ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1282/2010

Asupra recursului civil de față, Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 10 martie 2008 la Tribunalul București și întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001 reclamanta N.P. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București prin Primar General ca prin hotărârea ce se va pronunța acesta să fie obligat să emită o dispoziție de restituire natură privind soluționarea notificărilor nr. 2467/2001 și nr. 898/2002 pentru imobilul (teren și construcții) situat în București. În subsidiar, în situația în care se va constata că nu sunt îndeplinite condițiile Legii nr. 10/2001 pentru restituirea în natură, a solicitat obligarea pârâtului să emită o dispoziție de propunere de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent constând în despăgubiri, acordate în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plata despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv.

A solicitat obligarea pârâtului la plata 1000 RON pentru fiecare zi de întârziere cu titlu de daune cominatorii începând de la rămânerea definitivă a hotărârii și până la emiterea dispoziției de restituire în natură sau măsuri re paratorii în echivalent. În motivare a arătat că prin notificările nr. 2467/2001 și 898/2002 a solicitat Primăriei municipiului București în temeiul Legii nr. 10/2001 restituirea în natură a imobilului teren și construcții situat în București. Urmare notificărilor s-au format dosarele nr. 11921/2001 și 23459/2002. La data de 20 decembrie 2007 a depus prin cererea înregistrată la Primăria Municipiului București sub nr. 691094/2007 actele doveditoare ale dreptului de proprietate și ale calității de moștenitor solicitând și conexarea celor două dosare și precizând că nu mai are alte probe, cerând ca notificarea să fie soluționată în termen de 60 de zile, dar primăria nu a respectat acest termen.

Reclamanta a mai precizat că imobilul a aparținut defunctului său soț I.N., ea fiind unica succesoare și că a fost preluat abuziv de stat în temeiul Decretului nr. 111/1951, prin Decizia nr. 1254/1953. Potrivit evidenței Primăriei Municipiului București imobilul se află în patrimoniul municipiului București, nefiind înstrăinat. La data de 10 decembrie 2008 reclamanta și-a precizat acțiunea solicitând restituirea în natură a imobilului teren în suprafață de 1668,33 mp și construcții din București, pârâtul să fie obligat să emită dispoziție de propunere de acordare de măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul teren în suprafață de 457,67 mp reprezentând imobil de restituit în natură și obligarea pârâtului la plata a 1000 RON pentru fiecare zi de întârziere, cu titlu de daune cominatorii începând de la rămânerea definitivă a hotărârii și până la emiterea dispoziției de acordare de măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul teren imposibil de restituit.

Prin sentința civilă nr. 1883 din 17 decembrie 2008 Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis în parte acțiunea precizată, a dispus restituirea către reclamantă în natură a terenului de 1668,33 mp identificat conform raportului de expertiză, a obligat pârâtul să emită dispoziție de propunere de acordare de măsuri reparatorii în echivalent pentru suprafața de 457,67 mp imposibil de restituit în natură, a respins cererea de restituire în natură a construcțiilor ca nefondată și cererea de daune cominatorii ca inadmisibilă. Pentru a pronunța această decizie instanța a reținut că prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 7169 din 29 februarie 1940 de Tribunalul Ilfov, Secția a IX-a Notariat, transcris sub nr. 3072/1940 de grefa aceluiași tribunal, autorul reclamantei a cumpărat o suprafață de teren de 2000 mp situat în București, (privilegiul vânzătorului rezervat prin acest act fiind radiat ulterior).

