ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1227/2017

Decizia nr. 1227/2017

Deliberând asupra recursurilor, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 7 iulie 2011 pe rolul Tribunalul București, reclamantul A., în contradictoriu cu Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, Agenția Națională pentru Locuințe, Consiliul Local al Sectorului 1, Sectorul 1 București, Consiliul Județean Ilfov, Județul Ilfov, Orașul Voluntari, Consiliul Local Voluntari, Municipiul București, Consiliul General al Municipiului București, SC B. SA, SC C. România SA, SC D. SRL și SC E. SRL, a solicitat instanței obligarea pârâților la plata de despăgubiri pentru prejudiciul produs prin lipsirea sa de folosința imobilului pe care pârâții s-au obligat să-l construiască în beneficiul său în Cartierul N..

Prin încheierea din 30 decembrie2011, Tribunalul București a anulat întâmpinările depuse de Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, Agenția Națională pentru Locuințe, Consiliul Local al Sectorului 1, Sectorul 1 al Municipiului București, Consiliul Județean Ilfov, Județul Ilfov, Orașul Voluntari, Consiliul Local Voluntari, Municipiul București, SC C. România SA și SC D. SRL și a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a SC E. SRL.

Instanța de fond, prin încheierea din 22 februarie 2012, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Local al Sectorului 1, Orașului Voluntari, Consiliului Local Voluntari, Consiliului General al Municipiului București, SC D. SRL și SC C. România SA și a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului, Agenției Naționale pentru Locuințe și Municipiului București.

La termenul din 4 mai 2012, tribunalul a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Județean Ilfov și a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Județului Ilfov.

Prin Sentința civilă nr. 10044 din 11 iulie 2012 pronunțată în Dosarul nr. x/3/2011, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, Agenția Națională pentru Locuințe, Județul Ilfov, Municipiul București, SC „B.” SA, ca nefondată, și, în contradictoriu cu pârâții SC „E.” SRL, Consiliul Local Sector 1, Orașul Voluntari, Consiliul Local Voluntari, Consiliul General al Municipiului București, SC „D.” SRL, SC „GDF Suez România” SA și Consiliul Județean Ilfov, ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

În considerentele sentinței, tribunalul a reținut, în esență, că reclamantul a chemat în judecată pe pârâții menționați solicitând obligarea acestora la plata de despăgubiri pentru prejudiciul produs prin lipsirea sa de folosința imobilului pe care pârâții s-au obligat să-l construiască în beneficiul său în cartierul N..

În fapt, instanța de fond a constatat că prin act sub semnătură privată Ministerul, ANL, SC „F.” SA, CLS 1, Consiliul Județean Ilfov, CL Voluntari, SC G. SA - FDFEE Muntenia Sud și Distrigaz s-au asociat în vederea realizării ansamblului de locuința N. ce urma să fie realizat pe o suprafață de teren situată pe teritoriul Sectorului 1 al Municipiului București și al comunei Voluntari, obligațiile părților fiind individualizate în acest înscris. Între ANL și SC G. SA - FDFEE Muntenia Sud s-a încheiat o convenție prin care aceasta din urmă s-a obligat să realizeze Proiectarea rețelelor de alimentare cu energie electrică pentru ansamblul de locuințe, să promoveze investiția și să o realizeze. O convenție asemănătoare a fost încheiată de ANL cu SC „H.” SA, ultima obligându-se la realizarea proiectării, promovarea investiției și executarea rețelelor de alimentare cu gaze naturale. A fost semnat contract de antrepriză generală între ANL și SC „E.” SA, pentru realizarea ansamblului de locuințe. Ulterior, prin contract de cesiune, SC „E.” SA a transmis parte din obligațiile asumate prin contractul de antrepriză generală către SC „I.” SRL, locuința ce urma a fi construită în beneficiul reclamantului intrând în partea de obligații cedată. Reclamantul a fost încunoștințat cu privire la această cesiune. Conform contractului de antrepriză, lucrările trebuiau finalizate în termen de 24 luni calendaristice de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor, ordin emis la data de 20 octombrie 2006.

Reclamantul a încheiat cu ANL un contract de mandat prin care a împuternicit agenția să îl reprezinte în relația cu proiectantul și antreprenorul general, iar cu antreprenorul SC „E.” SRL contractul de construire.

În vederea edificării ansamblului de locuințe s-a mai încheiat convenția de colaborare între Municipiul București și Orașul Voluntari pentru realizarea acțiunilor de viabilizare a terenurilor, utilități drumuri și sistematizare verticală. Prin acte ale autorităților locale (Municipiul București, Consiliul Local Sector 1) au fost adoptate măsuri pentru punerea la dispoziție a terenurilor pe care urmau să fie edificat ansamblul de locuințe, precum și modalitatea de realizare a finanțării pentru utilitățile necesare (drumuri, rețele de apă și de canalizare).

Totodată, prima instanță a mai reținut că la data formulării acțiunii în justiție locuința nu fusese predată reclamantului.

În drept, s-a reținut că acțiunea reclamantului este una în răspundere civilă delictuală. În raport de acest obiect al acțiunii, pe parcursul procesului s-a constatat lipsa calității procesuale pasive a pârâților SC „E.” SRL, Consiliul Local Sector 1, Orașul Voluntari, Consiliul Local Voluntari, Consiliul General al Municipiului București, SC „D.” SRL, SC „J.” SA și Consiliul Județean Ilfov, acțiunea reclamantului fiind respinsă față de acești pârâți ca fiind formulată împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală.

În raport cu pârâții menținuți în cauză, coroborat cu obiectul acțiunii, tribunalul a constatat neîndeplinirea elementelor răspunderii civile delictuale, apreciind în privința prejudiciului că este cert, dar nu este sigur în privința existenței. A reținut că evaluarea acestui prejudiciu a fost realizată prin raportare la nivelul unei chirii în zona în care urma să fie edificată locuința reclamantului și acesta nu a probat existența unui contract de închiriere. În aceste condiții, s-a precizat că, în absența contractului de închiriere, prejudiciul pretins de reclamant este pur speculativ.

În consecință, acțiunea reclamantului a fost respinsă ca neîntemeiată.

