ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1282/2010

Asupra recursului civil de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată

înregistrată la data de 10 martie 2008 la Tribunalul București și întemeiată pe

dispozițiile Legii nr. 10/2001 reclamanta N.P. a solicitat în contradictoriu cu

pârâtul Municipiul București prin Primar General ca prin hotărârea ce se va

pronunța acesta să fie obligat să emită o dispoziție de restituire natură

privind soluționarea notificărilor nr. 2467/2001 și nr. 898/2002 pentru

imobilul (teren și construcții) situat în București.

În subsidiar, în situația în care se va

constata că nu sunt îndeplinite condițiile Legii nr. 10/2001 pentru restituirea

în natură, a solicitat obligarea pârâtului să emită o dispoziție de propunere

de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent constând în despăgubiri, acordate

în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plata

despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv. A solicitat obligarea

pârâtului la plata 1000 RON pentru fiecare zi de întârziere cu titlu de daune

cominatorii începând de la rămânerea definitivă a hotărârii și până la emiterea

dispoziției de restituire în natură sau măsuri re

paratorii în

echivalent.

În motivare a arătat că prin

notificările nr. 2467/2001 și 898/2002 a solicitat Primăriei municipiului

București în temeiul Legii nr. 10/2001 restituirea în natură a imobilului teren

și construcții situat în București.

Urmare notificărilor s-au format

dosarele nr. 11921/2001 și 23459/2002.

La data de 20 decembrie 2007 a depus

prin cererea înregistrată la Primăria Municipiului București sub nr.

691094/2007 actele doveditoare ale dreptului de proprietate și ale calității de

moștenitor solicitând și conexarea celor două dosare și precizând că nu mai are

alte probe, cerând ca notificarea să fie soluționată în termen de 60 de zile,

dar primăria nu a respectat acest termen.

Reclamanta

a mai precizat că imobilul a

aparținut defunctului său soț I.N., ea fiind unica succesoare și că a fost

preluat abuziv de stat în temeiul Decretului nr. 111/1951, prin Decizia nr.

1254/1953.

Potrivit evidenței Primăriei

Municipiului București imobilul se află în patrimoniul municipiului București,

nefiind înstrăinat.

La data de 10 decembrie 2008 reclamanta

și-a precizat acțiunea solicitând restituirea în natură a imobilului teren în

suprafață de 1668,33 mp și construcții din București, pârâtul să fie obligat să

emită dispoziție de propunere de acordare de măsuri reparatorii în echivalent

pentru imobilul teren în suprafață de 457,67 mp reprezentând imobil de

restituit în natură și obligarea pârâtului la plata a 1000 RON pentru fiecare

zi de întârziere, cu titlu de daune cominatorii începând de la rămânerea

definitivă a hotărârii și până la emiterea dispoziției de acordare de măsuri

reparatorii în echivalent pentru imobilul teren imposibil de restituit.

Prin

sentința civilă nr. 1883 din 17

decembrie 2008 Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis în parte

acțiunea precizată, a dispus restituirea către reclamantă în natură a terenului

de 1668,33 mp identificat conform raportului de expertiză, a obligat pârâtul să

emită dispoziție de propunere de acordare de măsuri reparatorii în echivalent

pentru suprafața de 457,67 mp imposibil de restituit în natură, a respins

cererea de restituire în natură a construcțiilor ca nefondată și cererea de

daune cominatorii ca inadmisibilă.

Pentru a pronunța această decizie

instanța a reținut că prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 7169

din 29 februarie 1940 de Tribunalul Ilfov, Secția a IX-a Notariat, transcris

sub nr. 3072/1940 de grefa aceluiași tribunal, autorul reclamantei a cumpărat o

suprafață de teren de 2000 mp situat în București, (privilegiul vânzătorului

rezervat prin acest act fiind radiat ulterior).

Imobilul a fost înscris în Cartea

Funciară Provizorie București conform procesului verbal de C.F. nr. 15791/1940

pe numele lui I.N. terenul fiind în suprafață de 1839 mp, iar construcțiile

fiind reprezentate de 5 corpuri de casă.

