ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 219/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

de nelegalitate și procedura derulată în fața primei instanțe

Prin încheierea din 11 mai 2012, pronunțată

de Tribunalul Cluj în Dosarul nr. 4886/117/2011, Curtea de Apel Cluj a fost

învestită cu soluționarea excepției de nelegalitate a dispozițiilor art. 35 din

Ordinul nr. 617/2007 emis de Președintele C.N.A.S.

În motivarea

excepției de nelegalitate invocate, reclamantul C.R. a susținut că, prin art. 35

se adaugă la lege, în sensul că se extinde competența Casei de Asigurări de

Sănătate privind emiterea de decizii de impunere, care, la scadență, au valoare

de titlu executoriu, în baza cărora se poate declanșa urmărirea silită.

Reclamantul a

apreciat că, față de prevederile Legii nr. 95/2006, C.NA.S. de contribuție la

fondul național unic de asigurări sociale de sănătate, ci doar de organ

execuțional, respectiv de a proceda la aplicarea măsurilor de executare silită,

astfel încât, prevederea din textul art. 35 din Normele metodologice privind

stabilirea documentelor justificative pentru dobândirea calității de asigurat,

precum și pentru aplicarea măsurilor de executare silită, aprobate prin Ordinul

nr. 617/2007 emis de Președintele C.N.A.S., conform căreia casa de asigurări

este abilitată să emită decizii de impunere, înfrânge dispozițiile imperative

ale legii.

de apel

Prin sentința nr.

432 din 11 iunie 2012, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal, a respins, ca nefondată, excepția de nelegalitate a art.

35 din Ordinul nr. 617/2006 emis de Președintele C.N.A.S., invocată de

reclamantul Cordoș Radu, în contradictoriu cu intimații

Președintele C.N.A.S. și C.A.S. a județului Cluj.

Pentru a pronunța

această sentință, prima instanță a reținut, în esență, că prin textul art. 35

din din Normele Metodologice, privind stabilirea documentelor justificative

pentru dobândirea calității de asigurat, precum și pentru aplicarea măsurilor

de executare silită pentru încasarea sumelor datorate Fondului Național Unic de

Asigurări Sociale de Sănătate aprobate prin Ordinul nr. 617/2007, emis de

C.N.A.S., nu se adaugă la lege, în sensul că nu se extinde competența C.N.A.S.

privind emiterea de decizii de impunere, care la scadență au valoarea de titlu

executoriu în baza cărora se poate declanșa urmărirea silită și care atrage

astfel procedurile și mecanismele de executare ale statului.

Astfel, conform art. 2

alin. (9) din Legea nr. 95/2006, asistența de sănătate publică este garantată

de stat și finanțată de la bugetul de stat, bugetele locale, bugetul

Fondului Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate sau din alte surse,

după caz, potrivit legii.

Din economia

dispozițiilor art. 216 rezultă că în cazul neachitării la termen, potrivit

legii, a contribuțiilor datorate fondului de către persoanele fizice, altele

decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de A.N.A.F., C.N.A.S.,

prin casele de asigurări sau persoane fizice ori juridice specializate,

procedează la aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor

cuvenite bugetului fondului și a majorărilor de întârziere în condițiile

O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicat, cu

modificările și completările ulterioare.

Coroborând

dispozițiile legale enunțate anterior se poate conchide că, C.N.A.S. este

abilitată de Legea nr. 95/2006 să aibă calitate de organ emitent al deciziei de

impunere pentru creanțele cu titlu de contribuții la Fondul național unic de

asigurări de sănătate și, totodată, de organ execuțional, respectiv de a

proceda la aplicarea masurilor de executare silita pentru încasarea sumelor

cuvenite bugetului fondului si a majorărilor de întârziere în condițiile

prevăzute de legea procesual fiscală.

Prin urmare, teza de

la care pornește autorul sesizării, conform căreia pârâta nu are recunoscută

posibilitatea de a invoca prevederile art. 83 alin. (4) C. proc. fisc. pentru a

stabili din oficiu obligațiile datorate la fond și a emite decizii de impunere,

este nefondată.

