ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 941/2014

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 941/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Cererea de chemare în

judecată

Prin cererea înregistrată la data de 11

aprilie 2013, reclamantul a formulat excepția de nelegalitate împotriva

următoarelor acte administrative:

furnizarea datelor referitoare la asigurați nr. P5282 din 26 octombrie 2007 și

95896 din 30 octombrie 2007 încheiat între Casa Națională de Asigurări de

Sănătate și Agenția Națională de Administrare Fiscală

nr. 1 la Protocolul încheiat între CNAS și ANAF înregistrat sub nr. 181797 din

13 aprilie 2009 și 801320 din 09 aprilie 2009

din 13 august 2007 a Casei Naționale de Sănătate pentru aprobarea normelor

metodologice privind stabilirea documentelor justificative pentru dobândirea

calității de asigurat, respectiv de asigurat fără plata contribuției, precum și

pentru aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor

datorate Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate.

Reclamantul a

considerat că sunt îndeplinite toate condițiile cerute de art. 4 din Legea nr.

554/2004 pentru sesizarea instanței de contencios administrativ cu soluționarea

prezentei excepții de nelegalitate invocate.

Prin întâmpinare Casa

Națională de Asigurări de Sănătate a invocat excepția lipsei calității

procesuale pasive a Președintelui CNAS, iar pe fond respingerea excepției ca

neîntemeiată.

La rândul său, ANAF

prin întâmpinare a solicitat respingerea excepției de nelegalitate.

Hotărârea instanței

de fond

Prin Sentința nr. 435

din 10 septembrie 2013, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, contencios

administrativ și fiscal, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a

pârâtului Președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate București și în

consecință a respins cererea formulată de reclamantul L.O.I. față de acesta.

A respins, ca

neîntemeiată excepția de nelegalitate formulată de reclamantul L.O.I. în

contradictoriu cu pârâții CAS Cluj, Casa Națională de Asigurări de Sănătate

București, Fondul Național Unic de Asigurări de Sănătate București, Agenția

Națională de Administrare Fiscală și Ministerul Sănătății privind următoarele

acte administrative: Protocolul privind furnizarea datelor referitoare la

asigurare nr. P582 din 26 octombrie 2007 și 95896 din 30 octombrie 2007

încheiat intre CNAS și ANAF, actul adițional nr. 1 la Protocolul încheiat de

CNAS și ANAF și înregistrat sub nr. 181797 din 13 aprilie 2009 și 101320 din 09

aprilie 2009, Ordinul nr. 617 din 13 august 2007 a CNAS pentru aprobarea

normelor metodologice privind stabilirea documentelor justificative pentru

dobândirea calității de asigurat, respectiv de asigurat fără plata contribuției

precum și pentru aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea

sumelor datorate Fondului Național unic de asigurări sociale de sănătate.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut următoarele considerente:

În ceea ce privește

excepția lipsei calității procesuale a Președintelui CNAS, instanța a constatat

ca fiind întemeiată această excepție, calitatea procesuală pasivă și implicit

calitatea de emitent a actului administrativ contestat în prezenta cauză

având-o Casa Națională de Asigurări de Sănătate în conformitate cu art. 266 din

Legea nr. 95/2006 cu modificările și completările ulterioare, potrivit căruia

CNAS este instituție publică, autonomă, de interes național, cu personalitate

juridică, care are ca principal obiect de activitate asigurarea funcționării

unitare și coordonate a sistemului de asigurări sociale de sănătate din

România.

Cu privire la

nelegalitatea dispozițiilor art. 30, art. 31 și art. 35 din Ordinul

președintelui CNAS nr. 617/2007, curtea de apel a reținut următoarele:

Potrivit art. 27

alin. (1) din O.G. nr. 86/2003 privind unele reglementări în domeniul

financiar, aprobată prin Legea nr. 609/2003, cu modificările și completările

ulterioare, începând cu data de 1 ianuarie 2004 activitatea privind declararea,

constatarea, controlul, colectarea și soluționarea contestațiilor pentru

contribuția de asigurări sociale de sănătate, precum și alte contribuții

datorate de persoanele juridice și persoanele fizice care au calitatea de

angajator sau entitățile asimilate angajatorului, sunt în competenta

Ministerului Finanțelor Publice și a unităților sale subordonate, care au și

calitatea de creditor bugetar.

