ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3613/2015

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Sesizarea instanței de fond

Prin cererea adresată Curții de Apel București, reclamantul A. a chemat în judecată Agenția Națională pentru Locuințe, în temeiul art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța:

- să se constate nerespectarea/încălcarea de către această autoritate publică a prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare și să se dispună aplicarea sancțiunii prevăzute de art. 24 alin. (2) începând cu data de 25.10.2013 și până la executarea efectivă și deplină a Deciziei nr. 5197 din 25.04.2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, potrivit dispozitivului și considerentelor acestei hotărâri;

- să fie obligată această autoritate să plătească despăgubiri materiale în sumă de 0,15% din valoarea construcției/pe zi de întârziere, începând cu data de 25.10.2013 și până la executarea efectivă și deplină a Deciziei nr. 5197/25.04.2013, precum și daune morale în același cuantum;

- obligarea acestei autorități la plata cheltuielilor de judecată, precum și judecarea cauzei în lipsă, potrivit art. 411 alin. (1) pct. 2 teza a II-a noul C. proc. civ.

La 5 martie 2014 reclamantul a formulat o precizare și a arătat că a formulat acțiunea în temeiul art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, inclusiv împotriva conducătorului autorității publice obligate - pârâta din perioada avută în vedere de Decizia nr. 5197/2013, vizat de dispozițiile irevocabile ale instanței contencios administrativ.

Pârâta ANL a formulat întâmpinare și a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, iar, pe fond, respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Pârâtul B. a formulat întâmpinare și a invocat admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a conducătorului autorității publice și respingerea ca neîntemeiată a acțiunii.

Reclamantul A. a formulat răspuns la întâmpinare și a solicitat respingerea excepțiilor invocate, iar pe fond admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.

Soluția instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 2155 din 7.07.2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, au fost respinse excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâților ANL și B., a fost admisă în parte acțiunea reclamantului A., în contradictoriu cu pârâții Agenția Națională pentru Locuințe și Directorul General al Agenției Naționale pentru Locuințe - B. și obligat acesta din urmă la plata unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere pentru perioada 26.10.2013 - 30.05.2014. A fost respinsă în rest acțiunea, ca nefondată.

În motivarea soluției, în privința excepției lipsei calității pasive a ANL și B., instanța de fond a reținut că există identitate între persoana chemată în judecată și cel care este subiect pasiv în raportul juridic dedus judecății.

Față de împrejurarea că pârâta ANL și conducătorul acesteia nu au întreprinde toate măsurile administrative pentru finalizarea programului guvernamental "Cartierul de locuințe Henri Coandă", incluzând imobilul de pe lotul nr. 403 în termen de 6 luni de la data deciziei Înaltei Curți, a fost admisă acțiunea în parte, iar amenda de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere a fost aplicată pentru perioada 26.10.2013 (data împlinirii termenului de 6 luni fixat de Înalta Curte de la data pronunțării deciziei) și până la 30.05.2014 (data eliberării pârâtului din funcția de conductor ANL).

Cererea de despăgubiri materiale de 0,15% din valoarea construcției pe zi de întârziere a fost respinsă pentru că în baza art. 24 din Legea nr. 554/2004, în forma în vigoare la data sesizării instanței, adiacent amenzii, partea reclamantă a are drept doar la penalități, în condițiile art. 905 C. proc. civ., or, în speță se solicită penalități contractuale.

Cererea de daune morale a fost respinsă pentru că nu s-a probat existența unui prejudiciu moral, estimat de reclamant la 12.000 euro, iar reclamantul nu a propus, nu a administrat vreun mijloc de probă prin care să se indice existența unui astfel de prejudiciu.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată, acest capăt de cerere a fost respins întrucât capătul privind amenda este scutit de timbraj, iar celelalte capete de cerere au fost respinse.

Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamantul A. și pârâtul B..

I. Recursul declarat de reclamantul A. vizează atât sentința, cât și încheierile premergătoare ale instanței de fond

În cadrul motivelor de recurs au fost făcute, mai întâi, scurte prezentări privind circumstanțele cauzei, iar ca motive de recurs au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ.

În ceea ce privește capătul principal al acțiunii, recurentul a arătat că instanța de fond a ajuns la concluzii contradictorii în ceea ce privește măsurile pe care ANL trebuia să le aibă în vederea executării și predării "la cheie" a imobilului/construcției de pe lotul nr. 403 din Cartierul Henri Coandă și nu a sesizat faptul esențial, anume acela că Decizia nr. 5197/2013 nu a fost executată în integralitatea sa, în termenul fixat în mod irevocabil de instanța competentă.

Chiar instanța de fond a reținut că ANL, în urma încetării activității S.C. D., care nu mai executase/nu mai decontase nicio lucrare încă din anul 2010, a încheiat un nou contract de antrepriză generală cu S.C. E. S.R.L. abia la 18.10.2013, adică exact cu o săptămână înainte de data când Decizia nr. 5197/2013 trebuia să fie deja executată "la cheie", fiind suficiente probe, date, fapte, care să justifice concluzia că ANL nu a respectat Decizia nr. 5197/2013 în integralitatea sa.