Conform adresei nr. 308 din 28 mai 2008

și nr. A 414 din 10 iunie 2008 SC A. SA imobilul a fost naționalizat prin

Decretul nr. 111/1951 și decizia nr. 1254/1953 (teren în suprafață de 1464 mp

și s-au demolat o magazie și corpurile B și C de clădire).

Preluarea imobilului de la autorul

reclamantei este confirmată și de Primăria municipiului București (adresa nr.

674148/18208/2007) din care rezultă că în evidențele cadastrale din anul 1986

imobilul figura ca fiind compus din teren în suprafață de 1659 mp și

construcții în suprafață de 325 mp.

După intrarea în vigoare a Legii nr.

10/2001 N.P. în calitate de moștenitoare a lui I.N.(I.) a depus la Primăria

municipiului București prin executor judecătoresc notificările nr. 2467/2001 și

nr. 898/2002 prin care a solicitat restituirea în natură a imobilului teren și

construcții, notificări nesoluționate.

Reclamanta și-a dovedit calitatea de

unică succesoare a fostului proprietar.

Din raportul de expertiză (N.S.D.) și

suplimentul acestuia rezultă că în prezent terenul are o suprafață de 1668,33

mp , diferența în minus de 457,67 mp fiind datorată modificărilor în timp a

dimensiunilor limitelor de proprietate.

Pe una din laturi sunt construcții

provizorii, iar pe altă latură sunt construcții fără autorizație.

Tribunalul a reținut că sunt incidente

dispozițiile art. 2 lit. e) din Legea nr. 10/2001 în sensul că imobilul a fost

preluat abuziv prin Decretul nr. 111/1951 de la I.N., iar reclamanta, moștenitoarea

acestuia, având calitatea de persoană îndreptățită în sensul Legii nr. 10/2001.

Întrucât nu s-a răspuns la notificări

instanța de fond a soluționat notificarea în acest sens instanța de apel

reținând că Înalta Curte de Casație și Justiție, Secții Unite, s-a pronunțat

prin Decizia nr. XX/2007 dând plenitudine instanței de judecată de a se

pronunța în situația lipsei răspunsului entității deținătoare și a dispus

restituirea în natură a terenului în suprafață de 1668,33 mp și obligarea

pârâtului la măsuri reparatorii pentru 457,67 mp respectând principiul

restituirii în natură prevăzut de art. 1 și art. 7 din lege.

În ce privește construcțiile, instanța

a reținut că din cele 5 construcții inițiale nu s-a stabilit identitatea cu

cele existente în prezent, iar pentru cele demolate (corp B și C ) nu s-au

solicitat acordarea de măsuri reparatorii.

În procesul-verbal de carte funciară

s-a înregistrat dreptul de proprietate pentru 5 corpuri de casă.

Din dovada de prel

uare a imobilului nu

rezultă componența construcțiilor, menționându-se că au fost demolate o magazie

și corpurile B și C de clădire.

Ulterior pronunțării recursului în

interesul legii, prin Legea nr. 459/2006 a fost introdus art. 580

13

alin. (5) C. proc. civ.

, potrivit căruia daunele cominatorii în

această situație nu se pot acorda.

Împotriva acestei sentințe pârâtul a

declarat apel susținând că potrivit dispozițiilor art. 23 alin. (l) și (2) din

Legea nr. 10/2001 termenul de 60 de zile de soluționare a cererii este un

termen de recomandare, depășirea lui putând fi sancționată cel mult cu

obligarea la despăgubiri a unității deținătoare în măsura în care a fost

depășit în mod culpabil, iar persoana îndreptățită face dovada existenței unui

prejudiciu, lucru care nu a fost dovedit în cauză.

Dreptul de proprietate și calitatea de

moștenitor se dovedesc cu înscrisuri prin care se înțelege orice înscris

constatator al unui act juridic civil, jurisdicțional sau administrativ, cu

efect constitutiv translativ sau declarativ de proprietate și care generează o

prezumție relativă de proprietate în favoarea persoanei care îl invocă.

S-a mai susținut că în conformitate cu

dispozițiile art. 22 termenul de 60 de zile începe să curgă după data

completării dosarului.