Începând cu aceeași

dată, potrivit prevederilor art. 38 alin. (1) din O. G. nr. 86/2003, pentru

persoanele fizice care nu au calitatea de angajat, asigurate pe baza de

declarație sau contract de asigurare la sistemul de asigurări sociale de

sănătate, activitatea de colectare a contribuțiilor a rămas în sarcina CNAS

prin casele de asigurări de sănătate.

Colectarea creanțelor

fiscale, este reglementată de prevederile Titlului VIII- Colectarea creanțelor

fiscale, al C. proc. fisc., care prin prevederile art. 110 alin. (2) arată că

acestea se realizează în temeiul unui titlu de creanță sau al unui titlu

executoriu.

Potrivit Normelor

metodologice de aplicare a C. proc. fisc., titlul de creanță este actul prin

care, potrivit legii, se stabilește și se individualizează obligația de plată

privind creanța fiscală, întocmit de organele competente sau de alte persoane

îndreptățite potrivit legii. Aceste titluri pot fi: decizia de impunere emisă

de organele competente, potrivit legii; declarația fiscală, angajamentul de

plată sau documentul întocmit de plătitor prin care acesta declară obligațiile

fiscale, în cazul în care acestea se stabilesc de către plătitor, potrivit

legii, etc.

În conformitate cu

art. 215 și 216 din Legea nr. 95/2006, cu modificările și completările

ulterioare, obligația virării contribuției pentru asigurările sociale de

sănătate revine persoanei juridice sau fizice care angajează persoane pe bază

de contract individual de muncă ori în baza unui statut special prevăzut de

lege, precum și persoanelor fizice, după caz.

De asemenea,

persoanele juridice sau fizice la care își desfășoară activitatea asigurații,

precum și persoanele care exercită profesii libere sau celor care sunt

autorizate, potrivit legii, să desfășoare activități independente sunt obligate

să depună la casele de asigurări alese în mod liber de asigurați declarații

nominale privind obligațiile ce ie revin fată de fond și dovada plății

contribuțiilor.

În cazul neachitării

la termen, potrivit legii, a contribuțiilor datorate fondului de către

persoanele fizice, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face

de Agenția Națională de Administrare Fiscală, CNAS, prin casele de asigurări

sau persoane fizice ori juridice specializate, procedează la aplicarea

măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor cuvenite bugetului

fondului și a majorărilor de întârziere în condițiile O.G. nr. 92/2003 privind

Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările

ulterioare.

Astfel, art. 216 din

Legea nr. 95/2006 face trimitere directă la dispozițiile O.G. nr. 92/2003

privind Codul de procedură fiscală, la stabilirea măsurilor ce se impun pentru

ca CNAS, prin casele de asigurări de sănătate sau persoane fizice ori juridice

specializate să procedeze la aplicarea măsurilor de executare silită pentru

încasarea sumelor cuvenite bugetului fondului național unic de asigurări

sociale de sănătate și a majorărilor de întârziere în cazul neachitării la

termen a contribuțiilor datorate fondului de către persoane fizice, altele

decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de către ANAF.

Astfel, Ordinul

Președintelui CNAS nr. 617/2007 a fost emis de Casa Națională de Asigurări de

Sănătate (CNAS) în temeiul dispozițiilor art. 211 alin. (3), art. 213 alin. (3)

și (4), art. 216, art. 256 - 260, art. 261 alin. (2) și (4) și ale art. 281

alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu

modificările și completările ulterioare, și ale art. 7, ale art. 17 alin. (5)

și ale art. 18 pct. 36 din Statutul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate,

aprobat prin H.G. nr. 972/2006.

În contextul celor

menționate, a stabilit Curtea de apel că, dispozițiile art. 30, 31 și 35 din

Ordinul președintelui CNAS nr. 617/2007, cu modificările și completările

ulterioare, supuse analizei din punct de vedere al legalității, nu trebuie

interpretate individual, ci trebuie avute în vedere și competențele atribuite

CNAS și caselor de asigurări de sănătate în aplicarea măsurilor de executare

silită, competențe ce se încadrează în dispozițiile cuprinse în O.G. nr. 92/2003

și care raportat la dispozițiile legale în baza cărora au fost emise, respectiv

cele ale Legii nr. 95/2006 și Legii nr. 24/2000 nu pot fi considerate că adaugă

la lege sau că nu se respectă legea.

