ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5382/2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5382/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 24

noiembrie 2008, pe rolul Tribunalului București, secția a V-a reclamantul M.A.

a chemat în judecată pe pârâtul Municipiul București prin Primarul General,

solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să oblige pârâtul să

soluționeze notificarea nr. 455 din 13 februarie 2002 formulată în temeiul

Legii nr. 10/2001, să se constate că are calitatea de persoană îndreptățită la

restituirea în natură a terenului rămas liber, în calitate de moștenitor al

fostului proprietar al imobilului situat în București, str. L. nr. X, sector 3,

precum și la măsuri reparatorii prin echivalent pentru ceea ce nu poate fi

restituit în natură și să fie obligat pârâtul să emită dispoziție în acest

sens.

În fapt, reclamantul

a arătat că are calitatea de moștenitor al fostului proprietar, M.I., care la

data de 13 februarie 2002 a adresat Primăriei Municipiului București o

notificare în temeiul Legii nr. 10/2001 prin care solicita restituirea

imobilului preluat abuziv.

În drept, reclamantul

a invocat dispozițiile Legii nr. 10/2001.

Primul ciclu

procesual s-a încheiat prin Decizia nr. 2450 din 3 aprilie 2012 pronunțată de

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, prin care a fost anulat

ca netimbrat recursul declarat de pârâtul Municipiul București prin primarul

general împotriva Deciziei nr. 219/A din 28 februarie 2011 a Curții de Apel

București, secția a IV-a civilă. A fost admis recursul reclamantului M.A.

împotriva aceleiași decizii, care a fost casată, cauza fiind trimisă spre

rejudecare aceleiași instanțe de apel.

Pentru a hotărî

astfel instanța a reținut că deși citat cu mențiunea de a complini omisiunea

constatată cât privește declarația sa de recurs, constând în lipsa semnăturii,

recurentul-pârât nu s-a conformat, motiv pentru care, în baza art. 133 C. proc.

civ., cu referire la art. 302

1

alin. (1) lit. d) C. proc. civ., se

va dispune anularea recursului declarat de pârâtul Municipiul București prin

Primar General.

Cât privește recursul

reclamantului instanța a reținut că potrivit pct. 23.1 din H.G. nr. 250/2007 de

aprobare a Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 prin

„acte doveditoare” ale dreptului de proprietate în accepțiunea legii speciale,

se înțelege lit. a) „orice acte juridice translative de proprietate, care

atestă deținerea proprietății de către o persoană fizică sau juridică (act de

vânzare-cumpărare, tranzacție, donație, extras de carte funciară, act sub

semnătură privată încheiat înainte de intrarea în vigoare a Decretului nr.

221/1950 privitor la împărțeala sau înstrăinarea terenurilor cu sau fără

construcții …”; lit. d) „orice acte juridice care atestă deținerea proprietății

de către persoana îndreptățită sau ascendentul acesteia la data preluării

abuzive (extras de carte funciară, istoric de rol fiscal, proces-verbal

întocmit cu ocazia preluării, orice act emanând de la o autoritate din perioada

respectivă, care atestă direct sau indirect faptul că bunul respectiv aparținea

persoanei respective; pentru mediul rural - extras de pe registrul agricol)”

[…].

În art. 24 din Legea

nr. 10/2001 se dispune: „în absența unor probe contrare, existența și, după

caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în

actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive

sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive „(alin. (1)); „în aplicarea

prevederilor alin. (1) și în absența unor probe contrare, persoana

individualizată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau,

după caz, s-a pus în executare măsura preluării abuzive este presupusă că

deține imobilul sub nume de proprietar „(alin. (2)).

Norma interpretativă

a textului legal menționat dispune, potrivit pct. 24.1 din H.G. nr. 250/2007,

că înscrisurile menționate la art. 24 alin. (1) din lege sunt considerate „acte

doveditoare ale dreptului de proprietate”, norma evocată instituind o prezumție

legală relativă de proprietate în favoarea persoanei menționate în actele de

preluare (normative sau de autoritate).

S-a mai reținut că

prin Decretul nr. 111 din 7 aprilie 1986 a fost expropriată (anexa nr. 1, poz.

