ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1045/2014

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

procedura derulată în fața primei instanțe

Prin încheierea din

14 ianuarie 2013, pronunțată de Tribunalul Cluj în Dosarul nr. 10717/117/2012,

Curtea de Apel Cluj a fost legal învestită cu soluționarea excepției de

nelegalitate cu privire la dispozițiile art. 35 alin. (1) din Ordinul nr.

617/2007 emis de Președintele C.N.A.S. pentru aprobarea Normelor metodologice

privind stabilirea documentelor justificative pentru dobândirea calității de

asigurat, respectiv asigurat fără plata contribuției, precum și pentru

aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor datorate la

Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate, cu modificări și

completări, a Protocolului nr. P1. din 26 octombrie 2007 nr. P2. din 30

octombrie 2007 încheiat între C.N.A.S. și A.N.A.F., precum și a Actului

adițional nr. A1. (P3. din 13 aprilie 2009 nr. P4. din 09 aprilie 2009) la

protocolul menționat.

În motivarea excepției

de nelegalitate invocate, reclamanta a susținut că, prin textele criticate, se adaugă

nepermis la Legea nr. 95/2006, în sensul că se stabilește modul de calcul al unei

contribuții bugetare și termenele de plată și se extinde competența Casei de Asigurări

de Sănătate privind emiterea de decizii de impunere, care, la scadență, au valoare

de titlu executoriu, în baza cărora se poate declanșa urmărirea silită.

A mai susținut că actul

criticat a fost emis cu exces de putere, cu depășirea competențelor acordate prin

lege, fără a avea un suport în actele normative prin prisma cărora se justifică

emiterea Ordinului.

2.Hotărârea Curții de

Apel

Prin sentința civilă

nr. 241/2013 din 29 martie 2013, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal, a admis excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate

în ceea ce privește Protocolul nr. P5. din 26 octombrie 2007 nr. P6. din 30

octombrie 2007 și actul adițional nr. A2. din 13 aprilie 2009 nr. A3. din 09

aprilie 2009, și, drept consecință, a respins ca inadmisibilă excepția de nelegalitate

a acestora; a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Președintelui

Casei Naționale de Sănătate; a respins excepția de nelegalitate a prevederilor

art. 35 din Ordinul nr. 617/2007 ca nefondată.

Pentru a hotărî astfel,

prima instanță a apreciat, mai întâi, în esență, că Protocolul nr. P5. din 26

octombrie 2007 nr. P6. din 30 octombrie 2007 și actul adițional nr. A2. din 13

aprilie 2009 nr. A3. din 9 aprilie 2009, încheiate între C.N.A.S. și A.N.A.F., nu

pot fi calificate ca acte administrative unilaterale susceptibile a face obiectul

unei excepții de nelegalitate.

Excepția lipsei calității

procesuale pasive a președintelui C.N.A.S. a fost respinsă cu motivarea că actul

administrativ cu caracter normativ a fost emis de acesta în exercitarea atribuțiilor

ce îi revin, precum și pentru punerea în aplicare a hotărârilor consiliului de administrație

care avea competența de a reglementa elabora norme privind aplicarea măsurilor de

executare silită și de urmărire a contribuțiilor datorate la Fond pentru persoanele

fizice, nefiind relevantă identitatea persoanei fizice care exercită efectiv această

funcție.

În ceea ce

privește excepția de nelegalitate a prevederilor art. 35 din Ordinul președintelui

C.N.A.S. nr. 617/2007, prima instanță a concluzionat că acestea se limitează strict

la cadrul stabilit de actul de bază Legea nr. 95/2006, în executarea căruia a fost

emis, și nu contravin legii ci doar o explicitează, fiind respectate prev. art.

42, 56, 58, 76 și 79

din

Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor

normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs, în termenul legal, reclamanta M.F.I., criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie potrivit art. 304 pct. 9 și art. 304

1

din C. proc.

civ.

În motivarea căii de atac,

recurenta - reclamantă a criticat aprecierea ca inadmisibilă a excepției de nelegalitate

a Protocolului nr. P5. din 26 octombrie 2007 nr. P6. din 30 octombrie 2007 și a

actului adițional nr. A2. din 13 aprilie 2009/A3. din 09 aprilie 2009, susținând

că, în lipsa acestui protocol, dispozițiile art. 35 din Ordinul nr. 617/2007 nu

ar fi putut produce nici un fel de efecte juridice, că acesta a produs efecte juridice

în ceea ce privește terții împotriva cărora s-au emis decizii de impunere pe baza

informațiilor furnizate ca urmare a acestui protocol și că hotărârea primei instanțe

are ca efect lipsirea părții de un recurs efectiv în fața instanțelor naționale

împotriva unui act considerat prejudiciabil.

În continuare, recurenta

a reluat argumentele de nelegalitate expuse instanței de fond, privind completarea

nepermisă a dispozițiilor Legii nr. 95/2006 și emiterea Ordinului prin exces de

putere și a mai arătat că argumentația instanței de fond cu privire la explicitarea

cadrului legal este nefundamentată; că informațiile primite pe bază de protocol

pot servi doar la stabilirea calității de asigurat, și nu la emiterea deciziilor

de impunere.

Curți asupra recursului

Examinând cauza prin prisma

motivelor invocate de recurentul - reclamant și a prevederilor art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

Conform art. 4 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004, modificată, legalitatea unui act administrativ nelegal

cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată

oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții

interesate.

Odată cu instituționalizarea

excepției de nelegalitate, prin Legea nr. 554/2004, instanța de contencios administrativ

stabilește, în baza principiilor legalității, ierarhiei și forței juridice a actelor

normative, legalitatea unui act administrativ pe calea acestei excepții.

