ÎCCJ, decizie (scj.ro #84886)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #84886) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Excepție
de
nelegalitate
a art. 35 din Normele metodologice
aprobate prin Ordinul nr. 617/2007 al președintelui Casei Naționale
de Asigurări de Sănătate. Netemeinicie.
Legea
nr. 95/2006, art. 216
O.G.
nr. 92/2003
Legea
nr. 554/2004
Sunt legale prevederile art. 35 din Normele
metodologice privind stabilirea documentelor justificative pentru dobândirea
calității de asigurat, respectiv asigurat fără plata
contribuției, precum și pentru aplicarea măsurilor de executare
silită pentru încasarea sumelor datorate
la Fondul
național unic
de asigurări sociale de sănătate aprobate prin Ordinul nr.
617/2007 al președintelui Casei Naționale de Asigurări de
Sănătate, prevederi în temeiul cărora Casei de Asigurări de
Sănătate îi este recunoscută abilitarea legală de a emite
decizii de impunere, care la scadență au valoarea de titlu
executoriu, în baza căruia se poate declanșa urmărirea
silită.
Aceste prevederi respectă atât cadrul legal
stabilit prin Legea nr. 95/2006, în executarea căreia a fost emis Ordinul
nr. 617/2007, cât și cadrul legal general, atâta timp cât, strict cu
privire la obligațiile de plată către Fondul Național Unic
de Asigurări de Sănătate, în competențele atribuite caselor
de asigurări de sănătate de a aplica măsurile de executare
silită sunt incluse și cele de emitere a titlurilor executorii, în
condițiile și cu respectarea prevederilor art. 141 din O.G. nr.
92/2003 privind Codul de procedură fiscală.
Decizia nr. 3878
din 27 septembrie 2010
Prin încheierea din data de 14 aprilie 2010, pronunțată
în dosarul nr. 623/100/2010 a Tribunalului Maramureș, a fost
investită
Curtea de Apel Cluj
pentru soluționarea excepției de
nelegalitate
,
invocată din oficiu de către instanță, cu privire la
prevederile art. 35 din Ordinul 617/2007 emis de Președintele CNAS,
privind posibilitatea stabilirii creanțelor datorate
la Fondul Național
Unic al Asigurărilor Sociale de Sănătate (FNUASS), prin decizie
de impunere emisă din oficiu, în litigiul dintre reclamantul FVF și
pârâta Casa de Asigurări de Sănătate Maramureș.
Pentru a hotărî astfel această instanța a
reținut că
prin cererea de
chemare în judecată, reclamantul FVF, în contradictoriu cu
pârâta Casa de Asigurări de
Sănătate Maramureș Baia Mare, a solicitat anularea Deciziei de
impunere din Oficiu nr. 6069/1232/27.10.2009 (fila 27) prin care a fost obligat
să plătească suma de 11.787,28 lei
la FNUASS
.
A arătat
instanța că pârâta a indicat ca temei de drept pentru emiterea
deciziei atacate prevederile art. 83 al. 4 din OG. Nr. 92/2003,
modificată, privind codul de procedură fiscală.
S-a apreciat însă că Ordinul Președintelui
CNAS nr. 617/2007 este contrar Legii nr. 95/2006, modificată, deoarece
stabilește posibilitatea emiterii titlurilor de creanță în
condițiile în care legea abilita Casa Națională de
Asigurări de Sănătate numai la luarea măsurilor de
executare silită, nu și la emiterea deciziilor de impunere din
oficiu.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta Casa de
Asigurări de Sănătate, a solicitat respingerea excepției de
nelegalitate
invocată din oficiu de Tribunalul
Maramureș, Secția comercială, de contencios administrativ
și fiscal și menținerea ca legal și temeinic a art. 35 din
ordinul Președintelui CNAS nr.617/2007 pentru aprobarea Normelor
metodologice privind stabilirea documentelor justificative pentru dobândirea
calității de asigurat, respectiv asigurat fără plata
contribuției, precum și pentru aplicarea măsurilor de executare
silită pentru încasarea sumelor datorate la Fondul național unic de
asigurări sociale de sănătate.
