ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4731/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul excepției de nelegalitate și procedura derulată în fața primei instanțe Prin încheierea din 9 decembrie 2010, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr. 2170/110/2010, Curtea de Apel Bacău a fost legal învestită cu soluționarea excepției de nelegalitate cu privire la dispozițiile art. 35 din Ordinul nr. 617/2007 emis de Președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS). În motivarea excepției de nelegalitate invocate, reclamantul I.A. a susținut că, prin art. 35, se adaugă la lege, în sensul că se extinde competența Casei de Asigurări de Sănătate privind emiterea de decizii de impunere, care, la scadență, au valoare de titlu executoriu, în baza cărora se poate declanșa urmărirea silită.

Reclamantul a apreciat că, față de prevederile Legii nr. 95/2006, Casa Națională de Asigurări de Sănătate nu poate avea calitatea de organ emitent al deciziei de impunere pentru creanțele cu titlu de contribuție la fondul național unic de asigurări sociale de sănătate, ci doar de organ execuțional, respectiv de a proceda la aplicarea măsurilor de executare silită, astfel încât prevederea din textul art. 35 din Normele metodologice privind stabilirea documentelor justificative pentru dobândirea calității de asigurat, precum și pentru aplicarea măsurilor de executare silită, aprobate prin Ordinul nr. 617/2007 emis de Președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, conform căreia casa de asigurări este abilitată să emită decizii de impunere, înfrânge dispozițiile imperative ale legii.

l. Hotărârea Curții de apel Prin Decizia civilă nr. 99/2011 din 10 iunie 2011, (în realitate o sentință, conform art. 255, alin. (1) C. proc. civ., Curtea de Apel Bacău, secția comercială, contencios administrativ și fiscal a respins, ca nefondată, excepția de nelegalitate a art. 35 din Ordinul nr. 617/2006 emis de Președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, invocată de petentul I.A., în contradictoriu cu intimatele Casa Județeană de Sănătate a Județului Bacău și Casa Națională de Asigurări de Sănătate. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut, în esență, că Ordinul nr. 617/2007 a fost emis de către Casa Națională de Asigurări de Sănătate în temeiul dispozițiilor expres menționate din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății (art. 211 alin. (3), art. 213 alin. (3) și (4), art. 216, art. 256 - 260 ș.a.) și al Statutului Casei Naționale de Asigurări de Sănătate aprobat prin H.G.

nr. 972/2006 (art. 7, art. 17 alin. (5), art. 18 pct. 36). Examinând dispozițiile art. 35 din Normele metodologice privind stabilirea documentelor justificative pentru dobândirea calității de asigurat, precum și pentru aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor datorate la Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, aprobate prin Ordinul nr. 617/13 august 2007, publicat în M. Of. al României nr. 649/24 septembrie 2007, emis de Casa Națională de Asigurări de Sănătate, precum și prevederile art. 216 din Legea nr. 95/2006, care trimit în mod explicit la dispozițiile cuprinse în C. proc. fisc. atunci când menționează atribuțiile execuționale ale Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Curtea a reținut că reglementarea posibilității emiterii unei decizii de impunere de către organul competent al Casei de Asigurări de Sănătate nu constituie o adăugare nelegală la textul legii, care să contravină prevederilor cuprinse în C. proc.

fisc., în condițiile în care, potrivit art. 141 din cod, executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit C. proc. fisc. de către organul de executare competent. Instanța de fond a mai reținut faptul că, în ceea ce privește obligațiile de plată către Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, în cadrul competențelor atribuite caselor de asigurări de sănătate de a aplica măsurile de executare silită, sunt incluse și cele de emitere a titlurilor executorii, în condițiile și cu respectarea prevederilor cuprinse în O.G. nr. 92/2003, astfel încât aceste autorități se află direct și nemijlocit în posesia datelor necesare referitoare la cuantumul și natura sumelor datorate și neachitate pentru a putea emite, în prealabil executării silite propriu-zise, titlul executoriu cu respectarea prevederilor art. 141 din O.G.

nr. 92/2003. 3.Recursul reclamantului Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termenul legal, reclamantul I.A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie potrivit art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. în motivarea căii de atac, recurentul-reclamant a arătat că instanța de fond a ocolit rezolvarea directă a cauzei deduse judecății, apelând la o interpretare proprie, considerată „rațională", numai prin prisma politicii de gestionare a fondului de asigurări sociale de sănătate. Deși instanța de fond a apreciat că legalitatea unui act administrativ cu caracter normativ se apreciază numai pe baza legii în temeiul căreia a fost adoptat, analiza concretă a Legii nr. 95/2006 duce la concluzia că aceasta nu cuprinde dispoziții privind abilitarea caselor de asigurări de sănătate de a emite decizii de impunere.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul-reclamant a reluat argumentele invocate în motivarea excepției de nelegalitate, arătând că art. 216 din Legea nr. 95/2006 conferă CNAS, prin casele de asigurări sau persoane fizice ori juridice specializate, numai atribuția de a aplica măsurile de executare silită, iar nu de a emite decizii de impunere. Referitor la trimiterea pe care curtea de apel a făcut-o la prevederile art. 141 C. proc. fisc., recurentul-reclamant a arătat că analiza trebuie limitată la dispozițiile Legii nr. 95/2006, iar nu extinsă la C. proc. fisc., și că noțiunea de „decizie de impunere", pe care Legea nr. 95/2006 nu o utilizează, apare numai în cuprinsul art. 35 din Ordinul nr. 617/2007, fiind logic că acesta adaugă la lege.