În ceea ce privește amenda de 20% aplicată șefului/conducătorului ANL doar pentru perioada 26.10.2013 - 30.05.2014, soluția instanței de fond a fost considerată greșită, acțiunea fiind admisă și față de ANL, dar fără să se dispună și pentru perioada ulterioară datei de 30.06.2014, până la executarea integrală și întocmai a Deciziei nr. 5197/2013 a I.C.C.J. - S.C.A.F.

S-a arătat că prin precizarea din 3 martie 2014 a specificat că acțiunea este formulată "inclusiv împotriva conducătorului autorității publice obligate/pârâte, din perioada avută în vedere de Decizia nr. 5197/2013", fără să se refere la deținătorul din acel moment al funcției respective, cunoscând fluctuația deținătorilor funcțiilor de conducere existentă în cazul acestei instituții, iar instanța de fond a introdus în cauză pe deținătorul funcției publice de la acea dată.

Ulterior, fiind amânată cauza la cererea ANL, pentru termenul din 23.06.2014 a fost depus ordinul de eliberare din funcție a pârâtului B., iar instanța de fond a amânat cauza pentru a preciza dacă înțelege să modifice cadrul procesual al litigiului.

Cu scrisoarea din 26.06.2014, reclamantul a comunicat că acțiunea formulată privește autoritatea publică pârâtă, precum și pe conducătorul/conducătorii ANL din perioada avută în vedere de dispozițiile Deciziei nr. 5197/2013, până la data eventualei predări la cheie "a construcției și a realizării utilităților pentru Cartierul Henri Coandă".

Totuși, instanța de fond, în consecință, în raport de decizia anterioară când, potrivit art. 161 din Legea nr. 554/2004 a introdus în cauză titularul funcției de conducere, nu a considerat necesară introducerea în cauză a noului titular dar a limitat sancțiunea amenzii la data de 30.05.2014, ca și când la această dată ar fi constatat/s-ar fi realizat aducerea la îndeplinire/executare întocmai a Deciziei nr. 5197/2013, ceea ce în mod evident, nu s-a realizat, susține recurentul.

În opinia recurentului, în raport de disp.art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, legiuitorul a avut în vedere pe conducătorul/conducătorii autorității publice obligate din perioada vizată de hotărârea definitivă și irevocabilă nepusă benevol în executare.

Altfel, ar însemna că dacă deținătorii funcției ar fi destituiți/eliberați/înlocuiți săptămânal/lunar, litigiul să rămână perpetuu în faza stabilirii/restabilirii cadrului procesual, ceea ce este evident lipsit de orice logică juridică, scopul prevederilor art. 24 din Legea nr. 554/2004, fiind tocmai urgentarea executării hotărârii instanței de contencios administrativ, iar nu tergiversarea executării.

Mai mult, apreciază recurentul, dacă litigiul ar fi fost soluționat la data de 26.05.2014, cu respectarea normelor procedurale, conducătorul autorității ar fi fost amendat până la data executării întocmai a deciziei în cauză, iar dacă până la soluționarea unui eventual recurs ar fi fost înlocuit ca urmare a destituirii/eliberării/demisie/pensionării, etc., nu ar fi existat niciun temei legal pentru modificarea cadrului procesual și nici pentru reluarea demersului judiciar în raport de noul titular al funcției care, potrivit principiilor dreptului public, este dator să preia portofoliul cu activul și pasivul din momentul numirii, iar nu sub beneficiul de inventar.

Oricum, în cazul în care această susținere nu este împărtășită este necesar să se constate că instanța de fond era datoare să rămână consecventă primei decizii și să se introducă în cauză, în temeiul art. 161 din Legea nr. 554/2004, pe noul titular al funcției de conducere, așa cum a procedat și cu cel precedent, iar nu să îl oblige pe reclamant la un alt demers judiciar/la alte măsuri judiciare, până când Decizia nr. 5197/2013 va fi într-un final, deloc previzibil, pusă în executare.

Referitor la capătul de cerere formulat în temeiul art. 24 alin. (2) și art. 25 alin. (1) din Legea nr. 554/2004

Potrivit art. 24 alin. (2) ultima propoziție din Legea nr. 554/2004, așa cum a fost modificat și completat prin art. 54 pct. 7 din Legea nr. 76/2012 intrată în vigoare la 15.02.2013, reclamantul are dreptul la penalități, în condițiile art. 905 din Noul C. proc. civ. și anume art. 905 alin. (3), obligație având un obiect evaluabil în bani, când penalitatea este stabilită de instanță între 0,1% și 1% pe zi de întârziere, calculat din valoarea obiectului obligației.

Natura juridică a penalității respective rămâne aceea prevăzută la art. 25 alin. (1) din Legea nr. 5544/2004, unde se menționează expresis verbis că "despăgubirile prevăzute la art. 24 alin. (2) se acordă, de instanța de executare, la cererea reclamantului", art. 25 alin. (1), fiind o normă specială derogatorie, în raport cu norma generală de la art. 905 noul C. proc. civ.

