ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4124/2010

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin

sentința civilă nr. 10957/3/2008, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a

admis în parte acțiunea formulată de reclamantul V.N. și a obligat pârâtul

Municipiul București prin Primarul General să emită dispoziție motivată prin

care să propună măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul teren situat

în București, sector 6, având suprafața de 299,24 mp.

Pentru a pronunța această hotărâre au

fost reținute următoarele considerente:

Prin actul de vânzare-cumpărare,

autentificat din O.G. nr. 11/1997 de fostul Tribunal Ilfov, secția notariat,

soții P. și I.V. au dobândit dreptul de proprietate asupra unui imobil compus

din teren în suprafață de 600 mp, situat în comuna Militari.

Prin testamentul autentificat din 07

iulie 1961, V.P. a lăsat moștenire reclamantului V.N. un teren în suprafață de

300 mp, proprietatea defunctei V.P. în baza contractului de vânzare-cumpărare

autentificat din 1997 și transcris la fostul Tribunal Ilfov. Din certificatul

de moștenitor din 05 noiembrie 2009 emis de B.N.P. G.D. rezultă că de pe urma

defunctei au rămas ca succesori G.J., fiică și V.N., fiu, fiecare cu câte o

cotă de V2.

Din situația de fapt Tribunalul a

reținut că imobilul a cărui restituire s-a solicitat prin notificare face parte

din categoria imobilelor trecute în mod abuziv în proprietatea statului,

conform art. l alin. l din Legea nr. 10/2001, iar contestatorul are calitatea

de persoană îndreptățită la restituire, având calitatea de moștenitor al

foștilor proprietari, conform art. 9 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

Apelul declarat de pârâtul Municipiul

București prin Primarul General împotriva acestei sentințe a fost respins prin

Decizia nr. 607 din 29 noiembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București,

secția a IV-a civilă.

Pentru a pronunța această decizie,

Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a avut în vedere următoarele

considerente:

Din certificatul de moștenitor din 05

noiembrie 1999 emis de B.N.P. G.D. rezultă că de pe urma defunctei V.P.,

decedată la 29 septembrie 1985, au rămas ca succesori G.J., fiică și V.N., fiu,

fiecare cu câte o cotă de 1 /2 .

Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (1)

coroborat cu art. 7 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, de regulă, imobilele

preluate în mod abuziv se restituie în natură.

Conform art. 26 alin. (1) din Legea

nr. 10/2001 republicată, dacă restituirea în natură nu este posibilă,

deținătorul imobilului sau, după caz, entitatea investită cu soluționarea

notificării este obligată ca, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție

motivată, în sensul prevăzut de art. 25 alin. l să acorde persoanei

îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de

despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată

a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, în situația în

care măsura compensatorie nu este posibilă sau aceasta nu este acceptată de

persoana îndreptățită.

Astfel criticile formulate de pârâtă

sunt nefondate, deoarece termenul prevăzut de art. 25 din Legea nr. 10/2001

este un termen imperativ, iar nu de recomandare și instanța de fond în mod

legal a obligat pârâta să emită o dispoziție motivată prin care să acorde

măsuri reparatorii în echivalent având în vedere că au trecut 8 ani de la data

formării notificării, cererea reclamantului nefiind soluționată, aceste acte

putând fi depuse și ulterior, în condițiile legii.

Notificarea nu a putut fi soluționată

întrucât notificatorul nu a depus la dosarul administrativ înscrisurile

solicitate, astfel cum rezultă din adresa din 2009 emisă de Comisia de Aplicare

a Legii nr. 10/2001, respectiv nu a depus actul de proprietate în forma

legalizată și situația juridică, cu precizarea dacă s-au încasat despăgubiri.

Astfel spus, la momentul exproprierii

s-au primit despăgubiri, fapt pentru care preluarea s-a făcut cu titlu, astfel

încât nu face obiectul Legii nr. 10/2001.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs pârâtul Municipiul București prin Primarul General, ale cărei critici au

vizat următoarele aspecte:

- hotărârea pronunțată de instanța de

apel este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea

greșită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).

