ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2843/2014

Asupra cauzei de față constată următoarele; Prin cererea înregistrată la Tribunalul București, secția a III-a civilă, la nr. 23534/3/2011 reclamantul C.A. a chemat în judecată pe pârâții D.M. și L.I. pentru a se constata nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare autentificat la 1992 și a actelor subsecvente și a fi obligați să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie terenul în suprafață de 924 mp situat în Voluntari, jud. Ilfov. În drept reclamantul a invocat prevederile art. 480 și 948 C. civ. La data de 22 septembrie 2008 pârâta D.M. și D.L.I. au depus întâmpinare și au formulat cerere reconvențională, solicitând respingerea cererii de chemare în judecată și constatarea faptului că sunt titularii dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 1,324 mp - 1,330,03 mp situat în Voluntari, jud. Ilfov și asupra construcției edificate pe teren.

La data de 24 septembrie 2008 reclamantul a completat cadrul procesual pasiv solicitând citarea în calitate de pârâți a lui B.N., L. și Ț.P.P. și a precizat numele pârâtului ca fiind D.L.I. În ceea ce privește acțiunea introductivă, reclamantul a solicitat constatarea nulității absolute parțiale a contractului de vânzare cumpărare autentificat la 1992, precum și a actelor subsecvente, respectiv contractul din 1998 și din 2001 în ceea ce privește suprafața de 924 mp. La data de 2 decembrie 2008 reclamantul a precizat acțiunea, în sensul că, dreptul său de proprietate rezidă din existența reală, valabil consemnata în registrele agricole din care rezultă o suprafață de 816 mp, din măsurători fiind 924 mp, din care numai 400 mp au tăcut obiectul vânzării.

Cauza a fost inițial înregistrată pe rolul Judecătoriei Buftea la nr. 4675/94/2008 pronunțându-se sentința civilă nr. 2164 din 15 aprilie 2009. Împotriva acestei sentinței au declarat apel reclamantul și pârâții D.M. și D.L.I., apel ce a fost admis prin Decizia civilă nr. 1050/A din 13 octombrie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă. Sentința apelantă a fost anulată, iar cauza reținută spre soluționare la Tribunalul București, ca instanță competentă material, în baza art. 2 pct. 1 lit. h) C. proc. civ. La data de 3 noiembrie 2010 reclamantul a formulat cerere de introducere in cauză și citare în calitate de pârât a lui V.C.M. întrucât a solicitat și constatarea nulității contractului de vânzare cumpărare din 1998. Pârâții D.M.

și D.L.I. au depus întâmpinare cu termenul din data de 7 noiembrie 2011 invocând excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, întrucât acesta, deși susține că este fiul lui C.F., nu a depus la dosarul cauzei înscrisuri din care să rezulte că este moștenitorul acesteia și nu a făcut dovada decesului acesteia, precum și faptul că nici reclamantul și nici autoarea acestuia nu au titlu de proprietate asupra terenului revendicat. Au invocat și excepția lipsei de interes a reclamantului în promovarea acțiunii referitoare la anularea contractului de vânzare cumpărare din 1992 motivat de faptul că acesta nu are un titlu valabil asupra Imobilului revendicat, în final, pârâții au invocat excepția inadmisibilității acțiunii motivat de faptul că reclamantul nu este unicul moștenitor ai lui C.F., acesta având o soră, respectiv L.N.L.

La data de 9 ianuarie 2012 reclamantul a solicitat în baza art. 47-48 C. proc. civ. citarea lui B.G., soțul lui B.N. Prin sentința civilă nr. 296 din 11 februarie 201.3, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a respins excepțiile lipsei calității procesuale active și lipsei de interes ca neîntemeiate, a respins cererea de chemare în judecată astfel cum a fost completată și precizată și a respins cererea reconvenționafă, ca inadmisibilă, în ceea ce privește constatarea calității de proprietar și ca lipsită de interes in ceea ce privește constatarea dreptului de proprietate în baza uzucapiunii de 10-20 ani. În termenul legal de 15 zile prevăzut de dispozițiile art, 284 C. proc. civ., împotriva acestei sentințe au declarat apel atât reclamantul C.A., cât și pârâții D.M.

și D.L.I. Prin Decizia nr. 279 din 8 octombrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, apelurile formulate de apelantul reclamant C.A. și de apelanții pârâți D.M. și D.L.I., au fost respinse, ca nefondant. Împotriva acestei decizii, a promovat recurs reclamantul C.A., care s-a prevalat de ipotezele de nelegaiitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. Astfel, recurentul reclamant, în esență, a arătat că instanța de apel nu a analizat motivele de apel ce vizau verificarea condițiilor generale de validitate ale contractului civil și s-a reținut eronat că nu a făcut dovada dreptului său de proprietate pentru suprafața de 930 mp și inexistența fraudării drepturilor sale.

La termenul de judecată din 23 octombrie 2014, Înalta Curte a invocat și din oficiu excepția tardivității declarării recursului, invocată și prin întâmpinarea depusă de intimații pârâți, pe care o va analiza cu prioritate, în temeiul prevederilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., urmând a o admite pentru considerentele ce succed: Conform art. 301 C. proc. civ., termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel, iar potrivit art. 103 alin. (1) C. proc. civ., neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicata printr-o împrejurare mai presus de voința ei.

În speță, decizia instanței de apel a fost comunicată recurentului reclamant Ia data de 13 noiembrie 2013 și, pentru că procesul verbal s-a restituit cu mențiunea „destinatar mutat" la 6 ianuarie 2014, comunicarea acesteia s-a tăcut prin afișare la ușa instanței. Cererea de recurs a fost depusă la data de 4 februarie 2014, cu depășirea termenul legal de 15 zile, împlinit în speță, la data de 22 ianuarie 2014, raportat la modul de calcul pe zile libere, prevăzut de art. 101 alin. (1) și (5) C. proc. civ. pentru termenele statornicite pe zile, cum este și cel din recurs. Recurentul reclamant și-a schimbat domiciliul în cursul judecății pricinii, însă acesta a fost prezent personal la data de 8 octombrie 2013 când instanța de apel a rămas în pronunțare asupra apelurilor declarate în cauză, iar reclamantul care avea domiciliul schimbat încă din data de 27 septembrie 2013, avea obligația, conform art. 98 C. proc.

civ., să aducă la cunoștință instanței această situație, prin petiție depusă la dosar, și părții potrivnice, prin scrisoare recomandată, sub pedeapsa neluaru ei în seamă. Or, recurentul reclamant nu s-a supus obligației impuse de acest text legal, ceea ce atrage sancțiunea cu pedeapsa neluării în seamă a schimbării domiciliului său și cum termenul de recurs este unul imperativ, sancțiunea este decăderea părții din dreptul de a mai exercita eaiea de atac. Pe cate de consecință, având în vedere că recurentul pârât nu a făcut dovada depunerii recursului promovat în termenul legal, de 15 zile de la comunicare, în condițiile în care procesul verbal al comunicării deciziei recurate îndeplinind, în raport de prevederile art. 100 alin. (3) C. proc.

civ., toate cerințele legale pentru validitatea sa, astfel că acesta are aptitudinea de a fi declanșat curgerea termenului de recurs. În consecință, față de prevederile art, 103 alin. (1) raportat la art. 301 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul ca tardiv formulat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge, ca tardiv, recursul declarat de reclamantul C.A. împotriva Deciziei nr. 279/A din 8 octombrie 2013 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 octombrie 2014.