ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3878/2010

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Obiectul excepției de nelegalitate. Soluția primei instanțe Prin încheierea din data de 14 aprilie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 623/100/2010 a Tribunalului Maramureș, a fost învestită Curtea de Apel Cluj pentru soluționarea excepției de nelegalitate, invocată din oficiu de către instanță, cu privire la prevederile art. 35 din Ordinul nr. 617/2007 emis de Președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, privind posibilitatea stabilirii creanțelor datorate la Fondul Național Unic al Asigurărilor Sociale de Sănătate, prin decizie de impunere emisă din oficiu, în litigiul dintre reclamantul F.V.F.

și pârâta Casa de Asigurări de Sănătate Maramureș. Pentru a hotărî astfel, această instanță a reținut că prin cererea de chemare în judecată, reclamantul F.V.F., în contradictoriu cu pârâta Casa de Asigurări de Sănătate Maramureș, a solicitat anularea deciziei de impunere din oficiu din 27 octombrie 2009 prin care a fost obligat să plătească suma de 11.787,28 RON la Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate. A arătat instanța că pârâta a indicat ca temei de drept pentru emiterea deciziei atacate prevederile art. 83 alin. (4) din O.G. nr. 92/2003, modificată, privind C. proc. fisc.

S-a apreciat însă că Ordinul Președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 617/2007 este contrar Legii nr. 95/2006, modificată, deoarece stabilește posibilitatea emiterii titlurilor de creanță în condițiile în care legea abilita Casa Națională de Asigurări de Sănătate numai la luarea măsurilor de executare silită, nu și la emiterea deciziilor de impunere din oficiu.

Prin întâmpinarea formulată, pârâta Casa de Asigurări de Sănătate a solicitat respingerea excepției de nelegalitate invocată din oficiu de Tribunalul Maramureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, și menținerea ca legal și temeinic a art. 35 din ordinul Președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 617/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice privind stabilirea documentelor justificative pentru dobândirea calității de asigurat, respectiv asigurat fără plata contribuției, precum și pentru aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor datorate la Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate.

Astfel învestită cu soluționarea cauzei, Curtea de Apel Cluj, prin sentința nr. 269/2010 din data de 24 iunie 2010, a respins excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate invocată de pârâți și a admis sesizarea din oficiu a Tribunalului Maramureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, privind excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 35 din Normele metodologice, privind stabilirea documentelor justificative pentru dobândirea calității de asigurat, precum și pentru aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor datorate Fondului Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate aprobate prin Ordinul nr. 617/2007 emis de Casa Națională de Asigurări de Sănătate.

Totodată, a constatat nelegalitatea prevederilor art. 35 din actul administrativ normativ precizat mai sus. Prima instanță a respins excepția de inadmisibilitate a excepției de nelegalitate reținând, în esență, că la nivelul secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți a fost adoptată soluția de principiu în sensul că este admisibilă excepția de nelegalitate invocată cu privire la un act administrativ unilateral cu caracter normativ.

Sub aspectul criticilor de nelegalitate aduse din oficiu de către instanța de fond, instanța a constatat că obiectul excepției de nelegalitate îl formează dispozițiile art. 35 din Normele metodologice, privind stabilirea documentelor justificative pentru dobândirea calității de asigurat, precum și pentru aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor datorate Fondului Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate aprobate prin Ordinul nr. 617/2007 emis de Casa Națională de Asigurări de Sănătate, text care are următorul cuprins: În conformitate cu art. 215 alin. (3) din lege și art. 81 C. proc.

fisc., pentru obligațiile de plată față de fond ale persoanelor fizice care se asigură pe bază de contract de asigurare, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de A.N.A.F., titlul de creanță îl constituie, după caz, declarația prevăzută la art. 32 alin. (4), decizia de impunere emisă de organul competent al Casei de Asigurări de Sănătate, precum și hotărârile judecătorești privind debite datorate fondului. Decizia de impunere poate fi emisă de organul competent al Casei de Asiguări de Sănătate și pe baza informațiilor primite pe bază de protocol de la A.N.A.F. Titlul de creanță prevăzut la alin. (1) devine titlu executoriu la data la care creanța bugetară este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege.