Astfel investită cu soluționarea cauzei, Curtea de
Apel
Cluj, prin sentința nr.
269/2010 din data de 24 iunie
2010,
a
respins excepția inadmisibilității
excepției de
nelegalitate
invocată de
pârâți și a admis sesizarea din oficiu a Tribunalului Maramureș
– Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal
privind excepția de
nelegalitate
a
dispozițiilor art. 35 din Normele Metodologice, privind stabilirea
documentelor justificative pentru dobândirea calității de asigurat,
precum și pentru aplicarea măsurilor de executare silită pentru
încasarea sumelor datorate Fondului Național Unic de Asigurări
Sociale de Sănătate aprobate prin Ordinul nr. 617/2007, emis de Casa
Națională de Asigurări de Sănătate.
Totodată, a
constatat
nelegalitatea
prevederilor art. 35 din actul administrativ normativ precizat mai sus.
Prima instanță a respins
excepția de inadmisibilitate a
excepției de
nelegalitate
reținând,
în esență, că
la nivelul Secției de contencios
administrativ și fiscal a Înaltei Curți, a fost adoptată
soluția de principiu în sensul că este admisibilă excepția
de
nelegalitate
invocată cu privire la un act
administrativ unilateral cu caracter normativ.
Sub aspectul criticilor
de
nelegalitate
aduse din oficiu de către
instanța de fond, instanța a
constatat că obiectul excepției de
nelegalitate
îl formează dispozițiile art. 35 din
Normele Metodologice, privind stabilirea documentelor justificative pentru
dobândirea calității de asigurat, precum și pentru aplicarea
măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor datorate
Fondului Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate
aprobate prin Ordinul nr. 617/2007, emis de Casa Națională de
Asigurări de Sănătate, text care are următorul cuprins:
(1)
în conformitate cu art. 215 alin. (3) din lege
și art. 81 din Codul de procedură fiscală, pentru
obligațiile de plată față de fond ale persoanelor fizice
care se asigură pe bază de contract de asigurare, altele decât cele
pentru care colectarea veniturilor se face de ANAF, titlul de creanță
îl constituie, după caz, declarația prevăzută la art. 32
alin. (4), decizia de impunere emisă de organul competent al CAS, precum
și hotărârile judecătorești privind debite datorate
fondului. Decizia de impunere poate fi emisă de organul competent al CAS
și pe baza informațiilor primite pe bază de protocol de la ANAF.
(2)
Titlul de creanță prevăzut la
alin. (1) devine titlu executoriu la data la care creanța bugetară
este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de
lege.
Instanța de fond
a reținut că, prin textul precizat se adaugă la lege, în sensul
că se extinde competența CAS și pentru emiterea de decizii de
impunere care la scadență au valoarea de titlu executoriu în baza
cărora se poate declanșa urmărirea silită atrăgând
astfel complexul de proceduri și mecanisme de executare statale.
În fine, a mai
apreciat instanța că teza de la care pleacă autoarea
sesizării, conform căreia pârâta nu are recunoscută
posibilitatea de a invoca prevederile art. 83 alin. 4 din Codul de
procedură fiscală pentru a stabili din oficiu întinderea
obligațiilor datorate la fond și a emite decizii de impunere, este
corectă și legală. De altfel, pârâta nu a invocat
nicio
altă dispoziție legală expresă
care i-ar conferi prerogativa de a stabili din oficiu contribuțiile
datorate la fond și de a emite decizii de impunere care la
scadență să aibă valoare de titlu executoriu.
Măsurile de executare silită pentru care este
abilitată Casa conform art. 216 din Legea nr. 95/2006 se pot întreprinde
doar dacă preexistă un titlu executoriu formal valabil și în
fond temeinic.
Motivele de recurs
înfățișate de
recurentele-pârâte
Împotriva acestei sentințe au promovat recurs pârâtele
Casa Națională de Asigurări de Sănătate București
și Casa Națională de Asigurări de Sănătate
Maramureș.
