ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1723/2015

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Fondul și hotărârea instanței de fond: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buftea, secția civilă, sub nr. 3079/94/2008, reclamanții E.A. și E. (M.) M. au solicitat ca, în urma comparării de titluri, să se constate că titlul lor de proprietate, cu nr. 40350 din 31 iulie 1998 emis de Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Asupra Terenurilor din județul Ilfov, este mai caracterizat decât titlul pârâților P.A. și P.F. - contract de vânzare-cumpărare nr. 5309 din 12 octombrie 2005 autentificat la notarul public O.C.R. - și să-i oblige pe aceștia să le lase în deplina proprietate și liniștită posesie terenul în suprafața de 640 mp situat în strada G., nr. 68, Oraș Voluntari, județ Ilfov.

Totodată, au solicitat obligarea pârâților M.L., R.V., S.Ș.N., J.G.S. și M.M. să le lase în deplina proprietate și liniștită posesie terenul situat în strada G., nr. 68, orașul Voluntari, județul Ilfov, pe care aceștia îl ocupa în prezent fără niciun titlu. Prin cererea precizatoare formulată la 19 mai 2008, reclamanții au solicitat și evacuarea pârâților P.A., P.F., M.L., R.V., S.Ș.N., J.G.S. și M.M. din construcțiile amplasate pe terenul situat în strada G., nr. 68, Voluntari, Județul Ilfov. Prin cererea precizatoare formulată la 2 martie 2009, reclamanții pârâți au precizat valoarea imobilului ca fiind 662.592 lei. La data de 12 mai 2008, pârâții M.L., R.V., S.Ș.N. și M.M. au formulat întâmpinare și cerere reconvențională în contradictoriu atât cu reclamanții precum și cu pârâții P.A., P.F., I.I.

- în calitate de mandatar al lui B.F., cât și cu pârâții și paratele persoane juridice, Biroul Notarial Public N., Primăria Voluntari - Comisia Locala de Aplicare a Legii nr. 18/1991, Prefectura Județului Ilfov - Comisia de Aplicare a Legii nr. 18/1991, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate: a) nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 5.309 din 12 octombrie 2005 de B.N.P. "N.", încheiat între B.F., în calitate de vânzător, și P.A.

și P.F., în calitate de cumpărători ai imobilului situat în Voluntari, str. G. nr. 68, Județul Ilfov, compus din teren în suprafața de 600 mp și construcția edificată pe acesta, pentru cauză ilicită și fraudă la lege; b) nulitatea absolută parțială a ultimei poziții având nr. de tarla 32, parcela 639, în suprafață de 1972 mp, din titlul de proprietate nr. 40.350 din 31 iulie 1998, eliberat de Comisia Județeană Pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Asupra Terenurilor, Județ Ilfov; c) în conformitate cu dispozițiile art. 36 alin. (6) din Legea nr. 18/19991 republicată, atribuirea în proprietatea pârâților, în indiviziune, a terenului în suprafața de 1.972 mp, aflat în Voluntari, str. G. nr. 68, Județ Ilfov, pentru care reclamanții-pârâți nu au fost puși în posesie, în condițiile în care titlul eliberat acestora, nu se afla amplasat în zona la care face referire Sentința civilă nr. 2387 din 21 decembrie 1990, pronunțata de Judecătoria Sectorului Agricol Ilfov, în Dosarul civil nr. 2859/1990; d) să se constate că reclamanților pârâți E.A.

și E. (M.) M., le-a fost atribuit prin Sentința civilă nr. 2387 din 21 decembrie 1990, terenul în suprafață de 10.000 mp., situat în Voluntari, șos. Ș., nr. 122, SAI, deci, pe un alt amplasament și cu o suprafața mai mare cu aproximativ 2.000 mp., în care este inclusă în mod abuziv și suprafața de 1.972 mp., aflata în Voluntari, str. G., nr. 68, Județ Ilfov, teren pe care se află amplasate casele lor. Prin Sentința civilă nr. 1085 din 02 martie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 3079/94/2008, Judecătoria Buftea, secția civilă, a admis excepția necompetenței materiale, invocată de către reclamanții-pârâți și a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului București. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, sub nr. 14537/3/2009.

Prin cererea precizatoare la cererea reconvențională, formulată la data de 15 martie 2010, pârâții-reclamanți M.L., R.V., S.Ș.N. și M.M., au solicitat în contradictoriu cu reclamanții-pârâți E.A., și M.E. și cu pârâții I.I. mandatar al lui B.F., BNP N., Primăria Voluntari - Comisia Locală de Aplicare a Legii nr. 18/1991, Prefectura Județului Ilfov - Comisia Județeană de Aplicare a Legii nr. 18/1991, constatarea accesiunii imobiliare artificiale asupra construcțiilor edificate pe ternul în litigiu de către pârâții reclamanți. Analizând cu prioritate, conform art. 137 alin. (1) C. proc. civ., excepțiile invocate în cauză, Tribunalul: - a apreciat ca întemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului B.N.P.

"N." pe cererea reconvențională cu motivarea că cererea de constatare a nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 5.309 din 12 octombrie 2005 se judecă în contradictoriu cu părțile actului a cărui invalidare se urmărește, nu și în contradictoriu cu biroul notarului public care a instrumentat autentificarea, care nu dobândește calitatea de debitor în raportul juridic dedus judecății, astfel încât nu are calitate procesuală pasivă în cauză. - a apreciat ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților P.A., respectiv a moștenitorilor săi (P.R.Ș., P.F.A., P.D., P.N., P.E.C. conform certificatului de moștenitor 86/2008 și P.F., cu argumentul potrivit căruia calitatea procesuală pasivă a acestora este justificată în raport de primul capăt de cerere reconvențională, P.A.

fiind cumpărătorul din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 5309 din 12 octombrie 2005, a cărui nulitate se solicită, iar P.F. fiind potențială titulară a unui drept de coproprietate asupra bunului dobândit în timpul căsătoriei cu cumpărătorul P.A., potrivit dispozițiilor art. 3 C. fam. - a apreciat ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor Comisia de Aplicare a Legii nr. 18/1991 de pe lângă Primăria Voluntari, Comisia de Aplicare a Legii nr. 18/1991 de pe lângă Prefectura Județului Ilfov, calitatea procesuală pasivă a acestora fiind justificată în raport cu cel de-al doilea capăt din cererea reconvențională, având ca obiect constatarea nulității absolute a titlului de proprietate nr. 40350 din 31 iulie 1998 eliberat de Comisia Județeană Ilfov, eliberat în urma unei proceduri speciale instituite de art. 51 și următoarele din Legea nr. 18/1991, în care ambele pârâte au atribuții.

