ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6005/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantul V.R.V. a formulat în temeiul dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 554/2004 republicată, în contradictoriu cu pârâții Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Agenția Națională de Administrare Fiscală și C.A.S.

a Județului Cluj excepția de nelegalitate a Ordinului Președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 617 din 13 august 2007 și art. 35 din Normele metodologice privind stabilirea documentelor justificative pentru dobândirea calității de asigurat,respectiv asigurat fără plata contribuției,precum și pentru aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor datorate la Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și a Protocolului nr. PS282 din 26 octombrie 2007/9S896 din 30 octombrie 2007 încheiat între Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Agenția Națională de Administrare Fiscală și a actului adițional nr. 1 (181797 din 13 aprilie 2009/801320/09 aprilie 2009) la protocol, încheiat între CNAS și ANAF.

Prin Sentința civilă nr. 929 din 27 noiembrie 2012, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâții Președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate și Agenția Națională de Administrare Fiscală și a respins excepția de nelegalitate invocată de V.R.V. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele: În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate instanța a respins aceasta excepție având în vedere că acesta este emitentul ordinului atacat, competenta emiterii de ordine fiindu-i conferită de art. 17 alin. (5) din Statutul CNAS.

Instanța de fond a respins și excepția lipsei calității procesual pasive invocate de către ANAF instanța a respins această excepție reținând că excepția de nelegalitate s-a invocat și în privința unui protocol la care a participat și acest pârât. Împrejurarea că dispozițiile cuprinse în art. 35 al Normelor metodologice stipulează expres și posibilitatea emiterii unei decizii de impunere de către organul competent al CAS nu reprezintă o nelegală adăugare la textul legii care să contravină prevederilor cuprinse în Codul de procedură fiscală, în condițiile în care potrivit art. 141 din acest cod executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor Codului de procedură fiscală, de către organul de executare competent, care în cazul dat este chiar Casa Națională de Asigurări de Sănătate.

Ori, titlul executoriu în baza căruia se realizează executarea este așa cum s-a arătat titlul de creanță emis de CNAS ajuns la scadență . Ca atare posibilitatea conferită de art. 216 din Legea nr. 95/2006 privind realizarea executării silite conform O.G. nr. 92/2003 cuprinde și atribuția legală de emitere a titlului executoriu altfel spus de emitere a titlului de creanță care la scadență va deveni titlul executoriu.

Interpretarea sistematică a prevederilor cuprinse în textele examinate conduce așadar la concluzia că prevederile art. 35 din Ordinul Președintelui CNAS nr. 617/2006 nu depășesc cadrul legal stabilit prin Legea nr. 95/2006, în executarea căruia a fost esențialmente emis și nu contravin legii, în condițiile în care, strict cu privire la obligațiile de plată către Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, în cadrul competențelor atribuite caselor de asigurări de sănătate de a aplica măsurile de executare silită sunt incluse și cele de emitere a titlurilor executorii reprezentate de titlul de creanță ajuns la scadență, în condițiile și cu respectarea prevederilor cuprinse în O.G. nr. 92/2003.

O astfel de interpretare apare ca fiind și rațională în condițiile în care gestionarea fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, ca fond special ce se constituie din contribuția pentru asigurări de sănătate datorată, se realizează prin CNAS ca și prin casele de asigurări expres indicate, ceea ce demonstrează că aceste autorități se află direct și nemijlocit în posesia datelor necesare referitoare la cuantumul și natura sumelor datorate și neachitate pentru a putea emite, prealabil executării silite propriu-zise, titlul executoriu, cu respectarea prevederilor art. 141 C. proc. fisc. Împotriva hotărârii instanței de fond a declarat recurs V.R.V., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului se arată că hotărârea pronunțată este nelegală și netemeinică prin raportare la motivele avute în vedere de instanță la pronunțarea hotărârii analizate prin prisma motivelor invocate în susținerea excepției de nelegalitate.

Având în vedere cele reținute de către instanța de fond în raport cu motivele invocate în susținerea excepției de nelegalitate, recurentul consideră că nu au fost analizate motivele pe care se fundamentează excepția invocată și care vizează nelegalitatea Ordinului Președintelui CNAS cu nr. 617/2007 și a Normelor Metodologice aprobate prin acesta prin raportare la încălcarea dispozițiilor art. 75 din Legea nr. 24/2000 republicată, text care prevede că: "Ordinele cu caracter normativ, instrucțiunile și alte asemenea acte ale conducătorilor ministerelor și ai celorlalte organe ale administrației publice centrale de specialitate sau ale autorităților administrative autonome se emit numai în baza și în executarea legilor, a hotărârilor și a ordonanțelor Guvernului.