45) pe adresa Intrarea Decorului nr. 2, sector 3 pe numele proprietarilor G.J.,

M.I. și C.A. o suprafață de 80 mp teren, iar prin Decretul nr. 170 din 21 iunie

1988 (anexa 4, poz. 29), pe numele acelorași proprietari, a fost expropriată o

suprafață de 190 mp teren și construcții de 206 mp, de la aceeași adresă.

Din aceeași

adeverință (nr. 33231 din 6 decembrie 2010 emisă de Primăria Municipiului

București - Direcția Patrimoniu) rezultă că potrivit Notei de constatare nr.

4083 din 29 noiembrie 2010 a Serviciului cadastru, amplasamentul fostului

imobil din str. L. nr. X colț cu Intrarea Decorului nr. 2, ce avea o suprafață

totală de cca 270 mp (suprafață determinată grafic pe plan), reprezintă teren

liber de construcții definitive la sol, iar conform planului cu rețele

edilitare - ultima actualizare 1989 - suprafața nu este afectată de rețele

edilitare.

Cu referire la

amplasamentul fostului imobil din Intrarea Decorului nr. 2A, ce are o suprafață

de cca 165 mp, s-a arătat că acesta este ocupat de carosabil, trotuar etc.,

bunuri ce alcătuiesc domeniul public al Municipiului București.

De asemenea, din fișa

tehnică a imobilului (întocmită în februarie 1985) situat în București,

Intrarea Decorului nr. 2 colț cu str. L. nr. X, sector 3, proprietatea M.I. și

C.A., rezultă că la adresa menționată apare înscrisă suprafața totală a

terenului de 270 mp și o suprafață totală construită de 206 mp compusă din casă

și magazie (201,50 mp + 4,50 mp).

Totodată, începând cu

anul 1952, pe rolul fiscal al imobilului situat în Intrarea Decorului nr. 2 a

figurat impus ca plătitor de impozit numitul M.I. pentru construcție și teren

în suprafață totală de 500 mp.

La nivelul anului

1985, pe rolul fiscal al aceluiași imobil au figurat impuși ca plătitori de

impozit numiții M.I. și C.A. pentru construcție și teren în suprafață totală de

500 mp.

Ca urmare, coroborând

probațiunea administrată în cauză (evidențe de rol fiscal) acceptate de legea

specială drept acte/înscrisuri doveditoare ale dreptului de proprietate cu mențiunile

efectuate în actele de expropriere ale bunului litigios, în compunerea indicată

de reclamant în cauză, ce instituie în favoarea sa o prezumție legală relativă

de proprietate (inclusiv pe întinderea dreptului pretins), ce nu a fost

răsturnată în cauză (nu au fost administrate dovezi care să infirme existența

dreptului pretins în patrimoniul reclamantului/antecesorului său, respectiv

existența sa în patrimoniul altor persoane), se vădesc ca fondate susținerile

recurentului privind aspectul criticat.

Instanța a reținut că

nelegal, cu încălcarea dispozițiilor legii speciale, sus-redate, instanțele

fondului au refuzat recunoașterea dreptului/vocației reclamantului de a

beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de legea specială pentru întreg

imobilul preluat de stat prin actele normative de expropriere, sus-indicate și

a trimis cauza spre rejudecare în scopul suplimentării probațiunii în vederea

determinării naturii/categoriei măsurilor reparatorii cuvenite reclamantului,

în raport de criteriile stipulate de legea specială și de opțiunea

reclamantului.

În rejudecare, prin

Decizia nr. 74A din 1 martie 2013 Curtea de Apel București, secția a IV-a

civilă a respins excepția autorității de lucru judecat în raport de Decizia

civilă nr. 132R din 24 ianuarie 2013 a Curții de apel București, secția a IV-a

civilă, ca nefondată. A admis apelul declarat de reclamant împotriva Sentinței

civile nr. 529 din 10 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul București, secția

a V-a civilă în Dosarul nr. 44685/3/2008. A schimbat în tot sentința civilă

apelată, în sensul că a admis acțiunea. A constatat calitatea reclamantului de

persoană îndreptățită pentru terenul în suprafață de 252 mp situat în

București, str. D. nr. Y, sector 3 (fostă str. L. nr. X) și pentru construcția

demolată. A dispus restituirea în natură a terenului în suprafață de 213,74 mp

situat în București, str. D. nr. Y, sector 3 (fostă str. L. nr. X), în prezent

str. Breaza, respectiv S 1-2-4-8-9 astfel cum a fost identificat prin raportul

de expertiză efectuat de expert F.F.A. A omologat raportul de expertiză. A

obligat pârâtul Municipiul București să emită dispoziție motivată prin care să

propună acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent pentru restul

terenului, în suprafață de 38,26 mp, situat la aceeași adresă, și pentru

construcția ce a fost edificată pe acest teren, în prezent demolată, în

suprafață de 206 mp, în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Pentru a decide

