ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 219/2013
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 219/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele
cauzei
Obiectul excepției
de nelegalitate și procedura derulată în fața primei instanțe
Prin încheierea din 11 mai 2012, pronunțată
de Tribunalul Cluj în Dosarul nr. 4886/117/2011, Curtea de Apel Cluj a fost
învestită cu soluționarea excepției de nelegalitate a dispozițiilor art. 35 din
Ordinul nr. 617/2007 emis de Președintele C.N.A.S.
În motivarea
excepției de nelegalitate invocate, reclamantul C.R. a susținut că, prin art. 35
se adaugă la lege, în sensul că se extinde competența Casei de Asigurări de
Sănătate privind emiterea de decizii de impunere, care, la scadență, au valoare
de titlu executoriu, în baza cărora se poate declanșa urmărirea silită.
Reclamantul a
apreciat că, față de prevederile Legii nr. 95/2006, C.NA.S. de contribuție la
fondul național unic de asigurări sociale de sănătate, ci doar de organ
execuțional, respectiv de a proceda la aplicarea măsurilor de executare silită,
astfel încât, prevederea din textul art. 35 din Normele metodologice privind
stabilirea documentelor justificative pentru dobândirea calității de asigurat,
precum și pentru aplicarea măsurilor de executare silită, aprobate prin Ordinul
nr. 617/2007 emis de Președintele C.N.A.S., conform căreia casa de asigurări
este abilitată să emită decizii de impunere, înfrânge dispozițiile imperative
ale legii.
Hotărârea Curții
de apel
Prin sentința nr.
432 din 11 iunie 2012, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios
administrativ și fiscal, a respins, ca nefondată, excepția de nelegalitate a art.
35 din Ordinul nr. 617/2006 emis de Președintele C.N.A.S., invocată de
reclamantul Cordoș Radu, în contradictoriu cu intimații
Președintele C.N.A.S. și C.A.S. a județului Cluj.
Pentru a pronunța
această sentință, prima instanță a reținut, în esență, că prin textul art. 35
din din Normele Metodologice, privind stabilirea documentelor justificative
pentru dobândirea calității de asigurat, precum și pentru aplicarea măsurilor
de executare silită pentru încasarea sumelor datorate Fondului Național Unic de
Asigurări Sociale de Sănătate aprobate prin Ordinul nr. 617/2007, emis de
C.N.A.S., nu se adaugă la lege, în sensul că nu se extinde competența C.N.A.S.
privind emiterea de decizii de impunere, care la scadență au valoarea de titlu
executoriu în baza cărora se poate declanșa urmărirea silită și care atrage
astfel procedurile și mecanismele de executare ale statului.
Astfel, conform art. 2
alin. (9) din Legea nr. 95/2006, asistența de sănătate publică este garantată
de stat și finanțată de la bugetul de stat, bugetele locale, bugetul
Fondului Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate sau din alte surse,
după caz, potrivit legii.
Din economia
dispozițiilor art. 216 rezultă că în cazul neachitării la termen, potrivit
legii, a contribuțiilor datorate fondului de către persoanele fizice, altele
decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de A.N.A.F., C.N.A.S.,
prin casele de asigurări sau persoane fizice ori juridice specializate,
procedează la aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor
cuvenite bugetului fondului și a majorărilor de întârziere în condițiile
O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicat, cu
modificările și completările ulterioare.
Coroborând
dispozițiile legale enunțate anterior se poate conchide că, C.N.A.S. este
abilitată de Legea nr. 95/2006 să aibă calitate de organ emitent al deciziei de
impunere pentru creanțele cu titlu de contribuții la Fondul național unic de
asigurări de sănătate și, totodată, de organ execuțional, respectiv de a
proceda la aplicarea masurilor de executare silita pentru încasarea sumelor
cuvenite bugetului fondului si a majorărilor de întârziere în condițiile
prevăzute de legea procesual fiscală.
Prin urmare, teza de
la care pornește autorul sesizării, conform căreia pârâta nu are recunoscută
posibilitatea de a invoca prevederile art. 83 alin. (4) C. proc. fisc. pentru a
stabili din oficiu obligațiile datorate la fond și a emite decizii de impunere,
este nefondată.