Recurentul a considerat lipsită de temei legal concluzia instanței de fond că cererea sa viza obținerea unor penalități contractuale, iar nu penalități-despăgubiri, în sensul art. 24 alin. (2) coroborat cu art. 25 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În conținutul acțiunii, la acest capăt de cerere, s-a făcut referire la art. 64 alin. (1) din contractul de antrepriză generală și, respectiv, la art. 10 din contractele de construire și la penalitatea de 0,15%, dat fiind că la art. 905 alin. (3) Noul C. proc. civ. marja este între 0,10% și 1,0% din valoarea obiectului obligației.

În ceea ce privește daunele morale solicitate, instanța de fond a reținut că reclamantul nu a probat existența unui prejudiciu moral și nici existența unei legături de cauzalitate între culpa autorității și un astfel de prejudiciu, dar concluzia a fost considerată lipsită de temei.

În cauză, nici ANL și nici conducătorul acestei instituții nu au negat faptul că imobilul în care locuiește reclamantul este expertizat și încadrat în clasa I de risc seismic, fiind de notorietate publică faptul că imobilul cu 6 etaje situat pe str. F. nr. 55 se regăsește între imobilele expuse prăbușirii la un cutremur similar celui din anul 1977, dar și faptul că Bucureștiul este supus unor frecvente fenomene seismice.

Recurentul a arătat că a continuat să locuiască împreună cu familia, într-un astfel de imobil deși ar fi trebuit să locuiască de cel puțin 6-7 ani, în casa pe care a achitat-o integral, din culpa exclusivă a ANL, astfel că este dovedită și legătura de cauzalitate.

A fost subliniat caracterul preponderent simbolic al acestui capăt de cerere pentru că au fost solicitate daune morale de 1 euro/membru de familie.

S-a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a soluției pronunțate și admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, cu consecința aplicării amenzii prevăzute de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 în sarcina conducătorului/conducătorilor ANL pentru perioada începând cu 25.10.2013 și până la executarea integrală și întocmai a Deciziei nr. 5197 din 25.04.2013, cu obligarea ANL la plata sumelor specificate în capetele de cerere accesorii.

În situația în care aceste susțineri nu sunt împărtășite și se va aprecia că este necesară introducerea nominală în cauză a titularului/titularilor funcției de conducător al/ai ANL și pentru perioada ulterioară datei de 30.06.2016 și până la executarea integrală și întocmai a Deciziei nr. 5197 din 25.04.2013 s-a solicitat admiterea recursului, admiterea acțiunii formulate și dispunerea disjungerii cauzei pentru perioada ulterioară datei de 30.06.2014 și trimiterii dosarului la aceeași Curte de apel pentru continuarea judecății.

Au fost solicitate cheltuieli de judecată și judecarea cauzei în lipsă.

II. Recursul declarat de pârâtul B.

În motivele de recurs s-a arătat că sentința recurată este nelegală și netemeinică pentru că hotărârea instanței de fond a fost motivată bazându-se exclusiv pe interpretarea superficială și tendențioasă a adreselor nr. 4220, 4467 de la Primăria municipiului București și, de aceea, se impune o analiză a instanței de fond cu privire la îndeplinirea de către reclamant a obligației de diligență referitoare la asigurarea utilităților pentru Complexul Henri Coandă prevăzute de decizia civilă nr. 5197 din 24.04.2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, raportat la competențele legale ale acestuia în calitate de Președinte al ANL și la competențele și atribuțiile legale ale acestei autorități publice.

În legătură cu realizarea utilităților și lucrărilor tehnico-edilitare în ansamblul de locuințe Henri Coandă s-a arătat că prin Convenția nr. MM1909 din 6.05.22004 au fost stabilite obligațiile pentru următoarele: Ministerului Transporturilor și Construcțiilor, Agenția Națională pentru Locuințe, Consiliul Local Sector 1 București, Consiliul Județean Ilfov, Consiliul Local al Comunei Voluntari, S.C. G. S.A. și S.C. H. S.A..

Referitor la realizarea utilităților în cartierul Henri Coandă au apărut blocaje în anul 2006 din cauza refuzului Primăriei Sector 1 București și Consiliului Județean Ilfov să finanțeze acest program, fiind cooptată Primăria Municipiului București pentru realizarea lucrărilor angajate de aceste instituții.

Astfel, Primăria municipiului București a organizat licitația publică pentru realizarea rețelei de apă și canalizare, iluminat public și drumuri, licitație ce s-a adjudecat în data de 14.01.2014, termenul de proiectare fiind de 67 zile lucrătoare, iar cel pentru realizarea lucrărilor fiind de 265 zile lucrătoare, aceste termene putând fi modificate prin acte adiționale în funcție de condițiile concrete ce se vor întâlni pe teren pe timpul lucrărilor.

Conform acordului, extinderea rețelei publice urma să fie realizată de către S.C. H. Rețele S.R.L., dar execuția lucrării va depinde de depunerea cererilor pentru acordarea accesului la sistemul de distribuție a gazelor naturale și încheierea contractelor de racordare aferente extinderii propuse.

S-a reținut că de la începutul derulării acestui program și până în prezent, ANL a depus toate diligențele pe lângă părțile semnatare ale Convenției în vederea îndeplinirii și realizării obligațiilor asumate, astfel încât locuințele finalizate să poată fi recepționate și predate beneficiarilor conform contractelor încheiate.

