ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2579/2015

Circumstanțele cauzei. Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea formulată reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, B. și C., aplicarea amenzii prevăzute de art. 24 din Legea nr. 554/2004, pentru neexecutarea Sentinței civile nr. 6773 din 16 noiembrie 2011, pronunțată de Curtea de Apel București Secția de contencios administrativ și fiscal și obligarea pârâților la plata unor despăgubiri de 100 RON pentru întârzierea executării sentinței amintite, începând cu data de la care hotărârea trebuia executată.

Hotărârea primei instanțe Prin Sentința civilă nr. 1129 din 4 aprilie 2014 Curtea de Apel București- Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților, a respins cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, B. - în calitate de Președinte al Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților și C. - în calitate de Vicepreședinte al Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată Împotriva Sentinței civile nr. 1129 din 4 aprilie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a declarat recurs. În motivarea recursului se arată că instanța fondului a făcut o greșită apreciere asupra neaplicării în cauză a dispozițiilor art. 24 din Legea Contenciosului Administrativ. Consideră instanța de fond că pârâta CNCI (fosta CCSD) a fost obligată să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire, condiționat de încetarea suspendării procedurilor administrative prevăzute de Legea nr. 247/2005, suspendare care ar fi fost avută în vedere și de către Înalta Curte de Casație și Justiție cu prilejul pronunțării Deciziei nr. 323 din data de 24 ianuarie 2013. În cadrul procedurii de executare pe care o reglementează dispozițiile art. 24 și art. 25 din Legea nr. 554/2004, nu mai poate fi pusă în discuție legalitatea sau temeinicia hotărârii judecătorești a cărei executare se solicită, instanța de judecată având de analizat numai dacă pârâtele s-au conformat obligațiilor impuse prin titlul executoriu. Prin urmare, atitudinea repetată a intimaților din prezenta cauză, care, în loc să pună în executare hotărârea judecătorească irevocabilă, au solicitat alte relații sau acte, care exced prevederilor titlului executoriu, reprezintă un refuz nejustificat de soluționare a cererii. În concluzie, dosarul era complet, raportul de evaluare era făcut, procedura se afla în etapa finală, când trebuia emis titlul de despăgubire și apoi valorificat acest titlu, pârâta CNCI fiind obligată să emită titlul de despăgubire, în termen de 30 de zile de la data de 15 mai 2013. La data pronunțării instanței de recurs erau în vigoare dispozițiile prevăzute de art. 26 din O.U.G. nr. 81/2007 care includea în cuprinsul Titlului VII din Legea nr. 247/2005, Capitolul V, secțiunea 1 intitulata „Valorificarea titlurilor de despăgubire". Prin urmare, pârâta era ținută a se raporta la dispozițiile legale în vigoare la acel moment, chiar dacă, la data de 17 mai 2013 a fost publicată în M. Of. Legea nr. 165/2013 care stabilea noi proceduri privind evaluarea imobilelor. Mai mult, Curtea Constituțională a statuat în Decizia nr. 830/2008 în sensul că, atunci când o lege nouă modifică starea legală anterioară cu privire la anumite raporturi, toate efectele susceptibile a se produce din raportul anterior, dacă s-au realizat înainte de intrarea în vigoare a legii noi, nu mai pot fi modificate ca urmare a adoptării noii reglementari, care trebuie să respecte suveranitatea legii anterioare. Mai mult, în jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului se constată că, prin Convenție se apără drepturi concrete și efective, iar orice ingerință în drepturile consacrate de aceasta trebuie să corespundă menținerii unui just echilibru între cerințele interesului general al comunității și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului. Acest echilibru ce trebuie protejat ar fi distrus dacă individul ar suporta o sarcină specială și exorbitantă. În ceea ce privește culpa intimatelor în neexecutarea sentinței civile, recurentul arată că intimata este o instituție publică și are îndatorirea, ca reprezentant al statului, de a veghea la respectarea principiului legalității și de a executa de bunăvoie și în cel mai scurt timp o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, fără a putea beneficia de anumite privilegii în ceea ce privește procedura de executare față de alte subiect de drept, ci, dimpotrivă, fiind ținută cu atât mai mult la executarea promptă a titlului executoriu, în condițiile în care, jurisprudența CEDO relevantă în materie, se aplică cu prioritate față de reglementările interne.

