ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5199/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.Obiectul excepției de nelegalitate și

procedura derulată în fața primei instanțe

Prin încheierea din 31 mai 2012, pronunțată

de Judecătoria Satu Mare, secția civilă, în Dosarul nr. 13421/296/2011, Curtea

de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a

fost legal învestită cu soluționarea excepției de nelegalitate a Deciziei de

impunere din oficiu din 4 noiembrie 2011 emisă de C.A.S. Satu Mare și a

dispozițiile art. 35 din Ordinul nr. 617/2007 emis de Președintele Casei

Naționale de Asigurări de Sănătate, invocată de reclamantul B.V.

Autorul excepției de

nelegalitate invocate a arătat că decizia de impunere din oficiu a fost emisă

cu încălcarea dispozițiilor art. 83 alin. (4) din O.G. nr. 92/2003 care

stipulează că doar organele fiscale, definite de art. 17 alin. (5) din O.G. nr.

92/2003 pot emite decizii de impunere din oficiu, în speță, Agenția Națională

de Administrare Fiscală și unitățile subordonate acesteia, precum și

compartimentele de specialitate ale autorităților administrației publice

locale.

Casa Națională de

Asigurări de Sănătate și, implicit C.A.S. Satu Mare nu se regăsesc printre

organele fiscale definite la art. 17 alin. (5) din O.G. nr. 92/2003, ele

funcționând în subordinea Ministerului Sănătății, nu a Ministerului Finanțelor

Publice, astfel încât decizia de impunere din oficiu emisă de C.A.S. Satu Mare

este nelegală.

În privința excepției

de nelegalitate a dispozițiilor art. 35 din Ordinul Președintelui Casei

Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 617/2007, a arătat că, la elaborarea

Ordinului au fost încălcate prevederile art. 81 alin. (1) din Legea nr. 24/200,

privind normele de tehnică legislative, în sensul că nu s-a avut în vedere

caracterul de subordonare a acestui act normativ față de ordonanța de guvern.

Prin art. 35, se

adaugă la lege, în sensul că se extinde competența Casei de Asigurări de

Sănătate privind emiterea de decizii de impunere, care, la scadență, au valoare

de titlu executoriu, în baza cărora se poate declanșa urmărirea silită.

Reclamantul a

apreciat că, față de prevederile art. 216 din Legea nr. 95/2006, Casa Națională

de Asigurări de Sănătate nu poate avea calitatea de organ emitent al deciziei

de impunere pentru creanțele cu titlu de contribuție la fondul național unic de

asigurări sociale de sănătate, ci doar de organ execuțional, respectiv de a

proceda la aplicarea măsurilor de executare silită, astfel încât prevederea din

textul art. 35 din Normele metodologice privind stabilirea documentelor justificative

pentru dobândirea calității de asigurat, precum și pentru aplicarea măsurilor

de executare silită, aprobate prin Ordinul nr. 617/2007 emis de Președintele

Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, conform căreia casa de asigurări este

abilitată să emită decizii de impunere, înfrânge dispozițiile imperative ale

legii.

de apel

Prin Sentința nr. 301

din 2 octombrie 2012, Curtea de Apel Oradea, secția II-a civilă, de contencios

administrativ, a respins excepția de inadmisibilitate a excepției de

nelegalitate invocată de pârâta C.A.S. Satu Mare și excepția de nelegalitate

formulată de reclamantul B.V., privind nelegalitatea Deciziei de impunere din

oficiu din 4 noiembrie 2011 emisă de C.A.S. Satu Mare și a dispozițiilor art.

35 din Ordinul Președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr.

617/2007.

Pentru a pronunța

această sentință, prima instanță a reținut că, raportat la prevederile art. 4

din Legea nr. 554/2004, care instituie o procedură specială de verificare a

legalității actelor administrative unilaterale cu caracter individual,

legalitate ce poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, excepția

invocată nu este inadmisibilă.

Pe fondul excepției

de nelegalitate, a reținut, în esență, că Ordinul nr. 617/2007 a fost emis de

către Casa Națională de Asigurări de Sănătate în în temeiul Legii nr. 95/2006

privind reforma în domeniul sănătății, a cărei forță juridică este superioară

celei conferite de O.G. nr. 92/2003 la care reclamantul face referire.

Examinând

dispozițiile art. 35 din Ordinul nr. 617/2007 pentru aprobarea normele

metodologice privind stabilirea documentelor justificative pentru dobândirea

calității de asigurat, precum și pentru aplicarea măsurilor de executare silită

pentru încasarea sumelor datorate la Fondul Național Unic de Asigurări Sociale

de Sănătate, în raport de prevederile art. 256 alin. (2), art. 261 alin. (4) și

(5) din Legea nr. 95/2006, curtea de apel a reținut că potrivit acestor texte

de lege, colectarea contribuțiilor pentru persoanelor fizice, altele decât cele

pentru care colectarea veniturilor se face de către Agenția Națională de

Administrare Fiscală și se efectuează de către casele de asigurări pe baza

dispozițiilor C. proc. fisc.

Date fiind aceste

considerații, apare ca fiind firesc aspectul referitor la faptul că majoritatea

elementelor pe care trebuie să le cuprindă decizia de impunere emisă din oficiu

de C.A.S. Satu Mare fac trimitere expresă la organul fiscal, atâta vreme cât,

emiterea ei se face în conformitate cu normele de procedură fiscală, pe baza

informațiilor primite pe bază de protocol de la Agenția Națională de

Administrare Fiscală.

reclamantului

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs, în termenul legal, reclamantul B.V., criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie, în temeiul art. 304 pct. 9 și art. 304

1

din C. proc. civ.

