ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 650/2015

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 650/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Decizia nr. 650/2015

Asupra recursurilor de

față;

Prin cererea înregistrată pe rolul

Judecătoriei sectorului 2 București sub nr. x/300/2008, reclamanții A. și B. au

chemat în judecată pe pârâții C., D., E., solicitând instanței ca prin sentința

ce o va pronunța să constate nulitatea absolută a contractului de

vânzare-cumpărare autentificat din 10 noiembrie 2003 de B.N.P., F. și G.

La data

de 1 octombrie 2008, reclamanții au depus la dosarul cauzei o cerere

completatoare prin care au solicitat introducerea în cauză a pârâtului I., dar

și constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare

autentificat din 17 iulie 2008, de B.N.P., J.

Prin

sentința civilă nr. 1418 din 18 februarie 2009 a Judecătoriei sectorului 2

București, a declinat competența de soluționare în favoarea Judecătoriei sectorului

1 București.

Cauza a fost

înregistrată la Judecătoria sectorului 1 București sub nr. x/299/2009.

Prin sentința

civilă nr. 7818 din 11 iunie 2009 a Judecătoriei sector 1 București a fost

declinată competența în favoarea Tribunalului București,

secția a V-a civilă.

Cauza a fost

înregistrată pe rolul Tribunalului București sub nr. x/3/2009.

Prin sentința

civilă nr. 2412/2012 a Tribunalului București, secția a V-a civilă, s-a

respins, ca neîntemeiată, acțiunea reclamanților A. și B. în contradictoriu cu

pârâții I., E., C. și D.

Pentru a se

pronunța astfel prima instanță a reținut următoarele:

La data de 4

noiembrie 2003, s-a încheiat între pârâții C. și D., în calitate de vânzători,

și reclamanții A. și B., în calitate de cumpărători, contractul de

vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 5637, de B.N.P.A., F. și G., având ca

obiect imobilul situat în com. Voluntari, sat Pipera, jud. Ilfov, intabulat în

C.F. Voluntari, compus din teren în suprafața de 1.000 mp și contracția

edificată pe acesta, având o suprafață construită de 432.39 mp, P+E+M, cu

suprafața totală de 713 mp.

Ulterior, după

cum rezultă din contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 10 noiembrie 2003,

de același birou notarial, reclamantul A., în nume propriu și în calitate de

mandatar al soției sale, B., a retransmis dreptul de proprietate asupra

imobilului respectiv, pârâților C. și D.

Prin

contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 17 iulie 2008, de B.N.P., J.,

pârâții C. și D. au înstrăinat imobilul către pârâtul I. În cuprinsul acestui

contract, s-a făcut mențiunea că pârâta D. l-a reprezentat la încheierea

contractului și pe soțul sau C., în baza "procurii autentificate de

Notarul Public din Florida". Totodată, a fost înserată următoarea clauză.

"Noi, părțile contractante declaram că în caz de litigiu, evicțiune,

anularea actelor de proprietate sau orice alte neînțelegeri ce decurg din vina

părților sau din declarații false, nu vom ridica niciun fel de pretenții, de

nicio natură asupra Notarului Public ce a efectuat autentificarea, inclusiv

din

motivul rezilierii/rezoluțiunii/desființării actelor anterioare, renunțând la toate

căile de atac împotriva acestuia".

Potrivit art. 948

C. civ. de la 1864 (aplicabil în temeiul art. 223 din Legea nr. 72/2011),

condițiile esențiale pentru validitatea unei convenții sunt capacitatea de a

contracta, consimțământul valabil al părții care se obliga, un obiect

determinat și o cauză licită.

Contractul de

vânzare-cumpărare din 10 noiembrie 2003, a cărui anulare s-a solicitat, fiind

autentificat, face deplină dovada, până la înscrierea în fals, în ceea ce

privește constatările personale ale agentului instrumentator făcute prin

propriile simțuri, în limita atribuțiilor conferite de lege și menționate în

încheierea de autentificare, cum sunt și prezenta și identificarea vânzătorului

A., consimțământul și semnătura lui.