Măsurile de executare

silită pentru care este abilitată C.N.A.S. conform art. 216 din Legea nr. 95/2006

se pot întreprinde doar dacă există un titlu executoriu formal valabil și în

fond temeinic.

Ca atare, prevederea

din textul art. 35 din Normele Metodologice, privind stabilirea documentelor

justificative pentru dobândirea calității de asigurat, precum și pentru

aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor datorate

Fondului Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate aprobate prin Ordinul nr.

617/2007, emis de C.N.A.S. conform căreia Casa este abilitată să emită decizii

de imputare care la scadență au valoare de titlu executoriu nu modifică

dispozițiile legale mai sus analizate ci doar explicitează modalitatea concretă

de realizare și, drept urmare, este legală.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs, în termenul legal, reclamantul C.R., criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie, în temeiul art. 299 și următoarele C.

proc. civ.

În motivarea căii de

atac, recurentul – reclamant a arătat că hotărârea a fost dată cu aplicarea

greșită a legii, în sensul că, instanța de fond a reținut în mod

greșit că pârâta C.N.A.S. are recunoscută posibilitatea de a invoca

prevederile art. 83 alin. (4) C. proc. fisc. pentru a stabili din oficiu

obligațiile datorate la fond și a emite decizii de impunere.

În dezvoltarea

acestei critici, recurentul a reluat în integralitate motivele invocate în

susținerea excepției de nelegalitate.

Ambele intimate au

depus la dosar întâmpinări, prin care au solicitat respingerea recursului ca

nefondat.

C.A.S. Cluj a arătat că

art. 216 din Legea nr. 95/2006 prevede că, în aplicarea măsurilor de executare silită,

trebuie urmată procedura stabilită prin Codul de procedură fiscală, constând în

emiterea titlului de creanță, care în condițiile neefectuării plății devine titlu

executoriu.

În plus, a arătat că

teza recurentului este infirmată și de prevederile art. 261 alin. (1) și (4) și

art. 281 alin. (2) din Legea nr. 95/2006, care dau în sarcina C.N.S.A.S., prin

președinte, atribuția de a emite norme care să prevadă procedurile de urmat în

activitatea de colectare a sumelor datorate de contribuabilii stabiliți de

legiuitor la fondul asigurărilor sociale de sănătate.

La rândul său, C.N.A.S.

a invocat o serie de prevederi cuprinse în Legea nr. 95/2006, prin care se

reglementează constituirea și gestionarea fondului asigurărilor sociale de

sănătate și atribuțiile caselor de sănătate în acest sens (art. 208, 209, 215,

216, 261 alin. (2)) și a arătat că prin dispozițiile art. 35 din Ordinul nr. 617/2007

nu se realizează o substituire a C.NA.S. în atribuțiile A.N.A.F., așa cum

susține recurentul – reclamant.

II. Considerentele Înaltei

Curți asupra recursului

Examinând cauza prin

prisma motivelor invocate de recurentul – reclamant și a prevederilor art. 304

1

C. proc. civ., ținând seama și de apărările intimaților – pârâți,

Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

de drept relevante

Ordinul nr. 617/2007,

din care face parte norma administrativă atacată pe calea excepției de

nelegalitate, are ca obiect aprobarea Normelor metodologice privind stabilirea

documentelor justificative pentru dobândirea calității de asigurat, respectiv asigurat

fără plata contribuției, precum și pentru aplicarea măsurilor de executare

silită pentru încasarea sumelor datorate Fondului Național Unic de Asigurări

Sociale de Sănătate.

Ordinul a fost emis

de C.N.A.S., în temeiul unor prevederi expres menționate din Legea nr. 95/2006

privind reforma în domeniul sănătății (art. 211 alin. (3), art. 213 alin. (3)

și (4), art. 216, art. 256 – 260 ș.a) și din Statutul C.N.A.S., aprobat prin H.G.

nr. 972/2006 (art. 7, art. 17 alin. (5) și art. 18 pct. 36).

