ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5149/2010

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, la data de

29 ianuarie 2009, reclamanta H.E. a solicitat instanței să dispună obligarea pârâtului

Municipiul București, prin primar general, în calitate de unitate deținătoare,

la restituirea în natură a imobilului situat în București, sector 2, compus din

teren în suprafață de 187,86 mp și construcția edificată pe acesta, cu

obligația reclamantei de a returna acestuia suma de 95.782.774 lei, actualizată

cu indicele de inflație, sumă ce a fost încasată în anul 1999 cu titlu de

despăgubire, conform Legii nr. 112/1995.

La data de 6 mai 2009

s-a fost formulată cerere de intervenție în interes propriu de către numita R.V.D.,

prin care s-a solicitat ca, în cazul admiterii acțiunii, să fie obligată

reclamanta la plata contravalorii tuturor îmbunătățirilor aduse de

intervenientă imobilului pe perioada în care a ocupat apartamentul nr. 3 cu

titlu de chiriaș.

Prin încheierea

pronunțată la termenul de judecată din 5 iunie 2009, tribunalul a respins în

principiu cererea de intervenție.

Prin sentința civilă nr.

897 din 12 iunie 2009, Tribunalului București, secția a IV-a civilă, a admis

acțiunea și a obligat pârâtul se emită dispoziție de restituire în natură a

imobilului situat în București, sector 2, compus din teren în suprafață de 187,

86 mp și construcția edificată pe acesta, mai puțin apartamentul nr. 2 ce a

fost înstrăinat în baza Legii nr. 112/1995 către numiții S.V. și S.M. prin

contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate nr. 3651 din 7 octombrie 1997.

Totodată, a fost obligată reclamanta să restituie pârâtului suma de 95.782.774

lei, actualizată cu indicele de inflație, încasată în anul 1999 cu titlu de

despăgubire în temeiul Legii nr. 112/1995.

Cererea de intervenție

în interes propriu formulată R.V.D. a fost respinsă în principiu și în fond.

Pentru a pronunța

această soluție, tribunalul a reținut că, în condițiile în care notificarea

formulată de reclamantă nu a fost soluționată de pârât, instanța se poate

pronunța pe fondul cauzei.

S-a mai reținut că reclamanta

a făcut dovada că imobilul în litigiu a fost preluat în mod abuziv, în sensul

art. 2 din Legea nr. 10/2001 și că aceasta este persoană îndreptățită la măsuri

reparatorii constând în restituirea în natură sau prin echivalent pentru

apartamentele ce nu au fost vândute în temeiul Legii nr. 112/1995.

Întrucât reclamanta a

primit despăgubiri pentru imobilul în litigiu în temeiul Legii nr. 112/1995,

tribunalul a considerat că se impune obligarea acesteia la restituirea lor.

Apelul declarat de

pârâtul Municipiul București, prin primar general împotriva acestei hotărâri a

fost respins ca nefondat prin decizia nr. 647 din 10 decembrie 2009 pronunțată

de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

În motivarea deciziei s-a

reținut, în esență, că tribunalul putea și era obligat să soluționeze în fond

notificarea reclamantei, acest aspect fiind statuat prin decizia nr. 20 din 19

martie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în

interesul legii.

Cu privire la criticile

pârâtului referitoare la faptul că prima instanță a reținut greșit lipsa

titlului statului, s-a arătat că acestea nu pot fi primite deoarece, pe de o

parte, Legea nr. 10/2001 și H.G. nr. 250/2007 stabilesc expres caracterul

abuziv al preluării imobilelor în baza Decretului nr. 92/1950, iar pe de altă

parte, caracterul nelegal al decretului a fost în mod constant reținut de către

Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs pârâtul Municipiul București, prin primar general,

invocând motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ. și solicitând admiterea căii de atac și modificarea deciziei, în

sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.