Prin Sentința civilă nr. 910 din 23 aprilie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, s-a respins, ca neîntemeiată, cererea principală astfel cum a fost precizată; s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului B.N.P. "N." și s-a respins cererea reconvențională împotriva acestui pârât ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților P.A.

(continuată de moștenitorii acestuia), P.F., Comisia de Aplicare a Legii nr. 18/1991 de pe lângă Primăria Voluntari, Comisia de Aplicare a Legii nr. 18/1991 de pe lângă Prefectura Județului Ilfov pe cererea reconvențională; s-a admis în parte cererea reconvențională formulată și completată și s-a constatat nulitatea absolută parțială a titlului de proprietate nr. 40350 din 31 iulie 1998 în ceea ce privește terenul în suprafață de 1972 mp situat în tarlaua 32, parcela 639, respectiv în ceea ce privește amplasamentul acestuia. Analizând probatoriul administrat în cauză, Tribunalul a reținut următoarele: Reclamanții E.A. și M. (fostă E.) E. sunt titularii dreptului de proprietate asupra terenului extravilan în suprafață de 1972 mp situat în județul Ilfov, localitatea Voluntari, tarlaua 32 parcela 639, în baza titlului de proprietate nr. 40350 din 31 iulie 1998 eliberat de Comisia Județeană Ilfov.

Astfel cum rezultă din fișa de punere în posesie, această suprafață de teren se încadrează la categoria extravilan, fânețe/arabil. Emiterea acestuia s-a făcut în baza Deciziei civile nr. 21 R din 21 ianuarie 1994 a Tribunalului București, secția a III-a civilă, prin care s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea reclamanților pentru terenul în suprafață de 1,2 ha situat în comuna Voluntari SAI, prin echivalent. Din raportul de expertiză topometrică întocmit de către expert F.R. rezultă că în prezent terenul în suprafață de 1972 mp situat în județul Ilfov, localitatea Voluntari, tarlaua 32 parcela 639 este ocupat de către pârâți astfel: - o suprafață de 603 mp situată Str. G., nr. 68 este deținută de pârâții M.L.

și R.V., pe teren fiind edificată o casă cu parter, în suprafață de 103 mp și o magazie de 19 mp. Anterior anului 1995, când pârâții menționați au intrat în posesia terenului, acesta a purtat numărul de parcelă 209 și este terenul care a fost ocupat încă din 1990 de B.F.; - o suprafață de 609 mp situat Str. G. nr. 68 este deținută de pârâta S.Ș.N., pe teren fiind edificată o casă nouă formată din parter, în suprafață de 97 mp, o casă veche consolidată în suprafață de 13 mp și o magazie de 8 mp. Anterior anului 1997, când pârâtei i-a fost deschis rol fiscal asupra terenului, acesta a fost deținut de către M.D., care a construit casa veche și magazia; - o suprafață de 273 mp teren cu ieșire la str. I.D.

(fostă L.), este deținută de pârâtul J.G.S. Această suprafață de teren face parte din terenul în suprafață totală de 600 mp, identificată anterior în Registrul Agricol ca fiind situată în parcela 287 atribuită în 1990 pârâtului J.G.S. pentru construirea unei case și asupra căruia pârâtului i-a fost constituit un drept de superficie prin Sentința civilă nr. 2821 din 25 mai 2007; - o suprafață de 487 mp teren cu ieșire la str. I.D. (fostă L.), este deținută de pârâtul M.M., pe teren fiind edificată o magazie de 30 mp Această suprafață de teren face parte din terenul în suprafață totală de 600 mp, identificată anterior în evidențele fiscale ca fiind situată în parcela 289, pentru care pârâtul M.M.

are deschis rol fiscal din anul 1991. Cu excepția pârâtului J.G.S. care este titularul unui drept de superficie asupra terenului, dobândit prin Sentința civilă nr. 2821 din 26 mai 2007 a Judecătoriei Buftea, pârâții nu dețin titluri de proprietate asupra parcelelor de teren deținute, ci sunt posesori, dobândind terenul în mod direct sau intermediat de la Primăria Voluntari care, după anul 1990, a dispus parcelarea terenului din zonă în parcele de aproximativ 600 mp și atribuirea acestora locuitorilor localității Voluntari în vederea edificării de locuințe. Analizând cu prioritate cererea având ca obiect constatarea nulității absolute parțiale a ultimei poziții având nr. de tarla 32, parcela 639, în suprafața de 1972 mp, din titlul de proprietate nr. 40.350 din 31 iulie 1998, Tribunalul a constatat-o întemeiată.

Astfel, potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 18/1991, în forma în vigoare la data emiterii titlului de proprietate al reclamanților "Stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor care se găsesc în patrimoniul cooperativelor agricole de producție se face în condițiile prezentei legi, prin reconstituirea dreptului de proprietate sau constituirea acestui drept". Tribunalul a constatat că prin Decizia civilă nr. 21 R din 21 ianuarie 1994 a Tribunalului București, secția a III-a civilă, s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea reclamanților E.A. și M. (fostă E.) E., pentru terenul în suprafață de 1,2 ha situat în comuna Voluntari SAI, prin echivalent, iar nu pe vechiul amplasament.

