ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4731/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

procedura derulată în fața primei instanțe

Prin încheierea din 9 decembrie 2010,

pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr. 2170/110/2010, Curtea de Apel

Bacău a fost legal învestită cu soluționarea excepției de nelegalitate cu

privire la dispozițiile art. 35 din Ordinul nr. 617/2007 emis de Președintele

Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS).

În motivarea

excepției de nelegalitate invocate, reclamantul I.A. a susținut că, prin art.

35, se adaugă la lege, în sensul că se extinde competența Casei de Asigurări de

Sănătate privind emiterea de decizii de impunere, care, la scadență, au valoare

de titlu executoriu, în baza cărora se poate declanșa urmărirea silită.

Reclamantul a

apreciat că, față de prevederile Legii nr. 95/2006, Casa Națională de Asigurări

de Sănătate nu poate avea calitatea de organ emitent al deciziei de impunere

pentru creanțele cu titlu de contribuție la fondul național unic de asigurări

sociale de sănătate, ci doar de organ execuțional, respectiv de a proceda la

aplicarea măsurilor de executare silită, astfel încât prevederea din textul

art. 35 din Normele metodologice privind stabilirea documentelor justificative

pentru dobândirea calității de asigurat, precum și pentru aplicarea măsurilor

de executare silită, aprobate prin Ordinul nr. 617/2007 emis de Președintele

Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, conform căreia casa de asigurări este

abilitată să emită decizii de impunere, înfrânge dispozițiile imperative ale

legii.

l. Hotărârea Curții

de apel

Prin Decizia civilă

nr. 99/2011 din 10 iunie 2011, (în realitate o sentință, conform art. 255,

alin. (1) C. proc. civ., Curtea de Apel Bacău, secția comercială, contencios

administrativ și fiscal a respins, ca nefondată, excepția de nelegalitate a

art. 35 din Ordinul nr. 617/2006 emis de Președintele Casei Naționale de

Asigurări de Sănătate, invocată de petentul I.A., în contradictoriu cu

intimatele Casa Județeană de Sănătate a Județului Bacău și Casa Națională de

Asigurări de Sănătate.

Pentru a pronunța

această sentință, prima instanță a reținut, în esență, că Ordinul nr. 617/2007

a fost emis de către Casa Națională de Asigurări de Sănătate în temeiul

dispozițiilor expres menționate din Legea nr. 95/2006 privind reforma în

domeniul sănătății (art. 211 alin. (3), art. 213 alin. (3) și (4), art. 216,

art. 256 - 260 ș.a.) și al Statutului Casei Naționale de Asigurări de Sănătate

aprobat prin H.G. nr. 972/2006 (art. 7, art. 17 alin. (5), art. 18 pct. 36).

Examinând

dispozițiile art. 35 din Normele metodologice privind stabilirea documentelor

justificative pentru dobândirea calității de asigurat, precum și pentru

aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor datorate la

Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, aprobate prin Ordinul

nr. 617/13 august 2007, publicat în M. Of. al României nr. 649/24 septembrie

2007, emis de Casa Națională de Asigurări de Sănătate, precum și prevederile

art. 216 din Legea nr. 95/2006, care trimit în mod explicit la dispozițiile

cuprinse în C. proc. fisc. atunci când menționează atribuțiile execuționale ale

Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Curtea a reținut că reglementarea

posibilității emiterii unei decizii de impunere de către organul competent al

Casei de Asigurări de Sănătate nu constituie o adăugare nelegală la textul

legii, care să contravină prevederilor cuprinse în C. proc. fisc., în

condițiile în care, potrivit art. 141 din cod, executarea silită a creanțelor

fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit C. proc.

fisc. de către organul de executare competent.

