ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6005/2013
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6005/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantul V.R.V. a formulat în temeiul
dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 554/2004 republicată, în contradictoriu cu
pârâții Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Casa Națională de Asigurări de
Sănătate, Agenția Națională de Administrare Fiscală și C.A.S. a Județului Cluj
excepția de nelegalitate a Ordinului Președintelui Casei Naționale de Asigurări
de Sănătate nr. 617 din 13 august 2007 și art. 35 din Normele metodologice
privind stabilirea documentelor justificative pentru dobândirea calității de
asigurat,respectiv asigurat fără plata contribuției,precum și pentru aplicarea
măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor datorate la Fondul
național unic de asigurări sociale de sănătate și a Protocolului nr. PS282 din
26 octombrie 2007/9S896 din 30 octombrie 2007 încheiat între Casa Națională de
Asigurări de Sănătate și Agenția Națională de Administrare Fiscală și a actului
adițional nr. 1 (181797 din 13 aprilie 2009/801320/09 aprilie 2009) la
protocol, încheiat între CNAS și ANAF.
Prin Sentința civilă
nr. 929 din 27 noiembrie 2012, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de
contencios administrativ și fiscal a respins excepția lipsei calității
procesuale pasive invocată de pârâții Președintele Casei Naționale de Asigurări
de Sănătate și Agenția Națională de Administrare Fiscală și a respins excepția
de nelegalitate invocată de V.R.V.
Pentru a pronunța
această soluție, instanța de fond a reținut următoarele:
În ceea ce privește
excepția lipsei calității procesuale pasive a Președintelui Casei Naționale de
Asigurări de Sănătate instanța a respins aceasta excepție având în vedere că
acesta este emitentul ordinului atacat, competenta emiterii de ordine fiindu-i
conferită de art. 17 alin. (5) din Statutul CNAS.
Instanța de fond a respins
și excepția lipsei calității procesual pasive invocate de către ANAF instanța a
respins această excepție reținând că excepția de nelegalitate s-a invocat și în
privința unui protocol la care a participat și acest pârât.
Împrejurarea că
dispozițiile cuprinse în art. 35 al Normelor metodologice stipulează expres și
posibilitatea emiterii unei decizii de impunere de către organul competent al
CAS nu reprezintă o nelegală adăugare la textul legii care să contravină
prevederilor cuprinse în Codul de procedură fiscală, în condițiile în care
potrivit art. 141 din acest cod executarea silită a creanțelor fiscale se
efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor Codului
de procedură fiscală, de către organul de executare competent, care în cazul
dat este chiar Casa Națională de Asigurări de Sănătate. Ori, titlul executoriu
în baza căruia se realizează executarea este așa cum s-a arătat titlul de
creanță emis de CNAS ajuns la scadență . Ca atare posibilitatea conferită de
art. 216 din Legea nr. 95/2006 privind realizarea executării silite conform
O.G. nr. 92/2003 cuprinde și atribuția legală de emitere a titlului executoriu
altfel spus de emitere a titlului de creanță care la scadență va deveni titlul
executoriu.
Interpretarea
sistematică a prevederilor cuprinse în textele examinate conduce așadar la
concluzia că prevederile art. 35 din Ordinul Președintelui CNAS nr. 617/2006 nu
depășesc cadrul legal stabilit prin Legea nr. 95/2006, în executarea căruia a
fost esențialmente emis și nu contravin legii, în condițiile în care, strict cu
privire la obligațiile de plată către Fondul Național Unic de Asigurări Sociale
de Sănătate, în cadrul competențelor atribuite caselor de asigurări de sănătate
de a aplica măsurile de executare silită sunt incluse și cele de emitere a
titlurilor executorii reprezentate de titlul de creanță ajuns la scadență, în
condițiile și cu respectarea prevederilor cuprinse în O.G. nr. 92/2003.