În concluziile

raportului de expertiză criminalistică din 30 august 2012, întocmit de

Institutul Național de Expertize Criminalistice București-Laboratorul

Interjudețean de Expertize Criminalistice București, s-a arătat că toate

exemplarele contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 10 noiembrie 2003,

puse la dispoziție, au fost semnate la rubrica „ vânzător A." de titularul

acestora, respectiv reclamantul A. Pentru a reține această concluzie, expertul

a precizat că prin compararea semnăturilor contestate cu cele înaintate de

instanță, cu autor cert, s-au pus în evidența asemănări elocvente, precum :

caracteristicile execuție (grad de evoluție, presiune, viteză, calitatea

traseului), în coordonatele prezentate în cazul primei variantei a semnăturilor

de comparație și alcătuirea oferită de cea de-a doua variantă a semnăturilor de

referință, dar și asemănări privind particularități ale semnelor comparate,

printre care traseul curbiliniu de la baza aceluiași element, redat printr-o

mișcare dextrogira; poziționarea volutei majuscului „P" în partea dreaptă

a depasantei; redarea separată a minuscului „ a" de semnele grafice din

debutul semnăturilor, punctul de atac al literei fiind poziționat în

extremitatea dreapta din interiorul ovalului; tendința de înclinare a gramelor

unghiulare a literei „ n", cu terminația concava sau ușor liniară.

De asemenea,

expertul a precizat că asemănările prezentate se constituie într-o grupare de

mișcări stereotipe, deprinderi grafice individuale, care luate separat, deși nu

se regăsesc în totalitatea lor la fiecare semnătură de comparație, se

încadrează perfect în tabloul grafic oferit de semnăturile necontestate ale

reclamantului.

Având în

vedere că din probele administrate a rezultat că reclamantul A. a fost cel care

a semnat contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 10 noiembrie 2003,

dar și faptul că nu a fost invocată (și nici nu s-a dovedit) existența vreunui

viciu de consimțământ, prima instanță a reținut că reclamantul și-a manifestat

voința

de a încheia actul juridic contestat și că această manifestare de voință

întrunește toate cerințele prevăzute de lege pentru valabilitatea sa.

În ceea

ce privește mențiunea din contractul de vânzare-cumpărare, în sensul că

reclamantul A. a reprezentat-o la încheierea convenției și pe soția sa, B., în

baza procurii autentificate de notar K. la data de 10 noiembrie 2003 în Canada,

Vancover, prima instanță a constatat ca între înscrisurile înaintate de B.N.P.,

„F. și Asociații" și care au stat la baza încheierii contractului de

vânzare-cumpărare din 10 noiembrie 2003 nu se regăsește ți procura în discuție.

Cu toate acestea, chiar dacă s-ar reține că reclamantul A. a încheiat

contractul de vânzare-cumpărare fără acordul soției sale, încălcând, astfel,

disp. art. 35 alin. (2) teza a ll-a C. fam., potrivit căruia „ niciunul dintre

soți nu poate înstrăina și nu poate greva un teren sau o construcție, ce face

parte din bunurile comune, dacă nu are consimțământul expres al celuilalt

soț", sancțiunea ce ar putea interveni este nulitatea relativă a

convenției. Or, reclamanții au solicitat prin cererea de chemare în judecată

constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare pentru lipsa

totală a consimțământului și nu anularea acestuia pentru nerespectarea disp. art.

35 alin. (2) C. familiei. Mai mult, în motivarea cererii de chemare în judecată

și pe parcursul procesului, reclamanta B. nu a invocat faptul că soțul sau a

încheiat contractul de vânzare-cumpărare fără consimțământul său.

Nici

susținerile reclamanților referitoare la nulitatea contractului de

vânzare-cumpărare autentificat din 17 iulie 2008, pentru cauza ilicită, fiind

încheiat cu intenția de a le frauda interesele, nu au fost reținute. Astfel,

prin adresa din 12 mai 2011, B.NP., J." a înaintat, în copie,

împuternicirea în baza căreia L. a semnat în numele pârâtului C. contractul de

vânzare-cumpărare, dată în fațta notarului public din Statul Florida, Judy

Sadler, și purtând apostila prevăzută de Convenția de la Haga din 1961.

