ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 26.09.2014

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2772/2014

HOTĂRÂRE
26.09.2014
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2772/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra

cererii de revizuire de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la nr. 261/1/2014

la 20 ianuarie 2014 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a

II-a civilă, SC C. SA a solicitat, în contradictoriu cu intimații Agenția

Națională pentru Locuințe, Consiliul General al Municipiului București,

Consiliul Județean Ilfov, Consiliul Local Voluntari, Consiliul Local al

Sectorului 1 București, M.I.D., SC D.S.R. SRL, SC E.D.M. SA și SC G.S.E.R. SA,

revizuirea Deciziei nr. 4469 din 16 decembrie 2013, pronunțată de Înalta Curte

de Casație și Justiție, secția a II-a civilă în Dosarul nr. 1670/3/2010.

În motivarea cererii

s-a arătat că decizia a cărei revizuire se solicită contravine Deciziei nr.

5197 din 25 aprilie 2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 11066/2/2011.

Revizuenta a realizat

un scurt istoric al litigiilor în care s-au pronunțat deciziile pretins

potrivnice și a susținut că în cauză există motive pentru admisibilitatea

cererii de revizuire.

Astfel, revizuenta a

arătat că Decizia nr. 4469 din 16 decembrie 2013, pronunțată cu majoritatea,

conține dispoziții potrivnice Deciziei nr. 5197 din 25 aprilie 2013, ambele

decizii vizând aceeași cauză -complexul contractual creat de ANL în calitatea

sa de dezvoltator al programului guvernamental Ansamblul de locuințe H.C.

aceleași părți - ambii reclamanți sunt beneficiari de lot și același obiect

-culpa ANL în finalizarea programului guvernamental în integralitatea sa.

A arătat revizuenta,

subsumat acestui motiv de revizuire, că, deși cele două decizii sunt pronunțate

asupra unor cereri de chemare în judecată diferite, ambele vizează același

proiect guvernamental, inițiat de ANL în baza propriei legi de înființare și în

fiecare cauză reclamantul este un proprietar de lot.

Al doilea motiv de

revizuire se întemeiază tot pe Decizia nr. 5197 din 25 aprilie 2013, invocată

în primul motiv de revizuire, societatea revizuenta susținând că această

decizie este un înscris doveditor cu o importanță covârșitoare TI dezlegarea

pricinii, de natură a răsturna situația juridică stabilită prin Decizia nr.

4469 din 16 decembrie 2013 și care a fost descoperit după pronunțarea acestei

din urmă decizii.

Revizuenta a tratat

în mod amplu și detaliat problema culpei ANL în realizarea programului

guvernamental Ansamblul de locuințe H.C., a prezentat in extenso obligațiile

asumate și neîndeplinite de ANL conform convenției din 6 mai 2004 și a conchis

susținând că instanța de recurs a admis în mod greșit, cu majoritate,

recursurile formulate de chemații în garanție, deși s-a dovedit culpa acestora

și nu au fost sancționați nici de ANL, nici de instanțele de judecată.

Cererea de revizuire

a fost întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.,

adoptat prin Legea nr. 134/2010.

La 15 iulie 2014,

intimatul Consiliul Local al Sectorului 1 București a depus întâmpinare, prin

care a arătat cu titlu prealabil că dispozițiile legale aplicabile sunt cele

ale C. proc. civ. de la 1865 (art. 322 pct. 5), acest lucru reieșind din

interpretarea dispozițiilor art. 27 C. proc. civ. nou, adoptat prin Legea nr.

134/2010.

A susținut intimatul

că nu este îndeplinită cerința art. 322 pct. 5 C. proc. civ., întrucât actul

nou invocat este procurat ulterior pronunțării deciziei atacate cu revizuire,

iar într-o asemenea situație s-ar ajunge la repunerea în discuție a unei

hotărâri irevocabile, intrată în puterea lucrului judecat, iar aceasta în

condițiile în care revizuenta nu a dovedit demersurile întreprinse pentru

obținerea înscrisului.

În ce privește

motivul de revizuire întemeiat pe potrivnicia celor două hotărâri, intimatul a

apreciat că acesta nu este fondat, întrucât în privința celor două decizii nu

există tripla identitate prevăzută de lege.

Pe cale de

consecință, intimata a solicitat respingerea cererii de revizuire ca

inadmisibilă.

Apărări similare au

fost formulate pe cale de întâmpinare și de către intimații Agenția Națională

pentru Locuințe București, SC D.S.R. SRL București, Consiliul Județean Ilfov și

Față de actele și

lucrările dosarului, de probele administrate în cauză și de dispozițiile legale

incidente, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire pentru următoarele

considerente:

Cu titlu preliminar,

se impune precizarea că în cauză sunt incidente prevederile C. proc. civ. de la

1865, având în vedere că revizuirea este o cale extraordinară de atac prin care

se vizează, în speță, retractarea unei hotărâri pronunțate într-un proces

început înainte de intrarea în vigoare a noului C. proc. civ., fiind incidente

prevederile art. 25 alin. (1), ca și prevederile art. 27 din Legea nr.

134/2010.

