ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3092/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 1184 din 10 iunie

2011, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis cererea completată

formulată de reclamanta K.E., în contradictoriu cu pârâții G.S.M.R. și G.S.F.,

a anulat contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 834 din 07

aprilie 2008 de BNP V.B., a obligat pârâții să restituie reclamantei prețul de

210.000 euro în echivalent lei la data plății, obligându-i totodată și la plata

cheltuielilor de judecată în cuantum de 21.916 RON.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut că, reclamanta a cumpărat, prin contractul

autentificat sub nr. 84 din 07 aprilie 2008 la BNP V.B., un teren intravilan

din orașul V., sat P., județul Ilfov, tarlaua 18, parcela 404, împreună cu cota

de 87,5 mp din drumul de acces de la pârâții G.S.M.R. și G.S.F., care, la

rândul lor, îl cumpăraseră în anul 2003 de la soții H.A.C. și H.M., aceștia

dobândindu-l de la G.G. și G.M.C.A., care au stăpânit terenul în baza titlului

de proprietate nr. 43307 din 14 iunie 1999 emis în baza Legii nr. 18/1991.

Acest titlu de

proprietate al primului proprietar, emis conform Legii nr. 18/1991, a fost

contestat, împreună cu alte titluri, de către o terță persoană - S.I.M., care

pretinde că este îndreptățit la reconstituirea dreptului de proprietate, în

cadrul dosarului nr. 9169/42/2006 al Judecătoriei Buftea, solicitându-se

anularea titlului emis pe numele primului vânzător - G.G. și G.M.C.A.

Dosarul nr.

9169/42/2006 al Judecătoriei Buftea se află în curs de soluționare, ca urmare a

casării cu trimitere dispusă prin Decizia civilă nr. 56 din 13 ianuarie 2009 a

Tribunalul București, secția a IV-a civilă, litigiul fiind introdus pe rolul

instanțelor în anul 2006, anterior contractului în cauză.

Tribunalul a apreciat

că, deși pârâții vânzători nu sunt direct implicați în procesul aflat pe rolul

Judecătoriei Buftea, totuși, calitatea bunului de a nu face obiectul niciunui

litigiu a fost hotărâtoare pentru cumpărători la data achiziției, aspect care

reiese din împrejurarea că această chestiune a făcut obiectul unei clauze

distincte a contractului prin care vânzătorii își asumau răspunderea pentru

inexistența litigiului, de unde rezultă că și aceștia cunoșteau sau trebuiau să

cunoască importanța acestei împrejurări pentru cumpărători.

Reținând caracterul

determinant pentru încheierea contractului al elementului asupra căruia

reclamanta s-a aflat în eroare - existența unui litigiu privitor la teren și,

prin urmare, faptul că exercițiul acțiunii în anulare pentru eroare nu este

abuziv, că acțiunea a fost introdusă în termenul de prescripție și de către

persoana vătămată prin eroare, în temeiul art. 953 - 954 C. civ., a fost admisă

cererea, anulat contractul și obligați pârâții să restituie reclamantei prețul

primit.

Împotriva acestei

sentințe au formulat apel pârâții G.S.M.R. și G.S.F. criticând-o pe motive de

nelegalitate și netemeinicie.

Curtea de Apel

București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de Familie, prin

Decizia civilă nr. 334/A din 1 octombrie 2012 a respins ca nefondat apelul

formulat de pârâții G.S.M.R. și G.S.F.

Pentru a decide

astfel, Curtea a constatat că tribunalul a făcut o corectă aplicare a

instituției nulității relative, respectiv a erorii viciu de consimțământ,

apreciind că cele două condiții ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru ca

falsa reprezentare a realității la încheierea unui act juridic civil să aibă

valoare de viciu de consimțământ se regăsesc în prezenta cauză. Respectiv

elementul asupra căruia a căzut falsa reprezentare - caracterul terenului

obiect al vânzării de a nu fi obiect al unui litigiu - a fost determinant

pentru încheierea actului, apelanta subliniind de la momentul promovării

acțiunii că dacă ar fi cunoscut existența litigiului nu ar fi încheiat actul și

cum vânzarea este un act bilateral apelanții știau că elementul afectat de

nulitate relativă este hotărâtor pentru încheierea convenției.

Împotriva acestei

decizii, în termen legal, pârâții G.S.F. și G.S.M.R. au declarat recurs,

întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ., solicitând admiterea

recursului, casarea deciziei recurate, admiterea apelului și schimbarea

sentinței, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.

Criticile aduse

deciziei atacate se referă în esență la faptul că, instanța de apel a încălcat

formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de dispozițiile art.

105 alin. (2) C. proc. civ., în ceea ce privește tardivitatea formulării

cererii completatoare, sens în care, recurenții apreciază că au fost încălcate

dispozițiile art. 132 C. proc. civ. și principiul respectării dreptului la

apărare.

În argumentarea

motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

recurenții susțin că, s-a reținut de către instanțele anterioare faptul că

eroarea asupra substanței obiectului convenției atrage nulitatea actului, în

condițiile art. 954 alin. (1) C. civ., în cauză, făcându-se o greșită aplicare

a acestor dispoziții legale, prin reținerea ca motiv de nulitate a caracterului

de bun litigios al imobilului ce face obiectul contractului încheiat între

părți.

Tot în susținerea

acestui motiv de recurs, recurenții apreciază că lipsa calității de proprietar

a vânzătorului la data încheierii actului și nu existența unui litigiu, ca în

speța de față, este considerată de doctrină și jurisprudență, în mod constant,

eroare viciu de consimțământ.