Prin Sentința civilă nr. 17145 din 16 noiembrie 2012 pronunțată în Dosarul nr. x/3/2011, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis cererea de completare a Sentinței civile nr. 10044 din 11 iulie 2012 și a dispus completarea hotărârii în sensul respingerii cererii de chemare în garanție formulată de pârâtul Consiliul Local Sector 1 București împotriva Consiliului General al Municipiului București ca rămasă fără obiect.

În termen legal, împotriva acestor soluții, reclamantul A. și pârâții Municipiul București și Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, au declarat apel, iar prin Decizia civilă nr. 111 din 4 aprilie 2013 pronunțată în Dosarul nr. x/3/2011 Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a respins apelurile, ca nefondate.

Prin Decizia civilă nr. 799 din 12 martie 2015, pronunțată în Dosarul nr. x/3/2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei civile nr. 111 din 4 aprilie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Pentru a pronunța această soluție Înalta Curtea de Casație și Justiție a reținut ca fiind neîntemeiat primul motiv de recurs, întrucât din verificările efectuate în cauză a rezultat că repartizarea cauzei la un anumit complet nu a fost una „dirijată”, ci efectuată după un criteriu transparent, modul de constituire al completului de judecată realizându-se pe baza actelor organelor de conducere, repartizarea fiind efectuată de persoana desemnată în acest scop.

Critica referitoare al interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor Legii nr. 215/2001 în ceea ce privește legitimarea procesuală pasivă a Consiliului Local Sector 1 și a Sectorului 1 nu a fost primită, întrucât, deși aceste entități și-au asumat obligații în temeiul Convenției nr. 1909, imobilul proprietatea reclamantului se află situat pe lotul nr. 663 în localitatea Voluntari, județul Ilfov, iar autoritățile locale de la nivelul sectorului 1 nu au competență administrativă pe raza altui județ.

Deși se poate admite că obligațiile asumate prin convenția menționată sunt interdependente, în opinia instanței de recurs, aceasta nu înseamnă că autoritățile Sectorului 1 au competență pe raza altei unități administrativ teritoriale. Răspunderea acestora ar fi putut fi angajată numai în condițiile în care s-ar fi invocat și dovedit că entitățile din orașul Voluntari și județul Ilfov ar fi fost împiedicate să acționeze de către Consiliul Local Sector 1 și Sectorul 1, împrejurări nedovedite în cauză în condițiile art. 998 și urm. C. civ. de la 1864. S-a observat totodată că reclamantul critică soluția dată excepției lipsei calității procesuale pasive a celor două entități doar din perspectiva dispozițiilor legale, fără a invoca aspecte care să determine o legătură de cauzalitate între faptele ori omisiunile acestora și prejudiciul solicitat prin cererea de chemare în judecată.

În ceea ce privește greșita soluționare a cauzei de către instanța de apel cu privire pârâtele SC „D.” SRL și C. România, s-a constatat că reclamantul a invocat aplicarea greșită a dispozițiilor Legii nr. 31/1990, respectiv a art. 241

1

, dar critica sa nu poate fi analizată de instanța de recurs, fiind formulată omisso medio, fără să fi fost invocată și în apel.

De asemenea, s-a reținut că cele două persoane juridice sunt furnizori de gaze naturale, neavând atribuții în dezvoltarea rețelelor de distribuție, în ceea ce privește pârâta SC D. SRL, care a exercitat o anumită perioadă și atribuția de dezvoltare a rețelelor de distribuție gaze naturale, nu există dovezi din care să rezulte că ar fi preluat dezvoltarea rețelei de distribuție pe raza orașului Voluntari.

S-a mai constatat că în mod legal a apreciat instanța de apel cu privire la lipsa calității procesuale pasive a pârâtei SC E. SRL, în condițiile în care această societate a fost antreprenorul inițial, iar la nivelul anului 2006 a încheiat contractul de cesiune prin care a transmis drepturile și obligațiile rezultate din convenție către un terț. Raportat la faptul că pretențiile reclamantului sunt solicitate pentru perioada începând cu aprilie 2010 (trei ani anterior datei introducerii cererii de chemare în judecată), s-a indicat că, în mod legal, s-a statuat asupra lipsei calității procesuale pasive a acestei societăți.

S-a reținut, însă, greșita soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive a Orașului Voluntari. Această persoană juridică nu numai că este semnatara Convenției nr. 1909 din 6 mai 2004, convenție care a avut ca scop edificarea utilităților necesare pentru ca F. să devină funcțional, dar este chiar unitatea pe a cărei rază administrativă se află imobilul proprietatea reclamantului.

În consecință, s-a reținut o greșită soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive a Orașului Voluntari, instanța de recurs apreciind că această persoană juridică are calitate procesuală în cauză.

A mai arătat Înalta Curte că soluția instanței de apel cu privire la respingerea criticilor formulate referitoare la greșita soluționare a excepțiilor lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Local al orașului Voluntari, Consiliului Județean Ilfov și Consiliului Local al Municipiului București este corectă.

Astfel, aceste autorități deliberative funcționează ca autorități ale administrației locale, iar despăgubirile la care acestea pot fi obligate se plătesc de la bugetele ale căror titulari sunt unitățile administrativ teritoriale, care au și fost chemate în judecată. De altfel, convenția în raport de care a fost formulată cererea de chemare în judecată de către reclamant a fost semnată de autoritățile publice menționate, în calitatea acestora de reprezentanți ai unității administrativ teritoriale, singura entitate cu personalitate juridică, conform Legii nr. 215/2001.

În consecință, s-a arătat că aceste autorități nu pot sta în judecată în nume propriu, ci doar, în conformitate cu legea, în calitatea lor de reprezentanți ai unităților administrativ teritoriale.

Astfel, apreciind că primarul reprezintă Orașul Voluntari (conform art. 21 alin. (2

1

) și art. 62 din Legea nr. 215/2001), Consiliul Județean Ilfov - Județul Ilfov, iar primarul capitalei - Municipiul București (conform art. 21 alin. (2

1

) din Legea nr. 215/2001), entitățile reprezentate fiind și ele chemate în judecată și având calitate procesuală pasivă, criticile reclamantului sub acest aspect au fost apreciate ca nefondate.