2.1. Recursul Casei
Naționale de Asigurări de Sănătate București (CNAS)
Prin
motivele de recurs dezvoltate
recurenta
CNAS a susținut,
în
esență
următoarele
aspecte
de
nelegalitate
:
-
greșit a
constatat instanța de
fond
nelegalitatea
art. 35 din
Ordinul
președintelui CNAS
nr.
617/2007, motivat
de
împrejurarea
că nu sunt
abilitate casele
de
asigurări
de
sănătate
să
recurgă
la
stabilirea
contribuțiilor
datorate
de
FNUASS, reținând
că
dispozițiile Legii nr. 95/2006 abilitează CNAS și CAS
numai pentru luarea
măsurilor
de executare silită, nu și
pentru
stabilirea
contribuțiilor de
asigurări de
sănătate, întrucât
prin
dispozițiile
respectivului
text din
actul normativ
contestat
nu se
realizează
o
substituire a CNAS în
obligația de stabilire a taxelor și contribuțiilor
datorate bugetului
general
consolidat
ce incumbă
Agenției
Naționale de Administrare Fiscală;
- în conformitate cu art. 256 alin. 2 și 3 din Legea nr.
95/2006, cu modificările și completările ulterioare, „
colectarea
contribuțiilor persoanelor juridice și fizice care au
calitatea de angajator se face de către
Ministerul Finanțelor Publice, prin ANAF, în contul
unic deschis pe
seama CNAS in condițiile legii, iar colectarea contribuțiilor
persoanelor fizice, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se
face de către ANAF, se efectuează de către casele de
asigurări.
Sumele colectate în contul fondului
potrivit alin. (2) sunt în permanență la dispoziția
CNAS și se
repartizează de ordonatorul principal de credite, proporțional cu
sumele
aprobate pe subcapitole de
cheltuieli prin legile bugetare anuale,
pe
fiecare
domeniu de
asistență medicală
”.
În conformitate cu art. 79 din OG nr. 92/2003 privind Codul
de procedură fiscală republicată, cu modificările și
completările ulterioare, în vederea stabilirii stării de fapt fiscale
și a obligațiilor fiscale de plată datorate, contribuabilii sunt
obligați să conducă evidențe fiscale, potrivit actelor
normative în vigoare.
- instanța de fond a nesocotit împrejurarea că
între
CNAS și
Agenția
Națională de Administrare Fiscală a fost
încheiat
un
protocol privind
furnizarea
datelor
referitoare
la
asigurații din categoriile
de persoane
care
realizează
venituri
din profesii
libere, din
drepturi de
proprietate intelectuală, din
dividende, dobânzi
și
penalități
din cedarea
folosinței bunurilor,
din agricultură și
silvicultură precum și
date
privind
plata
contribuțiilor
datorate
de
angajator și angajat
la Fondul
Național
Unic de Asigurări Sociale și
de
Sănătate, pentru
persoanele
care au
calitatea de angajat, către
CNAS, ceea ce
demonstrează
că
transmiterea
acestor date de
către
Agenția Națională de Administrare Fiscală
către
CNAS se
realizează
tocmai
în scopul
exercitării
atribuțiilor
legale ale
acestei din urmă autorități;
- raportat la
prevederile
evocate
și la
situația de fapt menționată, nu este vorba despre
încălcarea dispozițiilor Legii nr. 95/2006 în sensul
unei substituiri în obligațiile
ANAF, prin intermediul structurilor
de profil subordonate, de către
CNAS, prin casele de
asigurări de
sănătate sau persoane juridice
specializate.