Măsurile de executare
silită pentru care este abilitată C.N.A.S. conform art. 216 din Legea nr. 95/2006
se pot întreprinde doar dacă există un titlu executoriu formal valabil și în
fond temeinic.
Ca atare, prevederea
din textul art. 35 din Normele Metodologice, privind stabilirea documentelor
justificative pentru dobândirea calității de asigurat, precum și pentru
aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor datorate
Fondului Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate aprobate prin Ordinul nr.
617/2007, emis de C.N.A.S. conform căreia Casa este abilitată să emită decizii
de imputare care la scadență au valoare de titlu executoriu nu modifică
dispozițiile legale mai sus analizate ci doar explicitează modalitatea concretă
de realizare și, drept urmare, este legală.
Recursul reclamantului
Împotriva acestei
sentințe a declarat recurs, în termenul legal, reclamantul C.R., criticând-o
pentru nelegalitate și netemeinicie, în temeiul art. 299 și următoarele C.
proc. civ.
În motivarea căii de
atac, recurentul – reclamant a arătat că hotărârea a fost dată cu aplicarea
greșită a legii, în sensul că, instanța de fond a reținut în mod
greșit că pârâta C.N.A.S. are recunoscută posibilitatea de a invoca
prevederile art. 83 alin. (4) C. proc. fisc. pentru a stabili din oficiu
obligațiile datorate la fond și a emite decizii de impunere.
În dezvoltarea
acestei critici, recurentul a reluat în integralitate motivele invocate în
susținerea excepției de nelegalitate.
Apărările intimaților
Ambele intimate au
depus la dosar întâmpinări, prin care au solicitat respingerea recursului ca
nefondat.
C.A.S. Cluj a arătat că
art. 216 din Legea nr. 95/2006 prevede că, în aplicarea măsurilor de executare silită,
trebuie urmată procedura stabilită prin Codul de procedură fiscală, constând în
emiterea titlului de creanță, care în condițiile neefectuării plății devine titlu
executoriu.
În plus, a arătat că
teza recurentului este infirmată și de prevederile art. 261 alin. (1) și (4) și
art. 281 alin. (2) din Legea nr. 95/2006, care dau în sarcina C.N.S.A.S., prin
președinte, atribuția de a emite norme care să prevadă procedurile de urmat în
activitatea de colectare a sumelor datorate de contribuabilii stabiliți de
legiuitor la fondul asigurărilor sociale de sănătate.
La rândul său, C.N.A.S.
a invocat o serie de prevederi cuprinse în Legea nr. 95/2006, prin care se
reglementează constituirea și gestionarea fondului asigurărilor sociale de
sănătate și atribuțiile caselor de sănătate în acest sens (art. 208, 209, 215,
216, 261 alin. (2)) și a arătat că prin dispozițiile art. 35 din Ordinul nr. 617/2007
nu se realizează o substituire a C.NA.S. în atribuțiile A.N.A.F., așa cum
susține recurentul – reclamant.
II. Considerentele Înaltei
Curți asupra recursului
Examinând cauza prin
prisma motivelor invocate de recurentul – reclamant și a prevederilor art. 304
1
C. proc. civ., ținând seama și de apărările intimaților – pârâți,
Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
Argumente de fapt și
de drept relevante
Ordinul nr. 617/2007,
din care face parte norma administrativă atacată pe calea excepției de
nelegalitate, are ca obiect aprobarea Normelor metodologice privind stabilirea
documentelor justificative pentru dobândirea calității de asigurat, respectiv asigurat
fără plata contribuției, precum și pentru aplicarea măsurilor de executare
silită pentru încasarea sumelor datorate Fondului Național Unic de Asigurări
Sociale de Sănătate.
Ordinul a fost emis
de C.N.A.S., în temeiul unor prevederi expres menționate din Legea nr. 95/2006
privind reforma în domeniul sănătății (art. 211 alin. (3), art. 213 alin. (3)
și (4), art. 216, art. 256 – 260 ș.a) și din Statutul C.N.A.S., aprobat prin H.G.
nr. 972/2006 (art. 7, art. 17 alin. (5) și art. 18 pct. 36).
