ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6741/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul excepției de nelegalitate și procedura derulată în fața primei instanțe Prin Încheierea din 17 decembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Cluj în Dosarul nr. 10121/117/2011, Curtea de Apel Cluj a fost legal învestită cu soluționarea excepției de nelegalitate cu privire la dispozițiile art. 35 din Ordinul nr. 617/2007 emis de Președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS). În motivarea excepției de nelegalitate invocate, reclamanta M.G. a susținut că, prin art. 35, se adaugă la lege, în sensul că se extinde competența Casei de Asigurări de Sănătate privind emiterea de decizii de impunere, care, la scadență, au valoare de titlu executoriu, în baza cărora se poate declanșa urmărirea silită.

Reclamanta a apreciat că, față de prevederile Legii nr. 95/2006, Casa Națională de Asigurări de Sănătate nu poate avea calitatea de organ emitent al deciziei de impunere pentru creanțele cu titlu de contribuție la fondul național unic de asigurări sociale de sănătate, ci doar de organ execuțional, respectiv de a proceda la aplicarea măsurilor de executare silită, astfel încât prevederea din textul art. 35 din Normele metodologice privind stabilirea documentelor justificative pentru dobândirea calității de asigurat, precum și pentru aplicarea măsurilor de executare silită, aprobate prin Ordinul nr. 617/2007 emis de Președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, conform căreia casa de asigurări este abilitată să emită decizii de impunere, înfrânge dispozițiile imperative ale legii.

S-au invocat de către pârâți prin întâmpinare excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate și excepția lipsei calității procesuale pasive a președintelui CNAS. 2. Hotărârea Curții de apel Prin Sentința nr. 125 din 8 februarie 2013, Curtea de Apel Cluj a respins excepția de nelegalitate a prevederilor art. 35 din Ordinul nr. 617/2007 emis de Președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS). De asemenea instanța a respins și excepțiile inadmisibilității excepției de nelegalitate și lipsei calității procesuale pasive a președintelui CNAS.

Pentru a pronunța această sentință, cu privire la excepția de nelegalitate invocată, prima instanță a reținut, în esență, că Ordinul nr. 617/2007 a fost emis de către Casa Națională de Asigurări de Sănătate în temeiul dispozițiilor expres menționate din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății (art. 211 alin. (3), art. 213 alin. (3) și (4), art. 216, art. 256 - 260 ș.a.) și al Statutului Casei Naționale de Asigurări de Sănătate aprobat prin H.G. nr. 972/2006 (art. 7, art. 17 alin. (5), art. 18 pct. 36). Examinând dispozițiile art. 35 din Normele metodologice privind stabilirea documentelor justificative pentru dobândirea calității de asigurat, precum și pentru aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor datorate la Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, aprobate prin Ordinul nr. 617 din 13 august 2007, publicat în M. Of.

al României nr. 649 din 24 septembrie 2007, emis de Casa Națională de Asigurări de Sănătate, precum și prevederile art. 216 din Legea nr. 95/2006, care trimit în mod explicit la dispozițiile cuprinse în Codul de procedură fiscală atunci când menționează atribuțiile execuționale ale Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Curtea a reținut că reglementarea posibilității emiterii unei decizii de impunere de către organul competent al Casei de Asigurări de Sănătate nu constituie o adăugare nelegală la textul legii, care să contravină prevederilor cuprinse în Codul de procedură fiscală, în condițiile în care, potrivit art. 141 din Cod, executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit Codului de procedură fiscală de către organul de executare competent.

