ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 650/2015

Decizia nr. 650/2015 Asupra recursurilor de față; Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 2 București sub nr. x/300/2008, reclamanții A. și B. au chemat în judecată pe pârâții C., D., E., solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 10 noiembrie 2003 de B.N.P., F. și G. La data de 1 octombrie 2008, reclamanții au depus la dosarul cauzei o cerere completatoare prin care au solicitat introducerea în cauză a pârâtului I., dar și constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 17 iulie 2008, de B.N.P., J. Prin sentința civilă nr. 1418 din 18 februarie 2009 a Judecătoriei sectorului 2 București, a declinat competența de soluționare în favoarea Judecătoriei sectorului 1 București.

Cauza a fost înregistrată la Judecătoria sectorului 1 București sub nr. x/299/2009. Prin sentința civilă nr. 7818 din 11 iunie 2009 a Judecătoriei sector 1 București a fost declinată competența în favoarea Tribunalului București, secția a V-a civilă. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București sub nr. x/3/2009. Prin sentința civilă nr. 2412/2012 a Tribunalului București, secția a V-a civilă, s-a respins, ca neîntemeiată, acțiunea reclamanților A. și B. în contradictoriu cu pârâții I., E., C. și D. Pentru a se pronunța astfel prima instanță a reținut următoarele: La data de 4 noiembrie 2003, s-a încheiat între pârâții C. și D., în calitate de vânzători, și reclamanții A. și B., în calitate de cumpărători, contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 5637, de B.N.P.A., F. și G., având ca obiect imobilul situat în com.

Voluntari, sat Pipera, jud. Ilfov, intabulat în C.F. Voluntari, compus din teren în suprafața de 1.000 mp și contracția edificată pe acesta, având o suprafață construită de 432.39 mp, P+E+M, cu suprafața totală de 713 mp. Ulterior, după cum rezultă din contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 10 noiembrie 2003, de același birou notarial, reclamantul A., în nume propriu și în calitate de mandatar al soției sale, B., a retransmis dreptul de proprietate asupra imobilului respectiv, pârâților C. și D. Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 17 iulie 2008, de B.N.P., J., pârâții C. și D. au înstrăinat imobilul către pârâtul I. În cuprinsul acestui contract, s-a făcut mențiunea că pârâta D. l-a reprezentat la încheierea contractului și pe soțul sau C., în baza "procurii autentificate de Notarul Public din Florida". Totodată, a fost înserată următoarea clauză.

"Noi, părțile contractante declaram că în caz de litigiu, evicțiune, anularea actelor de proprietate sau orice alte neînțelegeri ce decurg din vina părților sau din declarații false, nu vom ridica niciun fel de pretenții, de nicio natură asupra Notarului Public ce a efectuat autentificarea, inclusiv din motivul rezilierii/rezoluțiunii/desființării actelor anterioare, renunțând la toate căile de atac împotriva acestuia". Potrivit art. 948 C. civ. de la 1864 (aplicabil în temeiul art. 223 din Legea nr. 72/2011), condițiile esențiale pentru validitatea unei convenții sunt capacitatea de a contracta, consimțământul valabil al părții care se obliga, un obiect determinat și o cauză licită.

Contractul de vânzare-cumpărare din 10 noiembrie 2003, a cărui anulare s-a solicitat, fiind autentificat, face deplină dovada, până la înscrierea în fals, în ceea ce privește constatările personale ale agentului instrumentator făcute prin propriile simțuri, în limita atribuțiilor conferite de lege și menționate în încheierea de autentificare, cum sunt și prezenta și identificarea vânzătorului A., consimțământul și semnătura lui.