astfel instanța a reținut, cu privire la autoritatea lucrului judecat că după

depunerea la dosar a raportului de expertiză efectuat în cauză de expert

F.F.A., instanța a solicitat situația juridică a imobilului notificat, astfel

cum a fost identificat prin raportul de expertiză topografie, și dacă au mai

fost înregistrate notificări asupra aceluiași imobil, în baza de date a

Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001.

Prin Adresa nr.

2000/CB din 11 februarie 2013 Primăria Municipiului București - Serviciul

evidență, analiză, soluționare și gestiune notificări Legea nr. 10/2001 a

comunicat instanței faptul că asupra imobilului ce face obiectul raportului de

expertiză figurează înregistrată Notificarea nr. 455/2001, dosar administrativ

25078, ce a fost suspendat în temeiul art. 46 din Legea nr. 10/2001, până la

rămânerea irevocabilă a Dosarelor nr. 22334/3/2011 al Tribunalului București și

nr. 2633/3/2012 al Curții de apel București.

Verificând în

sistemul Ecris aceste dosare, Curtea a constatat că Dosarul nr. 22334/3/2011,

înregistrat pe rolului Tribunalului București, secția a IV-a civilă la data de

28 martie 2011, a avut ca obiect acțiunea formulată de reclamantul M.A. în

contradictoriu cu pârâții Municipiul București prin primarul general și Statul

Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, prin care solicita să se

dispună soluționarea pe fond a Notificării nr. 455 din 13 februarie 2002 (Dosar

administrativ nr. 25078), obligarea paratul Municipiului București să-i

restituie în natura suprafața de teren de 500 mp situat în București, str. I.D.

nr. Z, colț cu str. L. nr. X, sector 3, iar în cazul în care nu este posibilă

restituirea în natură, obligarea pârâtului Municipiul București prin primarul

general la măsuri reparatorii prin echivalent; în subsidiar obligarea pârâtului

Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice la plata de despăgubiri

reprezentând valoarea de circulație a imobilului preluat abuziv.

În motivarea cererii,

reclamantul M.A. a arătat are calitatea de moștenitor legal al tatălui, M.I.,

care prin Notificarea nr. 455 din 13 februarie 2002 a solicitat să i se restituie

suprafața de teren de 500 mp situat în București, Str. I.D., nr. Z, colț cu

Str. L. nr. X, sector 3.

Prin Sentința civilă

nr. 85 din 18 ianuarie 2012 Tribunalul București, secția a IV-a civilă a admis

excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul român prin

Ministerul Finanțelor Publice și a respins cererea, formulată în subsidiar, în

contradictoriu cu acest pârât, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără

calitate procesuală pasivă; a admis excepția necompetenței materiale a tribunalului

și a declinat competența materială privind soluționarea cererii, astfel cum a

fost precizată, formulată în contradictoriu cu pârâții Autoritatea Națională

pentru restituirea Proprietății și Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor, în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a

Contencios administrativ și fiscal; a disjuns cererile formulate în

contradictoriu cu pârâtul Municipiul București prin Primarul General, astfel

cum au fost precizate, privind soluționarea pe fond a notificării nr. 455 din

13 februarie 2002, dosar administrativ P.M.B. nr. 25078 și obligarea acestuia

de a acorda restituirea în natură sau sub formă de despăgubiri, cu formarea

unui nou dosar civil.

Ca urmare a

disjungerii dispuse prin Sentința civilă nr. 85 din 18 ianuarie 2012 pronunțate

în Dosarul nr. 22334/3/2011, a fost format Dosarul nr. 2633/3/2012, în care

Tribunalului București, secția a IV-a civilă a pronunțat Sentința civilă nr.

851 din 18 aprilie 2012, prin care a admis acțiunea formulată de reclamantul M.A.