Instanța de fond a mai reținut faptul că, în ceea ce privește obligațiile de plată către Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, în cadrul competențelor atribuite caselor de asigurări de sănătate de a aplica măsurile de executare silită, sunt incluse și cele de emitere a titlurilor executorii, în condițiile și cu respectarea prevederilor cuprinse în O.G. nr. 92/2003, astfel încât aceste autorități se află direct și nemijlocit în posesia datelor necesare referitoare la cuantumul și natura sumelor datorate și neachitate pentru a putea emite, în prealabil executării silite propriu-zise, titlul executoriu cu respectarea prevederilor art. 141 din O.G. nr. 92/2003. 3. Recursul reclamantei Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termenul legal, reclamanta M.G., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie potrivit art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. În motivarea căii de atac, recurenta-reclamantă a arătat că instanța de fond a ocolit rezolvarea directă a cauzei deduse judecății, apelând la o interpretare proprie, considerată „rațională”, numai prin prisma politicii de gestionare a fondului de asigurări sociale de sănătate. Deși instanța de fond a apreciat că legalitatea unui act administrativ cu caracter normativ se apreciază numai pe baza legii în temeiul căreia a fost adoptat, analiza concretă a Legii nr. 95/2006 duce la concluzia că aceasta nu cuprinde dispoziții privind abilitarea caselor de asigurări de sănătate de a emite decizii de impunere. În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta-reclamantă a reluat argumentele invocate în motivarea excepției de nelegalitate, arătând că art. 216 din Legea nr. 95/2006 conferă CNAS, prin casele de asigurări sau persoane fizice ori juridice specializate, numai atribuția de a aplica măsurile de executare silită, iar nu de a emite decizii de impunere.

În concluzie, recurenta-reclamantă a solicitat modificarea hotărârii în sensul admiterii excepției de nelegalitate. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza prin prisma motivelor invocate de recurentul-reclamant și a prevederilor art. 304 1 C. proc. civ., ținând seama și de apărările intimaților- pârâți, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Ordinul nr. 617/2007, din care face parte norma administrativă atacată pe calea excepției de nelegalitate, are ca obiect aprobarea Normelor metodologice privind stabilirea documentelor justificative pentru dobândirea calității de asigurat, respectiv asigurat fără plata contribuției, precum și pentru aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor datorate Fondului Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate.

Ordinul a fost emis de Casa Națională de Asigurări de Sănătate, în temeiul unor prevederi expres menționate din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății (art. 211 alin. (3), art. 213 alin. (3) și (4), art. 216, art. 256 - 260 ș.a) și din Statutul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, aprobat prin H.G. nr. 972/2006 (art. 7, art. 17 alin. (5) și art. 18 pct. 36). Soluția adoptată de judecătorul fondului reflectă aplicarea corectă a principiului ierarhiei forței juridice a actelor normative, art. 35 din Normele metodologice neadăugând la lege și necontravenind sensului și spiritului actelor normative cu forță juridică superioară în aplicarea cărora a fost adoptat. De asemenea sentința este motivată în mod logic și convingător, întrunind cerințele art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc.

civ. Art. 216 din Legea nr. 95/2006 trimite în mod explicit la prevederile Codului de procedură fiscală în ceea ce privește exercitarea atribuțiilor ce revin CNAS, prin casele de asigurări sau persoane fizice sau juridice specializate, pentru aplicarea măsurilor de executare silită în vederea încasării sumelor cuvenite bugetului fondului și a majorărilor de întârziere aferente, astfel că nu se poate reproșa instanței de fond că a raportat fără temei analiza legalității ordinului la prevederile Codului de procedură fiscală, în loc să se limiteze la cele ale Legii nr. 95/2006, așa cum afirmă recurentul - reclamant. Potrivit art. 141 C. proc. fisc., executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează în temeiul normelor cuprinse în același cod, de către organul de executare competent, care în materia supusă analizei este CNAS.

Interpretarea sistematică a prevederilor cuprinse în textele examinate conduce, așadar, la concluzia că, în cadrul competenței atribuite caselor de asigurări de sănătate de a aplica măsurile de executare silite pentru sumele datorate către Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, este inclusă și atribuția de a emite decizii de impunere și titluri executorii, în condițiile și cu respectarea prevederilor Codului de procedură fiscală. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs. Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul formulat în temeiul art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de M.G. împotriva Sentinței nr. 125 din 8 februarie 2013 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 octombrie 2013. Procesat de GGC - LM