Instanța de fond a reținut că, prin textul precizat se adaugă la lege, în sensul că se extinde competența Casei de Asigurări de Sănătate și pentru emiterea de decizii de impunere care, la scadență, au valoarea de titlu executoriu în baza cărora se poate declanșa urmărirea silită atrăgând astfel complexul de proceduri și mecanisme de executare statale. În fine, a mai apreciat instanța că teza de la care pleacă autoarea sesizării, conform căreia pârâta nu are recunoscută posibilitatea de a invoca prevederile art. 83 alin. (4) C. proc. fisc. pentru a stabili din oficiu întinderea obligațiilor datorate la fond și a emite decizii de impunere, este corectă și legală. De altfel, pârâta nu a invocat nicio altă dispoziție legală expresă care i-ar conferi prerogativa de a stabili din oficiu contribuțiile datorate la fond și de a emite decizii de impunere care la scadență să aibă valoare de titlu executoriu.

Măsurile de executare silită pentru care este abilitată Casa conform art. 216 din Legea nr. 95/2006 se pot întreprinde doar dacă preexistă un titlu executoriu formal valabil și în fond temeinic. 2. Motivele de recurs înfățișate de recurentele-pârâte Împotriva acestei sentințe au promovat recurs pârâtele Casa Națională de Asigurări de Sănătate București și Casa de Asigurări de Sănătate Maramureș. 2.1.

Recursul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate București Prin motivele de recurs dezvoltate recurenta Casei Naționale de Asigurări de Sănătate a susținut, în esență, următoarele aspecte de nelegalitate: - greșit a constatat instanța de fond nelegalitatea art. 35 din Ordinul Președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 617/2007, motivat de împrejurarea că nu sunt abilitate casele de asigurări de sănătate să recurgă la stabilirea contribuțiilor datorate de Fondul Național Unic al Asigurărilor Sociale de Sănătate, reținând că dispozițiile Legii nr. 95/2006 abilitează Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Casa de Asigurări de Sănătate numai pentru luarea măsurilor de executare silită, nu și pentru stabilirea contribuțiilor de asigurări de sănătate, întrucât prin dispozițiile respectivului text din actul normativ contestat nu se realizează o substituire a Casei Naționale de Asigurări de Sănătate în obligația de stabilire a taxelor și contribuțiilor datorate bugetului general consolidat ce incumbă A.N.A.F.; - în conformitate cu art. 256 alin. (2) și (3) din Legea nr. 95/2006, cu modificările și completările ulterioare, „colectarea contribuțiilor persoanelor juridice și fizice care au calitatea de angajator se face de către Ministerul Finanțelor Publice, prin A.N.A.F., în contul unic deschis pe seama Casei Naționale de Asigurări de Sănătate în condițiile legii,

iar colectarea contribuțiilor persoanelor fizice, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de către A.N.A.F., se efectuează de către casele de asigurări. Sumele colectate în contul fondului potrivit alin. (2) sunt în permanență la dispoziția Casei Naționale de Asigurări de Sănătate și se repartizează de ordonatorul principal de credite, proporțional cu sumele aprobate pe subcapitole de cheltuieli prin legile bugetare anuale, pe fiecare domeniu de asistență medicală”. În conformitate cu art. 79 din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., republicată, cu modificările și completările ulterioare, în vederea stabilirii stării de fapt fiscale și a obligațiilor fiscale de plată datorate, contribuabilii sunt obligați să conducă evidențe fiscale, potrivit actelor normative în vigoare.

