ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1919/2015

Decizia nr. 1919/2015

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 25 martie 2014, Tribunalul București a admis cererea de sesizare a Curții de Apel București cu excepția de nelegalitate a art. 35 din Ordinul Președintelui C.N.A.S. nr. 617/2007, excepție care formează obiectul dosarului nr. x/2/2014 al Curții de Apel București.

La data de 16 mai 2014, reclamantul a formulat cerere de introducere în cauză, în calitate de pârâți, a următoarelor persoane: Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.

La data de 13 iunie 2014, pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate a depus întâmpinare, invocând excepția lipsei calității procesuale pasive a Președintelui C.N.A.S. în cauza dedusă judecății.

În susținerea acestei excepții pârâta a arătat că nu există identitate între persoana pârâtului și persoana care este titulară a drepturilor și obligațiilor în raportul juridic dedus judecății, iar calitatea procesuală pasivă și implicit, calitatea de emitent al actului administrativ contestat în acest dosar, o are Casa Națională de Asigurări de Sănătate în conformitate cu art. 266 din Legea nr. 95/2006, cu modificările și completările ulterioare, potrivit căruia C.N.A.S. este instituție publică, autonomă, de interes național cu personalitate juridică, care are ca principal obiect de activitate asigurarea funcționării unitare și coordonate a sistemului de asigurări sociale de sănătate din România.

Cu privire la motivele de nelegalitate invocate de reclamant, respectiv nelegalitatea art. 35 din Ordinul președintelui C.N.A.S. nr. 617/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice privind stabilirea documentelor justificative pentru dobândirea calității de asigurat, respectiv asigurat fără plata contribuției, precum și pentru aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor datorate la Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate, cu modificările și completările ulterioare, solicită respingerea acestor motive ca neîntemeiate.

Totodată, a mai arătat pârâta, excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 35 din actul normativ contestat a mai făcut obiectul controlului de legalitate al Înaltei Curți de Casație și Justiție după pronunțarea deciziei invocate de reclamant, astfel că aspectele de fapt și de drept au fost dezlegate de instanța de control judiciar, respectiv de Înalta Curte de Casație și Justiție, iar o hotărâre judecătorească contradictorie ar conduce la încălcarea principiului realizării uniforme a justiției.

Prin Sentința civilă nr. 3016 din 7 noiembrie 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a dispus următoarele:

- a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Președintele C.N.A.S.,

- a admis excepția de nelegalitate a art. 35 din Ordinul nr. 617/2007, formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate și Casa Națională de Asigurări de Sănătate Tulcea, în privința posibilității C.A.S. de a emite decizii de impunere.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele:

Curtea a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Președintele C.N.A.S., deoarece acesta a semnat Ordinul nr. 617/2007, act a cărui nelegalitate formează obiectul cauzei.

Pe de altă parte, prin Sentința civilă nr. 835 din 8 februarie 2012, pronunțată de Curtea de Apel București, s-au anulat în parte dispozițiile art. 35 alin. (1) din Ordinul nr. 617/2007 în privința posibilității organului competent al C.A.S. de a emite decizii de impunere, iar această sentință a fost publicată în M. Of. al României partea I, nr. 243/4.04.2014, rămânând irevocabilă ca urmare a anulării recursului declarat împotriva acesteia.

Curtea a reținut că, potrivit art. 23 din Legea nr. 554/2004, hotărârile judecătorești definitive și irevocabile, prin care s-a anulat în tot sau în parte un act administrativ cu caracter normativ, sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.

În consecință, curtea a apreciat că Sentința civilă nr. 835 din 8 februarie 2012, pronunțată de Curtea de Apel București, este general obligatorie din momentul rămânerii ei definitive și irevocabile, ca urmare a publicării ei în M. Of. (de vreme ce prin aceasta este anulat în parte un act administrativ cu caracter normativ).

A constatat instanța de fond că, drept urmare a caracterului general obligatoriu al acestei sentințe, orice instanță de judecată în fața căreia se cere anularea aceluiași act normativ sau se invocă nelegalitatea art. 35 alin. (1) din Ordinul nr. 617/2007 în privința posibilității organului competent al C.A.S. de a emite decizii de impunere, trebuie să dea aceeași soluție, în sensul admiterii cererii, fără a mai face o analiză a actului administrativ.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâtele C.A.S. Tulcea și Casa Națională de Asigurări de Sănătate, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului declarat, pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate arată, referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a Președintelui C.N.A.S. în cauza dedusă judecății, că instanța de fond în mod greșit a apreciat că Președintele C.N.A.S. are calitate procesuală pasivă, cu motivarea că este emitent al actului administrativ.