În motivarea căii de

atac, recurentul-reclamant a reiterat susținerea privind nelegalitatea

dispozițiilor din ordin prin care s-a dat în competența caselor de asigurări

colectarea contribuțiilor de la persoanele fizice, atribuția de emitere a

titlurilor de creanță revenind exclusiv organelor fiscale, potrivit C. proc.

fisc.

Deși instanța de fond

a reținut că legalitatea unui act administrativ cu caracter normativ se

apreciază numai pe baza legii în temeiul căreia a fost adoptat, analiza

concretă a Legii nr. 95/2006 duce la concluzia că aceasta nu cuprinde

dispoziții privind abilitarea caselor de asigurări de sănătate de a emite

decizii de impunere.

Au fost de asemenea

reluate argumentele invocate în motivarea excepției de nelegalitate,

arătându-se că art. 216 din Legea nr. 95/2006 conferă Casa Națională de

Asigurări de Sănătate, prin casele de asigurări sau persoane fizice ori

juridice specializate, numai atribuția de a aplica măsurile de executare

silită, iar nu de a emite decizii de impunere și că, în mod eronat, s-a făcut

trimitere la art. 256 alin. (2) din Legea nr. 95/2006, care se referă strict la

colectarea de către C.A.S. a contribuțiilor persoanelor fizice, nu și la

competența acestui organ de a emite decizii de impunere din oficiu.

În concluzie,

recurentul-reclamant a solicitat modificarea hotărârii în sensul admiterii

excepției de nelegalitate.

II Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cauza prin

prisma motivelor invocate de recurentul-reclamant și a prevederilor art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

și de drept relevante

Ordinul nr. 617/2007,

din care face parte norma administrativă atacată pe calea excepției de

nelegalitate, are ca obiect aprobarea Normelor metodologice privind stabilirea

documentelor justificative pentru dobândirea calității de asigurat, respectiv

asigurat fără plata contribuției, precum și pentru aplicarea măsurilor de

executare silită pentru încasarea sumelor datorate Fondului Național Unic de

Asigurări Sociale de Sănătate. Ordinul a fost emis de Casa Națională de

Asigurări de Sănătate, în temeiul unor prevederi expres menționate din Legea

nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății [art. 211 alin. (3), art. 213

alin. (3) și (4), art. 216, art. 256 - 260 ș.a.] și din Statutul Casei

Naționale de Asigurări de Sănătate, aprobat prin H.G. nr. 972/2006 [art. 7,

art. 17 alin. (5) și art. 18 pct. 36].

Soluția adoptată de

judecătorul fondului reflectă aplicarea corectă a principiului ierarhiei forței

juridice a actelor normative, art. 35 din Normele metodologice neadăugând la

lege și necontravenind sensului și spiritului actelor normative cu forță

juridică superioară în aplicarea cărora a fost adoptat.

Art. 216 din Legea

nr. 95/2006 trimite în mod explicit la prevederile C. proc. fisc. în ceea ce

privește exercitarea atribuțiilor ce revin Casei Naționale de Asigurări de

Sănătate, prin casele de asigurări sau persoane fizice sau juridice specializate,

pentru aplicarea măsurilor de executare silită în vederea încasării sumelor

cuvenite bugetului fondului și a majorărilor de întârziere aferente.

Împrejurarea că

dispozițiile cuprinse în art. 35 al Normelor metodologice stipulează și

posibilitatea emiterii unei decizii de impunere de către organul competent al

Casei de Asigurări de Sănătate nu reprezintă o nelegală adăugare la textul

legii sus-arătat care să contravină prevederilor cuprinse în C. proc. fisc.

Potrivit art. 141 din

C. proc. fisc., executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează în temeiul

normelor cuprinse în același cod, de către organul de executare competent, care

în materia supusă analizei este chiar Casa Națională de Asigurări de Sănătate.

Interpretarea

sistematică a prevederilor cuprinse în textele examinate conduce așadar la

concluzia că prevederile art. 35 din Ordinul Președintelui Casei Naționale de

Asigurări de Sănătate nr. 617/2006 nu depășesc cadrul legal stabilit prin Legea

nr. 95/2006, în executarea căruia a fost esențialmente emis și nu contravin

legii, în condițiile în care, strict cu privire la obligațiile de plată către

Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, în cadrul competențelor

atribuite caselor de asigurări de sănătate de a aplica măsurile de executare

silită, sunt incluse și cele de emitere a titlurilor executorii, în condițiile

și cu respectarea prevederilor cuprinse în O.G. nr. 92/2003.

O astfel de

interpretare apare ca fiind și rațională în condițiile în care, gestionarea

Fondului Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, ca fond special ce se

constituie din contribuția pentru asigurări de sănătate datorată se realizează

prin Casa Națională de Asigurări de Sănătate cât și prin casele de asigurări

expres indicate, ceea ce demonstrează că aceste autorități se află direct și

nemijlocit în posesia datelor necesare referitoare la cuantumul și natura

sumelor datorate și neachitate pentru a putea emite, prealabil executării

silite propriu-zise, titlul executoriu, cu respectarea prevederilor art. 141

din C. proc. fisc.

soluției adoptate în recurs.

Având în vedere toate

considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta

Curte va respinge, ca nefondat, recursul formulat în temeiul art. 4 alin. (3)

din Legea nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de B.V. împotriva Sentinței nr. 301 din 2 octombrie 2012 a Curții de

Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 26 aprilie 2013.

Procesat de GGC - AS