Soluția adoptată de

judecătorul fondului reflectă aplicarea corectă a principiului ierarhiei forței

juridice a actelor normative, art. 35 din Normele metodologice neadăugând la

lege și necontravenind sensului și spiritului actelor normative cu forță

juridică superioară în aplicarea cărora a fost adoptat.

Înalta Curte apreciază,

raportat la prevederile art. 216 din Legea nr. 95/2006, potrivit cu care, în

cazul neachitării la termen, conform legii, a contribuțiilor datorate fondului

de către persoanele fizice, altele decât cele pentru care colectarea

veniturilor se face de A.N.A.F., C.N.A.S., prin casele de asigurări sau

persoane fizice ori juridice specializate, procedează la aplicarea măsurilor de

executare silită pentru încasarea sumelor cuvenite bugetului fondului și a majorărilor

de întârziere în condițiile O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură

fiscală, republicat, că dispozițiile art. 35 din Normele metodologice nu au

caracter nelegal întrucât nu adaugă la lege și nici nu contravin sensului și

spiritului legii în aplicarea căreia au fost adoptate.

Astfel, norma legală

cuprinsă în art. 216 din Legea nr. 95/2006 trimite în mod explicit la

dispozițiile cuprinse în Codul de procedură fiscală atunci când menționează

atribuțiile execuționale ale C.N.A.S.

Împrejurarea că

dispozițiile cuprinse în art. 35 al Normelor metodologice stipulează și

posibilitatea emiterii unei decizii de impunere de către organul competent al C.A.S.

nu reprezintă o nelegală adăugare la textul legii sus-arătat care să contravină

prevederilor cuprinse în Codul de procedură fiscală, în condițiile în care potrivit

art. 141 din acest cod executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează în

temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor Codului de procedură

fiscală, de către organul de executare competent, care în cazul dat este chiar

C.N.A.S.

Interpretarea

sistematică a prevederilor cuprinse în textele examinate conduce așadar la

concluzia că prevederile art. 35 din Ordinul Președintelui C.N.A.S. nr. 617/2006

nu depășesc cadrul legal stabilit prin Legea nr. 95/2006, în executarea căruia

a fost esențialmente emis și nu contravin legii, în condițiile în care, strict

cu privire la obligațiile de plată către Fondul Național Unic de Asigurări

Sociale de Sănătate, în cadrul competențelor atribuite caselor de asigurări de

sănătate de a aplica măsurile de executare silită sunt incluse și cele de emitere

a titlurilor executorii, în condițiile și cu respectarea prevederilor cuprinse în

O.G. nr. 92/2003.

O astfel de interpretare

apare ca fiind și rațională în condițiile în care, astfel cum corect au arătat și

intimații-pârâți, gestionarea fondului național unic de asigurări

sociale de sănătate, ca fond special ce se constituie din contribuția pentru asigurări

de sănătate datorată, se realizează prin C.N.A.S. ca și prin casele de asigurări

expres indicate, ceea ce demonstrează că aceste autorități se află direct și

nemijlocit în posesia datelor necesare referitoare la cuantumul și natura sumelor

datorate și neachitate pentru a putea emite, prealabil executării silite

propriu-zise, titlul executoriu, cu respectarea prevederilor art. 141 C. proc.

fisc.

Potrivit art. 141 din

Codul de procedură fiscală, executarea silită a creanțelor fiscale se

efectuează în temeiul normelor cuprinse în același cod, de către organul de

executare competent, care în materia supusă analizei este C.N.A.S.

Interpretarea sistematică a prevederilor cuprinse în textele examinate conduce,

așadar, la concluzia că, în cadrul competenței atribuite caselor de asigurări de

sănătate de a aplica măsurile de executare silite pentru sumele datorate către

Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, este inclusă și

atribuția de a emite decizii de impunere și titluri executorii, în condițiile

și cu respectarea prevederilor Codului de procedură fiscală.

soluției adoptate în recurs.

Având în vedere toate

considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta

Curte va respinge, ca nefondat, recursul formulat în temeiul art. 4 alin. (3)

din Legea nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de C.R. împotriva sentinței nr. 432 din 11 iunie 2012 a Curții de

Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 18 ianuarie 2013.