În raport de aceste, recurentul susține că a făcut toate demersurile necesare pentru punerea în executare a deciziei civile nr. 5197 din 24.04.2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție cu respectarea cadrului legal referitor la competențele proprii și atribuțiile ANL.

În ceea ce privește argumentul preluat din corespondența ANL cu Primăria municipiului București referitoare la pretinsa nepromovare a unei hotărâri de guvern, acesta s-a considerat că nu este valid, având în vedere că ANL, potrivit cadrului legal de funcționare, nu dispune de inițiativă legislativă.

S-a solicitat admiterea recursului, desființarea în parte a sentinței recurate în sensul respingerii cererii de sancționare a recurentului în calitate de fost conducător al ANL cu amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere.

Recurentul-reclamant A. a formulat întâmpinare la recursul declarat de pârâtul B. și a invocat excepția nulității recursului, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recurentul-pârât B. a formulat întâmpinare la recursul declarat de reclamant și a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

Intimata-pârâtă ANL a formulat întâmpinare la recursurile formulate și a solicitat respingerea acestora ca neîntemeiate și menținerea ca temeinică și legală a sentinței pronunțate de instanța de fond.

Recurentul-reclamant A. a formulat răspuns la întâmpinările formulate de ANL și pârâtul B.

Recurentul-pârât B. a formulat răspuns la întâmpinările formulate de reclamanții A. și ANL.

Prin încheierea din 16.09.2015 au fost admise în principiu recursurile declarate de reclamantul A. și pârâtul B. și s-a fixat termen pentru soluționarea pe fond a acestora, cu citarea părților în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

A fost admisă proba cu înscrisuri propusă de către intimata-pârâtă ANL și recurentul-pârât B.

Soluția instanței de recurs

După examinarea motivelor de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge recursurile declarate pentru următoarele considerente:

I. Recursul declarat de reclamantul A.

Instanța de fond a fost învestită cu soluționarea cererii reclamantului, în contradictoriu cu Agenția Națională pentru Locuințe, prin care a solicitat să se constate nerespectarea/încălcarea de către această autoritate publică a prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și să se dispună aplicarea sancțiunii prevăzute de art. 24 alin. (23) din aceeași lege, începând cu 25.10.2013 și până la executarea efectivă și deplină a Deciziei nr. 5197 din 25.04.2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, să fie obligată autoritatea la plata despăgubirilor materiale în sumă de 0,15% din valoarea contestației/pe zi de întârziere, începând cu 25.10.2013 și până la executarea efectivă și deplină a Deciziei nr. 5197 din 25.04.2013, precum și daune morale în același cuantum dar și obligarea autorității la plata cheltuielilor de judecată.

În cuprinsul acțiunii, reclamantul a precizat că prejudiciul material este de cel puțin 17.621 euro, iar daunele morale solicitate ar fi de 12.000 euro.

Prin sentința atacată au fost respinse excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâților ANL și B., a fost admisă în parte acțiunea reclamantului A., în contradictoriu cu pârâții Agenția Națională pentru Locuințe și Directorul General al Agenției Naționale pentru Locuințe - B. și obligat acesta din urmă la plata unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere pentru perioada 26.10.2013 - 30.05.2014 și a fost respinsă în rest acțiunea, ca nefondată.

În cadrul recursului declarat de reclamantul A. a fost criticată, mai întâi, soluția instanței de fond în ceea ce privește capătul principal al acțiunii pentru că instanța de fond ar fi reținut încălcarea/nerespectarea prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 doar în ceea ce privește neefectuarea de către ANL a tuturor demersurilor și nedepunerii tuturor diligențelor în termenul de 6 luni fixat de instanță în mod irevocabil, dar nu a sesizat că decizia nu a fost executată în integralitatea sa în termenul fixat de instanță.

Criticile recurentului în privința acestui capăt de cerere sunt nefondate.

Într-adevăr, instanța de fond a pornit în analiza modului de executare al dispozitivului Deciziei nr. 5197/2013 pronunțată de ÎCCJ-SACF de la susținerile părților legate de măsurile luate împotriva întârzierilor imputabile constructorului și măsurile luate pentru realizarea utilităților în perioada 25.04.2013 - 25.10.2013, dar și de la celelalte apărări ale pârâților din întâmpinări.

Chiar s-a precizat în considerentele sentinței că, deși a analizat situația reținută în Decizia nr. 5197 din 25.04.2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - aceasta fiind titlul executoriu, reclamantul a criticat neexecutarea acestei decizii doar sub aspectul neîntreprinderii tuturor demersurilor pentru finalizarea programului guvernamental "Cartierul de locuințe Henri Coandă", incluzând imobilul de pe lotul nr. 403, în termen de 6 luni de la data deciziei.

S-a spus că, problema de fond a cererii este aceea de a determina dacă în perioada de referință 25.04.2013 - 25.10.2013, pârâții au făcut toate demersurile necesare pentru finalizarea programului guvernamental "Cartierul de locuințe Henri Coandă", incluzând imobilul de pe lotul nr. 403 și, de aceea, argumentele pârâților și înscrisurile aferente invocate, respectiv depuse anterior sau ulterior acestei perioade de referință nu au făcut obiectul analizei instanței de contencios administrativ în prezentul litigiu.