Tribunalul a avut în vedere în acest sens considerentele Judecătoriei SAI, respectiv faptul că terenul a fost atribuit cetățenilor comunei Voluntari în vederea construirii de locuințe, apreciind că reclamanții sunt îndreptățiți să primească teren în echivalent. Prin decizia menționată s-a recunoscut reclamanților un drept abstract la reconstituire, pe un teren echivalent ca suprafață și nu s-a dispus reconstituirea pe vechiul amplasament, întrucât acest teren nu se încadra în domeniul de aplicare al legii. Din declarația martorului M.S., care în perioada 1982 - 2009 a avut funcția de inspector cadastru în cadrul Primăriei Voluntari, rezultă că punerea în posesie a reclamanților nu s-a făcut în teren, întrucât terenurile asupra cărora urmau să fie puși în posesie reclamanții erau ocupate de construcții, fapt constatat personal de martor care l-a însoțit pe reclamantul E.A.

în teren, în timpul căutării de terenuri libere pe care să poată fi pus în posesie. Această modalitate de întocmire a procesului-verbal explică de ce în fișa de punere în posesie, această suprafață de teren a fost încadrată la categoria extravilan, fânețe/arabil, iar nu curți construcții, cum era situația reală a terenului. Tribunalul a reținut că terenul deținut de pârâți nu se afla la dispoziția Comisiei de aplicare a Legii nr. 18/1991, pentru a putea face obiectul reconstituirii în temeiul acestei legi.

Astfel, din adresa nr. 748.115.427/2008 emisă de Primăria Voluntari rezultă că la nivelul anului 1990, terenul în suprafață de 1972 mp situat în tarlaua 32 parcela 639 se afla în administrarea Centralei Cailor de Rasă, care ulterior a predat-o Primăriei Voluntari iar din adresa nr. 5921/3064 din 28 februarie 2011 emisă de Primăria Voluntari, rezultă că terenul face parte din suprafața de 40 ha transmisă Primăriei Voluntari în anul 1990 din administrarea Centrului Republican pentru Creșterea Cabalinelor. Acest aspect rezultă și din Sentința civilă nr. 2387 din 21 decembrie 1990 a Judecătoriei Sectorului Agricol Ilfov, prin care s-a dispus obligarea pârâtului Centrul Republican pentru Creșterea Cabalinelor să lase reclamanților în deplină proprietate și posesie terenul în suprafață de 10.000 mp situat în com.

Voluntari, șos Ș., reținându-se că acest teren a fost preluat în anul 1962 fără titlu. Că atât Sentința civilă nr. 2387 din 21 decembrie 1990, cât și Decizia civilă nr. 21R din 21 ianuarie 1994 a Tribunalului București privesc același drept al reclamanților, iar nu drepturi diferite, rezultă din faptul că în dosarul 2859/1990 reclamanții s-au întemeiat pe dreptul autorilor lor N.E. și M.N.E., dobândit în anul 1949 asupra unui teren în suprafață de 10.000 mp, iar în prezenta cauza s-au întemeiat pe același drept al autorilor lor, dobândit prin actul de vânzare-cumpărare 17.171 din 21 noiembrie 1949. Prin adresa nr. 2029 din 20 iulie 1992, reclamanților le-a fost adus la cunoștință de către Oficiul de Cadastru al Municipiului București faptul că terenul situat în com.

Voluntari, sos Ș. colț cu str. E.T., este proprietate de stat, în administrarea Primăriei Voluntari, conform Ordinului 26 T/1990 al Ministerului Agriculturii și Administrației. De asemenea din adresele nr. 4179 din 16 iunie 1992 și nr. 4861 din 08 iulie 1992 emise de Primăria Voluntari rezultă că în comuna Voluntari nu a existat CAP și că terenul solicitat de reclamanți este ocupat de construcții particulare. Din declarația martorului M.S., care în perioada 1982 - 2009 a avut funcția de inspector cadastru în cadrul Primăriei Voluntari, rezultă că în anul 1990 s-a procedat la efectuarea a aproximativ 1.000 de lotizări, de câte 600 mp, 700 mp, 1000 mp, care au fost atribuite locuitorilor din Comuna Voluntari, în vederea edificării de construcții, o parte dintre terenuri fiind atribuite celor care deja le foloseau.

Pentru construcțiile începute înainte de adoptarea Legii nr. 50/1991 sau pentru construcțiile în curs au fost obținute autorizații de construire iar pentru construcțiile începute după adoptarea Legii nr. 50/1991 au fost încheiate procese-verbale de contravenție, pe baza cărora posesorii și-au deschis rolul fiscal. Astfel, în privința terenului pârâtului J.G.S., Tribunalul a reținut că la 19 iunie 1990, acesta a formulat o cerere prin care solicita atribuirea unui teren în vederea construirii unei locuințe, fiind de acord cu atribuirea terenului în suprafață de 600 mp situat în parcela 287. Prin Sentința civilă nr. 2821 din 26 mai 2007, Judecătoria Buftea a recunoscut pârâtului J.G.S. un drept de superficie asupra terenului de 600 mp, reținându-se în considerente că în temeiul unei Convenții cu Primăria Voluntari, acesta a edificat cu bună-credință o construcție pe terenul atribuit.

În privința terenului deținut de pârâții M.L. și R.V., Tribunalul a reținut că acesta este terenul care a fost ocupat încă din 1990 de B.F., la data de 18 iunie 1990, B.F. formulând o cerere prin care solicita atribuirea unui teren în vederea construirii unei locuințe, fiind de acord cu atribuirea terenului în suprafață de 600 mp situat în parcela 209. În privința terenului deținut de pârâtul M.M., Tribunalul a reținut că potrivit adresei emise la 30 martie 2011 de către Primăria Voluntari, acesta a avut rol fiscal deschis din 22 noiembrie 1994 pentru teren în suprafață de 600 mp și construcție în suprafață de 194 mp La dosar există înscrisuri, din care rezultă că S.Ș.N. are rol fiscal din 1997 și J.C.

are rol fiscal din 1998. Prin Sentința civilă nr. 3.719 din 25 septembrie 1997 a Judecătoriei Buftea s-a reținut că M.V., autorul lui M.D., posesorul anterior al terenului deținut în prezent de S.Ș.N. este constructor de bună-credință al construcției constând din casă și anexe pe terenul de 600 mp situat în com. Voluntari, str. G. nr. 210, astfel cum rezultă din considerentele Sentinței civile nr. 1657/2002. De asemenea, la dosar au fost depuse procese-verbale de sancționare a contravențiilor întocmite conform Legii nr. 50/1991, pentru edificarea de către unii dintre pârâți de construcții neautorizate.