În ceea ce privește criticile formulate pe fondul cauzei, din cuprinsul acțiunii, instanța de recurs a constatat că reclamantul a solicitat despăgubiri pentru imposibilitatea folosirii imobilului, raportându-se, estimativ, la nivelul mediul al unei chirii privind un imobil dintr-un cartier similar învecinat și despăgubiri pentru prejudiciul ulterior datei notificării convocării la conciliere. În acest sens, la fond a fost administrată proba cu expertiză tehnică având ca obiect stabilirea chiriei pentru un imobil similar celui contractat de reclamant pe piața liberă, conform încheierii de ședință din 2 aprilie2012.

S-a reținut că nici instanța de fond și nici cea de apel nu au analizat în concret, efectiv, cererea reclamantului raportat la toate probele administrate în cauză, și nici nu au motivat rațiunile pentru care reclamantul trebuia să probeze încheierea unui contract de închiriere pentru imobilul în cauză sau pentru alt imobil atât timp cât reclamantul a invocat tocmai imposibilitatea de a folosi imobilul, evaluată ca echivalentul chiriei care ar fi putut fi percepută de proprietar.

De asemenea, s-a arătat că instanța de apel nu a motivat de ce lipsa de folosință nu se poate raporta la prețul chiriei pentru un imobil similar și care ar fi fost eventual criteriile de evaluare a prejudiciului la care ar fi trebuit să recurgă reclamantul.

Concret, a indicat Înalta Curte, instanța de apel trebuia să efectueze mai întâi o analiză a elementelor răspunderii civile delictuale. Astfel, pentru toate părțile față de care s-a apreciat o existență a calității procesuale pasive, instanța de apel trebuia să identifice faptele ilicite (prin acțiune sau omisiune) care să fi fost săvârșite de fiecare dintre acestea și care să fi condus, printr-o legătură de cauzalitate, către prejudiciul pretins de reclamant.Instanța de apel nu efectuează o asemenea analiză, nu apreciază asupra întrunirii condițiilor răspunderii civile delictuale, care reprezintă fundamentul cererii reclamantului, singurul considerent pentru care a apreciat netemeinicia cererii de chemare în judecată fiind acela al imposibilității acordării despăgubirilor pretinse de reclamant la nivelul unei chirii medii pentru o locuință similară. Or, instanța trebuia să constate mai întâi existența elementelor răspunderii civile delictuale, iar apoi să analizeze întinderea prejudiciului invocat de reclamant.

S-a mai indicat că în măsura în care se aprecia că nu poate fi folosit criteriul indicat de reclamant, în urma constatării existenței unui prejudiciu determinat de fapta delictuală a părților chemate în judecată și față de care s-a constatat calitatea procesuală, instanța de apel trebuia, în virtutea rolului activ să pună în discuția părților modalitatea de cuantificare a acestui prejudiciu. S-a subliniat că simpla apreciere asupra modalității propusă de reclamant pentru cuantificarea prejudiciului, nu înlătură fapta delictuală ori existența efectivă a prejudiciului.

Având în vedere împrejurarea că Orașul Voluntari are calitate procesuală pasivă, iar hotărârea instanței de apel nu cuprinde o analiză concretă a tuturor condițiilor răspunderii civile delictuale, care să permită exercitarea efectivă a controlului judiciar, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte a admis recursul declarat de reclamant, a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecarea apelului declarat de această parte.

Cauza a fost înregistrată la data de 26 februarie 2016 pe rolul secției a VI-a civilă a Curții de Apel București, sub număr de Dosar x/3/2011*.

În rejudecare, având în vedere dezlegările date de Înalta Curte asupra excepției lipsei calității procesuale pasive, curtea de apel a constatat că au calitatea procesuală de intimați-pârâți în cauză: Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (fost Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului), Agenția Națională Pentru Locuințe, Județul Ilfov prin Președintele Consiliului Județean, Orașul Voluntari prin Primar, Municipiul București prin Primar și B. SA.

În rejudecarea apelului, a fost administrată proba cu înscrisuri.

Prin Decizia civilă nr. 1563A/2016 din 7 octombrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a fost admis apelul declarat de reclamantul A. împotriva Sentinței civile nr. 10044 din 11 iulie2012 și împotriva încheierilor din 30 decembrie2011, 22 februarie 2012 și 4 mai 2012, pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în Dosarul nr. x/3/2011, în contradictoriu cu intimatele Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Agenția Națională pentru Locuințe, Județul Ilfov prin președintele Consiliului Județean, Orașul Voluntari prin primar, Municipiul București prin primar și SC „B.” SA București. A fost schimbată în parte sentința apelată în sensul că a fost admisă, în parte, cererea de chemare în judecată. A fost obligată pârâta Agenția Națională pentru Locuințe la plata sumei de 25.550 euro, echivalent în RON la data plății, reprezentând lipsa de folosință imobil pentru perioada aprilie 2010 - iunie 2012, precum și la plata, în continuare, a sumei de 1.000 euro lunar, echivalent în RON, până la predarea la cheie a imobilului. S-a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu ceilalți pârâți, ca neîntemeiată.

Totodată, a fost obligată pârâta ANL la plata sumei de 12.826 RON cheltuieli de judecată, față de reclamant.

În motivarea hotărârii, sub un prim aspect, instanța de apel a reținut, în esență, că, față de considerentele deciziei de casare, criticile referitoare la greșita soluționare de către tribunal a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâților E. SRL, Orașul Voluntari, Consiliul Local Voluntari, Consiliul General al Municipiului București, Distrigaz și C. România SA, nu vor mai fi analizate.

Aceasta întrucât, potrivit art. 315 alin. (1) C. proc. civ., hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru judecătorii fondului, iar odată ce Înalta Curte, prin Decizia civilă nr. 799 din 12 martie2015, a clarificat, irevocabil, cadrul procesual sub aspect pasiv, în rejudecarea apelului nu se mai pot repune în discuție criticile formulate de reclamant, care vizează modul de soluționare a excepțiilor lipsei calității procesuale pasive.