În condițiile în care instanța de fond a concluzionat că ANL și conducătorul acesteia nu au întreprins toate măsurile administrative pentru finalizarea programului în termen de 6 luni nu se poate considera că nu ar fi sesizat că decizia nu a fost executată în integralitate, pentru că tocmai acesta a fost motivul pentru care a fost admisă, sub acest aspect, acțiunea reclamantului și s-a dispus aplicarea amenzii conducătorului ANL.

Nu prezintă relevanță faptul că instanța de fond a arătat că pârâții, în ceea ce privește întârzierile imputabile constructorului ar fi luat măsurile administrative ce se impuneau în termen de 6 luni de la data deciziei ce reprezintă titlu executoriu, din moment ce a concluzionat că pârâta ANL și conducătorul acesteia nu au întreprins toate măsurile administrative, așa cum se stabilise anterior prin hotărâre judecătorească, pentru finalizarea programului guvernamental "Cartierul de locuințe Henri Coandă", incluzând imobilul de pe lotul nr. 403.

Prin urmare, deși s-a apreciat de către instanța de fond că au fost făcute unele demersuri, acestea au fost considerate insuficiente pentru a se putea constata finalizarea programului guvernamental, inclusiv imobilul reclamantului, așa cum s-a stabilit prin Decizia nr. 5197/2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și așa cum rezultă din probele depuse la dosar nu s-a realizat predarea imobilului către reclamant și, de aceea, s-a dispus amendarea conducătorului autorității publice pentru neexecutarea hotărârii pronunțate de instanța supremă.

Al doilea motiv de critică a soluției instanței de fond vizează modul de aplicare al amenzii șefului/conducătorului ANL, dar și aceste critici sunt nefondate.

Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare:

"Dacă în urma admiterii acțiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască ori să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris ori să efectueze anumite operațiuni administrative, executarea hotărârii definitive se face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii", iar conform art. 24 alin. (2) din același act normativ:

"În cazul în care termenul nu este respectat, se aplică conducătorului autorității publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, iar reclamantul are dreptul la penalități, în condițiile art. 905 din C. proc. civ.".

Art. 25 alin. (1) din aceeași lege prevede expres că sancțiunea și dispozițiile prevăzute de art. 24 alin. (2) din lege se aplică, respectiv se acordă, de instanța de executare, la cererea reclamantului.

Potrivit acestor prevederi instanța de executare va analiza cererea reclamantului și în raport de solicitarea acestuia o va soluționa.

Dispozițiile cuprinse în art. 25 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 reprezintă o aplicare în materia contenciosului administrativ a principiului disponibilității ce guvernează procesul civil, iar în art. 9 alin. (2) se prevede că:

"Obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților".

În general, dar și în materia contenciosului administrativ, respectiv în litigiile ce au ca obiect aplicarea amenzii prevăzute de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, limitele cererii sunt determinate de reclamant, el fiind cel care stabilește cadrul procesual al judecății prin indicarea persoanelor care sunt chemate în judecată, obiectul judecății (ceea ce pretinde prin cerere) și cauza procesului (temeiul juridic al cererii).

În art. 161 din Legea nr. 554/2004 a fost reglementată posibilitatea introducerii în cauză a altor subiecte de drept și s-a prevăzut că "Instanța de contencios administrativ poate introduce în cauză, la cerere, organismele sociale interesate sau poate pune în discuție, din oficiu, necesitatea introducerii în cauză a acestora, precum și a altor subiecte de drept".

Instanța de fond, făcând aplicarea disp.art. 161 din Legea nr. 554/2004, inițial, a solicitat reclamantului să precizeze dacă formulează acțiunea și în contradictoriu cu conducătorul autorității publice pârâte, iar reclamantul în răspunsul său a indicat că acțiunea este formulată "inclusiv împotriva conducătorului autorității publice pârâte obligate din perioada avută în vedere...".

Tot în baza acestor dispoziții, ulterior, ca urmare a eliberării din funcția de director general al ANL a pârâtului B., instanța de fond a solicitat precizări reclamantului referitor la modificarea cadrului procesual pasiv.

Pentru că prin răspuns reclamantul a lăsat la aprecierea instanței necesitatea introducerii în cauză a înlocuitorului sau a eventualilor înlocuitori, instanța de fond a considerat corect stabilit cadrul procesual, mai ales că reclamantul solicitase să se dea eficiență prevederilor art. 17 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, să se procedeze la judecarea cauzei de urgență și cu precădere și să se ia act că se opune la orice altă amânare a cauzei.

Acesta este și motivul pentru care, deși a constatat că nu a fost pusă în executare Decizia nr. 5197/2013 a Înaltei Curți, instanța de fond a procedat la aplicarea amenzii prevăzute de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 numai pentru perioada în care pârâtul B. a deținut funcția de director general al ANL și nu a pus în executare acel titlu executoriu.

Este adevărat că sancțiunea amenzii prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 se aplică până la aducerea la îndeplinire sau executarea celor stabilite prin hotărâre judecătorească definitivă a instanței de contencios administrativ, dar aceasta nu poate fi făcută fără respectarea principiului disponibilității, dar și al contradictorialității.