În concluziile raportului de expertiză criminalistică din 30 august 2012, întocmit de Institutul Național de Expertize Criminalistice București-Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice București, s-a arătat că toate exemplarele contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 10 noiembrie 2003, puse la dispoziție, au fost semnate la rubrica „ vânzător A." de titularul acestora, respectiv reclamantul A. Pentru a reține această concluzie, expertul a precizat că prin compararea semnăturilor contestate cu cele înaintate de instanță, cu autor cert, s-au pus în evidența asemănări elocvente, precum : caracteristicile execuție (grad de evoluție, presiune, viteză, calitatea traseului), în coordonatele prezentate în cazul primei variantei a semnăturilor de comparație și alcătuirea oferită de cea de-a doua variantă a semnăturilor de referință, dar și asemănări privind particularități ale semnelor comparate, printre care traseul curbiliniu de la baza aceluiași element, redat printr-o mișcare dextrogira; poziționarea volutei majuscului „P" în partea dreaptă a depasantei; redarea separată a minuscului „ a" de semnele grafice din debutul semnăturilor, punctul de atac al literei fiind poziționat în extremitatea dreapta din interiorul ovalului; tendința de înclinare a gramelor unghiulare a literei „ n", cu terminația concava sau ușor liniară.

De asemenea, expertul a precizat că asemănările prezentate se constituie într-o grupare de mișcări stereotipe, deprinderi grafice individuale, care luate separat, deși nu se regăsesc în totalitatea lor la fiecare semnătură de comparație, se încadrează perfect în tabloul grafic oferit de semnăturile necontestate ale reclamantului. Având în vedere că din probele administrate a rezultat că reclamantul A. a fost cel care a semnat contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 10 noiembrie 2003, dar și faptul că nu a fost invocată (și nici nu s-a dovedit) existența vreunui viciu de consimțământ, prima instanță a reținut că reclamantul și-a manifestat voința de a încheia actul juridic contestat și că această manifestare de voință întrunește toate cerințele prevăzute de lege pentru valabilitatea sa.

În ceea ce privește mențiunea din contractul de vânzare-cumpărare, în sensul că reclamantul A. a reprezentat-o la încheierea convenției și pe soția sa, B., în baza procurii autentificate de notar K. la data de 10 noiembrie 2003 în Canada, Vancover, prima instanță a constatat ca între înscrisurile înaintate de B.N.P., „F. și Asociații" și care au stat la baza încheierii contractului de vânzare-cumpărare din 10 noiembrie 2003 nu se regăsește ți procura în discuție. Cu toate acestea, chiar dacă s-ar reține că reclamantul A. a încheiat contractul de vânzare-cumpărare fără acordul soției sale, încălcând, astfel, disp. art. 35 alin. (2) teza a ll-a C. fam., potrivit căruia „ niciunul dintre soți nu poate înstrăina și nu poate greva un teren sau o construcție, ce face parte din bunurile comune, dacă nu are consimțământul expres al celuilalt soț", sancțiunea ce ar putea interveni este nulitatea relativă a convenției.

Or, reclamanții au solicitat prin cererea de chemare în judecată constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare pentru lipsa totală a consimțământului și nu anularea acestuia pentru nerespectarea disp. art. 35 alin. (2) C. familiei. Mai mult, în motivarea cererii de chemare în judecată și pe parcursul procesului, reclamanta B. nu a invocat faptul că soțul sau a încheiat contractul de vânzare-cumpărare fără consimțământul său. Nici susținerile reclamanților referitoare la nulitatea contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 17 iulie 2008, pentru cauza ilicită, fiind încheiat cu intenția de a le frauda interesele, nu au fost reținute.

Astfel, prin adresa din 12 mai 2011, B.NP., J." a înaintat, în copie, împuternicirea în baza căreia L. a semnat în numele pârâtului C. contractul de vânzare-cumpărare, dată în fațta notarului public din Statul Florida, Judy Sadler, și purtând apostila prevăzută de Convenția de la Haga din 1961. Înserarea clauzei prin care notarul public care a procedat la autentificarea contractului de vânzare-cumpărare era exonerat de răspundere în cazul desființării, din orice cauză, a convenției, nu poate conduce la concluzia că încheierea contractului de vânzare-cumpărare s-a făcut în frauda drepturilor reclamanților. Mai mult, o astfel de clauză poate fi explicată și prin prisma faptului că la momentul încheierii contractului, împotriva pârâtului C. fusese emis mandat de arestare preventivă și se desfășurau cercetări pentru săvârșirea mai multor infracțiuni.

