ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5630/2013

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 699 din 28 aprilie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă în Dosar nr. 27400/3/2009, a fost admisă cererea formulată de reclamantul G.A. în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București, prin primar general, fiind obligat pârâtul să emită dispoziție motivată de restituire în natură către reclamant a imobilului situat în București, str. P.H. nr. X, sector 1, compus din teren în suprafață de 96 mp și construcție. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, în esență, că prin Notificarea nr. 1756/2001, ce face obiectul Dosarului nr. 36573/2001, nesoluționată, defunctul A.A., tatăl reclamantului, a solicitat acordarea de despăgubiri bănești pentru imobilul teren și construcții situat în București, str. P.H.

nr. X, sector 1. Imobilul a fost dobândit de către autorii reclamantului așa cum rezultă din Contractul de vânzare nr. 40649 din 13 august 1945, fiind preluat abuziv de către stat în baza Decretului nr. 223/1974. Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul G.A. criticând-o întrucât în mod greșit prima instanță nu a dispus obligarea pârâtului să restituie în natură imobilul teren și construcție, în condițiile în care la dosarul cauzei au fost depuse acte privind calitatea reclamantului de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii dar și cu privire la situația juridică a imobilului din litigiu.

Prin Decizia civilă nr. 197/A din 22 februarie 2011, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a admis apelul, a schimbat în parte sentința atacată, în sensul că a obligat pârâtul Municipiul București, prin primar general să restituie în natură reclamantului terenul de 96,075 mp și construcțiile (casa de locuit și anexele gospodărești), imobil situat în București, str. P.H. nr. X, sector 1, astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză întocmit de expert B.N.; a obligat recurentul să restituie pârâtului suma de 28.912 RON actualizată. Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut că potrivit Deciziei nr. XX din 19 martie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii, aria de aplicabilitate a dispozițiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, a fost lărgită și la cazul în care unitatea deținătoare nu a soluționat notificarea.

Reclamantul a achiesat ca, în ipoteza admiterii acțiunii sale, să restituie pârâtului suma de 28.912 RON reprezentând despăgubirile primite în anul 1978 pentru construcție. Împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat recurs pârâtul Municipiul București, prin primar general, arătând că hotărârea este nelegală întrucât reclamantul nu a depus la notificare și actele doveditoare ale dreptului de proprietate și cele privind calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001. A mai susținut că imobilul în litigiu nu a fost preluat abuziv și nici nu s-au făcut dovezi că reclamantul a primit despăgubiri pentru imobilul construcției. Prin Decizia civilă nr. 5483 din 20 septembrie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a respins ca nefondat, recursul.

Pentru a se pronunța astfel, instanța supremă a reținut că nu există niciun temei legal pentru care, considerând că actele depuse de persoana îndreptățită nu sunt adecvate sau insuficiente, unitatea deținătoare să refuze soluționarea notificării. În cazul în care unitatea deținătoare nu soluționează notificarea, instanța învestită poate să evoce fondul și să aprecieze asupra temeiniciei cererii de restituire în natură, potrivit Deciziei nr. XX din 19 martie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii. Instanța de recurs a mai constatat că este nefondată și critica potrivit căreia, în speță, nu a fost o preluare abuzivă a imobilului în condițiile aplicării Decretului nr. 223/1974, întrucât cei cărora li se aplicau aceste dispoziții erau obligați să înstrăineze bunul în schimbul unei sume de bani stabilită în mod discreționar.

Împotriva acestei decizii, la data de 18 iunie 2013, a formulat contestație în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 317 alin. (1) C. proc. civ., numitul E.G.N. În susținerea cererii, contestatorul a arătat că nu a fost citat în Dosarul nr. 27400/3/2009, cu toate că el și familia lui locuiesc, în calitate de chiriași, în imobilul al cărui drept de proprietate s-a pus în discuție, împrejurare față de care a fost pus în imposibilitatea de a-și exercita dreptul la apărare. Examinând contestația în anulare în raport de excepția lipsei calității procesuale active invocată din oficiu, a cărei analiză este prioritară raportat la aspectele de fond ale cererii, Înalta Curte constată următoarele: Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac de retractare prin intermediul căreia se poate obține, în cazuri expres și limitativ prevăzute de lege, anularea unor hotărâri judecătorești pronunțate cu nesocotirea unor norme procedurale.

Astfel, potrivit art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare „când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii” (alin. (1) pct. 1)), iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol contestația mai poate fi primită în cazul când motivele anterior enunțate au fost invocate prin cererea de recurs, „dar instanța le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond”. Așadar, pentru a exista motiv de contestație în anulare în sensul reglementat de art. 317 alin. (1) C. proc.

civ., este necesar ca procedura de citare pentru termenul când a avut loc judecata pricinii să nu fi fost legal îndeplinită față de partea care ulterior a uzat de această cale extraordinară de atac, deoarece nerespectarea dispozițiilor referitoare la procedura de citare este sancționată cu nulitatea relativă (având în vedere interesul particular protejat prin norma legală), care poate fi invocată numai de către partea lezată. Prin „parte” se înțelege persoana care a formulat cererea de chemare în judecată, cea împotriva căreia s-a acționat, cea care a intervenit sau a fost introdusă în cauză, deci persoana care, având una din calitățile procesuale arătate, a participat la judecarea cauzei.

De nelegala citare se poate prevala numai partea care, din acest motiv, nu a fost prezentă în instanță pentru a-și formula apărările, iar nu terțele persoane în legătură cu care instanța de judecată nu a fost sesizată, întrucât acestea nu au calitatea de parte în proces, chiar dacă ar fi avut dreptul și interesul să participe la judecată. În cadrul procesual al prezentei cauze au figurat, în calitate de reclamant, numitul G.A., iar în calitate de pârât, Municipiul București, prin primar general, astfel încât numai aceste părți pot uza de calea extraordinară a contestației în anulare. Deși susține că aspectele dezbătute în acest dosar îl interesau în mod direct, contestatorul nu figurează ca parte în niciuna din formele prevăzute de lege, pentru ca legea procesual civilă să îi confere calitate procesuală activă în a solicita anularea Deciziei civile nr. 5483 din 20 septembrie 2013 a acestei instanțe.

Pentru aceste considerente, va respinge contestația, ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă. Conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va obliga contestatorul la plata, către intimatul G.A., a cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat în cuantum de 1.000 RON, diminuate în considerarea complexității și volumului de activitate reduse, depuse în vederea soluționării prezentei contestații în anulare, care s-a realizat la primul termen de judecată acordat, prin reținerea unei excepții procesuale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de E.G.N. împotriva Deciziei nr. 5483 din 20 septembrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă. Obligă contestatorul la plata, către intimatul G.A., a sumei de 1.000 RON reprezentând cheltuieli de judecată, reduse conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 decembrie 2013. Procesat de GGC - LM