În motivarea recursului

se arată că termenul de 60 de zile prevăzut de dispozițiile art. 23 din Legea

nr. 10/2001 pentru îndeplinirea obligației unității deținătoare de a se

pronunța asupra cererii de restituire poate avea două date de referință, fie

data depunerii notificării, fie data depunerii actelor doveditoare.

Se mai susține că

imobilul a făcut obiectul Decretului nr. 92/1950, notificarea reclamantei fiind

soluționată în temeiul Legii nr. 112/1995 prin acordarea despăgubirilor în

valoare de 95.782.774 lei, suma fiind și încasată de către reclamantă.

Analizând recursul prin

prisma criticilor formulate, se constată că acesta este nefondat pentru

considerentele ce succed:

După intrarea în vigoare

a Legii nr. 10/2001, reclamanta H.E. a formulat notificarea nr. 134 din 04

iunie 2001 prin care a solicitat restituirea în natură a imobilului situat în

București, sector 2, compus din teren în suprafață de 187,86 mp și construcția

edificată pe acesta, cu obligarea sa la restituirea sumei încasate conform

Legii nr. 112/1995 cu titlu de despăgubire.

Pârâtul Municipiul

București, prin primar general, în calitate de unitate deținătoare, avea

obligația să se pronunțe asupra notificării prin decizie sau dispoziție

motivată, în termen de 60 de zile de la data depunerii notificării sau, după

caz, de la data depunerii actelor doveditoare.

În cauză se constată

lipsa răspunsului persoanei juridice deținătoare a imobilului, notificarea formulată

de reclamantă nefiind soluționată nici până la momentul promovării în justiție

a prezentei acțiuni, 29 ianuarie 2009, ceea ce echivalează cu refuzul

restituirii imobilului.

Prin Decizia nr. XX din

19 martie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în

interesul legii s-a statuat că: „Î

n cazul când

unitatea deținătoare sau unitatea învestită cu soluționarea notificării nu respectă

obligația instituită prin art. 25 și art. 26 din Legea nr. 10/2001, de a se

pronunța asupra cererii de restituire în natură ori să acorde persoanei

îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de

despăgubiri, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după

caz, de la data depunerii actelor doveditoare, se impune, de asemenea, ca

instanța învestită să evoce fondul în condițiile prevăzute în art. 297 alin. (1)

C. proc. civ. și să constate, pe baza materialului probator administrat, dacă

este sau nu întemeiată cererea de restituire în natură.

Într-un

astfel de caz, lipsa răspunsului unității deținătoare, respectiv al entității

învestite cu soluționarea notificării, echivalează cu refuzul restituirii imobilului,

iar un asemenea refuz nu poate rămâne necenzurat, pentru că nicio dispoziție

legală nu limitează dreptul celui care se consideră nedreptățit de a se adresa

instanței competente, ci, dimpotrivă, însăși Constituția prevede, la art. 21

alin. (2), că nicio lege nu poate îngrădi exercitarea dreptului oricărei

persoane de a se adresa justiției pentru apărarea intereselor sale legitime”.

S

e constată, așadar, că în mod legal instanțele

de fond și apel au analizat fondul litigiului dedus judecății, procedând în

acord cu dispozițiile deciziei citate mai sus.

Instanța

de apel a reținut corect, confirmând soluția primei instanțe, că imobilul în

litigiu a fost preluat abuziv de către Statul Român, că operează de drept

prevederile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, autoritatea administrativă

tergiversând în mod abuziv soluționarea notificării.

Așa fiind, criticile

recurentului, în sensul că în mod greșit s-a considerat lipsa răspunsului ca

echivalând cu refuzul de a soluționa notificarea, sunt neîntemeiate față de

cele arătate anterior și în raport de dezlegarea de drept dată de decizia

citată a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Având în vedere

considerentele expuse și dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va

respinge ca nefondat recursul declarat de Municipiul București prin primar

general.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de Municipiul București prin primar general împotriva

deciziei civile nr. 647 din 10 decembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică,

astăzi 12 octombrie 2010.