Dispozițiile art. 21-23 din Legea nr.

10/2001 arată că notificarea formulată înăuntrul termenului legal de persoana

ce se consideră îndreptățită la restituire trebuie însoțită de actele

doveditoare ale dreptului de proprietate, precum și în cazul moștenitorilor

foștilor proprietari, de acte doveditoare privind calitatea de moștenitor a

acestor persoane.

Examinând criticile formulate, înalta

Curte constată caracterul nefondat al acestora, în sensul următoarelor

considerente:

Prin notificarea din 31 iulie 2001,

notificare care a fost transmisă spre soluționare prin B.E.J. A.P., reclamantul

V.N. a solicitat restituirea în natură a terenului în suprafață de 600 mp plus

300 mp, lot liber de construcții situat în București, în prezent care nu a fost

soluționată până la data înregistrării cererii de chemare în judecată.

Prin adresa din 30 martie 2009, emisă

de Primăria Municipiului București, s-a comunicat tribunalului că notificarea

nu a fost formulată, întrucât de la dosarul administrativ lipsesc actul de

proprietate legalizat și situația juridică.

S-a constatat că notificarea nu a fost

soluționată în termenul de 60 de zile prevăzut de art. 25 alin. l din Legea nr.

10/2001, astfel cum a fost modificată și completată.

Prin Decizia nr. 20 pronunțată la data

de 18 martie 2007 de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul

legii și obligatorie pentru instanțe potrivit art. 239 alin. (3) C. proc. civ.

s-a statuat că instanțele sunt competente să soluționeze notificarea pe fond în

cazul refuzului nejustificat al unității deținătoare de a soluționa

notificarea.

Din adresa din 02 august 2007 emisă de

Primăria Municipiului București - D.E.I.C., rezultă că imobilul, a fost trecut

în proprietatea statului în baza Decretului Consiliului de Stat nr. 615 din 04

noiembrie 1973, de pe numele B.F. și N. (fila 85).

Pentru imobil nu au fost încasate

despăgubiri, astfel că preluarea s-a făcut abuziv, cu încălcarea legislației în

vigoare la data preluării, respectiv a dispozițiilor art. 481 C. civ., care

prevăd că nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa fără o dreaptă și o

prealabilă despăgubire, precum și dispozițiile art. 8 din Constituția din 1948

care prevede că „proprietatea particulară și dreptul de moștenire sunt

recunoscute și garantate prin lege", precum și art. 18 din D.U.D.O. la

care România este parte.

Statul ar trebui, înainte de toate, să

ia măsuri legislative necesare pentru a se asigura că cererile de restituire

privesc un răspuns subiectiv din partea autorităților administrative, în

termene rezonabile. De asemenea, statul trebuie să vegheze și la înlăturarea

obstacolelor care împiedică executarea cu celeritate a deciziilor definitive

pronunțate de autoritățile administrative sau de instanțele judecătorești cu

privire la imobilele naționalizate, pentru ca foștii proprietari să obțină fie

restituirea bunurilor lor, fie o despăgubire rapidă și adecvată pentru

prejudiciul suferit, în special prin adoptarea unor măsuri legislative,

adrninistrative și bugetare capabil să garanteze o astfel de soluționare.

În ceea ce privește termenul prevăzut

de art. 21 din Legea nr. 10/2001 acest termen este un termen imperativ și nu de

recomandare, așa cum susține pârâtul. Legea nr. 10/2001, ca lege specială, se

completează cu numele de drept comun, respectiv art. 1073 și 1022 C. civ.

În consecință, potrivit

considerentelor arătate, s-a constatat că instanța de apel a făcut o corectă

aplicare a dispozițiilor art. 25 alin. (1) și art. 26 alin. (1) din Legea nr.

10/2001.

Ca atare, criticile de nelegalitate

formulate fiind neîntemeiate, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312

alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de pârâtul Municipiul București prin Primar General împotriva Deciziei

nr. 607 din 24 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

1 iulie 2010.