Imobilul a fost înscris în Cartea Funciară Provizorie București conform procesului verbal de C.F. nr. 15791/1940 pe numele lui I.N. terenul fiind în suprafață de 1839 mp, iar construcțiile fiind reprezentate de 5 corpuri de casă. Conform adresei nr. 308 din 28 mai 2008 și nr. A 414 din 10 iunie 2008 SC A. SA imobilul a fost naționalizat prin Decretul nr. 111/1951 și decizia nr. 1254/1953 (teren în suprafață de 1464 mp și s-au demolat o magazie și corpurile B și C de clădire). Preluarea imobilului de la autorul reclamantei este confirmată și de Primăria municipiului București (adresa nr. 674148/18208/2007) din care rezultă că în evidențele cadastrale din anul 1986 imobilul figura ca fiind compus din teren în suprafață de 1659 mp și construcții în suprafață de 325 mp.

După intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 N.P. în calitate de moștenitoare a lui I.N.(I.) a depus la Primăria municipiului București prin executor judecătoresc notificările nr. 2467/2001 și nr. 898/2002 prin care a solicitat restituirea în natură a imobilului teren și construcții, notificări nesoluționate. Reclamanta și-a dovedit calitatea de unică succesoare a fostului proprietar. Din raportul de expertiză (N.S.D.) și suplimentul acestuia rezultă că în prezent terenul are o suprafață de 1668,33 mp , diferența în minus de 457,67 mp fiind datorată modificărilor în timp a dimensiunilor limitelor de proprietate. Pe una din laturi sunt construcții provizorii, iar pe altă latură sunt construcții fără autorizație.

Tribunalul a reținut că sunt incidente dispozițiile art. 2 lit. e) din Legea nr. 10/2001 în sensul că imobilul a fost preluat abuziv prin Decretul nr. 111/1951 de la I.N., iar reclamanta, moștenitoarea acestuia, având calitatea de persoană îndreptățită în sensul Legii nr. 10/2001. Întrucât nu s-a răspuns la notificări instanța de fond a soluționat notificarea în acest sens instanța de apel reținând că Înalta Curte de Casație și Justiție, Secții Unite, s-a pronunțat prin Decizia nr. XX/2007 dând plenitudine instanței de judecată de a se pronunța în situația lipsei răspunsului entității deținătoare și a dispus restituirea în natură a terenului în suprafață de 1668,33 mp și obligarea pârâtului la măsuri reparatorii pentru 457,67 mp respectând principiul restituirii în natură prevăzut de art. 1 și art. 7 din lege.

În ce privește construcțiile, instanța a reținut că din cele 5 construcții inițiale nu s-a stabilit identitatea cu cele existente în prezent, iar pentru cele demolate (corp B și C ) nu s-au solicitat acordarea de măsuri reparatorii. În procesul-verbal de carte funciară s-a înregistrat dreptul de proprietate pentru 5 corpuri de casă. Din dovada de prel uare a imobilului nu rezultă componența construcțiilor, menționându-se că au fost demolate o magazie și corpurile B și C de clădire. Ulterior pronunțării recursului în interesul legii, prin Legea nr. 459/2006 a fost introdus art. 580 13 alin. (5) C. proc. civ. , potrivit căruia daunele cominatorii în această situație nu se pot acorda.

Împotriva acestei sentințe pârâtul a declarat apel susținând că potrivit dispozițiilor art. 23 alin. (l) și (2) din Legea nr. 10/2001 termenul de 60 de zile de soluționare a cererii este un termen de recomandare, depășirea lui putând fi sancționată cel mult cu obligarea la despăgubiri a unității deținătoare în măsura în care a fost depășit în mod culpabil, iar persoana îndreptățită face dovada existenței unui prejudiciu, lucru care nu a fost dovedit în cauză. Dreptul de proprietate și calitatea de moștenitor se dovedesc cu înscrisuri prin care se înțelege orice înscris constatator al unui act juridic civil, jurisdicțional sau administrativ, cu efect constitutiv translativ sau declarativ de proprietate și care generează o prezumție relativă de proprietate în favoarea persoanei care îl invocă.

