ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1406/2014

Asupra cauzei civile de

față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului

București, secția a IV-a civilă, la data de 8 iunie 2010, astfel cum a fost precizată

și restrânsă succesiv la 31 mai 2011, la 20 decembrie 2011 și la 16 februarie 2012,

reclamantul A.D.G. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Primăria Voluntari prin

Primar, soluționarea pe fond a notificării înregistrate sub nr. 224/2002 prin acordarea

de măsuri reparatorii cu privire la terenul în suprafață de 3759 mp din fosta parcelă

304 a comunei P., situat în punctul denumit „țarina satului P. comuna T.-D.” și

obligarea pârâtei să emită o dispoziție în acest sens.

Prin sentința civilă

nr. 882 din 20 aprilie 2012, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă,

s-a admis acțiunea restrânsă formulată de reclamantul A.D.G., s-a constatat că reclamantul

are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent constând în despăgubiri în condițiile

legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor

preluate în mod abuziv, cu privire la terenul în suprafață de 3759 mp din fosta

parcelă 304 a comunei P., situat în punctul denumit „țarina satului P. comuna T.-D.”

și a fost obligat pârâtul să emită o dispoziție prin care să propună acordarea de

măsuri reparatorii reclamantului.

Împotriva sentinței a

declarat apel pârâta Primăria Voluntari prin Primar.

Intimatul A.D.G. a formulat

întâmpinare, solicitând, recalificarea căii de atac ca fiind recurs, cum de altfel

s-a menționat în dispozitivul sentinței atacate, constatarea nulității recursului

și/sau respingerea recursului, ca nefondat.

Prin încheierea de ședință

din 29 noiembrie 2012, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a statuat

că în raport de dispozițiile art. XVI din Legea nr. 202/2010, care a modificat dispozițiile

art. 26 din Legea nr. 10/2001, raportat la data pronunțării hotărârii instanței

de fond, 20 ianuarie 2012, calea de atac este recursul.

Curtea de Apel București,

secția a IV-a civilă, prin decizia nr. 2260 din 6 decembrie 2012 a admis recursul

declarat de pârâtă și a modificat sentința în sensul că a respins, ca nefondată,

acțiunea restrânsă.

La data de 31

ianuarie 2013 reclamantul A.D.G. a solicitat revizuirea decizii în temeiul dispozițiilor

art. 322 pct. 7 C. proc. civ., considerând-o contrară sentinței civile nr. 3748

din 20 iulie 2011 a Judecătoriei Buftea, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 2508R

din 29 septembrie 2011 a Tribunalului București, secția a III-a civilă.

Prin sentința civilă

nr. 3748 din 20 iulie 2011 a Judecătoriei Buftea s-a admis cererea formulată de

reclamantul A.D.G. în contradictoriu cu pârâtele Comisia județeană Ilfov pentru

stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor și Comisia locală

Voluntari pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, s-a dispus

reconstituirea dreptului de proprietate pentru 1,5 ha teren pe raza orașului Voluntari

și s-a dispus înscrierea în anexa nr. 23 a Regulamentului de aplicare a Legii

nr. 18/1991.

Această hotărâre a rămas

irevocabilă prin decizia nr. 2508R din 29 septembrie 2011 a Tribunalului București,

secția a III-a civilă, care a respins recursul pârâtei Comisia locală Voluntari

pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, ca nefondat.

Învestită cu soluționarea

cererii de revizuire, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin decizia

nr. 1163R din 10 iunie 2013 a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea

Înaltei Curți, instanța mai mare în grad față de instanțele care au pronunțat hotărârile

potrivnice.

La termenul de judecată

din data de 15 mai 2014, Înalta Curte a pus în discuție, din oficiu, excepția tardivității

cererii de revizuire și a rămas în pronunțare pe cererea de repunere în termenul

de revizuire, formulată de revizuent oral în ședința publică, și pe excepția declarării

peste termen a căii de atac.

Cererea de repunere în

termenul de revizuire va fi respinsă pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor

art. 103 alin. (1) C. proc. civ., neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea

oricărui act de procedură în termenul legal, atrage decăderea, afară de cazul în

care legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost în împiedicată de

o împrejurare mai presus de voința sa.

