ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 812/2023

Ședința publică din data de 5 aprilie 2023

Asupra cererii de revizuire de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă sub nr. x/2011, la 06.07.2011, reclamantul A. a chemat în judecată pârâții Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Agenția Națională pentru Locuințe, Consiliul Local al Sectorului 1, Sectorul 1 București, Consiliul Județean Ilfov, Județul Ilfov, Orașul Voluntari, Consiliul Local Voluntari, Municipiul București, Consiliul General al Municipiului București, S.C. B. S.A., S.C. C. S.A., S.C. D. S.R.L., S.C. E. S.A. și S.C. Comcontractor S.R.L., solicitând instanței obligarea acestora, în solidar, la plata sumei de 105.000 Euro - reprezentând despăgubiri în sumă de 3.000 Euro/lună pentru imposibilitatea de utilizare a imobilului în cele 35 de luni anterioare lunii martie 2021, când a formulat notificările la conciliere -, precum și la plata de despăgubiri pentru prejudiciul cauzat ulterior datei notificărilor, pentru fiecare lună ce va trece până la predarea locuinței la cheie, cu toate utilitățile necesare, cuantumul urmând a fi stabilit la momentul predării efective, prin multiplicarea nr. lunilor de întârziere cu suma de 3.500 euro, echivalentul sumei de 14.700 RON. De asemenea, a solicitat obligarea pârâților la cheltuieli de judecată.

La 13.02.2012, reclamantul a formulat o precizare a cauzei acțiunii, afirmând că aceasta este întemeiată - alternativ și nu cumulativ - pe răspunderea civilă delictuală și, în subsidiar, pe răspundererea contractuală.

Prin încheierea din 22.02.2012, prima instanță, în legătură cu excepția lipsei dovezii calității de reprezentant, a admis-o în privința pârâților Orașul Voluntari și Consiliul Local Voluntari și a respins-o față de Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, Agenția Națională pentru Locuințe, Consiliul Local al Sectorului 1, Sectorul 1 București și Municipiul București; totodată, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Local al Sectorului 1, Orașului Voluntari, Consiliului Local Voluntari, Consiliului General al Municipiului București, S.C. D. S.R.L. și a S.C. C. S.A.

La 17.01.2014, pârâtele Sectorul 1 București și Consiliul Local al Sectorului 1 București au chemat în garanție pârâtul Consiliul General al Municipiului București, solicitând ca, în eventualitatea căderii lor în pretenții, acesta să fie obligat să suporte daunele-interese, începând cu 20.03.2008 și până la momentul formulării cererii, respectiv 343.542,5 Euro, echivalentul a 167,5 euro/zi de întârziere.

Prin încheierea din 22.02.2014, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a Județului Ilfov, iar ulterior, la 16.05.2014, a fost respinsă ca neîntemeiată excepția prescripției dreptului material la acțiune, admisă excepția lipsei capacității procesuale de folosință a Consiliului Județean Ilfov și unite cu fondul excepțiile invocate în privința lipsei capacității procesuale, atât active, cât și pasive; excepția inadmisibilității acțiunii a fost calificată drept apărare de fond.

Prin sentința civilă nr. 1053/03.03.2015, astfel cum a fost îndreptată, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis acțiunea, obligând pârâtele în solidar la plata sumei de 68.649 Euro, reprezentând prejudiciul stabilit pentru perioada martie 2008 - octombrie 2014, precum și la plata sumei de 858 Euro, chirie lunară medie, începând cu noiembrie 2014 și până la predarea efectivă a locuinței. Totodată, a obligat aceleași pârâte la plata sumei de 14.683,96 RON către reclamant, cu titlu de cheltuieli de judecată. Tribunalul a respins acțiunea față de pârâții Sector 1 București, Consiliul Local Sector 1, S.C. Comcontractor S.R.L. și S.C. E. S.A. și, în consecință, a respins și cererea de chemare în garanție a Consiliului General al Municipiului București.