De asemenea, în lipsa altor probe, din împrejurarea că pârâtul I. a înțeles să îi exonereze pe vânzători de răspunderea pentru evicțiune, nu rezultă că la încheierea contractului, părțile au urmărit fraudarea intereselor reclamanților.

Împotriva sentinței au declarat apel reclamanții arătând că în mod greșit s-a respins cererea de efectuare a unei contraexpertize grafologice, că de fapt actul autentic defăimat a fost lipsit de consimțământul unuia dintre vânzători, că a intrat în posesia imobilului ce a constituit obiect al tranzacțiilor de vânzare - cumpărare și a achitat impozitele aferente și că nu au semnat nici un act de vânzare -cumpărare către pârâții C. ȘI D. Prin Decizia civilă nr. 429/A din 3 noiembrie 2014 Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a admis apelul declarat de apelanții reclamanți B. și A. împotriva sentinței civile nr. 2412 din 21 decembrie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în contradictoriu cu intimații pârâți I. E., C. și D. A schimbat, în parte, sentința în sensul că a admis, în parte, acțiunea.

A constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub din 2003 la B.N.P., F. și G. încheiat între reclamantul A. și pârâții C. și D. pentru imobilul compus din construcție și 1.000 mp teren situat în oraș Voluntari, județul Ilfov. A respins, ca neîntemeiat capătul de cerere privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 2008 la B.N.P., J., încheiat de pârâții C. și D. și I. pentru același imobil. Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut următoarele: Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 2003 la B.N.P., F. și G., reclamanții au cumpărat de la pârâții C. și D. imobilul situat în oraș Voluntari, sat Pipera, județul Ilfov compus din construcție și 1.000 mp teren.

Ulterior, între aceleași părți contractante s-a încheiat un nou act de vânzare - cumpărare, autentificat din 2003 la același birou notarial, din care reieșea că reclamanții au revândut același imobil către pârâții C. ȘI D. Actul de mai sus a fost contestat de către reclamanți care au cerut să se constate nulitatea sa absolută, susținând că nu au semnat documentul. Pentru acest motiv în cauză s-a dispus efectuarea unei expertize grafice din care a rezultat că actul a fost semnat de către reclamantul A. (pag. 65-70 dosar fond vol. Il).

Cererea de efectuare a unei contraexpertize, formulată de reclamanți a fost legal și temeinic respinsă de prima instanță, motivat de faptul că expertul a indicat, neechivoc, pe baza înscrisurilor necontestate depuse de către părți, că semnătura de pe actul de vânzare-cumpărare autentificat din 2003 aparținea reclamantului A. Și instanța de apel a reținut că aceste critici, formulate de apelanți, sub acest aspect, sunt nefondate, motivat de argumentația tehnică a expertului, bazată chiar pe înscrisurile depuse de părți. În legătură însă cu consimțământul celui de-al doilea vânzător, respectiv reclamanta B., s-a constatat că, din cuprinsul actului defăimat, reieșea că aceasta a împuternicit pe reclamantul A., pe bază de procură autentificată la notar, să semneze înstrăinarea.

Dovada existenței procurii nu s-a realizat. Atât la prima instanță cât și la cea de apel s-a solicitat arhivei notariale setul de documente care au stat la baza încheierii actului din 2003, printre acestea nefiind identificată și presupusa procură prin care reclamanta ar fi împuternicit pe reclamant, soțul său, să înstrăineze imobilul. Prima instanță a apreciat că lipsa procurii semnifică o viciere a consimțământului reclamantei vânzătoare. în opinia instanței de apel lipsa procurii echivalează cu lipsa consimțământului la înstrăinare, condiție esențială prevăzută de art. 948 pct. 2 C. civ. pentru validitatea unei convenții.