Tribunalul a apreciat că nu este relevantă data edificării construcțiilor, faptul că unele dintre ele au fost edificate după intrarea în vigoare a Legii nr. 18/1991 sau după emiterea titlului de proprietate al reclamanților, ci faptul că terenurile pe care au fost edificate construcțiile pârâților fuseseră atribuite în acest scop, al construirii de locuințe, astfel încât nu se mai aflau la dispoziția Comisiei de aplicare a Legii nr. 18/1991. Ca atare, fiind încălcate dispozițiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 18/1991, în forma în vigoare la data emiterii titlului de proprietate al reclamanților, se impune anularea parțială a titlului de proprietate nr. 40.350 din 31 iulie 1998 în ceea ce privește terenul în suprafață de 1972 mp situat în tarlaua 32, parcela 639, respectiv în ceea ce privește amplasamentul acestuia.

Dată fiind soluția dată acestui capăt de cerere reconvențional, soluția cererii principale astfel cum a fost completată, nu poate fi decât aceea de respingere, întrucât reclamanții nu pot opune pârâților un drept de proprietate valabil dobândit asupra terenului în litigiu și nu se pot prevala de dispozițiile art. 480 C. civ. În ceea ce privește capătul 1 din cererea reconvențională, având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 5.309 din 12 octombrie 2005 de B.N.P. "N.", Tribunalul a apreciat că se impune respingerea acestuia ca inadmisibil, în raport de autoritatea de lucru judecat a Sentinței civile nr. 1998 din 08 aprilie 2009 pronunțată în Dosarul nr. 529/94/2008 de Judecătoria Buftea, rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 957 din 29 iunie 2009 a Tribunalului București, prin care s-a admis cererea formulată de reclamanții M.L.

și R.V. împotriva pârâților B.F., P.F., P.R.Ș., P.F.A., P.D., P.N., V.E.C., constatându-se nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 5.309 din 12 octombrie 2005 de B.N.P. "N.". Tribunalul a apreciat că este întrunită tripla identitate cerută de art. 1201 C. civ., de părți, obiect și cauză, fiind nerelevantă formularea cererilor și în contradictoriu cu alte părți și oricum nu s-ar mai putea repune în discuție nevalabilitatea contractului, deja constatată și nici nu s-ar mai putea anula, fiind deja anulat.

În ceea ce privește capătul 3 din cererea reconvențională, având ca obiect atribuirea în proprietatea pârâților, în indiviziune, a terenului în suprafața de 1972 mp, tribunalul l-a apreciat ca inadmisibil, în conformitate cu dispozițiile art. 36 alin. (6) din Legea nr. 18/19991 republicată, potrivit căruia "atribuirea în proprietate a terenurilor prevăzute de alin. (2) - (5) se va face prin ordinul prefectului, la propunerea primăriilor, făcută pe baza verificării situației juridice a terenurilor", instanța neputându-se substitui în rolul și atribuțiile autorităților administrative menționate de textul legal. În ceea ce privește capătul 4 din cererea reconvențională, având ca obiect constatarea faptului că reclamanților pârâți le-a fost atribuit prin Sentința civilă nr. 2387/1990 teren pe un alt amplasament, tribunalul l-a apreciat ca inadmisibil, reținând că dispozițiile art. 111 C. proc.

civ. nu pot constitui temeiul constatării unor situații de fapt. În ceea ce privește cererea completatoare la cererea reconvențională având ca obiect constatarea dobândirii de către pârâții reclamanți a dreptului de proprietate asupra construcțiilor edificate pe terenul în suprafață de 1972 m.p, ca efect al accesiunii imobiliare artificiale, tribunalul l-a apreciat ca neîntemeiat. Potrivit art. 492 C. civ., proprietarul terenului prezumă a fi și proprietarul construcțiilor ori plantațiilor edificate pe teren. Or, pârâții reclamanți nu sunt proprietarii terenului pe care au fost edificate construcțiile, astfel încât nu se pot prevala de prezumția de proprietate instituită de art. 492 C. civ., nefiind deci îndeplinite condițiile pentru constatarea dobândirii dreptului de proprietate asupra construcțiilor ca efect accesiunii imobiliare artificiale.

Apelul și hotărârea instanței de apel: Pârâții-reclamanți M.L., R.V., S.Ș.N., J.G.S. și M.M., au formulat apel împotriva încheierii de ședință din 28 martie 2011, la care au renunțat prin cererea înregistrată la 15 aprilie 2013, Curtea făcând aplicarea dispozițiilor art. 246 C. proc. civ., renunțarea la soluționarea unei căi de atac fiind un act de dispoziție al părților. Apelanții-pârâți Comisia Locală de Aplicare a Legii nr. 18/1991 Voluntari și Primăria Voluntari, au formulat apel împotriva Sentinței civile nr. 910 din 23 aprilie 2012 pronunțată de Tribunalul București, solicitând casarea în tot a sentinței și rejudecarea, cu respingerea ca neîntemeiată a cererii reconvenționale. Reclamanții-pârâți E.A.