Pe de altă parte, conform

art. 103 alin. (2) C. proc. civ., în cel din urmă caz actul de procedură se va efectua

în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării și, în același termen, vor fi

arătate și motivele de împiedicare.

Instituția repunerii în

termen permite înlăturarea sancțiunii decăderii din dreptul de a mai efectua un

act de procedură pentru care partea a depășit termenul imperativ prevăzut de lege

pentru efectuarea sa valabilă.

Premisa analizării unei

cereri de repunere în termen este aceea a valabilității actului de procedură de

care legea leagă începutul termenului pentru a cărui nerespectare intervine sancțiunea

decăderii.

În consecință, pentru

a se putea cere repunerea în termenul de declarare a căii de atac, partea care nu

și-a exercitat dreptul procedural în termenul legal, trebuie să facă dovada existenței

unei împrejurări mai presus de voința sa, deci a unei împrejurări care să excludă

culpa părții respective.

Or, în speța dedusă judecății

o astfel de dovadă nu a fost făcută.

În aceste condiții, susținerea

revizuentului că i s-a comunicat decizia atacată, la cerere, în data de 11

ianuarie 2013 nu este suficientă pentru a putea fi încuviințată cererea de repunere

în termenul de revizuire.

Aceasta deoarece, pe de

o parte, o astfel de solicitare trebuia formulată cel mai târziu la data împlinirii

termenului de revizuire, respectiv 7 ianuarie 2013 și dovedită.

Pe de altă parte, revizuentul

ar fi trebuit să depună calea de atac cel mai târziu în data de 28 ianuarie 2013

conform art. 103 alin. (2) C. proc. civ., anterior menționat, termen calculat potrivit

art. 101 alin. (1) C. proc. civ., când se împlineau cele 15 zile de când a luat

cunoștință de considerentele deciziei atacate.

Or, revizuentul a depus

cererea de retractare în data de 31 ianuarie 2013, potrivit vizei de primire aflată

la dosarul curții de apel (ce a primit această cerere și ulterior s-a declarat necompetentă

să o soluționeze), lipsind argumentele referitoare la ce împrejurare a reținut-o

în a respecta și de această dată termenul legal de atacare a deciziei de care susține

că a luat cunoștință la data de 11 ianuarie 2013, fără un înscris probator în acest

sens și fără a motiva în ce constă împrejurarea mai presus de voința sa de natură

a o exclude de la sancțiunea decăderii din termen.

În consecință, în cauză

nu se poate reține îndeplinirea cerințelor art. 103 alin. (1) C. proc. civ., astfel

că cererea de repunere în termenul de revizuire va fi respinsă, ca neîntemeiată.

Cu privire la excepția

tardivității revizuirii, invocată din oficiu la termenul din 15 mai 2014, Înalta

Curte reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor

art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., termenul de introducere a cererii de revizuire

pentru contrarietate de hotărâri, în cazul în care ultima hotărâre este a instanței

de recurs, este de o lună și curge de la pronunțarea acestei hotărâri.

În speță, ultima hotărâre

dintre cele pretins potrivnice, a cărei anulare s-a solicitat pe calea revizuirii,

este o hotărâre pronunțată în recurs, respectiv decizia civilă nr. 2260 din 6 decembrie

2012, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

În raport de data pronunțării

acestei hotărâri, 6 decembrie 2012, termenul legal de revizuire, calculat potrivit

regulii prescrise de art. 101 alin. (3) și alin. (5) C. proc. civ. pentru termenele

statornicite pe luni, s-a împlinit la data de 7 ianuarie 2013.

Cererea de revizuire a

fost, însă, formulată la data de 31 ianuarie 2013, deci peste termenul prevăzut

de art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Așa fiind, Înalta Curte

urmează să dispună respingerea cererii de revizuire, ca tardivă, făcând astfel aplicarea

sancțiunii decăderii, prevăzută de art. 103 alin. (1) C. proc. civ. pentru neexercitarea

în termen a oricărei căi de atac.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de repunere

în termenul de revizuire.

Respinge, ca tardiv formulată,

cererea de revizuire formulată de revizuentul A.D.G. împotriva deciziei nr. 2260R

din 6 decembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 15 mai 2014.