Într-un al doilea capăt de cerere, reclamanții au solicitat să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 2008 la B.N.P., J. Prin acest act pârâții C. ȘI D. au înstrăinat imobilul în litigiu, ulterior redobândirii proprietății asupra acestuia, prin actul din 2003, constatat nul de instanța de apel, către pârâtul I.. Reclamanții au susținut că actul s-a încheiat în frauda intereselor lor, cu conivența celor două părți contractante, în condițiile în care ei au dobândit posesia imobilului și au achitat taxele și impozitele aferente acestuia. Acest capăt de cerere a fost respins. S-a constatat din actele depuse la dosar că deși au cumpărat imobilul în anul 2003, reclamanții nu au procedat la publicitatea acestui fapt juridic în sensul întabularii proprietății potrivit prevederilor prevăzute de Legea nr. 7/1996, legea cadastrului și a publicității imobiliare.

În același timp, potrivit adresei emise de Primăria Oraș Voluntari (pagina 60 dosar apel) reclamanții nu au înregistrat tranzacția în evidențele fiscale ale autorității locale și, în pofida susținerilor lor, nici nu au achitat taxe și impozite.

În aceste condiții, s-a apreciat că pârâtul I. nu avea posibilitatea obiectivă de a cunoaște o altă realitate a situației juridice a imobilului decât cea prezentată și susținută prin probatoriu de către pârâții C. și D., prin extrasele de carte funciară și adeverințele fiscale de la data încheierii tranzacției în anul 2008. Împotriva acestei decizii au declarat recurs atât reclamanții A. și B. cât și pârâta D. I. În recursul lor recurenții-reclamanți A. și B. au adus următoarele critici deciziei recurate: Hotărârea instanței de apel a fost dată cu greșita aplicare a principiului „error communis faci jus", fiind prezentă în situația subdobânditorului îndoiala, ca stare de incertitudine care presupune cunoașterea imprecisă a realității, în ce privește contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 2008 de B.N.P., J. S-a subliniat faptul că în contract nu au fost inserate clauzele standard privind garanția pentru evicțiune și nici cea potrivit căreia imobilul este proprietatea vânzătorilor, dar nici faptul că nu ar exista litigii cu privire la respectivul imobil.

S-a mai arătat că a fost inserată declarația cumpărătorului potrivit căreia acesta cunoștea situația juridică a imobilului, recurenții-reclamanți arătând că prin aceasta s-a intenționat ca răspunderea vânzătorului să fie cât mai mult diminuată în situația evicțiunii, tocmai pentru ca ambele părți cunoșteau situația juridică a imobilului. II. În recursul său recurenta-pârâtă D., a adus următoarele critici deciziei recurate. Hotărârea instanței de apel este greșită în ce privește constatarea lipsei consimțământului la încheierea contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 10 noiembrie 2003. Actul respectiv a fost încheiat în fața notarului public, care a atestat faptul că intimatul A. s-a prezentat în fața sa și a semnat exemplarele contractului de vânzare-cumpărare.

Potrivit art. 4 din Legea nr. 36/1995, actul notarial are forță probantă deplină împotriva oricărei persoane, în ce privește mențiunile sale, iar constatările personale ale notarului nu pot fi combătute decât prin procedura înscrierii în fals. Este nelegală reținerea instanței de apel cu privire la lipsa consimțământului intimatei B. pe motiv că nu s-a realizat dovada existenței procurii date de aceasta soțului ei, A. Consimțământul acesteia a fost exteriorizat prin procura autentificată de notarul K. la data de 10 noiembrie 2013 în Canada - Vancouver, procura fiind indicată în mod expres în cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare. Faptul că printre actele comunicate de biroul notarial nu s-a regăsit, în formă materială, procura respectivă, nu este de natură a duce la concluzia că nu a existat consimțământul acesteia la înstrăinare.