Instanța de apel a apreciat ca fiind parțial fondate, criticile vizând greșita soluționare a cererii de chemare în judecată întemeiată, în principal, pe răspunderea civilă delictuală, iar, în subsidiar, pe răspunderea contractuală.

În acest context, s-a arătat că, deși prin Decizia civilă nr. 799 din 12 martie2015 Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că instanța de apel trebuie să efectueze o analiză a elementelor răspunderii civile delictuale cu privire la fiecare dintre intimații-pârâți, această dezlegare nu împiedică instanța de apel să analizeze și temeiul de drept subsidiar invocat de reclamant prin cererea de chemare în judecată, respectiv răspunderea civilă contractuală. Efectul devolutiv al apelului impune reanalizarea cauzei sub toate aspectele criticate de reclamant, iar odată ce acesta a formulat, prin memoriul de apel, și critici care vizează răspunderea contractuală, față de prevederile art. 295 alin. (1) C. proc. civ.

Pentru a verifica îndeplinirea condițiilor răspunderii delictuale or contractuale a pârâtelor instanța de control judiciar a apreciat ca fiind necesar a relua istoricul raporturilor juridice dintre părți, chiar dacă, prin cererea de apel, nu se formulează critici care să vizeze situația de fapt reținută de tribunal.

Din cercetarea probelor administrate în cauză s-a reținut, în fapt, că la data de 06 mai 2004, între Ministerul Transporturilor Construcțiilor și Turismului, Agenția Națională pentru Locuințe, Consiliul Local al Sectorului 1 București, Consiliul Județean Ilfov, Consiliul Local al Comunei Voluntari, SC „G.” SA, SC „H.” SA și SC „F.” SA a fost încheiată SA Convenția nr. MM1909, prin care au fost stabilite obligațiile specifice și necesare pentru realizarea ansamblului de locuințe pe o suprafață de 115,6889 ha pe teritoriul sectorului 1 al Municipiului București și al comunei Voluntari, jud. Ilfov. Părțile convenției s-au angajat la îndeplinirea unor obligații, enumerate de art. 2 lit. a) - h), individualizate pentru fiecare parte.

Agenția Națională pentru Locuințe a încheiat cu SC „G.” SA - F.D.F.E.E. Muntenia Sud o convenție constatată printr-un înscris sub semnătură privată semnat de ambele părți și înregistrată în evidențele ANL sub nr. 194 din 9 ianuarie 2004. Prin acest contract SC „G.” SA - F.D.F.E.E. Muntenia Sud s-a obligat să realizeze Proiectarea rețelelor cu alimentare energie electrică pentru ansamblul de locuințe ANL N., să promoveze investiția și să execute rețelele de alimentare cu energie electrică pentru ansamblul de locuințe ANL N..

Între ANL și H. SA s-a încheiat o convenție înregistrată în evidențele ANL sub nr. 15580/22 decembrie2003, prin care H. s-a obligat să realizeze Proiectarea pentru rețelele cu gaze naturale pentru ansamblul de locuințe ANL N., până la data de 20 februarie 2004, să promoveze investiția și să execute rețelele de alimentare cu gaze naturale pentru ansamblul de locuințe ANL N., în timp ce ANL s-a obligat să asigure punerea la dispoziție a studiului de fezabilitate până la data de 15 ianuarie 2004 și a planului general pentru ansamblul de locuințe.

Municipiul București și Orașul Voluntari au încheiat la data de 6 martie2008 un contract de cooperare, prin care s-a convenit realizarea împreună a acțiunilor de viabilizare a terenurilor, utilități drumuri și sistematizare verticală pentru ansamblul de locuințe N. construit prin ANL.

Prin HCGMB nr. 335 din 30 septembrie 2009 s-a stabilit ca o parte a investiției necesare pentru realizarea obiectivului „Realizarea rețelelor publice de alimentare cu apă și canalizare, precum și a drumurilor aferente ansamblului de locuințe „N. sector 1” să se facă din alocații de la bugetul local, credite interne/externe și alte surse în condițiile asigurării fondurilor necesare realizării investiției și a respectării clauzei 20 din contractul de concesiune a serviciilor de alimentare cu apă și de canalizare din Municipiul București, încheiat cu SC „K.” SA, privind nivelele de servicii și a clauzei 5.2 din partea a IV-a a Caietului de sarcini privind tariful.

Prin Hotărârea Consiliului Local al Sectorului 1 al Municipiului București nr. 255 din 16 decembrie2010 s-a aprobat transmiterea terenurilor aferente locuințelor care se construiesc prin credite ipotecare prin intermediul ANL din administrarea Consiliului Local al Sectorului 1 în administrarea Consiliului General al Municipiului București în vederea realizării rețelelor publice de alimentare cu apă și canalizare, precum și a drumurilor aferente ansamblului de locuințe N..

S-a apreciat că tribunalul a mai reținut în mod corect că, în conformitate cu prevederile Legii nr. 152/1998 și cele ale Legii nr. 190/1999, între apelantul A. și intimata ANL s-a încheiat contractul de mandat nr. HC0699 din 01 iunie 2004, prin care reclamantul a împuternicit ANL să îl reprezinte în relațiile cu proiectantul și antreprenorul general în vederea urmăririi executării și finalizării lucrărilor, pentru ca acestea să fie realizate conform F.ului tehnic și autorizației de construire, precum și pentru a utiliza sumele din conturile de avans și de credit ale reclamantului deschise la B.C.R. în vederea recuperării cheltuielilor avansate de ANL pentru deschiderea amplasamentului și executarea lucrărilor, precum și a cheltuielilor necesare pe parcursul execuției, precum și a celorlalte costuri cuprinse în prețul locuinței.