Înserarea

clauzei prin care notarul public care a procedat la autentificarea contractului

de vânzare-cumpărare era exonerat de răspundere în cazul desființării, din

orice cauză, a convenției, nu poate conduce la concluzia că încheierea

contractului de vânzare-cumpărare s-a făcut în frauda drepturilor

reclamanților. Mai mult, o astfel de clauză poate fi explicată și prin prisma

faptului că la momentul încheierii contractului, împotriva pârâtului C. fusese

emis mandat de arestare preventivă și se desfășurau cercetări pentru săvârșirea

mai multor infracțiuni. De asemenea, în lipsa altor probe, din împrejurarea că

pârâtul I. a înțeles să îi exonereze pe vânzători de

răspunderea

pentru evicțiune, nu rezultă că la încheierea contractului, părțile au urmărit

fraudarea intereselor reclamanților.

Împotriva

sentinței au declarat apel reclamanții

arătând

că în mod greșit s-a respins cererea de efectuare a unei contraexpertize

grafologice, că de fapt actul autentic defăimat a fost lipsit de consimțământul

unuia dintre vânzători, că a intrat în posesia imobilului ce a constituit

obiect al tranzacțiilor de vânzare - cumpărare și a achitat impozitele aferente

și că nu au semnat nici un act de vânzare -cumpărare către pârâții C. ȘI

D.

Prin Decizia

civilă nr. 429/A din 3 noiembrie 2014 Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă,

a admis apelul declarat de apelanții reclamanți B. și A. împotriva sentinței

civile nr. 2412 din 21 decembrie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția

a V-a civilă, în contradictoriu cu intimații pârâți I. E., C. și D.

A schimbat, în

parte, sentința în sensul că a admis, în parte, acțiunea.

A constatat

nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub din 2003

la B.N.P., F. și G. încheiat între reclamantul A. și pârâții C. și D. pentru

imobilul compus din construcție și 1.000 mp teren situat în oraș Voluntari,

județul Ilfov.

A respins, ca

neîntemeiat capătul de cerere privind constatarea nulității absolute a

contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 2008 la B.N.P., J., încheiat

de pârâții C. și D. și I. pentru același imobil.

Pentru a se

pronunța astfel, instanța de apel a reținut următoarele:

Prin

contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 2003 la B.N.P., F. și G.,

reclamanții au cumpărat de la pârâții C. și D. imobilul situat în oraș

Voluntari, sat Pipera, județul Ilfov compus din construcție și 1.000 mp teren.

Ulterior,

între aceleași părți contractante s-a încheiat un nou act de vânzare -

cumpărare, autentificat din 2003 la același birou notarial, din care reieșea că

reclamanții au revândut același imobil către pârâții C. ȘI D.

Actul de

mai sus a fost contestat de către reclamanți care au cerut să se constate

nulitatea sa absolută, susținând că nu au semnat documentul. Pentru acest motiv

în cauză s-a dispus efectuarea unei

expertize grafice din

care a rezultat că actul a fost semnat de către reclamantul A. (pag. 65-70 dosar fond vol. Il).

Cererea

de efectuare a unei contraexpertize, formulată de reclamanți a fost legal și

temeinic respinsă de prima instanță, motivat de faptul că expertul a indicat,

neechivoc, pe baza înscrisurilor necontestate depuse de către părți, că

semnătura de pe actul de vânzare-cumpărare autentificat din 2003 aparținea

reclamantului A. Și instanța de apel a reținut că aceste critici, formulate de

apelanți, sub acest aspect, sunt nefondate, motivat de argumentația tehnică a

expertului, bazată chiar pe înscrisurile depuse de părți.

În legătură

însă cu consimțământul celui de-al doilea vânzător, respectiv reclamanta B.,

s-a constatat că, din cuprinsul actului defăimat, reieșea că aceasta a

împuternicit pe reclamantul A., pe bază de procură autentificată la notar, să

semneze înstrăinarea. Dovada existenței procurii nu s-a realizat. Atât la prima

instanță cât și la cea de apel s-a solicitat arhivei notariale setul de documente

care au stat la baza încheierii actului din 2003, printre acestea nefiind

identificată și presupusa procură prin care reclamanta ar fi împuternicit pe

reclamant, soțul său, să înstrăineze imobilul.