Nu poate fi împărtășită susținerea reclamantului care a arătat că, oricum, era necesar ca instanța de fond, consecventă cu prima decizie, să introducă în cauză, în temeiul art. 161 din Legea nr. 554/2004 pe noul titular al funcției de conducere și să nu-l oblige la un nou demers judiciar.

Așa cum am arătat anterior, disp.art. 161 din Legea nr. 554/2004 nu obligă instanța de contencios administrativ să dispună introducerea din oficiu în cauză a unei alte persoane, ci instanța de contencios administrativ poate pune în discuție din oficiu introducerea altor subiecte de drept, astfel că nu se poate reproșa acesteia că nu a introdus în cauză alt director general al ANL decât pârâtul B.

Mai mult, recurentul-reclamant nu ține seama de faptul că, în raport de precizările sale, în cauză, în fața instanței de fond, au avut calitatea de pârâți Agenția Națională pentru Locuințe și Directorul General al ANL - B.

Dacă existau opoziții față de acest cadru procesual pasiv și față de modul în care instanța de fond l-a stabilit, reclamantul putea să precizeze expres că, în speță, calitatea de pârât o are Directorul General al ANL, fără a fi indicată o persoană anume, dar, inițial, acesta nu a indicat deloc calitatea de pârât a conducătorului autorității publice, iar, ulterior, ca urmare a solicitării instanței, a făcut precizări ce s-au concretizat în citarea ca pârât a Directorului General al ANL - B., iar reclamantul nu a contestat acest aspect.

Într-adevăr, la nivelul secției de contencios administrativ a Înaltei Curți de Casație și Justiție au fost soluționate nenumărate litigii, așa cum a precizat și recurentul, prin care s-au aplicat amenzi conducătorului autorității publice în caz de neexecutare a unei hotărâri emise în materia contenciosului administrativ, dar în acele litigii a figurat ca parte conducătorul autorității publice și nu a fost indicată expres persoana fizică deținătoare a acelei funcții.

Dar, cum în speță, cadrul procesual a fost stabilit de instanța de fond și necontestat de către reclamant decât în momentul declarării recursului, instanța de fond nu se putea pronunța decât în limitele în care a procedat la citarea părților și respectarea principiului contradictorialității.

Contradictorialitatea permite părților în litigiu să participe în mod activ la prezentarea, argumentarea și dovedirea dreptului lor și ea nu se poate asigura decât prin înștiințarea părților despre existența și data judecării litigiului, iar părțile au dreptul de a discuta și argumenta orice chestiune de fapt și de drept invocată în cursul procesului de către orice participant la proces, inclusiv de către instanță din oficiu, așa cum prevede art. 14 alin. (4) C. proc. civ.

Principiul contradictorialității constituie o garanție a unui proces echitabil prin prisma exigențelor cerute procedurii de judecată de către art. 6 pag. 1 din CEDO.

De aceea, în condițiile în care în fața instanței de fond a fost citat, în calitate de pârât nu directorul general al ANL, ci directorul general al ANL- B., soluția instanței de fond este legală și pronunțată cu respectarea prevederilor legale și nu se poate dispune sancționarea conducătorului autorității publice ce a deținut această calitate după data de 30.05.2014, în prezenta cauză, dacă acesta nu a fost citat potrivit dispozițiilor legale.

O dovadă a faptului că pârâtul directorul general al ANL- B. a figurat ca parte este și solicitarea acestuia adresată instanței de fond, atunci când raporturile sale de muncă cu ANL au încetat la 30.05.2014, să îi fie comunicate actele de procedură la adresa sa de domiciliu, adresă la care a și fost comunicată hotărârea instanței de fond, iar acest pârâtul B. a declarat recurs, dar nu în calitate de director general al ANL, întrucât nu mai deținea această calitate.

Fără a nega faptul că cele dispuse prin Decizia nr. 5197/2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu au fost executate în totalitate, aplicarea art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 se poate face numai în limitele stabilite de reclamant prin cererea adresată instanței.

Cum prin cererea adresată instanței de fond și prin soluția recurată în prezenta cauză s-a analizat numai atitudinea conducătorului ANL pentru perioada 26.10.2013 - 30.05.2014, dar nici în prezent, așa cum rezultă din probele depuse la dosar, nu au fost întreprinse toate demersurile pentru finalizarea programului guvernamental "Cartierul de locuințe Henri Coandă", incluzând imobilul de pe lotul nr. 403, reclamantul va putea să solicite aplicarea art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 față de conducătorul autorității publice pentru perioada ulterioară celei vizate în prezenta cauză.

Al treilea motiv de recurs vizează modul de soluționare al cererilor accesorii

În ceea ce privește cererea de acordare a despăgubirii În cererea adresată instanței de fond, reclamantul a solicitat plata de către autoritatea publică a unor despăgubiri materiale în sumă de 0,15% din valoarea construcției/zi de întârziere începând cu 25.10.2013 și până la executarea efectivă și deplină a Deciziei nr. 5197/25.04.2013, iar în motivarea acestei solicitări a invocat existența unui prejudiciu material cauzat prin neexecutarea Deciziei nr. 5197 din 25.04.2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Instanța de fond a respins acest capăt de cerere invocând faptul că legea în vigoare la data sesizării instanței prevede posibilitatea acordării de penalități, în condițiile art. 905 C. proc. civ., iar reclamantul a solicitat penalități contractuale, ceea ce ar excede cadrului legal fixat de art. 24 din Legea nr. 554/2004, cu referire la art. 905 C. proc. civ.