Arată pârâta că, în cauză, calitate procesuală pasivă și, implicit, calitatea de emitent al actului administrativ contestat, o are Casa Națională de Asigurări de Sănătate în conformitate cu art. 266 din Legea nr. 95/2006, cu modificările și completările ulterioare, potrivit căruia Casa Națională de Asigurări de Sănătate este instituție publică, autonomă, de interes național, cu personalitate juridică, care are ca principal obiect de activitate asigurarea funcționării unitare și coordonate a sistemului de asigurări sociale de sănătate din România.

Arată recurenta-pârâtă că faptul că în cuprinsul art. 35 din Ordinul președintelui C.N.A.S. nr. 617/2006, cu modificările și completările ulterioare, se stipulează că titlul de creanță îl constituie decizia de impunere emisă de organul competent al C.A.S., nu este de natură a reprezenta o adăugare la lege, respectiv la dispozițiile art. 215 și 216 din Legea nr. 95/2006, cu modificările și completările ulterioare.

Subliniază recurenta că prevederile art. 35 din Ordinul președintelui C.N.A.S. nr. 617/2006, cu modificările și completările ulterioare, supuse analizei din punct de vedere al legalității, nu trebuie interpretate individual, ci trebuie avute în vedere și competențele atribuite C.N.A.S. și caselor de asigurări de sănătate în aplicarea măsurilor de executare silită, competențe ce se încadrează în dispozițiile cuprinse în O.G. nr. 92/2003 și care, raportat la dispozițiile legale în baza cărora au fost emise, respectiv cele ale Legii nr. 95/2006, nu pot fi considerate că adaugă la lege.

Referitor la promovarea acțiunii de către reclamant prin raportare la Sentința civilă nr. 835 din 8 februarie 2012 pronunțată de către Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, prin care s-au anulat în parte dispozițiile art. 35 alin. (1) din Ordinul nr. 617/2007, publicată în M. Of. al României, Partea I și invocată de instanța de fond în motivarea hotărârii, recurenta precizează faptul că excepția de nelegalitate invocată de reclamant este lipsită de interes, astfel cum s-a pronunțat și instanța de control judiciar a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin Decizia nr. 4454 din 21 noiembrie 2014, împotriva Sentinței civile nr. 361/2013 din 10 iunie 2013 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, într-o speță similară.

Pârâta C.A.S. Tulcea a arătat în motivele de recurs formulate că instanța de fond a admis excepția de nelegalitate invocată de intimatul-reclamant, reținând ca motiv faptul că deciziile de impunere sunt nelegale urmare a Sentinței nr. 835 din 8 februarie 2012, rămasă definitivă prin respingerea recursului C.N.A.S. și publicată în M. Of. al României, Partea I la data de 4 aprilie 2014, sentință prin care s-au anulat în parte dispozițiile art. 35 alin. (1) din Ordinul nr. 617/2007 și că efectul acestei hotărâri este de sancționare cu nulitate absolută a deciziilor de impunere emise de C.A.S. Tulcea și că acestea sunt atât ex tunc, cât și ex nunc.

Arată recurenta că este incorectă susținerea instanței, potrivit căreia prin similitudine cu Decizia Curții Constituționale nr. 223/2012, care prevede aplicarea acesteia cauzelor pendinte, ar trebui să se aplice astfel și Sentința nr. 835/2012.

Mai arată recurenta că actul normativ anulat printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă încetează a mai produce efecte juridice erga omnes față de toate subiectele de drept, de la momentul publicării hotărârii motivate în una din modalitățile prevăzute de lege. Spre deosebire de hotărârile judecătorești, care produc efecte inter partes și pentru trecut, în cazul hotărârilor judecătorești prin care se anulează acte administrative cu caracter normativ, efectele se produc numai pentru viitor, de la momentul publicării acestora în M. Of. și pentru toate subiectele de drept. Nulitatea actului administrativ cu caracter normativ nu poate fi opusă efectelor juridice produse anterior momentului publicării în M. Of., ci doar efectelor juridice produse ulterior acestuia.

Cum în cauză deciziile de impunere privesc o perioadă anterioară publicării Sentinței nr. 835/2012 recurenta apreciază că nu se poate da eficiență anulării deciziilor de impunere, această anulare fiind strâns legată de nerespectarea legalității la data emiterii acestora și având caracterul unei sancțiuni.

Se mai arată în motivele de recurs că obligația plății era reglementată la momentul emiterii deciziilor de impunere, acte administrative fiscale, de un act administrativ cu caracter normativ (Ordinul nr. 617/2007 - art. 35), care producea efecte juridice și se bucura pe deplin de prezumția de legalitate, autenticitate și veridicitate, art. 35 stabilind cu claritate că C.A.S. poate emite decizii de impunere din oficiu.