În fine, recurentul-reclamant a arătat că instanța de fond a renunțat în mod nejustificat și nemotivat la administrarea probei cu înscrisuri constând în documentația care a stat la baza emiterii Ordinului nr. 617/2007, probă care era necesară pentru a se putea analiza motivele determinante ale emiterii ordinului. În concluzie, recurentul-reclamant a solicitat fie casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare, fie modificarea hotărârii în sensul admiterii excepției de nelegalitate. 4. Apărările intimaților Ambele intimate-pârâte au depus la dosar întâmpinări, prin care a au solicitat respingerea recursului ca nefondat. C.A.S. Bacău a arătat că art. 216 din Legea nr. 95/2006 prevede că, în aplicarea măsurilor de executare silită, trebuie urmată procedura stabilită prin C. proc.

fisc., constând în emiterea titlului de creanță, care în condițiile neefectuării plății devine titlu executoriu. În plus, a arătat că teza recurentului este infirmată și de prevederile art. 261 alin. (1) și (4) și art. 281 alin. (2) din Legea nr. 95/2006, care dau în sarcina CNSAS, prin președinte, atribuția de a emite norme care să prevadă procedurile de urmat în activitatea de colectare a sumelor datorate de contribuabilii stabiliți de legiuitor la fondul asigurărilor sociale de sănătate.

La rândul său, Casa Națională de Asigurări de Sănătate a invocat o serie de prevederi cuprinse în Legea nr. 95/2006, prin care se reglementează constituirea și gestionarea fondului asigurărilor sociale de sănătate și atribuțiile caselor de sănătate în acest sens (art. 208, 209, 215, 216, 261 alin. (2)) și a arătat că prin dispozițiile art. 35 din Ordinul nr. 617/2007 nu se realizează o substituire a CNSAS în atribuțiile Agenției Naționale de Administrare Fiscală, așa cum susține recurentul-reclamant. II Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza prin prisma motivelor invocate de recurentul-reclamant și a prevederilor art. 304 1 C. proc. civ., ținând seama și de apărările intimatelor-pârâte, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

1. Argumente de fapt și de drept relevante Ordinul nr. 617/2007, din care face parte norma administrativă atacată pe calea excepției de nelegalitate, are ca obiect aprobarea Normelor metodologice privind stabilirea documentelor justificative pentru dobândirea calității de asigurat, respectiv asigurat fără plata contribuției, precum și pentru aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor datorate Fondului Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate. Ordinul a fost emis de Casa Națională de Asigurări de Sănătate, în temeiul unor prevederi expres menționate din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății (art. 211 alin. (3), art. 213 alin. (3) și (4), art. 216, art. 256 - 260 ș.a) și din Statutul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, aprobat prin H.G.

nr. 972/2006 (art. 7, art. 17 alin. (5) și art. 18 pct. 36). Soluția adoptată de judecătorul fondului reflectă aplicarea corectă a principiului ierarhiei forței juridice a actelor normative, art. 35 din Normele metodologice neadăugând la lege și necontravenind sensului și spiritului actelor normative cu forță juridică superioară în aplicarea cărora a fost adoptat. De asemenea sentința este motivată în mod logic și convingător, întrunind cerințele art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Art. 216 din Legea nr. 95/2006 trimite în mod explicit la prevederile C. proc. fisc. în ceea ce privește exercitarea atribuțiilor ce revin CNAS, prin casele de asigurări sau persoane fizice sau juridice specializate, pentru aplicarea măsurilor de executare silită în vederea încasării sumelor cuvenite bugetului fondului și a majorărilor de întârziere aferente, astfel că nu se poate reproșa instanței de fond că a raportat fără temei analiza legalității ordinului la prevederile C. proc.

fisc., în loc să se limiteze la cele ale Legii nr. 95/2006, așa cum afirmă recurentul-reclamant. Potrivit art. 141 C. proc. fisc., executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează în temeiul normelor cuprinse în același cod, de către organul de executare competent, care în materia supusă analizei este CNAS. Interpretarea sistematică a prevederilor cuprinse în textele examinate conduce, așadar, la concluzia că, în cadrul competenței atribuite caselor de asigurări de sănătate de a aplica măsurile de executare silite pentru sumele datorate către Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, este inclusă și atribuția de a emite decizii de impunere și titluri executorii, în condițiile și cu respectarea prevederilor C. proc.

fisc. În fine, legat de împrejurarea că prima instanță a renunțat nejustificat la administrarea probei cu înscrisuri, constând în documentația care a stat la baza emiterii Ordinului nr. 617/2007, Înalta Curte constată că, având în vedere obiectul excepției de nelegalitate și motivele invocate de autorul său în susținerea excepției, motive care au vizat exclusiv conformitatea normei administrative cu prevederi normative cu forță juridică superioară, iar nu neregularități ale procedurii de emitere sau alte împrejurări de fapt care ar fi necesitat verificarea documentației respective, proba nu era necesară în cauză, în sensul art. 167 alin. (1) C. proc. civ. și art. 13 alin. (1), (2) din Legea nr. 554/2004.

2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs. Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul formulat în temeiul art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge recursul declarat de I.A. împotriva Deciziei civile nr. 99/2011 din 10 iunie 2011 a Curții de Apel Bacău, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 octombrie 2011.