- instanța de fond a nesocotit împrejurarea că între Casa Națională de Asigurări de Sănătate și A.N.A.F. a fost încheiat un protocol privind furnizarea datelor referitoare la asigurații din categoriile de persoane care realizează venituri din profesii libere, din drepturi de proprietate intelectuală, din dividende, dobânzi și penalități din cedarea folosinței bunurilor, din agricultură și silvicultură, precum și date privind plata contribuțiilor datorate de angajator și angajat la Fondul Național Unic de Asigurări Sociale și de Sănătate, pentru persoanele care au calitatea de angajat, către Casa Națională de Asigurări de Sănătate, ceea ce demonstrează că transmiterea acestor date de către A.N.A.F.

către Casa Națională de Asigurări de Sănătate se realizează tocmai în scopul exercitării atribuțiilor legale ale acestei din urmă autorități; - raportat la prevederile evocate și la situația de fapt menționată, nu este vorba despre încălcarea dispozițiilor Legii nr. 95/2006 în sensul unei substituiri în obligațiile A.N.A.F., prin intermediul structurilor de profil subordonate, de către Casa Națională de Asigurări de Sănătate, prin casele de asigurări de sănătate sau persoane juridice specializate. 2.2.

Recursul Casei de Asigurări de Sănătate Maramureș La rândul său, recurenta Casa de Asigurări de Sănătate Maramureș a criticat hotărârea pronunțată de prima instanță susținând următoarele aspecte de nelegalitate: - au fost nesocotite o serie de elemente de fapt prezentate în contextul acțiunii de fond în soluționarea căreia a fost invocată din oficiu excepția de nelegalitate a art. 35 din Ordinul Președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 617/2007, în sensul că s-a arătat că raportat la veniturile impozabile rezultate din desfășurarea unei profesii libere pe care le realizează reclamantul F.V.F., acesta din urmă are obligația de a plăti o contribuție lunară către Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, stabilită sub forma unei cote procentuale care se aplică asupra veniturilor impozabile realizate, obligație pe care însă nu și-a respectat-o astfel că s-a procedat la emiterea deciziei de impunere din oficiu; - contrar celor reținute de prima instanță s-a arătat că stabilirea din oficiu a obligațiilor fiscale datorate de reclamant s-a efectuat în condiții de deplină legalitate, în temeiul art. 83 alin. (4) din O.G.

nr. 92/2003, art. 215 alin. (3) și art. 216 din Legea nr. 95/2006 și art. 35 din ordinul nr. 617/2007, pe baza veniturilor realizate din activitatea independentă, venituri care au fost comunicate de organele fiscale teritoriale, potrivit protocolului intervenit cu A.N.A.F. în temeiul Legii nr. 95/2006, recurenta apreciind, potrivit principiului qui potest plus, potest minus, că poate lua măsuri mai facile împotriva propriilor debitori, respectiv că poate emite decizii de impunere, devenind astfel organ fiscal în înțelesul O.G. nr. 92/2003. 3. Soluția și considerentele instanței de recurs Examinând sentința atacată prin prisma prevederilor legale incidente, raportat la criticile celor două recurente, dar și la apărările intimatului-reclamant, Înalta Curte apreciază, potrivit art. 312 C. proc.

civ. cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ. că sunt întemeiate criticile formulate astfel că se impune admiterea recursurilor și modificarea sentinței atacate în sensul respingerii excepției de nelegalitate, din oficiu invocată, în considerarea celor în continuare arătate: Dată fiind similitudinea criticilor formulate de cele două recurente, Înalta Curte urmează a le examina grupat și a le răspunde prin argumente comune. După cum constant a reținut Înalta Curte în jurisprudența sa, legalitatea unui act administrativ normativ se apreciază în raport cu legea în baza căreia a fost emisă.

În cauză, Ordinul nr. 617/2007 emis de Casa Națională de Asigurări de Sănătate pentru aprobarea Normelor metodologice privind stabilirea documentelor justificative pentru dobândirea calității de asigurat, respectiv de asigurat fără plata contribuției, precum și pentru aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor datorate Fondului Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, a fost emis în temeiul dispozițiilor expres menționate din Legea nr. 95/206 privind reforma în domeniul sănătății [art. 211 alin. (3), 213 alin. (3) și (4), art. 216, 256-260 ș.a.] și al Statului Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, aprobat prin H.G.

nr. 972/2006 [art. 7, 17 alin. (5) și art. 18 pct. 36]. Analizând textul a cărei nelegalitate a fost din oficiu invocată, respectiv a art. 35 din ordinul nr. 617/2007, prin raportare la prevederile art. 216 din Legea nr. 95/2006 prima instanță a apreciat că acesta adaugă la lege întrucât sunt extinse competențele Casei de Asigurări de Sănătate și cu privire la emiterea de decizii de impunere, care la scadență au valoarea de titlu executoriu în baza cărora se poate declanșa urmărirea silită, în plus față de abilitarea legală deja recunoscută, aceea de a proceda la aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor cuvenite bugetului fondului și a majorărilor de întârziere.

