ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5630/2013
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5630/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra cauzei de
față, constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 699 din 28 aprilie
2010 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă în Dosar nr.
27400/3/2009, a fost admisă cererea formulată de reclamantul G.A. în
contradictoriu cu pârâtul Municipiul București, prin primar general, fiind
obligat pârâtul să emită dispoziție motivată de restituire în natură către
reclamant a imobilului situat în București, str. P.H. nr. X, sector 1, compus
din teren în suprafață de 96 mp și construcție.
Pentru a hotărî
astfel, instanța de fond a reținut, în esență, că prin Notificarea nr.
1756/2001, ce face obiectul Dosarului nr. 36573/2001, nesoluționată, defunctul
A.A., tatăl reclamantului, a solicitat acordarea de despăgubiri bănești pentru
imobilul teren și construcții situat în București, str. P.H. nr. X, sector 1.
Imobilul a fost dobândit de către autorii reclamantului așa cum rezultă din
Contractul de vânzare nr. 40649 din 13 august 1945, fiind preluat abuziv de
către stat în baza Decretului nr. 223/1974.
Împotriva acestei
sentințe a declarat apel reclamantul G.A. criticând-o întrucât în mod greșit prima
instanță nu a dispus obligarea pârâtului să restituie în natură imobilul teren
și construcție, în condițiile în care la dosarul cauzei au fost depuse acte
privind calitatea reclamantului de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii
dar și cu privire la situația juridică a imobilului din litigiu.
Prin Decizia civilă
nr. 197/A din 22 februarie 2011, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă
a admis apelul, a schimbat în parte sentința atacată, în sensul că a obligat
pârâtul Municipiul București, prin primar general să restituie în natură
reclamantului terenul de 96,075 mp și construcțiile (casa de locuit și anexele
gospodărești), imobil situat în București, str. P.H. nr. X, sector 1, astfel
cum a fost identificat prin raportul de expertiză întocmit de expert B.N.; a
obligat recurentul să restituie pârâtului suma de 28.912 RON actualizată.
Pentru a se pronunța
astfel, instanța de apel a reținut că potrivit Deciziei nr. XX din 19 martie
2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în
interesul legii, aria de aplicabilitate a dispozițiilor art. 26 alin. (3) din
Legea nr. 10/2001, a fost lărgită și la cazul în care unitatea deținătoare nu a
soluționat notificarea.
Reclamantul a
achiesat ca, în ipoteza admiterii acțiunii sale, să restituie pârâtului suma de
28.912 RON reprezentând despăgubirile primite în anul 1978 pentru construcție.
Împotriva acestei din
urmă hotărâri a declarat recurs pârâtul Municipiul București, prin primar
general, arătând că hotărârea este nelegală întrucât reclamantul nu a depus la
notificare și actele doveditoare ale dreptului de proprietate și cele privind
calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii prevăzute de Legea nr.
10/2001.
A mai susținut că
imobilul în litigiu nu a fost preluat abuziv și nici nu s-au făcut dovezi că
reclamantul a primit despăgubiri pentru imobilul construcției.
Prin Decizia civilă
nr. 5483 din 20 septembrie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I
civilă a respins ca nefondat, recursul.
Pentru a se pronunța
astfel, instanța supremă a reținut că nu există niciun temei legal pentru care,
considerând că actele depuse de persoana îndreptățită nu sunt adecvate sau
insuficiente, unitatea deținătoare să refuze soluționarea notificării.
În cazul în care
unitatea deținătoare nu soluționează notificarea, instanța învestită poate să
evoce fondul și să aprecieze asupra temeiniciei cererii de restituire în
natură, potrivit Deciziei nr. XX din 19 martie 2007 pronunțată de Înalta Curte
de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii.
Instanța de recurs a
mai constatat că este nefondată și critica potrivit căreia, în speță, nu a fost
o preluare abuzivă a imobilului în condițiile aplicării Decretului nr.
223/1974, întrucât cei cărora li se aplicau aceste dispoziții erau obligați să
înstrăineze bunul în schimbul unei sume de bani stabilită în mod discreționar.