Cu privire la

motivele de nelegalitate invocate de reclamant, privind dispozițiile

Protocolului nr. P 5282 din 26 octombrie 2007/95896 din 30 octombrie 2007

încheiat între CNAS și ANAF, precum și a Actului adițional nr. 1 (181797 din 13

aprilie 2009/801320 din 09 aprilie 2009) la protocolul menționat, prima instanță

a reținut următoarele:

Obiectul acestui

Protocol îl constituie furnizarea de date cu privire la:

- persoanele care fac

parte din următoarele categorii: persoane care realizează venituri din profesii

libere, din drepturi de proprietate intelectuală, din dividende, dobânzi și din

cedarea folosinței bunurilor, din agricultură și silvicultură care sunt

impozitate conform Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările și

completările ulterioare, de către ANAF către CNAS, în scopul exercitării atribuțiilor

legale ale acestora.

- plata

contribuțiilor datorate de angajator și angajat la Fondul național unic de

asigurări sociale de sănătate (FNUASS), pentru persoanele fizice care au

calitatea de angajat.

Aceste date vor fi

transmise de către ANAF către CNAS, în scopul exercitării atribuțiilor legale

ale acesteia, respectiv în vederea stabilirii calității de asigurat a

persoanelor.

A reținut curtea de

apel că în cauza de față nu este vorba despre încălcarea dispozițiilor Legii

nr. 95/2006, în sensul unei substituiri în obligațiile ANAF, prin intermediul

structurilor de profil subordonate, de către CNAS, prin casele de asigurări de

sănătate sau persoane fizice ori juridice specializate.

Potrivit prevederilor

Legii nr. 95/2006, cu modificările și completările ulterioare, cu excepția

persoanelor prevăzute la art. 213 din acest act normativ, nu există nicio

derogare de la dispoziția legală potrivit căreia toți cetățenii români cu

domiciliul în țară precum și cetățenii străini și apatrizii care au solicitat și

obținut prelungirea dreptului de ședere temporară sau au domiciliul în România

au obligația achitării contribuției de asigurări sociale de sănătate, conform

art. 211 alin. (1).

Astfel, art. 257

alin. (2) din actul normativ mai sus menționat stabilește obligativitatea

achitării contribuției persoanei asigurate calculată asupra veniturilor din

salarii sau asimilate salariilor care se supun impozitului pe venit,

veniturilor impozabile realizate de persoane care desfășoară activități

independente, veniturilor din agricultură și silvicultură ce se supun

impozitului pe venit, indemnizațiilor de șomaj și veniturilor din pensii.

În acest context, se

arată că persoanele care realizează venituri din activități independente au

avut și au obligația legală (stabilită începând cu anul 1998 prin Legea nr.

145/1997, din anul 2003 prin O.U.G. nr. 150/2002, și ulterior, din 2006, prin

Legea nr. 95/2006) de a achita contribuția de asigurări sociale de sănătate

calculată asupra veniturilor realizate.

În concluzie, ținând

cont și de regula de drept potrivit căreia nimeni nu poate invoca necunoașterea

legii în apărarea sa, persoanele care au obligația de a se asigura în sistemul

de asigurări sociale de sănătate, trebuie să facă dovada achitării contribuției

pentru întreaga perioadă a termenelor de prescripție privind obligațiile

fiscale, respectiv pe ultimii 5 ani, în caz contrar fiind obligați la plata

contribuției conform art. 259, alin. (7) și alin. (8) din Legea nr. 95/2006,

inclusiv a obligațiilor fiscale accesorii sau a majorărilor de întârziere.

Art. 315 din Legea

nr. 95/2006, cu modificările și completările ulterioare, prevede că datele

necesare pentru stabilirea calității de asigurat vor fi transmise în mod

gratuit caselor de asigurări de sănătate de către autoritățile, instituțiile

publice și alte instituții, pe bază de protocol.

În concluzie, în

cauză nu este vorba despre încălcarea dispozițiilor art. 315 din Legea nr.

95/2006, cu modificările și completările ulterioare cum eronat susține

reclamantul ci de respectarea și aplicarea acestor dispoziții de către CNAS și

ANAF pentru stabilirea calității de asigurat a persoanelor care exercită

profesii libere sau celor care sunt autorizate, potrivit legii, să desfășoare

activități independente, obligate să achite contribuția calculată asupra

veniturilor care se supun impozitului pe venit, pentru a putea dobândi

calitatea de asigurat și pentru respectarea și aplicarea prevederilor art. 211

alin. (1), art. 213, art. 215 alin. (1), art. 315 și art. 257 alin. (2) din

Legea nr. 95/2006, cu modificările și completările ulterioare.