și E. (M.) E., au declarat apel solicitând schimbarea în parte a sentinței, în sensul admiterii acțiunii principale completate și respingerii ca neîntemeiat a capătului de cerere reconvențională referitor la constatarea nulității absolute parțiale a titlului de proprietate nr. 40.350 din 31 iulie 1998, în ceea ce privește terenul în suprafața de 1972 mp situat în tarlaua 32, parcela 639, cu cheltuieli de judecată. Apelanții pârâți-reclamanți M.L., R.V., S.Ș.N., J.G.S. și M.M. au formulat întâmpinare la apelul reclamanților prin care, răspunzând punctual criticilor, au solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

Curtea a constatat că apelurile împotriva Sentinței civile nr. 910 din 23 aprilie 2012 sunt întemeiate, urmând a fi admise, cu consecința schimbării în parte a hotărârii atacate, pentru următoarele considerente: Instanța de apel a constatat că dezbaterea în calea de atac se poartă asupra acțiunii principale în revendicarea terenurilor și evacuarea din construcții, precum și capătului din cererea reconvențională privind nulitatea absolută parțială a titlului de proprietate aparținând reclamanților-pârâți, nr. 40.350 din 31 iulie 1998 Toate părțile apelante invocă în ce privește constatarea nulității absolute parțiale a titlului de proprietate nr. 40.350 din 31 iulie 1998 (față de terenul în suprafața de 1972 mp situat în tarlaua 32, parcela 639, com.

Voluntari, județul Ilfov), existența autorității de lucru judecat, în raport de soluționarea aceleiași cereri, prin Sentința civilă nr. 3321 din 24 iunie 2011 a Judecătoriei Buftea, irevocabilă prin respingerea recursului de către Tribunalul București, secția a V-a civilă, prin Decizia nr. 1212/R din 27 aprilie 2012. Această hotărâre nu a fost avută în vedere de către prima instanță. În stabilirea triplei identități specifice puterii de lucru judecat, (art. 1201 C. civ.), nu interesează identitatea perfectă de părți, ci participarea în "aceeași calitate", în ambele cereri, de titulare ale drepturilor deduse judecății, interesând identitatea juridică a părților, iar nu identitatea lor fizică.

Obiectul judecății, ca element al autorității de lucru judecat, reprezintă atât pretenția formulată prin cerere, cât și dreptul subiectiv invocat. În ambele cereri de chemare în judecată aflate în comparație, scopul este reprezentat de constatarea nulității absolute parțiale a aceluiași titlu de proprietate, cererile urmărind aceeași finalitate. Tot astfel, cauza este fundamentul raportului juridic dedus judecății, respectiv temeiul juridic al cererii, în ambele procese fiind invocate dispozițiile art. 948, art. 949, art. 950, art. 966 C. civ., fiind fără relevanță caracterul principal sau reconvențional al cererii.

Prin urmare, constatând că acest aspect a făcut obiect al criticilor din ambele apeluri împotriva sentinței, Curtea va respinge capătul din cererea reconvențională, având ca obiect constatarea nulității absolute parțiale a Titlului de proprietate nr. 40.350 din 31 iulie 1998 în ceea ce privește terenul în suprafață de 1972 mp situat în T32, P639, față de autoritatea de lucru judecat ce operează în raport de Sentința civilă nr. 3321 din 24 iunie 2011 a Judecătoriei Buftea, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 1212/R din 27 aprilie 2012 a Tribunalului București, secția a V-a civilă. În această situație, a primirii excepției autorității de lucru judecat, Curtea constată că nu se mai impune analiza celorlalte motive de apel care vizau doar cererea reconvențională.

Asupra acțiunii principale, Curtea reține că, fiind verificată printr-o statuare judiciară anterioară și menținută valabilitatea titlului reclamanților, trebuie verificată măsura în care ocuparea imobilului revendicat, este conformă susținerilor reclamanților. Observând că pârâții-reclamanți menționați ocupă fără titlu imobilul proprietatea reclamanților-pârâți, Curtea a constatat că este întemeiată pretenția în revendicarea terenului și evacuarea construcțiilor, ca efect al dispozițiilor art. 480 și urm. C. civ. anterior. Făcând aplicarea dispozițiilor art. 296 C. proc. civ., în sensul admiterii apelurilor și schimbării în parte a hotărârii apelate, prin admiterea în parte a acțiunii principale completate, doar în privința pârâților-reclamanți M.L., R.V., S.Ș.N., J.G.S.

și M.M., menționați a ocupa imobilul în litigiu, Curtea a stabilit obligația acestora de a lăsa în deplină proprietate și liniștită posesie terenurile identificate în raportul de expertiză F.R., dispunând și evacuarea din construcțiile edificate pe terenul deținut de fiecare dintre aceștia fără titlu. A fost respinsă ca nefondată acțiunea în revendicarea terenului în suprafață de 640 mp situat în Voluntari, str. G., nr. 68, ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare, în contradictoriu cu intimații-pârâți P.A. (continuată de moștenitorii săi) și P.F. Au fost menținute restului dispozițiilor hotărârii atacate, care nu au făcut obiect al căii de atac. Recursul și considerentele instanței de recurs: Împotriva Deciziei nr. 51 A din 12 februarie 2014 au declarat recurs J.G.S., M.M., M.L.

și R.V. 1. În principal, recurenții au invocat nelegalitatea deciziei sub aspectul încălcării dispozițiilor imperative privitoare la taxa de timbru judiciar și au solicitat admiterea recursului și anularea apelului formulat de reclamanții pârâți, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, susținând că nu s-a timbrat la valoarea obiectului dedus judecății care la instanța de fond a fost evaluat la suma de 662.592 lei. Potrivit art. 2 lit. g) din Legea nr. 146/1997, la o realizare de drepturi de 662.592 lei, reclamanții pârâți aveau obligația timbrării pretențiilor cu taxa judiciară de timbru de 9.812 lei, neachitată nici la fond și nici în apel la valoare de jumătate. 2. O a doua critică vizează soluționarea eronată, cu încălcarea dispozițiilor art. 1201 C. civ., raportat la art. 166 C. civ., a excepției autorității de lucru judecat.