În formula introductivă a acestor acte normative vor fi cuprinse toate temeiurile juridice prevăzute la art. 40 alin. (4)." Se mai susține că Ordinul Președintelui CNAS nr. 617/2007 este nelegal fiind emis cu încălcarea principiului general aplicabil în materia dreptului public-conform căruia o autoritate publică/instituție publică nu are dreptul să întreprindă nicio acțiune ce nu îi este în mod expres permisă-nefiind aplicabil principiul din sfera dreptului privat conform căruia tot ce nu este interzis este permis.

În acest sens se solicită a se avea în vedere faptul că nicio dispoziție din Legea nr. 95/2006 în vigoare la data emiterii Ordinului, sau din Statutul CNAS, menționate ca temei legal la emiterea Ordinului nr. 617/2007,nu prevede că acestor entități li se permite în mod expres să desfășoare activități în cadrul cărora să li se recunoască în mod expres competențe în stabilirea obligațiilor de plată către fond, prin emiterea de acte administrative fiscale, ce se constituie în titluri de creanță-decizii. Între prevederile legale enumerate ca fundament legislativ al emiterii Ordinului nr. 617/2007 și implicit al Normelor aprobate prin acest Ordin nu se regăsesc prevederi ale O.G. nr. 92/2003, republicată cu modificările și completările ulterioare, sens în care trimiterea făcută în art. 35 din Norme la prevederile C. proc.

fisc. este evident nelegală. În textul art. 35 din Norme nu se face trimitere prin analogie la prevederile art. 86 din O.G. nr. 92/2003 republicată cu modificările și completările ulterioare (în forma aflată în vigoare la data emiterii Ordinului), acesta fiind textul care reglementează decizia de impunere și nici la art. 41 care definește actul administrativ fiscal. Recurentul consideră că art. 35 din Normele aprobate prin Ordinul nr. 617/2007 a fost adoptat cu încălcarea crasă a legii și a principiilor de drept public și a legislației în vigoare la data emiterii sale. Astfel, în expunerea exhaustivă a temeiurilor juridice care au stat la baza adoptării Ordinului nr. 617/2007 astfel cum acestea au fost indicate în conformitate cu prevederile art. 42 alin. (4) și 77 din Legea nr. 24/2000 nu există nici măcar o singură trimitere sau referire la prevederile O.G.

nr. 92/2003 republicată cu modificările și completările ulterioare. Contrar celor reținute de către instanța de fond, competențele caselor de sănătate nu pot fi incluse în sfera de legiferare a O.G. nr. 92/2003 republicată,act normativ care în art. 1 stabilește în mod clar sfera de aplicare a codului de procedură fiscală. Ori, creanțele datorate caselor de asigurări de sănătate constituie venit la FNUASS și nu la bugetul general consolidat. Prin urmare, în absența unor reglementări exprese ale Legii nr. 95/2006 republicată, cum sunt cele care permit derularea activității de executare silită după normele reglementate de O.G. nr. 92/2003, sau calculul termenului de prescripție, nu se poate extinde sfera de aplicare a codului de procedură fiscală și în materia stabilirii creanțelor datorate fondului.

Această concluzie se impune cu atât mai mult cu cât în preambulul ordinului care enumeră textele de lege avute în vedere la emiterea sa nu se regăsesc prevederi legale incluse în O.G. nr. 92/2003 republicată,cu modificările și completările ulterioare. Cu privire la susținerea instanței că acest act nu are un caracter nelegal s-a reținut că Protocolul și Actul Adițional sunt legale prin raportare la prevederile disp. art. 315 din Legea nr. 95/2006 și ale art. 211 din aceeași lege în condițiile în care verificarea obligației de plată a contribuției (ca premisă a calității de asigurat pentru care legea cere dovada plății) nu se poate restrânge doar la verificarea unei plăți voluntare, ci la verificarea veniturilor,stabilirea și plata silită a acestei contribuții, final pentru care este necesar ca CNAS să dețină toate datele privind veniturile persoanei respective.

Această interpretare dată de instanța de fond textelor de lege constituie o veritabilă adăugare la acestea, în condițiile în care Protocolul încheiat între ANAF și CNAS putea avea ca obiect în condițiile legii exclusiv furnizarea de informații necesare stabilirii calității de asigurat, respectiv vizând calitatea de cetățean român cu domiciliul în țară, cetățean străin sau apatrid, respectiv pentru identificarea persoanelor care au calitatea de asigurat cu obligația de plată a contribuției,a celor ce au această calitate fără plata contribuției, ori a celor care beneficiază de asigurare cu plata contribuției din alte surse.