Contrar celor reținute de prima instanță, Înalta Curte apreciază, raportat la prevederile art. 216 din Legea nr. 95/2006, potrivit cu care, în cazul neachitării la termen, conform legii, a contribuțiilor datorate fondului de către persoanele fizice, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de A.N.A.F., Casa de Națională de Asigurări de Sănătate, prin casele de asigurări sau persoane fizice ori juridice specializate, procedează la aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor cuvenite bugetului fondului și a majorărilor de întârziere în condițiile O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., republicat, că dispozițiile art. 35 din Normele metodologice nu au caracter nelegal întrucât nu adaugă la lege și nici nu contravin sensului și spiritului legii în aplicarea căreia au fost adoptate.

Astfel, norma legală cuprinsă în art. 216 din Legea nr. 95/2006 trimite în mod explicit la dispozițiile cuprinse în C. proc. fisc. atunci când menționează atribuțiile execuționale ale Casei Naționale de Asigurări de Sănătate. Împrejurarea că dispozițiile cuprinse în art. 35 al Normelor metodologice stipulează și posibilitatea emiterii unei decizii de impunere de către organul competent al Casei de Asigurări de Sănătate nu reprezintă o nelegală adăugare la textul legii sus-arătat care să contravină prevederilor cuprinse în C. proc. fisc., în condițiile în care potrivit art. 141 din acest Cod executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor C. proc.

fisc., de către organul de executare competent, care în cazul dat este chiar Casa Națională de Asigurări de Sănătate. Interpretarea sistematică a prevederilor cuprinse în textele examinate conduce așadar la concluzia că prevederile art. 35 din Ordinul Președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 617/2006 nu depășesc cadrul legal stabilit prin Legea nr. 95/2006, în executarea căruia a fost esențialmente emis și nu contravin legii, în condițiile în care, strict cu privire la obligațiile de plată către Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, în cadrul competențelor atribuite caselor de asigurări de sănătate de a aplica măsurile de executare silită sunt incluse și cele de emitere a titlurilor executorii, în condițiile și cu respectarea prevederilor cuprinse în O.G.

nr. 92/2003. O astfel de interpretare apare ca fiind și rațională în condițiile în care, astfel cum corect au arătat și recurentele, gestionarea Fondului Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, ca fond special ce se constituie din contribuția pentru asigurări de sănătate datorată, se realizează prin Casa Națională de Asigurări de Sănătate ca și prin casele de asigurări expres indicate, ceea ce demonstrează că aceste autorități se află direct și nemijlocit în posesia datelor necesare referitoare la cuantumul și natura sumelor datorate și neachitate pentru a putea emite, prealabil executării silite propriu-zise, titlul executoriu, cu respectarea prevederilor art. 141 C. proc. fisc. Față de toate cele mai sus arătate, în temeiul art. 312 C. proc.

civ., se vor admite recursurile declarate cu consecința modificării sentinței atacate în sensul respingerii excepției de nelegalitate a dispozițiilor cuprinse în art. 35 din ordinul nr. 617/2007.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de pârâtele Casa Națională de Asigurări de Sănătate București și Casa de Asigurări de Sănătate Maramureș împotriva sentinței nr. 269 din 24 iunie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată în sensul că respinge excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 35 din Normele metodologice privind stabilirea documentelor justificative pentru dobândirea calității de asigurat, precum și pentru aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor datorate Fondului Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate aprobate prin Ordinul nr. 617/2007 emis de Casa Națională de Asigurări de Sănătate.

Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 septembrie 2010.