Prin urmare, excepția

de nelegalitate presupune cenzurarea actelor administrative prin raportare la legea

în a cărei executare au fost emise.

Cu alte cuvinte, avem

de-a face cu consonanța unui act juridic care produce efecte cu o forță juridică

inferioară față de actul juridic care produce efecte cu forță juridică superioară,

fundamentul constituțional fiind reprezentat de art. 1 alin. (5), coroborat cu

art. 16 alin. (2) și, respectiv, cu art. 108 alin. (2) din Constituție.

Ordinul nr. 617/2007,

din care fac parte normele administrative atacate pe calea excepției de nelegalitate,

are ca obiect aprobarea Normelor metodologice privind stabilirea documentelor justificative

pentru dobândirea calității de asigurat, respectiv asigurat fără plata contribuției,

precum și pentru aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor

datorate Fondului Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate. Ordinul a fost

emis de C.N.A.S., în temeiul unor prevederi expres menționate din Legea nr. 95/2006

privind reforma în domeniul sănătății [art. 211 alin. (3), art. 213 alin. (3)

și (4), art. 216, art. 256 - 260 ș.a] și din Statutul C.N.A.S., aprobat prin H.G.

nr. 972/2006 [art. 7, art. 17 alin. (5) și art. 18 pct. 36].

Soluția adoptată de judecătorul

fondului reflectă aplicarea corectă a principiului ierarhiei forței juridice a actelor

normative, atât dispozițiile art. 8 alin. (1) și (4), cât și ale art. 35 din Normele

metodologice neadăugând la lege și necontravenind sensului și spiritului actelor

normative cu forță juridică superioară în aplicarea cărora a fost adoptat.

Sentința este motivată

în mod logic și convingător, întrunind cerințele art. 261 alin. (1) pct. 5 C.

proc. civ.

Se constată, astfel, că

art. 216 din Legea nr. 95/2006 trimite în mod explicit la prevederile C. proc.

civ. arătând că, în cazul neachitării la termen, conform legii, a contribuțiilor

datorate fondului de către persoanele fizice, altele decât cele pentru care colectarea

veniturilor se face de A.N.A.F., C.N.A.S., prin casele de asigurări sau persoane

fizice ori juridice specializate, procedează la aplicarea măsurilor de executare

silită pentru încasarea sumelor cuvenite bugetului fondului și a majorărilor de

întârziere în condițiile O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. civ., republicat, astfel

încât dispozițiile art. 35 din Normele metodologice nu au caracter nelegal, întrucât

nu adaugă la lege și nici nu contravin sensului și spiritului legii în aplicarea

căreia au fost adoptate.

Astfel, norma legală cuprinsă

în art. 216 din Legea nr. 95/2006 trimite în mod explicit la dispozițiile cuprinse

în C. proc. civ. atunci când menționează atribuțiile execuționale ale C.N.A.S.

Împrejurarea că dispozițiile

cuprinse în art. 35 al Normelor metodologice stipulează și posibilitatea emiterii

unei decizii de impunere de către organul competent al C.A.S. nu reprezintă o nelegală

adăugare la textul legii sus-arătat care să contravină prevederilor cuprinse în

C. proc. civ., în condițiile în care potrivit art. 141 din acest cod executarea

silită a creanțelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis

potrivit prevederilor C. proc. civ., de către organul de executare competent, care

în cazul dat este chiar C.N.A.S.

Potrivit art. 141 din

C. proc. civ. , executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează în temeiul

normelor cuprinse în același cod, de către organul de executare competent, care

în materia supusă analizei este C.N.A.S. Interpretarea sistematică a prevederilor

cuprinse în textele examinate conduce la concluzia că, în cadrul competenței atribuite

caselor de asigurări de sănătate de a aplica măsurile de executare silite pentru

sumele datorate către Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, este

inclusă și atribuția de a emite decizii de impunere și titluri executorii, în condițiile

și cu respectarea prevederilor C. proc. civ., strict cu privire la obligațiile de

plată către Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, fără a se putea

reține o depășire nepermisă a atribuțiilor acestora.

O astfel de interpretare

apare ca fiind și rațională în condițiile în care gestionarea fondului național

unic de asigurări sociale de sănătate, ca fond special ce se constituie din contribuția

pentru asigurări de sănătate datorată, se realizează prin C.N.A.S. ca și prin casele

de asigurări expres indicate, ceea ce demonstrează că aceste autorități se află

direct și nemijlocit în posesia datelor necesare referitoare la cuantumul și natura

sumelor datorate și neachitate pentru a putea emite, prealabil executării silite

propriu-zise, titlul executoriu, cu respectarea prevederilor art. 141 din C.

proc. civ.

Criticile aduse și interpretările

date de către recurentă dispozițiilor legale invocate sunt, din această perspectivă,

nefondate.

Nu se poate aprecia nici

că soluția dată de instanța de fond excepției de nelegalitate a Protocolului nr.

P5. din 26 octombrie 2007/P6. din 30 octombrie 2007 și a actului adițional nr. A2.

din 13 aprilie 2009/A3. din 09 aprilie 2009 ar fi neîntemeiată, raportat la conținutul

și, implicit, obiectul actelor supuse examinării instanței de contencios administrativ

pe calea excepției de nelegalitate, acte care vizează furnizarea de către A.N.A.F.

către C.N.A.S., de date cu privire la persoanele care realizează venituri din profesii

libere, în scopul exercitării atribuțiilor legale ale acesteia și anume în vederea

stabilirii calității de asigurat a acestor persoane.

Având în vedere toate

considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. , Înalta Curte

va respinge, ca nefondat, recursul formulat în temeiul art. 4 alin. (3) din Legea

nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta M.F.I.

împotriva sentinței civile nr. 241 din 29 martie 2013 a Curții de Apel Cluj, secția

a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 martie

2014.