Deși art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în forma în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată făcea referire la art. 894 C. proc. civ., se poate constata că art. 905 C. proc. civ. se referă la "aplicarea de penalități", iar ca urmare a republicării C. proc. civ. în aprilie 2015, art. 906 C. proc. civ. reglementează "aplicarea de penalități".

Conform art. 905 C. proc. civ., în forma în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată:

"(1) Dacă în termen de 10 zile de la comunicarea încheierii de încuviințare a executării debitorul nu execută obligația de a face sau de a nu face, care nu poate fi îndeplinită prin altă persoană, acesta poate fi constrâns la îndeplinirea ei, prin aplicarea unor penalități, de către instanța de executare.

(2) Când obligația nu este evaluabilă în bani, instanța sesizată de creditor îl poate obliga pe debitor, prin încheiere definitivă dată cu citarea părților, să plătească în favoarea creditorului o penalitate de la 100 RON la 1.000 RON, stabilită pe zi de întârziere, până la executarea obligației prevăzute în titlul executoriu.

(3) Atunci când obligația are un obiect evaluabil în bani, penalitatea prevăzută la alin. (2) poate fi stabilită de instanță între 0,1% și 1% pe zi de întârziere, procentaj calculat din valoarea obiectului obligației.

(4) Dacă în termen de 3 luni de la data comunicării încheierii de aplicare a penalității debitorul nu execută obligația prevăzută în titlul executoriu, instanța de executare, la cererea creditorului, va fixa suma definitivă ce i se datorează cu acest titlu, prin încheiere definitivă, dată cu citarea părților.

(5) Penalitatea va putea fi înlăturată ori redusă, pe calea contestației la executare, dacă debitorul execută obligația prevăzută în titlul executoriu și dovedește existența unor motive temeinice care au justificat întârzierea executării.

(6) încheierea dată în condițiile alin. (4) este executorie.

(7) Acordarea de penalități în condițiile alin. (1)-(4) nu exclude obligarea debitorului la plata de despăgubiri, la cererea creditorului, în condițiile art. 892 sau ale dreptului comun".

Fără a nega inadvertența dintre termenul folosit de art. 24 alin. (2) și cel folosit de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și având în vedere că art. 905 C. proc. civ. se referă la "penalități", se constată însă, că sunt nefondate criticile recurentului în privința respingerii cererii sale de acordare a "despăgubirilor materiale".

Indiferent dacă trimiterile din cererea de chemare în judecată la art. 64 alin. (1) din contractul de antrepriză generală și art. 10 din contractul de construire s-au făcut pentru a oferi instanței un criteriu de apreciere, așa cum susține reclamantul, nu poate fi admisă cererea de acordare a despăgubirilor materiale pentru prejudiciul cauzat ca urmare a "vătămării interesului legitim și dreptului de a se bucura de toate prerogativele pe care le conferă dreptul de proprietate asupra locuinței/construcției de pe lotul nr. 403 din cartierul în litigiu" într-un litigiu ce vizează aplicarea sancțiunii pentru neexecutarea unei hotărâri pronunțate de instanța de contencios administrativ.

Aceste aspecte ale prejudiciului creat pentru că recurentul-reclamant nu s-ar fi bucurat de prerogativele dreptului de proprietate asupra imobilului în construcții au făcut obiectul analizei instanței atât în cadrul dosar nr. x/2007 în care a fost pronunțată Decizia nr. 3299 din 7.10.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dar și al dosar nr. x/2011 soluționat irevocabil prin Decizia nr. 5197 din 25.04.2013 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție și s-a precizat că:

"Față de împrejurarea că reclamantul-recurent are în continuare deschisă calea acțiunii în răspundere contractuală îndreptată împotriva antreprenorului general, în temeiul art. 10 din contractul de construire, potrivit cu care antreprenorul general, pentru nepredarea locuinței la termenul stabilit din cauze ce-i sunt imputabile, va plătii beneficiarului, respectiv recurentului-reclamant, penalități de 0,15% din valoarea contractului pe zi de întârziere, Înalta Curte apreciază că numai la momentul la care se va determina și cuantifica prejudiciul total suferit ca urmare a nepredării la termen a locuinței, va fi cunoscută și va putea fi evaluată întinderea și a acestei pagube", litigiul respectiv având ca temei o acțiune întemeiată pe art. 19 din Legea nr. 554/2004.

În Decizia nr. 5197/2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost respinsă cererea de acordare a despăgubirilor pentru prejudiciul cauzat prin nefinalizarea imobilului și s-a arătat că subzistă prematuritatea cererii astfel cum a fost reținută prin Decizia nr. 3299/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, având în vedere "durata încă nedeterminată a întârzierii în finalizarea și predarea lucrărilor de construire".

În aceste condiții și față de aceste considerente nu se poate dispune obligarea la despăgubiri materiale astfel cum au fost solicitate de recurentul-reclamant, dar fără ca prin aceasta să se poată concluziona că instanța ar "încuraja" autoritățile publice să nu execute hotărâri judecătorești.