Chiar dacă s-ar admite că nu a existat procura dată de către B. soțului ei, inexistența acesteia ar fi avut ca efect doar nulitatea relativă a contractului din 2003, însă reclamanții au solicitat constatarea nulității absolute a acestui act, partea care s-ar fi putut considera vătămată prin încheierea acestui contract nesolicitând anularea respectivului contract.

Mai mult, cererea privind nulitatea relativă a contractului din 2003, decurgând din inexistența procurii date de B. ar fi prescrisă, potrivit art. 9 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958, deoarece contractul a fost perfectat la data de 10 noiembrie 2003, iar termenul de prescripție extinctiva a început să curgă după 18 luni, deci la data de 10 mai 2005, termen care s-ar fi împlinit în data de 10 mai 2008, ori cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la data de 28 august 2008. Analizând decizia recurată, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte a constatat următoarele: I. În ce privește recursul recurenților-reclamanți A. și B., criticile formulate nu pot fi reținute, recursul urmând a fi respins, pentru următoarele considerente.

Recurenții-reclamanți s-au referit la unele pretinse clauze standard ce ar trebui să figureze într-un contract de vânzare-cumpărare, însă nu s-au referit la considerentele instanței de apel, care a reținut că reclamații nu au făcut dovada întabulării dreptului lor de proprietate în cartea funciară și nici înscrierea imobilului în evidențele fiscale ale orașului Voluntari. De asemenea, recurenții-reclamanți nu au combătut, în niciun fel, considerentele instanței de apel potrivit cărora cumpărătorul I. a fost dobânditor de bună-credință, el verificând în registrele de publicitate imobiliară situația imobilului, precum și evidențele Orașului Voluntari privind plata impozitelor și taxelor asupra imobilului respectiv, evidențe din care reieșea faptul că pârâții C. ȘI D. erau proprietarii imobilului respectiv.

II. Recursul formulat de către recurenta-pârâtă D. este fondat. Astfel, contractul de vânzare-cumpărare din 10 noiembrie 2003, a fost încheiat în fața notarului public, or, potrivit art. 4 din Legea nr. 36/1995, acesta are forță probantă deplină în ce privește mențiunile din cuprinsul său, în speță, constatările personale ale notarului nefiind combătute prin procedura înscrierii în fals. În speță avem de-a face cu o nulitate relativă, reclamanta B. fiind singura care ar putea reclama faptul că a fost prejudiciată prin încheierea contractului, în lipsa acordului său expres, însă trebuia să inițieze procedura înscrierii în fals în ce privește constatările notarului, fapt ce nu s-a petrecut, fiind de necontestat faptul că A. s-a prezentat la notar și a semnat toate exemplarele contractului, după cum a constatat atât instanța de apel cât și prima instanță.

Prin urmare, este nelegală concluzia instanței de apel, cu privire la faptul că nu ar fi existat consimțământul soților A. și B. la încheierea contractului autentificat din 2003, situație ce ar constitui un caz de nulitate absolută, constatările personale ale notarului nefiind combătute prin procedura înscrierii în fals, astfel încât consimțământul celor doi vânzători este prezumat a fi valabil exprimată. Ca atare, în baza art. 312 alin. (1) și (3) raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul recurentei-pârâte D., va modifica decizia recurată, în sensul că va respinge apelul reclamanților A. și B. declarat împotriva sentinței civile nr. 2412 din 21 decembrie 2012 a Tribunalului București, secția a V-a civilă.

PENTRU ACESTE

MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții A. și B., împotriva Deciziei civile nr. 429/A din 3 noiembrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă. Admite recursul declarat de pârâta D. împotriva aceleiași decizii. Modifică decizia recurată, în sensul că respinge apelul reclamanților A. și B. declarat împotriva sentinței civile nr. 2412 din 21 decembrie 2012 a Tribunalului București, secția a V-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi, 26 februarie 2015.