Împotriva acestei
decizii, la data de 18 iunie 2013, a formulat contestație în anulare întemeiată
pe dispozițiile art. 317 alin. (1) C. proc. civ., numitul E.G.N.
În susținerea
cererii, contestatorul a arătat că nu a fost citat în Dosarul nr. 27400/3/2009,
cu toate că el și familia lui locuiesc, în calitate de chiriași, în imobilul al
cărui drept de proprietate s-a pus în discuție, împrejurare față de care a fost
pus în imposibilitatea de a-și exercita dreptul la apărare.
Examinând contestația
în anulare în raport de excepția lipsei calității procesuale active invocată
din oficiu, a cărei analiză este prioritară raportat la aspectele de fond ale
cererii, Înalta Curte constată următoarele:
Contestația în
anulare este o cale extraordinară de atac de retractare prin intermediul căreia
se poate obține, în cazuri expres și limitativ prevăzute de lege, anularea unor
hotărâri judecătorești pronunțate cu nesocotirea unor norme procedurale.
Astfel, potrivit art.
317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. hotărârile irevocabile pot fi atacate cu
contestație în anulare „când procedura de chemare a părții, pentru ziua când
s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii” (alin.
(1) pct. 1)), iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol contestația mai poate
fi primită în cazul când motivele anterior enunțate au fost invocate prin
cererea de recurs, „dar instanța le-a respins pentru că aveau nevoie de
verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost
judecat în fond”.
Așadar, pentru a
exista motiv de contestație în anulare în sensul reglementat de art. 317 alin.
(1) C. proc. civ., este necesar ca procedura de citare pentru termenul când a
avut loc judecata pricinii să nu fi fost legal îndeplinită față de partea care
ulterior a uzat de această cale extraordinară de atac, deoarece nerespectarea
dispozițiilor referitoare la procedura de citare este sancționată cu nulitatea
relativă (având în vedere interesul particular protejat prin norma legală),
care poate fi invocată numai de către partea lezată.
Prin „parte” se
înțelege persoana care a formulat cererea de chemare în judecată, cea împotriva
căreia s-a acționat, cea care a intervenit sau a fost introdusă în cauză, deci
persoana care, având una din calitățile procesuale arătate, a participat la
judecarea cauzei. De nelegala citare se poate prevala numai partea care, din
acest motiv, nu a fost prezentă în instanță pentru a-și formula apărările, iar
nu terțele persoane în legătură cu care instanța de judecată nu a fost
sesizată, întrucât acestea nu au calitatea de parte în proces, chiar dacă ar fi
avut dreptul și interesul să participe la judecată.
În cadrul procesual
al prezentei cauze au figurat, în calitate de reclamant, numitul G.A., iar în
calitate de pârât, Municipiul București, prin primar general, astfel încât
numai aceste părți pot uza de calea extraordinară a contestației în anulare.
Deși susține că
aspectele dezbătute în acest dosar îl interesau în mod direct, contestatorul nu
figurează ca parte în niciuna din formele prevăzute de lege, pentru ca legea
procesual civilă să îi confere calitate procesuală activă în a solicita
anularea Deciziei civile nr. 5483 din 20 septembrie 2013 a acestei instanțe.
Pentru aceste
considerente, va respinge contestația, ca fiind formulată de o persoană fără
calitate procesuală activă.
Conform art. 274
alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va obliga contestatorul la plata, către
intimatul G.A., a cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat în
cuantum de 1.000 RON, diminuate în considerarea complexității și volumului de
activitate reduse, depuse în vederea soluționării prezentei contestații în
anulare, care s-a realizat la primul termen de judecată acordat, prin reținerea
unei excepții procesuale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestația
în anulare formulată de E.G.N. împotriva Deciziei nr. 5483 din 20 septembrie
2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, ca fiind
formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.
Obligă contestatorul
la plata, către intimatul G.A., a sumei de 1.000 RON reprezentând cheltuieli de
judecată, reduse conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 4 decembrie 2013.
Procesat de GGC - LM