De asemenea, în conformitate cu prevederile Legii nr. 152/1998 și cele ale Legii nr. 190/1999 și în conformitate cu prevederile contractului de antrepriză generală nr. 7518 din 20 iulie2004 și a contractului de cesiune a contractului de antrepriză generală, precum și în conformitate cu prevederile contractului de mandat, între apelantul-reclamantul A. și SC „E.” SRL s-a încheiat contractul de construire autentificat sub nr. 859 din 30 iunie 2005, modificat prin Actele adiționale nr. 1 și nr. 2. În baza acestui contract E. SRL s-a obligat să construiască în beneficiul apelantului o locuință, la cheie, situată în amplasamentul N., pe terenul proprietatea privată a unităților administrativ-teritorial și administrat de CLS1, Municipiul București, Consiliul Local al Orașului Voluntari și Județul Ilfov, o locuință tip S2, pe lotul nr. 633, cu nr. cadastral 3159/33, înscris în cartea funciară nr. 3989, ce urma a fi alcătuită din 5 camere de locuit și dependințe contra sumei de 105.814 Euro (TVA inclus).

E. SRL a cedat o parte din drepturile și obligațiile asumate prin Contractul de antrepriză generală nr. 7518 din 20 iulie2004, printre care și cele legate de imobilul de care urma să beneficieze apelantul-reclamant, către I. SRL, reclamantului aducându-i-se la cunoștință acest fapt prin adresa înregistrată la ANL sub nr. 10926 din 28 august2006.

S-a mai reținut și faptul că la data de 13 octombrie 2006 a fost emis de către ANL ordinul de începere a executării lucrărilor de construcție pe acest lot, începând cu data de 20 octombrie 2006.

Ca urmare a faptului că imobilul contractat de apelantul-reclamant nu a fost finalizat până la data sesizării tribunalului, apelantul A. a înțeles să cheme în judecată toate autoritățile și persoanele juridice implicate în F. și să solicite, în principal, pe temei delictual, iar, în subsidiar, pe temei contractual, angajarea răspunderii acestora și obligarea lor la suportarea prejudiciului suferit.

În acord cu cele dispuse, prin decizia de casare, analizând cu prioritate îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale, curtea de apel a reținut că, în conformitate cu prevederile art. 998 - 999 C. civ., dispoziții în vigoare la data la care imobilul ar fi trebuit să fie predat apelantului-reclamant, pentru angajarea răspunderii civile delictuale a unei persoane fizice sau juridice pentru fapta proprie este necesar să fie îndeplinite în mod cumulativ următoarele condiții: existența unei fapte ilicite, existența vinovăției celui căruia i se impută fapta ilicită, existența unui prejudiciu și a unei legături de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu.

Verificând îndeplinirea acestor condiții, în privința intimatei-pârâte ANL, având în vedere situația de fapt prezentată și corect reținută de prima instanță, instanța de apel a constatat că apelantul-reclamant a încheiat două convenții, respectiv contractul de mandat și contractul de construire cu intimata ANL și cu societatea E. SRL.

Astfel, s-a arătat că în raport de intimata-pârâtă ANL, în cauză nu se poate reține ca temei de drept răspunderea civilă delictuală, deoarece, răspunderea civilă delictuală reprezintă dreptul comun al răspunderii civile, în timp ce răspunderea contractuală este o răspundere cu caracter special, derogator. Consecința firească este aceea că în cazul în care între părți a existat un contract, din a cărui neexecutare au rezultat prejudicii, nu este posibil să se apeleze la răspunderea delictuală, calea de ales fiind aceea a răspunderii contractuale.

Pe cale de consecință, în raport de intimata-pârâtă ANL, instanța de apel a arătat că angajarea răspunderii nu se poate solicita decât pe tărâm contractual, cererea întemeiată pe dispozițiile art. 998 - 999 C. civ. neputând fi primită.

S-a precizat că această soluție nu poate fi reținută și în privința celorlalți intimați, chiar dacă apelantul-reclamant, în motivarea apelului, vorbește de existența unui complex contractual în care sunt implicate toate părțile chemate în judecată.

Pentru a fi aplicabilă răspunderea contractuală este necesar să existe o convenție între apelantul-reclamant și pârâte, or în cazul intimaților-pârâți Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și Fondurilor Europene (fostul Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului), Județul Ilfov prin Președintele Consiliului Județean, Orașul Voluntari prin Primar, Municipiul București prin Primar și B. SA asemenea raporturi contractuale nu există.

În atare condiții, prin raportare la criticile formulate prin cererea de apel, Curtea a analizat în privința acestor intimați îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale.

Sub acest aspect, cu titlu preliminar, instanța de apel a mai reținut că reclamantul invocă, în principal, pe tărâm delictual, nerespectarea de către pârâții Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (fostul Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului), Județul Ilfov prin Președintele Consiliului Județean, Orașul Voluntari prin Primar, Municipiul București prin Primar și B. SA a unor obligații asumate de aceștia prin convenții la care reclamantul nu a fost parte.

Un principiu fundamental al dreptului civil este principiul relativității efectelor contractului, instituit prin art. 973 C. civ., conform căruia convențiile au efect numai între părțile contractante. Prin urmare, un contract valabil încheiat va produce efecte numai între părțile contractante, el neputând da naștere la obligații și la drepturi în sarcina, respectiv în favoarea altor persoane.

Totodată, potrivit dispozițiilor Codului Civil, nerespectarea unei obligații contractuale poate fi invocată doar de către partea contractantă, creditoare ori de către beneficiarul unei stipulații pentru altul, în temeiul răspunderii civile contractuale, iar nu de către un terț, prin intermediul răspunderii civile delictuale. Dimpotrivă, fapta ilicită specifică acestui din urmă tip de răspundere presupune încălcarea unei dispoziții a legii ori a regulilor de conviețuire socială. De asemenea, nici principiul opozabilității contractului față de terți nu îi legitimează pe aceștia să se prevaleze, pe tărâm delictual, de neîndeplinirea unei obligații contractuale, întrucât opozabilitatea contractului constă în obligația tuturor de a respecta situația juridică creată printr-un contract. Prin urmare, acest principiu impune o obligație în sarcina terților, de a respecta situația juridică rezultată dintr-un contract, nefiind însă de natură a oferi drepturi acestora.