În acest sens,

consideră că în cauză nu a operat eroarea viciu de consimțământ, întrucât, la

data încheierii actului, a sesizării instanței, ca de altfel nici în prezent,

titlul recurenților nu este desființat și nici măcar contestat, aceștia având

calitatea de proprietari ai imobilului vândut către reclamantă, nefiind

altcineva proprietarul lucrului vândut, astfel că, nu poate fi vorba de eroare

viciu de consimțământ.

Analizând criticile

aduse deciziei atacate în raport de temeiurile de drept invocate, Înalta Curte

constată că acestea sunt nefondate urmând ca recursul declarat de pârâții

G.S.F. și G.S.M.R. să fie respins, pentru următoarele considerente:

Prima critică face

trimitere la motivul prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., potrivit căruia

hotărârea este nelegală dacă încalcă formele procedurale prevăzute de art. 105

alin. (2) C. proc. civ.

În argumentarea

acestui motiv de recurs, recurenții susțin că instanța de apel nu a reținut

tardivitatea formulării cererii completatoare, fiind încălcate dispozițiile

art. 132 C. proc. civ. și principiul respectării dreptului la apărare, critică

care, însă nu poate fi reținută întrucât această excepție nu a fost invocată,

în condițiile art. 115 și 132 C. proc. civ., astfel că, nu va mai putea fi

invocată în cursul judecății, afară de excepțiile de ordine publică, potrivit

art. 136 C. proc. civ.

Această excepție a

fost corect soluționată de instanța de apel, având în vedere că, pârâții nu au

invocat tardivitatea completării cererii introductive de instanță la termenul

din 27 mai 2011, în condițiile art. 132 C. proc. civ., iar față de caracterul

dispozitiv al normei cuprinse în art. 132 alin. (1) C. proc. civ., privitoare

la momentul până la care reclamanta își putea modifica cererea, apelanții aveau

posibilitatea să invoce încălcarea ei până la prima zi de înfățișare ce a urmat

săvârșirii neregularității.

În acest sens s-a

reținut din practicaua sentinței apelate că apelanții nu au invocat

tardivitatea completării acțiunii, astfel că aceștia nu mai pot invoca pe calea

apelului sau a recursului această excepție, intervenind sancțiunea decăderii,

astfel că, în cauză nu se poate reține încălcarea dreptului la apărare pe acest

aspect.

Prin al doilea motiv

de recurs, recurenții au invocat faptul că hotărârea pronunțată este lipsită de

temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. În

sprijinul acestui motiv, prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenții

s-au referit la încălcarea prevederilor art. 954 alin. (1) C. civ.

Critica este

nefondată, întrucât, în speță este vorba despre error in substantiam, constând

în faptul că, la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare,

autentificat sub nr. 834/2008, reclamanta s-a aflat în eroare cu privire la existența

litigiului asupra terenului ce face obiectul contractului, iar recurenții și-au

asumat, pe propria răspundere, garanția inexistenței vreunui litigiu, aspect

care a determinat-o pe reclamantă să cumpere terenul în cauză.

Astfel, eroarea viciu

de consimțământ în prezenta cauză a constituit-o falsa reprezentare a

realității cu privire la calitățile substanțiale ale obiectului contractului de

vânzare, respectiv ca terenul să nu fie obiect al vreunui litigiu, iar

substanța obiectului actului este constituită din calitățile în lipsa cărora

cumpărătoarea n-ar fi făcut contractul dacă ar fi cunoscut această lipsă,

fiindcă la încheierea convenției reclamanta a avut în vedere calitatea

terenului de a nu fi obiect al vreunui litigiu și a reprezentat condiția esențială

a declarației de voință consemnată expres în contract și asupra căreia pârâții

au garantat.

În acest context, se

reține că cele două instanțe au făcut o corectă aplicare a instituției

nulității relative respectiv a erorii viciu de consimțământ, apreciind că cele

două condiții ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru ca falsa reprezentare a

realității la încheierea unui act juridic civil să aibă valoare de viciu de

consimțământ se regăsesc în prezenta cauză, respectiv elementul asupra căruia a

căzut falsa reprezentare - caracterul terenului obiect al vânzării de a nu fi

obiect al unui litigiu - a fost determinant pentru încheierea actului,

reclamanta menționând că dacă ar fi cunoscut existența litigiului nu ar fi

încheiat actul, în acest sens, părțile formulând o clauză distinctă în

contract, prin care vânzătorii și-au asumat răspunderea pentru inexistența

litigiului.

Așa fiind, se

constată că, instanța de apel a analizat și a răspuns tuturor criticilor

formulate, în cauză neexistând motive de nelegalitate, astfel încât, în temeiul

dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de pârâții

G.S.F. și G.S.M.R. va fi respins ca nefondat, iar în temeiul art. 274 din

același cod, recurenții vor fi obligați, în solidar să-i achite intimatei-reclamante

K.E. suma de 6.750 RON cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat,

potrivit chitanței aflate la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de pârâții G.S.F. și G.S.M.R. împotriva Deciziei civile nr.

334/A din 1 octombrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a

III-a civilă, și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă

recurenții-pârâți G.S.F. și G.S.M.R. să-i achite intimatei-reclamante K.E. suma

de 6.750 RON cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 8 octombrie 2013.

Procesat de GGC - GV