Textul art. 315 din Legea nr. 95/2006 republicată nu prevede posibilitatea din partea autorităților, a instituțiilor publice ori a altor instituții de a furniza date având ca obiect veniturile realizate de persoanele asigurate, în acest sens existând clar obligația reglementată de lege în sarcina acestor persoane de a declara către casa de asigurare aleasă aceste venituri obținute și dreptul corelativ al caselor în caz de nerespectare a acestei obligații de către asigurat de a aplica sancțiuni contravenționale, ori de a proceda la efectuarea identificării acestor venituri. Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cu cele ale art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat. Pentru a ajunge la această soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate. În cauză, Ordinul nr. 617/2007, emis de CNAS pentru aprobarea Normelor metodologice privind stabilirea documentelor justificative pentru dobândirea calității de asigurat, respectiv de asigurat fără plata contribuției, precum și pentru aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor datorate Fondului Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, a fost emis în temeiul dispozițiilor expres menționate din Legea nr. 95/206 privind reforma în domeniul sănătății (art. 211 alin. (3), 213 alin. (3) și 4, art. 216, 256 - 260 ș.a.) și al Statutului Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, aprobat prin H.G.

nr. 972/2006 (art. 7, 17 alin. (5) și art. 18 pct. 36). Analizând textul a cărei nelegalitate a fost invocată, respectiv a Ordinului nr. 617/2007, prin raportare la prevederile art. 216 din Legea nr. 95/2006 prima instanță a apreciat că acesta adaugă la lege întrucât sunt extinse competențele CAS și cu privire la emiterea de decizii de impunere, care la scadență au valoarea de titlu executoriu în baza cărora se poate declanșa urmărirea silită, în plus față de abilitarea legală deja recunoscută, aceea de a proceda la aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor cuvenite bugetului fondului și a majorărilor de întârziere.

Înalta Curte apreciază, raportat la prevederile art. 216 din Legea nr. 95/2006, potrivit cu care, în cazul neachitării la termen, conform legii, a contribuțiilor datorate fondului de către persoanele fizice, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de ANAF, CNAS, prin casele de asigurări sau persoane fizice ori juridice specializate, procedează la aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor cuvenite bugetului fondului și a majorărilor de întârziere în condițiile O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicat, că dispozițiile art. 35 din Normele metodologice nu au caracter nelegal întrucât nu adaugă la lege și nici nu contravin sensului și spiritului legii în aplicarea căreia au fost adoptate.

Astfel, norma legală cuprinsă în art. 216 din Legea nr. 95/2006 trimite în mod explicit la dispozițiile cuprinse în Codul de procedură fiscală atunci când menționează atribuțiile execuționale ale Casei Naționale de Asigurări de Sănătate. Împrejurarea că dispozițiile cuprinse în art. 35 al Normelor metodologice stipulează și posibilitatea emiterii unei decizii de impunere de către organul competent al CAS nu reprezintă o nelegală adăugare la textul legii sus-arătat care să contravină prevederilor cuprinse în Codul de procedură fiscală, în condițiile în care potrivit art. 141 din acest cod executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor Codului de procedură fiscală, de către organul de executare competent, care în cazul dat este chiar Casa Națională de Asigurări de Sănătate.

Interpretarea sistematică a prevederilor cuprinse în textele examinate conduce așadar la concluzia că prevederile art. 35 din Ordinul Președintelui CNAS nr. 617/2006 nu depășesc cadrul legal stabilit prin Legea nr. 95/2006, în executarea căruia a fost esențialmente emis și nu contravin legii, în condițiile în care, strict cu privire la obligațiile de plată către Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, în cadrul competențelor atribuite caselor de asigurări de sănătate de a aplica măsurile de executare silită sunt incluse și cele de emitere a titlurilor executorii, în condițiile și cu respectarea prevederilor cuprinse în O.G. nr. 92/2003.

O astfel de interpretare apare ca fiind și rațională în condițiile în care, gestionarea fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, ca fond special ce se constituie din contribuția pentru asigurări de sănătate datorată, se realizează prin CNAS ca și prin casele de asigurări expres indicate, ceea ce demonstrează că aceste autorități se află direct și nemijlocit în posesia datelor necesare referitoare la cuantumul și natura sumelor datorate și neachitate pentru a putea emite, prealabil executării silite propriu-zise, titlul executoriu, cu respectarea prevederilor art. 141 C. proc. fisc. Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, pe care o va menține.

În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul V.R.V. împotriva Sentinței civile nr. 929 din 27 noiembrie 2012 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 iunie 2013. Procesat de GGC - LM