S-a mai susținut că în conformitate cu dispozițiile art. 22 termenul de 60 de zile începe să curgă după data completării dosarului. Prin decizia nr. 272 A din 30 aprilie 2009 Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins apelul ca nefondat. Pentru a pronunța această decizie instanța a reținut că termenul de 60 de zile nu are caracter de decădere, dar trebuie privit ca un termen rezonabil. Orice contestație prin care se urmărește valorificarea unui drept patrimonial indiferent de modalitatea concretă de soluționare prevăzută de lege (chiar și printr-o procedură prealabilă) trebuie să beneficieze de un termen rezonabil mai ales dacă legea prin spiritul ei obligă la celeritate.

Prima instanță a reținut că până la data introducerii acțiunii notificarea nu a fost soluționată de pârâtă. Pentru o astfel de ipoteză instanța supremă a statuat că absența răspunsului persoanei juridice deținătoare la notificarea persoanei îndreptățite are valoarea unui refuz, ce trebuie cenzurat de instanța de judecată. Prin Decizia nr. XX/2007 Înalta Curte de Casație și Justiție, Secții Unite, s-a statuat că instanța este competentă să soluționeze pe fond notificarea. Instanța de apel a reținut că instanța de fond a stabilit corect situația de fapt în raport de lucrările dosarului, reținând nefondate criticile de nelegalitate și netemeinicie. Împotriva acestei decizii pârâtul a declarat recurs, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Se susține că în speță nu ne aflăm în situația unui refuz nejustificat al unității deținătoare de a soluționa notificarea persoanei îndreptățite și nici în ipoteza unei absențe a răspunsului căci termenul de 60 de zile este un termen de recomandare. Dosarul administrativ urmează o procedură de soluționare care se finalizează prin emiterea unei dispoziții motivate presupunând verificări și lucrări ale unor direcții de specialitate. Chiar dacă au trecut aproximativ 8 ani din momentul formulării primei notificări ne aflăm în intervalul unui termen rezonabil și nu este vorba de un refuz ci de o procedură administrativă în plină desfășurare care se va finaliza prin emiterea unei dispoziții motivate.

Recursul nu este fondat și va fi respins pentru următoarele considerente. Pe lângă faptul că termenul de 60 de zile este un termen imperativ , unitatea deținătoare nu se poate prevala de un interval rezonabil în soluționarea notificării în condițiile în care de la data notificării a trecut o perioadă de timp care sub nicio justificare nu poate fi considerată rezonabilă. Notificarea nu este soluționată nici la data judecării dosarului de recurs; susținerea că procedura administrativă este în curs de finalizare contravine nu numai redactării imperative a textului ci și caracterului și naturii reparatorii a întregului act normativ.

Așa cum s-a statuat în Decizia XX a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secții Unite, din data de 19 martie 2007 în cazul când unitatea deținătoare sau investită cu soluționarea notificării nu se pronunță cu privire la notificare în termen de 60 de zile de la înregistrarea acesteia „se impune /.. ./ca instanța investită să evoce fondul în condițiile prevăzute în art. 297 alin. (l) C. proc. civ.

și să constate, pe baza materialului probator administrat, dacă este sau nu întemeiată cererea de restituire în natură". „într-un astfel de caz, lipsa răspunsului unității deținătoare, respectiv al entității investite cu soluționarea notificării, echivalează cu refuzul restituirii imobilului, iar un asemenea refuz nu poate rămâne necenzurat, pentru că nicio dispoziție legală nu limitează dreptul celui care se consideră nedreptățit de a se adresa instanței". Așa fiind, criticile recurentului constând în faptul că eronat s-a considerat lipsa răspunsului ca echivalând cu refuzul de a soluționa notificarea sau absența acestui răspuns vor fi înlăturate, precum și că termenul de 60 de zile este un termen de recomandare, față de cele de mai sus și dezlegarea de drept dată de decizia citată a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secții Unite.

Având în vedere cele mai sus arătate, în temeiul art. 312 alin. (l) C. proc. civ., recursul a fost respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Municipiul București prin Primar General împotriva deciziei nr. 272 A din 30 aprilie 2009 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi 26 februarie 2010.