O astfel de
interpretare apare ca fiind și rațională în condițiile în care gestionarea
fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, ca fond special ce se
constituie din contribuția pentru asigurări de sănătate datorată, se realizează
prin CNAS ca și prin casele de asigurări expres indicate, ceea ce demonstrează
că aceste autorități se află direct și nemijlocit în posesia datelor necesare
referitoare la cuantumul și natura sumelor datorate și neachitate pentru a
putea emite, prealabil executării silite propriu-zise, titlul executoriu, cu
respectarea prevederilor art. 141 C. proc. fisc.
Împotriva hotărârii
instanței de fond a declarat recurs V.R.V., criticând-o pentru nelegalitate și
netemeinicie.
În motivarea
recursului se arată că hotărârea pronunțată este nelegală și netemeinică prin
raportare la motivele avute în vedere de instanță la pronunțarea hotărârii
analizate prin prisma motivelor invocate în susținerea excepției de
nelegalitate.
Având în vedere cele
reținute de către instanța de fond în raport cu motivele invocate în susținerea
excepției de nelegalitate, recurentul consideră că nu au fost analizate
motivele pe care se fundamentează excepția invocată și care vizează
nelegalitatea Ordinului Președintelui CNAS cu nr. 617/2007 și a Normelor
Metodologice aprobate prin acesta prin raportare la încălcarea dispozițiilor
art. 75 din Legea nr. 24/2000 republicată, text care prevede că: "Ordinele
cu caracter normativ, instrucțiunile și alte asemenea acte ale conducătorilor
ministerelor și ai celorlalte organe ale administrației publice centrale de
specialitate sau ale autorităților administrative autonome se emit numai în
baza și în executarea legilor, a hotărârilor și a ordonanțelor Guvernului. În
formula introductivă a acestor acte normative vor fi cuprinse toate temeiurile
juridice prevăzute la art. 40 alin. (4)."
Se mai susține că
Ordinul Președintelui CNAS nr. 617/2007 este nelegal fiind emis cu încălcarea
principiului general aplicabil în materia dreptului public-conform căruia o
autoritate publică/instituție publică nu are dreptul să întreprindă nicio
acțiune ce nu îi este în mod expres permisă-nefiind aplicabil principiul din
sfera dreptului privat conform căruia tot ce nu este interzis este permis.
În acest sens se
solicită a se avea în vedere faptul că nicio dispoziție din Legea nr. 95/2006
în vigoare la data emiterii Ordinului, sau din Statutul CNAS, menționate ca
temei legal la emiterea Ordinului nr. 617/2007,nu prevede că acestor entități
li se permite în mod expres să desfășoare activități în cadrul cărora să li se
recunoască în mod expres competențe în stabilirea obligațiilor de plată către
fond, prin emiterea de acte administrative fiscale, ce se constituie în titluri
de creanță-decizii.
Între prevederile
legale enumerate ca fundament legislativ al emiterii Ordinului nr. 617/2007 și
implicit al Normelor aprobate prin acest Ordin nu se regăsesc prevederi ale
O.G. nr. 92/2003, republicată cu modificările și completările ulterioare, sens
în care trimiterea făcută în art. 35 din Norme la prevederile C. proc. fisc.
este evident nelegală. În textul art. 35 din Norme nu se face trimitere prin
analogie la prevederile art. 86 din O.G. nr. 92/2003 republicată cu
modificările și completările ulterioare (în forma aflată în vigoare la data
emiterii Ordinului), acesta fiind textul care reglementează decizia de impunere
și nici la art. 41 care definește actul administrativ fiscal.
Recurentul consideră
că art. 35 din Normele aprobate prin Ordinul nr. 617/2007 a fost adoptat cu
încălcarea crasă a legii și a principiilor de drept public și a legislației în
vigoare la data emiterii sale. Astfel, în expunerea exhaustivă a temeiurilor
juridice care au stat la baza adoptării Ordinului nr. 617/2007 astfel cum
acestea au fost indicate în conformitate cu prevederile art. 42 alin. (4) și 77
din Legea nr. 24/2000 nu există nici măcar o singură trimitere sau referire la
prevederile O.G. nr. 92/2003 republicată cu modificările și completările
ulterioare.
