ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4395/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 14 decembrie 2007 reclamantul T.M. a chemat în judecată pe pârâtul Municipiul București reprezentat prin Primar General, solicitând pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună obligarea pârâtului la a-și îndeplini obligația de a face, în sensul de a analiza notificarea depusă de el în temeiul Legii nr. 10/2001 și înregistrată la sediul pârâtului din 06 iunie 2001. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a respectat dispozițiile art. 22 și 23 din Legea nr. 10/2001, depunând notificare în termen, precum și înscrisurile în dovedirea dreptului său. În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001.

Prin sentința civilă nr. 110 din 01 februarie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, s-a respins excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtului Municipiul București prin Primar General, ca neîntemeiată, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul T.M., domiciliat în București, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București prin Primar General, s-a admis cererea de intervenție accesorie pârâtului formulată de intervenientul I.A., a fost stabilit dreptul reclamantului la despăgubiri pentru terenul de cca 5.000 m.p. (4.890 m.p. din măsurători), situat în București, identificat prin raportul de expertiză efectuat de expert tehnic D.M.D. ca fiind teren ocupat, conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005 și s-a respins cererea privind restituirea în natură a suprafeței de 3.700 m.p., ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reținut următoarele: În ceea ce privește excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtului Municipiul București prin Primar General, Tribunalul a respins-o ca neîntemeiată, având în vedere obiectul acțiunii, constând în solicitarea adresată instanței de a soluționa pe fond notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001 adresată pârâtului, ca unitate deținătoare și nesoluționată în termenul legal de acesta. Prin urmare, având în vedere faptul că pârâtul nu a respectat termenul legal de 60 zile prevăzut de Legea nr. 10/2001 pentru soluționarea notificării, Tribunalul a constatat că este competent să soluționeze pe fond cererea de restituire formulată de reclamant, având în vedere și dispozițiile deciziei nr. XX/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în interesul legii.

Tribunalul a mai constatat că reclamantul a dovedit preluarea abuzivă a imobilului din București. Cererea de restituire în natură a suprafeței de 3.700 m.p. din terenul în litigiu a fost respinsă ca neîntemeiată și a fost admisă cererea de intervenție accesorie, având în vedere că motivul formulării acesteia de intervenient a fost solicitarea de respingere a restituirii în natură solicitate de reclamant. Împotriva acestei sentințe a formulat apel pârâtul Municipiul București prin Primar General și reclamantul T.M. Municipiul București prin Primarul General nu a motivat apelul formulat împotriva sentinței pronunțate de Tribunal. Apelurile au fost respinse ca nefondate, pentru următoarele considerente: În ceea ce privește apelul Municipiului București, instanța a făcut aplicațiunea dispozițiilor art. 292 alin. (2) C. proc.

civ., în sensul că instanța de apel a avut în vedere susținerile și apărările invocate în fața primei instanțe. Cu privire la apelul declarat de pârâtul Municipiul București, instanța a reținut că din ansamblul actelor depuse la dosarul cauzei, dar și a expertizelor efectuate a rezultat că suprafața de teren de 3.380 m.p. solicitată a fi restituită în natură de către apelantul - reclamant T.M., este ocupată, fiind deținută în sens juridic de către intimatul - intervenient I.A., care are titlu pentru suprafața de 2.510 m.p., constând într-o hotărâre judecătorească irevocabilă și care, prin intabulare, a devenit și opozabilă terților, iar restul suprafeței este deținut de alte două persoane fizice, D.M.

și V., care și aceștia au intabulat suprafața deținută în baza certificatului de moștenitor. Acțiunea formulată de reclamantul T.M. se subsumează dispozițiilor Legii nr. 10/2001, ceea ce înseamnă că în măsura în care terenul solicitat a fi restituit în natură nu este liber, acesta nu poate fi restituit, urmând a-i fi acordate apelantului - reclamant măsuri reparatorii în echivalent. În mod corect instanța de fond, Tribunalul București a stabilit calitatea de persoană îndreptățită la acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, în conformitate cu dispozițiile legii speciale a apelantului - reclamant, singurul aspect contestat fiind acela al caracterului liber al terenului, în sensul dacă acesta poate fi restituit în natură.