în contradictoriu cu pârâtul municipiul București prin primar general, a

obligat pârâtul Municipiul București prin Primarul General să emită dispoziție

motivată, în termenul prevăzut la art. 25 alin. (1), prin care să dispună

restituirea în natură a suprafeței de teren de 255 mp, situat la fosta adresă

I.D. nr. Z colț cu str. L. nr. X, sector 3, identificată în raportul de

expertiză tehnică între punctele 5-A-B-25A-27-19-20-21-5, compus din S1 (181

mp) și S2 (44 mp) și să acorde reclamantului în compensare alte bunuri sau

servicii ori să propună acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale

privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor

preluate în mod abuziv, pentru suprafețele S3 (45 mp), S4 (61 mp) și S5 (99 mp)

care au aparținut de asemenea imobilului situat la fosta adresă I.D. nr. Z colț

cu str. L. nr. X, sector 3, identificate în raportul de expertiză tehnică; a

omologat raportul de expertiză tehnică efectuat de d-na expert tehnic A.M. și a

obligat pârâtul la plata sumei de 1.000 RON, reprezentând cheltuieli de

judecată (onorariu expertiză tehnică).

Împotriva Sentinței

civile nr. 851 din 18 aprilie 2012 a Tribunalului București, secția a IV-a

civilă a formulat recurs pârâtul Municipiul București prin Primar General, care

a fost admis prin Decizia civilă nr. 132R/24 ianuarie 2013 pronunțată de Curtea

de apel București, secția a IV-a civilă în Dosarul nr. 2633/3/2012; în sensul

că s-a casat Sentința civilă nr. 851 din 18 aprilie 2012 și s-a reținut cauza

pentru rejudecare în fond.

S-a reținut că

potrivit art. 1201 C. civ. și art. 166 C. proc. civ., se bucură de autoritate

de lucru judecat acele hotărâri judecătorești care au rămas definitive și

irevocabile, premisă care nu este îndeplinită în cauză, deoarece Sentința

civilă nr. 851 din 18 aprilie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția a

IV-a civilă în Dosarul nr. 2633/3/2012 a fost casată prin această Decizia

civilă nr. 132R din 24 ianuarie 2013, astfel că potrivit dispozițiilor art. 311

alin. (1) C. proc. civ. nu mai are nicio putere (executorie), iar instanța de

recurs a reținut cauza spre rejudecare în fond, până la acest moment nefiind

pronunțată o hotărâre definitivă în Dosarul nr. 2633/3/2012.

S-a mai reținut că

prin decizia de casare instanța supremă a constatat că - dintre cele două

critici susținute de reclamant prin recursul formulat împotriva Deciziei civile

219A din 28 februarie 2011 (care-i recunoscuse calitatea de persoană

îndreptățită numai pentru suprafața de 80 mp din str. L. nr. Z colț cu I.D. nr.

X), respectiv: a) greșita reținere a întinderii dreptului de proprietate,

autorul reclamantului figurând pe două decrete de expropriere și b) greșita

acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent întrucât o parte a terenului

este liberă - prima critică este întemeiată, iar pentru verificarea celei de-a

doua critici, a trimis dosarul instanței de apel pentru a se identifica tipul

de măsuri reparatorii, în baza unui nou raport de expertiză.

În consecință în

cauză operează autoritatea de lucru judecat a dezlegărilor cu caracter

irevocabil date de instanța supremă în ciclul procesual anterior, care a

statuat că reclamantul are calitatea de persoană îndreptățită de a beneficia de

măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 pentru suprafețele de teren

ce figurează a fi expropriate prin Decretele de expropriere nr. 111/1986 (anexa

1, poz. 45) și nr. 170/1988 (anexa 4, poz. 29), precum și pentru construcția ce

a fost edificată pe acest teren, în suprafață de 206 mp (menționată în Decretul

nr. 170/1988, anexa 4, poz. 29).

Având în vedere

faptul că prin notificarea înregistrată la BEJ I. și C. sub nr. 455 din 13

februarie 2002 și la Primăria Municipiului București sub nr. 25078 reclamantul

a solicitat acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 doar

pentru suprafața de teren de 252 mp situat în București, str. L. nr. X colț cu

I.D. nr. Z, sector 3, precum și pentru imobilul (construcție) de la aceeași

adresă s-a constatat calitatea reclamantului de persoană îndreptățită pentru

terenul în suprafață de 252 mp situat în București, str. D. nr. Z, sector 3

(fostă str. L. nr. X) și pentru construcția demolată.