Contrar celor
reținute de către instanța de fond, competențele caselor de sănătate nu pot fi
incluse în sfera de legiferare a O.G. nr. 92/2003 republicată,act normativ care
în art. 1 stabilește în mod clar sfera de aplicare a codului de procedură
fiscală. Ori, creanțele datorate caselor de asigurări de sănătate constituie
venit la FNUASS și nu la bugetul general consolidat. Prin urmare, în absența
unor reglementări exprese ale Legii nr. 95/2006 republicată, cum sunt cele care
permit derularea activității de executare silită după normele reglementate de
O.G. nr. 92/2003, sau calculul termenului de prescripție, nu se poate extinde
sfera de aplicare a codului de procedură fiscală și în materia stabilirii
creanțelor datorate fondului. Această concluzie se impune cu atât mai mult cu
cât în preambulul ordinului care enumeră textele de lege avute în vedere la
emiterea sa nu se regăsesc prevederi legale incluse în O.G. nr. 92/2003
republicată,cu modificările și completările ulterioare.
Cu privire la
susținerea instanței că acest act nu are un caracter nelegal s-a reținut că
Protocolul și Actul Adițional sunt legale prin raportare la prevederile disp.
art. 315 din Legea nr. 95/2006 și ale art. 211 din aceeași lege în condițiile
în care verificarea obligației de plată a contribuției (ca premisă a calității
de asigurat pentru care legea cere dovada plății) nu se poate restrânge doar la
verificarea unei plăți voluntare, ci la verificarea veniturilor,stabilirea și
plata silită a acestei contribuții, final pentru care este necesar ca CNAS să
dețină toate datele privind veniturile persoanei respective.
Această interpretare
dată de instanța de fond textelor de lege constituie o veritabilă adăugare la
acestea, în condițiile în care Protocolul încheiat între ANAF și CNAS putea
avea ca obiect în condițiile legii exclusiv furnizarea de informații necesare
stabilirii calității de asigurat, respectiv vizând calitatea de cetățean român
cu domiciliul în țară, cetățean străin sau apatrid, respectiv pentru
identificarea persoanelor care au calitatea de asigurat cu obligația de plată a
contribuției,a celor ce au această calitate fără plata contribuției, ori a
celor care beneficiază de asigurare cu plata contribuției din alte surse.
Textul art. 315 din Legea nr. 95/2006 republicată nu prevede posibilitatea din
partea autorităților, a instituțiilor publice ori a altor instituții de a
furniza date având ca obiect veniturile realizate de persoanele asigurate, în
acest sens existând clar obligația reglementată de lege în sarcina acestor
persoane de a declara către casa de asigurare aleasă aceste venituri obținute
și dreptul corelativ al caselor în caz de nerespectare a acestei obligații de
către asigurat de a aplica sancțiuni contravenționale, ori de a proceda la
efectuarea identificării acestor venituri.
Examinând cauza și
sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele
invocate de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii,
inclusiv cu cele ale art. 304
1
C. proc. civ., Înalta Curte constată
că recursul este nefondat.
Pentru a ajunge la
această soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare
arătate.
În cauză, Ordinul nr.
617/2007, emis de CNAS pentru aprobarea Normelor metodologice privind
stabilirea documentelor justificative pentru dobândirea calității de asigurat,
respectiv de asigurat fără plata contribuției, precum și pentru aplicarea
măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor datorate Fondului
Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, a fost emis în temeiul
dispozițiilor expres menționate din Legea nr. 95/206 privind reforma în
domeniul sănătății (art. 211 alin. (3), 213 alin. (3) și 4, art. 216, 256 - 260
ș.a.) și al Statutului Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, aprobat prin
H.G. nr. 972/2006 (art. 7, 17 alin. (5) și art. 18 pct. 36).