A mai reținut prima

instanță că interpretarea sistematică a prevederilor cuprinse în textele

examinate conduce așadar la concluzia că prevederile Ordinului Președintelui

CNAS nr. 617/2006, respectiv ale art. 35 și ale Protocolului nr. P 5282 din 26

octombrie 2007/95896 din 30 octombrie 2007 încheiat între CNAS și ANAF, precum

și ale Actului adițional nr. 1 (181797 din 13 aprilie 2009/801320 din 09

aprilie 2009) la protocolul menționat nu depășesc cadrul legal stabilit prin

Legea nr. 95/2006, în executarea căruia a fost esențialmente emis și nu

contravin legii, în condițiile în care, strict cu privire la obligațiile de

plată către Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate, în cadrul

competențelor atribuite caselor de asigurări de sănătate de a aplica măsurile

de executare silită sunt incluse și cele de emitere a titlurilor executorii, în

condițiile și cu respectarea prevederilor cuprinse în O.G. nr. 92/2003.

Recursul declarat în

cauză

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs recurentul reclamant L.O.I., criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

recurs vizează modul de soluționare de către instanța de fond a excepției

lipsei calității procesuale pasive a Președintelui CNAS, recurentul criticând

sentința sub acest aspect, cu motivarea că Președintele CNAS este emitentul și

semnatarul actului a cărui nelegalitate a invocat-o.

recurs se referă la faptul că hotărârea instanței de fond nu este motivată.

Referitor la acest

aspect a arătat că motivarea instanței de judecată se rezumă la o simplă redare

a unor prevederi legale, fără să arate care este raționamentul logico-juridic

prin care instanța de judecată a ajuns la concluzia că prevederile art. 35 din

Ordinul mai sus menționat nu au caracter nelegal, ceea ce echivalează cu o

nemotivare.

A subliniat că

dispozițiile art. 35 din Ordin încalcă Dispozițiile Legii nr. 95/2006 avute în

vedere la emiterea Ordinului.

Potrivit art. 211

alin. (3) din Legea 95/2006 documentele justificative privind dobândirea

calității de asigurat se stabilesc prin ordin al președintelui CNAS, care

potrivit art. 212 sunt:adeverința, carnet de asigurat sau card electronic de

asigurat.

De asemenea,

dispozițiile art. 257 din lege, stabilesc că persoana asigurată are obligația

plății unei contribuții bănești lunare pentru asigurările de sănătate, cu

excepția persoanelor prevăzute la art. 213 alin. (1).

Contribuția lunară a

persoanei asigurate se stabilește sub forma unei cote aplicată bazei de

impunere.

Pentru persoanele

care desfășoară activități independente care se supun impozitului pe venit,

obligația virării contribuției de asigurări sociale revine asiguraților.

Din dispozițiile

legale sus-precizate coroborate cu cele ale 258 alin. (1) pct. 4 din Legea nr.

95/1996, precum și cu cele ale art. 216 din aceeași lege rezultă că CNAS are

dreptul de a aproba norme privind desfășurarea activității de executare silită

a creanțelor datorate fondului de către persoanele fizice, altele decât cele pentru

care colectarea veniturilor se face de ANAF.

Art. 35 din Ordin

atribuie însă Caselor de Asigurări de Sănătate competențe în stabilirea

obligațiilor de plată către Fond prin emiterea de acte administrative fiscale,

ce se constituie în titluri de creanță - Decizii, ori consideră recurentul că

nici o dispoziție din Legea nr. 95/2006 avute în vedere ca suport legal la

emiterea Ordinului nr. 617/2007 nu prevede abilitatea Caselor de Sănătate în a

emite titluri de creanță.

Aceste prevederi se

referă strict la aplicarea măsurilor de executare silită și urmărirea

contribuțiilor datorate la fond.

A susținut recurentul

că simpla lectură a art. 215 din Legea nr. 95/2006, invocat în cuprinsul

dispozițiilor art. 35 din Norme, ca suport al competenței date de Președintele

CNAS Caselor de Sănătate în a emite titluri de creanță conduce la concluzia,

lipsită de echivoc, că această lege prevede următoarele categorii de obligații

a asiguraților: de a depune lunar declarații nominale privind obligațiile față

de fond și de a face dovada plății contribuțiilor. În nici un text al său,

însă, Legea nr. 95/2006 nu prevede că în situația nedepunerii acestor

declarații casele de sănătate au competența de a stabili în mod unilateral

obligațiile față de fond prin emitere de decizii.