S-a reținut, astfel, că eventuala neîndeplinire de către pârâții Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (fostul Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului), Județul Ilfov prin Președintele Consiliului Județean, Orașul Voluntari prin Primar, Municipiul București prin Primar și B. SA a obligațiilor asumate prin Convenția nr. 1909 din 6 mai 2006 sau prin celelalte convenții asociate (Contractul de colaborare nr. 10428-5081 din 6 martie2008, încheiat între Municipiul București și Orașul Voluntari; Convenția nr. 194 din 9 ianuarie 2004, încheiată între A.N.L. și SC G. SA - F.D.F.E.E. Muntenia Sud; Convenția nr. 15580 din 22 decembrie2003, încheiată între A.N.L. și H. SA) nu poate fi considerată o faptă ilicită în cadrul răspunderii civile delictuale, care să cauzeze reclamantului un prejudiciu susceptibil de reparare pe această cale.

Pentru a exista fapta ilicită reclamantă de apelant, ca și condiție a angajării răspunderii civile delictuale, este necesar ca omisiunea de realizare a utilităților să contravină unor dispoziții legale care ar da naștere dreptului subiectiv al reclamantului la a pretinde executarea obligației sau daune-interese. Dispozițiile legale respective trebuie să dea naștere, ele însele, dreptului reclamantului să solicite executarea prestației (realizarea utilităților), ceea ce presupune reglementarea unor obligații imperative clare, concrete, suficient de determinate în sarcina pârâților. În cazul în care obligațiile legale sunt cu caracter general și implică o circumstanțiere ulterioară, pe calea unor acte juridice ce se vor încheia între subiecții de drept implicați, ele nu mai pot sta la baza unei acțiuni în răspundere civilă delictuală.

Verificând existența unor asemenea obligații legale în sarcina intimaților din prezentul litigiu instanța de apel a apreciat că nicio dispoziție legală invocată de apelantul-reclamant nu impune în sarcina intimaților-pârâți obligația de a realiza utilitățile pentru ansamblul de locuințe „N.”. Aceste obligații există în sarcina pârâților, însă nu în temeiul vreunei dispoziții legale, ci al convențiilor încheiate, la care apelantul nu este parte.

Mai mult decât atât, s-a constatat că nici apelantul nu a făcut trimitere expresă la un text de lege care să impună intimaților obligația de a realiza rețele de utilități, ci a invocat o serie de obligații generice ce revin autorităților și furnizorilor de servicii, prin lege, însă acestea nu sunt suficiente pentru angajarea răspunderii pe tărâm delictual.

Astfel, în ceea ce îl privește pe intimatul-pârât Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice apelantul a invocat prevederile art. 1 din Legea nr. 152/1998, precum și faptul că acest intimat, are prin lege, obligația de a urmări realizarea programelor de infrastructură și lucrări tehnico-utilitare.

Curtea a constatat că art. 1 din Legea nr. 152/1998 reglementează înființarea ANL în subordinea Ministerului Dezvoltării Regionale, iar prevederile legale care instituie obligații generale în sarcina intimatului nu pot justifica existența unei fapte ilicite și a legăturii de cauzalitate cu prejudiciul suferit de reclamant, pentru angajarea răspunderii civile delictuale.

În ceea ce îl privește pe intimatul-pârât Municipiul București prin Primar, curtea de apel a reținut, ca aspect necontestat de părțile litigante, faptul că terenul pe care a fost edificată parțial construcția proprietatea apelantului este situat în Voluntari, județul Ilfov.

În atare situație nu se poate face abstracție în stabilirea pretinsei fapte ilicite dacă, raportat la competențele legale, circumscrise și teritorial, intimatul Municipiul București putea, fără încălcarea legii, să îndeplinească obligațiile invocate de reclamant.

Având în vedere actele depuse la dosar de către acest intimat, precum și competențele sale limitate în raport cu locul în care este situat imobilul reclamantului (județul Ilfov), nu a fost reținută săvârșirea unei fapte ilicite de către pârâtul Municipiul București, acesta neavând abilitatea de a realiza execuția rețelei de canalizare, alimentare cu apă, comunicații și instalații de iluminat public, pe raza unei alte unități administrativ teritoriale.

Referitor la intimații pârâți Județul Ilfov prin Președintele Consiliului Județean și Orașul Voluntari prin Primar, s-a constatat că apelantul-reclamant justifică fapta ilicită a acestora prin raportare la Convenția MM1909 și la prevederile Legii nr. 215/2001 a administrației publice locale (art. 36).

Or, Convenția MM1909 nu poate constitui temei pentru răspunderea civilă delictuală a intimaților, iar dispozițiile Legii nr. 215/2001 reglementează, cu caracter general, atribuțiile consiliului local și ale consiliului județean, nefăcând referire la conduite concrete, care ar putea fi invocate pe tărâm delictual. În exercitarea acestor atribuții, respectivele instituții emit acte administrative ori intră în legături contractuale, doar astfel fiind determinat conținutul concret al obligațiilor asumate. Prin urmare, Legea nr. 215/2001 nu poate constitui în cauza de față, ea însăși, temei al răspunderii civile delictuale a pârâților.

Și în ceea ce o privește intimata-pârâtă B. S.A., s-a constatat că apelantul s-a raportat la Convențiile nr. 1909/2004 și nr. 194/2004, precum și la dispozițiile Legii nr. 13/2007 (art. 37).

Prevederile cuprinse în legile speciale (ex. art. 38 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 318/2003 sau art. 42 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 13/2007) au, și în cazul acestei intimate, caracter general, menționând activitățile care pot fi desfășurate de către operatorii de distribuție, fără a impune obligații concrete în sarcina acestora, iar obligația pârâtei B. SA de a realiza lucrările la ansamblul imobiliar „N.” s-a născut în temeiul convențiilor încheiate, iar nu al dispozițiilor legale.

Instanța de apel a arătat că nici Sentința civilă nr. 8826 din 25 iunie 2008 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, invocată de apelant, nu poate sta la baza angajării răspunderii civile delictuale a intimatei-pârâte, odată ce respectiva acțiune a fost una întemeiată pe răspunderea civilă contractuală, iar nu delictuală. Prin urmare, atât timp cât în litigiul anterior s-a statuat, în mod definitiv și irevocabil, că raporturile juridice dintre părțile litigante sunt de natură contractuală, reclamantul nu poate invoca, în cadrul prezentului proces, săvârșirea unei fapte ilicite în cadrul răspunderii civile delictuale.

