solicitând

citarea în calitate de pârâți a lui B.N., L. și Ț.P.P. și a precizat numele

pârâtului ca fiind D.L.I.

În ceea ce

privește acțiunea introductivă, reclamantul a solicitat constatarea nulității

absolute parțiale a contractului de vânzare cumpărare autentificat la 1992,

precum și a actelor subsecvente, respectiv contractul din 1998 și din 2001 în

ceea ce privește suprafața de 924 mp.

La data

de 2 decembrie 2008 reclamantul a precizat acțiunea, în sensul că, dreptul său

de proprietate rezidă din existența reală, valabil consemnata în registrele

agricole din care rezultă o suprafață de 816 mp, din măsurători fiind 924 mp,

din care numai 400 mp au tăcut obiectul vânzării.

Cauza a fost

inițial înregistrată pe rolul Judecătoriei Buftea la nr. 4675/94/2008

pronunțându-se sentința civilă nr. 2164 din 15 aprilie 2009.

Împotriva acestei

sentinței au declarat apel reclamantul și pârâții D.M. și D.L.I., apel ce a fost

admis prin Decizia civilă nr. 1050/A din 13 octombrie 2010 pronunțată de

Tribunalul București, secția a IV-a civilă. Sentința apelantă a fost anulată,

iar cauza reținută spre soluționare la Tribunalul București, ca instanță

competentă material, în baza art. 2 pct. 1 lit. h) C. proc. civ.

La data de 3

noiembrie 2010 reclamantul a formulat cerere de introducere in cauză și citare

în calitate de pârât a lui V.C.M. întrucât a solicitat și constatarea nulității

contractului de vânzare cumpărare din 1998.

Pârâții D.M. și D.L.I. au depus

întâmpinare cu termenul din data de 7 noiembrie 2011 invocând excepția lipsei

calității procesuale active a reclamantului, întrucât acesta, deși susține că

este fiul lui C.F., nu a depus la dosarul cauzei înscrisuri din care să rezulte

că este moștenitorul acesteia și nu a făcut dovada decesului acesteia, precum

și faptul că nici reclamantul și nici autoarea acestuia nu au titlu de

proprietate asupra terenului revendicat. Au invocat și excepția lipsei de

interes a reclamantului în promovarea acțiunii referitoare la anularea

contractului de vânzare cumpărare din 1992 motivat de faptul că acesta nu are

un titlu valabil asupra Imobilului revendicat, în final, pârâții au invocat

excepția inadmisibilității acțiunii motivat de faptul că reclamantul nu este

unicul moștenitor ai lui C.F., acesta având o soră, respectiv L.N.L.

La data de 9

ianuarie 2012 reclamantul a solicitat în baza art. 47-48 C. proc. civ. citarea

lui B.G., soțul lui B.N.

Prin sentința

civilă nr. 296 din 11 februarie 201.3, Tribunalul București, secția a IV-a civilă,

a respins excepțiile lipsei calității procesuale active și lipsei de interes ca

neîntemeiate, a respins cererea de chemare în judecată astfel cum a fost

completată și precizată și a respins cererea reconvenționafă, ca inadmisibilă,

în ceea ce privește constatarea calității de proprietar și ca lipsită de

interes in ceea ce privește constatarea dreptului de proprietate în baza

uzucapiunii de 10-20 ani.

În termenul

legal de 15 zile prevăzut de dispozițiile art, 284 C. proc. civ., împotriva

acestei sentințe au declarat apel atât reclamantul C.A., cât și pârâții D.M. și

D.L.I.

Prin Decizia

nr. 279 din 8 octombrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a

civilă, apelurile formulate de apelantul reclamant C.A. și de apelanții pârâți D.M.

și D.L.I., au fost respinse, ca nefondant.

Împotriva

acestei decizii, a promovat recurs reclamantul C.A., care s-a prevalat de

ipotezele de nelegaiitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.

Astfel,

recurentul reclamant, în esență, a arătat că instanța de apel nu a analizat

motivele de apel ce vizau verificarea condițiilor generale de validitate ale

contractului civil și s-a reținut eronat că nu a făcut dovada dreptului său de

proprietate pentru suprafața de 930 mp și inexistența fraudării drepturilor

sale.

La termenul de

judecată din 23 octombrie 2014, Înalta Curte a invocat și din oficiu excepția

tardivității declarării recursului, invocată și prin întâmpinarea depusă de

intimații pârâți, pe care o va analiza cu prioritate, în temeiul prevederilor art.

137 alin. (1) C. proc. civ., urmând a o admite pentru considerentele ce succed:

Conform art.

301 C. proc. civ., termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea

hotărârii, dacă legea nu dispune altfel, iar potrivit art. 103 alin. (1) C.

proc. civ., neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt

act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea

dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicata printr-o

împrejurare mai presus de voința ei.

În speță,

decizia instanței de apel a fost comunicată recurentului reclamant Ia data de

13 noiembrie 2013 și, pentru că procesul verbal s-a restituit cu mențiunea

„destinatar mutat" la 6 ianuarie 2014, comunicarea acesteia s-a tăcut prin

afișare la ușa instanței. Cererea de recurs a fost depusă la data de 4

februarie 2014, cu depășirea termenul legal de 15 zile, împlinit în speță, la

data de 22 ianuarie 2014, raportat la modul de calcul pe zile libere, prevăzut

de art. 101 alin. (1) și (5) C. proc. civ. pentru termenele statornicite pe

zile, cum este și cel din recurs.

Recurentul

reclamant și-a schimbat domiciliul în cursul judecății pricinii, însă acesta a

fost prezent personal la data de 8 octombrie 2013 când instanța de apel a rămas

în pronunțare asupra apelurilor declarate în cauză, iar reclamantul care avea

domiciliul schimbat încă din data de 27 septembrie 2013, avea obligația,

conform art. 98 C. proc. civ., să aducă la cunoștință instanței această

situație, prin petiție depusă la dosar, și părții potrivnice, prin scrisoare

recomandată, sub pedeapsa neluaru ei în seamă.

Or,

recurentul reclamant nu s-a supus obligației impuse de acest text legal, ceea

ce atrage sancțiunea cu pedeapsa neluării în seamă a schimbării domiciliului

său și cum termenul de recurs este unul imperativ, sancțiunea este decăderea

părții din dreptul de a mai exercita eaiea de atac.

Pe cate

de consecință, având în vedere că recurentul pârât nu a făcut dovada depunerii

recursului promovat în termenul legal, de 15 zile de la comunicare, în

condițiile în care procesul verbal al comunicării deciziei recurate

îndeplinind, în raport de prevederile art. 100 alin. (3) C. proc. civ., toate

cerințele legale pentru validitatea sa, astfel că acesta are aptitudinea de a

fi declanșat curgerea termenului de recurs.

În consecință,

față de prevederile art, 103 alin. (1) raportat la art. 301 C. proc. civ., Înalta

Curte urmează a respinge recursul ca tardiv formulat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca tardiv, recursul declarat de reclamantul C.A. împotriva Deciziei nr. 279/A

din 8 octombrie 2013 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi, 23 octombrie 2014.