2.2. Recursul
Casei de
Asigurări de Sănătate Maramureș (CAS Maramureș)
La
rândul său, recurenta CAS Maramureș a criticat hotărârea
pronunțată
de
prima instanță susținând
următoarele aspecte
de
nelegalitate
:
-
au fost nesocotite o serie de elemente de fapt prezentate în contextul
acțiunii
de
fond în soluționarea
căreia
a fost
invocată din oficiu
excepția de
nelegalitate
a art. 35 din
Ordinul
Președintelui CNAS
nr. 617/2007, în sensul că s-a arătat că raportat la veniturile
impozabile rezultate din
desfășurarea
unei
profesii
libere
pe care le
realizează
reclamantul
FVF, acesta
din urmă
are
obligația
de a plăti
o
contribuție lunară
către
FNUASS, stabilită sub
forma
unei
cote procentuale care
se aplică
asupra
veniturilor
impozabile
realizate,
obligație pe care însă nu și-a
respectat-o astfel că
s-a
procedat la
emiterea
deciziei de impunere din
oficiu;
-
contrar
celor
reținute de prima instanță s-a
arătat că stabilirea din oficiu a
obligațiilor
fiscale
datorate
de reclamant s-a efectuat în
condiții de deplină legalitate, în temeiul
art. 83
alin.4
din O.G. nr. 92/2003, art.
215 alin.3 și 216 din Legea nr. 95/2006 și art.
35 din Ordinul
617/2007, pe baza veniturilor
realizate
din
activitatea
independentă, venituri
care au
fost
comunicate
de organele fiscale teritoriale,
potrivit protocolului intervenit
cu Agenția Națională de
Administrare Fiscală în temeiul Legii nr. 95/2006, recurenta apreciind
potrivit principiului
qui
potest
plus,
potest
minus
, că
poate
lua
măsuri
mai
facile
împotriva
propriilor
debitori, respectiv
că
poate
emite
decizii
de
impunere, devenind astfel
organ fiscal în
înțelesul
O.G. nr. 92/2003.
Soluția
și considerentele instanței
de recurs
Examinând
sentința atacată prin prisma prevederilor legale
incidente, raportat la
criticile celor
două
recurente dar și la
apărările
intimatului-reclamant, Înalta Curte
apreciază,
potrivit art. 312
Cod procedură civilă
cu
referire la
art. 304 pct.9 Cod procedură civilă
că sunt întemeiate criticile formulate
astfel că se impune admiterea recursurilor și modificarea
sentinței atacate în sensul respingerii excepției de
nelegalitate
, din oficiu invocată, în
considerarea celor în continuare
arătate.
Dată fiind similitudinea criticilor
formulate de
cele
două recurente, Înalta Curte
urmează a
le
examina grupat și a le
răspunde
prin
argumente
comune.
După
cum
constant a
reținut Înalta
Curte în jurisprudența sa, legalitatea unui act administrativ normativ se
apreciază
în raport cu legea
în baza căreia
a fost emisă.
În
cauză, Ordinul nr. 617/2007, emis de
CNAS pentru
aprobarea
Normelor metodologice privind stabilirea
documentelor justificative pentru dobândirea calității de asigurat,
respectiv de asigurat
fără
plata
contribuției, precum și pentru
aplicarea
măsurilor de executare
silită
pentru încasarea
sumelor datorate Fondului Național Unic de
Asigurări
Sociale de
Sănătate, a fost emis în temeiul dispozițiilor expres
menționate
din Legea nr. 95/206 privind
reforma în
domeniul
sănătății (art. 211 alin.3, 213 alin.3 și 4,
art. 216, 256-260 ș.a.) și al
Statului
Casei Naționale
de
Asigurări de Sănătate,
aprobat
prin H.G. nr. 972/2006 (art. 7,
17 alin.(5) și art.
18 pct.36).
Analizând
textul a cărei
nelegalitate
a fost
din oficiu invocată, respectiv a art. 35 din Ordinul nr. 617/2007,
prin raportare la prevederile
art. 216
din Legea nr. 95/2006 prima instanță
a apreciat
că acesta
adaugă la
lege întrucât
sunt extinse competențele CAS și cu
privire la emiterea de decizii de impunere,
care
la
scadență au
valoarea
de
titlu executoriu în baza cărora
se poate
declanșa
urmărirea
silită, în plus
față de
abilitarea
legală deja
recunoscută, aceea
de a
proceda
la aplicarea
măsurilor de
executare silită pentru încasarea sumelor cuvenite
bugetului
fondului
și a
majorărilor de întârziere.