Cu privire la tipul

de măsuri reparatorii la care este îndreptățit reclamantul, dintre cele

prevăzute de Legea nr. 10/2001 s-a constatat că prin raportul de expertiză

tehnică specialitatea topografie, cadastru și geodezie efectuat de expert

F.F.A. s-a reținut că poate fi restituit în natură terenul în suprafață de

213,74 mp identificat de expert în punctele 1-2-4-8-9 de pe schița cadastrală

anexă la raport.

În consecință, în

raport de situația de fapt reținută în baza raportului de expertiză efectuat în

rejudecarea apelului; și în temeiul dispozițiilor art. 1 și art. 7 alin. (1)

din Legea nr. 10/2001 prin care se instituie principiul priorității restituirii

în natură a imobilelor ce cad sub incidența legii speciale de reparație s-a va

dispune restituirea în natură a terenului în suprafață de 213,74 mp situat în

București, str. D. nr. Z, sector 3 (fostă str. L. nr. X), în prezent str. B., respectiv

S 1-2-4-8-9 astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză efectuat

de expert F.F.A.; raport de expertiză pe care îl omologhează.

De asemenea, în

temeiul dispozițiilor art. 11 alin. (3) din lege, potrivit cărora „în cazul în

care construcțiile expropriate au fost integral demolate și lucrările pentru

care s-a dispus exproprierea ocupă terenul parțial, persoana îndreptățită poate

obține restituirea în natură a părții de teren rămase liberă, pentru cea

ocupată de construcții noi, autorizate, cea afectată servituților legale și

altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale,

măsurile reparatorii stabilindu-se în echivalent”, a fost obligat pârâtul

Municipiul București să emită dispoziție motivată prin care să propună acordarea

măsurilor reparatorii prin echivalent, în condițiile Titlului VII din Legea nr.

247/2005, pentru restul terenului, în suprafață de 38,26 mp (reprezentând 252 -

213,74 = 38,26), situat la aceeași adresă, având în vedere că prin același

raport de expertiză s-a constatat că restul terenului este ocupat în prezent de

alee de acces și rețele utilitare.

În baza dispozițiilor

art. 18 lit. b) din lege, potrivit cărora măsurile reparatorii se stabilesc

prin echivalent pentru construcțiile ce au fost demolate, a fost obligat

pârâtul Municipiul București să emită dispoziție motivată prin care să propună

acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent, în condițiile Titlului VII din

Legea nr. 247/2005, și pentru construcția ce a fost edificată pe acest teren, în

prezent demolată, în suprafață de 206 mp.

Prin Decizia nr. 157A

din 26 aprilie 2013 Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a admis

cererea reclamantului de completare a dispozitivului Deciziei nr. 74A din 1

martie 2013 a aceleiași instanțe și a dispus completarea acestuia cu obligarea

intimatului la plata sumei de 4.500 RON cheltuieli de judecată fond și apel

către reclamant, reținând că prin admiterea căii de atac declarată de reclamant

pârâtul a căzut în pretenții în înțelesul art. 274 alin. (1) C. proc. civ. și

în considerarea culpei procesuale a acestuia se cuvine a fi obligat la

cheltuielile de judecată efectuate de reclamant pe parcursul judecării cauzei.

Împotriva ambelor

decizii pârâtul a declarat recurs.

Recursul formulat

împotriva Deciziei civile nr. 74A din 1 martie 2013 pronunțată de Curtea de

Apel București, secția a IV-a civilă este întemeiat pe dispozițiile art. 304

pct. 9 C. proc. civ.

Se susține că

reclamantul M.A. a arătat că are calitatea de moștenitor legal al tatălui său

M.I., care prin Notificarea nr. 455 din 13 februarie 2002 a solicitat

restituirea terenului situat în Str. I.D. nr. X colț cu Str. L. nr. Z, sector

3, însă nu a depus titlul de proprietate nici la dosarul constituit în baza

Legii nr. 10/2001, nici în fața instanțelor de judecată. Deci nu s-a probat

dreptul de proprietate pentru suprafața de 252 mp din București, Str. D., nr.