Prin decizia nr. 272 A din 30 aprilie

2009 Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori

și de familie, a respins apelul ca nefondat.

Pentru a pronunța această decizie

instanța a reținut că termenul de 60 de zile nu are caracter de decădere, dar

trebuie privit ca un termen rezonabil.

Orice contestație prin care se

urmărește valorificarea unui drept patrimonial indiferent de modalitatea

concretă de soluționare prevăzută de lege (chiar și printr-o procedură

prealabilă) trebuie să beneficieze de un termen rezonabil mai ales dacă legea

prin spiritul ei obligă la celeritate.

Prima instanță a reținut că până la

data introducerii acțiunii notificarea nu a fost soluționată de pârâtă.

Pentru o astfel de ipoteză instanța

supremă a statuat că absența răspunsului persoanei juridice deținătoare la

notificarea persoanei îndreptățite are valoarea unui refuz, ce trebuie cenzurat

de instanța de judecată.

Prin Decizia nr. XX/2007 Înalta Curte

de Casație și Justiție, Secții Unite, s-a statuat că instanța este competentă

să soluționeze pe fond notificarea. Instanța de apel a reținut că instanța de

fond a stabilit corect situația de fapt în raport de lucrările dosarului,

reținând nefondate criticile de nelegalitate și netemeinicie.

Împotriva acestei decizii pârâtul a

declarat recurs, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Se susține că în speță nu ne aflăm în

situația unui refuz nejustificat al unității deținătoare de a soluționa

notificarea persoanei îndreptățite și nici în ipoteza unei absențe a

răspunsului căci termenul de 60 de zile este un termen de recomandare.

Dosarul administrativ urmează o

procedură de soluționare care se finalizează prin emiterea unei dispoziții

motivate presupunând verificări și lucrări ale unor direcții de specialitate.

Chiar dacă au trecut aproximativ 8 ani

din momentul formulării primei notificări ne aflăm în intervalul unui termen

rezonabil și nu este vorba de un refuz ci de o procedură administrativă în plină

desfășurare care se va finaliza prin emiterea unei dispoziții motivate.

Recursul nu este fondat și va fi

respins pentru următoarele considerente. Pe lângă faptul că termenul de 60 de

zile este un termen imperativ , unitatea deținătoare nu se poate prevala de un

interval rezonabil în soluționarea notificării în condițiile în care de la data

notificării a trecut o perioadă de timp care sub nicio justificare nu poate fi

considerată rezonabilă. Notificarea nu este soluționată nici la data judecării

dosarului de recurs; susținerea că procedura administrativă este în curs de

finalizare contravine nu numai redactării imperative a textului ci și

caracterului și naturii reparatorii a întregului act normativ.

Așa cum s-a statuat în Decizia

XX

a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secții Unite, din data de

19 martie 2007 în cazul când unitatea deținătoare sau investită cu soluționarea

notificării nu se pronunță cu privire la notificare în termen de 60 de zile de

la înregistrarea acesteia „se impune /.. ./ca instanța investită să evoce

fondul în condițiile prevăzute în art. 297 alin. (l) C. proc. civ. și să

constate, pe baza materialului probator administrat, dacă este sau nu

întemeiată cererea de restituire în natură". „într-un astfel de caz, lipsa

răspunsului unității deținătoare, respectiv al entității investite cu

soluționarea notificării, echivalează cu refuzul restituirii imobilului, iar un

asemenea refuz nu poate rămâne necenzurat, pentru că nicio dispoziție legală nu

limitează dreptul celui care se consideră nedreptățit de a se adresa

instanței".

Așa fiind, criticile recurentului

constând în faptul că eronat s-a considerat lipsa răspunsului ca echivalând cu

refuzul de a soluționa notificarea sau absența acestui răspuns vor fi

înlăturate, precum și că termenul de 60 de zile este un termen de recomandare,

față de cele de mai sus și dezlegarea de drept dată de decizia citată a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, Secții Unite.

Având în vedere cele mai sus arătate,

în temeiul art. 312 alin. (l) C. proc. civ., recursul a fost respins ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Municipiul

București prin Primar General împotriva deciziei nr. 272 A din 30 aprilie 2009

a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și

de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi 26 februarie 2010.