Instanța de fond a

mai reținut faptul că, în ceea ce privește obligațiile de plată către Fondul

Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, în cadrul competențelor

atribuite caselor de asigurări de sănătate de a aplica măsurile de executare

silită, sunt incluse și cele de emitere a titlurilor executorii, în condițiile

și cu respectarea prevederilor cuprinse în O.G. nr. 92/2003, astfel încât

aceste autorități se află direct și nemijlocit în posesia datelor necesare

referitoare la cuantumul și natura sumelor datorate și neachitate pentru a

putea emite, în prealabil executării silite propriu-zise, titlul executoriu cu

respectarea prevederilor art. 141 din O.G. nr. 92/2003.

3.Recursul

reclamantului

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs, în termenul legal, reclamantul I.A., criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie potrivit art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

în motivarea căii de atac, recurentul-reclamant a arătat că instanța de fond a

ocolit rezolvarea directă a cauzei deduse judecății, apelând la o interpretare

proprie, considerată „rațională", numai prin prisma politicii de

gestionare a fondului de asigurări sociale de sănătate.

Deși instanța de fond

a apreciat că legalitatea unui act administrativ cu caracter normativ se

apreciază numai pe baza legii în temeiul căreia a fost adoptat, analiza

concretă a Legii nr. 95/2006 duce la concluzia că aceasta nu cuprinde

dispoziții privind abilitarea caselor de asigurări de sănătate de a emite

decizii de impunere.

În dezvoltarea

motivelor de recurs, recurentul-reclamant a reluat argumentele invocate în

motivarea excepției de nelegalitate, arătând că art. 216 din Legea nr. 95/2006

conferă CNAS, prin casele de asigurări sau persoane fizice ori juridice

specializate, numai atribuția de a aplica măsurile de executare silită, iar nu

de a emite decizii de impunere.

Referitor la

trimiterea pe care curtea de apel a făcut-o la prevederile art. 141 C. proc.

fisc., recurentul-reclamant a arătat că analiza trebuie limitată la

dispozițiile Legii nr. 95/2006, iar nu extinsă la C. proc. fisc., și că

noțiunea de „decizie de impunere", pe care Legea nr. 95/2006 nu o

utilizează, apare numai în cuprinsul art. 35 din Ordinul nr. 617/2007, fiind

logic că acesta adaugă la lege.

În fine,

recurentul-reclamant a arătat că instanța de fond a renunțat în mod

nejustificat și nemotivat la administrarea probei cu înscrisuri constând în

documentația care a stat la baza emiterii Ordinului nr. 617/2007, probă care

era necesară pentru a se putea analiza motivele determinante ale emiterii

ordinului.

În concluzie,

recurentul-reclamant a solicitat fie casarea hotărârii și trimiterea cauzei

spre rejudecare, fie modificarea hotărârii în sensul admiterii excepției de

nelegalitate.

intimaților

Ambele

intimate-pârâte au depus la dosar întâmpinări, prin care a au solicitat

respingerea recursului ca nefondat.

C.A.S. Bacău a arătat

că art. 216 din Legea nr. 95/2006 prevede că, în aplicarea măsurilor de

executare silită, trebuie urmată procedura stabilită prin C. proc. fisc.,

constând în emiterea titlului de creanță, care în condițiile neefectuării

plății devine titlu executoriu.

În plus, a arătat că

teza recurentului este infirmată și de prevederile art. 261 alin. (1) și (4) și

art. 281 alin. (2) din Legea nr. 95/2006, care dau în sarcina CNSAS, prin

președinte, atribuția de a emite norme care să prevadă procedurile de urmat în

activitatea de colectare a sumelor datorate de contribuabilii stabiliți de

legiuitor la fondul asigurărilor sociale de sănătate.

La rândul său, Casa

Națională de Asigurări de Sănătate a invocat o serie de prevederi cuprinse în

Legea nr. 95/2006, prin care se reglementează constituirea și gestionarea

fondului asigurărilor sociale de sănătate și atribuțiile caselor de sănătate în

acest sens (art. 208, 209, 215, 216, 261 alin. (2)) și a arătat că prin

dispozițiile art. 35 din Ordinul nr. 617/2007 nu se realizează o substituire a

CNSAS în atribuțiile Agenției Naționale de Administrare Fiscală, așa cum

susține recurentul-reclamant.

II Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cauza prin

prisma motivelor invocate de recurentul-reclamant și a prevederilor art. 304

1

C. proc. civ., ținând seama și de apărările intimatelor-pârâte, Înalta Curte

constată că recursul nu este fondat.

și de drept relevante

Ordinul nr. 617/2007,

din care face parte norma administrativă atacată pe calea excepției de

nelegalitate, are ca obiect aprobarea Normelor metodologice privind stabilirea

documentelor justificative pentru dobândirea calității de asigurat, respectiv

asigurat fără plata contribuției, precum și pentru aplicarea măsurilor de

executare silită pentru încasarea sumelor datorate Fondului Național Unic de

Asigurări Sociale de Sănătate. Ordinul a fost emis de Casa Națională de

Asigurări de Sănătate, în temeiul unor prevederi expres menționate din Legea

nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății (art. 211 alin. (3), art. 213

alin. (3) și (4), art. 216, art. 256 - 260 ș.a) și din Statutul Casei Naționale

de Asigurări de Sănătate, aprobat prin H.G. nr. 972/2006 (art. 7, art. 17 alin.

(5) și art. 18 pct. 36).

Soluția adoptată de

judecătorul fondului reflectă aplicarea corectă a principiului ierarhiei forței

juridice a actelor normative, art. 35 din Normele metodologice neadăugând la

lege și necontravenind sensului și spiritului actelor normative cu forță

juridică superioară în aplicarea cărora a fost adoptat. De asemenea sentința

este motivată în mod logic și convingător, întrunind cerințele art. 261 alin.

(1) pct. 5 C. proc. civ.

Art. 216 din Legea

nr. 95/2006 trimite în mod explicit la prevederile C. proc. fisc. în ceea ce

privește exercitarea atribuțiilor ce revin CNAS, prin casele de asigurări sau

persoane fizice sau juridice specializate, pentru aplicarea măsurilor de

executare silită în vederea încasării sumelor cuvenite bugetului fondului și a

majorărilor de întârziere aferente, astfel că nu se poate reproșa instanței de

fond că a raportat fără temei analiza legalității ordinului la prevederile C.

proc. fisc., în loc să se limiteze la cele ale Legii nr. 95/2006, așa cum

afirmă recurentul-reclamant.

Potrivit art. 141 C.

proc. fisc., executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează în temeiul

normelor cuprinse în același cod, de către organul de executare competent, care

în materia supusă analizei este CNAS. Interpretarea sistematică a prevederilor

cuprinse în textele examinate conduce, așadar, la concluzia că, în cadrul

competenței atribuite caselor de asigurări de sănătate de a aplica măsurile de

executare silite pentru sumele datorate către Fondul Național Unic de Asigurări

Sociale de Sănătate, este inclusă și atribuția de a emite decizii de impunere

și titluri executorii, în condițiile și cu respectarea prevederilor C. proc.

fisc.

În fine, legat de

împrejurarea că prima instanță a renunțat nejustificat la administrarea probei

cu înscrisuri, constând în documentația care a stat la baza emiterii Ordinului

nr. 617/2007, Înalta Curte constată că, având în vedere obiectul excepției de

nelegalitate și motivele invocate de autorul său în susținerea excepției,

motive care au vizat exclusiv conformitatea normei administrative cu prevederi

normative cu forță juridică superioară, iar nu neregularități ale procedurii de

emitere sau alte împrejurări de fapt care ar fi necesitat verificarea

documentației respective, proba nu era necesară în cauză, în sensul art. 167

alin. (1) C. proc. civ. și art. 13 alin. (1), (2) din Legea nr. 554/2004.

soluției adoptate în recurs.

Având în vedere toate

considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta

Curte va respinge, ca nefondat, recursul formulat în temeiul art. 4 alin. (3)

din Legea nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul

declarat de I.A. împotriva Deciziei civile nr. 99/2011 din 10 iunie 2011 a

Curții de Apel Bacău, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 14 octombrie 2011.