Prima

instanță a apreciat că lipsa procurii semnifică o viciere a consimțământului

reclamantei vânzătoare. în opinia instanței de apel lipsa procurii echivalează

cu lipsa consimțământului la înstrăinare, condiție esențială prevăzută de art. 948

pct. 2 C. civ. pentru validitatea unei convenții.

Într-un al

doilea capăt de cerere, reclamanții au solicitat să se constate nulitatea

absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 2008 la B.N.P., J.

Prin acest act

pârâții C. ȘI D. au înstrăinat imobilul în litigiu, ulterior redobândirii

proprietății asupra acestuia, prin actul din 2003, constatat nul de instanța de

apel, către pârâtul I..

Reclamanții

au susținut că actul s-a încheiat în frauda intereselor lor, cu conivența celor

două părți contractante, în condițiile în care ei au dobândit posesia imobilului

și au achitat taxele și impozitele aferente acestuia.

Acest

capăt de cerere a fost respins.

S-a

constatat din actele depuse la dosar că deși au cumpărat imobilul în anul 2003,

reclamanții nu au procedat la publicitatea acestui fapt juridic în sensul

întabularii proprietății potrivit prevederilor prevăzute de Legea nr. 7/1996, legea

cadastrului și a publicității imobiliare.

În același

timp, potrivit adresei emise de Primăria Oraș Voluntari (pagina 60 dosar apel) reclamanții

nu au înregistrat tranzacția în

evidențele fiscale ale

autorității locale și, în pofida susținerilor lor, nici nu au achitat taxe și

impozite.

În aceste

condiții, s-a apreciat că pârâtul I. nu avea posibilitatea obiectivă de a

cunoaște o altă realitate a situației juridice a imobilului decât cea

prezentată și susținută prin probatoriu de către pârâții C.

și

D., prin extrasele de carte

funciară și adeverințele fiscale de la data încheierii tranzacției în anul

2008.

Împotriva acestei

decizii au declarat recurs atât reclamanții A. și B. cât și pârâta D.

I.

În recursul lor recurenții-reclamanți A.

și B. au adus următoarele critici deciziei recurate:

Hotărârea

instanței de apel a fost dată cu greșita aplicare a principiului „error

communis faci jus", fiind prezentă în situația subdobânditorului îndoiala,

ca stare de incertitudine care presupune cunoașterea imprecisă a realității, în

ce privește contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 2008 de B.N.P., J.

S-a

subliniat faptul că în contract nu au fost inserate clauzele standard privind

garanția pentru evicțiune și nici cea potrivit căreia imobilul este

proprietatea vânzătorilor, dar nici faptul că nu ar exista litigii cu privire

la respectivul imobil.

S-a mai arătat

că a fost inserată declarația cumpărătorului potrivit căreia acesta cunoștea

situația juridică a imobilului, recurenții-reclamanți arătând că prin aceasta

s-a intenționat ca răspunderea vânzătorului să fie cât mai mult diminuată în

situația evicțiunii, tocmai pentru ca ambele părți cunoșteau situația juridică

a imobilului.

II.

În recursul

său recurenta-pârâtă D., a adus următoarele critici deciziei recurate.

Hotărârea

instanței de apel este greșită în ce privește constatarea lipsei

consimțământului la încheierea contractului de vânzare-cumpărare autentificat din

10 noiembrie 2003.

Actul

respectiv a fost încheiat în fața notarului public, care a atestat faptul că

intimatul A. s-a prezentat în fața sa și a semnat exemplarele contractului de

vânzare-cumpărare.

Potrivit

art. 4 din Legea nr. 36/1995, actul notarial are forță probantă deplină

împotriva oricărei persoane, în ce privește mențiunile sale, iar constatările

personale ale notarului nu pot fi combătute decât prin procedura înscrierii în

fals.

Este nelegală

reținerea instanței de apel cu privire la lipsa consimțământului intimatei B.

pe motiv că nu s-a realizat dovada existenței procurii date de aceasta soțului

ei, A.

Consimțământul

acesteia a fost exteriorizat prin procura autentificată de notarul K. la data

de 10 noiembrie 2013 în Canada - Vancouver, procura fiind indicată în mod

expres în cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare.

Faptul

că printre actele comunicate de biroul notarial nu s-a regăsit, în formă

materială, procura respectivă, nu este de natură a duce la concluzia că nu a

existat consimțământul acesteia la înstrăinare.