Y, sector 3. Din adresa nr. 1132843/128/2013, emisă de Primăria Municipiului

București - Direcția Patrimoniu, rezultă că acest imobil a fost preluat în baza

Decretului nr. 111/1986 de la mai mulți proprietari. Din istoricul de rol

fiscal reiese că la momentul exproprierii pe rolul fiscal al imobilului au

figurat impuși ca plătitori de impozit M.I. și C.A. Din probatoriul administrat

rezultă că reclamantul a făcut dovada calității de moștenitor de pe urma lui

M.I., dar nu și de pe urma celorlalți proprietari menționați în decretele de

expropriere. Nu se poate extinde prezumția dreptului de proprietate cu privire

la întregul imobil.

În consecință, arată

recurentul, au fost încălcate dispozițiile art. 21 - 23 ale Legii nr. 10/2001,

care dispun ca notificarea să fie însoțită de înscrisurile doveditoare ale

dreptului de proprietate, precum și dispozițiile art. 24 din această lege.

În recursul declarat

de același pârât împotriva Deciziei nr. 157A din 26 aprilie 2013, a aceleiași

instanțe, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se susține

că au fost greșit aplicate dispozițiile art. 274 C. proc. civ.

Se susține, pe de o

parte, că Municipiul București nu se află în culpă procesuală și, pe de altă

parte, că onorariul de avocat este nepotrivit de mare și ar fi trebuit redus

față de amploarea și dificultatea speței. S-a invocat totodată practica CEDO.

Recursurile vor fi

respinse pentru următoarele considerente.

Cu referire la

recursul declarat împotriva Deciziei nr. 74A din 1 martie 2013 pronunțată de

Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă se reține că instanța de apel a

pronunțat o decizie cu aplicarea corectă a legii, criticile formulate urmând a

fi înlăturate.

Astfel, instanța de

apel a analizat sentința apelată din perspectiva dispozițiilor art. 295 alin.

(1) C. proc. civ. și art. 315 alin. (1) C. proc. civ. potrivit cărora hotărârea

instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate este obligatorie

pentru judecătorii fondului.

Sub acest aspect

Înalta Curte a dezlegat în mod irevocabil în primul ciclu procesual problemele

de drept legate de incidența dispozițiilor art. 21 - 23 și 24 din Legea nr.

10/2001, cu privire la statuările sale operând autoritatea de lucru judecat,

motiv pentru care vor fi înlăturate criticile recurentului legate de greșita

aplicare a acestor articole.

Prin Decizia nr. 2450

din 3 aprilie 2012 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a dat îndrumarea

instanței de trimitere în sensul suplimentării probațiunii în vederea

determinării naturii/categoriei măsurilor reparatorii cuvenite reclamantului în

raport de criteriile legii și opțiunea acestuia, or, din analiza actelor și

lucrărilor dosarului rezultă că instanța de apel a respectat această îndrumare,

stabilind corect situația de fapt prin suplimentarea probatorului în funcție de

care a hotărât cu privire la categoria măsurilor reparatorii, cu respectarea

dispozițiilor legale.

Cât privește recursul

declarat de același pârât împotriva Deciziei nr. 157A din 26 aprilie 2013 a

aceleiași instanțe, urmează a fi respins, deoarece în mod corect instanța de

apel a făcut aplicarea dispozițiilor art. 274 C. proc. civ.

Așa fiind, pentru

considerentele expuse, cele două recursuri vor fi respinse deoarece motivele de

recurs invocate, nu se circumscriu temeiurilor de drept prevăzute de art. 304

pct. 9 C. proc. civ.

Ca urmare a

respingerii recursurilor recurentul pârât Municipiul București prin Primarul

General a căzut în pretenții. În speță culpa procesuală aparține acestui pârât

care va fi obligat să plătească intimatului reclamant M.A. suma de 2.800 RON cu

titlu de cheltuieli de judecată față de dispozițiile art. 274 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile

declarate de pârâtul Municipiul București prin Primarul General împotriva

Deciziei civile nr. 74A din 1 martie 2013 a Curții de Apel București, secția a

IV-a civilă și a Deciziei civile nr. 157A din 26 aprilie 2013 a Curții de Apel

București, secția a IV-a civilă.

Obligă pe recurentul

pârât Municipiul București prin Primarul General să plătească intimatului

reclamant M.A. suma de 2.800 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 21 noiembrie 2013.

Procesat de GGC - LM