Împotriva acestei sentințe și a încheierilor prin care au fost soluționate excepțiile, au declarat apel pârâtele Agenția Națională pentru Locuințe, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Orașul Voluntari, Consiliul Local al Orașului Voluntari, Municipiul București, S.C. B. S.A., S.C. C. S.A. și S.C. D. S.R.L.

Prin decizia civilă nr. 112/22.01.2018, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a respins apelurile declarate în legătură cu încheierea din 28.02.2014, a admis apelurile principale formulate împotriva încheierii din 16.05.2014, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a respins, ca fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală activă, capătul de cerere întemeiat pe răspunderea civilă contractuală, prin raportare la convenția x/06.05.2004, a respins ca prescris capătul de cerere întemeiat pe răspunderea civilă contractuală, prin raportare la contractul de mandat x/06.05.2004 și a respins, în rest, cererea ca nefondată, menținând restul dispozițiilor încheierii apelate, cât și soluțiile de respingere a cererii de chemare în judecată față de pârâții Consiliul Local al Sectorului 1 București, S.C. Comcontractor S.R.L. și S.C. E. S.A., respectiv, a cererii de chemare în garanție.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs A., calea de atac fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă sub nr. x/2018.

Prin decizia nr. 5143/29.11.2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a admis recursul, a casat în parte decizia recurată, în ceea ce privește soluția dată excepției prescripției dreptului la acțiunea în răspundere civilă contractuală întemeiată pe contractul de mandat x/06.05.2004 și a trimis cauza instanței de apel, spre rejudecare. Evocând limitele rejudecării, instanța de recurs a dispus restrângerea cadrului procesual subiectiv la reclamantul A. și la pârâta A.N.L. (în continuare, "A.N.L.").

În al doilea ciclu procesual, cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VI-a civilă.

Prin decizia civilă nr. 1470/02.10.2019, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a admis apelul formulat de A.N.L., a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a respins capătul de cerere întemeiat pe răspunderea contractuală.

Împotriva deciziei civile, dar și a încheierilor din 14.05.2019 și 17.07.2019, a declarat recurs A..

Prin decizia nr. 95/21.01.2021, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a respins recursul declarat împotriva încheierilor de ședință; a admis recursul declarat împotriva deciziei, care a fost casată, iar cauza trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

Înalta Curte a reținut calificarea greșită a obligațiilor A.N.L. ca fiind de diligență, iar nu de rezultat, cu consecința examinării eronate și incomplete a condițiilor răspunderii civile contractuale din perspectiva unei obligații de diligență și nu a uneia de rezultat, așa cum s-ar fi impus.

Totodată, instanța supremă a sancționat și aplicarea greșită a art. 1.084 C. civ. 1864 de către instanța de apel, atunci când a stabilit în sarcina reclamantului proba posibilității reale și efective de a închiria imobilul și a statuat că singura modalitate de evaluare a acestui prejudiciu este raportarea la nivelul mediu al chiriei practicate pentru un imobil dintr-un cartier similar.

În al treilea ciclu procesual, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București nr. x/2018*.

Prin decizia civilă nr. 868/19.05.2021 Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a respins ca nefondat apelul formulat de A.N.L.

Instanța de apel a reținut, în esență, că obligația asumată de A.N.L. în calitate de mandatar este una de rezultat și nu de diligență, iar în legătură cu răspunderea acesteia, că au putere de lucru judecat considerentele instanței supreme din ciclul procesual anterior, care a constatat îndeplinite condițiile faptei ilicite și vinovăției exclusive a pârâtei.

Curtea de apel a constatat că prejudiciul este reprezentat de imposibilitatea folosirii imobilului contractat de către reclamant și este imputabilă pârâtei A.N.L., iar întinderea sa a fost stabilită prin raportul de expertiză efectuat în prima instanță, la suma de 68.649 euro pentru perioada martie 2008- octombrie 2014, respectiv o valoare de 858 euro lunar, chirie lunară medie datorată de pârâtă până la predarea efectivă, la cheie, a locuinței.