Singura prevedere

care se referă la procedura stabilirii obligațiilor către FNUASS este cea din

art. 261 care prevede obligația de a depune la dispoziția organelor de control

ale ANAF sau ale caselor de asigurări, după caz, documentele justificative și

actele de evidență necesare în vederea stabilirii obligațiilor către fond.

Astfel că, din

interpretarea acestor texte rezultă că prin Ordin putea fi eventual

reglementată competența Caselor de Sănătate de a emite decizii de impunere,

respectiv de stabilire a obligațiilor către Fond urmând procedura instituită de

dispozițiile art. 100 și urm. C. proc. fisc., în forma aflată în vigoare la

data emiterii Ordinului, ca urmare a efectuării controlului cu respectarea

etapelor impuse de textele la care s-a făcut referire și care reglementează

inspecția fiscală, aceasta fiind singura posibilitate conferită caselor prin

lege pentru a proceda la stabilirea obligațiilor către Fond.

Prin al treilea motiv

de recurs, recurentul reclamant critică sentința atacată susținând că motivarea

instanței de fond este străină de natura pricinii.

Recurentul a precizat

că a invocat nelegalitatea art. 35 din Ordinul nr. 617/2007 dar că instanța de

judecată a analizat alte prevederi decât cele invocate, respectiv art. 30 și

art. 31, prevederi a căror nelegalitate nu a invocat-o și implicit nici nu a

motivat în vreun fel nelegalitatea prevederilor art. 35 din Ordin raportat la

încălcarea Dispozițiilor Statutului Casei Naționale de Asigurări de Sănătate

aprobat prin H.G. 972/2006 și avute în vedere la emiterea Ordinului nr.

617/2007.

Totodată a susținut

că prin excepția de nelegalitate invocată, raportat la Protocolul privind

furnizarea datelor referitoare la asigurați nr. P5282 din 26 octombrie 2007 și

nr. 95896 din 30 octombrie 2007 încheiat între CNSAS și ANAF, precum și Actul

adițional nr. 1 la Protocolul încheiat între CNAS și ANAF a susținut că la

soluționarea pe fond a cauzei că încalcă mai multe prevederi legale naționale

și comunitare, respectiv: Dispozițiile Legii nr. 677/2001 pentru protecția

persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera

circulație a acestor date, dispoziție legală prin care au fost transpuse în

legislația națională dispozițiile Directivei 95/46/CE a Parlamentului European

și a Consiliului; Art. 16 din Tratatul privind funcționarea UE (fost art. 286

TCE); Art. 124 din Tratatul privind funcționarea UE (fost art. 102 din TCE);

Art. 8 din Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene; Art. 8 din

Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 315 din Legea 95/2006. Cu

toate acestea instanța nu a analizat aceste susțineri.

Considerentele

Înaltei Curți de Casație și Justiție

Referitor la motivul

de recurs privind calitatea procesuală pasivă a Președintelui CNAS.

Cu privire la acest

aspect, Înalta Curte constată că prima instanță a soluționat în mod corect

excepția lipsei calității procesuale a Președintelui CNAS.

Astfel, Președintele

CNAS este reprezentantul legal al instituției emitente al actului administrativ

a cărui nelegalitate se invocă și are atribuțiile stabilite în mod expres de

art. 281 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu

modificările și completările ulterioare. Potrivit art. 280 din actul normativ

mai sus invocat, Președintele CNAS este ordonator principal de credite pentru

administrarea și gestionarea fondului și reprezintă CNAS în relațiile cu terții

și pe asigurați în raporturile cu alte persoane fizice sau juridice, componente

ale sistemului asigurărilor sociale de sănătate și îi sunt aplicabile prevederile

Legii responsabilității ministeriale.

Prin urmare, nu

există identitate între persoana pârâtului și persoana care este titulară a

drepturilor și obligațiilor în raportul juridic dedus judecății.

Calitatea procesuală

pasivă și implicit calitatea de emitent a actului administrativ contestat în

prezenta cauză o are Casa Națională de Asigurări de Sănătate în conformitate cu

art. 266 din Legea nr. 95/2006 cu modificările și completările ulterioare,

potrivit căruia CNAS este instituție publică, autonomă, de interes național, cu

personalitate juridică, care are ca principal obiect de activitate asigurarea

funcționării unitare și coordonate a sistemului de asigurări sociale de

sănătate din România.

