ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6741/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

procedura derulată în fața primei instanțe

Prin Încheierea din 17 decembrie 2012,

pronunțată de Tribunalul Cluj în Dosarul nr. 10121/117/2011, Curtea de Apel

Cluj a fost legal învestită cu soluționarea excepției de nelegalitate cu

privire la dispozițiile art. 35 din Ordinul nr. 617/2007 emis de Președintele

Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS).

În motivarea

excepției de nelegalitate invocate, reclamanta M.G. a susținut că, prin art.

35, se adaugă la lege, în sensul că se extinde competența Casei de Asigurări de

Sănătate privind emiterea de decizii de impunere, care, la scadență, au valoare

de titlu executoriu, în baza cărora se poate declanșa urmărirea silită.

Reclamanta a apreciat

că, față de prevederile Legii nr. 95/2006, Casa Națională de Asigurări de

Sănătate nu poate avea calitatea de organ emitent al deciziei de impunere

pentru creanțele cu titlu de contribuție la fondul național unic de asigurări

sociale de sănătate, ci doar de organ execuțional, respectiv de a proceda la

aplicarea măsurilor de executare silită, astfel încât prevederea din textul

art. 35 din Normele metodologice privind stabilirea documentelor justificative

pentru dobândirea calității de asigurat, precum și pentru aplicarea măsurilor

de executare silită, aprobate prin Ordinul nr. 617/2007 emis de Președintele

Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, conform căreia casa de asigurări este

abilitată să emită decizii de impunere, înfrânge dispozițiile imperative ale

legii.

S-au invocat de către

pârâți prin întâmpinare excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate și

excepția lipsei calității procesuale pasive a președintelui CNAS.

de apel

Prin Sentința nr. 125

din 8 februarie 2013, Curtea de Apel Cluj a respins excepția de nelegalitate a

prevederilor art. 35 din Ordinul nr. 617/2007 emis de Președintele Casei

Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS).

De asemenea instanța

a respins și excepțiile inadmisibilității excepției de nelegalitate și lipsei

calității procesuale pasive a președintelui CNAS.

Pentru a pronunța

această sentință, cu privire la excepția de nelegalitate invocată, prima

instanță a reținut, în esență, că Ordinul nr. 617/2007 a fost emis de către

Casa Națională de Asigurări de Sănătate în temeiul dispozițiilor expres

menționate din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății (art.

211 alin. (3), art. 213 alin. (3) și (4), art. 216, art. 256 - 260 ș.a.) și al

Statutului Casei Naționale de Asigurări de Sănătate aprobat prin H.G. nr.

972/2006 (art. 7, art. 17 alin. (5), art. 18 pct. 36).

Examinând

dispozițiile art. 35 din Normele metodologice privind stabilirea documentelor

justificative pentru dobândirea calității de asigurat, precum și pentru aplicarea

măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor datorate la Fondul

Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, aprobate prin Ordinul nr. 617

din 13 august 2007, publicat în M. Of. al României nr. 649 din 24 septembrie

2007, emis de Casa Națională de Asigurări de Sănătate, precum și prevederile

art. 216 din Legea nr. 95/2006, care trimit în mod explicit la dispozițiile

cuprinse în Codul de procedură fiscală atunci când menționează atribuțiile

execuționale ale Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Curtea a reținut că

reglementarea posibilității emiterii unei decizii de impunere de către organul

competent al Casei de Asigurări de Sănătate nu constituie o adăugare nelegală

la textul legii, care să contravină prevederilor cuprinse în Codul de procedură

fiscală, în condițiile în care, potrivit art. 141 din Cod, executarea silită a

creanțelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit

Codului de procedură fiscală de către organul de executare competent.

Instanța de fond a

mai reținut faptul că, în ceea ce privește obligațiile de plată către Fondul

Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, în cadrul competențelor

atribuite caselor de asigurări de sănătate de a aplica măsurile de executare

silită, sunt incluse și cele de emitere a titlurilor executorii, în condițiile

și cu respectarea prevederilor cuprinse în O.G. nr. 92/2003, astfel încât

aceste autorități se află direct și nemijlocit în posesia datelor necesare

referitoare la cuantumul și natura sumelor datorate și neachitate pentru a

putea emite, în prealabil executării silite propriu-zise, titlul executoriu cu

respectarea prevederilor art. 141 din O.G. nr. 92/2003.

reclamantei

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs, în termenul legal, reclamanta M.G., criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea căii de

atac, recurenta-reclamantă a arătat că instanța de fond a ocolit rezolvarea

directă a cauzei deduse judecății, apelând la o interpretare proprie,

considerată „rațională”, numai prin prisma politicii de gestionare a fondului

de asigurări sociale de sănătate.