Analizând textul a
cărei nelegalitate a fost invocată, respectiv a Ordinului nr. 617/2007, prin
raportare la prevederile art. 216 din Legea nr. 95/2006 prima instanță a
apreciat că acesta adaugă la lege întrucât sunt extinse competențele CAS și cu
privire la emiterea de decizii de impunere, care la scadență au valoarea de
titlu executoriu în baza cărora se poate declanșa urmărirea silită, în plus
față de abilitarea legală deja recunoscută, aceea de a proceda la aplicarea
măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor cuvenite bugetului
fondului și a majorărilor de întârziere.
Înalta Curte
apreciază, raportat la prevederile art. 216 din Legea nr. 95/2006, potrivit cu
care, în cazul neachitării la termen, conform legii, a contribuțiilor datorate
fondului de către persoanele fizice, altele decât cele pentru care colectarea
veniturilor se face de ANAF, CNAS, prin casele de asigurări sau persoane fizice
ori juridice specializate, procedează la aplicarea măsurilor de executare
silită pentru încasarea sumelor cuvenite bugetului fondului și a majorărilor de
întârziere în condițiile O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală,
republicat, că dispozițiile art. 35 din Normele metodologice nu au caracter
nelegal întrucât nu adaugă la lege și nici nu contravin sensului și spiritului
legii în aplicarea căreia au fost adoptate.
Astfel, norma legală
cuprinsă în art. 216 din Legea nr. 95/2006 trimite în mod explicit la
dispozițiile cuprinse în Codul de procedură fiscală atunci când menționează
atribuțiile execuționale ale Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.
Împrejurarea că
dispozițiile cuprinse în art. 35 al Normelor metodologice stipulează și
posibilitatea emiterii unei decizii de impunere de către organul competent al
CAS nu reprezintă o nelegală adăugare la textul legii sus-arătat care să
contravină prevederilor cuprinse în Codul de procedură fiscală, în condițiile
în care potrivit art. 141 din acest cod executarea silită a creanțelor fiscale
se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor
Codului de procedură fiscală, de către organul de executare competent, care în
cazul dat este chiar Casa Națională de Asigurări de Sănătate.
Interpretarea
sistematică a prevederilor cuprinse în textele examinate conduce așadar la
concluzia că prevederile art. 35 din Ordinul Președintelui CNAS nr. 617/2006 nu
depășesc cadrul legal stabilit prin Legea nr. 95/2006, în executarea căruia a
fost esențialmente emis și nu contravin legii, în condițiile în care, strict cu
privire la obligațiile de plată către Fondul Național Unic de Asigurări Sociale
de Sănătate, în cadrul competențelor atribuite caselor de asigurări de sănătate
de a aplica măsurile de executare silită sunt incluse și cele de emitere a
titlurilor executorii, în condițiile și cu respectarea prevederilor cuprinse în
O.G. nr. 92/2003.
O astfel de
interpretare apare ca fiind și rațională în condițiile în care, gestionarea
fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, ca fond special ce se
constituie din contribuția pentru asigurări de sănătate datorată, se realizează
prin CNAS ca și prin casele de asigurări expres indicate, ceea ce demonstrează
că aceste autorități se află direct și nemijlocit în posesia datelor necesare
referitoare la cuantumul și natura sumelor datorate și neachitate pentru a
putea emite, prealabil executării silite propriu-zise, titlul executoriu, cu
respectarea prevederilor art. 141 C. proc. fisc.
Astfel fiind, Înalta
Curte constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu
pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și
legală, pe care o va menține.
În consecință, pentru
considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 312 C. proc.
civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul
declarat de reclamantul V.R.V. împotriva Sentinței civile nr. 929 din 27
noiembrie 2012 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă contencios
administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 28 iunie 2013.
Procesat de GGC - LM