Curtea de apel a reținut că apelanta A.N.L. nu a prezentat critici în ceea ce privește prejudiciul viitor.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs A.N.L., solicitând în principal, modificarea hotărârii recurate în sensul respingerii cererii, ca prescrisă sau ca neîntemeiată, iar în subsidiar, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Prin decizia nr. 2543/24.11.2021, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a respins recursul ca nefondat.

Au fost respinse criticile fundamentate pe art. 304 pct. 7 C. proc. civ., observându-se că motivarea hotărârii satisface exigențele art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., fiind expuse motivele de fapt și de drept care au determinat formarea convingerii instanței.

De asemenea, au fost considerate nefondate criticile subsumate motivelor de casare reglementate de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., respectiv interpretarea greșită de către instanța de apel a actului juridic dedus judecății, schimbarea naturii și înțelesului acestuia și încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Instanța supremă a reținut că prin decizia nr. 95/2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă în al doilea ciclu procesual, au intrat în puterea lucrului judecat atât considerentele privind calificarea ca obligație de rezultat a obligației asumate de A.N.L., cât și cele privind evaluarea prejudiciului cauzat reclamantului prin lipsirea sa de atributul folosinței locuinței, la nivelul mediu al chiriei practicate pentru un imobil similar.

Argumentele recurentei cu privire la prejudiciul viitor au fost înlăturate, dată fiind invocarea lor omisso medio, fără ca ele să fi făcut obiectul susținerilor părților sau verificărilor instanței de apel.

Împotriva acestei decizii, Agenția Națională pentru Locuințe a formulat cerere de revizuire, solicitând modificarea acesteia, în sensul admiterii recursului său.

După expunerea parcursului procesual al litigiului, a învederat că cererea de revizuire este formulată în termenul prevăzut de art. 324 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea fiindu-i comunicată la 27.01.2023, prin poștă electronică.

Autoarea căii de atac și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ., susținând că în ultimul ciclu procesual, niciuna dintre instanțele de control judiciar nu a analizat capătul de cerere privind prejudiciul viitor, obligând-o la plata de despăgubiri de 858 euro/lună, începând cu luna martie 2008 și până la predarea efectivă a locuinței.

Combătând considerentele prin care criticile sale au fost înlăturate, pentru încălcarea principiului non omisso medio, revizuenta a arătat că a invocat caracterul incert al prejudiciului viitor și nedovedirea acestuia, încă din fața primei instanțe - prin întâmpinarea depusă la 17.01.2014 -, dar și în apel - prin motivele depuse pentru termenul din 29.05.2017 -, și prin concluziile scrise depuse în toate ciclurile procesuale.

A apreciat că respingând recursul său prin decizia nr. 2543/24.11.2021, Înalta Curte a încălcat principiul disponibilității, întrucât nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, identificat de autoarea căii de atac ca fiind prejudiciul, condiție a răspunderii contractuale, privit din perspectiva prejudiciului viitor.

Totodată, a imputat instanței de apel că a statuat asupra îndeplinirii condițiilor răspunderii contractuale, fără a analiza prejudiciul și ignorând procesul-verbal de predare-primire nr. x/13.11.2019 încheiat între constructor, intimat și revizuentă. În continuare, revizuenta a dezvoltat considerații teoretice privind prejudiciul viitor, argumentând că în cauză acesta este inexistent.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosar în 27.03.2023, intimatul A. a invocat excepția tardivității cererii de revizuire și excepția inadmisibilității acesteia, arătând că este greșit îndreptată împotriva unei hotărâri care nu evocă fondul; a cerut, în subsidiar, respingerea cererii ca nefondată. De asemenea, a solicitat obligarea revizuentei la plata cheltuielilor de judecată.

La termenul din 29.03.2023, Înalta Curte, stabilind ordinea de soluționare a excepțiilor invocate, a pus în discuția părților excepția inadmisibilității cererii de revizuire.