În ceea ce privește

excepția de nelegalitate invocată, Înalta Curte reține următoarele:

În cauză, Ordinul nr.

617/2007, emis de CNAS pentru aprobarea Normelor metodologice privind

stabilirea documentelor justificative pentru dobândirea calității de asigurat,

respectiv de asigurat fără plata contribuției, precum și pentru aplicarea

măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor datorate Fondului

Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, a fost emis în temeiul

dispozițiilor expres menționate din Legea nr. 95/206 privind reforma în

domeniul sănătății [art. 211 alin. (3), 213 alin. (3) și 4, art. 216, 256 - 260

ș.a.] și al Statului Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, aprobat prin

H.G. nr. 972/2006 [art. 7, 17 alin. (5) și art. 18 pct. 36].

Înalta Curte

apreciază, raportat la prevederile art. 216 din Legea nr. 95/2006, potrivit cu

care, în cazul neachitării la termen, conform legii, a contribuțiilor datorate

fondului de către persoanele fizice, altele decât cele pentru care colectarea

veniturilor se face de ANAF, CNAS, prin casele de asigurări sau persoane fizice

ori juridice specializate, procedează la aplicarea măsurilor de executare

silită pentru încasarea sumelor cuvenite bugetului fondului și a majorărilor de

întârziere în condițiile O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală,

republicat, că dispozițiile art. 35 din Normele metodologice nu au caracter

nelegal întrucât nu adaugă la lege și nici nu contravin sensului și spiritului

legii în aplicarea căreia au fost adoptate.

Astfel, norma legală

cuprinsă în art. 216 din Legea nr. 95/2006 trimite în mod explicit la

dispozițiile cuprinse în Codul de procedură fiscală atunci când menționează

atribuțiile execuționale ale Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.

Împrejurarea că

dispozițiile cuprinse în art. 35 al Normelor metodologice stipulează și posibilitatea

emiterii unei decizii de impunere de către organul competent al CAS nu

reprezintă o nelegală adăugare la textul legii sus-arătat care să contravină

prevederilor cuprinse în Codul de procedură fiscală, în condițiile în care

potrivit art. 141 din acest cod executarea silită a creanțelor fiscale se

efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor C. proc.

fisc., de către organul de executare competent, care în cazul dat este chiar

Casa Națională de Asigurări de Sănătate.

Interpretarea

sistematică a prevederilor cuprinse în textele examinate conduce așadar la

concluzia că prevederile art. 35 din Ordinul Președintelui CNAS nr. 617/2006 nu

depășesc cadrul legal stabilit prin Legea nr. 95/2006, în executarea căruia a

fost esențialmente emis și nu contravin legii, în condițiile în care, strict cu

privire la obligațiile de plată către Fondul Național Unic de Asigurări Sociale

de Sănătate, în cadrul competențelor atribuite caselor de asigurări de sănătate

de a aplica măsurile de executare silită sunt incluse și cele de emitere a

titlurilor executorii, în condițiile și cu respectarea prevederilor cuprinse în

O.G. nr. 92/2003.

O astfel de

interpretare apare ca fiind și rațională în condițiile în care, gestionarea

fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, ca fond special ce se

constituie din contribuția pentru asigurări de sănătate datorată, se realizează

prin CNAS ca și prin casele de asigurări expres indicate, ceea ce demonstrează

că aceste autorități se află direct și nemijlocit în posesia datelor necesare

referitoare la cuantumul și natura sumelor datorate și neachitate pentru a

putea emite, prealabil executării silite propriu-zise, titlul executoriu, cu

respectarea prevederilor art. 141 din C. proc. fisc.

Înalta Curte nu

poate primi criticile formulate de recurent care se referă la faptul că

instanța de fond a dat o motivare străină de natura pricinii, neanalizând

încălcarea prevederilor Ordinului Președintelui CNAS nr. 677/2001 pentru

protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și

libera circulație a acestor date, deoarece prima instanță a analizat

legalitatea ordinului în mod corect, raportat la dispozițiile legale în baza

cărora actul administrativ atacat a fost emis.

Astfel fiind, Înalta

Curte constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu

pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și

legală, pe care o va menține.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 312 C. proc.

civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de L.O.I. împotriva Sentinței civile nr. 435 din 10 septembrie 2013 a

Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 26 februarie 2014.

Procesat

de GGC - GV