Soluția adoptată de
judecătorul fondului reflectă aplicarea corectă a principiului ierarhiei forței
juridice a actelor normative, art. 35 din Normele metodologice neadăugând la
lege și necontravenind sensului și spiritului actelor normative cu forță
juridică superioară în aplicarea cărora a fost adoptat.
Înalta Curte apreciază,
raportat la prevederile art. 216 din Legea nr. 95/2006, potrivit cu care, în
cazul neachitării la termen, conform legii, a contribuțiilor datorate fondului
de către persoanele fizice, altele decât cele pentru care colectarea
veniturilor se face de A.N.A.F., C.N.A.S., prin casele de asigurări sau
persoane fizice ori juridice specializate, procedează la aplicarea măsurilor de
executare silită pentru încasarea sumelor cuvenite bugetului fondului și a majorărilor
de întârziere în condițiile O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură
fiscală, republicat, că dispozițiile art. 35 din Normele metodologice nu au
caracter nelegal întrucât nu adaugă la lege și nici nu contravin sensului și
spiritului legii în aplicarea căreia au fost adoptate.
Astfel, norma legală
cuprinsă în art. 216 din Legea nr. 95/2006 trimite în mod explicit la
dispozițiile cuprinse în Codul de procedură fiscală atunci când menționează
atribuțiile execuționale ale C.N.A.S.
Împrejurarea că
dispozițiile cuprinse în art. 35 al Normelor metodologice stipulează și
posibilitatea emiterii unei decizii de impunere de către organul competent al C.A.S.
nu reprezintă o nelegală adăugare la textul legii sus-arătat care să contravină
prevederilor cuprinse în Codul de procedură fiscală, în condițiile în care potrivit
art. 141 din acest cod executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează în
temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor Codului de procedură
fiscală, de către organul de executare competent, care în cazul dat este chiar
C.N.A.S.
Interpretarea
sistematică a prevederilor cuprinse în textele examinate conduce așadar la
concluzia că prevederile art. 35 din Ordinul Președintelui C.N.A.S. nr. 617/2006
nu depășesc cadrul legal stabilit prin Legea nr. 95/2006, în executarea căruia
a fost esențialmente emis și nu contravin legii, în condițiile în care, strict
cu privire la obligațiile de plată către Fondul Național Unic de Asigurări
Sociale de Sănătate, în cadrul competențelor atribuite caselor de asigurări de
sănătate de a aplica măsurile de executare silită sunt incluse și cele de emitere
a titlurilor executorii, în condițiile și cu respectarea prevederilor cuprinse în
O.G. nr. 92/2003.
O astfel de interpretare
apare ca fiind și rațională în condițiile în care, astfel cum corect au arătat și
intimații-pârâți, gestionarea fondului național unic de asigurări
sociale de sănătate, ca fond special ce se constituie din contribuția pentru asigurări
de sănătate datorată, se realizează prin C.N.A.S. ca și prin casele de asigurări
expres indicate, ceea ce demonstrează că aceste autorități se află direct și
nemijlocit în posesia datelor necesare referitoare la cuantumul și natura sumelor
datorate și neachitate pentru a putea emite, prealabil executării silite
propriu-zise, titlul executoriu, cu respectarea prevederilor art. 141 C. proc.
fisc.
Potrivit art. 141 din
Codul de procedură fiscală, executarea silită a creanțelor fiscale se
efectuează în temeiul normelor cuprinse în același cod, de către organul de
executare competent, care în materia supusă analizei este C.N.A.S.
Interpretarea sistematică a prevederilor cuprinse în textele examinate conduce,
așadar, la concluzia că, în cadrul competenței atribuite caselor de asigurări de
sănătate de a aplica măsurile de executare silite pentru sumele datorate către
Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, este inclusă și
atribuția de a emite decizii de impunere și titluri executorii, în condițiile
și cu respectarea prevederilor Codului de procedură fiscală.
Temeiul legal al
soluției adoptate în recurs.
Având în vedere toate
considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta
Curte va respinge, ca nefondat, recursul formulat în temeiul art. 4 alin. (3)
din Legea nr. 554/2004.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul
declarat de C.R. împotriva sentinței nr. 432 din 11 iunie 2012 a Curții de
Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca
nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 18 ianuarie 2013.