ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2195/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei. 1. Cererea de chemare în judecată. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 26 august 2010 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantele C.E. și I.L.A. au chemat în judecată pe pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților (denumită în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, „A.N.R.P.”), solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâtei la plata de despăgubiri, reprezentând restituiri în echivalent pentru imobilul - construcție situat în București, sector 3, în cuantumul stabilit în prezenta cauză prin expertiză judiciară, precum și la plata de daune interese în cuantum de 100 lei pe zi de întârziere de la data la care hotărârea devine definitivă până la plata despăgubirilor, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, reclamantele au arătat că în anul 2001 au notificat Primăria Municipiului București prin executor judecătoresc, notificare înregistrată sub nr. 17 din 14 mai 2001, solicitând restituirea în natură sau acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul în litigiu, trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 223/1974, a Deciziei nr. 669/1976 și a Deciziei nr. 1995/1978. Primarul General al Municipiului București, prin Dispoziția nr. 2289 din 19 ianuarie 2004, a dispus restituirea în natură către reclamante a terenului în suprafață de 105,00 mp, situat la adresa respectivă, și, constatând imposibilitatea restituirii în natură a construcției, prin Dispoziția nr. 11889 din 16 iunie 2009, a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent.

De la data emiterii dispoziției respective, reclamantele arată că au efectuat numeroase demersuri în vederea punerii în aplicare a acesteia, însă nici până la data introducerii acțiunii nu au primit un răspuns favorabil. 2. Hotărârea pronunțată de Curtea de apel. Prin sentința nr. 2904 din 12 aprilie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția prematurității invocată de pârâta A.N.R.P. și a respins acțiunea reclamantelor, ca prematur formulată. Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele: Prin acțiune, reclamantele urmăresc obligarea pârâtei A.N.R.P. la plata despăgubirilor propuse prin dispoziția emisă de Primarul General al Municipiului București.

Din interpretarea dispozițiilor art. 16 alin. (7) și art. 18 alin. (1) din titlul VII, „Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv” din Legea nr. 247/2005, rezultă că plata efectivă a despăgubirilor este condiționată de emiterea titlului de plată a cărui emitere este condiționată, la rândul său, de emiterea titlurilor de despăgubire, de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, iar, din actele dosarului, nu reiese că a fost emisă decizia reprezentând titlul de despăgubire, în condițiile legii, situație în care cererea de obligare a pârâtei la plată prin emiterea titlului apare ca fiind prematură. 3. Recursul declarat de reclamantele C.E.

și I.L.A. Împotriva sentinței pronunțate de Curtea de apel au declarat recurs reclamantele C.E. și I.L.A., invocând dispozițiile art. 3041 C. proc. civ. În esență, prin criticile din recurs, expunând istoricul situațiilor de fapt și de drept și intervalul de timp scurs de la data notificării, recurentele susțin că instanța de fond a pronunțat hotărârea atacată fără a ține cont de faptul că durata procedurii administrative derulate în cauză încalcă principiul termenului rezonabil de soluționare a cauzei și dreptul la un proces echitabil, consacrate de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care se referă inclusiv la durata procedurilor administrative, și este de natură a aduce atingere noțiunii de bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenție.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului. Examinând cauza prin prisma motivelor invocate de recurentele–reclamante și a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat. 1.Argumente de fapt și de drept relevante. Recurentele–reclamante au învestit instanța cu o cerere vizând refuzul nejustificat al A.N.R.P. de a efectua plata despăgubirilor, reprezentând măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul, construcție situat în București, sector 3, în cuantumul ce urma a fi stabilit prin expertiză judiciară, precum și la plata de daune interese în cuantum de 100 lei pe zi de întârziere de la data la care hotărârea devine definitivă până la plata despăgubirilor.

Titlul VII „Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv” din Legea nr. 247/2005 reglementează, pentru regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, o procedură complexă, care include mai multe etape procedurale în care sunt implicate diferite entități și autorități publice, fiecare cu propriile atribuții. Astfel, pentru analizarea și stabilirea cuantumului despăgubirilor a fost constituită, în temeiul art. 13 alin. (1) din actul normativ menționat, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, cu atribuția de a emite deciziile referitoare la acordarea titlurilor de despăgubire, potrivit procedurii detaliate în art. 16. După emiterea titlurilor de despăgubire, A.N.R.P.

va emite, pe baza acestora și a opțiunilor persoanelor îndreptățite, un titlu de conversie și/sau un titlu de plată, în cadrul etapei valorificării titlurilor de despăgubire, conform art. 18 și următoarele din Titlul VII al Legii nr. 247/2005. Având în vedere aceste dispoziții legale, prima instanță a reținut corect că solicitarea de obligare a A.N.R.P. la emiterea titlului de plată, atâta vreme cât titlul de despăgubire nu a fost încă emis de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, este prematură. Împrejurarea că, ulterior pronunțării sentinței ce formează obiectul recursului, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a emis Decizia nr. 10210 din 26 mai 2011 (depusă în fața instanței de recurs), reprezentând titlul de despăgubire în favoarea reclamantelor C.E.

și I.L.A., în cuantum de 47.180,00 lei, nu este de natură a considera că sentința pronunțată de Curtea de apel este netemeinică sau nelegală, de vreme ce instanța de fond a pronunțat hotărârea pe baza probatoriului administrat în raport cu circumstanțele cauzei la momentul respectiv, care justificau cu deplin temei legal prematuritatea acțiunii. 2.Temeiul de drept al soluției adoptate în recurs. Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinței, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau art. 304 și art. 3041 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.E. și I.L.A. împotriva sentinței civile nr. 2904 din 12 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 mai 2012.