Procedura de filtru În urma procedurii de filtrare, prevăzută de art. 493 C. proc. civ., recursul a fost admis, în principiu, în ședința din camera de consiliu din data de 20 mai 2015.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, Înalta Curte constată că recursul este nefondat. Pentru a ajunge la această soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate. Prin Sentința civilă nr. 6773 din 16 noiembrie 2011, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanții A. și D. și în consecință, a obligat pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul situat în București, sector 2, în termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii. Prin decizia civilă nr. 323 din 24 ianuarie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a admis recursul declarat împotriva Sentinței civile nr. 6773 din 16 noiembrie 2011 și a modificat hotărârea atacată, în sensul că a obligat Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire, în termen de 30 de zile de la data de 15 mai 2013. Pentru a decide astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că prin efectul O.U.G. nr. 4/2012, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 117/2012 a fost suspendată procedura emiterii deciziilor reprezentând titlul de despăgubire până la data de 15 mai 2013, astfel că finalizarea procedurii administrative, reglementată de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, și emiterea titlului de despăgubire, este condiționată de termenul stabilit de legiuitor. Potrivit art. 24 din Legea nr. 554/2004 alin. (1): „Dacă în urma admiterii acțiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operațiuni administrative, executarea hotărârii definitive și irevocabile se face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii”. Alin. (2): „În cazul în care termenul nu este respectat, se aplică conducătorului autorității publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, iar reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru întârziere.” Analiza legislației aplicabile în materie relevă că se poate aplica conducătorului autorității publice o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, iar reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru întârziere, în cazul în care hotărârea nu s-a executat în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia sau în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii. Textul art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 stabilește cu rigoare și sfera de aplicare a acestuia, respectiv hotărârile a căror neexecutare atrage acordarea despăgubirilor și aplicarea sancțiunii amenzii. Sancțiunile prevăzute de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 se aplică numai în cazul hotărârilor care au ca obiect obligarea unei autorități să încheie, să înlocuiască, să modifice un act administrativ, să elibereze un înscris sau să efectueze anumite operațiuni administrative. Din redactarea textului art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, dar și prin prisma principiilor generale de drept, rezultă că aplicarea unei sancțiuni pecuniare are rolul de a constrânge și sancționa pe debitorul obligației, în vederea executării acesteia în termenul prevăzut de lege. Înalta Curte precizează că aplicarea amenzii prevăzute de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 este consecința neexecutării culpabile a unei hotărâri judecătorești irevocabile, situație reținută și în considerentele Deciziei nr. 1566/2009 a Curții Constituționale. În cazul titlurilor de despăgubire, prin O.U.G. nr. 4/2012, s-au suspendat până la 15 mai 3013 emiterea titlurilor de despăgubire și procedurile de evaluare a imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005. În raport de prevederile acestui act normativ nu se mai poate pune în discuție neexecutarea culpabilă a hotărârilor judecătorești, motiv pentru care în mod legal prima instanță a respins acțiunea reclamanților. În ceea ce privește susținerea privind nesocotirea Convenției Europene a Drepturilor Omului, trebuie precizat că instanța europeană a arătat în cauza Broniowski c/Pologne, că situațiile ce presupun indemnizarea unor categorii largi de personal prin măsuri legislative ce pot avea consecințe economice importante asupra ansamblului unui stat, autoritățile naționale trebuie să dispună de o mare putere discreționară, nu numai în a alege măsurile de natură a garanta drepturile patrimoniale sau a reglementa raporturile de proprietate, dar și pentru a dispune de timpul necesar pentru aplicarea unor asemenea măsuri. În raport de faptul că aplicarea măsurilor reparatorii implică indemnizarea unor largi categorii de proprietari, de natură a avea consecințe economice evidente asupra ansamblului statului, măsurile legislative stabilite prin Legea nr. 247/2005 modificată prin O.U.G. nr. 81/2007 și O.U.G. nr. 4/2012, se circumscriu limitelor ample ale puterii discreționare a statului atât în ceea ce privește alegerea modalității de garantare a drepturilor patrimoniale cât și asupra termenului necesar pentru aplicarea măsurilor. O asemenea măsură nu contravine Convenției Europene a Drepturilor Omului și Protocolului nr. 1 adițional la Convenție, pentru că statul a aplicat același principiu tuturor celor aflați în situații identice și s-a încadrat în limitele de apreciere ale impactului economic al măsurilor asupra ansamblului statului, astfel încât măsura legislativă este temeinic justificată. La aprecierea asupra compatibilității legislației naționale cu normele Convenției, Înalta Curte are în vedere și un alt criteriu, propriu jurisprudenței Convenția Europeană a Drepturilor Omului, anume acela al proporționalității măsurii, al echilibrului care trebuie să existe în materie de protecția dreptului individual de proprietate și exigențele apărării unor interese generale (cauza Saggio c/Italiei). Lipsa de resurse financiare a Statului român, în raport de amploarea numărului de solicitări este de natură a justifica măsura și a nu înfrânge echilibrul între dreptul individual și interesele generale. De asemenea, trebuie avut în vedere că O.U.G. nr. 4/20112 a fost adoptată tocmai pentru a se identifica de către stat soluții financiare pentru acordarea despăgubirilor, ținând seama și de posibilitatea iminentă a epuizării Fondului Proprietatea. În altă ordine de idei, Înalta Curte constată că, în cauză, Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor a emis Decizia de validare parțială prin care s-a validat parțial Dispoziția Primarului Municipiului București, pentru imobilul teren în suprafață de 116 mp și construcție în suprafață de 86,50 mp situat în municipiul București, sector 2, și s-a emis decizia de compensare prin 104.103 puncte în favoarea domnului A. și domnului D. și s-a invalidat parțial Dispoziția Primarului Municipiului București pentru terenul în suprafață de 4 mp din imobilul situat în municipiul București, sector 2. Numărul de puncte menționat a rezultat prin aplicarea prevederilor art. 24 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, valorii imobilului stabilită în conformitate cu prevederile art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 Prin urmare, Înalta Curte constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, iar susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs În consecință, pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.