În ceea ce privește

apărările formulate de intimați și întemeiate pe susținerea că revizuirea este,

în speță, inadmisibilă, Înalta Curte a apreciat în cursul dezbaterilor că

acestea nu îmbracă forma unei veritabile excepții de inadmisibilitate și că

sunt apărări de fond, care vizează neîndeplinirea condițiilor specifice de

admisibilitate prevăzute de textele legale invocate.

Tot cu titlu

preliminar, Înalta Curte constată că revizuenta, deși nu a făcut în scris, ci

doar oral această precizare în mod expres, a învestit instanța de judecată cu o

cerere de revizuire întemeiată atât pe dispozițiile art. 322 pct. 5, cât și pe

dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

În ceea ce privește

cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.,

la termenul din 26 septembrie 2014 a fost admisă excepția de tardivitate,

motivat de faptul că termenul de o lună prevăzut de art. 324 alin. (1) pct. 1

proc. civ., s-a împlinit la 16 ianuarie 2014, iar cererea de revizuire a fost

formulată la 17 ianuarie 2014. Pe cale de consecință, cererea întemeiată pe

dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. va fi respinsă ca tardiv formulată,

în conformitate cu dispozițiile art. 324 alin. (1) pct. 1, raportat la art. 103

Analizând cererea de

revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., Înalta

Curte apreciază că aceasta este neîntemeiată, întrucât nu s-a făcut dovada

faptului că hotărârea judecătorească exhibată de revizuenta după pronunțarea

hotărârii a cărei revizuire se solicită ar fi fost reținută de partea

potrivnică.

Constată instanța

supremă că Decizia nr. 5199 din 25 aprilie 2013, pronunțată de Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a fost dată

într-un litigiu în care revizuenta SC C. SA nu a figurat ca parte, că această

decizie este irevocabilă și că, potrivit dispozițiilor art. 266 alin. (3) C.

proc. civ., hotărârea irevocabilă nu se comunică părților.

De altfel, și dacă

hotărârea ar fi fost supusă comunicării, obligația de comunicare îi revenea

instanței de judecată, potrivit dispozițiilor art. 86 alin. (1) C. proc. civ.,

nu părților litigante, astfel încât și din acest punct de vedere nu se poate

reține sub niciun motiv că intimata A.N.L. s-ar afla în culpă pentru

"necomunicarea" acestei hotărâri către revizuentă sau pentru

"reținerea" acesteia.

Instanța supremă

constată, totodată, că nu s-a făcut dovada că revizuentă s-a aflat într-o imposibilitate

absolută de a înfățișa această hotărâre, invocată cu titlu de "înscris

doveditor".

Există și pot fi

accesate pe internet atât portalul instanțelor de judecată (portal.just.ro),

cât și site-ul Înaltei Curți de Casație și Justiție (www.sci.ro). care oferă

informații generale despre dosare și despre soluțiile pronunțate, iar această

dublă sursă de căutare, precum și o obligație de minimă diligentă din partea

revizuentei, în sensul de a se informa cu privire la soluțiile date în spețe

identice, similare sau de importanță majoră infirme) susținerea revizuentei

despre imposibilitatea de a înfățișa proba înainte de pronunțarea hotărârii

contestate.

Potrivit

considerentelor ce preced, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire și

pentru neîndeplinirea cerințelor prevăzute de art. 322 pct. 5 C. proc. civ.

Respinge

cererea de revizuire formulată de revizuentă SC C. SA Buzău împotriva Deciziei

nr. 4469 din 16 decembrie 2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția a II-a civilă în Dosarul nr. 1670/3/2010.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 26 septembrie 2014.

Procesat de GGC - CL

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ
0,97
ÎCCJ, decizie (scj.ro #114086)
Casație și Justiție, Secția a II-a civilă, SC C. SA a solicitat, în contradictoriu cu intimații Agenția Națională pentru Locuințe, Consiliul General al Municipiului București, Consiliul Județean Ilfov, Consiliul Local Voluntari, Consiliul L
ÎCCJ 2013-12-11
0,92
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5768/2013
Asupra cererii de revizuire, constată următoarele: Revizuentul A.D. a formulat la data de 15 noiembrie 2012 cerere de revizuire, solicitând anularea sentinței nr. 5018 din 17 septembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a conte
ÎCCJ 2013-10-15
0,92
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6737/2013
în sensul reevaluării ofertei revizuentei în cadrul procedurii de atribuire în curs. Ulterior acestei decizii și anterior pronunțării Deciziei civile nr. 2217/2013, au fost pronunțate în cadrul aceleiași proceduri alte două decizii ale C.N.
ÎCCJ 2008-06-24
0,92
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2849/2014
încălcate în 2014, prin pronunțarea Deciziei nr. 359/5 februarie 2012 pronunțată de curtea de apel Brașov. În dosarul Curții de Apel Pitești în care s-a pronunțat Decizia nr. 769/RC din 12 august 2008 obiectul l-a reprezentat Decizia CNSC p
ÎCCJ 2015-04-21
0,92
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1073/2015
Decizia nr. 1073/2015 Asupra revizuirii de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 21 noiembrie 2012 pe rolul Tribunalul București, secția a IV-a civilă, sub nr. x/3/2012, revizuenta A. a formulat, în contradictoriu
Sursă