În privința solicitării de acordare a daunelor morale criticile recurentului sunt și ele nefondate.

Instanța de fond a respins acest capăt de cerere, prejudiciul moral fiind reținut la 12.000 euro pentru că reclamantul nu a propus, nu a administrat vreun mijloc de probă prin care să se indice existența unui prejudiciu moral cert și a unei legături cauzale între culpa pârâtei și stresul reclamantului cauzat de imposibilitatea de a utiliza locuința ANL.

Recurentul critică soluția invocând că este de notorietate publică faptul că imobilul în care locuiește este unul expus prăbușirii la un cutremur similar celui din 1977 și că este dovedită legătura de cauzalitate între fapta ANL și prejudiciul cauzat acestuia.

În legătură cu posibilitatea acordării de daune morale în cazul cererilor având ca temei art. 24 din Legea nr. 554/2004 ar trebui precizat că textul art. 24 alin. (2) din acest act normativ face trimitere la penalități în condițiile art. 905 C. proc. civ. (fost 894 C. proc. civ. și actualul 906 C. proc. civ., după republicarea din 2015), or, acest articol se referă la posibilitatea acordării de penalități și nu de daune morale.

Chiar și dacă s-ar aprecia că într-un litigiu soluționat conform art. 24 din Legea nr. 554/2004 ar fi posibilă acordarea de daune morale este necesar ca partea care solicită acest lucru să dovedească prejudiciul concret și legătura dintre acesta și fapta ilicită.

Or, în cauză, recurentul s-a limitat să invoce un fapt notoriu, dar înscrierea unui imobil pe un site nu reprezintă un asemenea fapt, astfel că, în mod corect, instanța de fond a respins cererea de acordare a daunelor morale.

II. Recursul declarat de pârâtul B.

Criticile recurentului vizează aplicarea amenzii de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere pentru perioada 26.10.2013 - 30.05.2014.

Pentru a motiva această soluție instanța de fond a reținut că, în ceea ce privește întârzierile imputabile constructorului, au fost luate măsurile administrative ce se impuneau în termen de 6 luni de la data deciziei ce reprezintă titlu executoriu dar nu au fost luate măsurile ce se impuneau pentru realizarea utilităților, iar acest ultim aspect a fost criticat de către recurent, dar criticile sunt nefondate.

Mai întâi, se poate constata că recurentul invocă prevederile Convenției nr. MM909 din 6.05.2004 prin care s-au stabilit obligațiile ce revin MTCT, ANL, C.L. Sector 1, C.J. Ilfov, C.L. comuna Voluntari, S.C. G. S.A. și S.C. H. S.A. în realizarea proiectului și că ar fi apărut blocaje în anul 2006 referitor la realizarea utilităților din cauza refuzului Primăriei Sector 1 și al C.J. Ilfov de a finanța acest program, fiind cooptată Primăria municipiului București pentru realizarea lucrărilor angajate de aceste instituții, dar aceste aspecte au fost analizate și sunt anterioare Deciziei nr. 5197/2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Or, în cauză nu s-a dovedit că recurentul, în calitate de conducător al autorității publice, ar fi făcut toate diligențele în termenul de 6 luni stabilit de instanță pentru realizarea acestor utilități.

Mai mult, instanța de fond a apreciat, în mod corect, că au fost solicitate informații și s-a primit răspuns în legătură cu stadiul executării utilităților după declanșarea prezentului litigiu.

Referitor la corespondența dintre ANL și Primăria municipiului București și la invocarea argumentului că ANL nu dispune de inițiativă legislativă, se constată că nici instanța de fond nu a susținut acest lucru ci s-au preluat susținerile din această corespondență potrivit cărora Primăria municipiului București a solicitat ca ANL să continue toate demersurile necesare pentru că Proiectul de hotărâre de Guvern prin trecerea în patrimoniul municipiului București a străzilor de pe raza teritorială a orașului Voluntari și a C.J. Ilfov, să fie aprobat în cel mai scurt timp (adresa din 24.02.2014 - fila 145, dosar CAB).

Or, chiar și conținutul acestei adrese confirmă faptul că nu au fost depuse diligențele necesare în termenul de 6 luni fixat de Decizia nr. 8197/2013 a Înaltei Curți pentru finalizarea proiectului, respectiv a utilităților necesare funcționării acesteia.

În ceea ce privește Decizia nr. 154 din 07.04.2014 emisă de B., în calitate de director general - Președinte al Consiliului de Administrație al ANL, în vederea punerii în executare a dispozițiilor Deciziei nr. 5197/2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aceasta se constată că a fost emisă anterior pronunțării instanței de fond, dar la câteva luni după formularea cererii de chemare în judecată (20.02.2014) și ea nu dovedește că ar fi fost făcute toate diligențele în termenul de 6 luni stabilit prin titlu executoriu.

Apreciind că soluția instanței de fond a fost dată cu aplicarea și interpretarea corectă a prevederilor legale, în baza art. 497 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, vor fi respinse recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 2155 din 7 iulie 2014, precum și împotriva încheierilor premergătoare acesteia, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, și de pârâtul B. împotriva sentinței civile nr. 2155 din 7 iulie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 noiembrie 2015.