Asupra excepției inadmisibilității cererii de revizuire, în temeiul art. 137 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

În cauza de față, în temeiul art. 3 din Legea nr. 76/2012, raportat la data sesizării instanțelor de judecată de către reclamant, 06.07.2011, legea de procedură aplicabilă este reprezentată de C. proc. civ. decretat la 09.09.1865, urmând a fi înlăturate referirile revizuentei la C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010.

Subsecvent acestei distincții de drept intertemporal, instanța supremă reține că, potrivit art. 322 pct. 2 C. proc. civ., în limitele care interesează judecata în cauza de față, "Revizuirea (...) unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul se poate cere (...) dacă s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut (...)".

Expunerea parcursului procesual al cauzei reliefează ca obiect al revizuirii decizia nr. 2543/24.11.2021, prin care, în al treilea ciclu procesual, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a soluționat recursul pârâtei, respingându-l.

Cadrul normativ evocat restrânge situațiile în care revizuirea este admisibilă, împotriva unor hotărâri pronunțate în recurs, la acele hotărâri care evocă fondul. Limitarea stabilită de legiuitor se explică prin scopul revizuirii - cale de atac de retractare, disponibilă numai pentru motivele și în condițiile expres și limitativ prevăzute de art. 322 C. proc. civ.- și care, în regulă generală, vizează remedierea erorilor săvârșite cu ocazia stabilirii stării de fapt. Această natură este opusă recursului, exercitabil doar pentru motive de nelegalitate, potrivit principiului consacrat de art. 304 C. proc. civ.

Cazul de revizuire de care se prevalează autoarea căii de atac, art. 322 pct. 2 C. proc. civ. asigură respectarea principiului disponibilității și sancționează transgresarea cadrului procesual obiectiv, materializată prin inadvertențele dintre obiectul pricinii și hotărârea instanței.

Întrucât revizuenta își îndreaptă calea de atac împotriva unei decizii pronunțate în recurs de Înalta Curte de Casație și Justiție, trebuie reamintit că jurisdicția supremă, potrivit art. 314 C. proc. civ. "hotărăște asupra fondului pricinii, în toate cazurile în care casează hotărârea atacată numai în scopul aplicării legii la împrejurări de fapt ce au fost deplin stabilite".

Așadar, admisibilitatea unei cereri de revizuire întemeiată pe art. 322 pct. 2 C. proc. civ. îndreptată împotriva unei hotărâri pronunțate de instanța supremă, este subordonată condiției ca, prin aceasta, recursul să fie admis și dispusă casarea, urmată de dezlegarea fondului pricinii, în condițiile art. 312 alin. (2) și 314 C. proc. civ. Altfel spus, întrucât hotărârile prin care este respins recursul nu au aptitudinea de a evoca fondul, împotriva lor nu este deschisă calea de atac a revizuirii.

Transpunând aceste considerente teoretice în analiza cererii de față, instanța supremă constată că excepția inadmisibilității este întemeiată și urmează a fi admisă, dat fiind că prin decizia nr. 2543/24.11.2021, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a respins ca nefondat recursul, nu a fost schimbată soluția pe cererile care au fixat cadrul procesual.

Față de ansamblul considerentelor expuse, statuând asupra neîndeplinirii condițiilor de exercitare a căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, dând eficiență dispozițiilor art. 326 alin. (1) C. proc. civ., urmează a admite excepția inadmisibilității și a respinge ca atare cererea de revizuire, împrejurare în raport de care excepția tardivității acesteia va rămâne în afara sferei de analiză a instanței.

Potrivit art. 274 C. proc. civ., culpa procesuală reținându-se în sarcina revizuientei, aceasta va fi obligată, ca parte căzută în pretenții, la plata sumei de 4.760 RON către intimat, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat, justificată cu factura fiscală depusă la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuenta Agenția Națională pentru Locuințe împotriva deciziei nr. 2543/24.11.2021, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2018.

Obligă revizuenta Agenția Națională pentru Locuințe la plata către intimatul A. a sumei de 4.760 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 5 aprilie 2023.