Susțin că obiectul și cauza celor două dosare sunt diferite. În Dosarul nr. 1.503/1994/2011 al Judecătoriei Buftea, învestirea instanței s-a făcut pentru constatarea nulității absolute parțiale a Titlului de Proprietate nr. 40.350/1998, având ca temei dispozițiile art. 948, 949, 950, 966 C. civ. Obiectul prezentei cauze îl reprezintă revendicarea imobiliară a reclamanților pârâți, reconvenționala întemeindu-se pe motivarea că acest teren nu se afla la dispoziția Comisiei de aplicare a Legii nr. 18/1991, pentru a putea face obiectul reconstituirii în temeiul acestei legi. Referitor la calitatea părților, în Dosarul nr. 1503/1994/2011 nu sunt părți P.F., P.E.C., P.D., P.F.A., P.R.Ș., P.N., moștenitorii defunctului P.A., precum și B.F., care însă sunt părți în prezenta cauză.

3. Tot ca motiv de nelegalitate, recurenții mai susțin că instanța de apel a nesocotit dispozițiile legii fondului funciar și că instanța de fond, în mod temeinic și legal, a concluzionat că, potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 18/1991, în forma în vigoare la data emiterii TP nr. 1350 din 31 iulie 1998, stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor care se găsesc în patrimoniul cooperativelor de producție, se face în condițiile prezentei legi, prin reconstituirea dreptului de proprietate sau constituirea acestui drept, că prin Decizia civilă nr. 21 din 21 ianuarie 1994 a Tribunalului București, s-a dispus constituirea dreptului de proprietate în favoarea reclamanților E.A.

și M. (fosta E.) E. pentru terenul în suprafața de 1,2 ha, situat în Comuna Voluntari, prin echivalent, iar nu pe vechiul amplasament, respectiv că terenul în discuție a fost atribuit cetățenilor Comunei Voluntari în vederea construirii de locuințe, încât acest teren nu se încadra în domeniul de aplicare Legii nr. 18/1991, că punerea în posesie a reclamanților nu s-a făcut în teren, întrucât tenurile asupra cărora urmau să fie puși în posesie erau ocupate de construcții, că există consemnări eronate asupra categoriei de folosință a terenurilor (în fișa punere în posesie terenul a fost încadrat la categoria extravilan, fânețe/arabil, în timp ce categoria reală a terenului este intravilan - curți/construcții).

Recurenții mai susțin că terenul deținut de pârâți nu se afla la dispoziția Comisiei de aplicare a Legii nr. 18/1991, pentru a putea face obiectul reconstituirii în temeiul acestei legi, că era proprietate de stat preluat de Primărie în 1990 din administrarea Centralei Cailor de Rasă, că a fost atribuit cetățenilor pentru construcția de locuințe, că acestea au fost edificate și că la data emiterii titlului de proprietate reclamanților existau aceste construcții.

Astfel, apreciază că se impunea anularea parțială a TP nr. 4035 din 31 iulie 1998, în ceea ce privește terenul în suprafață de 1972 mp, situat în tarlaua 32, parcela 639, respectiv în ceea ce privește amplasamentul acestuia și, pe cale de consecință, soluția cererii principale, astfel cum a fost completată, nu poate fi decât aceea de respingere, întrucât intimații reclamanți pârâți nu le pot opune un drept de proprietate valabil dobândit asupra terenului în litigiu și aceștia nu se pot prevala de dispozițiile art. 480 C. civ. Primăria Voluntari - Comisia de aplicare a legii fondului funciar a depus întâmpinare la data de 27 martie 2015, prin care a solicitat suspendarea judecății recursului de față până la soluționarea dosarului nr. 2484/94/2012 al Judecătoriei Buftea având ca obiect anularea parțială a titlului de proprietate al reclamanților pentru suprafața de 900 mp, înstrăinată de aceștia către F.A.

și F.M., M.C., și M.M. și P.B. - cerere respinsă prin încheierea din 6 mai 2015 cu motivarea că nu există suprapunere între terenurile ce fac obiectul litigiului de față și cele ce fac obiectul dosarului nr. 2484/94/2012. Intimații reclamanți pârâți E. au depus întâmpinare, la data de 26 martie 2015, prin care au arătat că instanța de apel a soluționat corect excepția autorității de lucru judecat și că la pct. 3 din recurs, recurenții nu critică decizia din apel, ci susțin considerentele instanței de fond. Recurenții pârâți au depus concluzii scrise la 18 iunie 2015 prin care susțin argumentele din cererea de recurs. Recursul este fondat pentru următoarele considerente: 1. Motivul de nelegalitate referitor la încălcarea dispozițiilor legale privitoare la timbrarea apelului este fondat însă soluția nu poate fi cea solicitată de recurenți, aceea de modificare a soluției în sensul anulării apelului ca netimbrat.

Instanța de control judiciar nu poate modifica soluția în sensul anulării acțiunii/respectiv apelului pentru netimbrarea corespunzătoare în faza procesuală anterioară dacă instanța a trecut peste excepția de netimbrare și a pronunțat soluția pe fond sau pe orice altă excepție în afară de taxa de timbru.

În apel sau recurs instanța nu poate decât să constate că în etapa procesuală anterioară nu s-a achitat corespunzător taxa de timbru și să dea în debit partea căreia îi revenea obligația de timbrare pentru taxa neplătită, potrivit dispozițiilor art. 20 alin. (5) din Legea nr. 146/1997 reactualizată, așa cum corect a susținut și apărătorul intimaților reclamanți - pârâți (În situația în care instanța judecătorească învestită cu soluționarea unei căi de atac ordinare sau extraordinare constată că în fazele procesuale anterioare taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, va dispune obligarea părții la plata taxelor judiciare de timbru aferente, dispozitivul hotărârii constituind titlu executoriu.