Deși instanța de fond

a apreciat că legalitatea unui act administrativ cu caracter normativ se

apreciază numai pe baza legii în temeiul căreia a fost adoptat, analiza

concretă a Legii nr. 95/2006 duce la concluzia că aceasta nu cuprinde

dispoziții privind abilitarea caselor de asigurări de sănătate de a emite

decizii de impunere.

În dezvoltarea

motivelor de recurs, recurenta-reclamantă a reluat argumentele invocate în

motivarea excepției de nelegalitate, arătând că art. 216 din Legea nr. 95/2006

conferă CNAS, prin casele de asigurări sau persoane fizice ori juridice

specializate, numai atribuția de a aplica măsurile de executare silită, iar nu de

a emite decizii de impunere.

În concluzie,

recurenta-reclamantă a solicitat modificarea hotărârii în sensul admiterii

excepției de nelegalitate.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cauza prin

prisma motivelor invocate de recurentul-reclamant și a prevederilor art. 304

1

C. proc. civ., ținând seama și de apărările intimaților- pârâți, Înalta Curte

constată că recursul nu este fondat.

și de drept relevante

Ordinul nr. 617/2007,

din care face parte norma administrativă atacată pe calea excepției de

nelegalitate, are ca obiect aprobarea Normelor metodologice privind stabilirea

documentelor justificative pentru dobândirea calității de asigurat, respectiv

asigurat fără plata contribuției, precum și pentru aplicarea măsurilor de

executare silită pentru încasarea sumelor datorate Fondului Național Unic de

Asigurări Sociale de Sănătate. Ordinul a fost emis de Casa Națională de

Asigurări de Sănătate, în temeiul unor prevederi expres menționate din Legea

nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății (art. 211 alin. (3), art. 213

alin. (3) și (4), art. 216, art. 256 - 260 ș.a) și din Statutul Casei Naționale

de Asigurări de Sănătate, aprobat prin H.G. nr. 972/2006 (art. 7, art. 17 alin.

(5) și art. 18 pct. 36).

Soluția adoptată de

judecătorul fondului reflectă aplicarea corectă a principiului ierarhiei forței

juridice a actelor normative, art. 35 din Normele metodologice neadăugând la

lege și necontravenind sensului și spiritului actelor normative cu forță

juridică superioară în aplicarea cărora a fost adoptat. De asemenea sentința

este motivată în mod logic și convingător, întrunind cerințele art. 261 alin.

(1) pct. 5 C. proc. civ.

Art. 216 din Legea

nr. 95/2006 trimite în mod explicit la prevederile Codului de procedură fiscală

în ceea ce privește exercitarea atribuțiilor ce revin CNAS, prin casele de

asigurări sau persoane fizice sau juridice specializate, pentru aplicarea

măsurilor de executare silită în vederea încasării sumelor cuvenite bugetului

fondului și a majorărilor de întârziere aferente, astfel că nu se poate reproșa

instanței de fond că a raportat fără temei analiza legalității ordinului la

prevederile Codului de procedură fiscală, în loc să se limiteze la cele ale

Legii nr. 95/2006, așa cum afirmă recurentul - reclamant.

Potrivit art. 141 C.

proc. fisc., executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează în temeiul

normelor cuprinse în același cod, de către organul de executare competent, care

în materia supusă analizei este CNAS. Interpretarea sistematică a prevederilor

cuprinse în textele examinate conduce, așadar, la concluzia că, în cadrul

competenței atribuite caselor de asigurări de sănătate de a aplica măsurile de

executare silite pentru sumele datorate către Fondul Național Unic de Asigurări

Sociale de Sănătate, este inclusă și atribuția de a emite decizii de impunere

și titluri executorii, în condițiile și cu respectarea prevederilor Codului de

procedură fiscală.

soluției adoptate în recurs.

Având în vedere toate

considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta

Curte va respinge, ca nefondat, recursul formulat în temeiul art. 4 alin. (3)

din Legea nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de M.G. împotriva Sentinței nr. 125 din 8 februarie 2013 a Curții de

Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 17 octombrie 2013.

Procesat de GGC - LM