Împotriva deciziei civile nr. 232A din 02 martie 2011 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, a declarat recurs T.M. și continuat de moștenitorii T.R. și T.C., invocându-se următoarele motive de nelegalitate a hotărârii. Atât instanța de fond, cât și cea de apel, au constatat calitatea reclamantului de beneficiar al dispozițiilor Legii nr. 10/2001 și dreptul la despăgubire în temeiul legii speciale (în baza probelor administrate în cauză, în speță, în baza înscrisurilor originale care dovedesc atât existența dreptului de proprietate cât și exproprierea autorilor). Se consideră că atât instanța de fond cât și cea de apel au făcut o greșită interpretare a dispozițiilor legale stabilind că reclamantul trebuie despăgubit nu în natură, ci prin echivalent bănesc.

Terenul care face obiectul notificării a fost proprietatea autorilor care au fost expropriați de fostul regim comunist, că terenul identificat în toate expertizele tehnice judiciare și extrajudiciare se învecinează în partea de S cu strada L. Se consideră că titlul de proprietate invocat de I.A., în speță, sentința ci­vilă nr. 3288 din 07 mai 2003, pronunțată de Judecătoria sectorului 6, este obținută prin fraudă la lege. Se susține că instanța de apel nu a avut în vedere faptul că numai titlul de proprietate obținut în modul ori­ginar de dobândire a proprietății face dovada absolută și că toate celelalte titluri de proprietate fac numai o relativă dovadă de proprietate (se bucură de prezumția de adevăr până la proba contrarie).

Analizând recursul declarat prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed: Pentru a fi incident motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., este necesar ca hotărârea recurată să fie dată cu aplicarea sau interpretarea greșită a legii sau să fie lipsită de temei legal. În cauză, instanța de apel a interpretat în mod just dispozițiile legale incidente și anume art. 10 din Legea nr. 10/2001. Criticile formulate vizează, în principal, nerestituirea în natură a terenului în litigiu, ele nefiind fondate.

Imobilul solicitat a aparținut autorilor reclamantului, iar regimul juridic al acestui imobil este guvernat de dispozițiile art. 10 din Legea nr. 10/2001, republicată, care, prevăd că, în cazul în care pe terenurile pe care s-au aflat construcții preluate în mod abuziv s-au edificat noi construcții, autorizate, persoana îndreptățită va obține restituirea în natură a părții de teren rămase liberă, iar pe suprafața ocupată de construcții noi, cea afectată servituților legale și altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent. În cauză, instanța de apel a reținut în mod just că, în conformitate cu raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză, suprafețele de teren din litigiu sunt ocupate, fiind deținute de alte persoane fizice care posedă titluri de proprietate pentru aceste suprafețe de teren.

În speță, raportat la situația juridică a terenului, imposibil de restituit în natură, instanțele au stabilit corect că reclamantul este îndreptățit la restituirea imobilului prin echivalent, și nu în natură. Legea nr. 10/2001, consacră principiul restituirii în natură dar, în același timp, reglementează și excepțiile care fac imposibilă restituirea în natură. Susținerile recurentului sub acest aspect, (și reluate de moștenitorii săi), nu pot fi primite, ca de altfel nici cele privind caracterul de dovadă relativă a dreptului de proprietate în ceea ce privește titlul invocat de numitul I.A., nu pot conduce la reținerea nelegalității deciziei recurate, deoarece acțiunea promovată are ca obiect obligarea pârâtului Municipiul București, prin Primar General, de a analiza notificarea depusă de reclamant în temeiul Legii nr. 10/2001, nepunându-se în discuție compararea titlului reclamantului cu acela prezentat de celelalte părți.

Pentru aceste considerente, se va respinge recursul declarat de reclamantul T.M. și continuat de moștenitorii T.R. și T.C. și, în baza dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., se va menține decizia civilă ca legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul T.M. și continuat de moștenitorii T.R. și T.C. împotriva deciziei civile nr. 232A din 02 martie 2011 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 iunie 2012.