Executarea silită a hotărârii se va efectua prin organele de executare ale unităților teritoriale subordonate Ministerului Finanțelor Publice în a căror rază teritorială își are domiciliul sau sediul debitorul, potrivit legislației privind executarea silită a creanțelor bugetare.)( lege aplicabilă litigiului potrivit art. 55 din O.U.G. nr. 80/2013). Curtea reține că, în raport de valoarea obiectului cererii, reclamanții aveau obligația de a achita o taxă de timbru de 5368 lei, potrivit art. 2 lit. g) rap. la art. 11 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 reactualizată și că aceștia au achitat o taxă de timbru de 5115 lei, urmând ca reclamanții să fie dați în debit cu 253 lei.

Cum însă față de celelalte motive de recurs soluția este de casare cu trimitere pentru rejudecarea apelului, deci o decizie intermediară, instanța de apel, în rejudecare va trebui să pună în vedere apelanților reclamanți să achite diferența de taxă de timbru, respectiv suma de 253 lei, aceeași instanță urmând a verifica și dacă în instanța de fond taxa de timbru a fost legal achitată, referirea recurenților în recursul lor fiind făcută și la taxa de timbru de la fond. 2. Curtea constată că motivul de nelegalitate referitor la nesocotirea dispozițiilor art. 1201 C. civ., raportat la art. 166 C. civ. nu poate fi primit, apărările din întâmpinare ale intimaților reclamanți-pârâți fiind pertinente.

Dispozițiile art. 166 C. civ. de la 1864, au fost abrogate prin Decretul nr. 32/1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei și a Decretului privitor la persoanele fizice și persoanele juridice și oricum nu ar putea fi incidente speței referindu-se la cererile de nulitate a căsătoriei. Problema care se pune în speță se referă la soluționarea excepției autorității de lucru judecat, prin prisma dispozițiilor art. 1201 C. civ. de la 1864 (aplicabil speței). În ce privește identitatea de obiect a celor două cereri ce au constituit judecata Dosarelor nr. 1503/1994/2011 al Judecătoriei Buftea și nr. 14537/3/2009 al Tribunalului București (dosarul de față), Curtea apreciază că obiectul se raportează, nu la acțiunea principală din dosarul curent ce are ca obiect revendicare, ci la cererea reconvențională din același dosar.

În Dosarul nr. 1503/1994/2011 al Judecătoriei Buftea obiectul acțiunii l-a constituit constatarea nulității absolute parțiale a Titlului de Proprietate nr. 40.350/1998 în ce privește terenul în suprafața de 1972 mp. În cererea reconvențională din dosarul de față, capătul 2 are ca obiect constatarea "nulității absolute parțiale a ultimei poziții având nr. de tarla 32, parcela 639, în suprafața de 1972 mp, din titlul de proprietate nr. 40.350 din 31 iulie 1998, eliberat de Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor, Județ Ilfov". Deci obiectul celor două cereri este identic, fiind întrunită una dintre condițiile autorității de lucru judecat prevăzute de art. 1201 C. civ.

de la 1864. Nu are relevanță că cele două cereri s-au făcut ca cereri principale sau ca cereri incidentale (formulate în cadrul unui proces în curs de desfășurare) sau că a doua acțiune are mai multe capete de cerere deoarece fundamentul autorității de lucru judecat rezidă în necesitatea de a se da eficiență hotărârii judecătorești definitive și de a se evita o nouă judecată asupra aceleiași chestiuni litigioase, hotărârea fiind prezumată a fi conformă cu adevărul - res iudicata pro veritate habetur. În ce privește cauza celor două cereri, Curtea apreciază ca neîntemeiate susținerile recurenților potrivit cărora prima judecată a avut ca temei dispozițiile art. 948, 949, 950, 966 etc. C. civ.

(care se referă la condițiile de validitate ale contractului) iar cauza de față are ca temei faptul că terenul în litigiu nu se afla la dispoziția Comisiei de aplicare a Legii nr. 18/1991, pentru a putea face obiectul reconstituirii în temeiul acestei legi Cauza rezidă în fundamentul juridic al acțiunii și se materializează în situația de fapt calificată juridic. Conceptul de cauză nu trebuie raportat doar la temeiul juridic al acțiunii întrucât identitatea de cauză implică existența unei identități de fapt și de reguli de drept aplicabile. În acțiunea ce a făcut obiectul dosarului nr. 1503/1994/2011 al Judecătoriei Buftea reclamanții nu au indicat niciun temei juridic ci au invocat faptul că pe terenuri erau edificate construcții, că aceste terenuri au fost atribuite de primărie în 1990 pentru edificarea de locuințe, încât acestea nu puteau fi atribuire reclamanților.

Abia în recurs recurenții reclamanți au invocat dispozițiile art. 948, 949, 950, 966 etc. C. civ. (care se referă la condițiile de validitate ale contractului fiind deci inaplicabile față de situația de fapt invocată). În cauza de față (Dosarul nr. 14537/3/2009 al Tribunalului București), pârâții reclamanți au invocat în esență același lucru și anume că terenul în litigiu nu se afla la dispoziția Comisiei de aplicare a Legii nr. 18/1991, pentru a putea face obiectul reconstituirii în temeiul acestei legi, fiind ocupat de construcții, terenurile fiind atribuite de autoritatea locală în vederea construirii de locuințe în anul 1990, indicându-se ca temei juridic art. 8 din Legea nr. 18/1990. Curtea apreciază că și sub acest aspect este întrunită condiția autorității de lucru judecat.

Curtea apreciază că instanța de apel a constat în mod corect că este îndeplinită și cea de-a treia condiție a autorității de lucru judecat: identitatea de părți. Curtea constată că aceleași persoane au avut calitatea de părți în ambele cereri, atât în cererea principală din Dosarul nr. 1503/1994/2011 al Judecătoriei Buftea cât și în cererea reconvențională - capătul 2 al cererii - din Dosarul nr. 14537/3/2009 al Tribunalului București: reclamanți M.L., R.V., S.Ș.N. și M.M. iar pârâți reclamanții E.A. și E. (M.) M. și comisiile de aplicare a legii fondului funciar. Familia P. precum și B.F.