Contrar
celor
reținute de
prima
instanță, Înalta Curte
apreciază, raportat la
prevederile
art. 216 din Legea nr. 95/2006, potrivit cu care, în cazul
neachitării
la termen, conform
legii, a
contribuțiilor
datorate
fondului de către persoanele fizice,
altele decât cele pentru care
colectarea
veniturilor se face
de
ANAF, CNAS, prin
casele de asigurări sau persoane fizice
ori juridice specializate, procedează la aplicarea măsurilor de executare
silită pentru încasarea sumelor cuvenite
bugetului fondului și a
majorărilor
de întârziere în
condițiile
O.G. nr. 92/2003 privind
Codul de
procedură fiscală,
republicat, că
dispozițiile
art. 35 din
Normele
metodologice nu au
caracter
nelegal întrucât nu adaugă la lege și nici nu contravin
sensului și spiritului legii în aplicarea căreia
au
fost adoptate.
Astfel,
norma legală cuprinsă în art. 216 din Legea nr. 95/2006 trimite în
mod
explicit
la
dispozițiile
cuprinse în
Codul de
procedură fiscală
atunci când menționează atribuțiile
execuționale
ale Casei Naționale de Asigurări
de Sănătate.
Împrejurarea
că dispozițiile cuprinse în art. 35 al Normelor
metodologice stipulează și
posibilitatea emiterii unei decizii de
impunere de
către
organul
competent al CAS nu reprezintă o nelegală adăugare la
textul legii sus-arătat care să contravină prevederilor
cuprinse în
Codul de procedură fiscală, în condițiile
în care
potrivit
art. 141 din acest cod
executarea
silită
a creanțelor
fiscale
se
efectuează
în temeiul
unui
titlu executoriu emis
potrivit
prevederilor
Codului de
procedură fiscală, de către organul de executare
competent, care
în cazul dat este chiar
Casa Națională de
Asigurări de Sănătate.
Interpretarea
sistematică a prevederilor cuprinse în textele
examinate conduce așadar la concluzia
că prevederile
art. 35 din Ordinul
Președintelui CNAS nr. 617/2006 nu depășesc cadrul legal
stabilit prin Legea nr. 95/2006, în executarea căruia a fost
esențialmente emis și nu
contravin
legii, în
condițiile
în care, strict cu
privire la
obligațiile de plată
către
Fondul
Național Unic de
Asigurări Sociale de Sănătate, în cadrul competențelor
atribuite
caselor de
asigurări
de sănătate de a aplica
măsurile de
executare
silită
sunt
incluse
și cele de
emitere a
titlurilor
executorii, în
condițiile
și cu
respectarea
prevederilor
cuprinse
în O.G. nr. 92/2003.
O
astfel de
interpretare
apare ca fiind și rațională
în
condițiile în care, astfel cum
corect
au
arătat
și
recurentele, gestionarea
fondului
național
unic de
asigurări sociale de sănătate, ca
fond special
ce se
constituie
din
contribuția
pentru
asigurări de
sănătate
datorată, se realizează
prin CNAS ca și
prin
casele de
asigurări expres
indicate, ceea
ce
demonstrează
că
aceste
autorități
se
află
direct și
nemijlocit în posesia
datelor
necesare referitoare la cuantumul
și natura
sumelor
datorate și neachitate pentru a putea emite, prealabil
executării silite propriu-zise, titlul executoriu, cu respectarea
prevederilor
art. 141 din
Codul de
procedură fiscală.
Față
de toate cele mai sus arătate, în temeiul art. 312 Cod procedură
civilă recursurile declarate au fost admise cu consecința
modificării sentinței atacate în
sensul respingerii excepției de
nelegalitate
a
dispozițiilor cuprinse în
art. 35 din
Ordinul nr. 617/2007.