Pe cale de consecință, față de considerentele expuse, s-a apreciat că nu se poate reține în cauză nici răspunderea contractuală și nici răspunderea civilă delictuală a intimatelor-pârâte, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (fostul Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului), Județul Ilfov prin Președintele Consiliului Județean, Orașul Voluntari prin Primar, Municipiul București prin Primar și B. S.A., motiv pentru care, în limitele investirii, apreciază acțiunea formulată în contradictoriu cu acestea ca fiind neîntemeiată.

În ceea ce o privește pe intimata-pârâtă ANL, s-a reținut că nu poate fi pusă în discuție răspunderea delictuală a acesteia, instanța de apel verificând dacă poate fi angajată răspunderea contractuală a acestei intimate.

Sub acest aspect, s-a reținut că între intimata-pârâtă ANL și apelantul-reclamant A. a fost încheiat contractul de mandat nr. HC0669/01 iunie 2004, prin care reclamantul, în calitate de mandant, a împuternicit mandatarul ANL să-l reprezinte în relațiile cu F. și Antreprenorul General în vederea urmăririi executării și finalizării lucrărilor, pentru ca acestea să fie realizate conform F.ului tehnic și autorizației de construire-obținută de mandatar, la termen și în conformitate cu condițiile de calitate stabilite prin contractul de construire (art. 1).

În baza aceleiași convenții reclamantul, s-a obligat să încheie contractul de credit cu Banca finanțatoare în termenul comunicat de mandatar(art. 6), să încheie în formă autentică contractul de construire cu Antreprenorul General, la data stabilită de către mandatar și să înscrie la Cartea funciară dreptul de proprietate asupra construcției, în baza contractului de construire autentificat.

Instanța de apel a arăta că pentru verificarea îndeplinirii condițiilor necesare angajării răspunderii contractuale se impune, cu prioritate, a se stabili natura obligației asumate de intimata-pârâtă prin contractul de mandat, odată ce fapta culpabilă ce i-a fost imputată este reprezentată de nefinalizarea imobilului, față de nerealizarea rețelei de utilități în termenul convenit, 24 de luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor, termen care a expirat în prezenta cauză în martie 2010.

Raportat la apărările formulate de către pârâtă în legătură cu natura obligațiilor sale, s-a apreciat că se impune a se clarifica dacă, prin contractul de mandat aceasta și-a asumat o obligație de rezultat sau o obligație de diligență, distincția dintre cele două tipuri de obligații având importanță și asupra răspunderii pentru neexecutare.

S-a constatat că intimata-pârâtă a susținut că prin contractul încheiat cu reclamantul și-a asumat o obligație de diligență, pe care a respectat-o depunând în susținerea afirmațiilor documente din care rezultă demersurile întreprinse, precum și hotărâri judecătorești din perioada 2012 - februarie 2015, prin care s-a statuat asupra naturii obligației ANL.

În combaterea acestor apărări curtea de apel a reținut practica Înaltei Curți de Casație și Justiție, care în cercetarea unor cauze similare, a tranșat în mod irevocabil faptul că obligația asumată de ANL în calitate de mandatar al beneficiarului este una de rezultat, iar nu de diligență, atât timp cât această parte trebuia să urmărească finalizarea lucrărilor la termen (Decizia nr. 1065 din 21 aprilie2015, pronunțată în Dosarul nr. x/3/2013, precum și Decizia nr. 966 din 27 martie2015, pronunțată în Dosarul nr. y/3/2011). Prezenta instanță va da eficiență Deciziilor nr. 966 din 27 martie2015 și nr. 1065 din 21 aprilie2015 ale instanței supreme, deoarece acestea sunt ulterioare hotărârilor invocate de intimata-pârâtă și denotă o schimbare a practicii judiciare în acest sens, motivată chiar de durata excesivă a neîndeplinirii obligațiilor contractuale ale pârâtei.

Curtea a mai reținut că părțile contractului de mandat au stipulat expres perfectarea convenției în baza prevederilor Legii nr. 152/1998 potrivit cu care pentru asigurarea corelării programelor de investiții în viabilizarea terenurilor cu programele de investiții în construcția de locuințe, Agenția Națională pentru Locuințe încheie contracte cu autoritățile administrației publice locale prin bugetul cărora se aprobă programul de investiții publice pentru realizarea de utilități și dotări tehnico-edilitare. Tot astfel, contractul de mandat a avut în vedere și contractul de antrepriză generală care prevedea în cuprinsul art. 19 alin. (3) că ANL și Antreprenorul General vor efectua toate demersurile necesare, la forurile abilitate, în vederea asigurării infrastructurii și utilităților.

În aceste condiții, este greu de crezut că reclamantul a încheiat contractul cu ANL doar în scopul edificării unei locuințe căreia să nu îi fie asigurată furnizarea apei potabile, a curentului electric ori a unui drum public de acces.

Prin Decizia civilă nr. 966 din 27 martie2015, pronunțată în Dosarul nr. y/3/2011, Înalta Curte de Casație și Justiție, a arătat, la rândul său, că este ținută de cele statuate cu putere de lucru judecat prin Decizia nr. 5197 din 25 aprilie 2013, pronunțată în Dosarul nr. z/2/2011 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal. A mai reținut Înalta Curte că decizia pronunțată în contencios administrativ cuprinde dezlegări cu privire la conduita ANL, constând în refuz nejustificat de a întreprinde toate demersurile pentru finalizarea programului guvernamental cartierul de locuințe N., față de toate imobilele cuprinse în acest program.

Astfel, aspectele statuate prin Decizia nr. 5197 din 25 aprilie 2013, precum și prin Deciziile nr. 966 din 27 martie2015 și nr. 1065 din 21 aprilie2015 se impun și în prezentul litigiu cu putere de lucru judecat, prezenta instanță neputând califica obligațiile asumate de intimată ca fiind de diligență, deoarece, prin această soluție, s-ar concretiza o modalitate de repunere în discuție a unor aspecte asupra cărora o altă instanță a statuat cu putere de lucru judecat.

Analizând apărările formulate de intimata-pârâtă ANL cu privire la demersurile efectuate pentru realizarea obligațiilor asumate prin contract s-a constatat că toate actele prezentate de parte sunt din perioada 2012 - 2015, adică ulterior perioadei în care partea se angajase nu doar să inițieze, ci să asigure punerea în practică a respectivelor obligații.