Subliniază recurenta că Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că dispozițiile art. 35 din Ordinul 617/2007 sunt temeinice și legale și după publicarea Deciziei nr. 6192 din 17 septembrie 2012, menținând în continuare ca fiind legale și temeinice dispozițiile art. 35 și ale Protocolului nr. 5282/2007 încheiat între C.N.A.S. și A.N.A.F., statuând că acestea sunt emise cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare (Legea nr. 95/2006 - exemplu Dosar nr. x/117/2012).

Apreciază recurenta că, deși instanța de fond a apreciat că nu mai este de interes analizarea celorlalte aspecte invocate pe calea cererii de chemare în judecată, acestea prezintă relevanță, deoarece analiza legalității emiterii deciziilor de impunere se face în raport de data de care acestea au fost emise.

Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Instanța de control judiciar constată că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304 sau art. 304

1

C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză și a realizat o încadrare juridică adecvată.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a fost învestită să se pronunțe asupra excepției de nelegalitate a art. 35 din Ordinul Președintelui C.N.A.S. prin încheierea de ședință din data de 25 martie 2014, dată în dosarul nr. x/2/2014 al aceleiași instanțe.

Înalta Curte constată că, în ceea ce privește excepția de nelegalitate a art. 35 din Ordinul Președintelui C.N.A.S., aceasta a fost admisă în mod corect, soluția adoptată de prima instanță fiind legală, iar criticile formulate fiind nefondate.

Astfel, în procedura reglementată de art. 4 din Legea nr. 554/2004, instanța de contencios administrativ învestită cu soluționarea unei excepții de nelegalitate este abilitată să verifice doar concordanța actului administrativ supus analizei cu actele normative care au forță juridică superioară, în temeiul și în executarea cărora a fost emis.

Cu alte cuvinte, verificarea legalității actului administrativ contestat pe calea excepției de nelegalitate presupune cenzurarea acestuia prin raportare la dispozițiile legii, iar nu prin raportare la o situație de fapt.

Pe de altă parte, prin Sentința civilă nr. 835 din 8 februarie 2012, pronunțată de Curtea de Apel București, s-au anulat în parte dispozițiile art. 35 alin. (1) din Ordinul nr. 617/2007 în privința posibilității organului competent al C.A.S. de a emite decizii de impunere.

La data de 4 aprilie 2014 s-a publicat în M. Of. sentința sus-indicată, prin care Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a anulat în parte dispozițiile art. 35 alin. (1) din Ordinul președintelui C.N.A.S. nr. 617/2007 "în privința posibilității organului competent al CAS de a emite decizii de impunere".

Această hotărâre judecătorească, deși contrară jurisprudenței consolidate a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a intrat în puterea lucrului judecat, întrucât, prin Decizia nr. 6192 din 17 septembrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, recursul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate a fost anulat ca netimbrat.

Ca urmare, soluția din prezenta cauză, în privința excepției de nelegalitate a dispozițiilor art. 35 din Ordinul nr. 617/2007 emis de Președintele C.N.A.S., nu poate fi diferită de soluția pronunțată anterior în acțiunea de anulare a aceleiași prevederi normative, fundamentată pe argumente identice, pentru că se opune efectul pozitiv al puterii lucrului judecat.

Distinct de argumentul reținut, Înalta Curte mai observă și că, potrivit art. 23 din Legea nr. 554/2004, "hotărârile judecătorești definitive și irevocabile prin care s-a anulat în tot sau în parte un act administrativ cu caracter normativ sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor". Cum efectele anulării se produc erga omnes numai de la data publicării, rezultă că recurentul justifică interesul procesual de a obține o soluție pe "fondul" excepției de nelegalitate, urmărind ca, în litigiul având ca obiect anularea deciziilor de impunere, să se procedeze conform art. 4 alin. (4) din Legea nr. 554/2004.

În consecință, Sentința civilă nr. 835 din 8 februarie 2012, pronunțată de Curtea de Apel București, este general obligatorie din momentul rămânerii ei definitive și irevocabile, ca urmare a publicării ei în M. Of. (de vreme ce prin aceasta este anulat în parte un act administrativ cu caracter normativ).

Ca urmare a caracterului general obligatoriu al acesteia, orice instanță de judecată în fața căreia se cere anularea aceluiași act normativ sau se invocă nelegalitatea art. 35 alin. (1) din Ordinul nr. 617/2007 în privința posibilității organului competent al C.A.S. de a emite decizii de impunere, trebuie să dea aceeași soluție, în sensul admiterii cererii, fără a mai face o analiză a actului administrativ.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentelor sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar hotărârea instanței de fond este temeinică și legală.

În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 312 C. proc. civ., recursurile declarate de pârâtele C.A.S. Tulcea și Casa Națională de Asigurări de Sănătate vor fi respinse ca nefondate, menținându-se sentința atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de pârâtele C.A.S. Tulcea și Casa Națională de Asigurări de Sănătate împotriva Sentinței civile nr. 3016 din 7 noiembrie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 8 mai 2015.

Procesat de GGC - CL