Chiar

dacă s-ar admite că nu a existat procura dată de către B. soțului ei,

inexistența acesteia ar fi avut ca efect doar nulitatea relativă a contractului

din 2003, însă reclamanții au solicitat constatarea nulității absolute a

acestui act, partea care s-ar fi putut considera vătămată prin încheierea

acestui contract nesolicitând anularea respectivului contract.

Mai mult,

cererea privind nulitatea relativă a contractului din 2003, decurgând din

inexistența procurii date de B. ar fi prescrisă, potrivit art. 9 alin. (2) din

Decretul nr. 167/1958, deoarece contractul a fost perfectat la data de 10

noiembrie 2003, iar termenul de prescripție extinctiva a început să curgă după

18 luni, deci la data de 10 mai 2005, termen care s-ar fi împlinit în data de

10 mai 2008, ori cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la data de

28 august 2008.

Analizând

decizia recurată, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte a

constatat următoarele:

I.

În ce privește recursul

recurenților-reclamanți A. și B., criticile formulate nu pot fi reținute, recursul

urmând a fi respins, pentru următoarele considerente.

Recurenții-reclamanți

s-au referit la unele pretinse clauze standard ce ar trebui să figureze într-un

contract de vânzare-cumpărare, însă nu s-au referit la considerentele instanței

de apel, care a reținut că reclamații nu au făcut dovada întabulării dreptului

lor de proprietate în cartea funciară și nici înscrierea imobilului în

evidențele fiscale ale orașului Voluntari.

De asemenea,

recurenții-reclamanți nu au combătut, în niciun fel, considerentele instanței

de apel potrivit cărora cumpărătorul I. a fost dobânditor de bună-credință, el

verificând în registrele de publicitate imobiliară situația imobilului, precum

și evidențele Orașului Voluntari privind plata impozitelor și taxelor asupra

imobilului respectiv, evidențe din care reieșea faptul că pârâții C. ȘI D.

erau proprietarii imobilului respectiv.

II.

Recursul

formulat de către recurenta-pârâtă D. este fondat.

Astfel,

contractul de vânzare-cumpărare din 10 noiembrie 2003, a fost încheiat în fața

notarului public, or, potrivit art. 4 din Legea

nr.

36/1995, acesta are forță probantă deplină în ce privește mențiunile din

cuprinsul său, în speță, constatările personale ale notarului nefiind combătute

prin procedura înscrierii în fals.

În speță

avem de-a face cu o nulitate relativă, reclamanta B. fiind singura care ar

putea reclama faptul că a fost prejudiciată prin încheierea contractului, în

lipsa acordului său expres, însă trebuia să inițieze procedura înscrierii în

fals în ce privește constatările notarului, fapt ce nu s-a petrecut, fiind de

necontestat faptul că A. s-a prezentat la notar și a semnat toate exemplarele

contractului, după cum a constatat atât instanța de apel cât și prima instanță.

Prin urmare,

este nelegală concluzia instanței de apel, cu privire la faptul că nu ar fi

existat consimțământul soților A. și B. la încheierea contractului

autentificat din 2003, situație ce ar constitui un caz de nulitate absolută,

constatările personale ale notarului nefiind combătute prin procedura

înscrierii în fals, astfel încât consimțământul celor doi vânzători este

prezumat a fi valabil exprimată.

Ca atare, în

baza art. 312 alin. (1) și (3) raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta

Curte va admite recursul recurentei-pârâte D., va modifica decizia recurată, în

sensul că va respinge apelul reclamanților A. și B. declarat împotriva

sentinței civile nr. 2412 din 21 decembrie 2012 a Tribunalului București, secția

a V-a civilă.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de reclamanții A. și B., împotriva Deciziei civile

nr. 429/A din 3 noiembrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a

IV-a civilă.

Admite

recursul declarat de pârâta D. împotriva aceleiași decizii.

Modifică

decizia recurată, în sensul că respinge apelul reclamanților A. și B. declarat

împotriva sentinței civile nr. 2412 din 21 decembrie 2012 a Tribunalului

București, secția a V-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată,

în ședința publică, astăzi, 26 februarie 2015.