Din probatoriul administrat în cauză, atât în fața primei instanțe cât și în apel, a rezultat că intimata-pârâtă nu și-a executat obligațiile de a pune la dispoziția G. grafice de execuție, planuri zonale, procese-verbale privind traseele rețelelor electrice și locurilor de amplasament pentru posturi de transformare (art. 3 lit. e) și f) din convenție) și nici obligația de a pune la dispoziție H. studiul de fezabilitate și planul general pentru ansamblul de locuințe, iar corespondența purtată și în cursul anului 2014 probează disfuncționalități în ceea ce privește modul în care ANL a transmis documentația necesară executării rețele de gaze.

Prin urmare, pe baza actelor depuse la dosarul cauzei instanța de apel a reținut ca fiind dovedită neexecutarea culpabilă de către intimata-pârâtă a obligațiilor asumate prin contractul încheiat cu reclamantul A., demersurile tardive inițiate de ANL, dovedite prin documentele depuse la dosar, nefiind apte să conducă la înlăturarea răspunderii acesteia.

Sub aspectul prejudiciului, instanța de apel a constatat că în fața tribunalului a fost întocmit un raport de expertiză, iar concluziile expertului desemnat în cauză nu au fost contestate de niciuna dintre părți, motiv pentru care au fost avute în vedere la cuantificarea prejudiciului în apel.

Potrivit art. 14 din contractul de mandat HC 0699/2004 părțile sunt obligate să respecte clauzele prezentului contract, fiind răspunzătoare de daune interese ce ar putea decurge din nerespectarea acestora, iar reclamantul a înțeles să își evalueze prejudiciul prin raportare la imposibilitatea de folosință a imobilului.

Contrar opiniei exprimate de tribunal prin sentința de fond, Curtea a apreciat că această formă de evaluare a prejudiciului poate fi utilizată, prejudiciul dovedit de reclamant fiind cert. S-a apreciat că nu se poate solicita apelantului-reclamant, proprietar al unui imobil ce nu a fost finalizat de mai bine de 6 ani, să prezinte un contract de închiriere cu privire la respectivul imobil pentru a-și dovedi prejudiciul, decât solicitându-i să facă o probă imposibilă sau limitându-i dreptul la despăgubiri, prin obligarea sa la introducerea acțiunii, după finalizarea (și eventual închirierea) imobilului, situație în care s-ar putea pune problema prescripției extinctive.

Instanța de apel a considerat că apelantul-reclamant a evaluat în mod corect prejudiciul prin raportare la imposibilitatea de folosință a imobilului, cauzată de nerealizarea utilităților, în mod corect, considerând că poate fi folosită ca reper de evaluare chiria ce ar fi putut fi încasată pentru imobil, raportat la suprafața acestuia și locație.

Din raportul de expertiză întocmit în dosarul tribunalului și necontestat de părți rezultă că pentru perioada aprilie 2010 - iunie 2012 lipsa de folosință a imobilului a fost evaluată la nivelul sumei de 25.550 euro, iar suma și perioada avute în vedere sunt în acord cu solicitările apelantului, reiterate prin concluziile formulate în rejudecarea apelului.

În ceea ce privește pretențiile viitoare s-a constatat că nici la momentul pronunțării deciziei din apel imobilul contractat de reclamant nu era finalizat, motiv pentru care, instanța de control judiciar a apreciat ca a fi întemeiată solicitarea acestuia de a obliga intimata-pârâtă la plata despăgubirilor până la momentul respectării obligației contractuale de predare a locuinței.

Pentru cuantificarea prejudiciului viitor s-a avut în vedere chiria medie lunară stabilită de expert pentru anul 2012, respectiv suma de 1.000 euro, sumă apropiată și de cea care ar rezulta în măsura în care s-ar face media chiriilor lunare stabilite de expert pentru perioada 2009 - 2012.

Din probatoriul administrat s-a apreciat ca fiind dovedită în prezenta speță și legătura de cauzalitate prin constatarea efectelor nemijlocite a lipsei rezultatului la care pârâta s-a obligat și prejudiciul suferit de reclamant, astfel cum a fost cuantificat.

Așa fiind, văzând și prevederile art. 998 - 999 și art. 969 C. civ. și ale art. 296 C. proc. civ., apelul declarat de apelantul reclamant a fost admis, a fost schimbată în parte sentința apelantă în sensul că a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată și a fost obligată pârâta ANL la plata sumei de 25.550 euro, echivalent în RON la data plății reprezentând lipsa de folosință pentru perioada aprilie 2010 - iunie 2012, precum și la plata, în continuare, a sumei de 1.000 euro lunar, echivalent în RON, până la predarea la cheie a imobilului. Totodată, s-a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu ceilalți pârâți, ca neîntemeiată.

În termen legal, împotriva deciziei instanței de apel, atât reclamantul A., cât și pârâta Agenția Națională pentru Locuințe București au declarat recurs.

Invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., recurentul-reclamant A. solicită admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei atacate, în sensul admiterii în totalitate a apelului declarat de reclamant și, în consecință, să se dispună, în temeiul răspunderii civile delictuale, obligarea pârâților Municipiul București, Orașul Voluntari, Județul Ilfov, Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, D. SRL, B. și E. SRL, în solidar, la plata sumelor stabilite prin raportul de expertiză efectuat în cauză pentru prejudiciul cauzat prin lipsirea de folosință a locuinței începând cu luna aprilie 2010 și până la predarea locuinței la cheie.

În motivare, precizează în mod expres că prin prezentul recurs nu înțelege să critice soluția instanței de apel cu privire la răspunderea ANL față de reclamant, ci înțelege să critice decizia atacată sub aspectul interpretării actelor juridice și aplicarea legislației cu privire la răspunderea civilă (delictuală, respectiv contractuală) a Municipiul București, Orașul Voluntari, Județul Ilfov, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Engie România, D. SRL. și E. față de reclamant, precum și sub aspectul încălcării prevederilor art. 166 C. proc. civ. cu privire