și Notar Public N. sunt părți doar în cererea principală din dosarul de față, adică în acțiunea în revendicare, (Fam P.) respectiv în capătul 1 din cererea reconvențională având ca obiect constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare dintre B. și P. autentificat de notariatul Public N. Faptul că a doua cerere de chemare în judecată are mai multe capete de cerere și mai mulți pârâți, corespunzătoare fiecărui capăt distinct, nu înlătură identitatea de părți față de ceea ce s-a judecat în primul dosar. 3. Motivul de nelegalitate întemeiat pe aplicarea eronată a dispozițiilor Legii fondului funciar, care se încadrează în motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. de la 1864, este fondat. În ce privește acest motiv, apărarea intimaților reclamanți pârâți potrivit căreia nu se indică critici de nelegalitate nu poate fi primită, încât nu se justifică aplicarea sancțiunii prevăzute de art. 306 alin. (1) C. proc. civ. Recurenții critică modul în care instanța de apel a făcut aplicarea dispozițiilor legii fondului funciar folosindu-se în principal de argumentele instanței de fond. Deși constată că pârâții au primit terenurile de la Primăria Voluntari în anul 1990, că au edificat pe ele construcții - case de locuit - în anii 1990 - 1991, instanța de apel concluzionează, la pag. 17 parag. 2 din hotărâre, că aceștia ocupa terenurile fără titlu și comparând titlul reclamanților cu lipsa de titlul a pârâților, constată întemeiată pretenția de revendicare a acestora.

Astfel, soluția instanței de apel se bazează pe ignorarea dispozițiilor Legii fondului funciar care, la art. 23 alin. (1), (2) și (4), art. 24 alin. (1) și art. 36 alin. (1), (2) și (4), (astfel cum era în vigoare la data emiterii titlului de proprietate al reclamanților) recunosc un drept de proprietate, constituit ope legis, în favoarea constructorului locuinței pentru terenul aferent casei de locuit și construcțiilor gospodărești anexe. Instanța de apel nu s-a preocupat pentru a stabili acest drept, în raport de dispozițiile legale aplicabile, după cum zona a fost sau nu cooperativizată ori terenul era proprietate de stat (situație ce urmează a fi stabilită pe bază de probe) el fiind relativ distinct după cum terenurile atribuite au fost proprietatea cooperativelor sau a statului.

Față de aceste considerente, Curtea apreciază fondat recursul pârâților reclamanți, urmând să-l admită și, în temeiul art. 312 alin. (3) teza ultimă, să caseze hotărârea cu trimitere pentru rejudecare la instanța de apel. Astfel, instanța de apel, după administrarea probelor necesare în ceea ce privește regimul juridic al terenurilor la data intrării în vigoare a fondului funciar, va stabili dacă titlul pârâților reclamanți este valabil, în raport de dispoziția legală aplicabilă [art. 23 alin. (1), (2) și (4), art. 24 alin. (1) și art. 36 alin. (1), (2) și (4) din Legea nr. 18/1990], urmând a verifica ulterior care dintre titluri este mai caracterizat, cel al reclamanților sau cel al pârâților.

Nu poate fi primită susținerea recurenților că titlul lor, care se întemeiază de fapt pe lege, justifică soluția de anulare a titlului reclamanților, cererea de constatare a nulității fiind respinsă pe autoritate de lucru judecat pentru argumentele expuse anterior. Față de autoritatea de lucru judecat, în cauză, singura posibilitate pe care o are instanța este de a verifica care dintre titluri este mai caracterizat și de a da eficiență titlului care este cel mai bine caracterizat, în condițiile art. 480 C. civ., ținând seama de toate argumentele recurenților din cererea de recurs. 4. Motivul de nelegalitate ridicat din oficiu de către instanță și pus în discuția părților cu ocazia cuvântului pe fond, privitor la nemotivarea soluției de evacuare a pârâților din construcțiile ce constituie locuințele lor este de asemenea fondat.

Instanța de apel dispune evacuarea pârâților reclamanți din construcțiile edificate de aceștia fără a motiva în vreun fel admiterea acestui capăt de cerere, ceea ce atrage incidența motivului de recurs reglementat de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., prin raportare la dispozițiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Apărarea avocatului intimaților reclamanți pârâți potrivit căreia evacuarea este motivată la filele 17 - 19 din decizie nu este susținută de considerentele instanței de apel. Motivarea vizează numai capătul de cerere privind revendicarea terenurilor. Aceeași este situația și pentru evacuarea pârâtului J. de pe teren deși reține că are constituit un drept de superficie pe teren constituit prin sentința nr. 2821/2007 a Judecătoriei Buftea.

În drept, potrivit art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă "motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților". Motivarea hotărârii judecătorești, ca garanție a procesului echitabil reglementat de articolul 6 par. 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, trebuie realizată într-o manieră clară și coerentă, fiind indispensabilă pentru controlul exercitat de jurisdicția ierarhic superioară și constituind, printre altele, o garanție împotriva arbitrarului pentru părțile litigante, întrucât le furnizează dovada că cererile și mijloacele lor de apărare au fost serios examinate de judecător.

Față de toate argumentele expuse și față de necesitatea administrării de probe noi care să conducă la stabilirea titlului în baza cărora pârâții reclamanți dețin terenurile aferente construcțiilor de locuit edificate de ei și față de necesitatea motivării soluției de evacuare, Curtea, în temeiul art. 312 alin. (3) teza finală, rap. la art. 313 și art. 314 C. proc. civ., va casa în totalitate decizia recurată și va trimite cauza, pentru rejudecare, Curții de Apel București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâții J.G.S., M.M., M.L. și R.V. împotriva Deciziei nr. 51 A din 12 februarie 2014 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Casează decizia recurată și trimite cauza, pentru rejudecare, Curții de Apel București. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 iunie 2015. Procesat de GGC - GV