ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 13.11.2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6919/2012

HOTĂRÂRE
13.11.2012
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6919/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Deliberând asupra

recursului civil de față, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului

București, secția a III-a civilă, reclamantul D.C.N. a solicitat în

contradictoriu cu pârâții Primăria Municipiului București prin primarul general

și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților obligarea acestora

să cuantifice și să plătească despăgubirile aferente imobilului nerestituit în

natură, compus din teren în suprafață de 329 mp situat în București, str.

C.M.V., nr. 21 - 23, sector 4.

În drept au fost

invocate dispozițiile Legii nr. 10/2001, astfel cum au fost modificate prin

Legea nr. 247/2005.

Prin Sentința nr.

1836 din 31 octombrie 2011, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a

respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantul D.C.N.

Pentru a hotărî

astfel, tribunalul a reținut, în esență, că prin Sentința civilă nr. 1615/2007

pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, s-a admis în parte

acțiunea, astfel cum a fost precizată de către reclamantul D.C.N. și a fost

obligată pârâta Primăria Municipiului București prin primarul general să emită

în favoarea reclamantului o dispoziție de restituire, prin echivalent a

imobilului-teren în suprafață de 329 mp situat în București str. C.M.V., nr. 21

- 23, sector 4, prin propunerea acordării de despăgubiri în condițiile Legii

nr. 247/2005.

În temeiul acestei

hotărâri judecătorești, definitive și irevocabile, pârâta Primăria Municipiului

București prin primarul general a emis Dispoziția nr. 12858 din 4 august 2010,

prin care a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru terenul

ce a făcut obiectul Notificării nr. 220/2001, având în vedere procedura

specială a Legii nr. 247/2005, conform căreia unitatea deținătoare este

obligată să facă numai propunerea acordării măsurilor prin echivalent, fără a

avea posibilitatea de a stabili cuantumul despăgubirilor acordate.

Tribunalul a reținut

că, în cererea formulată de reclamant, dar și cu ocazia dezbaterilor, s-a

menționat că nu i se contestă dispoziția emisă, ci se dorește numai

cuantificarea de către instanță a despăgubirilor stabilite prin dispoziția

sus-menționată.

Instanța a

concluzionat astfel că, raportat la procedura specială a Legii nr. 247/2005,

cuantumul despăgubirilor nu poate fi stabilit decât în cadrul procedurii

reglementată de această lege, fără intervenția instanței de judecată.

Împotriva Sentinței

nr. 1836 din 31 octombrie 2011 a declarat apel reclamantul D.C.N., criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea

apelului, reclamantul a susținut că pârâta, numai în mod formal a emis

Dispoziția nr. 12858/2010, fără însă a face o propunere - ofertă concretă de

cuantificare a despăgubirilor - și a solicitat punerea în aplicare a hotărârii

pronunțată în Dosarul nr. 2081/3/2007, precum și stabilirea despăgubirilor

pentru terenul mai sus individualizat, la 131.600 euro, echivalentul a 566.880

RON.

Prin Decizia nr. 31/A

din 26 ianuarie 2012, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a

respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamant, reținând că, în

conformitate cu Sentința civilă nr. 1615/2007 a Tribunalului București, secția

a III-a civilă, prin care s-a dispus obligarea Primăriei Municipiului București

prin primarul general să emită reclamantului o dispoziție de restituire în

echivalent pentru terenul în suprafață de 329 mp, prin propunerea acordării de

despăgubiri în condițiile Legii nr. 247/2005 s-a emis Dispoziția nr. 12858 din

4 august 2010.

În mod corect, cu

respectarea prevederilor legale și în acord cu hotărârea mai sus menționată,

rămasă definitivă și irevocabilă, prin această dispoziție s-a propus acordarea

de măsuri reparatorii în echivalent pentru terenul în cauză, având în vedere

procedura specială, prevăzută de Titlul VII Cap. V art. 16 din Legea nr.

247/2005, potrivit căreia unitatea deținătoare este obligată să facă numai

propunerea acordării măsurilor prin echivalent, nefiind îndrituită a stabili

cuantumul despăgubirilor acordate.

Împotriva Deciziei

nr. 31/A din 26 ianuarie 2012 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă,

a declarat recurs reclamantul D.C.N., fără însă a-l motiva în drept, a arăta în

ce constă nelegalitatea și a încadra criticile expuse în motivele de

nelegalitate prevăzute de art. 304 pct.1 - 9 C. proc. civ.

Ca atare, simpla

afirmație că decizia este nelegală nu poate constitui o motivare, în sensul

dispozițiilor art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ.

Potrivit textului

procedural mai sus evocat, a motiva recursul presupune nu numai indicarea

expresă a motivelor expuse, prin raportare la criticile de nelegalitate

cuprinse în cele 9 pct. ale art. 304 C. proc. civ., ci și dezvoltarea acestora,

printr-un conținut care să poată determina instanța la o încadrare corectă a

acestora, în condițiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ.

Or, în ipoteza în

care recurentul-reclamant s-a limitat doar la a aprecia ca nelegală decizia

atacată, fără a dezvolta în mod concret, prin raportare la speță, în sensul

formulării unor critici pertinente privind modul de judecată al instanței, nu

se poate reține în sarcina instanței obligația de a realiza o încadrare a

criticilor.

De altfel, încadrarea

criticilor este posibilă numai dacă acestea îmbracă, prin conținutul expunerii,

o formă care să permită instanței a le califica din punct de vedere al

temeiului de drept, situație care nu se regăsește în speță.

Cum aceste exigențe

nu au fost îndeplinite în cauză, deși reclamantul a declarat recurs în termenul

prevăzut de lege, dar nu a formulat critici care să poată face posibilă

încadrarea în textele invocate, văzând dispozițiile art. 302

1

alin.

(1) lit. c) și art. 306 C. proc. civ. și având în vedere că în speță nu au fost

identificate motive de ordine publică, în sensul art. 306 alin. (2) din același

cod, Înalta Curte va constata nul recursul.

Constată nul recursul

declarat de reclamantul D.C.N. împotriva Deciziei nr. 31/A din 26 ianuarie 2012

a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 13 noiembrie 2012.

Procesat

de GGC - AZ

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2012-06-14
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4395/2012
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 14 decembrie 2007 reclamantul T.M. a chemat în judecată pe pârâtul Municipiul București reprezentat prin Primar General, solicitând pronunțarea unei hotărâri pr
ÎCCJ 2012-03-06
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1533/2012
ării despăgubirilor că hotărârea instanței de apel este motivată cu respectarea dispozițiilor art. 261 pct. 5 C. proc. civ. Astfel, s-a apreciat, în mod legal, că instanțele de judecată nu se pot substitui în atribuțiile autorității adminis
ÎCCJ 2012-11-15
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6996/2012
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 547 din 14 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, a fost admisă acțiunea precizată a reclamantei P.L. în contradictoriu cu pârâtul Municipi
ÎCCJ 2013-02-14
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 727/2013
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 1 august 2008 contestatoarea N.V. a chemat în judecată pe intimații Municipiul București, prin Primarul General și Primarul General al Municipiului București, solicitând o
ÎCCJ 2012-05-04
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2195/2012
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei. 1. Cererea de chemare în judecată. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 26 august 2010 pe rolul Curții de
Sursă