ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5483/2012

Prin Sentința civilă nr. 699 din 28 aprilie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, a fost admisă cererea formulată de reclamantul G.A. în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București prin Primar General, fiind obligat pârâtul să emită dispoziție motivată de restituire în natură către reclamant a imobilului situat în București, str. P.H. nr. 9, sector 1, compus din teren în suprafață de 96 m.p. și construcție. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele: Prin Notificarea nr. 1756/2001, ce face obiectul Dosarului nr. 36573/2001, nesoluționată, defunctul A.A., tatăl reclamantului, a solicitat acordarea de despăgubiri bănești pentru imobilul teren și construcții situat în București, str. P.H.

nr. 9, sector 1. Imobilul a fost dobândit de către autorii reclamantului așa cum rezultă din contractul de vânzare nr. 40649 din 13 august 1945, fiind preluat abuziv de către Stat în baza Decretului nr. 223/1974. Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul G.A. criticând-o întrucât în mod greșit prima instanță nu a dispus obligarea pârâtului să restituie în natură imobilul teren și construcție, în condițiile în care la dosarul cauzei au fost depuse acte privind calitatea reclamantului de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii dar și cu privire la situația juridică a imobilului din litigiu. Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin Decizia nr. 197 A din 22 februarie 2011 a admis apelul declarat de reclamantul G.A., a schimbat în parte sentința atacată în sensul că a obligat pârâtul Municipiul București prin Primarul General să restituie în natură reclamantului terenul de 96,075 m.p.

și construcțiile (casa de locuit și anexele gospodărești), imobil situat în București, str. P.H. nr. 9, sector 1, astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză întocmit de expert B.N. A obligat recurentul să restituie pârâtului suma de 28.912 lei actualizată. Pentru a decide astfel, Curtea a reținut că potrivit Deciziei nr. XX din 19 martie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii, aria de aplicabilitate a dispozițiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, a fost lărgită și la cazul în care unitatea deținătoare nu a soluționat notificarea. Ca urmare, recunoscând efectul obligatoriu al deciziei pronunțată în recurs în interesul legii, apelul a fost admis în condițiile art. 296 C. proc.

civ. De menționat că reclamantul a achiesat ca în ipoteza admiterii acțiunii sale să restituie pârâtului suma de 28.912 lei reprezentând despăgubirile primite în anul 1978 pentru construcție. Împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat recurs pârâtul Municipiul București prin Primarul General invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În dezvoltarea căruia a susținut că hotărârea este nelegală întrucât reclamantul nu a depus la notificare și actele doveditoare ale dreptului de proprietate și cele privind calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001. A mai susținut că imobilul în litigiu nu a fost preluat abuziv și nici nu s-au făcut dovezi că reclamantul a primit despăgubiri pentru imobilul construcție.

Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este nefondat urmând a fi respins pentru considerentele ce succed: Potrivit art. 25 din Legea nr. 10/2001, republicată, unitatea căreia i s-a adresat notificarea este obligată să o soluționeze în termen de 60 de zile de la depunerea acesteia sau, după caz, a actelor doveditoare, urmând ca pe baza analizei acestora să accepte sau să refuze acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul în litigiu. Nu există niciun temei legal pentru care, considerând că actele depuse de persoana îndreptățită nu sunt adecvate sau insuficiente, unitatea deținătoare să refuze soluționarea notificării.

În cazul în care unitatea deținătoare nu soluționează notificarea, instanța învestită poate să evoce fondul și să aprecieze asupra temeiniciei cererii de restituire în natură, potrivit Deciziei nr. XX din 19 martie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii. Este nefondată și critica potrivit căruia, în speță, nu a fost o preluare abuzivă a imobilului în condițiile aplicării Decretului nr. 223/1974, întrucât cei cărora li se aplicau aceste dispoziții erau obligați să înstrăineze bunul în schimbul unei sume de bani stabilită în mod discreționar. În consecință, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul formulat în cauză va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâtul Municipiul București prin Primar General împotriva Deciziei civile nr. 197/A din 22 februarie 2011 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 septembrie 2012. Procesat de GGC - DG